Teologia speculativa si teologia pietista

Teologia speculativa si teologia pietista Mareste imaginea.


Teologia speculativa si teologia pietista

Teologia este stiinta si cunoasterea deplina, autentica, existentiala, calea si metoda unica de a ajunge la radacina adevarului si a vietii, adica a Fiintei Absolute. Asa cum exista un "organ" artistic, stiintific sau filosofic al omului, tot astfel exista si un "organ" teologic: adica o capacitate speciala, distincta si exacta, puterea sau discernamantul prin care persoana umana isi impropriaza adevarul teologic ca viata, il poate recunoaste apoi si oferi oricand. Cunoasterea teologica este autentica si garantata numai in Biserica, pentru ca ea este locul si modul ales expres de Dumnezeu ca spatiu al harului, adica al puterii si al adevarului; intrucat harul si pronia divina lucreaza si in afara Bisericii, apare posibila o cunoastere teologica si in afara Bisericii: dar aceea nu mai este garantata si nici nu mai poate fi deplina, ci este o cunoastere relativa, mereu sub riscul greselii.

Teologia crestina, teologia adevarata si deplina este cea oficiala, a Bisericii. Este adevarat ca in practica ea este gandita si formulata de anumite persoane, de indivizi, teologi mari, genii teologice, inspirati si asistati de Duhul Sfant; dar ideea adevarului si garantarea lui apartine exclusiv Duhului Sfant in spatiul Bisericii, iar meritul teologului este numai formularea, respectiv exprimarea adevarului primit intr-o intelegere si expunere personala, cu un efort si reusita reala. O persoana care face teologie din afara Bisericii, facand abstractie de ea sau evitand-o, face de fapt filosofie religioasa si nu teologie.

Dar si teologia dinlauntrul Bisericii este pandita permanent de doua tendinte deformatoare sau falsificatoare. Adica: in afara de teologia auten-tica, oficiala, recunoscuta a Bisericii, persista in istoria teologiei crestine inca doua feluri de teologie, care deviaza de fapt de la invatatura si teologia Bisericii. Aceste doua curente sau tendinte de teologie deviata sunt:

1. teologia speculativa (rationalista)

2. teologia pietista (sentimentalista).

Teologia speculativa se poate recunoaste prin mai multe insusiri sau. tendinte anume. Astfel, putem spune despre ea urmatoarele:

a. este rationalizanta. Teologul speculativ are convingerea ca el poate cuprinde si exprima toate adevarurile, adancimile si inaltimile teologice, ca de fapt - chiar daca nu-si spune explicit nici lui - o instructie teologica deplina asigura o cunoastere teologica deplina. El este convins ca poate cuprinde - si chiar incearca sa cuprinda - toata religia. Este convins, de asemenea - chiar daca n-o spune - ca nu exista adevar teologic de necuprins sau de neexprimat, si din toata expunerea lui reiese increderea nestramutata si suverana in a cuprinde si oferi totul. Teologia lui este suverana, fara sovairi, fara dubii, fara retineri.

b. este revolutionarizanta. Teologul speculativ reia toata teologia de la inceputuri, o pune sub semnul intrebarii si o reformuleaza. El este convins de necesitatea de a rascoli teologia, motivat de ideea de a o improspata, revigora si de a expune intr-o terminologie contemporana. Teologul speculativ nu are tabu-uri, dar nu mai are nici ceva sfant in sensul de indiscutabil; pentru el nu exista adevaruri teologice indiscutabile si intangibile, caci e convins ca adevarul teologic trebuie impropriat de fiecare, iar improprierea consta in interogarea totala a lui. Teologul speculativ este - explicit sau nu - adeptul "revolutiei permanente", in stare sa demoleze orice si oricand, daca ratiunea constata perimarea, desuetitudinea sau inadecvarea.

c. supra-estimeaza opiniile si teologumenele, in dauna dogmelor Bisericii. Astfel, teologul speculativ isi permite nu numai sa interogheze ci chiar sa conteste si sa atace autoritatile indiscutabile ale Bisericii, precum Sinodul V ecumenic, traditia istorica, dogma vesniciei iadului, teologia Sfantului Parinte Atanasie cel Mare; isi permite sa reabiliteze erezii (precum apokatastaza) si eretici (precum Origen).

d. este informationala. Teologul speculativ este in primul rand un om al acumularii datelor. El este convins ca baza si determinantul teologic stau in primul rand in informatia bogata, completa. Este convins ca din informatia completa trebuie sa reiasa de la sine, cu necesitate, adevarul si valoarea.

Teologia speculativa este o teologie de calculator si de laptop. Respectivul teolog este un depozit urias sau un malaxor care amesteca informatia teolo gica bogata, variata si enorma, sigur ca va produce valoarea, geniul teologic.

e. are complexul filosofiei, in sensul ca acorda maxima pretuire metodei rationaliste si filosofice de argumentare, si considera maxime valorile disciplinelor umaniste, putand ajunge chiar sa suprapuna pe filosof teologului.

f. Idolatrizand informatia, calculul si demonstratia, are complexul stiintei, in sensul ca i se pare absolut necesar sa fie la zi cu toate datele stiintei, supraestimand temeiurile acesteia pentru argumentarea teologica. Teologul speculativ se simte obligat "sa tina pasul" cu stiinta si este complexat daca constata ca l-a pierdut.

Fata de aceste insusiri si tendinte ale teologiei speculative, teologul Bisericii trebuie sa stie si sa rememoreze mereu urmatoarele:

 

A. Teologia este si trebuie sa fie intr-adevar mereu rationala, argumentata, formulata logic si inteligibil pentru toti. Ea nu este afirmarea si impunerea unor precepte, a unor obligatii divine de-a gata, ci este marturisirea ordonata, exacta si argumentata deplin a Adevarurilor ultime, absolute si garantate. Adevarul teologic trebuie nu numai formulat rational, logic si limpede, ci si dovedit logic si rational, cu toate argumentele rationale posibile. Teologia este si trebuie sa fie mereu o cunoastere limpede, rationala si probata logic.

Dar teologia nu este numai o cunoastere rationala, ci si supra-rationala. Adevarul este ca teologul, desi lucreaza rational, este omul cu un organ in plus, cu "organul teologic", adica cu puterea si calitatea speciala a discernamantului teologic, cu ochiul teologic sau ochiul credintei, care intuieste, adulmeca, miroase, vede, patrunde si intelege mult mai departe decat ratiunea. De exemplu: adevarul meu despre mama mea nu este un adevar rational ci supra-rational; si, tot astfel, adevarul despre iubirea mea.

Teologia ortodoxa nu este o simpla cugetare, o cunostinta despre Dumnezeu. Dumnezeu nu poate fi exprimat prin simpla cugetare, caci "orice cugetare este o sinteza a celor ce cugeta si a celor cugetate. Dar Dumnezeu nu este nici dintre cei ce cugeta, nici dintre cele cugetate. El este deasupra acestora". De aceea, Dumnezeu fiind "o unitate neimpartita si nu o multiplicitate", cum este cuvantul rostit, El nu poate fi decat contemplat "fara grai, numai cu sufletul".

Teologia nu este speculatie, pentru ca ea nu construieste, ideea de Dumnezeu, asa cum face filosofia. Teologia porneste de la un dat precis: Revelatia divina in Hristos. Acesta este punctul de plecare si punctul de sosire, simultan. Daca filosofia si speculatia se incununeaza de obicei printr-o intrebare suprema, teologia este un raspuns suprem. Ea nu este nici supra-cunoastere, nici super-filosofie religioasa, ci este experienta intalnirii vii cu Dumnezeu, in persoana lui Iistis Hristos, prin harul Sfintelor Taine, in Sfanta Biserica. Iar aceasta experienta si viata este impartasita oamenilor si prin cuvant. Teologia nu ofera o suma de cunostinte despre Dumnezeu, ci viata lui Dumnezeu, a Persoanei Hristos, Dumnezeu-Omul, singurul Adevar complet, "Calea, Adevarul si Viata". Urmand fidel dumnezeiescului ei invatator, teologia ortodoxa este "Duh si viata".

"Teologia" speculativa nu este decat o super-filosofie, o filosofie religioasa. Astfel de "teologie" s-a facut indeosebi in cugetarea catolica si cea protestanta, dar si in cea ortodoxa. Teologia catolica este specifica prin tendinta de institutionalizare, de concretizare, sistematizare si incadrare a

 

Bisericii, a teologiei si a intregii vieti religioase, in realitatile istorice. Teologia protestanta se remarca prin ispita de a rationaliza, de a explica, a patrunde si problematiza orice fapt de credinta, Biserica, teologia si viata religioasa in general. Ea crede ca orice realitate, orice mister trebuie patruns, analizat, explicat si cuprins. Teologia ortodoxa afirma insa ca misterul ramane o realitate uriasa, mai ales in expresia lui suprema, in Dumnezeu. De altfel, orice realitate deosebita, orice consistenta, orice valoare si fapt viu, mai ales cel religios, este puternic si eficient tocmai in masura in care este mister. A cunoaste, a cuprinde si a trai misterul nu inseamna a-l "explica"; nici rational, nici altcumva. Nerationalizarea, nesimplificarea lui nu inseamna neputinta sau limitare pentru cunoasterea umana. Misterul religios, ca orice mister de altfel, are limba si cheia lui: iar aceasta nu e rationalizarea.

Teologia ortodoxa a fost inrobita si ea spiritului scolastic, speculativ, in secolele XVII-XIX, revenindu-si in sine in secolul XX. in expresia ei specifica, cea fidel-patristica, ea nu s-a constituit in sisteme, precum cea apuseana, pentru ca sistemul inchide in sfera limitata a gandirii realitatea spre care trebuie sa se deschida infinit cugetarea teologica. In ultimul timp, se constata o intreaga scoala de teologi romani care fac chiar din teologia patristica, filocalica si mistica prilejul unei filosofari savante, a unei super-teologii; acest lucru este dovedit de limbajul abstract, pretentios, tehnic si foarte specializat care nu deschide, ci inchide calea celui care doreste sa ajunga la intelesul teologic si la viata lui. in acest fel insa, pana si un japonez necrestin care dispune de informatie teologica completa ar fi un "teolog" mai "ortodox" decat ortodocsii. Dar tocmai aceasta nu e teologia. Teologia nu e super-banca de informatii despre Dumnezeu. O astfel de "teologie" au si diavolii, caci stim ca si ei "cred si se cutremura" (Iacob 2,19).

"Teologia" speculativa este un copil nascut mort. Adevarata teologie nu inseamna a sti dumnezeieste despre Dumnezeu, ci a sti din Dumnezeu, adica a-L dobandi pe Dumnezeu, a cunoaste si a recunoaste, a avea gandul lui Dumnezeu: " Caci cine a cunoscut gandul Domnului, ca sa-L invete El? Noi insa avem gandul lui Hristos" (I Cor. 2,16). Ea nu este obiect, ci subiect al cunoasterii; nu teologia este cercetata si patrunsa de om, ci omul e cercetat si patruns de ea, de Dumnezeu. Intr-un fel, teologia nu este cautarea lui Dumnezeu de catre noi, ci cautarea noastra de catre Dumnezeu; ea nu este cautare, ci aflarea noastra de catre Dumnezeu si exprimarea acestei intalniri. De fapt, nu noi il cunoastem pe Dumnezeu, ci El isi face locas in noi, intelepciunea lui Dumnezeu ne cunoaste si-si "face locas in noi". El ne cuprinde pe noi, nu noi pe El; El ne cerceteaza pe noi, nu noi pe El. Ca misterul nu poate fi prins in notiuni, o exprima si celebra formula: "Un Dumnezeu definit ar fi un Dumnezeu finit".

 

In legatura cu aceasta, exista un mare pericol: ariditatea teologiei. Dar teologia nu exista daca nu e, in primul rand, viata. Teologia "pura", de dragul teologiei, strict specializata, nu mai e teologie, ci filosofie religioasa. Teologia exista si este teologie numai in masura in care este facuta accesibila tuturor credinciosilor, in masura in care e receptata, asimilata si traita de acestia. O dovada despre ariditatea si neaderenta multor lucrari dogmatice este lipsa de exemplificari si mai ales tratarea intr-un limbaj incarcat de neologisme si extrem de tehnicizat. Or, toate dogmele crestine, mai ales cele fundamentale si profunde, exista in Biserica nu pentru cunoasterea intelectuala si deliciul rafinat, rezervate unei elite restranse, ci tocmai pentru ca sunt in chip esential viata si mantuirea oamenilor, deci accesibile tuturor. Teologia autentica este de fapt o "taranie" desteapta, in sensul avvei Arsenie si al doctorului E. Dobrota din Poiana Sibiului. Sfantul Arsenie cel Mare, care invatase multa carte, ucenicea ca monah la ascetii egipteni analfabeti, spunand ca "inca n-am invatat alfabetul lor". Iar Ernest Bernea si dr. Eugeniu Dobrota pretindeau imperativ un stagiu de conversibilitate a intelectualilor la sat, pentru a invata inteligenta si valoarea taraneasca.

Teologia este cuvant despre Dumnezeu si in Dumnezeu, dar si mister, tacere despre Dumnezeu, evidentierea misterului lui Dumnezeu. Teologia Sfintilor Parinti este si o teologie a tacerii; de multe ori ei "cinsteau Cuvantul cu tacerea". La ei, teologia este tacere despre Dumnezeu, iar tacerea este marturisitoare, e teologica. Un exemplu graitor pentru misterul insondabil care invaluie ca o aura si o minune existenta - si nu ca o ceata - este taina iubirii umane. Chiar iubirea a doua persoane umane dovedeste limpede ca orice persoana este o adancime de mister care nu poate fi epuizata. Daca iubirea ar putea fi epuizata, n-ar mai fi valoroasa, n-ar mai fi spirit. Spiritul este inepuizabil, de aceea iubirea este iubire. Teologia ortodoxa a stiut din-totdeauna sa cinsteasca minunea misterului cu tacerea, dar nu o tacere ignoranta, josnica sau degradanta ci docta ignorantia care se impartaseste cu uimire, cu admiratie si iubire nespusa de minunile lui Dumnezeu.

Teologia este un har: "cunostinta adevarata s-a daruit oamenilor de catre Dumnezeu, ca har inainte de har". Ea este o harisma, iluminarea sufletului uman purificat de catre harul care transfigureaza fiinta umana si capacitatea ei de a primi si intelege pe Dumnezeu. "Obiectul" si subiectul teologiei sunt identice: Existenta si Persoana absoluta; de aceea, teologia este intalnire, adeziune personala fata de Persoana absoluta care se descopera, isi impartaseste viata si adevarul Ei.

Teologia este viata: ,, intru El era Viata si viata era lumina oamenilor " (Ioan 1,4). Ea nu este un studiu, ci experimentarea, impartasirea de Dumnezeu, "Calea, Adevarul si Viata". Sfantul Dionisie Areopagitul spunea despre dascalul sau, fericitul Ierotei, ca nu stia tainele teologiei, ci ca "patimea cele dumnezeiesti". Teologia ca stiinta, disciplina teoretica, suma de cunostinte exterioare despre Dumnezeu, este tot ceea poate fi mai strain spiritualitatii ortodoxe, tocmai pentru ca nu este adevarata cunostinta a lui Dumnezeu. Cuvantul lui Dumnezeu este "Duh si viata", de aceea si cuvantul despre Dumnezeu trebuie sa fie in Dumnezeu si cu Dumnezeu. La intrebarea lui Pilat: "Ce este adevarul?", Mantuitorul nu a raspuns, pentru ca Adevarul nu este ceva, ci e Cineva, este Persoana. Teologia este Adevarul si Viata unei Persoane, a lui Iisus Hristos, Dumnezeul-Om. Ea este legatura de viata cu aceasta Persoana iar aceasta legatura este cunoastere, experimentare, viata si adevar. Este un act si o experienta totala; de aceea, credinta si teologia crestina sunt numite de Sfintii Parinti "viata in Hristos". Diadoh al Foticeii spune: "Nimic nu e mai sarac decat cugetarea care, stand afara de Dumnezeu, filosofeaza despre Dumnezeu".

Cunoasterea lui Dumnezeu este gustarea lui Dumnezeu, cum spune psalmistul:,, Gustati si vedeti ca e bun Domnul!", de aceea Sfintii Parinti precizeaza ca "simtirea mintii consta in gustarea precisa a realitatilor distincte din lumea nevazuta". Rostul teologiei nu este de a-L cunoaste pe Dumnezeu, ci de a-L dobandi. Astfel, Sfantul Grigorie de Nyssa spune: "Dumnezeu numeste fericire nu cateva cunostinte despre El, ci ramanerea Sa in om".

Fiind experienta, teologia este o nevointa, o asceza iar teologul este un nevoitor. Teologia este o cunoastere prin faptuire: "Domnul se afla ascuns in poruncile Sale si cei ce-L cauta pe El II gasesc pe masura implinirii lor". Sfintii Parinti ne indeamna "sa filosofam cu fapta", caci "cunostinta fara faptele care urmeaza din ea nu e sigura, chiar daca e adevarata. Caci fapta este intarirea oricarui lucru". Teologia este nu numai cunostinta si marturisire de credinta, "lex credendi", nu numai doctrina, ci si spiritualitate: "lex orandr. De aceea se impune ca un adevar vesnic cuvantul lui Evagrie Ponticul: "Daca esti teolog, roaga-te; si daca te rogi cu adevarat, esti teolog!". Teologia nu e numai experienta, ci osteneala si nevointa. Ca sa fie organic, sa devina al nostru, Adevarul trebuie castigat prin stradanie proprie: "Daca esti iubitor de invatatura, fa-te iubitor si de osteneala.

Caci simpla cunostinta ingamfa pe om". Fara nevointa, teologia ar fi o iluzie si o autoiluzionare, caci "cunostinta vederilor dumnezeiesti, venindu-i nevoitorului care nu se asteapta deodata, pentru smerenia lui, frange rationamentul celui ce o cauta pe aceasta cu osteneala si cu durere ca sa se mandreasca cu ea".

Teologia este o cunoastere prin evlavie, prin curatire de patimi, dupa cuvantul Mantuitorului: "Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu". Cunoasterea deplina, teologia autentica este vederea lui Dumnezeu. Ea este uimire si evlavie, "inganarea cantului unei vechi evlavii", cum spune Eminescu. In acest sens, Sfantul Grigorie de Nyssa afirma: "conceptele creeaza idoli ai lui Dumnezeu, numai uimirea pricepe ceva despre El".'' Sfintii Parinti nu vorbesc niciodata simplu de cugetarea si cunostinta teologica, ci o numesc "smerita cugetare". Aceasta limpezeste ochii sufletului, numai asa facandu-1 capabil de a vedea ceva in profunzimile teologiei, caci daca "cercetam adancul credintei se tulbura, dar cand il privim cu dispozitia simpla a inimii se insenineaza". Evlavia prin purificarea de patimi nu numai limpezeste vederea, ci chiar apropie adevarurile si realitatile teologiei: "Cei ce se apropie de lucruri cu evlavie ... vor avea intelesurile prea luminoase ale lor venindu-le intru intampinare si sadind in ei intelegerea cea mai deplina a lor".

Teologia ortodoxa este patristica si filocalica, constand esential in experierea prin rugaciune si har, in duhul si experienta milenara, verificata a Sfintilor Parinti. Este patristica pentru ca se leaga unitar si organic de viata, experienta si scrierile Sfintilor Parinti care s-au dovedit desavarsit fidele invataturii si vietii Sfintei Scripturi. Teologia nu poate rupe legatura patristica si filocalica pentru ca aceasta este insasi viata, invatatura fidela si intelegerea Sfintei Scripturi transmisa peste veacuri.

Ea este o teologie eclesiala, pentru ca izvoraste din Biserica, se exprima prin Biserica si exprima Biserica. Nu este rodul exclusiv al capacitatii omenesti, in general si nici al unor genii, in special. Teologia ortodoxa este eclesiala, in general si parohiala, in special. Ea nu este expresia capacitatii talentului sau geniului unei persoane, ci este fructul Bisericii, al unei comunitati precise din care provine teologul si pe care o exprima plenar si exemplar. Ea se face numai inauntrul Bisericii, al parohiei, numai dintre

 

oamenii ei, din ei, cu ei, prin ei si pentru ei. Intre masa de scris a teologului si altarul bisericii este o legatura esentiala, ca intre pruncul din pantece si mama lui. Teologul nu este un specialist meritoriu prin sine insusi, iar teologia nu e un domeniu rezervat unor specialisti. Teologii sunt tot crestini ai parohiei, cu o instructie mai deosebita, care fac aceeasi experienta a lui Dumnezeu ca orice crestin autentic, dar prin mijloace specifice.

B. Teologia este, intr-un fel, cunoasterea si adevarul revolutionar. Ea este puterea care interogheaza, trezeste, revigoreaza si improspateaza mereu cunoasterea si adevarul, dupa cuvantul Mantuitorului: "lata, Eu innoiesc toate ". A face teologie inseamna, intr-adevar, a avea curajul si puterea de a intreba mereu toate, de a gasi mereu raspunsuri si limbaje adecvate contemporaneitatii. Teologia poate sa fie o "daramare a idolilor", adica a falselor valori si a erorilor; dar aceasta nu inseamna daramarea adevarurilor si valorilor teologice consacrate, precum autoritatea Bisericii, a traditiei, a sfintilor, a unor teologii verificate si recunoscute de veacuri.

Caci, pana la urma, diferenta intre teologie si filosofie este tocmai aceea ca teologia afirma si dovedeste niste adevaruri si valori fixe, precise, indiscutabile, intangibile, suverane, eterne. A fi teolog - fata de filosof - in seamna "a avea ceva sfant", a avea ceva intangibil, tabu, a sti ca nu te poti lega de orice si oricine, oricum. Teologul stie ca " toate le pot in Hristos care ma intareste "; el trebuie sa aiba indrazneala deplina: dar indrazneala evlaviei intru slujirea adevarurilor garantate, nu impotriva lor. Oricat de revolutionar ar fi, teologul crestin trebuie sa stie ca are voie sa intrebe si sa cerceteze orice, dar nu oricum; el n-are voie sa uite ca adevarurile Bisericii, desi valorificabile si re-formulabile, sunt totusi precise si intangibile.

C. A face teologie inseamna a indrazni, a reformula adevarurile teo logice prin intelegerea si limbajul tau, cu o intelegere si formulare personala. Teologia crestina este si o teologie a teologumenelor si opiniilor personale; acestea actualizeaza, revigoreaza si impulsioneaza teologia. Totusi, trebuie sa nu uitam ca adevarul si autoritatea Bisericii - pe care trebuie mereu sa le punem in fata - sunt dogmele, invatatura oficiala a Bisericii.

Oricat de capabil, de genial si de argumentat ar fi un teolog si ar "dovedi" insuficienta unei dogme, el nu trebuie sa uite ca numai dogmele sunt adevarul teologic sigur, pentru ca sunt adevarul recunoscut de Biserica. Daca dogmele si Sinodul ecumenic nu sunt sigure si infailibile, atunci nu exista nici un criteriu, nici un semn sigur, concret si palpabil al infailibilitatii Bisericii, caci in istorie glasul oficial, reprezentativ si autorizat al Bisericii au fost Sinoadele ecumenice; ar fi falsa atunci afirmatia lui Iisus Hristos ca ,, iata Eu sunt cu voi pana la sfarsitul veacurilor" (Matei 28,20) si afirma tia Sfantului Apostol Pavel ca Biserica este "stalpul si temelia adevarului" (I Tim. 3,15). Daca un Sinod ecumenic si o dogma pot fi dovedite false, gresite si pasibile de condamnare, atunci Biserica si Iisus Hristos insusi isi pierd credibilitatea.

D. Teologia este si trebuie sa ramana cunoasterea completa, deplina, Adevarul intreg, ne-fragmentar. in sens teologic, teologul trebuie sa stie totul, sa cuprinda si sa ofere totul. El trebuie sa fie in stare sa raspunda oricand la orice, adica sa aiba o viziune teologiqa globala, a intregii realitati, sa dea un raspuns teologic la orice intrebare. Cine nu are cunostinte bogate, cuprinzatoare, nu are nici o intelegere corecta si poate gresi. Informatia asigura adevarul, demnitatea si credibilitatea teologului.

Dar informatia nu asigura automat adevarul si valoarea teologica. Oricat de informat si de cunoscator ar fi, teologul are nevoie in primul rand de altceva, de "organul teologic", de ochiul teologic, discernamantul, intelegerea limpede prin care triaza informatiile, alegandu-le numai pe cele valoroase, sigure, esentiale, fundamentale; caci, pana la urma intelept nu este cel ce stie sa stranga ci cel ce stie sa arunce. Teologul nu este un malaxor in care se arunca cunostintele de latina, greaca, ebraica, limbi moderne si altele, din care, amestecate bine, iese cu necesitate geniul teologic. Informatia este necesara pentru teologie, caci fara ea teologul ar fi numai artist sau filosof, ar fi sarac in continut si in intelegere. Dar informatia nu este identica cu valoarea. Adevarul si valoarea se bazeaza pe informatie, dar nu reies obligatoriu din ea. Pentru a intelege deosebirea dintre teologul informatiei si teologul valorii, putem folosi comparatia dintre intelectualul computerului si cel al cartii: computerul, (ca si televizorul) informeaza sau deformeaza, dar nu formeaza; numai cartea poate forma viitorul intelectual. Tot astfel si in teologie: cantitatea datelor informeaza, dar nu formeaza automat teologul si teologia. Mai presus de informatie este intelegerea, asimilarea si cresterea organica, vitala, fiintiala.

E. Teologia este o disciplina, o cunoastere si un adevar rational, umanist, asemanatoare in acest sens cu filosofia. De multe ori; teologia a imprumutat limbaj si termeni tehnici din filozofie si, in general, cunoasterea umanista a insemnat totdeauna un dialog intre filosofie si teologie. Filosofia este un extraordinar efort de a intelege si a accede la adevar si la fiinta prin puterile omenesti. Teologia trebuie sa aprecieze acest efort, sa-l pretuiasca si sa se foloseasca de reusitele si valorile ei. Dar teologul trebuie sa nu uite nici o clipa deosebirea esentiala si fundamentala a teologiei fata de filosofie.

In primul rand, filosofia este mereu sub semnul unor riscuri si ispite, precum sunt ispita rationalista si luciferica; spre deosebire de ea, teologia este cunoasterea prin smerenie, prin evlavie. Teologia nu este teorie si demonstratie, precum filosofia, ci marturisire, experiment si gustare, aici si acum. Ea este adevarul concret, hrana si bautura, care se mananca; "adevarul" teologic care nu se poate manca este respins de teologie si ramane filosofie. Fata de ipoteticul si teoreticul filosofiei, teologia este un dar de la Dumnezeu. Prin aceasta superioritate coplesitoare, teologul n-are de ce sa admire filosofia, si nimic nu apare mai penibil si mai absurd decat com-plexarea teologului in fata filosofului; prin aceasta, teologul nu face decat sa arate ca nu cunoaste conditia insasi a teologiei.

F. Iar fata de complexarea in fata stiintei, trebuie sa observam ca teologul are nevoie intr-adevar mai ales de stiintele umaniste, dar si de toate in general; pentru ca se stie ca adevarata si deplina cercetare stiintifica nu face altceva decat sa justifice si sa sprijine teologia. Marii teologi si dascali ai Bisericii au avut nu numai o foarte buna pregatire filosofica, ci si o buna cunoastere stiintifica. Un teolog bun nu poate fi ignorant sau strain de valorile stiintei contemporane, caci ar putea fi descoperit si neputincios in fata unor teme si provocari noi, care necesita chiar raspunsuri si formulari teologice noi.

Dar pregatirea si cunoasterea stiintifica nu trebuie absolutizata, caci la urma urmei, cunoasterea teologica este cu totul altceva. De fapt, chiar daca ar ramane strain de cunoasterea stiintifica, omul poate avea acces deplin la adevarul teologic. in definitiv, toata Revelatia si inspiratia divina a facut abstractie de cercetarea stiintifica. Marile descoperiri si adevaruri teologice n-au avut de-a face cu stiinta. Si astazi si oricand, adevarata intelegere teologica este o iluminare si o capacitare a sufletului care nu depinde de stiinta. Omul poate ajunge sa posede toate informatiile, toata cunoasterea stiintifica, si totusi sa ramana total ignorant si opac fata de adevarul teologic. Cunoasterea teologica, adica intelegerea adevarurilor prime si ultime ale existentei, nu tine de stiinta,  ci de teologie. La fel ca si in cazul filosofiei, teologul trebuie sa inteleaga si sa simta aceasta superioritate a teologiei si sa constientizeze ridicolul complexarii in fata stiintei.

Avand in vedere pericolul si permanenta teologiei speculative, trebuie sa stim ca ea poate fi identificata si recunoscuta prin anumite semne distinctive. Intre acestea sunt urmatoarele:

- limbajul foarte tehnic, dus uneori pana la imposibilul urmarii unui fir logic. Sfintii Parinti si marii teologi au folosit, e drept, totdeauna si limbajul tehnic dar cu masura, formularile lor ramanand totdeauna limpezi si pentru omul strain de limbajul teologic.

- abundenta neologismelor, pana la crearea unui text imposibil, pana la  utilizarea dictionarului de neologisme, care nu mai face nici el fata. Toti marii teologi au fost la curent cu neologismele si le-au folosit, dar le-au folosit cu masura; toti au fost oameni ai timpului lor, dar toti s-au detasat net de stufarisul si abuzurile neologizante. Marii teologi s-au straduit de fapt sa se mentina in limitele limbajului comun.

- incarcarea, vointa obstinata de a spune totul.

- ambitionarea, obsesia de a impune, de a rezolva exhaustiv subiectul si toate problemele teologice, de a infirma teologi consacrati si sfinti pentru a se impune, facand abstractie de smerita cugetare. Teologul speculativ nu are dubii, nu sovaie, nu face retractari, nu regreta nimic, nu-si recunoaste greseli, nu cedeaza in fata unei opinii adverse.

Teologia pietista este teologia sentimentalista, a "evlaviei exclusive", a "trairii" fara cunoastere, a "credintei fara ratiune", un fel de "trairism religios". Ea este cealalta extrema a teologiei, opusul celei speculative. Daca teologia speculativa este mai mult stiinta fara evlavie, teologia pietista este evlavie fara stiinta. Teologul pietist considera ca se poate lipsi de efortul teologic intelectual, il condamna si este convins ca "multa stiinta" - chiar teologica - poate deruta si instraina de Dumnezeu, caci "cunostinta ingamfa", cum spune Sfantul Apostol Pavel. Chiar daca admite si pune in lucrare stiinta teologica, teologul pietist este convins ca aceea este numai o exprimare formala care n-are nici o legatura cu trairea, cu viata teologica adevarata, ca adevarul, eficacitatea si mantuirea teologica constau exclusiv in evlavie si in traire.

Teologul ortodox pietist subscrie neconditionat la formula protestanta pietista a lui A. Franke, ca " un gram de traire face mai mult decat 1000 grame de stiinta seaca". Teologia pietista s-a nascut ca o reactie fireasca la cea speculativa, la teoria seaca si cunoasterea arida si fara viata, la stiinta de dragul stiintei, si cunoasterea de dragul cunoasterii. Ea are dreptate ca orice stiinta si cunoastere teologica este ingamfare si inutilitate daca nu are consecinte organice si daca nu se identifica cu viata omului si cu mantuirea lui. Dar ea uita ca viata teologica, viata si puterea lui Dumnezeu se identifica cu adevarul, ca Iisus Hristos este nu numai "Calea si Viata", ci si Adevarul, ca El insusi a spus: "Aceasta este viata vesnica, sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat si pe lisus Hristos pe care L-ai trimis" (Ioanl7, 3).

A iubi pe Dumnezeu inseamna a-L cunoaste; nu poti iubi ceea ce nu cunosti. Iubirea fara cunoastere este sentimentalism orb, care poate degenera usor in erori si erezii. Marii ereziarhi n-au fost necredinciosi, ci in general au fost oameni evlaviosi; dar au gresit tocmai din cauza ca au relativizat adevarul, ca n-au vrut sa stie ca Adevarul este Unul singur, adevarul Bisericii. Adevarul este inclusiv, in sensul ca cuprinde toata realitatea, toata existenta si viata; dar este si exclusiv, in sensul ca este exact, fara rabat, fara modificari, absolut. Teologii pietisti trebuie sa rememoreze cuvintele Mantuitorului: " Cerul si pamantul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece!" (Matei 24,35) si cuvintele Sfantului Fotie, patriarhul Constantino-polului care spunea ca "nu exista iubire mai mare decat adevarul". A crede in adevar si a-1 pastra inseamna a-1 cunoaste deplin, caci adevarul fragmentat, imputinat sau ciuntit se numeste minciuna.

Teologia pietista tinde sa prefaca Dogmatica in Morala, sa relativizeze precizia, intregul si greutatea formularilor dogmatice. Ea se recunoaste in fapt prin aceste insusiri si tendinte:

- relativizeaza dogmele - chiar daca le recunoaste formal - acceptandu-le numai in mare

- supraestimeaza totdeauna valoarea evlaviei deasupra stiintei si cu noasterii teologice

- evita incarcatura dogmatica si preocuparile ei

- evita noutatile teologice, pe care le priveste global cu neincredere

- prefera trecutul si viitorul teologic; este atat paseista cat si eshatologica, evitand tocmai prezentul, ferindu-se tocmai de concretul teologic, aici si acum, pe care il intelege numai ca pe o traire sentimentala. Prin aceasta fuge insa, desigur, de responsabilitate.

Teologia pietista are dreptate cand face cunoscute greselile celei speculative; dar ea nu priveste cu suspiciune numai exagerarile teologiei, ci si continutul bun. Daca teologia speculativa tinde sa devina una elitista, rezervata specialistilor, ridicand stacheta cunoasterii teologice pentru cativa performeri, teologia pietista o coboara nepermis, pana la nivelul scolar elementar, in care progresul nu mai e urmarit caci nu mai e proclamat valoare.


Pr. prof. dr. George Remete

12 Iulie 2012

Vizualizari: 2738

Voteaza:

Teologia speculativa si teologia pietista 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE