Respingerea cinstirii Maicii Domnului de catre neoprotestanti

Respingerea cinstirii Maicii Domnului de catre neoprotestanti Mareste imaginea.


Respingerea cinstirii Maicii Domnului de catre neoprotestanti

In mod obisnuit conceptiile neoprotestante fac obiectul unei alte discipline teologice decat dogmatica si anume misiologia. Aceasta intrucat, pe de o parte s-a constituit special o disciplina, numita initial Sectologie, ulterior indrumari misionare, astazi asa cum am precizat Misiologie, care studiaza acest fenomen cu care se confrunta Bisericile si Confesiunile crestine istorice; pe de alta parte pentru ca aceste culte au o atitudine extrem de critica fata de dogmele bisericesti, pe care le considera creatii filosofice, influentate de elenismul antic, contrare literei si spiritului Sfintei Scripturi. La acestea se poate adauga faptul ca insesi conceptiile lor religioase se vor exclusiv biblice, fara nici o referire la Sfanta Traditie si la istoria Bisericii crestine.

Cu toate acestea, din considerente metodologice, vom incerca sa identificam motivele teologice pe care neoprotestantii le formuleaza pentru a respinge in mod total si radical cultul Maicii Domnului, ca de altfel si cultul sfintilor in general.

Considerentele pastorale sunt si mai evidente pentru o astfel de abordare, deoarece neoprotestantii sunt singurii crestini, care agreseaza verbal pe credinciosii ortodocsi, pe motiv ca nu respecta Biblia daca cinstesc pe Maica Domnului.

Maternitatea divina a Maicii Domnului nu este respinsa in mod direct, ea fiind prea evidenta in Sfanta Scriptura. Cu toate acestea neoprotestantii se apropie in mod foarte evident de erezia nestoriana, intrucat tind sa vada in Mantuitorul Iisus Hristos doar omul nascut din Fecioara Maria si mai putin pe Dumnezeu.

De altfel preferinta aproape exclusiva pentru numele Iisus si ignorarea premeditata a numelui de Hristos (care indica mai evident dumnezeirea Lui, in calitate de Mesia, adica Cel uns) arata in mod clar intelegerea mai mult a omului Iisus, decat a Dumnezeului-Om, Fiul vesnic al Tatalui.

O astfel de hristologie deficitara atrage dupa sine, cum era de asteptat, alte erori sau, in cel mai bun caz, omisiuni doctrinare fundamentale.

Punctul nevralgic al teotokologiei ortodoxe ar consta, in opinia comuna a neoprotestantilor, in dogma despre pururea-fecioria Maicii Domnului, pe care acestia o considera nebiblica, deci neadevarata.

Interpretand Sfanta Scriptura fara carma Sfintei Traditii, neoprotestantii sustin impotriva tuturor evidentelor, ca Fecioara Maria a avut si alti copii, proveniti din casatoria cu Iosif.

Fundamentalismul extrem al neoprotestantilor iese si in acest caz in evidenta, intrucat nu vor sa stie nici chiar de Traditia apostolica si postapostolica, care pastra cu evlavie taina Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu nedespartita de Taina Mantuitorului Hristos.

Principiile protestante "sola Scriptura", "sola gratia", "sola fide" au fost absolutizate si au condus la "sollis Christus", concretizat intr-un hristomonim obtuz si despiritualizat.

Pasiunea pe care o pun in respingerea dreptei credinte, demna de o cauza mai buna, ii arata ca fiind reprezentanti virulenti ai unui pietism secularizat, adica o imbinare ciudata intre doua extreme, provenind din ciocnirea culturii renascentiste si a teologiei Reformatorilor. Pentru ei doar predestinatia este cea care are importanta decisiva, mantuirea apartinand exclusiv deciziei divine, fara ca omul sa aduca vreo contributie.

Neoprotestantii urmaresc sa respinga nu numai dreapta credinta despre Maica lui Dumnezeu ci si, in mod special, cultul si rugacuinile ce i se aduc in Biserica, pe motiv ca insusi Fiul ei nu i-a dat cinstea cuvenita. Ei aduc in spijin unele texte din Sfanta Scriptura, pe care le interpreteaza eronat, scotandu-le din context, dupa metoda lor binecunoscuta. Vom incerca o evaluare dogmatica a acestor texte, sprijinindu-ne desigur pe exegeza traditionala ortodoxa.

"A zis ei lisus: Ce este Mie si tie, femeie? inca n-a venit ceasul Meu" (Ioan 2, 4). "Deci Iisus, vazand pe mama Sa si pe ucenicul pe care il iubea stand alaturi, a zis mamei Sale: Femeie, iata fiul tau! Apoi a zis ucenicului: Iata mama ta! Si din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine" (Ioan 19, 26-27).

Desconsiderarea mamei Sale de catre lisus Hristos este evidenta, sustin neoprotestantii, de vreme ce i se adreseaza cu apelativul "femeie". Exegeza ortodoxa si misiologia raspund ca Mantuitorul n-a dispretuit-o pe Mama Sa, deoarece in primul caz i-a ascultat rugamintea, iar in al doilea a incredintat-o din iubire si recunostinta Sfantului Ioan Evanghelistul, de vreme ce ea nu mai avea pe nimeni.

Se mai raspunde cu argumentul ca termenul in cauza trebuie luat in inteles de gen sau sex, cum se vede si din aceea ca tot asa s-au adresat si cei doi ingeri Mariei Magdalena la mormant: "Femeie, de ce plangi?" (Ioan 20, 3), precum si cei doi barbati, care s-au aratat la Inaltarea la cer a Domnului, zicand catre Apostoli: "Barbati galileeni, de ce stati privind la cer?" (Faptele Apostolilor 1, 11). In ambele cazuri cuvintele "femeie" sau "barbat" n-au fost rostite cu dispret, ci dimpotriva, in chip mangaietor.

Un alt argument il constituie paralela care se face intre vechea Eva si "noua Eva", cum a fost numita de catre Biserica Maica Domnului. In acest sens "Arhanghelul Gavriil i se adreseaza numind-o "binecuvantata intre femei", nearatand dispret fata de cea plina de har, ci descoperind o veche taina: zdrobirea capului sarpelui prin femeie (Facere 3, 15) si faptul ca ea va fi acea tainica si duhovniceasca Eva, care va naste pe Noul Adam, Hristos, Care va aduce viata in lume".

Si tot ca o argumentare biblica, deci revelata, este adusa in sprijin denumirea Evei de catre Adam cu apelativul "femeie" (Facere 2, 23).

Consideram ca la cele mentionate anterior s-ar mai putea adauga o explicatie, de natura mai mult dogmatica dar care se incadreaza perfect in erminia Sfintei Scripturi. Mantuitorul Iisus Hristos, Dumnezeu adevarat si om deplin Si-a manifestat ambele firi, vointe si lucrari, prin unicitatea Ipostasului Sau.

In functie de scopul pe care il urmarea prin predica sau prin faptele Sale minunate, El si-a pus in evidenta una sau cealalta dintre firi, tocmai pentru a-i incredinta pe Apostoli si pe cei ce erau cu ei, de realitatea unirii ipostatice a celor doua firi.

In ambele cazuri mentionate, nunta din Cana Galileii si rastignirea de pe Golgota, Mantuitorul Hristos a vorbit ca Dumnezeu; in primul caz, deoarece din acel moment avea sa-si manifeste puterea Sa dumnezeiasca (prima minune savarsita), anuntand El insusi iminenta acestei revelatii "inca n-a venit Ceasul Meu" (Ioan 2, 4), cunoscand, ca Dumnezeu, dinainte ceea ce se va intampla la Cana Galileii; in al doilea caz, fiindca misiunea Lui pe Pamant se apropia de sfarsit, dupa inviere toti avand sa se incredinteze de dumnezeirea Lui, indeosebi prin Inaltare.

De altfel si episodul petrecut la varsta de 12 ani a Mantuitorului prin ramanerea in templul din Ierusalim (Ioan 2, 42-51) nu trebuie inteles ca o neascultare sau lipsa de cinstire fata de Maica Sa si dreptul Iosif, ci ca o prima descoperire a dumnezeirii Sale, prin afirmarea filiatiei divine.

Exista si un al treilea text pe care neoprotestantii il interpreteaza in sensul desconsiderarii de catre lisus a Mamei Sale si a rudelor Sale. "Cine este mama Mea si cine sunt fratii Mei? Si aratand catre ucenici, a zis: iata mama Mea si fratii Mei. Ca oricine va face voia Tatalui, aceia imi este frate si sora si mama" (Matei 12, 47-50).

Prin cuvintele Sale, Mantuitorul n-a urmarit sa ignore rudele Sale trupesti si pe Mama Sa, ci doar a voit sa indice superioritatea rudeniei spirituale inaugurate de credinta in El, prin care toti devin fii ai Celui Prea inalt si prin urmare frati intre ei. Tocmai de aceea El a aratat „ca de importanta deosebita pentru oameni este nu inrudirea trupeasca, ci a face voia Tatalui, ceea ce noi stim ca Sfanta Fecioara realizase deja, atunci cand a acceptat sa fie Maica trupeasca a lui Dumnezeu-Cuvantul. Mantuitorul nu pune in discutie deci faptul ca ea era Maica Sa, ci faptul ca legatura omeneasca se face cu Dumnezeu numai odata cu implinirea voii Lui. Cel ce face voia lui Dumnezeu devine sufleteste inrudit cu Dumnezeu.

In sfarsit, neoprotestantii se opun preacinstirii Maicii Domnului, considerand-o nejustificata, pe motiv ca ea a mai avut si alti copii, denumiti "fratii si surorile Domnului" (Matei 13, 55); Mantuitorul este numit "cel dintai nascut" sau "primul nascut", deci au mai existat si alti "nascuti"; casatoria cu losif a fost consumata, de vreme ce Evanghelia spune: "Si nu a cunoscut-o pe ea pana ce a nascut pe Fiui sau." (Matei 1, 25).

Daca referitor la gradul de rudenie dintre Iisus si cei socotiti frati ai sai am facut anterior precizari pe baza contributiei teologiei ortodoxe romane, care solutioneaza in mod satisfacator problema, trebuie sa adaugam, si faptul ca doi dintre "fratii Domnului", Iacob (cel Mic) si Iuda, autorii epistolelor care le poarta numele, nu se prezinta pe ei insisi ca "frati", ci ca "rob" (Iacob 1, 1), respectiv "slujitor" (Iuda 1, 1) ai Domnului. Daca Iisus ar fi avut frati naturali, de ce a incredintat-o Mantuitorul pe Maica Sa Apostolului Ioan?

Referitor la apelativul de "cel dintai nascut" sau "primul nascut", acesta se dadea "celui ce deschide intai pantecele", indiferent daca mai urmau sau nu si alti frati. In cazul Mantuitorului, traducerea este tendentioasa, corect fiind "unul nascut" sau "singurul nascut".

Ultima obiectie este cea intemeiata pe textul de la Matei 1, 25 in care se afirma despre dreptul Iosif: "si nu a cunoscut-o pe ea pana ce a nascut pe Fiul sau Cel Unul-Nascut, Caruia i-a pus numele lisus".

Pe baza unor locuri asemanatoare se poate deduce ca in Sfanta Scriptura expresia "pana ce" inseamna "pentru totdeauna" adica vesnic. Sa enumeram aceste locuri biblice: "Iata, Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului" (Matei 28, 20). Oare aceasta inseamna ca Se va desparti de noi dupa sfarsitul veacului acestuia? Numai ca Sfantul Apostol Pavel afirma: "Si astfel (dupa invierea generala) pururea cu Domnul vom fi" (1 Tesaloniceni 4, 17).

"Zis-a Domnul Domnului meu: Sezi de-a dreapta Mea pana ce voi pune pe vrajmasii Tai asternut picioarelor Tale" (Psalm 109, 1). Aceasta nu inseamna, insa, ca Mantuitorul Hristos nu va sedea pentru totdeauna de-a dreapta Tatalui spre a imparati cu El vesnic, deoarece stim ca "imparatia Lui nu va avea sfarsit" (Luca 1, 33).

La Facere 8, 7 se afirma ca Noe a dat drumul corbului din corabie pentru a vedea daca a scazut apa si zburand corbul "nu s-a mai intors pana ce a secat apa de pe pamant". Oare sa insemne asta ca el s-a mai intors vreodata la corabie?

Pe temeiul intelesului expresiei "pana cand" din citatele biblice anterioare putem concluziona ca Iosif cel drept si temator de Dumnezeu, pentru totdeauna n-a cunoscut-o pe aceea care a fost fecioara inainte de nastere, a ramas fecioara in nastere si pentru totdeauna a ramas fecioara. Asa se explica si faptul ca in unele editii ale Sfintei Scripturi s-a utilizat si traducerea "fara sa o fi cunoscut pe ea losif, Maria a nascut pe Fiul sau Cel Unul-Nascut".

Despre natura mijlocirii Maicii Domnului la tronul Fiului ei s-au facut unele precizari, asupra carora se va reveni in partea a doua a lucrarii. Acum insa vom evalua doar expresia cultica "Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne (mantuieste-ne) pe noi", pe care neoprotestantii o considera gresita, intrucat prin ea Maica Domnului este asezata pe un plan egal cu Mantuitorul, Unicul mijlocitor la Dumnezeu Tatal.

In limba greaca, verbul "a mantui" inseamna si a izbavi de rau, de necaz. In acest sens, expresia din cultul ortodox trebuie inteleasa astfel: Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, indupleca pe Fiul Tau sa ne mantuiasca, ajuta-ne cu rugaciunile tale sa ne izbavim de rele, de necaz, de patimi. Prin "mantuieste-ne Pe noi" nu intelegem "iarta-ne pacatele", ci uroaga-te Fiului fau sa ni le ierte".

Credinciosii ortodocsi se roaga Maicii Domnului cu constiinta ca ea este cea mai apropiata de Mantuitorul Hristos in ceruri, avand indraznire de mama catre Fiul ei si prin aceasta, rugaciunile ei au cea mai mare trecere la Dumnezeu. Asa cum afirma adesea parintele Cleopa de la manastirea Sihastria, "este cu neputinta ca venerarea Maicii Domnului sa supere pe Fiul ei, Caruia, prin aceasta, nu-I scadem nimic din adorarea ce I se cuvine, ci, dimpotriva, toata preacinstirea Maicii Domnului trece asupra Fiului sau, Cel care a ales-o si a sfintit-o pe ea pentru a-I fi Lui Maica".

Neoprotestantii nu inteleg nimic din procesul de transfigurare a umanitatii lui Hristos; cu atat mai putin ar putea pricepe desavarsirea de care se impartasesc sfintii, uniti cu Hristos si plini de Duh Sfant.

Maniheismul lor nedisimuiat ii face sa desconsidere materia, cultura si istoria, precum si toate faptele bune pe care le-ar face omul, deoarece considera ca lumea intreaga se afla sub stapanirea lui Satan. Se multumesc cu ceea ce le ofera sentimentalismul unor cantari pietiste, siguranta absoluta a mantuirii prin predestinatie si activismul eticist, dezvoltat in interiorul comunitatii.

Orgoliul nemasurat provocat de sentimentul ca sunt singurii alesi, toti ceilalti fiind condamnati, ii provoaca sa repete pacatul luciferic, devenind obiectul mustrarii directe a Mantuitorului Hristos: "Nu tot cel ce zice Doamne, Doamne, va intra in imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu" (Matei 7,21).

Vehementa cu care sunt respinse sfintele icoane, sfanta cruce, sfintele moaste etc, aminteste de lupta ereziarhilor din primele secole ale erei crestine impotriva adevarului revelat, pastrat si formulat de Biserica.

Desi contextul aparitiei noilor erezii ariene, nestoriene sau monofizite este altul, in principiu, cauzele sunt asemanatoare. Daca primii eretici erau dependenti intr-o foarte mare masura de sistemele filosofice ale antichitatii, pe care isi propuneau sa le introduca in crestinism, un lucru asemanator se petrece astazi in sfera neoprotestanta.

Propriu-zis protestantismul secolelor al XIX-lea si al XX-lea s-a lasat impregnat de curentele moderne din filosofie si din cultura, cautand sa edifice o sinteza intre acestea si crestinism. Pe aceasta cale s-a produs insa o mutatie foarte grava a centrului teologiei protestante, incat s-a ajuns la cazul dramatic in care nu Revelatia este de fapt acest centru, ci istoria si cultura moderna. Altfel nu s-ar putea explica oscilatiile nesfarsite ale curentelor protestante intre istorism-criticist si existentialism, intre individualism si comunitarism, in fond intre Revelatia divina si cultura umana.

In principiu conceptiile religioase neoprotestante prin radicalismul prin care s-au separat de Confesiunile Protestante istorice sunt in mod declarat anticulturale, in sensul ca nu admit un dialog intre teologie si cultura, teologie si stiinta, teologie si arta.

Paradoxal insa, neoprotestantii aleg din stiinta, intr-o maniera gnostica, doar ceea ce ar putea sluji la o intrepretare stiintifica a Bibliei, ignorand perceperea duhovniceasca a tainelor dumnezeiesti, cu alte cuvinte resping dimensiunea apofatica a credintei.

Nici nu este de mirare daca in atare conditii se ajunge la o maniera psihologista si intelectualista de abordare a mesajului evangheliei, ale carei consecinte in plan spiritual au fost prevazute de Sfantul Apostol Pavel, care a tinut sa avertizeze asupra atitudinii fundamentaliste: "Litera ucide, iar duhul face viu". (2 Corinteni 3, 6)

Ne-am dori, ca teologi ortodocsi, sa intrevedem chiar si cele mai slabe indicii ale unor deschideri catre valorile Ortodoxiei in cercurile neoprotestante. S-ar putea identifica in tara noastra interesul unor teologi baptisti sau adventisti pentru teologia parintelui Staniloae (elaborarea unor teze de doctorat, cu aprecieri pozitive la adresa doctrinei si mai ales a spiritualitatii ortodoxe) sau alte exemple: semnul sfintei cruci asezat pe casele de rugaciune, apelativul "sfant" folosit pentru Apostolul Pavel care ar putea constitui un inceput pentru ca, cel putin intr-o tara cu majoritate ortodoxa, conceptiile neoprotestante sa se resimta de influentele binefacatoare ale Ortodoxiei. Pana la reintoarcerea lor, ca si a "parintilor lor", protestantii clasici, la izvoarele Ortodoxiei, la unitatea Bisericii primului mileniu, avem probabil mult de asteptat.

Pr. Conf. Dr Stefan Buchiu

11 Iulie 2012

Vizualizari: 6985

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.