Pocainta sau Taina Spovedaniei in perioada patristica

Pocainta sau Taina Spovedaniei in perioada patristica Mareste imaginea.

Pocainta sau Taina Spovedaniei in perioada patristica

Vechii greci priveau marturisirea ca pe ceva necesar si folositor; ca unii care erau initiati in misteriile eleusine si samotraciene, ei isi marturiseau in prealabil pacatele (Plutarh, Despre Sparta: Zicale).

Socrate considera ca marturisirea este mantuitoare: „Daca gresesti, tu insuti sau altcineva caruia ii porti de grija, de buna voie sa te duci acolo unde se plateste cel mai repede vina, la judecator, intocmai ca la medic, grabindu-te ca nu cumva invechirea bolii sa faca sufletul cangrenos si incurabil” (Platon, Gorgias). Pitagora spunea si el: „nu incerca sa-ti acoperi pacatele cu cuvinte, ci trateaza-le cu repros.” Iar Aristotel afirma: „omul care-si marturiseste sincer pacatul pe care l-a facut, nu e departe de curatie”. In urma pacatelor savarsite, cele mai vechi civilizatii ofereau divinitatii sacrificii de pace. Prin aceste sacrificii se incerca imblanzirea sau potolirea maniei unei divinitati cu care jertfitorii voiau sa se impace. Oferind aceste sacrificii, ei isi marturiseau pacatele. Aceste rugaciuni adresate de pe tot cuprinsul pamantului unui zeu, reprezinta un fel anume de marturisire simultana catre divinitate a rasei umane.

Sacrficiile de pace sunt un fel anume de marturisire lucratoare a pacatului si a vinei acelora care care le ofera. Omul care nu-si marturiseste pacatele nu-si va gasi niciodata pacea deoarece refuza sa se apropie vreodata de Dumnezeu. Cel ce nu-si va marturisi pacatul sau se va afla permanent sub greutatea vinei si a departarii de Dumnezeu.Acest lucru il zie Sfantul apostol Pavel: ,,Caci dorinta carnii este moarte dar dorinta Duhului este viata si pace;Fiindca dorinta carnii este vrajmasie impotriva lui Dumnezeu, caci nu se supune legii lui Dumnezeu, ca nici nu poate. Iar cei ce sunt in carne nu pot sa placa lui Dumnezeu (Romani 8; 6). Iacov spune: Preadesfranatilor! Nu stiti, oare, ca prietenia lumii este vrajmasie fata de Dumnezeu (Iacov 4; 4). Sufletul cauta sa se marturiseasca fiindca constientizeaza dumnezeiasca porunca. El isi da seama ca este singurul mijloc de realizare a armoniei si impacarii cu Dumnezeu, pe Care Il simte maniat de pacatele lui pe care cauta sa si le rascumpere, pentru care cauta sa dea satisfactie, si pentru ca Dumnezeu sa nu-l paraseasca, ci sa Se faca milostiv si iertator fata de pacatele lui. La fel cum dorinta de marturisire este un imbold imanent sau firesc, tot astfel, dorinta de a-L multumi, a-L impaca pe, a-I da satisfactie lui Dumnezeu este o sugestie launtrica care-l indeamna pe om spre spovedanie. Sufletul este constient ca a pacatuit impotriva lui Dumnezeu, simtindu-se obligat sa satisfaca Dreptatea Dumnezeiasca, astfel ca, in acest fel, el va afla tratament si vindecare.

Satisfacerea Dreptatii Dumnezeiesti are ca scop tratamentul si vindecarea sufletului. Iata ce spune Sfantul Talasie: „Pocainta naste pazirea poruncilor; iar pazirea poruncilor aduce curatia sufletului. Curatirea sufletului inseamna izbavirea de patimi; iar izbavirea de patimi naste dragostea. Sufletul curat este acela care iubeste pe Dumnezeu; iar minte curata, aceea care s-a despartit de patimi. Lupta pentru poruncile lui Hristos pana la moarte; caci curatindu-te prin ele, vei intra in viata.” Numai Biserica a primit autoriatea de a a-l impaca pe om cu Dumnezeu si de a-i da vindecare. Iata de ce persoana care a pacatuit se simte obligata sa alerge la Biserica; numai Ea il poate impaca pe om cu Dumnezeu. Asa cum vom demonstra cel cele ce urmeaza, rolul si misiunea Bisericii da marturie de aceasta, dupa cum vom arata in cele ce urmeaza. Sf. Vasile cel Mare spune ca, din pricina ca am pacatuit cu trupul, este de trebuinta, suntem obligati sa ne marturisim, fara teama, cu propria gura. Iata cuvintele lui: „Oare nu am pacatuit atunci cand ne-am predat pacatului madularele trupului pentru a lucra faradelegea? Haideti atunci sa ne marturisim cu gura, folosindu-ne de acelasi instrument pentru risipirea pacatului. Ai fost lacom? Plateste. Te-ai apucat de betie? Posteste. Ai fost trufas? Smereste-te. Ai fost pizmas? Consoleaza-te. Ai ucis? Sufera mucenicie sau sufera lucruri asemanatoare muceniciei; sileste-ti/chinuieste-ti trupul prin marturisire. Iar apoi, dupa marturisire, vei fi vrednic a canta Domnului in psaltire cu zece strune.” Sfantul Vasile cel mare iata ce ne sfatuieste pe noi:,,Plangi mai inainte de vremea aceea, ca sa nu plangi acolo. Acum intoarcete, cat mai este inca ingaduit. Nici nu amana pentru atunci intoarcerea din pacate, cat nu mai este vreme de pocainta. Sa lucram bunele cat inca putem. Daca pierdem bani, putem iarasi sa ii facem la loc, dar daca vom pierde timpul, altul in loc nu vom mai putea gasi. Caci nu isi iubeste atat de mult indragostitul iubita, cat iubeste Dumnezeu sufletul care se pocaieste.

Caci asa este de mare iubirea de oameni a Stapanului, ca nu se intoarce de la nici unul din cei ce alearga la ea, ci ii intinde mana.” Dar daca cineva a cazut in pacate grele sa nu deznadajduiasca, ci sa vina cu indrazneala la dumnezeiasca iubire de oameni si se va milui. Acest lucru este aratat tot de Sfantul Vasile: ,,Nu pierde nadejdea, nici nu lasa rugaciunea, ci vino asa pacatos cum iesti, ca sa Il slavesti pe Stapanul, sa Ii dai Lui prilej de ati arata iubirea Lui de oameni prin iertarea pacatelor tale. Fiindca daca te temi sa vii, pui stavila bunatatii Lui impiedicand faptul de a veni in lume.” Dar cel mai bine sfatuieste Sfantul Nil Atonitul, zicand: ,,Hristos Imparatul Dumnezeu nu Se intoarce nicidecum de la cei care se deschid catre El si suspina catre El din adancul inimii, chiar de ar fi impovarati cu multe pacate, ci vine si Ii curateste pe ei si le daruieste harisma infierii si ii arata lucratori ai virtutii cu timpul.” Subliniind importanta savarsirii acestei Sfinte Taine, Sfantul Ioan Gura de Aur spune: ,,Oameni, care traiesc pe pamant si locuiesc pe el, au primit ingaduinta sa administreze cele ceresti si au o putere pe care Dumnezeu n-a dat-o nici ingerilor, nici arhanghelilor. Nu s-a spus ingerilor, ci oamenilor: ,,Oricate veti lega pe pamant, vor fi legate si in cer si oricate veti dezlega pe pamant , vor fi dezlegate si in cer Matei 18, 18. Au si stapanii pamantului puterea de a lega, dar leaga numai trupurile. Puterea de a lega a preotilor, insa leaga sufletele si strabate cerurile; Dumnezeu intareste sus in ceruri cele facute de preoti jos pe pamant; Stapanul intareste hotararea data de robi.

Ce oare altceva a dat Dumnezeu preotilor decat toata puterea cereasca?...Ce putere poate fi mai mare ca aceasta?"… Vad, insa, ca toata aceasta putere a fost incredintata de Fiul preotilor. Iata ce spune Sfantul Ioan Gura de Aur: „Pentru cei morti, in Iad nu mai exista marturisire si indreptare, fiindca Dumnezeu a limitat calauzirea si lucrarea la aceasta viata; in vreme ce in cealalta viata, cercetarea faptelor.” Acelasi dumnezeiesc Parinte invata ca este cu neputinta sa scapam de rusinea ce ne va cuprinde din pricina faptelor noastre, caci daca aici nu ne marturisim din pricina rusinii, acolo ne vom umili in fata a miriade de oameni. Iata cuvintele Dumnezeiescului Parinte: „Daca aici, in fata unei singure persoane, nu suportam rusinea, ce vom face atunci, in fata miilor de miriade? Gandeste la cum va fi scaunul de judecata al lui Dumnezeu; gandeste-te la pacatele pe care le-ai facut. Chiar daca tu uiti pacatele, Dumnezeu nu le uita; dar, daca tu nu-ti vei sterge pacatele prin pocainta si marturisire, El va pune totul in fata ochilor tai.”  

Si iarasi: „Multi dintre cei ce pacatuiesc, spun: „Ma simt tare rusinat. Cum ma voi apropia de Dumnezeu? Cum Il voi implora? Acestia sufera de o evlavie draceasca. Nu aveti nici un fel de indrazneala? Incercati si nu va temeti, pentru a dobandi multa indrazneala. Cine este Cel Ce voieste sa se impace cu tine? Este Cel Ce foarte tare doreste sa te slobozeasca de pacatele tale, este Dumnezeu. Nu tanjesti tu dupa izbavirea ta cat El doreste el mantuirea ta.” Sfantul Ioan Scararul vorbind despre pocainta zice: ,Pocainta este aducerea inapoi a Botezului. Pocainta este invoiala cu Dumnezeu pentru o a doua viata. Pocainta este cumparatoare a smereniei. Pocainta este necontenita renuntare la nadejdea vreunei mangaieri trupesti. Pocainta este gandul de sine si ingrijirea neingrijata de sine. Pocainta este fiica nadejdii si tagaduirea deznadejdii. Cel ce se pocaieste se osandeste pe sine, dar acapa neinfruntat…” Tertullian, in lucrarea ,,De paenitentia” , trateaza despre sensul Pocaintei si felurile ei: prebaptismala si postbaptismala. Aceasta a doua Pocainta e unica Spovedania, ca o veche taina a Bisericii, mai este este mentionata si de Sf. Irineu, de Sf. Clement Alexandrinul,de Origen, de Sf.Ciprian si de altii.

In privinta modului in care se savarsea marturisirea pacatelor istoria Bisericii ne arata ca inca din epoca apostolica ea se facea atat in secret, cat si in public, dar intotdeauna inaintea episcopului sau preotului.Exista numeroase norme canonice, unele inscrise in textul sf. canoane, iar altele pastrate prin obicei. Cele mai vechi se refera la marturisirea publica a pacatelor, caci aceasta era forma cea mai veche in care s-a administrat Sf. Taina a Pocaintei. Potrivit randuielilor marturisirii publice, credinciosii se infatisau - din indemn propriu - inaintea obstii sau comunitatii locale, fiind de fata episcopul si ceilalti slujitori, sau preotul si alti slujitori - in cazul cand comunitatea era mai mica si nu avea in frunte un episcop - si inaintea tuturor acestora isi marturiseau pacatele. Episcopul sau preotul si toti ceilalti clerici, impreuna cu obstea credinciosilor apreciau gravitatea sau lipsa de gravitate a pacatelor marturisite si toti impreuna hotarau daca era cazul ca cel care a savarsit marturisirea sa primeasca dezlegarea de pacate sau sa fie supus epitimiilor ori pedepselor duhovnicesti. In primul caz, el era dezlegat de catre episcop sau de catre presbiter, iar in al doilea caz, episcopul sau presbiterul ii aducea la cunostinta epitimiile la care urma sa fie supus, dupa gravitatea pacatelor. Acestea mergeau de la oprirea simpla de la Sf. Impartasanie, pentru un timp, pana la excomunicarea pe timp determinat, ori chiar pentru totdeauna si pana la anatema.

Randuiala marturisirii publice a durat in Biserica timp indelungat, desi practicarea ei a intampinat multe dificultati si a fost impreunata cu multe primejdii pentru viata comunitatilor crestine si a slujitorilor acestora. Imprejurarile vietii nu au permis crestinilor, sa practice intotdeauna marturisirea publica, de aceea alaturi de aceasta s-a practicat si marturisirea secreta, atat pentru a se evita unele primejdii, cat si pentru ca marturisirea publica nu era posibila in toate cazurile, ca de exemplu in cazurile celor bolnavi, care nu se puteau deplasa, sau nu aveau nici energia de a putea sa suporte o incercare ca aceea pe care o constituia marturisirea publica. In cazurile in care se practica marturisrea secreta, potrivit tot randuielilor traditionale, duhovnicul, fie episcop, fie presbiter, era dator sa nu divulge pacatele marturisite si nici epitimiile pe care le aplica cu prilejul marturisirii secrete, atunci cand era cazul sa fie aplicate. Pe la sfarsitul veacului V, Sub indrumarea Patriarhului Nectarie al Constantinopolului, marturisirea secreta s-a impus ca randuiala generala in intreaga Biserica si o data cu ea s-a generalizat si indatorirea pastrarii secretului marturisirii de catre duhovnic. Aceasta indatorire este prevazuta mai intai in can. 37 al Sf. Vasile cel Mare, apoi in can. 132 al sin. de la Cartagina, de la anul 419 si e reluata mult mai tarziu, pe la inceputul veacului al IX-lea, prin can. 28 al Sf. Nichifor Marturisitorul.

Preot David Marian, parohia Nuntasi, Constanta
 

Despre autor

Marian David preot Marian David

Colaborator
117 articole postate
Publica din 03 Ianuarie 2014

Pe aceeaşi temă

07 Februarie 2014

Vizualizari: 1750

Voteaza:

Pocainta sau Taina Spovedaniei in perioada patristica 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE