Sufletul si trupul incep sa existe deodata

 

Sufletul si trupul incep sa existe deodata

 

Trupul nu incepe sa se formeze de la sine sau printr-un proces anterior, ci are de la inceput in sine sufletul, ca element deosebit; la fel nici sufletul nu exista inainte de a incepe sa se formeze trupul sau.

 

Sufletul si trupul, ca elemente com­ponente ale fiintei umane, se implica si se cheama reciproc. Din acest inceput concomitent al lor, rezulta pe de o parte ca "trupul nu poate fi inteles singur ca parte a naturii ce se depaseste pe sine". Pe de alta parte, nici sufletul nu poate fi inteles inainte de trup, caci, in acest caz, trupul n-ar fi partas de la inceput la caracterul de subiect al omului si aceasta s-ar repercuta asupra intregii vieti a omului si a legaturii lui cu natura.

 

Dat fiind faptul ca nu exista clipa in care nici sufletul, nici trupul sa fie separate, sau anterior unul altuia, constituind fiinta omului, inva­tatura crestina prefera sa vorbeasca nu de spiritul omului, ci de su­fletul omului. Caci prin spirit s-ar putea intelege o entitate care nu are nici o calificare datorata coexistentei cu trupul. De aceea, pentru in­vatatura crestina spiritul nu este in om o entitate deosebita de suflet, ci functiile superioare ale sufletului, dedicate mai putin ingrijirii trupului si mai mult gandirii care se poate inalta pana la contemplarea si cunoaste­rea Creatorului.

 

Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca omul este constituit de la inceput din suflet si trup, fiindca de la inceput apare ipostasul om con­stituit din amandoua. Nici o parte a ipostasului-om nu vine la existenta mai tarziu, caci aceasta ar transforma pe amandoua cand s-ar uni, iar omul n-ar fi om inainte de unirea lor.

 

Aprofundand aceasta, sfantul Simeon Noul Teolog subliniaza ca la for­marea Evei din coasta lui Adam (Fac, 2, 21-23), Dumnezeu nu a mai su­flat in ea "suflare de viata", intrucat ea a fost luata nu din trupul nein­sufletit al lui Adam, ci "din coasta insufletita". 

 

"Scoaterea" Evei din coasta lui Adam este un act al lui Dumnezeu. Deci Dumnezeu are un rol in aducerea la existen­ta a fiecarui nou subiect uman. Iar aducerea la existenta a Evei din coasta insufletita a lui Adam, da Evei un caracter propriu, deosebit nu numai ca sex ci si ca persoana unica. Aceasta are loc la "scoaterea" fiecarui om dintr-o pereche anterioara. Fiecare om este o existenta ne­repetabila, desi provine dintr-o pereche anterioara de subiecte libere.

 

Inserarea spi­ritului in natura materiala este atat de intima, incat factorul spiritual uman nu poate fi conceput nici o clipa ca spirit pur, ci de la inceput tre­buie inteles ca spirit intrupat, ca trup cu radacini in spirit.

 

Cat priveste trupul, oamenii se pot asemana intre ei foarte mult, pana la o aparenta confundare. Si totusi, fiecare om isi are trupul lui, deosebit de cel al altuia si al altora, cu o anumita sensibilitate si ex­presivitate.

 

Dupa conceptia crestina, omul nu este numai trup, dar nu este nici o juxtapunere de spirit pur si trup material. Un spirit pur juxtapus trupului ar ramane nepartas sensibilitatii si pasiunilor prilejui­te de convietuirea lui cu trupul si ar mentine trupul ca ceva in sine fara partasie la calitatea de subiect a spiritului si deci inapt de spirituali­zarea sa si de rolul de organ al spiritualizarii lumii.

 

Originea neamului omenesc

Pe temeiul Revelatiei dumnezeiesti supranaturale, Biserica invata ca intreg neamul omenesc descinde din unica pereche a primilor oameni, Adam si Eva, singurii creati nemijlocit de Dumnezeu. Intreaga omenire formeaza o unitate, intrucat descinde din acelasi stramos.

 

Dogma unitatii de origine si a unitatii de fiinta a neamului omenesc este afirmata clar de Sfanta Scriptura. Inainte de a crea Dumnezeu pe Adam, "parintele neamului omenesc" (Int. Sol., 10, 1), "nu era nimeni care sa lucreze pamantul" (Fac, 2, 5), si inainte de a fi Eva, "maica tutu­ror celor vii" (Fac, 3, 20), "Adam nu avea ajutor care sa-i fie asemenea" (Fac, 2, 20), "si din ei (Adam si Eva) s-a nascut neamul omenesc" (Tob., 8, 6), caci Dumnezeu "a facut dintr-un sange tot neamul omenesc, ca sa locuiasca peste toata fata pamantului" (Fapte, 17, 26).

 

Conceptia crestina despre originea neamului omenesc este monogenista. Adevarul unitatii neamului omenesc este o premisa a mantuirii, pe el se intemeiaza universalitatea pacatului stramosesc si universali­tatea mantuirii in Hristos : "Caci, precum in Adam toti mor, asa si in Hristos toti vor invia" (I Cor., 15, 22).

 

Urmasii primei perechi de oameni se nasc pe cale naturala, pe teme­iul binecuvantarii divine, ca sa creasca si sa se inmulteasca (Fac, 1, 28), primindu-si fiecare om fiinta de la parinti. Nasterea naturala nu exclude insa interventia divina, caci Dumnezeu este Creatorul fiecaruia, dand "tu­turor viata, suflare si toate" (Fapte, 17, 25) dar mijlocit, prin parinti.

 

Ai intrebari, opinii despre acest articol? Adreseaza-te forumului!