Din zorii modernitatii si pana azi, cand omenirea a pasit in mileniul al III–lea, problema omului e fara indoiala chestiunea centrala a epocii noastre. Dupa refuzul sau reprimarea intelegerii teologice crestine medievale, de la Renastere incoace, „omul european e un animal in cautarea unei definitii.“ (1) Vechile definitii antice: „omul animal rational, primul animal care vorbeste, omul e un animal capabil de obiectivitate, omul e un animal social – zoon politikon – asa cum spunea filosoful Aristotel“ (2), au existat concurential cu reprezentarile arhaice si gnostice ( omul definit ca „microcosmos “ si „ microtheos “, scanteie de divinitate cazuta in materie etc.). Aceste definitii ale filosofilor antici precum si cele de mai tarziu ale Sfintilor parinti si ale unor Scriitori Bisericesti au fost preluate de metafizicile rationaliste ale iluminismului clasicist, apoi relansate in alchimie, magie si ezoterisme si dezvoltate speculativ de metafizicile idealiste „romantice“ si de ideologiile nascute in secolul al XIX – lea in urma rasturnarii acestora: marxismul, existentianismul, istoricismul etc.

(3)

Secolul al XIX – lea, obsedat de masura exacta si de precizarea experimentala, a pus vechea problema a „batranelor religii“(4) , asa cum a obisnuit sa puna toate problemele pe care a voit sa le solutioneze: de jos in sus. Atunci s-au parasit o clipa intrebarile pretentioase si grandomane asupra specificatiei sufletului omenesc in deosebire de celelalte animale. Biologii s-au multumit sa descurce aspectul fizic, anatomic-comparat ori filogenetic al chestiunii. Si asa s-a nascut Antropologia cu masuratorile ei de toate felurile. Rezultatele bazate pe un studiu comparativ al transformarii organismelor, nu sunt de dispretuit in ce privesc trupul omenesc asemuit cu cel al broastei, al cainelui ori al maimutei. In ce priveste antropologia psihica, si anume caracterizarea structurii sufletesti a omului in raport cu aceea a animalelor, cercetatorii au ramas totusi la vechile solutii filosofice si metafizice indicate in Antichitate.

Emancipata de sub tutela traditiei teologice si metafizice, antropologia moderna a fost privilegiata in ultimele doua secole in sens pozitivist, plecand pentru „explicarea reductionista a omului din perspectiva dominanta a biologiei, psihologiei,lingvisticii, sistemelor comunicarii etc.Omul a fost redus astfel la nevoile elementare biologice si culturale ale supravietuirii lui.“(5) Nascut din crima fondatoare a deicidului nietzchean, freudian ori marxist, omul secolului nostru dispune de o antropologie precara si fragila. Refuzata sau pervertita, perspectiva religios-teologica se dovedeste insa, dupa cum arata cercetarile fenomenologiei religiilor, orizontul de nedepasit al oricarei antropologii.

Astazi, in incercarea de a se ajunge la o impacare a stiintei cu teologia in problema originii omului, s-a inceput a se vorbi despre om ca rezultat al evolutiei si al lucrarii lui Dumnezeu.

Alexandros Kalominos in lucrarea ,,Cele sase dimineti“ ne prezinta ideia unei cosmologii si o antropologie contrara cu invatatura Sfintei Scripturi si a Sfintei Traditii. Acesta pleaca in expunerea sa de ala ideea ca intreaga creatie a venit la existenta in mod succesiv. Creatia naturii s-a dezvoltat incetul cu incetul ,,inaintand de la formele cele mai mici spre desavarsire si a aparut treptat, urcand scara de la creaturile inferioare la cele superioare si descoperind puterea seminala intr-o anumita ordine.“ (6)

Conceptia lui Kalomiros este mult mai periculoasa decat cea a lui Darwin si a tuturor celorlalti evolitionisti, deoarece se ascunde sub haina credintei, desconsiderandu-se in mod viclean adevarata invatatura despre Dumnezeu, om si creatie. Expunerea sa este de fapt o simpla dezvoltare a tabloului succesiunii speciilor propus de teoria evolutionista, ascunsa oarecum sub haina invataturii crestine si propusa ca dialog intre teologie si stiinta.

Tuturor acestor incercari cosmologice si antropologice li se opune invatatura autentica a Sfintei Scripturi si a Sfintei Traditii. Religia biblica este revelarea unei antropologii teonome in care omul isi accepta liber in credinta si ascultare de Dumnezeu conditia de chip al lui Dumnezeu.

Ideea ca omul este divin in esenta lui si ca trebuie sa-si elibereze aceasta divinitate naturala a sa de toate instrainarile materiale care o evalueaza este atotprezenta in gandirea si aspiratiile modernitatii.Dostoievshi are o fraza celebra: ,,In om e inchisa enigma universului, si a rezolva problema omului inseamna a rezolva problema lui Dumnezeu “ (7)

Nu au lipsit in Occident nici voci care protesteaza impotriva autodivinizarii ori exaltarii mistice a omului in ideologiile secolului sau in neognozele ori ezoterismele in ascensiune in acest inceput de mileniu ( teozofii, antropozofii, New-Age etc.).

Larga raspandire de care se bucura in cultura contemporana ideile neognostice sau patosul finitudinii, evidentiaza cu claritate cat de izolata si straina se prezinta astazi imaginea autentic crestina despre om.

Omul modern a refuzat sa mai recunoasca ca izvorul ratiunii lui si al lumii este Logosul divin, Persoana care gandeste lumea si a creat-o. Ca urmare, substituindu-se Ratiunii Supreme, a inceput sa-si dea siesi si lucrurilor din lume intelesuri si rosturi srtaine de continutul lor ontologic.(8) Omul este taina cea vie care cuprinde in sine atat taina universului cat si taina lui Dumnezeu.

In domeniul geneticii si al bioeticii ne aflam in pragul celei mai mari arogante. Oamenii sunt pregatiti sa faca modificari in planul de creare al lui Dumnezeu. Cuvintele diavolului ,,Veti fi asemenea lui Dumnezeu“ (Facere III; 5) se afla in curs de a fi realizate in mod concret. Lumea experimenteaza; ce s-a descoperit gratie tehnologiei si construit pentru om poate fi folosit si impotriva lui. Oamenii de stiinta incearca sa-L inlocuiasca pe Dumnezeu, preluandu-i opera.(9) Astfel stiinta vede in om o fiinta fara rost, fara cauza, fara necesitate, iar pe de alta parte, tot ce exista s-a nascut fara rost, se prelungeste din slabiciune, moare la intamplare. (10)

In decursul timpului, stiinta a formulat o serie de ipoteze antropologice. Fiecare ramura a definit omul ca altceva. Existenta omului este corporala. El a fost redus doar la partile, elementele si substantele de care fiecare stiinta s-a preocupat. Nu a fost privit ca intreg si nici nu s-a dorit o intelegere a lui ca fiinta cu continut profund. O destructuralizare prima a omului este facuta de medicina. Corpul de tip accidental este un loc al cenzurii, este despartit de persoana, aparand ca un alter eg, mult mai important decat cel real. Spre aceasta isi indreapta ea toata atentia si toata preocuparea. Corpul este ,,masinaria omeneasca“ ce trebuie ,,reparata“. Nu mai exista persoana, ci numai piese organice defecte care trebuie schimbate.(11) Omul este pus intre paranteze, doar corpul ramane in sfera de actiune a medicinii. Prin urmare, ipotezele antropologice formulate de ea nu sunt decat niste simple aspecte anatomice si fiziologice. (12)

Omul este un tot indivizibilnde o extema complexitate. E cu neputinta sa-ti faci despre el o conceptie simpla. Nu exista metoda sa-l cuprinda in acelasi timp in ansamblul, in partile si in relatiile lui cu lumea din afara. (13)

Tragedia omului modern si postmodern provine din faptul ca este in cautarea unui adevar de credinta pe care societatea actuala nu il poate oferi. Traint intro stare de necredinta, omul nu este satisfacut de viata pe care o are si atunci se refugiaza in imaginarul in care gaseste niste „paradisuri artificiale.“(14) Isi creeaza singur niste raspunsuri, care pe o perioada limitata ii satisface curiozitatea sau ii astampara setea de cunoastere.

Acestor oameni, care nu-l mai zaresc pe Dumnezeu in creatie si care separa creatia de creator ar trebui sa-i indemnam sa studieze cu atentie operele Sfintilor Parinti, dar mai cu precadere sa le rostim cuvintele Sfantului Grigorie de Nyssa: „Nimeni sa nu se tulbure chinuindu-se sa afle cum si care este originea materiei, punand mereu intrebari de felul acestora: daca Dumnezeu este nematerialnic, atunci de unde a aparut materia? cum poate iesi ceva vazut din ceva nevazut ?. Proorocul Moise a compus cartea Facerii mai ales pentru ca sa serveasca drept introducere la cunoasterea lui Dumnezeu, ceea ce formeaza propriu-zis scopul propus de Moise: ,,ca pe cei inlantuiti si orientati dupa simturi sa-i duca prin cele vazute la cele ce nu pot fi intelese prin simturi.“ (15)

Sfantul Grigorie de Nyssa, referindu-se la textul de la Facere I, 26, spune ca omul este dupa chipul lui Dumnezeu numai daca are in sine, in forma creata si marginita, toate insusirile pe care El le poseda in mod infinit si necreat. De aici ajunge Sf. Grigorie la concluzia urmatoare: daca Dumnezeu este mai presus de intelegerea rationala, tot la fel trebuie sa fie si omul. Prin urmare, apofatismul uman se prezinta ca o caracteristica a chipului divin din om. (16)

Sfantul Teofil al Antiohiei, fiind pus de un ascultator sa-i arate pe Dumnezeu, pe Cel care el il propovaduia, ii raspunde: ,,Arata-mi omul din tine si-ti voi arata si eu pe Dumnezeul meu!Arata-mi ca ochii sufletului tau vad si ca urechile inimii tale aud!“ (17)

Exista doua posibilitati de al defini pe om: de sus in jos, sau de jos in sus; de la Dumnezeu spre lumea materiala, sau de la lumea materiala spre dumnezeu Vrand sa pastreze atat caracterul catafatic, cat si cel apofatic al chipului, Sfanta Scriptura vorbeste despre om sub dublul sau aspect, ca fiinta exterioara si interioara. Omul cel din afara este cel care se vede, cel despre care se poate vorbi (Romani II, 28; II Corinteni IV, 16). Omul launtric (Romani VII, 22; Efeseni II, 16) reprezinta persoana sub asprct apofatic, nucleul de taina al chipului. (18)

Pr. Andre Scrima sondeaza in dimensiunea interioara a omului pentru a putea tematiza conceptul de ,,chip al lui Dumnezeu“. Puntul de determinare il constituie textul de la II Corinteni IV, 16 unde se admite existenta a doi oameni inlauntrul aceleiasi fiinte umane, fara ca unitatea psihico-somatica sa fie periclitata. Centrul de greutate al omului cade tocmai pe omul interior, intrucat aici se gaseste centrul de taina care il asuma pe om si il depaseste in acelasi timp. Denumirea teologica a acestui centru este cea de ,,chip a lui Dumnezeu“, care trebuie cautata si exprimata prin expresiile antinomice proprii apofatismului. La o analiza mai atenta, insasi sintagma de ,,chip a lui Dumnezeu“ ascunde un antinomism misterios, intrucat, in fond, nimeni si nimic nu poate fi ,,asemenea“ lui Dumnezeu, datorita acategorialitatii fiintei sale. Ca o continuare a acestor paradoxuri autorul noteaza: ,,Totusi, evidenta chipului si asemanarii dumnezeiesti din om introduce primul element apofatic in fiinta umana, intrucat constituie centrul sau ontologic si metafizic, inaccesibil si inepuizabil prin notiuni catafatice.“ (19)

Prin cele ce se vad, omul invita la cele ce nu se vad. Omul cel dinafara cheama la comuniunea omului celui dinlauntrul. De aceea, spun Sfintii Parinti, ca apofatismul uman nu este pus de Dumnezeu ca o bariera in calea celuilalt, ci ca o realitate mereu noua cu scopul de a bucura atat persoana in cauza cat si pe cea care participa la experimentarea misterului personal. Omul vede ca nu se poate cunoaste in sensul deplin, comportamentul sau difera de situatie, poarta atatea forte si atatea neputinte in sine, si astfel, ramas in fata propriului eu, incepe a-si pune o serie de intrebari despre sine. (20)

Omul se vede mai tainic, iar facultatile sale emana o forta si mai mare de cautre. Iar in aceasta situatie apofatica, omul si tainele-persoane cu care se afla in comuniune se invita in mod reciproc la transcederea spre Taina suprema. Numai prin Dumnezeu omul se descopera pe sine, semenul si lumea, constientizand totodata ca exista o Taina mult mai importanta care trebuie sa fie traita: Dumnezeu. (21)

Nemaiavand incredere in Revelatia Dumnezeiasca, omul modern si postmodern isi fabrica propriile conceptii cu privire la om si la lumea in care acesta traieste.

Note Bibliografice

1) Panayotis Nellas, Omul-animal indumnezeit, traducere de Diacon Ioan Ica jr. ,Editura Deisis, Sibiu 1999, p.6
2)Mihai Ralea, Explicarea omului, Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti 1938, p. 30
3) Ibidem, p. 27
4) Ibidem, p.28
5) Ibidem, p. 6
6)Dr. Alexandros Kalominos, Cele sase dimineti, in vol. ,,Sfintii Parinti despre originile si destinul cosmosului si omului“, Editura Deisis, Sibiu 2003, p. 25
7) Tomas Spidlik, Spiritualitatea Rasaritului Crestin IV. Omul si destinul sau in filozofia religioasa rusa, traducere de Maria-Cornelia Ica jr., Editura Deisis, Sibiu 2002, p.21
8) Pr. Conferentiar dr. Vasile Citiriga, Taina omului si tragedia lui in epoca postmoderna, in „Ortodoxia”, anul LVII (2006), nr. 3-4, p.32
9) Ibidem, p.36
10)Nicolae Berdiaev, Despre menirea omului, traducere de Daniel Hoblea, Editura Dion, Oradea 2004, p. 41
11) David Le Breton, Antropologia corpului si modernitatea, traducere de Doina Lica, Editura Amarcord, Timisoara 2002, p.8-9
12) Ibidem, p.210
13) Dr. Alex Carrel, Omul, fiinta necunoscuta, editia a-II-a, traducere de Lia Busuioceanu, Editura Cugetarea, Bucuresti, f.a., p.16
14)Pr. Conferentiar Vasile Citiriga,Taina omului si tragedia lui in epoca postmoderna, in ,,Ortodoxia”, anul LVII(2006), nr. 3-4,p.37
15)Sf. Grigorie de Nyssa, Cuvant apologetic la Hexaimeron catre fratele sau Petru, in colectia „P.S.B.”, vol 3o , traducere de Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, E.I.B.M.B.O.R., Bucuresti 1998, p.97
16) Sf. Grigorie de Nyssa, Despre facerea omului, in ,,P.S.B.“ vol 30,p.33-34
17) Sf. Teofil al Antiohiei, Trei carti catre Autolic, in colectia. ,,P.S.B.“, vol 2, traducere de Pr. Prof. Teodor Bodogae, Pr. Prof. Olimp Caciula, Pr. Prof. D. Fecioru, E.I.B.M.B.O.R. , Bucuresti 1980, p. 282
18) Andre Scrima, Antropologia apofatica, Editura Humanitas, Bucuresti 2005, p.97-98
19) Ibidem, p.106
20) Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, Editura Cristal, Bucuresti 1995, p.55
21) Ibidem.

p.54-60

Preot David Marian, parohia Nuntasi, Constanta

.

• Creatia din nimic
  Publicat in : Dogma
• Bioetica, familia si morala crestina
  Publicat in : Sanatate si stiinta
• Lumea ca taina
  Publicat in : Editoriale
• Ordinea si dezordinea lumii
  Publicat in : Editoriale
• Crearea omului iudaism
  Publicat in : Iudaism