Starea lui Hristos in moarte

Starea lui Hristos in moarte Mareste imaginea.


Starea lui Hristos in moarte

Starea lui Hristos in moarte, in hristologia Sf. Grigorie, a fost studiata de cercetatori, cum ar fi: Jean Danielou si Lebourlier Grillmeier, Wichom, Caneyet, Drobneer si Bernard Pottier.

Sf. Grigorie dezvolta o hristologie a tipului "Cuvant-Om" si defineste moartea omului ca o separare dintre trup si suflet. El afirma moartea lui Hristos pe Cruce si invierea Sa ca o unire constanta a dumnezeirii cu fiecare din partile separate ale naturii umane. Aceasta reprezinta dubla unire. El analizeaza problema locurilor unde se gasesc sufletul separat de trup si unit cu dumnezeirea si trupul separat de suflet si unit cu divinitatea.

Sfantul Grigorie ramane credincios invataturii Logos-anthropos si a unirii ipostatice dintre natura divina si cea umana. Dubla unire dintre natura divina si trupul si sufletul omenesc este descrisa astfel: "Hristos a facut sa se desfaca, dupa o randuiala providentiala, trupul de suflet, dar dumnezeirea sa ramana nedespartita de ele. Fiind amestecata pentru totdeauna cu natura umana, dumnezeirea nu s-a desfacut nici de trup, nici de suflet. Prin sufletul Sau se afla in paradis, deschizand calea oamenilor in persoana talharului de pe Cruce, prin trupul Sau se afla in inima pamantului, nimicindu-l "pe cel care avea putere asupra mortii". Pentru aceasta Trupul Lui este numit, de asemenea, Domn, in virtutea dumnezeirii prezente in el."

Sf. Grigorie argumenteaza dubla unire a elementelor naturii umane cu divinitatea. Dumnezeirea este indivizibila. Ea nu se multiplica, chiar daca se uneste cu un compus divizibil, ci ramane indivizibila, unita cu fiecare parte. Acest argument in legatura cu simplitatea si indivizibilitatea divina se raporteaza numai la cei care inteleg diferenta intre creat si necreat, intre Creator si creatura. Daca Creatorul transcende diastema creaturii, el poate sa fie unit cu cele doua parti separate, fara sa se divida El insusi.

Dumnezeirea s-a unit cu omenitatea o data pentru totdeauna. Nimeni si nimic nu poate desface ceea ce Dumnezeu a legat. Daca El s-a unit cu natura umana, s-a unit pentru totdeauna, oricare ar fi starea omului, caci vointa divina nu se schimba niciodata. "Darurile lui Dumnezeu sunt fara parere de rau", pentru aceea ca iubirea dumnezeiasca este permanent aceeasi, fara diminuare.

Al treilea argument se refera la locurile unde odihnesc sufletul si trupul separate: raiul, pe de o parte, inima pamantului, pe de alta. Dumnezeu unit cu sufletul si cu trupul va purifica cele doua elemente si va ramane cu fiecare in parte. Sufletul isi recapata intreaga sa capacitate de a-L intalni pe Dumnezeu (raiul deschis talharului simbolizeaza aceasta restaurare); trupul este eliberat din stricaciune si din moarte, consecintele pacatului (eliberarea este aratata prin invingerea diavolului).

Argumentele se regasesc in: Contra lui Eunomiu III, Respingerea marturisirii si in Marea cuvantare catehetica. Unirea firii divine cu trupul si cu sufletul in Persoana Mantuitorului sunt afirmate de mai multe ori in Antierheticul impotriva lui Apolinarie si in Tridui spatio. Antierheticul arata ca unirea dumnezeirii cu trupul si cu sufletul, considerate distincte, a avut loc de la zamislirea lui Iisus. Tot in Antierhetic, Sf. Grigorie citeaza din Romani 11, 29 comentand: "Darurile lui Dumnezeu nu se pot lua inapoi, atunci darul unirii dintre natura divina si natura umana nu se retrag prin moartea lui Hristos intrupat."

Celor trei argumente din Epistola a treia li se mai poate adauga un al patrulea, pentru care i s-au adus multe reprosuri Sf. Grigorie de Nyssa: conceptia "fizica" a transmiterii mantuirii sau conceptia metafizica luata din gandirea platonica, din conceptul generic despre umanitate. Legatura dintre Dumnezeu-Omul si ceilalti oameni, fie ea inteleasa intr-o maniera fizica, morala sau metafizica, nu destrama taina mantuirii care ramane intreaga. Mantuirea se realizeaza prin har, prin credinta si prin fapte bune: conceptiile filozofice nu au decat statut de simbol.

Acest argument nu pretinde ca explica mecanismul Invierii. Dubla unire dintre dumnezeirea indivizibila si elementele naturii umane ne ajuta sa gandim, dincolo de orice reprezentare, reunirea trupului si a sufletului in inviere. "Dumnezeu uneste iarasi partile separate prin puterea dumnezeiasca, armonizand ceea ce fusese despartit spre o unire de nedespartit. invierea este realipirea, dupa destramare, a lucrurilor care fusesera odata legate prin unirea de nedezlegat a lucrurilor care cresc impreuna, pentru ca omul sa se intoarca la harul de la inceput si la viata vesnica, raul amestecat in firea noastra fiind inlaturat la moartea noastra, asa cum se intampla cu un lichid tare, atunci cand vasul se sparge, el se imprastie si dispare, nefiind nimic care sa-l1 tina".

Aceste reflectii le vom gasi si in antirrheticul Contra lui Apolinarie. Facand apel la o experienta cunoscuta de botanisti, Sf. Grigorie propune comparatia urmatoare: dupa cum tulpina de trestie, despicata in doua, se lipeste la loc daca se strang cele doua parti printr-o legatura stransa, tot astfel Hristos, in Persoana Sa, reuneste cele doua parti separate, a trupului si a sufletului, asumate in El, apoi prelungeste progresiv in intreaga umanitate, restaurarea omului intreg. Fara indoiala, Sfantul cunostea valoarea epistemologica a acestui gen de imagine. Ea ajuta intuitia, cu conditia sa nu fie constransa sa explice sau sa conceptualizeze.

Legatura sugerata este dumnezeirea nedespartita. Pe aceasta prima imagine Sf. Grigorie grefeaza un nou element: Adam si Hristos sunt cele doua parti ale trestiei despicate. Adam s-a desprins primul de trupul trestiei si aceasta despicatura s-a intins in intreaga omenire. Hristos realizeaza, prima sudura in vederea realipirii, in sensul invers despicarii, astfel ca toata istoria omenirii care fusese separata de la Adam, sa fie unita in El.

Sf. Grigorie completeaza imaginea, reamintind ca participarea la moartea lui Hristos - simbolizata in Botez - este deja participare la inviere, sub forma unirii primordiale sau, cel putin, a impacarii spirituale si morale a trupului si a sufletului. Este talmacita in acest mod invierea lui Hristos Dumnezeu. Omul-Dumnezeu il restaureaza pe om in integritatea sa, dincolo de moarte, in inviere.

In opusculul Trid. Spat, Sf. Grigorie aduce o explicatie simpla a dublei uniri: Atotstiinta divina nu poate sa fie absenta nici din trupul separat, nici din sufletul separat. intre Creator si creatura este o diferenta esentiala; Dumnezeu transcendent este in acelasi raport cu Sufletul si Trupul lui Hristos, pentru ca aceste realitati sunt create. Prin Sfantul Duh, Iisus este creat: "Fiind Creator, El se face pentru noi creatura". Sensul acestor cuvinte ne reveleaza o creatura noua prin excelenta. Slabiciunea acestei expresii consta in aceea ca omniprezenta divina nu are fata, nu are chip. Ea pare prea abstracta si generala pentru a marturisi o realitate atat de personala ca unirea ipostatica.

In Antirrheticid, Sf. Grigorie aduce un argument care nu va fi reluat in alte lucrari. Ceea ce separa de Dumnezeu este pacatul; pentru cine este fara pacat, unirea cu Dumnezeu o data realizata nu are nici o ratiune sa se desfaca. Este justificata in acest mod persistenta unirii totale mai mult decat dubla unire dintre dumnezeire si trup, pe de o parte, si dintre dumnezeire si suflet, pe de alta parte.

In Marea cuvantare catehetica, Sf. Grigorie este extrem de rezervat. El se multumeste sa afirme dubla unire si principiul invierii. Sobrietatea acestei lucrari este datorata faptului ca se adreseaza unor pagani cultivati. Adresantii puteau fi prieteni sau adversari, sau si una si alta in acelasi timp.

Si in cartea a treia a tratatului Contra lui Eunomiu, Sf. Grigorie are un discurs ilogic masurat, ramanand numai la ideea dublei uniri. Aceasta lucrare se prezinta ca un adevarat tratat de hristologie gregoriana. In Contra lui Eunomiu III, 3, 68, Sf. Grigorie afirma numai ca moartea lui Hristos este cu adevarat o separare a trupului de suflet. Nici un comentariu nu vine sa explice mai mult acest adevar antropologic, considerat in Persoana lui Hristos.

Respingerea marturisirii lui Eunomiu ne da cateva indicatii suplimentare. Sfantul respinge pretentiile lui Eunomiu care sustinea ca Hristos n-a asumat sufletul uman. Pentru o expresie din paragraful 175, i se va aduce Sf. Grigorie acuza de nestorianism. Formula: "o mul lui Dumnezeu" este amestecat cu dumnezeirea prin trupul si sufletul sau. Nu este vorba in mod direct de dubla unire in moarte, dar, in context, se poate deduce acelasi lucru. in paragraful 178, Sf. Grigorie isi argumenta teza sa cu textul din Faptele Apostolilor 2, 27 reluat dupa Ps. 15, 10: " Caci nu vei lasa sufletul meu in iad, nici nu vei da pe Cel sfant al Tau sa vada stricaciunea". El interpreta prima afirmatie cu privire la sufletul lui Hristos, iar pe a doua cu referire la trup.

In paragraful 179, Sf. Grigorie isi justifica exegeza prin ideea dublei uniri, insotita de doua argumente. Esentialul este prezentat si putem gandi ca Sf. Grigorie, cand scria acest text, era in posesia tezei complete despre dubla unire dintre natura umana - considerata in trup si in suflet - si firea divina.

Sf. Grigorie isi dezvolta argumentele in functie de imprejurarile si de destinatarii lucrarilor sale. Fata de Eunomiu el a adoptat o strategie specifica, invateturii acestui ereziarh care nega atat divinitatea lui Hristos, cat si sufletul omenesc. Contra lui Apolinarie, Sfantul a avut o alta argumentare. Acesta era atasat ideii de divinitate a lui Hristos, pana in punctul in care ii nega umanitatea, impotriva lui, Sfantul se prevaleaza de dumnezeirea lui Hristos pentru a explica natura umana din Persoana Logosului intrupat.

La intrebarea unde au fost trupul si sufletul Mantuitorului dupa moartea Lui, Sf. Grigorie de Nyssa prezinta diverse variante de raspuns: in mainile Tatalui -" Parinte in mainile Tale incredintez duhul Meu. Si acestea zicand, si-a dat duhul" (Lc. 23, 46); in rai -" Si Iisus i-a zis: Adevarat graiesc tie, astazi vei fi cu Mine in rai" (Lc. 23, 43); in inima pamantului -" Ca precum a fost Iona in pantecele chitului trei zile si trei nopti, asa va fi si Fiul Omului in inima pamantului trei zile si trei nopti" (Mt. 12, 40); in iad -" Caci nu vei lasa sufletul Meu in iad, nici nu vei da pe Cel Sfant al Tau sa vada stricaciunea" (F.Ap. 2, 27); si " omorat fiind cu trupul, dar viu facut cu duhul, cu care S-a coborat si a propovaduit si duhurilor tinute in inchisoare."(I Pt. 3, 18-19).

Dintre aceste locuri, cele mai des amintite sunt: raiul si inima pamantului. Pentru Sf. Grigorie, "mainile Tatalui" si "raiul" subintind acelasi inteles. In rai sufletul lui Hristos il primeste pe talharul cel bun. Inima pamantului este mormantul unde se odihnea Trupul mort al lui lisus. Pe de-o parte, Sf. Grigorie vede in mormant un loc determinat, pe de alta parte, prin rai, vede un loc spiritual, fara sa precizeze unde este.

Iadul - mentionat in Faptele Apostolilor (F. Ap. 2, 24; 27, 31) - unde sufletele erau inchise (I Pt. 3, 19), nu este precizat unde s-ar afla. Aluziile referitoare la acest loc sunt rare si evazive. Sfantul spune numai ca: "Hristos n-a fost stapanit de iad si trupul Sau n-a vazut stricaciunea."

Sf. Grigorie omite sa analizeze tema coborarii in iad din simbolul apostolic, reluata apoi si in cel niceo-constantinopolitan. Din punct de vedere teologic, ideea ar putea fi subinteleasa din rezultatul Jertfei mantuitoare: adica in deschiderea portilor raiului si in nestricaciunea trupului ca biruinta asupra mortii si asupra diavolului.

Pentru Sf. Grigorie, "disparitia raului este ipso facto aparitia binelui. Raul nu are existenta proprie, ci este lipsa binelui. In moartea lui Hristos se savarsesc doua lucrari, ca fata si reversul aceleiasi actiuni: prin trupul Sau, Hristos opreste moartea, consecinta a raului, prin sufletul Sau, El deschide viata, care inghite moartea."

Danielou credea ca solutia Sf. Grigorie este noua si se detaseaza de traditie. "Ea consta intr-o demitologizare, care elimina in intregime conceptiile cosmologice asupra diverselor locuri si se situeaza intr-o perspectiva hristologica unde nu mai este vorba de locuri, ci de stari ale lui Hristos; ...toate reminiscentele cosmologiei sacre iesite din apocalipsa evreiasca sunt eliminate". Aceeasi parere o are si Grillmeier: "Sf. Grigorie procedeaza la o adevarata demitologizare, fara sa inlature cadrul filozofic, cosmologic, mitologic, vocabularul stoician si kerygma; el stapaneste cu abilitate toate laturile vietii religioase".

Invierea lui Hristos in iconomia mantuirii

Sf. Grigorie arata in hristologia sa ca Fiul lui Dumnezeu, prin inomenire, "Si-a asumat suferintele, moartea, osteneala si robia, nu ca fiind ale Lui, ci pentru ca natura noastra sa fie curatita de ele, facandu-le sa dispara in natura nestricacioasa". Logosul vindeca firea omeneasca de toata suferinta ei. Devenit subiect al firii muritoare, El participa la suferinta si la moartea firii asumate; trece cu ea prin moarte si prin inviere si o aduce din nou, prin El, la starea dinainte de cadere.

In lucrarea scrisa impotriva lui Apolinarie, Sf. Grigorie explica misterul pascal: "Moartea nu este nimic altceva decat o separare a trupului de suflet. Pentru ca Logosul s-a unit cu amandoua, adica si cu trupul si cu sufletul, El nu se separa de nici unul, ci, comunicand si cu sufletul si cu trupul, deschide cu sufletul sau raiul talharului, iar prin trup invinge puterea stricaciunii. Faptul ca stricaciunea a devenit neputincioasa fiind alungata din natura datatoare de viata, inseamna distrugerea mortii. Caci ceea ce s-a lucrat in suflet si in trup devin har si bunavointa comune naturii noastre si, astfel, Cel Care se afla intr-amandoua, reuneste prin inviere toate cele separate. El se afla, asadar, in moarte, dar nu este, cu toate acestea, stapanit de moarte. Ceea ce este compus se desface, dar ceea ce este simplu nu accepta desfacerea; natura cea simpla ramane in ceea ce se desface si nu se retrage atunci cand sufletul iese din trup. Desigur, Cel Ce este simplu si necompus nu Se separa, in despartirea celorlalte (sufletul si trupul); dimpotriva, El le face una pe cele doua care s-au separat. Dumezeu Cel Unul nascut inviaza firea umana care a fost unita de El, separand trupul de suflet si unindu-le din nou. Astfel, intreaga natura este mantuita: trup si suflet. De aceea El se mai numeste incepatorul vietii: caci murind pentru noi si inviind, Dumnezeu cel Unul-Nascut a impacat lumea cu El, rascumparandu-ne ca pe niste robi prin sangele care este inrudit cu noi, cei care am fost in comuniune cu El prin sange si trup".

"Hristos invinge in Sine moartea pentru ca in El comuniunea omului cu Dumnezeu este realizata in mod culminant prin moarte. Dupa Sf. Grigorie, moartea, - ca despartire a sufletului de trup -, apare ca o urmare a despartirii compusului uman de Dumnezeu, Dumnezeu fiind forta de coeziune intre suflet si trup, cum este forta de coeziune intre toate.

Prin revenirea omului la Dumnezeu, Acesta face iarasi legatura dintre suflet si trup, dupa ce acestea s-au despartit sau dupa ce legatura dintre ele s-a slabit. Dar aceasta s-a putut intampla prima data in mod deplin in Hristos, in care Ipostasul cel Unul tine pe veci in Sine atat sufletul si trupul, cat si dumnezeirea si omenirea.

Daca Hristos a acceptat moartea in Sine, a acceptat-o numai din iconomie, pentru ca sa dea ocazie puterii Sale dumnezeiesti sa se manifeste in asa fel, incat sa reuneasca sufletul si trupul, chiar despartite prin moarte. Caci aceasta era situatia la care ajungea firea noastra de pe urma pacatului. El a voit sa invinga moartea suportand-o, nu evitand-o, ca sa Se daruiasca si El si fiecare total lui Dumnezeu si, astfel, comuniunea deplina cu Dumnezeu sa fie si rezultatul unui efort al omului de renuntare totala la sine, de venire in intampinarea vointei de comuniune a lui Dumnezeu.

Logosul, unind in ipostasul Sau firea omeneasca cu cea dumnezeiasca, a pus de la inceput temelia invierii. El S-a unit ca principiu unificator si cu sufletul si cu trupul, pastrandu-le limitele naturale, realizand o unitate perfecta, fara sa se desfaca unul de altul si sa se descompuna. "Spunem ca Dumnezeu a trecut prin amandoua miscarile fiintei noastre: si prin miscarea prin care sufletul se uneste cu trupul, si prin miscarea prin care trupul se desparte de suflet. Si mai spunem ca, o data plamada fiintei noastre omenesti fiind facuta din amandoua partile, si din partea trupeasca, si din partea spirituala, prin acea contopire de nespus si de negrait, Dumnezeu a chivernisit ca aceasta unire - a trupului si a sufletului - sa ramana in vesnicie. Dumnezeu uneste iarasi partile separate, prin puterea dumnezeiasca, armonizand ceea ce fusese despartit spre o unire de nedespartit". Aceasta este invierea.

Asadar, spune Sf. Grigorie, "fiindca intoarcerea de la moarte a intregii noastre fiinte era absolut necesara, El, parca intinzand mana celui cazut si pentru aceasta privind spre caderea noastra, intr-atat S-a apropiat de moarte, incat a atins moartea si a dat naturii omenesti inceputul invierii prin propriul Sau trup, ca astfel tot omul sa invieze cu puterea Sa".

Hristos accepta ca om moartea din incredere totala ca Dumnezeu il va invia si-L va uni deplin cu El; El renunta, in acelasi timp, total la Sine ca om. Poate face acest lucru, deoarece Dumnezeu-Omul este nedespartit de Tatal. In Logosul inomenit, omul realizeaza, maxima comunicare cu Dumnezeu-Tatal. Hristos, in firea Sa umana indumnezeita, a schimbat moartea in bucurie si in putere de viata facatoare. Oferindu-Se drept schimb pentru moartea noastra, Hristos, prin invierea Sa, a dezlegat legatura mortii, facand cu putinta invierea tuturor oamenilor.

Unirea definitiva a sufletului si a trupului sau invierea realizata de Hristos pentru natura Sa umana, s-a extins la toti. Acest fapt este datorat Logosului inomenit, care e in relatie nemijlocita cu noi. "Aceasta este taina iconomiei lui Dumnezeu fata de om si a invierii din morti, de a desparti sufletul de trup prin moarte si de a nu impiedica evolutia firii, ci a le readuce si uni pe amandoua prin inviere, pentru ca si trupul, si sufletul sa treaca hotarul vietii si al mortii, dupa ce in El insusi firea a fost despartita prin moarte, astfel facandu-Se El inceput al unirii elementelor care fusesera separate".

Cel ce a zis: " Inaltandu-Se prin dreapta lui Dumnezeu."(F.Ap. 2, 33) arata clar iconomia de nedescris a tainei: omul unit cu Dumnezeu devine nemuritor in Cel nemuritor, lumina in Lumina, nestricacios in Cel nestricacios, nevazut in Cel nevazut, hristos in Hristos, domn in Domn.

Iisus primeste prin inviere atribute divine: Hristos, Domn si nemuritor. Nu este pricina de sminteala. Cel inviat devine asa cum era deja Iisus, in mod tainic, pe tot parcursul vietii Sale pamantesti inainte de inviere. El devine pe deasupra nevazut, caci Cel inviat poate sa fie vazut, dar nu mai este propriu-zis o fiinta vizibila in dimensiunea noastra spatio-temporala obisnuita. "Se arata liber, dupa inviere, ucenicilor Lui, oricand voia, caci era cu ei fara sa fie vazut".

Hristos primeste atributul de Lumina: "Omul-Dumnezeu este Lumina care lumineaza pe tot omul (In. 1, 9); in intrupare este - lumina neapropiata." (I Tim. 6, 16). Adjectivul trebuie inteles ca sinonim al lui "nemuritor". Darul nemuririi este legat de nestricaciune dobandita de trup. Vocabularul Sf. Grigorie este insa general.

Nemurirea si nestricaciunea arata mersul omului spre Dumnezeu, chiar daca Sf. Grigorie concepe elanuri mai mult sau mai putin staruitoare in acest progres infinit spre Dumnezeu. Hristos inviat e nestricacios si acest dar apartine de acum naturii Sale omenesti, care nu este nici suprimata, nici absorbita, ci restaurata si preamarita.

Hristos inviat nu mai este in trup ca intr-o haina de piele. Tunicile de piele, pentru Sf. Grigorie, reprezinta faptul de a fi muritor, pierderea darului nemuririi. Pentru Origen, aceleasi tunici de piele semnificau conditia trupeasca in totalitatea ei. Hristos este liber acum de moarte si noi vom fi cu El. Totusi, El pastreaza un trup, inscris in diastema care apartine pentru totdeauna lumii create. Cuvantul intrupat, niciodata, chiar inviat, nu este numit vesnic. Daca ar fi vesnic, El ar inceta sa mai apartina iconomiei.

Toate aceste atribute divine conferite umanitatii de Omul-Dumnezeu trebuie intelese in cadrul iconomiei si nu al teologiei, cum ne indica explicarea versetului din Faptele Apostolilor 2, 33.

Vocabularul Sf. Grigorie pare adesea sa desemneze prin iconomia lui Hristos, viata Sa terestra, patima Sa si mai putin invierea Sa. Sensul pe care il dam noi cuvantului iconomie este mai degraba conform gandirii Sf. Irineu, decat celei a Sf. Grigorie.

Bouchet indica sase formulari in care cuvantul oucovopia este legat de trup, de moartea si de patimirea Domnului. in sensul gregorian al cuvantului "trup", Hristos inviat nu mai este "in trup". "Intr-adevar, de vreme ce trupul de Dumnezeu primitor nu era de alta natura, ci din aluatul nostru, spune Sf. Grigorie, acest trup care s-a ridicat prin inviere o data cu dumnezeirea a inviat intreaga omenire, dupa cum in trupul nostru lucrarea unui singur simt misca intreaga noastra simtire si, ca si cand intreaga omenire ar fi socotita ca o fiinta oarecare, invierea unei parti cuprinzand intreaga fire, datorita legaturii si unirii partilor firii, invierea unei parti revarsandu-se asupra intregului".

In afara de aceste expresii folosite de Bouchet, se mai pot gasi si altele, omise de el. In Epistola 3, 22 este mentionata iconomia in raport cu unirea dintre natura divina si cea umana. Respingerea marturisirii de credinta a lui Eunomiu 179 arata ca "iconomia lui Hristos conduce in natura umana la inviere".

Antirrheticul vorbeste despre "misterul iconomiei invierii", dupa modelul expresiilor mai frecvente ale "iconomiei patimii". In lucrarea In kiciferam sanciam Domini resurrectionem, Sf. Grigorie zice ca Hristos inviat S-a imbracat intru putere. Dar ce este aceasta putere? Este "iconomia prin trup". Aici trupul nu este considerat in sensul slabiciunilor trupesti, ci ca putere divina lucratoare in el. Hristos - "bucuria lumii, a inviat, nestricacios, cu trupul Sau". Aceasta omilie aminteste de doua ori ca Hristos inviat ramane legat de trup si de carne.

In sensul iconomiei trebuie interpretat si textul din Diem natalem in care Pastele este punctul de plinatate al iconomiei, si dincolo de acest moment temporal, incepe timpul noii creatii.

P.S. Prof. Dr. Irineu Slatineanul

Pe aceeaşi temă

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 6476

Voteaza:

Starea lui Hristos in moarte 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE