Numirile lui Hristos

Numirile lui Hristos Mareste imaginea.

Prin urmare, la fel stau lucrurile şi cu privire la numirea de Dumnezeu şi cea de om: uneori desemnează firea şi alteori ipostasul. Dar cuvintele dumnezeire şi, respectiv, omenitate desemnează întotdeauna firea şi niciodată ipostasul. Dar numele Hristos arată un ipostas compus din dumnezeire şi din omenitate. Fiindcă dumnezeirea este cea care unge, iar omenitatea este cea unsă. Dar trebuie să cugetăm ungerea drept întrepătrunderea [perihoreză] celui ce unge cu cel uns. Dacă astfel stau lucrurile, este deplin uns cel ce primeşte ungerea întru cele adevărate. Iar cel ce este uns numai la suprafaţă, este doar în parte uns, nu deplin uns, fiindcă nu este în mod propriu uns. De aceea împăraţii şi arhiereii care ung cu untdelemn şi care primesc o ungere de suprafaţă nu sunt propriu-zis unşi. Dar chiar dacă harul i-ar pătrunde până în adânc prin ungere, tot nu ar fi în mod fiinţial unşi. Căci dacă sunt unşi prin har, sunt vremelnic unşi. Aşadar, numai Domnul este în mod propriu uns, ca unul Care este uns deplin, fiinţial şi nu prin har, prin unirea cea după ipostas, fiind veşnic uns.

Trebuie totuşi să ştim că sunt patru tipuri esenţiale de numiri privitoare la Hristos: pe de o parte, sunt numirile de dinaintea unirii care se referă la El, cele din timpul unirii, cele de după unire, şi cele de după înviere. Şi tipurile de dinainte de întrupare sunt şase. Astfel, unele dintre acestea arată unitatea de fire şi faptul că este de aceeaşi fire cu Tatăl, potrivit cu spusa Mântuitorului: „Eu şi cu Tatăl Una suntem" şi „cel ce M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl" şi „Care Dumnezeu fiind în chip" şi altele asemenea. Altele vorbesc despre desăvârşirea ipostasului, precum sunt „Fiul lui Dumnezeu şi chip al fiinţei Lui şi „înger dt mare sfat, Sfetnic minunat" şi altele asemenea.

Un alt tip de numiri vorbeşte despre perihoreza ipostasurilor, „Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl este întru Mine" şi naşterea veşnică din Tatăl ca şi Cuvânt, putere şi strălucire. Căci Cuvântul vine din minte (îl numesc Cuvânt după fire) şi înţelepciunea de asemenea, şi Puterea din Cel Atotputernic, şi Strălucirea se naşte nedespărţit din lumină, veşnic izvorând din ea ca dintr-un izvor. Alte numiri vorbesc despre El ca Unul care are pricină pe Tatăl când zice: „Tatăl este mai mare decât Mine". Căci de la El are fiinţa şi toate câte are, dar existenţa o are prin naştere, iar nu prin creaţie, după cum spune: „Eu de la Tatăl am ieşit" şi „Eu viez pentru Tatăl". Dar toate câte are le are nu prin transmitere şi nici prin învăţare, ci ca dintr-o pricină, precum acel „nu poate Fiul să facă de la Sine nimic, dacă nu va vedea pe Tatăl făcând." Căci dacă nu este Tatăl, nu este nici Fiul. Căci Fiul este din Tatăl şi întru Tatăl, împreună cu Tatăl, iar nu după Tatăl. La fel, şi toate cele pe care le face de la El, împreună cu El le face. Căci este una şi aceeaşi - nu asemenea, ci aceeaşi - voinţă, energie şi putere.

Alte nume, cum ar fi cel de „bunăvoire a Tatălui", plinită prin energia Lui, nu ca printr-un organ sau printr-un slujitor, ci prin însuşi Cuvântul Lui cel enipostaziat şi deo-fiinţă cu El şi prin înţelepciunea şi Puterea Lui, fiindcă în Tatăl şi în Fiul este o singură mişcare după cum zice: „că toate prin El S-au făcut" şi „a trimis pe Fiul Său şi i-a vindecat pe ei" şi „ca să creadă că Tu M-ai trimis". Alte numiri sunt din profeţii: şi dintre acestea sunt cele ce vestesc cele viitoare, precum: „Dumnezeu strălucit va veni" şi profeţia lui Zaharia: „Iată, împăratul tău va veni la tine" şi cea a lui Miheia: „Iată, Domnul va ieşi din locaşul Său, Se va pogorî şi va păşi peste înălţimile pământului". Altele, care sunt viitoare, le vesteşte ca şi când ar fi trecute: „Acesta este Dumnezeul nostru şi nimeni altul nu este asemenea Lui. După aceasta pe pământ S-a arătat şi cu oamenii împreună a locuit" şi „Domnul m-a zidit l-a începutul lucrărilor Lui, înainte de lucrările Lui cele de demult", „pentru aceasta te-a uns pe tine Domnul cu untdelemnul bucuriei mai mult decât pe părtaşii tăi" şi altele asemenea. Cele mai mainte de unire se pot spune despre El şi după unire, dar cele spuse după unire nu pot fi spuse despre El mai înainte de unire nicidecum, decât numai profetic, precum am spus.

Numirile referitoare la unirea propriu-zisă sunt de trei tipuri. Când cuvântul nostru se referă la cele înalte, vorbim despre îndumnezeirea trupului, despre logosifierea lui şi prea-înălţarea Lui şi altele asemenea, arătându-L bogat pe Cel ce S-a născut cu trupul din unirea şi comuniunea de fire cu Dumnezeu Cuvântul cel Preaînalt. Iar când ne referim la cele mai smerite, spunem întruparea Cuvântului, înomenirea Lui, kenoza Lui, pogorârea Lui, smerenia Lui. Căci acestea şi cele asemănătoare cu acestea se adaugă la numirea de Cuvânt şi cea de Dumnezeu din pricina unirii cu firea omenească. Iar când ne referim la faptul că este din amândouă firile laolaltă spunem unire, comuniune, ungere, împreunarea firilor, formare şi altele asemenea. Pentru aceasta, aşadar, cel de-al treilea tip, le reuneşte pe cele două despre care am vorbit mai sus. Căci prin unirea lor se arată ce are fiecare în unirea şi perihoreza celuilalt întrepătruns cu El.

Căci din pricina unirii după ipostas, se spune că, pe de o parte, trupul a fost îndumnezeit şi că este Dumnezeu şi acelaşi Dumnezeu cu Cuvântul şi pe de altă parte, Dumnezeu Cuvântul S-a întrupat şi S-a făcut om şi S-a socotit făptură şi S-a chemat pe Sine Cel dintâi şi Cel de pe urmă, nu fiindcă cele două firi s-au amestecat într-o singură fire compusă, căci este cu neputinţă ca două firi contrare să fie într-o singură fire laolaltă, ci fiindcă cele două firi s-au unit după ipostas, fiindcă au neamestecată şi necompusă perihoreza uneia cu cealaltă. Iar perihoreza nu s-a făcut de la trup, ci de la dumnezeire, căci este cu neputinţă ca trupul să întrepătrundă dumnezeirea, ci firea dumnezeiască, pătrunzând în întregime trupul, a dat trupului negrăita comuniune pe care o numim cu adevărat unire. Trebuie să ştim că este un chiasm între cel dintâi şi cel de-al doilea tip care se referă la unire. Căci atunci când facem referire la trup, folosim următorii termeni: îndumnezeire, logosifiere, preaînălţare şi ungere. Fiindcă acestea provin de la dumnezeire, dar privesc trupul. Iar când este vorba despre Cuvânt, folosim termeni precum: kenoză, întrupare, înomenire, smerenie, şi altele asemenea care sunt, cum am spus, de la trup, dar sunt adăugate la numirea de Cuvânt şi la cea de Dumnezeu. Căci El însuşi le pătimeşte pe acestea prin voia Lui.

Tipurile numirilor de după unire sunt trei. Primul este indicator al dumnezeieştii firi, ca în acele „Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl întru Mine" şi „Eu şi cu Tatăl una suntem". Şi toate cele câte se atribuiau Lui mai înainte de întrupare, aceleaşi se vor atribui şi după întrupare, afară numai dacă se vorbeşte de trup şi de cele ce ţin de firea omenească. Al doilea tip de numiri este cel referitor la firea omenească, precum în „dar voi acum căutaţi să Mă omorâţi pe Mine, Omul care v-am spus adevărul" şi „aşa trebuie să Se înalţe Fiul omului" şi altele asemănătoare. Al treilea tip este indicator al unui ipostas unic şi care caracterizează amândouă firile, precum în „Eu viez pentru Tatăl" şi „cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine" şi „Mă duc la Tatăl Meu şi nu Mă veţi mai ve-dea" şi „nu L-ar fi răstignit pe Domnul slavei" şi „nimeni nu s-a suit în cer decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului Care este în cer".

Numirile atribuite firii omeneşti care se spun despre Hristos, fie că se referă la cuvinte, fie la fapte, sunt de şase tipuri. Căci unele dintre ele sunt făcute şi spuse din iconomie după fire, cum ar fi: Cel ce din Fecioară S-a născut, creşterea şi înaintarea în vârstă, foamea, setea, osteneala, plânsul, somnul, pironirea în cuie, moartea şi celelalte asemenea, şi toate câte sunt naturale şi referitoare la pătimiri. Căci în toate acestea este unire a firii dumnezeieşti cu firea omenească, fiindcă se crede că firea dumnezeiască este în afara trupului, adică netrupească, nimic dintre acestea pătimind ceea ce este dumnezeiesc, ci prin acestea s-a realizat iconomia mântuirii.

Iar cele cu privire la fapte - ca atunci când a întrebat: „Unde l-aţi pus pe Lazăr? - sunt mersul la smochin, ferirea de pietre, rugăciunea şi acel „se făcea că merge mai departe". Căci de acestea nu S-a folosit nici ca om, nici ca Dumnezeu. Totuşi aceste numiri îl caracterizează mai mult ca om, aşa cum cere nevoia sau folosul: rugăciunea - pentru a arăta că nu este potrivnic lui Dumnezeu şi ca pricină pentru El de a-L cinsti pe Tatăl; întrebarea - nu fiindcă nu ştia, ci ca să arate că, pe lângă faptul de a fi Dumnezeu, este om cu adevărat; ferirea - ca să ne înveţe să nu fim necugetaţi şi să ne predăm ispitelor pe noi înşine.

Alte numiri sunt spuse cu referire la împroprierea şi asumarea firii omeneşti: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit", „căci pe El Care n-a cunoscut păcatul, L-a făcut pentru noi păcat", „făcându-Se pentru noi blestem", „însuşi Fiul se va supune Celui ce I-a supus Lui toate". Căci nici ca Dumnezeu, nici ca om nu a fost părăsit vreodată de Tatăl, nici nu a făcut păcat, nici nu a primit blestem, nici nu avea nevoie să se supună Tatălui. Ca Dumnezeu, este egal Tatălui şi întru nimic potrivnic Lui; ca om, nici aşa nu avea trebuinţă să fie supus, fiindcă nicicând nu a fost neascultător Părintelui Său, ca să aibă vreo trebuinţă de supunere. Ci a spus acestea ca unul Care Şi-a însuşit ipostasul nostru şi care singur S-a aşezat împreună cu noi. Căci noi eram cei părtaşi păcatului şi blestemului, ca unii ce eram necredincioşi şi neascultători şi pentru aceea părăsiţi de Dumnezeu şi Tatăl.

Alte numiri sunt cele care privesc alegerea potrivit raţiunii. Căci dacă prin raţiune poţi deosebi pe cele care în realitate sunt nedespărţite, cum ar fi de pildă trupul de Cuvânt, atunci Hristos poate fi numit şi rob, şi neştiutor. Căci dacă firea este de rob şi neştiutoare şi dacă trupul nu ar fi unit cu Dumnezeu Cuvântul, atunci şi El ar fi fost rob şi neştiutor. Dar din pricina unirii ipostatice cu Dumnezeu Cuvântul, nu este nici rob şi nici neştiutor. Pentru aceeaşi pricină L-a şi numit pe Tatăl „Dumnezeul Meu". Tot în această categorie intră şi numirile care au fost date pentru descoperirea Lui faţă de noi şi pentru încredinţarea noastră, precum acel „Şi acum preslăveşte-Mă, Tu, Părinte, la Tine însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea". Căci El era şi este preaslăvit, dar nouă nu ni se descoperise şi adeverise slava Lui. Şi cele spuse de Apostolul: „Care a fost rânduit Fiu al lui Dumnezeu întru putere .după Duhul sfinţeniei prin învierea Lui din morţi, Iisus Hristos, Domnul nostru". Căci prin minuni, prin învierea din morţi şi prin luminarea Duhului Sfânt s-a arătat şi s-a întărit în lume că este Fiul lui Dumnezeu. Tot astfel şi acel „sporea în înţelepciune şi har". Iar numirile atribuite după însuşirea ipostasului uman asumat din neamul iudeilor sunt cele prin care S-a numărat pe Sine în rândul iudeilor, precum a zis către femeia samarineancă: „Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi, noi ne închinăm Căruia ştim. Pentru că mântuirea din Iudei este".

Iar cele care sunt după înviere, acelea sunt numiri proprii dumnezeieşti, precum în „botezându-i pe ei în numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt", adică în numele lui Dumnezeu şi al Duhului Sfânt, şi acel „iată, de acum Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacurilor" şi altele asemenea. Căci este cu noi ca Dumnezeu. Iar numirile cele potrivite omenităţii Lui de după înviere sunt „I-au cuprins picioarele Lui", „şi acolo Mă vor vedea", şi altele asemănătoare. Dar şi între numirile de după înviere potrivite cu omenitatea Lui, sunt diferite tipuri. Dar în realitate, acestea sunt nu după fire, ci după iconomie, pentru a convinge că acelaşi trup care a pătimit pe cruce, a înviat; astfel sunt rănile, mâncarea şi băutura după înviere.

Dar cele cu adevărat după fire sunt cele precum: a merge neobosit din loc în loc şi faptul de a intra prin uşile încuiate. Cele după făptuire, precum acel „Se făcea că merge mai departe". Iar cele potrivite ambelor firi sunt ca în acel „Mă voi urca la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru", şi „va intra împăratul slavei", „şi a şezut de-a dreapta tronului slavei în ceruri". Iar cele prin care se aşază pe Sine împreună cu noi prin simpla alegere după raţiune: acel „Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru". Aşadar, trebuie ca cele înalte să le atribuim firii dumnezeieşti şi superioare Pătimirilor şi trupului, iar cele smerite să le atribuim firii omeneşti, iar cele comune să le atribuim Celui unit, adică Unuia Hristos, Care este Dumnezeu şi om.

Sfantul Ioan Damaschin
Cuvânt despre dreapta credință, Despre Sfânta Treime, Despre Cântarea Trisaghionului; Editura Doxologia

Cumpara cartea "Cuvânt despre dreapta credință, Despre Sfânta Treime, Despre Cântarea Trisaghionului"


16 Septembrie 2015

Vizualizari: 907

Voteaza:

Numirile lui Hristos 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE