Icoana, ca izvor al harului

Daca scopul vietii religioase este ca, printr-un efort continuu sustinut de harul divin, sa ne faca partasi imparatiei lui Dumnezeu, icoana, in ultima analiza, tinde sa infatiseze tocmai aceasta imparatie, care nu este alta, decat creatia transfigurata prin har si readusa, ca si omul, la stralucirea ei primordiala.

"Intrucat reprezinta lumea noastra, dar transfigurata, icoana il face pe privitor sa ajunga la o alta viziune asupra lumii, si il invita sa se transforme launtric, pentru a putea participa si el la lumea transfigurata, de care ia cunostinta, din icoana."

Toate cele pictate in icoana s-au sfintit si pentru aceasta caracterul lor este spiritual. Muntii, copacii,animalele, constructiile si iarba pamantului sunt luminate de harul divin. In icoana toate sunt lumina dumnezeiasca. Lumina divina patrunde de pretutindeni si de aceea, personajele sau obiectele nu sunt luminate dinr-o parte sau alta, de catre o sursa de lumina; ele nu proiecteaza umbre, fiindca asa ceva nu exista in imparatia lui Dumnezeu, unde toate se scalda in lumina. Icoana desemneaza sfintenia - afirma Leonid Uspensky - in asa fel incat aceasta nu este nici subinteleasa, nici supradaugata de ganndirea noastra ci vizibila cu ochii trupesti.

"Materie plina de har, in virtutea Celui ce, prin unirea ipostatica a indumnezeit materia, icoana ramanand in limitele sale naturale, se impartaseste de dumnezeire prin faptul ca reprezinta dumnezeirea."

Facand o adevarata apologie in favoarea materiei, aproape desconsiderata de Origen, Clement si Eusebiu de Cezareea, Sfantul Ioan Damaschinul desfiinteaza pur si simplu "artileria grea" a iconoclastilor, reusind pentru prima data sa afirme puterea harica care izvoraste din icoana si mai ales din relatia sa cu prototipul sau. Citandu-l pe Sfantul Atanasie, acesta vorbeste de cultul Sfintelor moaste din care ne vin "nenumarate binefaceri."

Tot Sfantul Ioan Damaschinul ne spune: ,,Cand eram in viata Sfintii erau plini de Duhul Sfant, si dupa moartea lor, harul Sfantului Duh a ramas in sufletul lor, in trupul si mormantul lor, in reprezentarile si in sfintele lor icoane, nu printr-o prezenta substantiala ci prin faptul ca harul si energia prezenta in ele lucreaza binefaceri”.Exista asadar, spune Leonid Uspensky, o legatura organica intre venerarea sfintilor si cea a icoanelor; unde nu exista icoane, nu exista sfinti. Si asta pentru ca icoana nu reflecta Dumnezeirea ci indumnezeirea. De aceea, plina de har si in legatura cu modelul sau, icoana determina purificarea simturilor: "noi expunem in toate locurile chipul Lui sub forma de icoana si prin el sfintim cel dintai simt- vederea, dupa cum prin cuvinte sfintim auzul".

"In icoana lui Hristos exista o prezenta reala a Lui. Icoana lui Hristos participa la persoana lui Hristos, in calitatea ei de reprezentare a lui Hristos. Ea nu preanchipuie, ci descopera si descopera in masura in care ea este partasa la Cel pe care-l descopera in masura in care ea insasi este prezenta si participare." "Icoana este inainte de toate intalnire personala." "Icoana este atat de vie si-l cucereste pe crestin pentru ca ea are ceva de spus omului, aratandu-i ca, in Duhul Sfant, el este chemat sa devina asemenea frumusetii insesi a lui Dumnezeu facut om, pentru ca spune ceva despre Dumnezeu astazi, instaurand o distanta care deschide catre adancul lui Dumnezeu".

"Icoanele sunt oglinzi in care se reflecta vesnicia, cheile care ne descuie usile lumii inteligibile, porti sau ferestre deschise spre acel "cer nou si pamant nou”, pe care-l asteptam, potrivit fagaduintei (Apocalipsa XXX 1si II Petru, III, 13). Icoana se numeste usa care deschide mintea noastra zidita dupa chipul lui Dumnezeu spre asemanarea cea dinlauntru a prototipului (originalului), sau mai bine spus, in cuvintele unui autor modern, icoana este mijlocitoarea sensibila pentru zborul duhului". Prin sfintele icoane ni se asigura astfel posibilitatea unei legaturi vii si neantrerupte cu lumea cereasca a lui Dumnezeu si a Sfintilor. Pentru crestinul ortodox, icoana este deci si un mijloc de intalnire sau comuniune intre cel ce se roaga, de oparte, si Dumnezeu sau Sfintii, de alta. Ea este o simpla imagine sacra; ne procura sentimentul real al prezentei lui Dumnezeu si-a Sfintilor. In credinta noastra, icoana este un loc in care Hristos se afla prezent in chip haric sau ideal, este locul unei aparitii, al unei prezente tainice a lui Hristos, a Sfintei Fecioare sau a celorlalti Sfinti, pe care icoana ii infatiseaza.

"Putem spune ca, icoana constituie un fel de teofanie imperfecta, sau ,,spatele” lui Dumnezeu, asa cum zice si Sfanta Scriptura (Exod XXXIII, 23)."

"In icoana ortodoxa, slava lui Hristos este sugerata, prin aureola si prin lumina aurita a fondului icoanei, dar ea nu se impune coplesitor, ci ramane o ,,lumina lina”, care invita la credinta si rugaciune libera, la un raspuns spontan, la o daruire de sine nefortata. Desi icoana nu este un sacrament sau una din cele sapte Taine ale Bisericii, ca de pilda Euharistia, totusi ea invita la experienta comuniunii spirituale cu Hristos: prin rugaciune. Ea este un ajutor in actul rugaciunii inteleasa ca vorbire cu Hristos sau cu relatia intima fata catre fata cu El."

"Icoanele tuturor sfintilor, prelungesc oarecum viata lor aici pe pamant, ca si sfintele lor moaste. Prin forta acestei prezente harice, icoana poate sa ne ajute, si in acest sens, orice icoana sfintita este in principiu facatoare de minuni."

Astfel, in rugaciunea principala din Randuiala pentru binecuvantarea si sfintirea icoanei Domnului nostru Iisus Hristos si ale praznicelor imparatesti,ne rugam astfel: "Trimite asupra ei binecuvantarea Ta cea cereasca si darul Preasfantului Duh si o binecuvanteaza si sfinteste-o, si da-i ei putere tamaduitoaresi de toate mestesugurile diavolesti izgonitoare. Umple-o de binecuvantarea si puterea sfantului Chip cel nefacut de mana, ca rele cu indestulare, le-a castigat prin atingere de preacurata si preasfanta fata a iubitului Tau Fiu. Ca printre insa sa se lucreze puteri si minuni pentru intarirea dreptei credinte si pentru mantuirea credinciosului Tau popor. Ca toti care ne vom inchina Tie, Celui intru toate puternic si Unuia nascut Fiului Tau si Preasfantului Duh, si cu credinta Te vom chema si ne vom ruga, auziti sa fim si mila iubirii Tale de oameni sa aflam si dar sa castigam.”

Sfintenia icoanelor decurge dintr-un dublu izvor: pe de oparte din legatura dintre prototip si icoana, pe de alta din faptul ca icoanele sunt sfintite. Intr-adevar, legatura metafizica dintre icoana si prototipul (originalul) ei, in virtutea careia cinstim chipul ca pe originalul insusi, face ca ceva din forta intima din sfintenia, vrednicia personala, prerogativele si harurile pe care originalul le poseda din fire (Dumnezeu) sa treaca si asupra icoanei lui sa imprumute acesteia un nimb de sfintenie, care o face vrednica de cinstire in ea insasi. Iar Sfantul Ioan Damaschinul, spunea ca: ,,Icoanele sunt sfintite prin numele lui Dumnezeu si umbrite din cauza aceasta cu harul dumnezeiescului Duh”. Si pe buna dreptate, caci Sfintii, inca de pe cand erau in viata, au fost plini de Duhul Sfant, iar la moartea lor harul Sfantului Duh se afla in chip nelipsit in sufletele lor, in trupurile lor din morminte, in chipurile lor si in sfintele lor icoane, nu in chip substantial, ci prin har si lucrare”.

Icoanele sunt si vor ramane in continuare o poarta spre taramul divin, un punct de intalnire a harului dumnezeiesc cu nevoia omeneasca; mai mult inca, elesunt o cale prin care patrundem adanc in propria noastra viata launtrica. Iar aceasta calatorie, aceasta cautare este inlesnita de diferitele puncte de vedere din care privim icoanele: istoric, teologic, artistic, duhovnicesc.

Iulian Predescu

• Trupul lui Hristos pe Muntele Tabor
  Publicat in : Schimbarea la Fata