Sfintele Taine in viata Bisericii

Sfintele Taine in viata Bisericii Mareste imaginea.


Sfintele Taine in viata Bisericii

Mantuirea oamenilor se realizeaza numai prin incorporarea si cresterea lor in Hristos, ca madulare ale Trupului Sau, Biserica. Mantuitorul nostru Iisus Hristos, care ne-a mantuit recapitulativ pe toti in Sine, adunandu-ne, dupa aceea, in chip actual in Sine, ca madulare ale Trupului Sau, ne comunica treptat, trecandu-ne prin starile prin care a trecut El umanitatea Sa, desavarsirea Sa. In acest sens, Nicolae Cabasila subliniaza: "Pentru a ne uni cu Hristos va trebui sa trecem prin toate cate a trecut si El, sa rabdam si sa patimim si noi cate a rabdat si a patimit El... Caci, intr-adevar, noi de aceea ne si botezam ca sa ne ingropam si sa inviem impreuna cu El, de aceea ne ungem cu Sfantul Mir, ca sa ajungem partasi cu El prin ungerea cea imparateasca a indumnezeirii si, in sfarsit, de aceea mancam hrana cea prea sfanta a impartasaniei si ne adapam din dumnezeiescul potir, pentru ca sa ne cuminecam cu insusi Trupul si Sangele pe care Hristos le-a luat din pantecele Fecioarei Maria. Asa ca, la drept vorbind, noi ne facem una cu Cel ce s-a intrupat si s-a indumnezeit, cu Cel ce a murit si a inviat pentru noi". Dar trecerea prin toate cate a trecut Hristos si trairea lui Hristos in noi si cu Hristos in Duhul Sfant, prin Sfintele Taine, se realizeaza numai in Biserica, caci numai aici, in Biserica, lucreaza Hristos prin Duhul Sau mantuirea noastra impreuna cu noi, revarsand viata Sa dumnezeiasca asupra Bisericii si asupra madularelor ei care participa la viata Capului ei, Hristos.

Hristos, Dumnezeu-Omul, este taina originara si atotcuprinzatoare a mantuirii noastre, caci in El ne-a fost data baza unirii divinului cu umanul, adica a energiilor divine necreate, a harului, cu umanul printr-un semn material in general, prin care se comunica omului, in forma vazuta, harul dumnezeiesc nevazut. Toate Tainele Bisericii si insasi Taina Bisericii, isi au baza lor divino-umana in Taina Tainelor, Hristos, Fiul lui Dumnezeu intrupat. Sinodul I ecumenic de la Niceea (325), argumentand, formuland si subliniind invatatura ortodoxa despre dumnezeirea Logosului intrupat al Tatalui, Domnul nostru Iisus Hristos, "a salvat sensul simbolului sau al semnului vazut ca cuprinzator al vietii dumnezeiesti impotriva arianismului care, despartind radical intre Dumnezeu si lume, facea din simbol numai un mijloc care inchipuie realitatea dumnezeiasca si nu o cuprinde". Iar dogma hristologica, in formularea ei de la Sinodul III ecumenic (Efes, 431) si IV ecumenic (Calcedon, 451) explica atat comuniunea oamenilor cu Dumnezeu prin Hristos in Duhul Sfant, care constituie Biserica, cat si participarea acestora la viata dumnezeiasca prin Sfintele Taine ale Bisericii. Pe acestea le-a instituit Hristos insusi ca forme si grade de relatii personale ale Lui, cu oamenii incorporati in Sine ca madulare ale Bisericii, caci orice Taina este o intrare in comuniune cu Hristos ca persoana si prin Hristos o intrare in comuniune cu ceilalti membri ai Bisericii uniti cu Hristos. Iar prezenta si lucrarea lui Hristos insusi in Taine este implicata in faptul ca harul Tainelor este energia necreata a lui Hristos sau lucrarea lui Hristos, accesibila si partasibila omului prin umanitatea indumnezeita a lui Hristos cel inviat si slavit. Biserica este Trupul lui Hristos. Tainele ei isi au temeiul, explicatia si necesitatea lor in legatura dintre Hristos si Biserica si sunt viata si lucrarea Duhului lui Hristos, adica a Duhului Sfant in Biserica si in madularele ei. Aceste idei vor fi dezvoltate in cele ce urmeaza.

Tainele, elemente fundamental-constitutive si dinamice ale Bisericii

Dintre toate tainele dumnezeiesti, Taina lui Hristos este cea mai mare Taina sau mister, caci "Hristos este descoperirea Tainei celei ascunse din timpuri vesnice" a lui Dumnezeu (Rom. 16, 25-26; Efes. 3, 3 si urm. ; Col. 2, 2-3) : Dumnezeu se face om la plinirea vremii (Gal. 4-, 4), spre rascumparare si infiere (Gal. 4, 5), spre mantuirea si marirea noastra (1 Cor. 2, 7). Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, este misterul sacramental prin excelenta si dupa Acesta si prin Acesta, Biserica si Euharistia. Prin Taina Hristos, Dumnezeu a voit sa ridice natura vizibila si mai ales sa se comunice prin natura vizibila, pentru a uni cu Sine in chip sacramental intregul neam omenesc si tot universul. Dumnezeu a binevoit sa salasluiasca omeneste in Hristos toata plinirea dumnezeiasca (Col. 1, 19 si 2, 9), ramanand insa mai departe Taina. "Dumnezeu a devenit om pentru ca omul sa devina dumnezeu" - este ideea centrala a iconomiei mantuirii, scumpa tuturor Parintilor Bisericii, de la Sfantul Irineu la Sfantul Atanasie cel Mare si la toti de dupa acestia. Aceasta exprima esenta inefabila a Tainei Hristos, mister si sacrament originar si fundamental ascuns din vesnicie in Dumnezeu, cum spune Sf. Apostol Pavel (Col. 2, 2-3 ; 3, 3 ; Rom. 16, 25), al intalnirii noastre cu Dumnezeu si al mantuirii noastre a tuturor in Hristos, dar si al insusirii de catre fiecare om a roadelor rascumpararii si indumnezeirii noastre prin Hristos, in Duhul Sfant, in Biserica Sa.

Hristos este Taina si sacramentul prin excelenta, originar si general, izvor si continut al tuturor misterelor si sacramentelor, conditie si explicatie a tuturor acestora. Ea se face cunoscuta oamenilor prin "intruparea adevarata si desavarsita a Fiului lui Dumnezeu, care a unit in Sine, dupa ipostas, in chip neimpartit si neamestecat firea noastra si pe noi insine, prin Sfantul Sau Trup luat din noi si al nostru, inzestrat cu suflet rational, trup pe care El l-a fixat in Sine ca parga si pe care l-a invrednicit prin intruparea Sa ca om sa fie unul si acelasi lucru cu El". Iar botezul vietuirea Sa pe pamant, patimile si moartea pe cruce, invierea si inaltarea Sa la ceruri intru slava, de-a dreapta Tatalui, sunt si ele Taine sau mistere prin care Hristos a savarsit rascumpararea si innoirea noastra ca fapturi rationale, restabilite in comuniune cu Dumnezeu.

Taina Hristos cu actele ei mantuitoare se prelungeste in umanitate prin Biserica si Tainele ei. in legatura ei stransa cu Hristos, prin Duhul Sfant care viaza si lucreaza in ea, Biserica este ea insasi o Taina, si anume o Taina generala si principala, conditie si rezultat a altor Taine care exprima propria ei sacramentalitate, ele fiind lucrari ale aceluiasi Hristos in Duhul Sfant.

Biserica este Hristos prelungit si in curs de prelungire in umanitate prin Taine. Fiind Hristos comunitar-sobornicesc extins in timp si spatiu pentru a cuprinde intreaga umanitate rascumparata si innoita de Hristos insusi prin intrupare, cruce si inviere, Biserica este a doua Taina sau mister principal al mantuirii noastre personale, subiective.

Prelungire dinamica prin Duhul Sfant a intruparii Logosului, Biserica a fost intemeiata de Mantuitorul Hristos pe cruce, luand putere din invierea Sa din morti. Ca comuniune si comunitate concreta a oamenilor cu Dumnezeu prin Hristos in Duhul Sfant, Biserica intra in istorie la Cincizecime odata cu venirea ipostatica a Duhului Sfant in lume, de la Tatal, trimis de Fiul (Ioan 14, 26; 15, 26) si cu pogorarea Lui in chip distinct peste Apostoli (Fapte 2, 1-3; 1, 13-15), la care s-au adaugat cei patrunsi la inima de cele vazute si auzite (Fapte 2, 4, 37) care au primit cuvantul Evangheliei si s-au botezat, fiind ca la trei mii de suflete (Fapte 2, 41). Legata de lucrarea Duhului Sfant, Biserica este Cincizecimea prelungita si prezenta in umanitate, care dureaza in vesnicie. Intrata in istorie acum, Biserica este acel mediu statornic si de nimeni neclintit (Matei 16, 18) fiindca este Trupul lui Hristos, al manifestarii si lucrarii energiilor divine necreate in cuprinsul umanitatii incorporate in Hristos pe care le revarsa Hristos prin Duhul Sfant in Biserica.

Venind personal Duhul Sfant in lume, viata lui Dumnezeu se coboara pe pamant, Treimea locuieste in noi si ne indumnezeieste; Ea ne impartaseste energiile si lucrarile Sale necreate prin care noi participam la viata de iubire a lui Dumnezeu. Dar harul ni se impartaseste de Duhul Sfant prin Hristos, adica prin umanitatea indumnezeita a lui Hristos slavit prin inviere si inaltat intru slava la ceruri, de-a dreapta Tatalui (Rom. 5, 17, 20, 21 ; 6, 23). Mijloacele prin care Hristos ne comunica starile principale prin care El a trecut umanitatea Sa in planul supraconstient, ontic al existentei noastre, dandu-ne puterea de a le prelungi si in planul constient, sunt Tainele Bisericii.

Toate cele sapte Sfinte Taine sunt instituite de Hristos, unele in mod direct, iar altele in mod indirect, in ce priveste temeiurile scripturistice ale instituirii lor. Instituirea dumnezeiasca constituie elementul principal al fiintei Tainelor, aratandu-le ca acte de putere ale lui Dumnezeu si mijloace ale prezentei si lucrarii lui Hristos in Biserica si in madularele ei, prin Duhul Sfant. Astfel, la ultima Cina spre noaptea in care urma sa fie vandut, Mantuitorul Hristos vrand sa lase Bisericii, asa cum o reclama umanitatea Sa, o jertfa vizibila, care sa comemoreze si sa faca prezent pana la sfarsitul veacurilor pe Cel care avea sa o implineasca odata pentru totdeauna in mod sangeros pe cruce, a instituit dumnezeiasca Euharistie ca Jertfa si Taina in acelasi timp (Matei 26, 26-28; Marcu 14, 22- 24 ; Luca 22, 17-20). In acelasi timp El constituia si pe acei preoti ai Legii celei noi, prin porunca data Apostolilor si succesorilor lor intru preotie sa aduca aceasta jertfa: "Faceti aceasta spre pomenirea Mea" (Luca 22, 19 ; 1 Cor. 11, 24 si 25).

Taina Preotiei este legata direct de Arhieria lui Hristos si de jertfa Sa de pe cruce. Dar arhieria sau preotia in general inseamna putere dumnezeiasca acordata celui hirotonit. Aceasta putere a Duhului Sfant, Hristos a dat-o Sfintilor Sai Apostoli si, prin ei, urmasilor lor, episcopii, indata dupa invierea Sa din morti: "Precum M-a trimis pe Mine Tatal, va trimit si Eu pe voi. Si zicand acestea a suflat asupra lor si le-a zis: "Luati Duh Sfant, carora le veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute" (Ioan 20, 21-23). Dar Euharistia si Preotia sunt date in vederea Bisericii si pentru Biserica. In textul: "Datu-Mi-s-a toata puterea, in cer si pe pamant, drept aceea, mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui, si al Fiului, si al Sfantului Duh, invatandu-le sa pazeasca toate cate v-am porucnit voua, si iata, Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului" (Matei 28, 18-20; Marcu 16, 15 si 16), Hristos sintetizeaza cele trei laturi principale ale Preotiei, ca derivand direct din Preotia sau Arhieria Sa : puterea invatatoreasca, puterea harismatica sau sfintitoare si puterea jurisdictionala sau de conducere. Umplerea Apostolilor de toata puterea Duhului Sfant pentru slujba Preotiei va avea loc la Cincizecime (Luca 24, 49) 5, odata cu venirea personala a Duhului in lume si infiintarea Bisericii ca forma concreta de comuniune a oamenilor cu Dumnezeu prin Hristos in Duhul Sfant care intra in relatie personala cu fiecare dintre Apostolii aflati in comuniune (Fapte 2, 1-3) si cu fiecare ins incorporat in Trupul lui Hristos, Biserica, prin Tainele (Botez, Mirungere si Euharistie) administrate de Apostoli si de urmasii lor celor care au primit cuvantul Evangheliei (Fapte 2, 38, 41, 42; 8, 16,17).

Botezul, ca prima Taina a incorporarii noastre in Hristos, ca madular al Bisericii, Trupul Sau, sau prin care Hristos se extinde prin Duhul Sfant in oameni, ca sa-i incorporeze in Sine si in Biserica a fost instituit de Mantuitorul dupa invierea Sa din morti odata cu trimiterea Apostolilor la propovaduire (Matei 28, 19 ; Marcu 16, 15, 16), aratandu-l ca absolut necesar pentru mantuire (Ioan 3, 3, 5 ; Marcu 16, 16).

Prezenta deplin transparenta a Duhului Sfant dupa inviere, in umanitatea lui Hristos, a facut posibila si necesara pecetluirea celui botezat cu harul Duhului Sfant in Taina Mirungerii, anticipata de Mantuitorul Ioan 7, 38) si practicata dupa Cincizecime de Sfintii Apostoli indata aupa Botez sau in legatura cu Botezul (1 Cor. 6, 11), prin punerea mainilor

(Fapte 8, 16 ; 19, 6) sau Mirungere (2 Cor. 1, 21-22 ; Efes. 1, 13 , 4, 30 . 1 Ioan 2, 20, 27), pentru primirea darurilor Duhului Sfant (Rom. 5, 5 . q 9, 15; 1 Cor. 6, 11, 19).

Taina Spovedaniei, prin care dobandim harul iertarii pacatelor marturisite cu cainta adanca in fata episcopului sau preotului, a fost instituita odata cu suflarea Duhului asupra Apostolilor, in prima zi a invierii, seara : "Luati Duh Sfant, carora veti ierta pacatele le vor fi iertate, si carora le veti tine vor fi tinute" (Ioan 20, 22-23).

La fel, si celelalte doua Taine, Nunta si Maslul isi au instituirea lor de la Hristos, fiind savarsite tot din timpul Sfintilor Apostoli. Instituirea dumnezeiasca, de la Hristos insusi, a Sfintelor Taine arata ca acestea sunt absolut necesare pentru mantuire, de indata ce insusirea personala a roadelor rascumpararii, mantuirea si indumnezeirea, nu pot fi dobandite de om, decat numai cu ajutorul harului dumnezeiesc insusi: "Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal Meu decat prin Mine" (Ioan 14, 6) ; "Eu sunt vita, voi sunteti mladita. Cel ce ramane in Mine si Eu in el, acela aduce roada multa, caci fara Mine nu puteti face nimic" (Ioan 15, 5) ; "Si orice veti cere intru numele Meu, aceea voi face, ca sa fie slavit Tatal intru Fiul" (Ioan 14, 13). Acelasi lucru il subliniaza apoi Sfantul Apostol Pavel: "Caci Dumnezeu este Cel ce lucreaza intru voi si ca sa voiti si sa savarsiti dupa a Lui bunavointa" (Filipeni 2, 13). Ajutorul si harul lui Dumnezeu ne vin prin Taine si in Biserica (Ioan 3, 3-5; Marcu 16, 16; Fapte 8, 16-17; 1 Ioan 2, 20, 27; 1 Cor. 6, 11, 19; Matei 26, 26-28; Luca 22, 19-20; Ioan 6, 51, 53-56), si nu in afara Bisericii si a Tainelor ei.

Tainele sunt, prin urmare, lucrari sfinte: 1) instituite de Hristos, 2) savarsite in Biserica de episcop sau preot, cu puterea Duhului data lor in Taina Hirotoniei, 3) care sub o forma vizibila, 4) ne impartasesc harul nevazut al lui Hristos sau pe Hristos insusi in actiunile Sale mantuitoa-re, 5) pentru a ne face partasi de desavarsirea umanitatii Sale, sau de mantuire. Instituirea lor de catre Hristos subliniaza ideea ca numai Dumnezeu poate lega harul sau lucrarea Sa de anumite mijloace sensibile pentru a ni-l impartasi in mod adecvat conditiei noastre de fiinte spirituale-trupesti. Cat priveste actul sensibil si harul nevazut, ele nu pot fi separate decat prin cugetare, caci in mod concret ele formeaza un intreg, asa cum sufletul si trupul formeaza un intreg.

Instituite de Hristos, Biserica si Tainele sunt date impreuna si deodata in vederea incorporarii, cresterii si mantuirii oamenilor in Hristos. Legatura stransa dintre Biserica si Taine isi are temeiul in relatia fiintiala intre Hristos si Biserica, Trupul Lui extins in umanitate. "Biserica intreaga este plina de Hristos". Deci si actele ei- in special cele instituite chiar de El - sunt pline de El si omul care le primeste este incadrat si creste in aceasta ordine a Bisericii, in trupul tainic al lui Hristos. "Caci pe El (Hristos) L-a dat cap Bisericii, care este Trupul Lui si plinirea Celui ce plineste toate in toti" (Efes. 1, 22-23). In calitatea de Cap, Hristos nu se poate desparti de trupul Sau, ci e mai degraba conducatorul nemijlocit si suflarea cea mai intima a lui, mereu prezenta in el... Aceasta comuniune intru Hristos si Biserica se bazeaza pe participarea Bisericii la patimirea si invierea lui Hristos si se activeaza in ea... Si anume, aceasta se implineste sacramental in Taine, mai intai prin Botez, cum ne-a aratat Sf. Apostol Pavel in Romani 6 . ..".

Biserica este, deci, Misterul vast, sau Taina generala in care traieste si lucreaza in chip nevazut Hristos insusi, pe care ea il experiaza prin lucrarile Duhului Sfant. Tainele, in schimb, sunt actele partiale prin care se ofera fiecaruia, in mod personal, viata dumnezeiasca a lui Hristos din Biserica. De aceea, prin Taine creste si se hraneste Biserica.

Relatia aceasta stransa dintre Taine si Biserica este subliniata de Nicolae Cabasila astfel : "Biserica se arata prin Taine cum se arata inima prin madulare, radacina pomului prin ramuri si, cum a zis Domnul, ca vita prin mladite, pentru ca aici nu e numai o identitate de numiri si o asemanare, ci identitate de lucru, intrucat Tainele sant Trupul si Sangele Domnului". "Tainele sunt centrul intregii vieti a Bisericii, ele sunt conditia indispensabila pentru cresterea trupului Bisericii. Tainele sant "incheieturile" si "legaturile" care unesc trupul lui Hristos, pornind din capul lui (Col. 2, 19) si prin aceasta unesc pe credinciosi, incat acestia sunt "ca un singur om", avand o singura inima si un singur suflet (Fapte 4, 32). Numai prin Taine se realizeaza unitatea pentru care s-a rugat Hristos" 10. Numai prin Taine, cei ce au primit cuvantul Evangheliei lui Hristos din gura Apostolilor, s-au putut adauga acestora constituind Biserica ca comunitate a celor ce cred in Dumnezeu prin Hristos in Duhul Sfant (Fapte 2, 1-3, 37-38, 41), si au putut starui in comuniune cu Hristos si unii cu altii in Hristos (Fapte 2, 42, 46).

Biserica este o comuniune prin Taine, se intemeiaza pe ele, este circumscrisa de catre Taine, dar ea este savarsitorul lor. Tainele apartin Bisericii ca acte ale ei sau mai exact ca acte ale Capului ei, Hristos. Dar Capul nu este singur, ci este impreuna cu Trupul. El nu lucreaza nimic singur, ci impreuna cu Trupul Sau, Biserica, si tot ceea ce El face se raporteaza la Trupul Sau, Biserica. Fiind savarsite de Hristos, prin Duhul au, adica Duhul Sfant, Tainele sunt ale Bisericii. Dar acestea sunt ale Bisericii si pentru ca sunt ocazionate si cerute de Biserica, pentru ea si pentru madularele ei. Ele sunt ale Bisericii si pentru ca Hristos le savarseste din ea, in ea si impreuna cu ea. Ba mai mult, Biserica este aceea care a primit si porunca expresa de la Hristos, Capul ei, sa savarseasca Tainele pe care El insusi le-a instituit : instituind Euharistia, la Cina cea de Taina (Matei 26, 26-28; Marcu 14, 22-24 si Luca 22, 19-20), Mantuitorul Hristos a si poruncit savarsirea ei: "Aceasta s-o faceti intru pomenirea Mea" (Luca 22, 19; 1 Cor. 11, 24). Savarsirea Sfintelor Taine trebuie sa insoteasca propovaduirea Evangheliei spre mantuire (Matei 28, 19; Marcu 16( 15-16), odata cu conducerea credinciosilor spre Hristos si dobandirea imparatiei cerurilor, data fiind prezenta necontenita a lui Hristos cu Apostolii si cu urmasii lor pana la sfarsitul veacurilor (Matei 28, 20). Savarsirea celor Sfinte, adica a Tainelor este, deci, o parte constitutiva a puterii date Bisericii de catre Hristos insusi. Ba mai mult, este o obligatie data ca porunca Bisericii (Matei 28, 19; Luca 22, 19), fiindca numai prin Taine, Hristos se extinde in oameni si ii incorporeaza in Sine si in Trupul Sau, Biserica, pentru a-i mantui : "Cel ce va crede si se va boteza se va mantui, iar cel ce nu va crede se va osandi" (Marcu 16, 16) sau "Cel ce crede in Mine, precum a zis Scriptura, rauri de apa vie vor curge din pantecele lui. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe care avea sa-L primeasca acei ce cred in El" (Ioan 7, 38-39). Duhul lui Dumnezeu nu vine in noi decat prin Tainele Lui in Biserica. "Fara Hristos pe care ni-L impartaseste Duhul Sfant in Taine sau fara Duhul care ni se impartaseste odata cu Hristos in Taine, in Biserica, nu avem acces la Tatal" (Ioan 14, 6).

Tainele, lucrari si prezente ale lui Hiistos in Biserica

Intre Biserica si Taine exista un indoit raport : general si special. Raportul special evidentiaza in modul cel mai pregnant conditionarea reciproca a Bisericii si Tainelor ei, precum si ideea ca Biserica este rezultat si conditie a Tainelor.

Astfel, prin Taina Botezului, se extinde taina intruparii Cuvantului, adica creste trupul tainic al lui Hristos, Biserica. "Caci Cuvantul lui Dumnezeu si Dumnezeu - spune Sfantul Maxim Marturisitorul - vrea sa lucreze pururea si in toti taina intruparii Sale". Prin Botez, Biserica primeste noi membri. Acesti membri sunt oamenii trecuti prin apa Botezului si prin apa spirituala nevazuta a Duhului Sfant. Ei poarta imprimata, in fiinta lor, lucrarea sacramentala a Botezului. Toti membrii Bisericii sunt nascuti sacramental dupa asemanarea nasterii lui Hristos, cum spune Teofan al Niceii. "De aceea si noi ne renastem in chip suprafiresc din apa aceasta fara unire trupeasca si fara celelalte fapte ale firii ca fii ai lui Dumnezeu si asemenea chipului Fiului lui Dumnezeu prin fire, nascut din pantecele feciorelnic si neprihanit... Pentru ca tot ce ne da aceasta renastere si rezidire dupa chipul lui Dumnezeu o lucreaza prezenta Sfantului Duh". Altfel spus, in toti cei botezati se afla Hristos ca prunc nasut fara de pacat din Fecioara, ei fiind intr-un anumit grad unificati spiritual in Hristos: "Cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati si imbracat" (Gal. 3, 27) ".

Botezul implica si impartaseste harul Duhului Sfant in Biserica si din Biserica si la cererea acesteia. Iar harul Duhului este ceea ce formeaza Biserica reunind pe credinciosi intr-o comunitate care asteapta venirea imparatiei. Iata aici caracterul eclezial si eshatologic al Botezului. Deci, Biserica este constituita din cei botezati si poarta caracterul Botezului, fiind Trup sacramental in care traieste Hristos in Duhul Lui, imprimat in madularele ei. Din aceasta rezulta sacramentalitatea intrinseca a Bisericii si necesitatea Botezului ca prima Taina a incorporarii omului in Hristos si in Biserica sau a incorporarii lui in Hristos ca madular al Bisericii. "Dar nu numai Botezul conditioneaza si da realitate Bisericii ci si Biserica conditioneaza Botezul. Biserica e sacramentala prin faptul ca e constituita din cei care au imprimat in ei Taina Botezului (si alte Taine), dar si intrucat are puterea sa extinda sacramentalitatea ei asupra celor ce vor sa intre in ea... "Cu alte cuvinte, din Botez ia fiinta pe de o parte Biserica, dar in acelasi timp prin impreuna-lucrarea lui Hristos si a Bisericii se nasc credinciosii ca membri ai Bisericii".

Dar cei care sunt ziditi in Trupul tainic sau sacramental al Bisericii nu sunt numai botezati, adica nu au imprimata in fiinta lor numai Taina Botezului, ci poarta si pecetea Duhului Sfant primita in Taina Ungerii cu Sfantul Mir si sunt hraniti cu Trupul si Sangele lui Hristos prin Taina Sfintei Euharistii, fara sa mai vorbim si de alte Taine imprimate in fiinta lor , caci Biserica implica deopotriva pentru madularele ei atat starea de nascuti de sus", adica "din apa si din Duh" (Ioan 3, 3, 5, 7), ca imprimare a starii de nascut din Fecioara a Fiului lui Dumnezeu, si pecetluirea lor in Duhul Sfant, ca o imprimare a lui Hristos cel uns de Duhul Sfant la Botez, cat si comuniunea deplina intre noi si Hristos prin Sfanta Euharistie, ca imprimare a starii Lui de totala daruire ca jertfa Tatalui pentru noi si impreuna cu noi.

Deci, fiecare Taina lucreaza unirea credinciosilor cu Hristos in masuri si moduri diferite, caci toate il cuprind pe Hristos sacramental, trecut prin toate starile prin care El si-a trecut propria umanitate. Un loc aparte il ocupa insa Botezul, Mirungerea si Euharistia, care realizeaza progresiv incorporarea oamenilor in Hristos prin Botez si Mirungere, si apoi in mod deplin prin Euharistie. Prin aceste trei Taine, are loc extinderea lui Hristos prin Duhul Sfant in oameni, constituind astfel Biserica. Dupa conceptiile protestante, Biserica se constituie numai prin Botez, iar dupa doctrina catolica, prin Botez si Confirmare, aceasta din urma tund savarsita la o mare distanta de timp dupa Botez, si anume dupa varsta de sapte ani si inainte de varsta de paisprezece ani.

Prin Botez, Hristos ne-a renascut, iar prin Duhul Sfant, acelasi Hristos ne-a pecetluit pentru ziua rascumpararii, lasandu-ne totusi sa avem inca un trup muritor si patimitor, dupa ce a scos insa pe captetenia rautatii din camarile sufletului.

Euharistia, insa, aseaza in adancul nostru chipul trupului vietii viitoare. Caci la baza vointei noastre de a muri cu Hristos, pentru a vietui Hristos in noi, "nu sta numai harul Botezului, ca iradiere de putere din Hristos cel rastignit si inviat, ci insusi trupul rastignit si inviat al lui Hristos amestecat cu trupul nostru, sta trupul nostru asimilat in potenta cu trupul rastignit si inviat al lui Hristos. Transparenta lui Hristos prin trupurile noastre este in curs de a deveni totala. Trupul nostru si-a pierdut autonomia si grosimea in adancul sau prin unirea cu trupul lui Hristos, care, in baza uniunii ipostatice si a mortii pe cruce si-a pierdut el insusi aceasta autonomie si grosime, iar prin inviere s-a spiritualizat". Intre Botez si Euharistie exista o stransa legatura, caci prin amandoua ni se comunica, cum spune Sfantul Maxim Marturisitorul, dinamismul sau puterea transformatoare a mortii Domnului, dar in masuri diferite: prin Botez dobandim puterea omorarii vointei noastre pentru pacat, a aplecarii voii noastre spre placeri, deci puterea virtutii pentru viata de pe pamant; prin Euharistie dobandim puterea de a ne da viata, caci chiar fiinta noastra moare tainic (si trebuie sa moara, chiar si vizibil) pentru Dumnezeu, ca sa ne umplem de viata Lui in viata. Dar legatura dintre Botez si Euharistie este de continuitate, adica de adancire si desavarsire a incorporarii noastre in Hristos, sau de crestere a lui Hristos in noi si a comuniunii noastre cu El. Subliniind aceasta, Teofan al Niceii (sec. XIV) afirma : "De aceea pe cei ce intentioneaza sa-i uneasca cu Sine, ca pe niste madulare ale Sale, mai intai ii face de acelasi chip cu capul, prin Botez, apoi prin comunicarea si impartasirea Trupului si sangelui propriu, lipeste de Sine si intreolalta madularele acestea deiforme. Pentru aceasta premerge Botezul, Sfintei impartasanii. Caci intai trebuie sa se faca madularele asemenea capului, ceea ce o face dumnezeiescul Botez, apoi sa se uneasca cu Capul, unire care se infaptuieste prin Sf. Euharistie".

Dar inainte de a primi pe insusi vistiernicul darurilor dumnezeiesti sau comoara inepuizabila a darurilor, Hristos, omul trebuie sa primeasca darurile Duhului Sfant. Aici gaseste Nicolae Cabasila rostul Tainei Ungerii cu Sfantul Mir, subliniind ca pentru a simti ca primeste, in Sfanta impartasanie, Trupul si Sangele lui Hristos, trebuie sa primesti pe Duhul Lui care sa-ti dea aceasta intelegere. "Dupa cum inainte de a te fi impacat cu prietenii nu poti sta in mijlocul lor, tot asa nici in stare de pacat si de stricaciune nu te poti impartasi de Trupul si Sangele de care sant vrednice numai sufletele curate. Iata de ce, intai de toate, ne spalam, apoi ne ungem si numai dupa ce ne-am curatit de-ajuns si ne-am umplut de buna mireasma a fiintei lui Hristos, abia dupa aceea santem primiti si noi la Sfanta Masa a impartasaniei". Ungerea spre sfintire si intelegere, spre participare la Jertfa si invierea lui Hristos si deci pentru unirea deplina cu Hristos in Euharistie trebuie s-o primim inainte.

Legata de Botez prin lucrarea ei de incorporare si unire plenara cu Hristos, si precedata de Mirungere, Euharistia este, prin excelenta, Taina comuniunii si unitatii ecleziale a crestinilor cu Hristos. Caci acum credinciosii'nu se mai impartasesc numai de harul lui Hristos, participand la o anumita stare si lucrare mantuitoare din viata Lui, ci de insusi Trupul Lui care devine in ei insisi izvor al tuturor energiilor divine in calitate de trup inviat. Prin aceasta se realizeaza adevarata comuniune si unificare intre noi si Hristos. Si fiindca unificarea si comuniunea intre persoane pot spori continuu sau pot slabi si trebuie sa fie refacute, de aceea ne impartasim adeseori de Hristos. Dar nu ne putem impartasi de Euharistie pentru viata si pentru mai multa viata cu Hristos, decat cu vrednicie si pregatire pentru aceasta prin Taina Spovedaniei. impartasindu-ne cu Trupul si Sangele lui Hristos, comuniunea cu El se imprima pana in carnea si sangele nostru, "producandu-se o adevarata comuniune de carne si de sange, purificate si penetrate de Duhul". "Caci trup se uneste cu trup, sange cu sange si suflet cu suflet" si drept urmare: "gandirea lui Hristos se face una cu gandirea noastra, voia Lui una cu voia noastra, trupul si sangele Lui, una cu trupul si sangele nostru".

Realizand deplina comuniune a oamenilor cu Hristos, ca madulare ale Trupului Sau, si unitatea tuturor crestinilor in Hristos si intreolalta, Euharistia realizeaza, din cei botezati si pecetluiti cu Duhul lui Hristos, Biserica, ca trup al lui Hristos si comuniune a oamenilor cu Dumnezeu. Sau, mai precis : prin Sfanta Euharistie se realizeaza si se mentine Biserica ca -trup al lui Hristos, drept comunitate potential completa a credinciosilor cu El si intre ei, si plenitudine de viata a Duhului Sfant in cei incorporati in Hristos. Aceasta idee, Nicolae Cabasila o subliniaza astfel: "Sfintele Taine sunt Trupul si Sangele Domnului, dar sunt totodata hrana si bautura cea adevarata a Bisericii lui Hristos; iar prin impartasire, nu Biserica le preface pe ele in trup omenesc, ca pe oricare alta hrana, ci Biserica se preface in ele, deoarece cele mai tari biruiesc, precum fierul inrosit in foc ni se arata aievea ca foc nu ca fier, deoarece insusirile fierului sant absorbite cu totul de cele ale focului, tot asa si cu Biserica lui Hristos: daca ar putea cineva sa o cuprinda cu privirea, n-ar vedea decat insusi Trupul Domnului, prin aceea ca e unita cu El si ca se impartaseste din Trupul Lui... Pentru acest motiv, Sfantul Apostol Pavel scrie : "Voi sunteti Trupul lui Hristos si fiecare in parte madular al Lui" (1 Cor. 12, 27). Sub acest aspect, Euharistia este, deci, aceea care zideste Biserica si da consistenta si plenitudine Bisericii.

Dar, desi prin Euharsitie Biserica isi gaseste constituirea ei fiintiala de Trup al lui Hristos, totusi trebuie sa se tina seama ca de Euharsitie se pot impartasi numai cei botezati si unsi cu Sfantul Mir si prin aceasta deveniti madulare ale Eisericii, chiar daca nu deplin inchegate. Din aceasta pricina Biserica nu poate fi definita exclusiv o comunitate euharistica. Ea este o comunitate euharistica pentru ca este o comunitate sacramentala. Caci "nu se poate socoti ca comunitatea stransa in jurul episcopului care hirotoneste pe preotii ce savarsesc Euharistia este toata Biserica, chiar daca credinciosii au totul in ea. Ci Biserica este comunitatea sacramentala universala. Caci asa cum preotii depind de episcopi prin hirotonia lor, asa si episcopul depinde de colegialitatea episcopatului Bisericii intregi prin hirotonia sa si prin comuniunea cu ea. Deci si credinciosii isi datoreaza bunurile lor spirituale primite, comuniunii cu Biserica intreaga. Prin tot ce primesc prin preotul lor, ei sunt legati indirect de Biserica intreaga; prin Duhul Sfant, primit in Taina Mirului sant legati direct de tot episcopatul Bisericii, punandu-se in relief ca Duhul Sfant ii uneste cu Biserica intreaga, ca Duhul este al Bisericii intregi. De aceea, si Euharistia savarsita de preot si distribuita celor unsi cu Sfantul Mir intemeiaza nu numai o comunitate locala, ci comunitatea Larga a Bisericii Universale".

Dar comunitatea ecleziala locala precum si cea universala n-ar putea avea loc si nici n-ar putea fi o comuniune sacramentala fara Euharistia ca Jertfa si Taina in acelasi timp. Caci starea de sfintire si deci sacramentala este legata indisolubil de starea de jertfa. Aceasta se arata cu prisosinta in Euharistie, caci aici aspectul de Jertfa si cel de Taina sant nedespartite. Caci a oferi si a te oferi inseamna totodata a primi. Aceasta se intampla in raporturile dintre oameni si, cu atat mai mult, in raportul omului cu Dumnezeu. Hristos s-a adus pe Sine Jertfa ca sa ne aduca mantuirea, innoirea si sfintirea. Dar si Taina este o Jertfa, caci Trupul Domnului care ni se da spre mancare este in stare de trup jertfit si inviat si ne imprima starea de jertfa, prin care ne inaltam si inaintam spre inviere.

De altfel, toate Tainele au nu numai caracter de Taina ci si de Jertfa. Caci in toate, Hristos se da pentru noi si impreuna cu Sine ne ofera Tatalui, dar El ni se daruieste si noua. In Botez Hristos ne sadeste o viata noua, facandu-ne capabili sa ne jertfim si noi lui Dumnezeu impreuna cu El; in Mirungere, El ne da puterea si darurile Duhului Sfant pentru inaintarea in virtuti care sunt forme de autojertfire. Pocainta este harul iertarii care se intalneste cu renuntarea noastra la placerile egoiste. Preotia este consacrarea lui Dumnezeu a celui ce se hirotoneste si puterea pe care o primeste acesta spre a sluji lui Dumnezeu si Bisericii. Cununia este, de asemenea, un dar al iubirii si daruirii reciproce adevarate, imbinate cu o franare a egoismului. Toate Tainele stau, deci, intr-o legatura cu jertfa lui Hristos. Caci, "in toate Tainele primim puterea de a ne jertfi din starea de jertfa a lui Hristos. Nu primim aceasta putere din amintirea jertfei Lui de pe Golgota caci, in acest caz, puterea si-ar da-o omul si deci Tainele n-ar mai fi Taine ; ci dintr-o stare actuala de jertfa a Lui, care este o prelungire a predarii Sale ca om Tatalui, predare pe care, aflandu-se El in trup capabil sa moara, a dus-o pana la capat, acceptand moartea sangeroasa ; dar dupa moartea trupeasca o mentine ca predare spirituala totala a umanitatii Sale Tatalui, pentru a fi umpluta in mod desavarsit de dumnezeire, care o tine ridicata la starea de inviere, inaltare si pnevmatizare". In Sf. Euharistie, Mantuitorul Hristos nu ne ofera o simpla iradiere a starii Sale de jertfa si inviere, ci insusi Trupul Sau jertfit si inviat, adica plin de tot Duhul. De aceea Sf. Euharistie este culminarea tuturor celorlalte Taine.

Articulata vertical in jertfa de pe Golgota Sfanta Euharistie nu ramane o simpla anamneza sau comemorare a mortii si invierii lui Hristos, ci o jerfa reala si suprema, explicata prin starea de jertfa continua a lui Hristos in fata Tatalui chiar si pe scaunul slavei de-a dreapta Lui. Dar jertfa lui Hristos din Sfanta Euharistie nu este o alta jertfa fata de cea de pe Golgota, ci una si aceeasi cu care s-a infatisat si sta ca Miel injunghiat in veac in fata Tatalui. De aici importanta Sfintei Euharistii pentru Biserica, adica pentru cresterea ei ca Trup al lui Hristos in umanitatea tuturor timpurilor si in comunitatile ei locale, pentru cresterea fiecarui madular al acesteia in Hristos, si locul central al Sfintei Euharistii pentru toate celelalte Taine, data fiind legatura stransa a acestora cu starea de Jertfa si inviere a lui Hristos, exprimata plenar prin Sfanta Euharistie.

Astfel inteleasa, ca Jertfa a lui Hristos, sau a lui Hristos impreuna cu Biserica si pentru Biserica, Sfanta Euharistie este Taina prezentei celei mai depline si a lucrarii celei mai eficace a lui Hristos in Biserica si, prin ea, in lumea intreaga. Hristos este prezent in Euharistie cu trupul Sau luat din Sfanta Fecioara Maria, rastignit pe cruce, inviat, inaltat la ceruri si sezand de-a dreapta Tatalui, ca Unul dintre noi, fiind Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos.

El este prezent cu Trupul si Sangele Sau sub chipul painii si al vinului, prefacute in acest Trup si Sange cu puterea Duhului Sfant, invocat de episcopul sau preotul Bisericii (epicleza) in timpul Sfintei Liturghii. Prin ea, Hristos "opereaza extinderea mantuirii, a carei sursa s-a facut El, prin raptul ca a luat un trup ca al nostru, si a intiparit in el dispozitia jertfei supreme pe care a suportat-o, spre lauda Tatalui, viata inalterabila a invierii si slava unei umanitati inaltate care sade de-a dreapta Tatalui si cu care are sa vina din nou sa judece viii si mortii, spre viata sau osanda vesnica. Hristos este prezent real in Sfanta Euharistie pentru a ne face parte de toate cele ce s-au facut in Trupul Sau, de urmarea lor pana astazi si in vecii vecilor, comunicandu-ni-le acum in mod actual in masura in care putem sa le primim in acest veac, dar in aceasta comunicare actuala aiJmdue virtual tot ce vom putea primi in veacul viitor". Sfanta Euharistie este in veci un mijloc de unire plenara a credinciosilor cu Hristos si intre ei, in Hristos, ca madulare ale Trupului Sau, Biserica, si o asteptare si arvuna a venirii Lui viitoare.

Mancand painea si vinul prefacute in Trupul si Sangele lui Hristos, pline de Duh Sfant, credinciosii nu numai ca se intretin in existenta si progreseaza in ea, ci ei inainteaza pe drumul prefacerii lor in Hristos. "Comunitatea si credinciosii se misca mereu prin Euharistie nu numai inaintea lor, ci si spre o stare superioara celei de acum, spre cer, spre Hristos".

Prin Sfanta Euharistie, Biserica este, deci, nu numai o comuniune euharistica ci o larga comunitate sacramentala, data fiind legatura tuturor celorlalte Taine cu starea de jertfa si inviere a lui Hristos pe care o exprima plenar Euharistia ca jertfa si Taina, precum si faptul ca de Euharistie nu se pot apropia decat cei care si-au imprimat in fiinta lor Taina adica harul Botezului si poarta pecetea Duhului Sfant primita prin Taina Ungerii cu Sfantul Mir.

Dar nu exista nici Euharistie precum nici Botez si Mirungere, si nici Biserica ca comunitate sacramentala in general si euharistica in special, fara Preotia sacramentala. Tainele fac Biserica, dar ele sunt ale Bisericii si numai ea le poate savarsi prin slujitorii ei, instituiti de Hristos insusi odata cu instituirea Bisericii insesi, indata dupa invierea Sa din morti, cand le-a daruit si puterea Duhului spre a invata, a sfinti si a conduce spre mantuire (Ioan 20, 21-23; Matei 28, 18-20; Marcu 16, 15-16), investindu-i insa cu toata puterea Duhului Sfant pentru slujba de iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu la Cincizecime (Luca 24, 49, Fapte 2, 1-3).

Avandu-si izvorul in Preotia sau Arhieria lui Hristos insusi, Preotia sacramentala tine de fiinta Bisericii ca comunitate sacramentala a oamenilor cu Dumnezeu prin Hristos in Duhul Sfant. "Precum Fiul lui Dumnezeu a venit in trup ca sa ne deschida in Sine intrarea la Tatal si este astfel unicul om in care ne unim cu Tatal si intre noi, la fel El se foloseste de oameni in trup si de cate un om pentru fiecare comunitate de credinciosi pentru a ne tine uniti cu Sine. Iar acesta trebuie sa se impartaseasca de sfintirea lui Hristos, ca sa se poata intinde prin el Sfintirea Lui, ca putere unificatoare. Credinciosii trebuie sa aiba in acest om luat din ei, cum a fost luata natura Sa omeneasca din noi, un organ ales de sus ca mijloc al unificarii lor cu Hristos pe care il reprezinta". Preotii sunt organele vazute ale preotiei unice nevazute a lui Hristos. Prin ei lucreaza Hristos insusi, ca Preotul unic propriu-zis, la unificarea vazuta si nevazuta a oamenilor in El.

Sfintirea sau hirotonirea episcopilor, preotilor si diaconilor este tocmai actul prin care Hristos, sub o forma vazuta, ii alege si ii investeste pe acestia ca organe prin care El insusi va savarsi in mod nevazut Tainele pe care acestia le savarsesc in Biserica, pentru ea si pentru madularele ei, si prin care El va invata si pastori pe cei pe care Tatal i-a dat Lui spre mostenire, ca madulare ale Trupului Sau, Biserica.

Calitatea de Arhiereu permanent eficient a lui Hristos si pe scaunul slavei de-a dreapta Tatalui, nedespartita, fireste, de cea de imparat si de invatator, subliniata de Sfantul Apostol Pavel in multe locuri din Epistola care Evrei (Evrei 4, 14, 16 ; 5, 10 ; 7, 21, 24-27 ; 8, 6 ; 9, 12, 24-26, 28) este izvorul preotiei exercitate de El prin organe vazute in Biserica. Arhieria permanenta a lui Hristos si exercitarea ei vazuta prin preotii slujitori o afirma Sfantul Chiril al Alexandriei in multe locuri, in lucrarea sa: "Inchinare in Duh si Adevar" (P.G. 68) si in "Glafire" (P.G. 69). O afirma, de pilda, cu prilejul explicarii poruncii primite de Moise de la Dumnezeu de a instrui pe Aaron si pe fiii lui in slujba arhieriei : "Si tu adu la tine pe Aaron, fratele tau, si pe fiii lui". Hristos a fost chemat spre a fi arhiereu prin voia Tatalui. Iar impreuna cu El au fost chemati, intr-un anumit fel, si au fost randuiti impreuna-lucratori in slujba preotiei, si Sfintii Sai Apostoli. Caci, de aceea s-a si spus de Sfantul Apostol Pavel: "impreuna-lucratori ai lui Dumnezeu suntem" (1 Cor. 3, 9; Rom. 16, 3).

In gandirea Sfantului Chiril al Alexandriei, arhieria permanenta a lui Hristos se defineste prin jertfa pururea actuala a lui Hristos si necesitatea atragerii credinciosilor in ea, ca conditie indispensabila a mantuirii: "Emanuel a fost hirotonit legiuitor si arhiereu pentru noi de catre Dumnezeu si Tatal, aducandu-se pe Sine jertfa pentru noi". Caci fericitul Pavel a zis : "Legea randuieste prin Moise preoti, oameni ce au slabiciune, pe cand cuvantul juramantului, venit in urma Legii, pune pe Fiul, desavarsit in veacul veacului" (Evrei 7, 28). Deci a coborat Cuvantul din cer si s-a facut, ca noi, slujitor al celor sfinte si al cortului celui adevarat, pe care l-a caldit Domnul si nu omul... si la sfarsit L-au rastignit. Dar a rasarit iarasi si a inviat Hristos, dezlegand durerile mortii, precum s-a scris (Fapte 2, 24). Caci cum era cu putinta sa fie tinut de moarte Cel ce era viata dupa fire, ca Dumnezeu".

In Hristos care s-a jertfit am dobandit apropierea si indraznirea spre intrarea in Sfanta Sfintelor, precum spune Sfantul Apostol Pavel, am dobandit mantuirea. Caci numai pentru ca Hristos s-a jertfit si ramane in permanenta stare de jertfa la Tatal, chiar si pe scaunul Slavei, ca imparatul Miel-injunghiat, putem intra si noi la Tatal, insusindu-ne si noi, prin puterea de daruire totala a lui Hristos aratata in Jertfa, iradiata in noi, starea Lui de jertfa.

Starea permanenta de jertfa si deci de Arhiereu a lui Hristos, cu scopul ca sa ne atraga si pe noi in aceasta stare, se arata indeosebi in Euharistie ca Jertfa si Taina in acelasi timp. "impartasindu-ne de El si ca urmare aducandu-ne si noi Tatalui, impreuna cu El, suntem intr-un fel Si noi preoti si jertfe. Dar Hristos este Cel care isi arata in noi puterea aducerii Sale ca jertfa in toate darurile ce le facem lui Dumnezeu si semenilor in fiecare zi". Iata aici si temeiul deosebirii intre preotia noastra generala sau obsteasca ca aducatoare de daruri si preotia prin care ni se comunica in mod obiectiv Hristos insusi ca Jertfa, sub chipuri vazute, ca sa luam din aceasta puterea de a aduce darurile noastre. Deci, Hristos are nevoie, pentru comunicarea Sa ca jertfa catre noi si de organe umane, vazute, sau de preoti slujitori ai jertfei Lui in chip vazut, randuiti in mod vizibil din imputernicirea Lui. El trebuie sa ne arate si prin aceste organe vazute, deosebite de noi, ca El e deosebit de noi ca Arhiereu aducator de jertfa, ca sa nu se volatilizeze totul intr-o impresie subiectiva".

Prin urmare jertfa euharistica sau, mai exact, Euharistia ca jertfa, si toate celelalte Taine sant articulate in Arhieria permanenta si eficienta a lui Hristos exercitata vizibil prin arhiereii si preotii Bisericii. Aducatorul jertfei euharistice si savarsitorul tuturor Tainelor este Hristos insusi, care este in acelasi timp si invatatorul suprem si Capul Bisericii. El lucreaza vizibil prin organele instituite si investite de El cu puterea Duhului Sau, spre a lucra in Biserica si in comuniune cu Biserica.

Deci, preotul nu lucreaza in Sf. Taine singur, ci impreuna cu el lucreaza Dumnezeu insusi, sau prin puterea Duhului data lui in Taina Hirotoniei si invocata de el cu fiecare Taina si chiar ierurgie (fiecare Taina si fiecare ierurgie isi are epicleza ei) el lucreaza impreuna cu Hristos. "Chipul vazut al Tainei nu e numai o icoana despartita de o lucrare ce se implineste pe plan nevazut. Ci prin acest chip insusi, sau prin miscarea mainii preotului e lucratoare puterea lui Dumnezeu, respectiv a lui Hristos. Nu se dispenseaza Hristos de miscarea mainii preotului si de rugaciunea rostita in savarsirea Tainei de preot, dar in miscarea si in rugaciunea aceasta e lucrator Dumnezeu; Hristos este cel care face eficiente Tainele in mod deplin si dumnezeieste".

Dar episcopul si preotul nu savarsesc cele sfinte, Tainele Bisericii, rupti de comunitate sau in afara comunitatii ecleziale. Comunitatea intreaga traieste si se asociaza la ceea ce spune si face episcopul sau preotul, isi insuseste ceea ce face si invata el in materie de credinta; glasul ei este in rugaciune alaturi de cel al episcopului sau preotului, dar glasul ei nu este primul glas reprezentativ. Credinciosii simt insa nevoia sa-si depaseasca subiectivitatea lor in cererile lor catre Dumnezeu. De aceea ei apeleaza la rugaciunea preotului si asociaza subiectivitatea lor la cuvintele preotului, dar asociaza si interesul lor subiectiv la cuvintele si actele preotului care nu sant subiective, caci nu sant pentru el in primul rand, ci pentru cei care i-au cerut sa se roage si sa invoce harul Duhului Sfant pentru ei. Desigur, preotul se roaga si pentru el, dar pentru a-1 invrednici sa aduca jertfa cea fara de sange, Euharistia, cu puterea Sfantului Duh, pe el care este "imbracat cu harul preotiei", sa fie intarit spre slujba uneia sau alteia din Tainele Bisericii, pentru a face sa coboare harul Sfantului Duh asupra acelora care alearga la Hristos in Biserica Sa .

Numai prin episcopii si preotii Bisericii, credinciosii traiesc sentimentul ca la Dumnezeu au acces mai ales prin comunitate si Dumnezeu le daruieste bunatatile Sale, in Biserica, la cererile si rugaciunea intregii comunitati. Fara episcop, fara preoti, nu exista Biserica constituita, pentru ca credinciosii nu pot depasi singuri subiectivitatea lor. "De aceea, cel ce nu sta in comuniune cu episcopul nu e in comunitatea Bisericii, cum a spus Sfantul Ciprian (Qui non est cum episcopo non est cum Ecclesia). Acela e inchis inca in subiectivitatea sa izolata si purtat de meandrele ei. In episcop, in preot converge comunitatea, asa cum converge in cel ce are conducerea, viata si miscarea unitara a fiecarui corp social". Si aceasta nu numai sub raportul Euharistiei si datorita aducerii Jertfei euharistice, in cel mai inalt grad, este adevarat, ci si sub raportul propovaduirii si invataturii Evangheliei, adica al Liturghiei Cuvantului care atinge punctul culminant si se desavarseste in Euharistie.

Si fiindca Biserica traieste unitar pe Hristos prin invocarile adresate lui Dumnezeu prin episcopi si preoti, prin raspunsurile la ele din partea lui Dumnezeu, bunavointa lui Dumnezeu trebuie sa fie cu cei care-I adreseaza aceste invocari, cereri si rugaciuni, ca ele sa fie implinite, adica acestia, episcopul si preotul, trebuie sa fie recunoscuti de Dumnezeu ca reprezentanti ai comunitatii. Aceasta bunavointa si recunoastere din partea lui Dumnezeu pentru iconomii Tainelor Sale este harul special, harul Hirotoniei, acordat lor la cererea Bisericii, prin cei ce au puterea de la Hristos, in Biserica, sa faca aceasta invocare a harului lui Dumnezeu in numele Bisericii si impreuna cu ea (Ioan 20, 22-23; 15, 16; 14, 13-14).

Primita de persoane ca oricare alta Taina in Biserica, dar de persoane care au o vocatie pentru misiunea preoteasca, Hirotonia este o Taina prin excelenta pentru comunitate, este o Taina cu foloase pentru comunitatea ecleziala. Mai mult decat oricare alta Taina, Hirotonia este Taina coeziunii Bisericii sau de ea depind Tainele care realizeaza si promoveaza, comuniunea ecleziala. Ea este Taina al carei har se revarsa oarecum potential peste toti din momentul insusi cand ea se savarseste asupra unei persoane. S-ar putea spune ca ea nu e in beneficiul personal al celui ce o primeste, ci al comunitatii intregi. De aceea, ca si Euha-ristia. suprema Taina a comuniunii actualizate, Taina pe care o primesc toti impreuna in mod actual, Hirotonia ca taina a comunitatii, a comuniunii virtuale, ca Taina in beneficiul virtual al tuturor, se savarseste cu conlucrarea rugaciunilor intregii comunitati, in liturghia ca slujba Principala a comunitatii.

Dar Hirotonia si deci Preotia sacramentala, este taina unitatii Bisericii. Caci Hristos isi exercita lucrarea Sa de Preot unic si unificator nu numai prin faptul ca in fiecare comunitate Preotia Sa se manifesta printr-un unic organ, ci si prin faptul ca aceste organe vazute ale Preotiei Sale nevazute sant aduse si ele la unitate intr-un centru unic vazut al lor. Acesta este episcopul pentru fiecare comunitate ecleziala locala si intregul episcopat pentru Biserica universala. Episcopul este reprezentantul deplin al lui Hristos, Arhiereul unic si unificator, sau prezenta iconica a Acestuia in Biserica. Fiecare episcop este capul unei Biserici locale, "capul plinatatii lui Hristos". Caci Hristos il investeste pe episcop nu numai cu harisma si raspunderea sa-varsirii Sfintelor Taine, savarsite si de preot, ci si a Tainei Hirotoniei, pentru ca toti preotii sa-si aiba preotia prin acesta si sa stea sub ascultarea lui. Daca prin sfintire Hristos face pe un preot organ si chip vazut al Sau in savarsirea celorlalte Taine, pe episcop, in schimb, Hristos il face organ si chip vazut al Sau si in sfintirea organelor vazute prin care El savarseste celelalte Taine.

De aceea, orice Biserica locala este, "vertical", Biserica lui Hristos, si orice episcop nu este niciodata episcop al unei parti, inca si mai putin al unei Biserici nationale, el este episcop al Bisericii lui Hristos. Orizontal insa, intinderea puterii sale jurisdictionale, administrative, este totdeauna localizata. Astfel, unitatea Bisericii se constituie cu ajutorul categoriei membrilor echivalenti, consubstantiali, dupa chipul Treimii. Identicul face irealizabila comuniunea, iar subordonarea rupe consubstantialitatea. "Una Sanda este unitatea diferitelor locuri ale manifestarii sale, totdeauna egala cu ea insasi. Iar sinodul este locul in care se manifesta iubirea reciproca". Deci, daca Biserica este cuprinsa in chip nevazut in Hristos, ea este cuprinsa in chip vazut in episcop, organul Lui plenar : Episcopus in Ecclesia et Ecclesia in Episcopo. "Fara episcop nu poate exista Biserica, fiindca in afara lui, Hristos nu are un organ si un chip vazut prin care sa hirotoneasca organele vazute ale savarsirii celorlalte Taine, prin care sa adauge noi membri Bisericii si sa intretina viata Bisericii in unitatea Capului ei. Caci "unde se arata episcopul, acolo sa fie si multimea, precum unde este Iisus Hristos, acolo este si Biserica universala. Fara episcop nu este ingaduit nici a boteza, nici a savarsi Euharistia... nimeni sa nu faca ceva din cele ce apartin Bisericii, fara episcop ; aceea sa se socoteasca Euharistie sigura, care e savarsita de episcop sau de cel caruia ii permite el... E bine sa se stie de Dumnezeu si de episcop". "Episcopul este chipul Tatalui". Caci episcopul tine in chip vazut locul lui Hristos ca invatator, preot si pastor suprem. Dar aceasta prerogativa si responsabilitate nu-l scoate pe episcop din categoria slujitorului lui Hristos pentru Biserica si nici nu-l suprapune in vreun fel Bisericii. El lucreaza in persona Christi, fiindca este in Biserica si este slujitor al lui Hristos pentru Biserica si in comuniune cu Biserica. In persona Christi et in persona Ecclesiae, raportata la episcop, in mod plenar, si la preot, indica relatia si comuniunea in care il aseaza Hirotonia pe episcop si pe preot cu Hristos si cu Biserica sau cu Hristos in Biserica si pentru Biserica, propovaduind Evanghelia, savarsind Tainele si conducand pe credinciosi pe calea man-tuirii. Caci Biserica, ca Trup al lui Hristos, il cuprinde deopotriva si pe episcop, care trebuie sa creada si sa faca ceea ce crede si face Biserica. Episcopul nu vorbeste niciodata in numele lui, ci in numele Bisericii. Puterea doctrinala insasi a episcopatului exprima si trebuie sa exprime credinta poporului lui Dumnezeu, adica credinta Bisericii de totdeauna.

Iar succesiunea apostolica, sau episcopatul de succesiune apostolica, tocmai acest lucru il subliniaza: succesiunea in har si credinta, adica transmiterea, fara intrerupere, a aceluiasi har, de la episcopi la episcopi, incepand de la Apostoli prin episcopii hirotoniti de ei pana la ultimul episcop de astazi, odata cu transmiterea intregii credinte si invataturi apostolice, fara nici o falsificare, si a puterii si obligatiei de a pazi aceas- -ta invatatura si aceleasi norm^e de savarsire a Tainelor si de pastorire a credinciosilor Bisericii lui Hristos. "Prin succesiunea apostolica a episcopatului se asigura pastrarea integrala a invataturii apostolice, adica nu numai in forma ei fixata in Noul Testament, ci si in forma ei explicita, numita Sfanta Traditie. Aceasta s-a pastrat prin succesiunea apostolica in forma orala si aplicata. Non enim. per litteras traditam illam, sed vivam vocem", spune Sfantul Irineu... Harisma episcopala este harisma ce poarta in sine puterea de a transmite toate harurile si darurile ce se difuzeaza incepand de la Apostoli in tot timpul in Biserica, sau pe Hristos insusi si pe Duhul Sau cel Sfant, prezenti si lucratori in aceste haruri si daruri". Desigur, "focul si apa harurilor persista in Biserica de la inceputul ei. Dar ele nu vin numai din trecut, ci si de sus in fiecare timp, caci Biserica este mereu deschisa cerului. Ele sant soarele care incalzeste toate generatiile, fiind prin razele lui in ele, dar patrunzandu-le de sus".

Pe Hristos pe care li primim noi azi in Taine si prin invatatura preotilor hirotoniti de episcopi, dar si de la parintii nostri, il simtim totdeauna prezent si viu in ei, si de aceea El poate patrunde si in noi. Prin succesiunea apostolica se asigura permanenta pururea vie a lui Hristos in toate generatiile, caci nu Hristos trece, ci noi trecem.

Si fiindca pe Hristos transmis prin Taine si invatatura il simtim intreg in noi, inseamna ca nu numai harul lui Hristos si nici numai invatatura despre El constituie continutul succesiunii apostolice, ci toate acestea la un loc, adica harul lui Hristos si invatatura Lui despre El, ca unele ce ne pot transmite impreuna pe Hristos in deplinatatea Lui vie si eficienta. Dar invatatura lui Hristos nu se invechieste niciodata. De aici staruinta Parintilor, urmand cuvantul Evangheliei (Matei 28, 18-20; Marcu 16, 15-16 ; Matei 24, 35) asupra importantei slujirii invatatoresti a preotilor si episcopilor. De aici si concluzia fireasca :

Daca propovaduirea si pastrarea invataturii integrale a lui Hristos tine de slujirea preoteasca prin insasi Taina Hirotoniei (Ioan 20, 21-23 ,atei 28, 18-20), Biserica Ortodoxa nu va putea recunoaste ca valide hirotoniile altor Biserici care au alterat in vreun fel invatatura cea una si deplina a lui Hristos transmisa noua prin Apostoli si episcopii Bisericii de-a lungul timpului. Aceasta este prima concluzie. Iar a doua : Cu preotia sacramentala sta sau cade comunitatea Bisericii, intregul edificiu al celorlalte Taine care fac si exprima Biserica, ca comunitate soborniceasca sacramentala, Unde nu este preotie sacramentala nu este nici comunitatea sacramentala, "ecclesia". La acestea s-ar putea adauga o a treia concluzie : Biserica este comuniunea credinciosilor cu Dumnezeu in acelasi Hristos, prezent si lucrator in Duhul Sfant in cei uniti vizibil cu Sine prin acelasi episcop sau prin acelasi preot, sfintit de acelasi episcop.

Comuniunea omului cu Hristos pe care o implica calitatea de madular al Bisericii poate fi strambata si stricata prin pacat. De aici necesitatea restaurarii comuniunii cu Hristos stricata sau racita prin pacat si a impacarii crestinului cu Biserica pentru pacatele savarsite dupa Botez. La aceasta serveste Taina Pocaintei sau Spovedaniei. De aceea, Pocainta este numita de Parinti un alt Botez, sau mai exact un al doilea Botez, care sterge pacatele personale ale crestinului, dupa cum Botezul propriu-zis sterge pe cel ereditar. Restabilirea desavarsita a comuniunii omului cu Hristos si cu Biserica se realizeaza, desigur, prin Euharistie care urmeaza Pocaintei, in cursul vietii crestine ulterioare, sau Maslului si Pocaintei in cazul bolnavilor. Pentru cei ce n-ar savarsi nici un pacat dupa incorporarea lor deplina in Hristos prin Botez, Mirungere si Euharistie sau ar dezvolta atat cat se poate puterile date lor la inceputul vietii lor in Hristos prin aceste Taine, Euharistia ar putea fi impartasita fara Taina Marturisirii sau Pocaintei, cu scopul unic de a uni pe aceia tot mai mult cu Hristos sau de a sustine si dezvolta continuu viata lor in Hristos.

Pocainta si Maslul nu conditioneaza Biserica in totalitatea ei, ci ele sant date in vederea restaurarii comuniunii omului cu Hristos. De aici necesitatea si eclezialitatea lor. Caci nu exista om care sa nu greseasca sau sa nu dezvolte deplin puterile ce i s-au dat lui la inceput prin Botez, Mirungere si Euharistie. Taina Marturisirii sau a Pocaintei, instituita de Hristos insusi (Ioan 20, 21-23) consta in iertarea pacatelor celor ce le marturisesc si se caiesc pentru ele, de catre Hristos insusi in mod nevazut prin episcopul sau preotul Bisericii, investiti de catre Hristos insusi in Taina Hirotoniei cu puterea Duhului Sfant de a lega sau dezlega pacatele oamenilor in Biserica.

Cel dintai care a savarsit aceasta Taina este Hristos insusi, prin iertarea pacatelor acordata numeroaselor persoane care marturiseau credinta in El, cerand ajutorul Lui si prin aceasta marturisind implicit pacatele lor si acceptand indemnul Lui de a nu mai pacatui. De cele mai multe ori, Hristos a impartasit harul vindecarii si implicit al curatirii de pacate prin mana Sa sau printr-o materie atinsa de mana Sa si pusa in contact cu cel bolnav, sau printr-o putere ce iradia din Trupul Sau sau prin apropierea celui bolnav de El si prin cuvantul Lui plin de puterea Lui dumzeiasca deci printr-o relatie personala cu cel bolnav (Matei, 9, 22, 25, 28,29; 8, 31 etc.)

Cel ce iarta prin episcop sau preot pacatele penitentului este Hristos insusi in acest sens, Sfantul Ioan Gura de Aur afirma : "Oricate le fac preotii jos le intareste Hristos sus si judecata robilor o confirma Stapanul", caci "ei au fost ridicati la aceasta putere, intrucat s-au mutat mai inainte in cer si au depasit firea omeneasca si s-au eliberat de patimile noaste" , Adica preotii "s-au mutat la cer" unindu-si judecata lor in scaunul Marturisirii cu judecata lui Hristos intr-o totala libertate neafectata de patimi si necautare la fata omului, sau lasand judecata Mantuitorului Hristos sa se exprime prin ei.

Taina Marturisirii este ceruta de conditia noastra de viata in aceasta lume, supusi pacatului si greselii de tot felul. Pacatele personale racesc, stramba sau chiar rup comuniunea actuala cu Hristos de care atarna mantuirea insasi. Dar aceasta comuniune nu poate fi refacuta sau actualizata numai de catre individ. Accentuand consecintele caderii in pacat a omului, si vazand in mantuire un dar exclusiv al lui Dumnezeu facut omului, Protestantismul de diverse nuante a respins Taina Pocaintei sau Marturisirii. El nu vede necesitatea si posibilitatea unei recastigari a fortei de actualizare a comuniunii omului cu Hristos pentru unirea deplina cu El in Euharistie.

Desigur, Marturisirea implica un caracter subiectiv : penitentul isi marturiseste pacatele cu cainta lui Dumnezeu, cerand iertare pentru ele. Dar simpla enumerare in gand a pacatelor inaintea lui Dumnezeu nu este de-ajuns, caci nu-i poate reda omului linistea de care are nevoie. Se stie ca in cazul relatiei noastre cu un altul nu ajung numai regretele noastre pentru faptele urate savarsite fata de acela si dorinta de a restabili comuniunea cu el, ci simtim nevoia unui semn vadit de intampinare din partea aceluia care sa ne convinga de iertarea lui. Cu atat mai mult in raportul cu Dumnezeu, in afara caintei dureroase pentru pacatele savarsite si recunoasterea lor deschisa, crestinul simte nevoia imperioasa si a unui semn vadit obiectiv, de iertare, comunicat noua de Dumnezeu prin persoana care inalta rugaciunile Bisericii catre El si obtine implinirea lor. Prezenta episcopului sau preotului, care asculta marturisirea pacatelor si invoca harul iertarii din partea lui Dumnezeu pentru penitent, da un caracter obiectiv marturisirii lui, eliberandu-l de subiectivism. Putinta manifestarii puterii Sale prin alte persoane asupra celor care simt nevoia ajutorului lui Dumnezeu, Mantuitorul Hristos a aratat-o cat a fost pe pamant, vindecand bolnavi de la distanta prin persoane care au stat in relatie directa cu El (Matei 15, 28). Puterea speciala si permanenta de a ierta pacatele oamenilor, Hristos a dat-o Apostolilor si urmasilor lor, si nu tuturor care s-au aflat in legatura cu El; si a dat-o printr-un act obiectiv, verificabil, ca sa se vada ca acestia nu au puterea de la ei, ci le-a dat-o Hristos insusi spre a ierta pacatele oamenilor (Ioan 20, 21-23). Deci, insasi Taina Pocaintei si prezenta episcopului sau a preotului ca savarsitor, raspunde unei necesitati obiective a penitentului care vrea sa se incredinteze ca Dumnezeu asculta marturisirea pacatelor lui si ca il iarta in mod obiectiv, avand pentru aceasta in episcopul sau preotul savarsitor al Tainei, si un martor verificabil, investit cu puterea Duhului Sfant spre aceasta lucrare. Penitentul insusi traieste acest sentiment, plecand totdeauna, dupa Marturisire, cu sufletul usurat.

Pocainta sau Marturisirea este, deci, o intalnire foarte profunda a penitentului cu Hristos in Biserica, fiindca ea trebuie sa aduca nu numai iertarea pacatelor ci si actualizarea sau reaprinderea comuniunii omului cu Hristos. Ea nu este o simpla lucrare particulara, prin mijlocirea preotului, ci un act eclezial, destinat comuniunii ecleziale a omului cu Dumnezeu ; caci episcopul si preotul duhovnic apartin Bisericii si lucrarea lor se cuprinde in credinta Bisericii si manifesta credinta Bisericii. Iertarea pe care o da duhovnicul in scaunul Marturisirii, este iertarea pe care o da Hristos insusi prin harul Duhului Sfant in Biserica la invocarea preotului, deci a organului vazut investit cu puterea de a cere asupra penitentului harul iertarii. De aceea, iertarea pacatelor data de episcopul sau preotul Bisericii, coincide cu reintegrarea penitentului in viata comunitatii ecleziale.

O alta Taina care are in vedere tot insanatosirea relatiei credinciosului cu Dumnezeu, este Maslul. Privita prin prisma apartenentei sale ecleziale si prin efectele ei, Taina Maslului apare ca o taina complementara a Pocaintei sau Marturisirii, asa cum Taina Mirungerii este, intr-un anume fel, complementara Botezului. Ca relatie personala harica a celui bolnav cu Hristos, Taina Maslului este o Taina in sensul deplin al cuvan-tului si anume una dintre cele sapte Taine.

Prin aceasta Taina, Biserica ajuta pe credinciosi sa se comporte ca madulare ale Trupului lui Hristos, si in situatia de bolnavi. Din Hristos cel rastignit, primitorii Tainei iau puterea de a-si purta si- ei crucea suferintelor lor trupesti cu rabdarea usurata de bucuria invierii lui Hristos, care ii va invia si pe ei. Rabdarea barbateasca, sustinuta de nadejdea invierii, mobilizeaza fortele trupului care, ajutate de harul dumnezeiesc, pot sa aduca sanatatea sau, daca voia lui Dumnezeu este alta, ii dau bolnavului liniste si impacare in fata obstescului sau sfarsit.

Dupa invatatura ortodoxa, Taina Maslului presupune comuniunea rugaciunii ecleziale si manifesta aceasta comuniune. Taina este savarsita de sapte preoti, dupa numarul darurilor Duhului Sfant. De fata se afla o asistenta impreuna-rugatoare de credinciosi cu preotii, savarsitorii Tainei. Comuniunea tuturor acestor sporeste puterile de viata ale bolnavului sau il intareste cu caldura ei pana in pragul clipelor de inghetata singuratate ale despartirii de toti si de toate de pe pamant.

Daca prin Tainele prezentate pana acum, se acorda harul unei persoane singulare, desi incadrata in comuniunea Bisericii, prin Taina Nuntii se impartaseste harul unirii acelora care realizeaza impreuna legatura naturala a casatoriei. De harul acestei Taine se pot bucura cei doi (barbatul si femeia) numai in comuniunea unuia cu altul. In Hristos, legatura mirilor si, deci, a sotilor, este o continua "intalnire" de intimitate, de comuniune, depasind egoismul singuratatii care pandeste viata de familie.

Unitatea supranaturala a sotilor ca membre si madulare ale Trupului lui Hristos constituie marea Taina a Casatoriei crestine. Ea reflecta misterul inca si mai mare al unirii lui Hristos cu Biserica si pentru aceasta este mare Taina in Hristos si in Biserica, cum spune Sfantul Apostol Pavel (Efes. 5, 32).

Prin Taina Nuntii, comuniunea ecleziala este ajutata sa se realizeze prin familii, care sunt si un model concret al comuniunii bisericesti. Intelegerea comunitar-ecleziala a casatoriei crestine este un pas hotarator pe drumul intaririi acesteia. Biserica, in calitatea ei de Taina generala, este un rezultat continuu al Tainelor ca acte care se savarsesc in ea si de catre ea, prin care madularele ei se innoiesc continuu si isi intaresc legatura lor cu Hristos si intreolalta prin Taine ca acte ecleziale.

Tainele apartin Bisericii ca acte ale ei sau mai exact ca acte ale Capului ei, Hristos. Tot ce are loc in Biserica pleaca de la Capul ei, Hristos. Dar El nu lucreaza singur, ci impreuna cu Trupul Sau, Biserica si tot ceea ce El face se raporteaza la Trupul Sau, Biserica. Aceasta inseamna ca pe cat de sacramentala este Biserica, pe atat de ecleziologice sunt Tainele. Prin ele actioneaza si Hristos, dar si Biserica sau, mai exact, Hristos in Duhul Sfant din si prin Biserica. Biserica nu este numai un rezultat al propriilor ei Taine, ci si conditie a lor, un fel de sursa mediata, instrumentala a lor. Si Tainele ca acte ale ei, isi au sursa, cel putin mediata, in Biserica, pentru faptul ca Biserica, in calitatea ei de Taina, este ea insasi o realitate plina de Hristos, fiind sacramentul general sau mediul necesar de comunicare a lui Hristos cu intreaga umanitate pe care a cuprins-o in Sine si recapitulativ a mantuit-o obiectiv.

Tainele sunt respiratia continua a Bisericii prin care ea inspira si revarsa neincetat pe Duhul Sfant asupra madularelor ei. Prin Taine si mai cu seama prin Euharistie, cu care simtim nevoia sa ne impartasim cat mai des, dar cu vrednicie, crestem in Hristos pana la varsta deplinatatii Sale (Efes. 4, 13). Euharistia, ca Jertfa si Taina, realizeaza unirea plenara a Bisericii cu Hristos si a credinciosilor intre ei, pentru ca ea este precedata de marturisirea credintei celei una si integrala apostolice de catre cei care se apropie acum de Hristos euharistie.

Conditia obiectiva a Tainelor este credinta Bisericii, Revelatia dumnezeiasca, care este adevarul dumnezeiesc incredintat ei de Hristos spre propovaduire, pastrare si aparare. Celor ce nu cunosc pe Hristos li se Predica intai, apoi sunt pusi in comuniune cu El prin Sfintele Taine, si li se predica continuu pentru a fi ajutati sa creasca in Hristos si pe noi trepte de comuniune cu El sa ajunga prin alte impartasiri cu El.

Comuniunea cu Hristos in Taine si marturisirea invataturii drepte a Bisericii stau intr-o relatie stransa, organica, dat fiind faptul ca invatatura dreapta exprima, in plinatatea ei, si comuniunea cu Hristos. Cine nu crede drept, adica cine nu crede si face ceea ce crede si face Biserica, nu se plaseaza in realitatea divina accesibila omului, nu se deschide cum se cuvine ei si nici nu poate trai corespunzator.

Daca abia prin actul impartasirii credinciosilor se implineste Euharistia ca Jertfa si Taina, caci abia acum se infaptuieste scopul pentru care s-a adus Hristos Jertfa Tatalui si ramane pe scaunul Slavei in stare de jertfa continua, pentru a ne atrage pe toti in jertfa Sa si a ne sfinti, Euharistia este aceea care hraneste si pecetluieste comunitatea credinciosilor cu Hristos care s-a manifestat mai inainte prin unitatea credintei in toata invatatura lui Hristos si despre Hristos. Liturghiei Cuvantului ii urmeaza in mod firesc liturghia Euharistiei.

Comuniunea euharistica inseamna primirea lui Hristos intreg, Cuvantul Tatalui intrupat si Mielul care se jertfeste continuu in Biserica Sa pentru a atrage pe toti in starea Lui de jertfa si inviere in fata Tatalui, murind si inviind tainic cu El.

Pr. Prof. Dumitru Radu

 

23 Aprilie 2014

Vizualizari: 8201

Voteaza:

Sfintele Taine in viata Bisericii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE