Pururea fecioria Maicii Domnului

Pururea fecioria Maicii Domnului Mareste imaginea.

Toata invatatura dogmatica despre Doamna si Fecioara poate fi condensata in aceste doua nume ale ei: Maica Domnului si Pururea Fecioara. Ambele numeau autoritatea Bisericii Universale si autoritate ecumenica. Nasterea Fecioreasca este atestata deplin in Noul Testament si a fost o parte integrala a traditiei catolice de atunci, "intrupat de la Duhul Sfant si din fecioara Maria" (sau "nascut din Fecioara Maria") este o fraza credala. Nu este o afirmatie a unei fapt istoric. Este tocmai o afirmatie credala, o profesiune solemna a credintei. Termenul de pururea Fecioara a fost girat formal de Al Cincilea Sinod Ecumenic (553). Theotokos este mai mult decat un nume sau un titlu onorific. Este o definitie doctrinara - intr-un cuvant. A fost un punct important si un semn distinctiv chiar si inainte de Sinodul de la Efes (431). Deja Sfantul Grigorie de Nazinaz il avertizeaza pe Cledonius: "daca cineva nu o numeste pe Maria Theotokos, el este instrainat de Dumnezeu" (Epist. 101). De fapt numele a fost larg folosit de Parintii secolului al patrulea si posibil chiar si in secolul al treilea (de Origen de exemplu daca putem avea incredere in Socrate, Hist. Eccl, VIL 32 si de alte texte pastrate in catene, In Lucam Horn. 6 si 7, ed. Rauer, 44, 10 si 50. 9). Ea era deja traditionala atunci cand a fost contestata de Nestorie si grupul sau. Cuvantul nu apare in Scripturi la fel cum nu apare termenul de omoousios.

Dar cu siguranta nici la Niceea nici la Efes, Biserica nu a inovat sau a impus un nou articol de credinta. A fost ales si folosit un cuvant "nescripturistic" tocmai pentru a exprima si pazii crezul traditional si convingerea comuna a veacurilor. Este adevarat ca Al Treilea Sinod ecumenic era preocupat in special cu dogma hristologica si nu a formulat nici un fel de doctrina mariologica. Pentru ca sa fim precisi trebuie sa stim pentru ce motiv a fost cu adevarat remarcabil ca termenul marioiogic a fost selectat si scos in evidenta ca si un simbol doctrinar in discutia hristologica. Intr-adevar a fost un cuvant cheie pentru hristologie. "Acest nume" spune Sfantul Ioan Damaschinul, "contine toata taina Întruparii" (De fide Orth,, III. 12). Dupa cum bine se exprima Petavius: quem in Trinitatis explicando dogmate omoousiu vox, eumdem hoc in nostro Incarnationis usum ac principatum obtinet Theotokou nomen (De Incarnatione, lib. V, cap. 15). Motivul si scopul unei astfel de alegeri sunt evidente. Doctrina hristologica nu poate fi afirmata niciodata acurat si adecvat decat daca nu s-a inclus o invatatura destul de definita despre Maica lui Hristos. De fapt, toate indoielile si greselile timpurilor moderne depind in cele din urma tocmai de confuzia hristologica ultima. Ele descopera un nesperat "conflict in hristologie." Nu exista loc pentru Maica lui Dumnezeu intr-o "hristologie redusa." Teologii protestanti pur si simplu nu au de spus nimic despre ea. Totusi, pentru a o ignora pe mama inseamna a interpreta gresit pe Fiul. Pe de alta parte, persoana binecuvantatei fecioare poate fi inteleasa cum se cuvine si descrisa cum se cuvine numai intr-un asezamant si context hristologie. Mariologia este numai un capitol din Tratatul despre intrupare care nu v-a fi extins niciodata la un "tratat" independent. Bineinteles nu este un capitol ocazional sau optional, nici un apendice. Acesta apartine cartii doctrinei. Taina intruparii include Mama intrupatului. Orisicum, uneori aceasta perspectiva hristologica a fost obscurizata de o exagerare devotionale, de un pietism nebalansat. Pietatea trebuie sa fie ghidata si verificata de dogma. Din nou, trebuie sa fie un capitol mariologic in tratatul despre Biserica. Insesi doctrina despre Biserica este o "hristologie extinsa” doctrina "Hristosului total" totus Christus, caputet corpus.

Numele de Theotokos accentueaza faptul ca Copilul pe care l-a purtat Maria nu a fost un "om simplu” nu a fost o persoana umana, ci unul nascut Fiul lui Dumnezeu, "Unul din Sfanta Treime," totusi intrupat. Aceasta este piatra de temelie a credintei ortodoxe. Sa ne amintim de formula de la Calcedon: "prin urmare, urmand sfintilor Parinti marturisim unul si acelasi Fiu. Domnul nostru Iisus Hristos... nascut inaintea veacurilor din Tatal ca Dumnezeire, dar in ultimele zile, pentru noi si pentru a noastra mantuire, insusi acelasi, nascut din Maria, Maica Fecioara a lui Dumnezeu, ca si umanitate" [traducerea apartine Dr. Bright]. Tot accentul sta pe identitatea absoluta a Persoanei: acelasi, insusi acelasi, unus idemque al Sfantul Leon. Aceasta implica o nastere indoita a Cuvantului dumnezeiesc (dar emfetic nu o Filiatie dubla; aceasta ar insemna tocmai pervertirea nestoriana). Exista numai un Fiu: Unul nascut din Fecioara Maria este in cel mai deplin inteles Fiul lui Dumnezeu. Dupa cum spune Sfantul Ioan Damaschinul, Sfanta Fecioara nu a purtat "un om obisnuit, ci pe adevaratul Dumnezeu", totusi, "neimbracat ci intrupat". Acelasi care din vesnicie este nascut din Tatal, "in zilele cele din urma" a fost nascut din Fecioara, "fara nici o schimbare" (De Fide Orth., III. 12). Nu exista nici o confuzie a naturilor. "A doua nastere este tocmai intruparea. Nu a venit in fiinta o noua persoana atunci cand Fiul Mariei a fost conceput si nascut, ci vesnicul Fiul al lui Dumnezeu a fost facut om. Aceasta constituie taina Maternitatii dumnezeiesti a Fecioarei Maria, intradevar Maternitatea este o relatie personala, o relatie intre persoane. Fiul Mariei a fost in toate aspectele o Persoana dumnezeiasca. Numele de Theotokos este o secventa a numelui Theantropos, Dumnezeu-omul.

Ambele stau si cad impreuna. Doctrina unirii ipostatice implica si cere conceptia unei maternitatii dumnezeiesti. Din nefericire, taina intruparii a fost tratata in timpurile moderne mult prea adesea intr-o maniera total abstracta, ca si cum ar fi o problema metafizica sau chiar o ghicitoare dialectica. Ne consolam prea repede cu dialectica Finitului si Infinitului, a Temporalului si a Vesnicului, etc, ca si cum ei ar fi numai termeni ai unei relatii logice sau metafizice. Suntem in pericolul de a trece cu vederea sau de a pierde punctul esential: intruparea a fost o fapta mareata a Dumnezeului celui Viu, cea mai personala interventie in existenta creaturala, "coborarea" unei persoane Dumnezeiesti, chiar Dumnezeu in persoana. Din nou, exista o savoare subtila dar reala in multe incercari recente de a restabili credinta traditionala in termene recenti. Exista o tendinta de a supra-accentua initiativa dumnezeiasca in intrupare in asa masura incat insusi intrupatul se pierde in "Incognito-ul Fiului lui Dumnezeu." Identitatea "directa" a Iisus-ului istoriei si a Fiului lui Dumnezeu este negata explicit. Tot impactul intruparii este redus la simboluri: Domnul intrupat este inteles mai mult ca si exponentul unei idei sau principiu august (fie ca este Mania lui Dumnezeu sau Iubirea, Mania sau Mila, Judecata sau Iertarea), decat ca o Persoana vie. In ambele cazuri implicatiile personale ale intruparii sunt neglijate sau trecute cu vederea - ma refer la adoptia noastra la adevarata filiatie a lui Dumnezeu in Domnul intrupat. Ceva foarte real si subtil s-a intamplat oamenilor si cu oamenii cand Cuvantul lui Dumnezeu "s-a facut carne si a locuit intre noi sau mai bine spus "S-a salasluit intre noi" - o exprimare foarte pictoriala: (Ioan 1, 14).

"Cand timpul a sosit deplin, Dumnezeu si-a trimis Fiul Sau nascut dintr-o femeie" (Gal 4; 4, R.V). Aceasta este o afirmatie scripturala a aceleiasi taine cu care se luptau parintii al Calcedon. Care este intelesul deplin si scopul acestei fraze: "nascut din femeie"? Maternitatea, in general nu este in nici un sens epuizata de simplul fapt al unei procreari fizice. Ar fi o ordine deplorabila daca am ignora aspectul duhovnicesc. De fapt, procreatia stabileste o legatura duhovniceasca intre maica si copil. Aceasta relatie este unica si reciproca si esenta ei este afectiune si iubire. Suntem noi angajati sa ignoram aceasta implicatie a faptului ca Domnul a fost nascut "din Fecioara Maria? In mod sigur nu este permisa nici o reductie dochetica in acest caz, la fel cum trebuie evitata peste tot in hristologie, Iisus a fost (si este) Dumnezeul cel Vesnic si totusi intrupat si Maria a fost mama Sa in cel mai deplin inteles. Altfel intruparea nu ar mai fi fost genuina. Aceasta inseamna ca pentru Domnul intrupat exista o persoana particulara cu care El are o relatie extrem de speciala, -in termenii precisi, una a caruia El nu este numai Domn si Mantuitor ci si Fiu. Pe de alta parte, Maria a fost adevarata maica a copilului ei - adevarul maternitatii ei nu este cu nimic mai important decat taina maternitatii ei dumnezeiesti. Copilul a fost dumnezeiesc. Totusi, implicatiile ei duhovnicesti nu pot fi diminuate de caracterul exceptional al cazului si nici Iisus nu putea esua a fi cu adevarat uman in raspunsul lui filial al afectiunii materne din cea din care a fost nascut. Aceasta nu este o speculatie desarta. Ar fi impertinent sa patrundem peste acest camp sacru al acestei intimitatii neparalele intre Maica si Copilul Dumnezeiesc. Ar fi si mai impertinent sa ignoram taina. In orice caz, ar fi o idee destul de impovarata daca am privi pe Fecioara Maria ca si un simplu instrument fizic al Domnului in scopul de a-si asuma carne. Mai mult, o astfel de interpretare gresita este exclusa formal de invatatura explicita a Bisericii, atestata de la o data inca timpurie: ea nu a fost doar un "canal" prin care Domnul Ceresc a venit ci cu adevarat maica Celui care si-a asumat maternitate. Sfantul Ioan Damaschinul sumarizeaza precis in aceste cuvinte invatatura catolica: El nu a venit "ca si printr-o teava" ci El a asumat-o pe ea, o natura umana consubstantiala cu a noastra (De Fide Orth., III, 12).

Maria "a aflat har la Dumnezeu" (Luca 1; 30). Ea a fost aleasa si consacrata sa slujeasca Taina intruparii. Prin aceasta alegere sau predestinatie vesnica ea a fost intr-un anume fel separata si i s-a daruit un privilegiu unic si o pozitie unica in intreaga umanitate, mai mult in toata creatia. I s-a conferit un rang transcendent. Ea a fost dintr-o data o reprezentata a rasei umane si a avut un loc special. Aici exista o antinomie implicata de alegerea dumnezeiasca. Ea a fost separata. A fost pusa intr-o relatie unica si neparalela cu Dumnezeu, cu Sfanta Treime, chiar inainte de intrupare, ca si Maica prospectiva a Domnului intrupat, tocmai fiindca nu era vorba de o intamplare istorica obisnuita, ci o implinire a unui decret vesnic al lui Dumnezeu. Ea are o pozitie unica chiar si in planul dumnezeiesc al mantuirii. Prin intrupare natura umana a fost restaurata din nou in legatura cu Dumnezeu care a fost distrusa si abrogata prin Cadere. Umanitatea sacra a lui Iisus a fost un pod peste abisul pacatului. Acum, aceasta umanitate avea sa fie luata din fecioara Maria. intruparea era un nou inceput al destinului omului, inceputul unei noi umanitati. In intrupare s-a nascut "omul nou," "ultimul Adam"; El a fost cu adevarat uman, dar mai mult decat un om: "omul era un nou inceput al destinului omului, inceputul unei noi umanitati. In intrupare s-a nascut "omul nou," "ultimul Adam"; El a fost cu adevarat uman, dar mai mult decat un om: "omul cel de-al doilea care este din cer" (1 Cor. 15; 47). Ca si mama a celui de "al doilea om," Maria a participat in taina re-creatiei rascumparatoare a lumii. In mod sigur, ea trebuie socotita intre cei rascumparati. Evident ea avea nevoie de mantuire. Fiul ei este Rascumparatorul si Mantuitorul lumii. Totusi, ea este unica fiinta umana pentru care Rascumparatorul lumii este si fiu, propriul ei fiu pe care l-a purtat cu adevarat, Iisus a fost nascut "nu din vointa carnii, nu din dorinta omului, ci din Dumnezeu (Ioan 1, 13 - acest verset este legat atat de intrupare cat si de regenerarea baptismala) si totusi El este "fructul pantecelui" Mariei. Nasterea lui supranaturala este modelul si izvorul unei noi existente, a unei nasteri noi si duhovnicesti a tuturor credinciosilor, care nu este nimic altceva decat o participare la umanitatea Lui sacra, o adoptie la filiatia lui Dumnezeu - "in al doilea om” in "ultimul Adam." Moartea celui de "al doilea om" si-a avut necesar propriul ei drum in noua viata. Nu ar fi prea mult sa spunem ca pentru ea rascumpararea a fost anticipata in faptul intruparii - si a anticipat intr-un mod particular si personal. "Duhul Sfant Se va pogori peste tine si puterea Celui-Preainalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul Care Se va naste din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema" (Luca 1, 35).

Aceasta a fost cu adevarat o "prezenta teofanica" -in plinatatea Duhului si a harului. "Umbra" este un simbol teofanic. Maria a fost cu adevarat "plina de har," gratia plena. Bunavestire a fost pentru ea o Cincizecime anticipata. Suntem obligati sa riscam acest paralelism indraznet de logica inscrutabila a alegerii dumnezeiesti. Nu putem privi intruparea ca si un simplu miracol metafizic care ar fi nelegat de destinul personal si existenta persoanelor implicate. Omul nu este tratat de Dumnezeu ca si cum ar fi o unealta in mana unui maestru. Atunci cand puterea celui Prea inalt a "supra-umbrit" Fecioara nu putea fi vorba doar de un har "instrumental." Pozitia unica a fecioarei Maria nu este evident propria ei implinire, nici o simpla "recompensa" pentru "meritele" ei - si probabil nici plinatatea harului oferit intr-o "prevedere" a meritelor si virtutii ei. A fost suprem un har liber al lui Dumnezeu, in cel mai strict sens - gratia gratis data. A fost o alegere absoluta si vesnica, desi nu una neconditionala - fiindca a fost legata si conditionata de taina intruparii. Maria isi are pozitia ei unica si "are o categorie a ei proprie" nu ca si simpla Fecioara, ci ca si Fecioara-Maica, ca si maica predestinata a Domnului. Functia ei in intrupare este indoita. Este pe de alta parte, cea care asigura continuitatea rasei umane. Fiul ei este, in virtutea "nasterii sale celei de a doua," Fiul lui David, Fiul lui Avraam si a tuturor "stramosilor" (acest lucru este accentuat de genealogiile lui Iisus, in ambele versiuni).

In fraza Sfantului Irineu, El "a recapitulat in Sine lungul rand al umanitatii" (Adv. Haeres,, III, 18, 1: iongam hominum expositionem in se ipso recapitulavit), "a adunat in sine toate natiunile, imprastiate cum erau ele inca de la Adam" (III, 22, 3) si " a luat asupra sa vechea caie a creatiei" (IV, 23, 4). Pe de alta parte, el "a aratat un nou fel de nastere" (V, 1, 3). El a fost Noul Adam. Aceasta a fost cea mai drastica frangere in continuitate, adevarata repetitie a procesului de mai inainte. Aceasta "repetitie" incepe tocmai cu intruparea, cu Nasterea celui de "al doilea om." Sfantul Irineu vorbeste de o recirculatie de la Maria la Eva (III, 22, 4). Ca si maica Noului Om Maria are partea ei anticipata in aceasta noutate. Bineinteles, Iisus Hristos este singurul Domn si Mantuitor. Maria este maica Lui. Ea este steaua de dimineata care anunta rasaritul soarelui, ridicarea adevaratului Soi saiutis. Ea este "zorile zilei mistice,"(ambele fraze sunt din imnul acatist). Intr-un anume sens Nasterea Doamnei noastre apartine tainei mantuirii. "Nasterea Ta O Maica a lui Dumnezeu si Fecioara, a adus bucurie la tot universul - caci din tine s-a ridicat Soarele Dreptatii, Hristos Dumnezeul nostru" (Troparul Sarbatorii nasterii Maicii Domnului).

Gandirea crestina se misca intotdeauna in dimensiunea personalitatilor, nu in domeniul ideilor generale. Aceasta intelege taina intruparii ca si taina Mamei si a Copilului. Aceasta este paza ultima impotriva celui mai abstract dochetism. Este paza impotriva concretitudinii evanghelice. Icoana traditionala a fecioarei Maria, in traditia estica este tocmai icoana intruparii: fecioara poarta intotdeauna un Copil. Nici o icoana si nici o imagine a intruparii nu este posibila fara Fecioara Maria.

Din nou, Bunavestire este "inceputul mantuirii noastre si descoperirea tainei celei din vesnicie: Fiul lui Dumnezeu a devenit Fiul Fecioarei si Gavril a proclamat bunele vestiri ale harului" (Troparul Sarbatorii Buneivestiri). Vointa dumnezeiasca a fost declarata si proclamata de arhanghel. Fecioara nu a fost tacuta. Ea a raspuns chemarii dumnezeiesti, a raspuns in smerenie si in credinta, "Iata roaba Domnului, fie mie dupa cuvantul tau." Vointa dumnezeiasca este primita si i se raspunde. Acest raspuns uman este foarte relevant in acest moment. Ascultarea Mariei contrabalanseaza neascultarea Evei. In acest sens Fecioara Maria este a doua Eva, la fel cum Fiul ei este al doilea Adam. Aceasta paralela a fost trasa destul de devreme de Sfantul Iustin si in Sfantul Irineu gasim deja o conceptie elaborata legata organic cu idea primara a recapitularii. "La fel cum Eva prin vorbirea cu un arhanghel a fost sedusa sa fuga de Dumnezeu, incalcandu-i cuvantul, la fel si Maria a primit buna vestire prin mijlocul unei convorbiri cu arhanghelul, pentru ca sa il poata purta pe Dumnezeu in ea, fiindu-i ascultatoare cuvantului ei. Desi prima nu l-a ascultat pe Dumnezeu, totusi cea de a doua l-a ascultat pe Dumnezeu, astfel ca Noua fecioara Maria a devenit aparatoare. Cum printr-o fecioara neamul omenesc a fost legat cu moartea, printr-o fecioara neamul omenesc este mantuit, balanta fiind pastrata, neascultarea unei fecioare prin ascultarea altei fecioare" (V, 19, 1). Din nou: "astfel nodul neascultarii Evei s-a dezlegat prin ascultarea Mariei; caci ceea ce Eva, o fecioara a legat prin necredinta, acea Maria a dezlegat prin credinta" (III, 22, 34 - traducere de Cardinalul Newman). Aceasta conceptie a fost traditionala, in special in invatatura catehetica, atat in est cat si in vest. "Este o mare taina [magnum sacramentum] ca dupa cum printr-o femeie moartea a devenit partea noastra, viata a fost nascuta printr-o femeie" spune Augustin (De agone Christ., 24, -in alt loc il citeaza pur si simplu pe Irineu). "Moartea prin Eva, viata prin Maria" declara Ieronim {Epist 22: mors per Evam, vita per Mariam).

Am sa citez acum un pasaj admirabil si concis dintr-una din predicile Mitropolitului Filaret al Moscovei (1782-1867). El predica odata la Bunavestire. "In zilele creatiei lumii cand Dumnezeu a folosit cuvintele vii si puternice: sa fie.... Cuvintele Creatorului au adus creaturile in existenta. In ziua unica in existenta lumii, atunci cand Sfanta Maria s-a supus smeritul si ascultatorul fie, cu greu voi indrazni sa exprim ce a avut loc atunci - cuvantul creaturii l-a provocat pe Creator sa se pogoare in lume. Dumnezeu a spus si el: vei lua in pantece si vei naste un fiu... ei v-a fi mare... si v-a domni peste casa lui Iacob vesnic. Din nou, ceea ce este dumnezeiesc si incomprehensibil are loc - cuvantul lui Dumnezeu se pune in actiune, permitand sa fie intarziat de cuvantul Mariei: cum poate fi aceasta? Umilul ei fie a fost necesar pentru realizarea puternicului cuvant al lui Dumnezeu fie. Ce fel de putere tainica este ascunsa in aceste cuvinte simple: iata roaba Domnului fie mie dupa cuvantul Tau - ca produc un efect atat de extraordinar? Puterea minunata a dedicatiei de sine curate si depline a Mariei, o dedicatie a vointei ei, a sufletului, a gandirii, a nadejdilor si a asteptarilor ei." [Choix de Sermons et Discours de 5. Em. MGr. Philarete, Metropolite de Moscow, traduse de A. Serpinet (Paris, 1866, T. I, p. 187) traduse de Dr. R. Haugh]. Intradevar intruparea a fost un act suveran al lui Dumnezeu, dar a fost o revelatie nu numai a puterii lui omnipotente, dar mai presus a iubirii si compasiunii pasionale. A fost implicat un apel la libertatea umana in insesi actul creatiei, in special in creatia fiintelor rationale. Initiativa a fost dumnezeiasca. Totusi, din moment ce mijloacele mantuirii alese de Dumnezeu au fost o asumare a naturii umane de persona dumnezeiasca, omul a trebuit sa-si aiba partea activa in aceasta taina. Maria a dat glas acestui raspuns ascultator al omului in decretul rascumparator a iubirii dumnezeiesti astfel ca ea a fost reprezentativa intregii rase. Ea a exemplificat in persoana sa toata umanitatea. Aceasta acceptare bucuroasa a scopului rascumparator al lui Dumnezeu, atat de bine exprimat in magnificat a fost un act al libertatii. Intradevar a fost o libertate a ascultarii, nu a initiativei - si totusi, o libertate adevarata, libertate a iubirii si a adorarii, a smereniei si a increderii - si libertate a cooperarii (Cf. Sfantul Irineu, Adv. haer,, III, 21, 8: "Maria cooperand cu iconomia") - aceasta este tocmai ceea ce inseamna libertatea umana. Harului lui Dumnezeu nu poate fi pur si simplu supraadaugat mecanic. Trebuie sa fie privit intr-o ascultare si plecare libera.

Maria a fost aleasa sa devina maica Domnului intrupat. Trebuie sa asumam ca ea era potrivita pentru acest lucru infiorator, ca ea a fost pregatita pentru aceasta chemare exceptionala - pregatita de Dumnezeu. Putem noi defini cum se cuvine natura si caracterul acestei pregatiri? Ne confruntam aici cu o antinomie cruciala (la care am facut aluzie mai sus). Binecuvantata Fecioara a fost reprezentativa rasei, a rasei umane cazute, a "vechiului Adam." Ea a fost a doua Eva; cu ea incepe "noua generatie." Ea a fost diferita de sfatul lui Dumnezeu, dar aceasta "asezare departe" de sfatul vesnic al lui Dumnezeu nu a distrus solidaritatea ei esentiala cu restul umanitatii. Putem noi rezolva aceasta taina antinomica printr-o schema logica? Dogma romano-catolica a Conceptiei Imaculate a fecioarei Maria este o incercare nobila de a sugera o astfel de solutie. Aceasta solutie este valida numai in contextul unei doctrine particulare cu mult lipsa de adecvarea pacatului original si care nu restrange acest asezamant particular. Strict vorbind, aceasta "dogma" este o complicatie nenecesara si o terminologie nefericita numai obscurizeaza adevarul indisputabil al crezului catolic.

"Privilegiile" maternitatii dumnezeiesti nu depind de "libertatea fata de pacatul original." Plinatatea harului a fost varsata deplin pe Fecioara si curatia ei personala a fost pastrata de asistenta perpetua a Duhului. Aceasta nu a insemnat o abolire a pacatului. Pacatul a fost distrus numai pe copacul crucii si nu a fost posibila nici o "scutire", din moment ce a fost conditia comuna sj generala a intregului existentei umane. Nu a fost distrusa nici macar de intrupare, desi intruparea a fost adevarata inaugurare a Noii Creatii, intruparea a fost numai baza si punctul de inceput al lucrarii rascumparatoare a Domnului. "Al doilea Adam" intra in plinatatea Maririi lui prin poarta mortii. Rascumpararea este un act complex si trebuie facuta o distinctie grijulie in momentele ei, desi ele sunt integrate suprem in sfatul unic si vesnic al lui Dumnezeu. Fiind pur integrate in planul vesnic, in dispunerea temporala ele sunt reflectate una in alta si implinirea finala este deja prefigurata si antcipata in toate stadiile mai primare. A existat un progres real in istoria rascumpararii. Maria a avut harul intruparii, Maica Intrupatului, dar acesta nu a fost harul deplin, din moment ce Rascumpararea nu a fost deja implinita. Totusi, curatia ei personala a fost posibila chiar si intr-o lume nerascumparata sau mai bine spus intr-o lume aflata in procesul rascumpararii. Adevaratul subiect teologic este cel al alegerii dumnezeiesti. Maica si copilul sunt legate inseparabil in decretul unic al intruparii. Ca si eveniment, intruparea este numai punctul de intoarcere a istoriei si punctul de intoarcere este inevitabil antinomic: apartine concomitent Vechiului si Noului. Restul este liniste. Trebuie sa stam in mirare si in tremurat pe pragul tainei.

Experienta intima a Maicii Domnului este ascunsa de noi. Nimeni nu este capabil sa impartaseasca aceasta experienta unica, prin insesi natura cazului. Este taina persoanei. Aceasta sta marturie pentru reticenta dogmatica a Bisericii in doctrina mariologica. Biserica vorbeste despre ea in limbajul unei poezii devotionale, in limbajul unor metafore si imagini antinomice. Nu exista nici o nevoie si nici un motiv sa presupunem ca Binecuvantata fecioara a realizat dintr-o data toate implicatiile si plinatatea privilegiului unic conferit ei de harul lui Dumnezeu. Nu exista nici un motiv si nici o nevoie sa interpretam "plinatatea" harului intr-un sens literal ca incluzand toate desavarsirile posibile si toata varietatea darurilor duhovnicesti posibile. A fost o plinatate a ei, ea a fost plina de har. Si a fost o plinatate "specializata” harul maicii Domnului, a fecioarei Maria a "Miresei nenuntite” . Ea si-a avut propria cale duhovniceasca, propria crestere in har. Intelesul deplin al tainei mantuirii a fost cuprinsa de ea gradual. Ea si-a avut propria parte in sacrificiul de pe cruce. "Chiar prin sufletul tau va trece sabie" (Luca 12; 35). Lumina deplina vine numai in inviere. Pana in acel moment Iisus nu a fost inca marit. Dupa inaltare o gasim pe Maria intre cei Doisprezece, in centrul Bisericii care crestea. Un lucru este dincolo de orice indoiala. Binecuvantata fecioara a fost intotdeauna impresionata, daca cuvantul se potriveste aici, de salutul angelic si de taina minunata a nasterii fecioresti. Cum nu putea ea fi impresionata? Din nou, taina experientei sale este ascunsa de noi. Putem noi evita aceasta ghicire fara sa tradam taina? "Iar Maria pastra toate cuvintele acestea, punandu-le intru inima ei." (Luca 2, 19).

Viata ei launtrica trebuia sa fie concentrata cu privire la acest eveniment al povestii ei. Taina intruparii a fost pentru ea taina propriei ei existente. Situatia ei existentiala a fost unica si deosebita. Ea a trebuit sa fie pregatita pentru aceasta demnitate fara precedent a situatiei. Probabil ca aceasta este chiar esenta demnitatii ei particulare care este descrisa in "pururea fecioria" ei. Ea este Fecioara. Fecioria nu este un pur statut trupesc sau o trasatura fizica. Mai presus de orice este o atitudine launtrica si diferita de aceasta, statutul ei trupesc ar fi in intregime lipsit de sens. Titlul de Pururea-fecioara inseamna mai mult decat o afirmatie "psihologica." Nu se refera numai la Nasterea Fecioreasca. Nu implica doar o excludere a oricarui intercurs marital (care ar fi in intregime inconceptibil daca am crede cu adevarat in nasterea fecioreasca si in dumnezeirea lui Iisus). Exclude mai intai orice fel de implicatie "erotica", orice dorinte senzuale si egoiste sau patimi, orice disipatie a mintii si a inimii. Integritatea trupeasca sau nestricaciunea este un semn extern al curatiei launtrice. Principalul punct este tocmai curatia inimii, acea conditie indispensabila de al "vedea pe Dumnezeu." Aceasta este libertatea de patimi, care a fost descrisa comun ca si esenta vietii duhovnicesti. Libertatea de patimi si "dorinte" impermeabilitatea fata de gandurile rele, dupa cum s-a exprimat Sfantul Ioan Damaschinul. Sufletul ei a fost guvernat numai de Dumnezeu, a fost atasata suprem de El. Toata dorinta ei a fost atasata dinspre lucrurile vrednice de dorinta si afectiune (Sfantul Ioan Damaschinul spune: atras, gravitand). Ea si-a pastrat vesnic fecioria mintii, a sufletului si a trupului. A fost o orientare neconturbata a intregii vietii personale in spre Dumnezeu, o dedicare deplina. A fi "roaba Domnului" inseamna a fi pururea fecioara si a nu avea nici un fel de preocupatie carnala. Fecioria duhovniceasca este nepacatoasa, dar nu este inca "desavarsirea" si nu este libertatea de ispite. Intr-un anume sens chiar si Domnul a fost deschis ispitelor si a fost ispitit de Satan in pustie. Probabil si Fecioara Maria a avut ispitele ei, dar le-a depasit in credinciosia deplina fata de chemarea lui Dumnezeu.

Chiar si o iubire materna obisnuita culmineaza intr-o identificare duhovniceasca cu un copil care implica adesea sacrificiu si negatie de sine. Nimic nu poate fi asumat in cazul Mariei, Fiul ei avea sa fie mare si a fost numit Fiul celui mai inalt (cf. Luca 1, 32). Evident El este "cel care v-a sa vina” Mesia (cf. Luca 7, 19). Acest lucru este profesat deschis de Maria in Magnificat, un cantec de multumire si lauda mesianica. Maria nu putea sa nu realizeze acest lucru, desi pentru un timp pal si gradual, la fel cum a tinut toate acele promisiuni marete in inima sa. Aceasta a fost singura cale conceptibila pentru ea. Ea trebuia sa fie absorbita de acest gand singur intr-o credinciosie ascultatore catre Domnul "care a privit la smerenia roabei sale" si "a facut cu ea lucruri mari." Acesta este felul in care Sfantul Pavel descrie stadiul si privilegiu fecioriei: "femeia nemaritata si fecioara se ingrijeste de ale Domnului, ca sa fie sfanta si cu trupul si cu duhul" (1 Cor. 7. 34). Punctul central al acestei aspiratii virginale este sfintenia Fecioarei Maria intru tot curata si nepervertita.

Cardinalul Newman in admirabila sa "Scrisoare adresata Reverendului E. B. Pusey, D.D., cu ocazia irenicolului sau" (1865) spune destul de apt: "teologia se ocupa cu probleme supra-naturale si cu taine pe care ratiunea nu le poate explica si nici intelege. Liniei ei de gandire ajung la un final abrupt si pentru a le termina sau completa inseamna sa ne aruncam jos in abis. Augustin ne avertizeaza ca daca incercam sa legam si sa gasim liniile care se termina in infinitate, nu vom reusi decat sa ne contrazicem..." (Dificultatile simtite de Anglicani in teologia catolica, editia a cincea, p. 430). Este indeobste recunoscut ca consideratiile ultime care determina o estimatie adevarata a tuturor punctelor traditiei crestine sunt doctrinare. Nu sunt decisive nici un fel de argumente istorice pure fie din antichitate sau din tacere. Ele sunt mai departe subiectul unei cercetari si revizuiri teologice in perspectiva credintei crestine totale, luata ca si intreg. Intrebarea ultima este aceasta: mai pastram noi credinta Bibliei si a Bisericii, mai acceptam si mai recitam crezul catolic exact in intelesul in care a fost schitat si presupus de a fi abordat si inteles, mai credem in adevarul intruparii? Lasati-ma sa il mai citez pe Newman inca odata.

"Prin urmare spun," incepe el, "cand am slujit idea ca Maria l-a purtat, a alaptat si a ingrijit pe Cel Vesnic in forma unui copil, ce limita mai poate fi conceputa acestei grabe si potop de ganduri implicate de o astfel de doctrina? Ce infricosare surpriza se ridica peste constiinta, ca o creatura a fost adusa atat de aproape de esenta dumnezeiasca? {op cit., p. 431). Din fericire, un teolog catolic nu este lasat fara logica si eruditie. El este condus de credinta: credo ut intelligam. Credinta ilumineaza ratiunea. Eruditia, memoria trecutului este impulsionata in experienta continua a Bisericii. Un teolog catolic este condus de autoritatea invatatoreasca a Bisericii, de traditia ei vie. Mai presus de orice, el traieste in Biserica care este trupul lui Hristos. Taina intruparii este continua implinita in Biserica si "implicatiile" ei sunt descoperite si revelate in experienta devotionala si in participarea sacramentala. In comuniunea sfintilor care este Biserica adevarata, catolica si universala, taina noii umanitati este deslusita ca si o noua situatie existentiala. In aceasta perspectiva si context viu al trupului tainic al lui Hristos persoana fecioarei Maria apare in lumina deplina si in deplina marire.

Biserica o contempleaza acum in stadiul desavarsirii. Ea este vazuta acum ca fiind unita inseparabil cu Fiul ei, care "sede de-a dreapta lui Dumnezeu Tatal Atoatetiitorul." Pentru ea implinirea finala a vietii a venit deja - intr-o anticipatie. "Mutatu-te-ai la viata fiind maica vietii" instiinteaza Biserica, "caci nici mormantul nici moartea nu au avut putere peste Maica lui Dumnezeu ... caci Maica vietii a fost adusa la viata prin Cel care a locuit in pantecele ei pururea vesnic" (troparul si condacul sarbatorii Adormirii Maicii Domnului)- Din nou nu este atat o recompensa dumnezeiasca pentru virtutea si curatia ei, cat o "implicatie" a slujirii ei sublime, a ei ca si Maica a lui Dumnezeu, Theotokos, Biserica triumfatoare este mai presus de orice Biserica adoratoare, existenta ei este o participare vie la slujirea de mediere a lui Hristos si de iubire rascumparatoare. Incorporarea in Hristos care este esenta Bisericii si a intregii existente crestine este mai intai de orice o incorporatie in iubirea sa sacrificiala pentru umanitate. Aici exista un loc special pentru ea care este unita cu Rascumparatorul intr-o intimitate unica a afectiunii si devotiunii materne. Maica lui Dumnezeu este Maica tuturor celor care traiesc, a intregii rase crestine nascuta si renascuta in Duh si in adevar. O identificare afectionata cu pruncul, care este esenta duhovniceasca a maternitatii este implinita in desavarsirea ultima. Biserica nu dogmatizeaza mult despre aceste taine ale propriei ei existente. Taina Mariei este tocmai taina Bisericii. Mater eccelesia si Virgo Mater, ambele sunt daruitoare ale vietii noi. Ambele sunt rugatoare. Biserica invita credinciosii si ii ajuta sa creasca duhovniceste in aceste taine ale credintei care sunt si tainele propriei existente si ale destinului duhovnicesc. In Biserica ei invata sa contemple si sa adore pe Hristosul cel viu dimpreuna cu toata adunarea si Biserica celor intai nascuti care sunt scrisi in ceruri (cf. Evrei 12; 23). in aceasta adunare mareata ei discern persoana eminenta a maicii Fecioare si a Domnului si Rascumparatorului, plin de har si iubire, de milostenie si compasiune - "mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul a nascut." In lumina acestei contemplatii si in duhul credintei teologul trebuie sa isi implineasca slujirea de a interpreta credinciosilor si celor care cauta, adevarul tainei coplesitoare a intruparii. Aceasta taina este inca simbolizata la fel ca si in epoca Parintilor de un singur nume maret: Maria - Theotokos, Maica lui Dumnezeu cel intrupat.

Parintele George Florovski

 "Creatie si rascumparare", COMPANIA PUBLICISITICA NORDLAND, p. 109- 118

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 1747

Voteaza:

Pururea fecioria Maicii Domnului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE