Ierarhia bisericeasca

Ierarhia bisericeasca Mareste imaginea.


Ierarhia bisericeasca

Potrivit invataturii de credinta a Bisericii nedespartite, Domnul nostru Iisus Hristos prin intruparea, jertfa, invierea si inaltarea Sa a facut posibila mantuirea credinciosilor.

Credinciosul isi insuseste maintuirea, deschizandu-se harului dumnezeiesc si conlucrand cu acesta prin credinta dreapta si fapte bune.

De mantuire se poate impartasi orice om, pentru ca Dumnezeu voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si sa vina la cunostinta adevarului. Adevarul care duce la mantuire se gaseste in Biserica Una, "stalp si temelie a adevarului" (I Timotei III, 15).

Ce este Biserica? "Biserica este institutia sfanta, intemeiata de Cuvantul cel intrupat al lui Dumnezeu spre mantuirea si sfintirea noastra si poseda puterea si autoritatea lui Dumnezeu, constand din oameni care au aceiasi credinta, se impartasesc de aceleasi Sfinte Taine si se impart in popor si clerul conducator, care-si deriva puterea prin succesiunea neintrerupta de la Apostoli si prin ei de la Domnul". Definitia aceasta cuprinde trei elemente:

  I. - Intemeierea Bisericii
 II. - Fiinta ei ca intreg
III. - Fiinta ei ca parte conducatoare, adica Ierarhia.

Din definitia amintita se desprinde, de asemenea, ca Mantuitorul Hristos a intemeiat noua Sa imparatie spirituala ca invatatoare a adevarului si distribuitoare a harului.

Pregatirea pentru intemeierea acestei imparatii, Mantuitorul o savarseste, prin alegerea si indrumarea Apostolilor, ca sa fie organe continuatoare ale actiunii Sale mantuitoare si pietre de temelie ale Bisericii.

In notiunea de Biserica deosebim doua elemente: pe de o parte aspectul ei spiritual, nevazut, ca purtatoare a darurilor si puterilor care transforma pe credinciosi in imparatia lui Dumnezeu, iar pe de alta parte aspectul ei vazut extern, ca societate a celor ce marturisesc credinta in Hristos. "Ca societate vazuta, Biserica este inzestrata cu un sistem administrativ propriu care sa exercite intreita slujire a Domnului: Vestirea Cuvantului dumnezeiesc, sfintirea prin administrarea Sfintelor Taine si conducerea sau pastorirea credinciosilor" potrivit poruncii Sale: "Drept aceea mergand invatati toate neamurile, botezandu-le..., invatandu-le sa pazeasca toate cate v-am poruncit voua" (Matei XXVIII, 19-20).

Care este originea sistemului de organizare al Bisericii? Este pur omenesca sau dumnezeiasca? Sfanta Scriptura arata ca Domnul dorind ca opera Sa de mantuire sa continuie peste veacuri si sa fie folositoare tuturor credinciosilor si-a ales 12 Apostoli, i-a tinut in jurul Sau timp de 3 ani, invatandu-i tainele imparatiei lui Dumnezeu si sfintindu-i i-a trimis la propovaduire, dandu-le putere de a lega si dezlega pacatele oamenilor: "Precum M-a trimis pe Mine Tatal si Eu va trimit pe voi", "Si zicand acestea a suflat asupra lor si le-a zis: Luati Duh Sfant, carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tinea, vor fi tinute" (Ioan XX, 21-23).

Prin urmare, Sfintii Apostoli au trimitere speciala de la Domnul si misiunea de a invata, a conduce si a impartasi harul. Iar acest lucru il face Mantuitorul nu numai prin cuvantul, ci si prin suflarea Sa, adica printr-un semn sensibil instituindu-i in serviciul de slujitori ai lui Dumnezeu si, prin aceasta, statornicind Taina Hirotoniei. Puterea deplina pentru slujba in care sunt randuiti, o primesc ei in ziua Cincizecimii, prin pogorarea Duhului Sfant asupra lor.

Slujba data lor este inaugurata la Cincizecime si nu se refera numai la ei, ci si la urmasii lor. Domnul le spune ca va fi cu ei pana la sfarsitul veacurilor. Dar cum ei nu aveau sa traiasca pana la sfarsitul veacurilor, inseamna ca harul ce li s-a dat se va transmite prin ei urmasilor lor.

Acest lucru a fost inteles perfect de Sfintii Apostoli. De aceea vedem ca nu mult dupa inaltarea Domnului, ei mijlocesc si altora, in diferite grade. Harul, adica puterea pe care au primit-o de la Mantuitorul, printr-un anumit ritual, punerea mainilor, post si rugaciune. Harul pe care l-au primit Sfintii Apostoli direct de la Mantuitorul si de la Duhul Sfant, nu se mai coboara direct, asupra celor ce se hirotonesc, ci se coboara conform celor oranduite de Domnul, numai prin mijlocirea lor si a urmasilor lor constituind continuitatea apostolica.

Din cele aratate mai sus reiese ca Taina Preotiei este instituita de Mantuitorul Iisus Hristos dupa invierea Sa.

Pentru a putea urmari dezvoltarea ierarhiei bisericesti trebuie mai intai vazut, cum erau organizate primele comunitati crestine.

Potrivit stirilor pe care ni le-a lasat Sfantul Evanghelist Luca (Fapte I, 15), crestinii se imparteau in Apostoli si frati.

Apostolii luand putere de la Duhul Sfant, au inceput sa dea marturie despre Iisus, insotind cuvantul lor cu minuni. Totodata, Apostolii impartaseau credinciosilor harul dumnezeiesc si purtau grija in diferite chipuri de obstea crestina din Ierusalim. Latura principala a slujirii apostolice ramine insa strans legata de harul apostoliei - "sadirea Evangheliei in toata lumea", lucrare pe care au inceput s-o indeplineasca dupa ce au fost imbracati cu putere de sus prin pogorarea Duhului Sfant.

Indatorirea de a merge in toata lumea, pentru a propovadui Evanghelia la toata zidirea, facea cu neputinta implinirea tuturor cerintelor religioase ale credinciosilor de catre Sfintii Apostoli. Dupa Pogorarea Duhului Sfant, aspectul vietii bisericesti sub raportul organizarii se schimba.

Apostolii puneau temelia Bisericii in cetatea, in localitatea unde propovaduiau, apoi plecau mai departe. In urma lor, credinciosii aveau nevoie de sfintire, de invatatura, de pastorire zi de zi. Pe de alta parte, aceasta intreita lucrare de mantuire trebuia continuata pana la a doua venire a Domnului.

Existenta apostolatului celor 12 era limitata. Odata cu moartea ultimului apostol, avea sa se stinga si apostolatul propriu-zis. Pentru savarsirea intreitei lucrari de mantuire a credinciosilor, dupa porunca Mantuitorului, Apostolii au randuit pe preoti, adica pe slujitorii bisericesti din cele trei trepte ale ierarhiei: episcopi, preoti si diaconi.

Potrivit cu harul dumnezeiesc primit de fiecare la hirotonie, ei continua in lume lucrarea de mantuire savarsita de Mantuitorul ca Arhiereu, Profet si imparat. Scriitorii cartilor Noului Testament arata limpede ca slujitorii bisericesti din cele trei trepte ale ierarhiei bisericesti si-au inceput lucrarea lor, in diferitele obsti de credinciosi inca din primele zile ale Bisericii.

Daca pentru ascultarea adevarului despre Iisus si savarsirea de rugaciuni, credinciosii se puteau strange in curtea Templului in jurul Apostolilor, totusi pentru cuminecare - impartasire si agapa frateasca - acte cultice religioase specific crestine in epoca apostolica, era trebuinta de slujba preotilor si a diaconilor in bisericile randuite in casele mai incapatoare ale unor credinciosi. Si daca se tine seama de faptul ca numarul unor asemenea biserici trebuie sa fi fost destul de mare pentru a putea adaposti mii de credinciosi numai la Ierusalim, indata dupa Pogorarea Duhului Sfant, se va intelege temeiul care ne indreptateste sa legam cat mai strans de ziua Cincizecimii inceputul slujirii preotesti.

O cercetare adanca ne arata ca cele trei trepte ale Ierarhiei bisericesti, diaconii, preotii si episcopii sunt amintiti in faptele printilor Apostoli si epistolele pauline. Ele sunt apoi confirmate de marturiile barbatilor apostolici si ale altor scriitori bisericesti. Vom prezenta in cele ce urmeaza treptele ierarhiei bisericesti in invatatura de credinta ortodoxa.

Diaconii.

Din verbul "diakonein" cu insemnarea verbala a organul prin care se face o lucrare, a lucra in folosul altuia s-au derivat cuvintele "diaconia" si "diakonos" cu insemnarea de slujire, respectiv slujitor. In scrierile Noului Testament verbul "diakonein" este intrebuintat spre a exprima:

a) Lucrarea ingerilor in raport cu Mantuitorul (Matei IV, 11) - ingeri venind slujeau lui.

b) Lucrarea profetilor - lor le-a fost descoperit ca nu pentru ei insisi ci pentru voi slujeau aceste lucrari care acum s-au vestit (I Petru I, 12).

c) Lucrarea Mantuitorului in lume, "Fiul Omului nu a venit ca sa I se slujeasca, ci ca sa slujeasca" (Matei XX, 28).

d) Diferite feluri de lucrare a slujitorilor Bisericii potrivit cu harul primit de fiecare. "Dupa harul pe care l-a primit fiecare slujiti-va de el spre folosul tuturor" (I Petru IV, 10-11).

Asa lucrarea Apostolilor si a celor care ii ajutau si indeosebi lucrarea diaconilor, slujirea de toate zilele (F.Ap. VI, 2).

Dar termenul diakonia are si intelesul de lucrare spirituala pe care biserica o savarseste prin slujitorii ei pentru mantuirea credinciosilor. Astfel diaconia este numita:

a) "Lucrarea ingerilor pentru mantuirea credinciosilor". "Ingerii care nu sunt toti duhuri slujitoare, trimisi ca sa slujeasca pentru cei ce vor fi mostenitorii mantuirii" (Evrei I, 14).

b) Lucrarea Bisericii de implinire a operei Mantuitorului de impacare a omului cazut cu Dumnezeu. Si toate sunt de la Dumnezeu, care ne-a impacat cu Sine prin Hristos si care ne-a dat noua slujirea impacarii. (II Cor. V, 18).

c) Lucrarea Bisericii de zidire a Trupului tainic a lui Hristos. "Si El a dat pe unii ca sa fie apostoli, pe altii prooroci spre desavarsirea sfintelor, la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos" (Efeseni IV, 4).

d) Lucrarea slujitorilor bisericesti in general ca "slujirea Cuvantului" (F. Ap. IV, 4) "slujirea de a marturisi Evanghelia harului lui Dumnezeu" (F. Ap. XX, 24).

e) Lucrarea slujitorilor bisericesti potrivit cu harul primit de fiecare. "Si felurite slujiri sunt, dar acelasi Domn" (I Cor. XII, 5).

In concluzie, cuvantul diakonos - cu putine exceptii in cartile Noului Testament - are sens religios, referindu-se la cel care indeplineste o slujire religioasa. In acest inteles insusi Mantuitorul este numit slujitor al taierii imprejur (Romani XV, 8) - in intelesul ca Mantuitorul s-a pus inainte de toate in serviciul poporului iudeu. Apostolii sunt numiti "diakonoi (II Cor. VI, 4), diakonoi Hristou (I Cor. XI, 25) - slujitori ai lui Dumnezeu, slujitori ai lui Hristos".

Folosit la inceput cu o insemnare atat de larga pentru a caracteriza pe ostenitorii care-si inchina viata operii de mantuire a lumii, incetul cu incetul termenul diakonos si-a restrans sfera notiunii limitandu-se la denumirea slujitorilor unei singure trepte a ierarhiei bisericesti, devenind numele slujitorului bisericesc care lucreaza ca ajutor al preotului sau Episcopului.

Prima amintire despre diaconi ca persoane oranduite in slujba Bisericii, se face de Sfantul Evanghelist Luca (F.Ap. VI, 1-6) care vorbeste despre alegerea celor 7 diaconi, asezati in treapta diaconiei, prn rugaciune si punerea mainilor - adica prin hirotonie.

Sfantul Ioan Gura de Aur comentand acest loc spune: "Aceasta este hirotonia, se aseaza mana pe barbat, iar Dumnezeu savarseste totul. Si mana Lui este aceea care atinge capul celui ce se hirotoniseste daca se hirotoneste cum trebuie".

Privitor la alegerea celor 7 diaconi, I. P. S. Mitropolit Iustin Moisescu in lucrarea sa "Ierarhia bisericeasca in epoca apostolica" arata ca cei 7 barbati amintiti in F. Ap. cap. VI sunt cei dintai diaconi a caror hirotonie este amintita in Noul Testament, dar ei nu trebuiesc socotiti ca cei dintai diaconi in Biserica Crestina.

Sfantul Evanghelist Luca autorul cartii Faptelor Apostolilor vorbeste in cap. VI, 1-6 despre hirotonia a 7 barbati elinisti in treapta diaconiei cu indatorirea deosebita de a purta grija la agapele fratesti de vaduvele eleniste. Prilejul asezarii lor in ierarhia bisericeasca a fost dat de cartirea elenistilor impotriva evreilor ca vaduvele lor erau trecute cu vederea la slujirea cea de toate zilele.

Aceasta slujire era strans legata de agape - mese ale dragostei - care aveau loc oarecum in cadrul liturgic, urmand indata dupa impartasirea credinciosilor.

Aceasta slujire avea caracter religios neputand fi indeplinita de simpli credinciosi. Apostolii nu s-au ocupat cu slujirea de mese, pentru ca daca ei ar fi indeplinit si aceasta lucrare n-ar fi creat nemultumiri. Ori, intrucat aceasta slujire avea caracter religios si ea exista chiar din primele zile ale Bisericii, desigur ca au existat si diaconii care s-o indeplineasca, despre a caror hirotonie nu se face amintire. S-ar putea ca primii diaconi sa fi fost instituiti numai pentru a savarsi o opera cu caracter social - lucrare de pastorire. Noi insa vedem ca ei indeplineau si cele doua lucrari legate de indatoririle Ierarhiei bisericesti - propovaduirea, de exemplu: Cuvantarea Sfantului Arhidiacon Stefan petceluita cu moartea martirica a acestuia si sfintirea - botezul dregatorului etiopian de catre diaconul Filip (F. Ap. VIII, 38).

Dintre scriitorii Noului Testament, Sfantul Apostol Pavel vorbeste mai larg despre diaconi - ca o categorie de slujitori din Ierarhia bisericeasca.

La inceputul Epistolei catre Filipeni, Apostolul "saluta pe sfintii care sunt in Filipi impreuna cu episcopii si diaconii".

Numele de sfinti se dadea crestinilor din epoca apostolica, iar slujitorii sunt impartiti aici in doua categorii: episcopii, numiti uneori si preoti si diaconii. Vom arata la locul cuvenit pricina pentru care numele episcop si preot se confundau adeseori. Marele Apostol mai arata ca pentru a intra in Ierarhia bisericeasca diaconii trebuiau sa primeasca harul divin prin Sfanta Taina a hirotoniei, cerandu-li-se pentru hirotonie aceleasi conditii ca si preotilor: credinta dreapta, cucernicie, viata morala, barbati ai unei singure temei (I Timotei III, 8).

In concluzie putem spune ca diaconia este prima treapta a Ierarhiei bisericesti, care se acorda prin hirotonie. Diaconii apar ca ajutatori ai slujitorilor din celelalte trepte ale Ierarhiei.

Preotii.

A doua treapta a ierarhiei bisericesti este preotia. Cuvant de origine greceasca, termenul "presbiteros" comparativul de la "presbis" batran, varstnic, de demult, mai avea in vechime si intelesul de capetenie, mai mare in popor.

Canonistul Valerian Sesan opteaza si pentru termenul presvevtis care inseamna delegat, trimis. Coexistenta celor doi termeni isi are explicatia in faptul ca de multe ori functiunea preotului ca delegat-trimis al Episcopului coincidea cu o varsta inaintata.

In cartile Noului Testament, cuvantul presbiteros alaturi de sensul "mai inaintat in varsta" este folosit si cu intelesul de "mai mare in randul crestinilor - slujitor bisericesc". Este adevarat ca termenul obisnuit pentru exprimarea notiunii de preot in limba greaca este invers. In Noul Testament gasim acest cuvant ca denumire a preotilor Vechilui Testament: "arata-te preotilor" spune Mantuitorul leprosului vindecat, cat si ca nume al preotilor pagani "preotul lui Zeus". Iar in Epistola catre Evrei cand se vorbeste despre deosebirea dintre preotia Vechiului Testament si a Noului Testament, Mantuitorul este numit de mai multe ori Ierevs si Arhierevs. Primii crestini evitau sa dea numele de ierevs slujitorilor bisericesti pentru a nu-i confunda pe acestia inzestrati cu har dumnezeiesc cu preotii mozaici ori pagani.

Pe masura ce aceasta primejdie disparea, termenul ierevs a patruns incetul cu incetul in graiul crestin, acordandu-se in general tuturor slujitorilor bisericesti care primesc la hirotonie harul preotiei (ierosini) si in special slujitorilor din treapta a II-a a Ierarhiei bisericesti, savarsitori in primul rand a lucrarii de sfintire a credinciosilor. In epoca apostolica insa notiunea aceasta era exprimata prin termenul "presbiteros". Cercetarea atenta a principalelor texte in care se vorbeste despre "presbiteroi" cu inteles crestin in cartile Noului Testament arata limpede ca acest termen se refera la implinirea indatoririlor spirituale ale slujitorilor bisericesti.

Exemplul ni-l ofera Sfantul Apostol Iacob, cand indeamna pe cei bolnavi sa cheme preotii (presbiteroi) Bisericii si dupa ce le vor asculta marturisirea, sa se roage pentru ei ungandu-i cu untdelemn. Aici, preotul apare ca savarsitor a doua taine: Marturisirea si Maslul. De aceea, in vorbirea obisnuita cuvantul "presbiteros" poate fi tradus in limba romana prin slujitor bisericesc, preot. Faptul ca etimologic cuvantul "presbiter" inseamna mai batran, el nu indica numaidecat varsta biologica, ci o situatie mai inalta in sanul unei comunitati. Pentru a exprima varsta biologica in greceste se intrebuinteaza cuvantul "geron".

In Noul Testament se vorbeste intaia oara despre preoti "presbiteroi" in inteles de slujitori bisericesti din treapta a doua a Ierarhiei bisericesti in Fapte XI, 30. Cu prilejul istorisirii unor trimiteri de catre crestinii din Antiohia la Ierusalim, ucenicii au hotarat ca fiecare dintre ei dupa putere sa trimita spre ajutorare fratilor care locuiau in Iudeea ceea ce au si facut trimitand preotilor prin mana lui Barnaba si a lui Saul. Termenul "presbiter" din acest citat arata numai pe slujitorii din treapta doua a Ierarhiei bisericesti, si nu alti slujitori. Ca lucrurile se petreceau, astfel, ne confirma, Sfantul Evanghelist Luca: "Si sosind la Ierusalim fratii ne-au primit cu bucurie, iar a doua zi Pavel a mers cu noi la lacob si au venit acolo toti preotii" (F. Ap. XXI, 17-18).

La slujitorii din treapta a II-a a Ierarhiei bisericesti se refera si Sf. Ap. Iacob in epistola sa cand indeamna - cum am mai aratat - pe cei bolnavi sa cheme pe preotii bisericii (Iacob V, 14) pentru asistenta religioasa.

Canonul IV apostolic consfinteste aceasta stare de fapt. El prevede ca diaconii nu pot primi daruri pentru biserici si nici nu pot lua parte la chivernisirea bunurilor materiale ale obstii crestine decat ca ajutoare ale preotilor si episcopilor.

Sfantul Apostol Petru da indrumari de buna pastorire slujitorilor din treapta doua a Ierarhiei bisericesti fata de credinciosii lor. "Pe preotii cei dintre voi" ii rog ca unul ce sunt impreuna preot si martor al patimilor lui Hristos si partas al Slavei ce va sa se descopere, "pastoriti turma lui Dumnezeu data in paza voastra" cercetind-o nu cu silnicie ci cu voie buna (I Petru V, 1-2). Intrucat in acest text apar termenii "pastoriti turma", apostolul vorbeste numai despre latura de pastorire a credinciosilor de catre preoti. Din aceasta pricina presbiterii apar ca indeplinind lucrarea preoteasca de pastorire care constitue indatorirea principala a episcopilor. Observam ca Sf. Apostol Petru se numeste in acest text "impreuna preot", declarand ca face parte din ceata preotilor, insa adauga ca, totodata, spre deosebire de slujitorii bisericesti din cele trei trepte ale Ierarhiei bisericesti, el este si Apostol infatisandu-se ca martor al patimilor lui Hristos si partas al Slavei ce va sa se descopere.

Asezarea preotilor in treapta ierarhica.

Sfintii Apostoli Pavel si Barnaba in calatoria lor misionara hirotoneau preoti in cetatile pe unde treceau, rugandu-se si postind. Sfantul Luca autorul faptelor Sfintilor Apostoli, amintind localitatile: Listra, Iconiu, Antiohia scrie: Si hirotonindu-le preoti in fiecare biserica, rugandu-se cu posturi i-au incredintat pe ei Domnului in care crezusera (F. Ap. XIV, 23). Deci asezarea cuiva in slujba bisericii se facea prin punerea miinilor, rugaciuni si dupa o vreme de post. I. P. S. Mitropolit Iustin a aratat ca treapta a doua a Ierarhiei bisericesti isi are aici unul din cele mai vechi si lamurite temeiuri ale ei.

Un loc scripturistic in aparenta, dificil de explicat este acela care istoriseste intalnirea Sfantului Apostol Pavel cu conducatorii Bisericilor din partile Efesului. "Si trimitand din Milet la Efes, a chemat la sine pe preotii Bisericii" (Fapte XX, 17). Aceasta s-a intamplat la sfarsitul calatoriei a treia misionare. Intre alte sfaturi le da si urmatorul indemn: "Drept aceea luati aminte de voi insiva si de toata turma, intru care Duhul Sfant v-a pus Episcopi ca sa pastoriti Biserica lui Dumnezeu pe care a castigat-o cu insasi sangele Sau" (Fapte XX, 28). Observam ca Pavel cheama la sine "tous presbiterous tis eclisias", dar in cuvantarea rostita ii numeste episcopi. Asadar aceiasi slujitori bisericesti sunt numiti si preoti si episcopi.

Exista atunci la Efes, episcopi in intelesul de astazi? Cel dintai episcop al Efesului, Timotei, inca nu fusese asezat in aceasta treapta, el aflandu-se intre insotitorii lui Pavel. Apoi despre existenta unor episcopi in satele dintre Efes si Milet nu avem nici o stire. Din aceasta cauza cei mai multi parinti si scriitori bisericesti, socotesc ca asa-numitii de Pavel episcopi, in cuvantarea sa, nu sunt decat preotii care pastoreau obstiile de credinciosi din Efes si regiunile invecinate. Comentariul numit Ambroziaster arata ca "primii presbiteri - episcopi appelabantur - se numeau episcopi". Sf. Ioan Hrisostom, Teodoret al Cirului si altii, vorbesc despre folosirea in comun a numelor preoti si episcopi. Dealtfel, Sfantul Apostol Pavel si in alte locuri din epistolele sale numeste episcopi pe preoti. Scriind Filipenilor, el trimite urarile sale de "har si pace" de la Dumnezeu sfintilor, impreuna cu episcopii si diaconii". Sa fie acestia episcopi in sensul de azi al cuvantului? Dupa stirile din Epistola Sfantului Policarp, la inceputul veacului al doilea, ierarhia bisericeasca in aceasta cetate era alcatuita tot numai din doua trepte, dar de asta data in loc de episcopi sl diaconi intalnim preoti si diaconi.

Se intelege ca este vorba de aceiasi slujitori bisericesti care sunt numiti episcopi de Pavel si preoti de Policarp. Comentand acest text, Sfantul Ioan Gura de Aur se intreba: "Ce este aceasta? Erau multi episcopi ai unei cetati? Nicidecum! Ci pe preoti i-a numit asa. Caci atunci aveau inca nume comune, episcopul chemandu-se si diacon, si preotii in vremea veche se numeau episcopi si diaconi ai lui Hristos si episcopii se numeau preoti". In Epistola I-a catre Timotei, vorbind despre preoti sub raportul activitatii lor ii imparte in preoti si preoti proestosi, adica acei care se ostenesc indeosebi, in lucrarea misionara in cuvant si invatatura. "Preotii care isi tin bine dregatoria sa fie invredniciti de indoita cinstire, mai ales cei care se ostenesc cu cuvantul si invatatura". Rezulta din acest text ca numele propriu al slujitorilor din treapta a doua a Ierarhiei bisericesti este presbiter - preot. Inseram aici parerea regretatului preot profesor Nicolae Popescu care sustinea ca originea cuvantului preot pentru limba romaneasca este latinescul presbyter si latinii tot de la greci l-au luat = cu insemnarea de batran si acest cuvant latinesc presbyter inainte de veacul al VII-lea a dat formele daco-romane - preot, preut,; aromina = preftu.

Termenul preot in biserica veche s-a legat strans de lucrarea de sfintire a credinciosilor, preot proestos arata pe preotul care depaseste pe ceilati frati de preotie in lucrarea de propovaduire a adevarului crestin, iar pentru a pune in lumina lucrarea de pastorire a credinciosilor de catre unii preoti Sfantul Apostol Pavel vorbeste, in cuvntarea din Milet, despre "presbiteroi episcopoi", iar Sfantul Apostol Petru despre "presbiteroi episcopountes" = preotii care supravegheaza, cerceteaza, deci pastoresc turma. Asadar, atunci cand Sfantul Apostol scrie lui Timotei si Tit "se cuvine ca episcopul sa fie fara prihana" are in vedere pe preot privit sub latura lui de pastor.

O cercetare a tuturor textelor din Noul Testament in care se vorbeste despre slujitorii bisericesti arata destul de limpede ca termenul "presbiteros" = preot se refera indeosebi la lucrarea de sfintire pe care o indeplinesc slujitorii bisericesti, iar cel de "episcopos" este mai strans legat de lucrarea de pastorire a turmei crestine. Cautand mai ales spre harul divin crestinii proveniti dintre evrei vedeau in slujitorii bisericii in primul rand pe sfintitori = preoti. In lumea pagana insa nevoia de indrumare a celor intorsi la Hristos pe calea unei trairi noi a determinat dezvoltarea actiunii de pastorire a credinciosilor de catre slujitorii bisericesti. De aceea, in preot, paganii convertiti vedeau, in primul rand, pe pastorul care pastorea turma crestina. Acestui fapt se datoreaza caracterizarea slujitorilor bisericesti ca preoti in Palestina chiar cand erau episcopi, si ca episcopi in lumea pagana chiar cand erau preoti.

Pana la fixarea definitiva a terminologiei bisericesti, folosirea termenului episcop si preot, unul in locul altuia, este explicabila. Credinciosii numeau preot pe episcop cand priveau la puterea lui de a sfinti si numeau episcop pe preot, cand aveau in vedere puterea lui de a pastori. In urma fiecare dintre aceste denumiri a fost strans legata de indatorirea principala a slujitorilor din aceste trepte ale Ierarhiei bisericesti. Slujitorul din treapta din mijloc a carei indatorire principala este de a sfinti pe credinciosi a pastrat numele de preot, fiind mai propriu pentru denumirea acestei lucrari bisericesti. Iar slujitorul din cea mai inalta treapta a Ierarhiei bisericesti a pastrat numele de episcop care caracterizeaza lucrarea de pastorire a turmei crestine.

Exista numeroase marturii ale traditiei despre Ierarhia bisericeasca in timpurile post-apostolice. Amintim in primul rand pe Clement Romanul care arata in epistola sa scrisa crestinilor din Corint intre anii 92-96 existenta Ierarhiei bisericesti impartind pe slujitorii bisericesti in trei categorii: diaconi, preoti carora le da numele de episcopi si alti barbati eminenti, care asemenea apostolilor randuiau pe ceilalti in slujba.

Ierarhia bisericeasca are o autoritate indiscutabila pentru ca este de origine divina. Ignatie Teoforul face distinctie clara intre cele trei trepte ale Ierarhiei bisericesti: diaconi, preoti, episcopi, aratand, totodata, locul pe care-l ocupa fiecare in Biserica, acestia fiind instituiti potrivit cu vointa Mantuitorului prin puterea Duhului Sfant. Fara ierarhie nu exista Biserica.

Sintetizand cele aratate despre slujitorii bisericesti din treapta a doua vom spune ca in lumina scrierilor Noului Testament preotul, privit ca sfintitor al credinciosilor, este randuit in treapta respectiva de catre episcop prin punerea mainilor (hirotonie), rugaciune si post.

Episcopul.

Definitia acestei trepte dupa invatatura Bisericii Ortodoxe este urmatoarea: Episcopatul este cea mai inalta treapta bisericeasca instituita de Mantuitorul Iisus Hristos si de Apostoli. Episcopul fiind pastor al Bisericii dintr-o anumita regiune si sub puterea lui duhovniceasca sta tot clerul si poporul. Cuvantul episcop deriva de la "Episcopeo = privesc, supravegheza, observa cu insemnarea de ocrotitor, supraveghetor, pazitor". In Vechiul Testament numele de episcopi se da supraveghetorilor Cortului Sfant, iar uneori si lui Dumnezeu in intelesul de cercetator, judecator, ori cunoscator, cunoscator al inimii.

In cartile Noului Testament termenul episcop se intalneste de 5 ori. Despre sensul acestui termen asa cum este aratat in Fapte XX, 28, epistolele catre Filipeni, Timotei si Tit, am staruit anterior. In cele ce urmeaza, vom starui asupra cuvintelor unde Sfantul Apostol Petru arata starea nefericita a cititorilor sai cand erau ca oile fara pastor "dar v-ati intors la Pastorul si Pazitorul sufletelor voastre". Aici Mantuitorul este numit pastor si episcop. Termenul episcop nu se intalneste nicaieri in Noul Testament cu insemnarea restransa pe care o are astazi. Cu certitudine, cel mult, s-ar putea spune ca in unele din aceste texte (F. Ap. XX, 28, sau Filipeni I, 1), termenul episcop este folosit ca nume atat pentru slujitorii bisericii din treapta a doua cat si pentru slujitorii din cea mai inalta treapta a Preotiei.

Lipsa unei terminologii bisericesti precise in primele zile ale crestinismului a putut ingadui folosirea de nume comune pentru slujitori deosebiti. Dupa cum termenul Diakonos in sensul de savarsitor al unei lucrari in folosul altora, a putut fi dat nu numai diaconilor, preotilor si episcopilor, dar si apostolilor si chiar Mantuitorului, iar termenul "presbiteros" in sensul de savarsitor al lucrarii de sfintire in Biserica, se acorda preotilor, episcopilor, cat si Apostolilor - Mantuitorul insusi fiind numit "ierevs si arhierevs", - tot astfel numele de episcop in sens de pastor ori supraveghetorul obstii crestine se da nu numai Mantuitorului, dar si episcopului si preotului. Aceasta denumire nu poate fi insa extinsa asupra Apostolilor, fiindca misiunea lor era strans legata de notiunea de "trimis" spre a vesti Evanghelia in toata lumea si nici asupra diaconilor, intrucat acestia isi indeplineau slujba lor de ajutatori ai preotilor si episcopilor.

Scrierile noutestamentare au aratat precis care au fost primii episcopi in intelesul de azi, insa traditia bisericeasca si unele indicii biblice numesc pe Iacob, ruda Domnului, Timotei si Tit ca indeplinind aceasta sarcina in Ierusalim, Efes si Creta. Iacob alaturi de cei 12 apostoli, ocupa un loc de frunte in randurile credinciosilor, inca din cele mai vechi timpuri ale Bisericii. Sfantul Apostol Pavel il aminteste indata dupa Apostoli (Galateni I, 17-19).

Istorisind intalnirea Sa cu Sfantul Apostol Petru-Chefa dupa convertire spune: Iar pe altul din Apostoli n-am vazut, decat numai pe Iacob - fratele Domnului (F. Ap. XXII, 17). Iesind din inchisoare pe la anul 44, Sfantul Petru trimite veste lui Iacob (Galateni II, 9). Pe la anul 49 este primul dintre stalpii Bisericii alaturi de Petru si Ioan. Ia parte, rezuma dezbaterile si propune solutia finala privitoare la primirea paganilor in sanul Bisericii crestine cu ocazia sinodului apostolic.

Fericitul Ieronim precizeaza ca a fost episcop al Ierusalimului si a condus aceasta Biserica timp de 30 ani. Tit numit de Sfantul Apostol Pavel, fiu, frate, tovaras si impreuna lucrator, este intalnit deseori in tovarasia Sf. Apostol Pavel, lucrand atat la propovaduirea Evangheliei cat si la organizarea Bisericii in lumea pagana (Galateni II, 1-3). In epistola adresata lui, Apostolul Pavel ii spune intre altele, ca a fost lasat in Creta ca sa puna randuiala in cele ce lipsesc si sa aseze preoti in fiecare cetate. Tit este infatisat astfel ca intaistatator in Creta. Indatoririle de a propovadui, de a pastori intreaga biserica din regiunea aceea, si in deosebi de a hirotoni preoti in fiecare cetate ni-l arata pe Tit ca episcop.

Timotei, unul dintre cei mai apropiati ucenici ai Apostolului neamurilor si neobosit colaborator, numit de apostol frate, fiu precum si slujitor a lui Dumnezeu (I Tesaloniceni III, 2,) dupa prima captivitate a Sfantului Pavel ramane in Efes ca intaistatator al acelei Biserici, avand indatorirea de a indruma slujitorii bisericesti, cu privire la propovaduirea Evangheliei, de a randui cele cuvenite in cultul bisericesc, de a hirotoni preoti si diaconi de a fi judecatorul si pastorul tuturor credinciosilor din latura Efesului. Asadar Timotei se infatiseaza limpede ca episcop, hirotonia lui in aceasta treapta este aratata prin cuvintele "Nu fii nepasator fata de harul care este intru tine, care ti s-a dat prin proorocire, cu punerea mainilor preotimei - ceata mai marilor preoti. In treapta diaconiei Timotei a fost asezat de Sfantul Apostol Pavel fapt aratat prin cuvintele: "Te indemn sa tii aprins harul lui Dumnezeu, cel ce este in tine, prin punerea mainilor mele" (II Timotei I, 6).

Despre ridicarea lui Timntei in treapta a doua a Ierarhiei bisericesti, nu gasim stiri precise in cartile Noului Testament. Ea a fost savarsita, dupa cate se pare tot de Sfantul Apostol Pavel. Desigur ca alaturea de acestia amintiti au mai fost hirotonisiti de apostoli si alti episcopi. Spre sfarsitul veacului I cand Sfantul Evanghelist Ioan scrie Apocalipsa sunt amintiti cei 7 ingeri ai bisericilor din Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia si Laodiceia. Acestia ar fi episcopii bisericilor amintite. Asa, in Efes ar fi Onisim, in Smirna Policarp ucenicul Sfantului Evanghelist Ioan, in Pergam Antipas.

Mai tarziu vechii scriitori bisericesti ca Hegesip, Irineu, Eusebiu de Cezareea au alcatuit listele celor dintai episeopi a principalelor centre vechi crestine incepand cu cei hirotoniti de catre Apostoli.

Cu toata intrebuintarea termenilor presbiteros si episcopos unul in locul altuia, activitatea episcopilor are note distincte de a presbiterilor - preotilor si aceste note distincte sunt: indrumarea slujitorilor bisericesti, supravegherea lor, judecarea lor si ca nota specifica: asezarea slujitorilor bisericesti in treapta ce li se cuvine prin Taina Hirotoniei. Asezarea episcopilor in treapta lor ierarhica se face de catre presbiterion, la inceput mai multi apostoli, iar mai tarziu mai multi episeopi la un loc.

O conditie esentiala pentru existenta Ierarhiei bisericesti si valabilitatea actelor ei este continuitatea apostolica, adica transmiterea firului neintrerupt al harului preotiei de la Apostoli si pana azi.

Ierarhia bisericeasca isi are originea de la Mantuitorul prin Sfintii Apostoli. Tatal trimite pe Fiul (Ioan XX, 20-22), Fiul trimite pe Apostoli "Nu voi M-ati ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi si v-am trimis ca roada sa aduceti" (Ioan XV, 16). Apostolii lasa urmasi asezati in diferite trepte prin Taina Hirotoniei, ca sa continuie lucrarea de mantuire pana la sfarsitul veacurilor. Dintre acestia, urmasii directi si nemijlociti ai Sf. Apostoli sunt Episcopii prin care se mijloceste existenta celorlalte grade ale hirotoniei.

In cele ce urmeaza, vom expune pe scurt problema preotiei universale care ar parea confuza pentru originea divina a Ierarhiei bisericesti. Teoria preotiei universale are la temelia ei protestul Reformei impotriva Ierarhiei Bisericii romano-catolice.

Temeiurile acestei teorii sunt cuvintele Sfantului Apostol Petru: "Si voi insiva, ca pietre vii, sa fiti ziditi casa duhovniceasca, spre preotie sfanta, ca sa aduceti jertfe duhovnicesti, placute lui Dumnezeu prin Iisus Hristos".

"Iar voi sunteti semintie aleasa, preotie imparateasca, neam sfant, popor agonisit de Dumnezeu, ca sa vestiti in lume, bunatatile Celui ce v-a chemat din intuneric, la lumina Sa cea minunata" (I Petru II, 5, 9).

Acelasi sens au si cuvintele din Apocalipsa: "Si ne-a facut pe noi imparatie, preoti lui Dumnezeu si Tatalui Sau" (I, 6). "Si i-ai facut Dumnezeului nostru imparatie si preoti si vor imparati pe pamant" (V, 10). Rezulta din aceste cuvinte universalitatea preotiei? Nu! Daca le cercetam cu atentie ele au inteles spiritual, duhovnicesc. Asa Apostolul spune pietre vii, casa duhovniceasca, preotie sfanta, jertfe duhovnicesti.

Deci daca vorbele de pietre, casa si jertfe trebuie intelese duhovniceste pentru ca asa cer atributele lamuritoare care le insotesc vii, duhovniceasca, duhovnicesti, atunci si cuvantul preotie care e in stransa legatura cu pietrele, casele si jertfele, de care e vorba in acelasi loc, trebuie inteles tot ca si ele duhovnicesti, iar nu in inteles obisnuit. Intr-atat sunt crestinii preoti, intrucat sunt si templu - casa duhovniceasca - si intrucat aduc si ei jertfe. Cum este templul si cum sunt jertfele aduse de ei asa este si preotia lor. Cum acelea sunt duhovnicesti, rezulta ca si preotia lor e tot duhovniceasca, iar nicidecum o preotie in inteles obisnuit. Iar jertfele duhovnicesti acestea sunt: jertfa buzelor (rugaciunea), roada ticaloaselor noastre buze, inima infranta si smerita. In versetul 9, Apostolul insira patru numiri date odinioara israilitenilor, dar care acum sunt mult mai potrivite crestinilor - semintia aleasa - adica deosebita dintre celelalte semintii pagane, preotie imparateasca adica apartinand Marelui imparat Dumnezeu, neam sfant adica ales, deosebit, pus deoparte in slujba lui Dumnezeu, popor agonisit de Dumnezeu castigat pentru Sine.

Acest neam sau popor - crestinii - caruia i se potrivesc numirile de mai sus a fost chemat din intuneric - adica din paganatate la lumina crestinismului. Deci voi crestinii sunteti adevaratul neam deosebit ales de Dumnezeu la sfintenie si la preotia imparateasca - duhovniceasca a imparatului ceresc.

Ca Sfantul Apostol Petru in citatele de mai sus are in vedere preotia in inteles duhovnicesc, se dovedeste prin aceea ca, in aceeasi epistola, vorbeste si despre preotia in inteles obisnuit, ca treapta a Ierarhiei bisericesti, cand arata cum trebuie sa se comporte preotii fata de pastoritii lor. "Pe preotii cei dintre voi ii rog, pastoriti turma lui Dumnezeu" (I Petru V, 1). Sa se contrazica oare Sfantul Apostol? Apoi despre o preotie imparateasca in sens duhovnicesc se vorbeste si in Vechiul Testament: "Si voi imi veti fi imparatie preoteasca si neam sfant", spune Dumnezeu prin Moise catre poporul Evreu. Si totusi cat de ingradita a fost preotia Vechiului Testament, deoarece numai cei din neamul lui Aaron savarseau cele legate de aceasta preotie, iar cand Core, Datan si Abiron au voit sa-si insuseasca preotia, au sfarsit tragic (Numeri XI).

Cand Mantuitorul instituie Taina Preotiei dupa inviere, numai Apostolilor si prin ei urmasilor acestora le da puterea de a lega si dezlega pacatele. Chiar Sfantul Apostol Petru care scrie despre preotia generala a tuturor credinciosilor, vorbeste si despre preotii carora le este data spre pastorire toata turma. Este un har pe care nu-l poate da poporul credincios.

Sfintii Apostoli au avut plenitudinea darurilor in Biserica prin Pogorarea Duhului Sfant peste ei la Cincizecime; ei au dat aceste daruri episcopilor ca urmasi ai lor, iar acestia, la randul lor le-au dat preotilor si diaconilor, ca ajutori ai lor.

In concluzie, vom spune urmatoarele: potrivit invataturii ortodoxe, ierarhia face parte din structura Bisericii. Inca de la inceputul crestinismului nu putem vorbi de Biserica fara ierarhie sau invers. Unde se intemeia o biserica acolo se hirotoneau si slujitori in cele trei trepte: diaconi, preoti si episeopi.

Ca lucrare spirituala savarsita de Biserica pentru mantuirea credinciosilor, diaconia este infatisata in Sfanta Scriptura prin: lucrarea Mantuitorului in lume, lucrarea ingerilor pentru mantuirea eredinciosilor, lucrarea Bisericii de zidire a Trupului tainic a lui Hristos. Sensul larg al cuvantului diacon, diaconie si-a restrans sfera, pentru a denumi pe slujitorii din prima treapta a Ierarhiei bisericesti diaconi-ajutatori ai preotului si episcopului. Asezarea in aceasta treapta, dintru inceput, s-a facut prin punerea mainilor si rugaciune, adica prin hirotonie, iar existenta acestei trepte aratate in mod documentat de I. P. S. Mitropolit Iustin este anterioara alegerii celor 7 diaconi amintiti in Faptele Sfintilor Apostoli (VI).

A doua treapta - preotia (ierosini) este amintita in scrierile noutestamentare. Evolutia semantica a cuvantului "presbiteros" cu insemnarea etimologica de mai batran, capetenie, mai mare in popor a dat nastere cuvantului preot, cu intelesul de mai mare in randurile crestinilor, slujitor bisericesc, preot.

Pricina pentru care primii crestini au intrebuintat cuvantul "presbiteros" in locul termenului Ierevs a carei prima insemnare este preot in inteles de jertfitor, a fost evitarea confuziei dintre preotul lui Hristos, inzestrat cu har Dumnezeiesc si preotul mozaic Ierevs sau pagan aducator de jertfe sangeroase. Lucrarea harica a preotului este aratata de Sfantul Apostol Iacob, unde slujitorii treptei a doua apar ca savarsitori ai Sfintelor Taine: Spovedania si Maslul.

Prima amintire despre preoti ca slujitori se face in Faptele Sfintilor Apostoli (XI, 30), unde Sfantul Apostol Pavel vorbeste despre "preotii din Ierusalim", carora le-a incredintat colecta crestinilor din Antiohia.

Mai tarziu Sfantul Apostol Petru vorbeste despre preoti ca slujitori din treapta a doua a Ierarhiei bisericesti, aratandu-le indatoririle lor pastorale.

Marturiile scripturistice ne arata ca asezarea in treapta preoteasca se face prin post, punerea mainilor si rugaciune.

Daca apare pentru aceleasi persoane denumirea de presbiter-preot, sau de episcop, aceasta se explica prin unghiul din care era privita lucrarea preoteasca.

Credinciosii proveniti dintre iudei foloseau termenul de preot, deoarece priviau preotia sub latura ei sfintitoare. La randul lor crestinii proveniti dintre pagani foloseau termenul de episcop, pentru ca puneau accentul pe latura de pastorire, de supraveghere a misiunii preotesti. Episcopii apar deosebiti de slujitorii din treapta a doua a Ierarhiei bisericesti si superiori acestora. De exemplu, Iacob fratele Domnului care apare insotit de preoti, Timotei si Tit care aseaza, judeca, supravegheaza si indrumeaza pe slujitorii sfintiti de ei prin hirotonie.

Ierarhia bisericeasca, in cele trei trepte instituita de Mantuitorul si randuita in viata bisericeasca de catre Sfintii Apostoli este dovedita scripturistic si confirmata de marturii ale barbatilor apostolici si ale Sfintilor Parinti.

pr. V. Brumarasu

Pe aceeaşi temă

11 Iulie 2012

Vizualizari: 21915

Voteaza:

Ierarhia bisericeasca 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE