Sfanta Taina a Preotiei - consideratii pastoral-misionare

Sfanta Taina a Preotiei - consideratii pastoral-misionare Mareste imaginea.


Sfanta Taina a Preotiei - consideratii pastoral-misionare

In vremea noastra, secolul ecumenismului crestin, toate marile probleme teologice se discuta din punct de vedere interconfesional in salile de studiu ale scolilor teologice, la intalnirile teologice interconfesionale sau la marile intruniri ecumenice. Acest lucru este foarte necesar si foarte util, tinand seama de stradania comuna a crestinilor de pretutindeni de a se redescoperi, de a se cunoaste reciproc cat mai bine si de a intinde punti de legatura intre marile confesiuni crestine, preludii la maretul act de refacere a unitatii bisericesti, act divino-uman.

Ortodoxia nu e o confesiune istorica, ci e baza Bisericii universale. Taria Ortodoxiei a facut ca structura ei sa ramana neschimbata, asa cum a fost cladita de primele veacuri crestine, de Sinoadele ecumenice, de acea perioada de aur cand Biserica lui Hristos era "una", "sfanta", "soborniceasca" si "apostoleasea", atribute pe care Ortodoxia le pastreaza.

Taria de veacuri si de azi a Ortodoxiei a fost pastrata in egala masura de ierarhie si de poporul dreptcredincios. Un sinod de la Ierusalim, 1679, in concordanta cu Sinoadele ecumenice si cu Sfintii Parinti concluziona: "Fara episcop nu numai ca nu putem fi, dar nici Biserica nu se poate numi Biserica, nici crestinul crestin, fiindca episcopul, care in calitatea de urmas al apostolilor, a primit de la Dumnezeu, prin sfintire si prin chemarea Duhului Sfant pe calea succesiunii, puterea de a lega si dezlega, prin puterea sfintitoare a Duhului Sfant, el este izvorul bogat al tuturor Tainelor Bisericii ecumenice, prin care se poate dobandi mantuirea; episcopul este necesar in Biserica, precum omului ii este necesara respiratia sau lumii soarele".

Lucrarea preoteasca din punct de vedere canonic si juridic se desfasoara prin delegatia episcopului. Preotul in tot ceea ce el face este un delegat al episcopului locului. Munca pastoral-misionara a fost si este dusa la nivelul parohiei prin purtarea de grija a episcopului eparhiot.

In cele ce urmeaza, ocupandu-ne de Sfanta Taina a Preotiei, vom starui mai mult asupra problemelor pastoral-misionare la nivel de parohie.

Validitatea preotiei

In Noul Testament, slujirea preoteasca izvoraste din slujirea Marelui Arhiereu, Domnul nostru Iisus Hristos: "Drept aceea, avand Arhiereu mare, Care a strabatut cerurile, pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, sa tinem cu tarie marturisirea. Sa ne apropiem deci cu incredere de tronul harului, ca sa luam mila si sa aflam har, spre ajutor, la timp potrivit" (Evrei 4, 14-16).

Preotia Sa e netrecatoare, pentru ca e Dumnezeu (Evrei 8, 1-2). El este adevaratul Jertifitor si Jertfa Sa este unica, deoarece S-a adus jertfa pe Sine insusi (Evrei 7, 27-23). El a devenit astfel mijlocitorul Noului Testament (Evrei 9, 15).

Preotia Mantuitorului, preotie vesnica, s-a desfasurat si se desfasoara in timp prin Sfintii Apostoli si prin urmasii acestora. Pentru continuarea operei Sale mantuitoare in lume, Domnul nostru Iisus Hristos a chemat, a ales, a sfintit si a trimis pe apostoli la propovaduire. Aceasta impatrita actiune a Mantuitorului reiese clar din paginile Sfintei Evanghelii: "Iisus a petrecut noaptea in rugaciune catre Dumnezeu si cand s-a facut ziua a chemat la Sine pe ucenicii Sai si a ales din ei doisprezece, pe care i-a numit apostoli" (Luca 6, 12-13; Marcu 3, 13-14 si 6, 7). "Si chemand pe cei doisprezece ucenici ai sai, i-a trimis sa propovaduiasca imparatia lui Dumnezeu si sa vindece pe cei bolnavi" (Luca 9, 1-2).

"Sfinteste-i pe ei intru adevarul Tau... Precum M-ai trimis pe Mine in lume, si Eu i-am trimis pe ei in lume. Pentru ei Eu ma sfintesc pe Mine insumi, ca si ei sa fie sfintiti intru adevar" (Ioan 17, 17-19).

Dupa ce i-a pregatit timp de trei ani si jumatate, le-a trimis Sfantu Duh, Care sa-i calauzeasca la tot adevarul (Ioan 16, 13). Acestia, urmasilor lor directi le-a dat misiunea slujirii "pana la sfarsitul veacului" (Matei 28, 19-20; Ioan 15, 16). Misiunea preotiei Noului Testament are petuitate din Tatal prin Fiul in Sfintii Apostoli si prin acestia in toate generatiile de preoti care se succed la sfintele jertfelnice. "Precum M-a trimis pe Mine Tatal, va trimit si Eu pe voi" (Ioan 20, 21).

Ca aceasta chemare, alegere, sfintire si trimitere nu au fost nu pentru apostoli si numai pentru perioada vietii lor, o constatam si meditand asupra catorva texte scripturistice: "Am si alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Si pe acelea trebuie sa le aduc. Si vor auzi glasul Meu si va fi o turma si un pastor" (Ioan 10, 16). Dar idealul unei turme si a unui pastor nu s-a realizat in timpul vietii apostolilor. Glasul Bunului Pastor a sunat si prin glasul urmasilor apostolilor si se face si astazi auzit prin glasul slujitorilor Bisericii.

"Dar nu numai pentru acestia Ma rog, ci si pentru cei ce vor crede in Mine prin cuvantul lor" (Ioan 17, 20). Ori, noi vedem ca pe continentele globului pamantesc si azi se adauga numarul celor ce cred prin cuvantul urmasilor apostolilor, Mantuitorul a trimis inainte de inaltarea Sa la cer pe ucenicii Sai la misiune spunandu-le: "Mergand, invatati toate nemurile, botezandu-i. Si iata Eu cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitui veacului" (Matei 28, 19-20). Meditand si asupra acestui text scripturistic, constatam ca apostolii n-au putut invata nici boteza toate neamurile, din cauza vietii lor limitate. Deci, Hristos ramane pana la sfarsitul veacului cu urmasii de peste veacuri ai apostolilor. Si daca ramane cu acestia, inseamna ca Duhul Sfant trimis apostolilor este permanent in Biserica, calauzind si pe acestia la tot adevarul. Si daca vreunul dintre urmasii Apostolilor se desparte de Biserica, nu-L mai are calauzitor pe Duhul Sfant. Si daca cineva vrea sa fie preot si vestitor in afara Bisericii, rataceste, neavand calauza. Iata continuitatea operei de mantuire prin urmasii apostolilor calauziti haric in Biserica de Duhul Sfant.

Dar oare poate oricine fi urmas al apostolilor? E deajuns oare sa fii crestin ca sa poti face cele ale preotiei, deci sa continui in Hristos opera de mantuire a lumii si sa faci auzit glasul Lui? Nu!

Apostolii au avut intru inceput continuatori ai muncii lor pe preoti (subintelegem cele trei trepte) deci, persoane bine definite si randuite a fi vestitori ai Cuvantului si conducatori ai Bisericii: "Pe preotii cei dintre voi ii rog, ca unul ce sunt impreuna preot, pastoriti turma lui Dumnezeu data in seama voastra, iar cand se va arata Mai-Marele pastorilor, veti lua cununa cea nevestejita a maririi" (I Petru 5, 1-4).

Fara a face cine stie ce exegeza complicata a acestui text, desprindem totusi cateva idei:
- Apostolul incredinteaza conducerea Bisericii (pastorirea turmei) preotilor.
- Turma a fost data in paza lor, deci nu si-au luat singuri aceasta raspundere, ci li s-a dat.
- Cand, sau cat timp li se da aceasta raspundere? Pana ce se va arata Mai-Marele pastorilor. Deci generatiilor care urmeaza trebuie sa li se dea pastorirea turmei de catre generatiile care trec. Deci, aceasta pastorire a turmei nu poate fi data de altcineva decat de cei care au primit-o de la apostoli si prin acestia de la Hristos.

Aceeasi idee o gasim si la Faptele Apostolilor: "Luati aminte de voi insiva si de turma intru care Duhul Sfant v-a pus pe voi episcopi, ca sa pastoriti Biserica lui Dumnezeu, pe care a castigat-o cu insusi sangele Sau" (F.Ap. 20, 28). Duhul Sfant nu i-a ales oricum, ci folosind Taina Hirotoniei, cu partea ei vazuta si cu savarsitori, dupa randuiala Bisericii, in care si prin care lucreaza Duhul Sfant (Fapte 14, 23).

Despre observarea Sfintei Taine a Hirotoniei il indeamna in chip minunat Sfantul Apostol Pavel pe ucenicul sau, Timotei: "Nu fi nepasator fata de harul care este intru tine, care ti s-a dat prin proorocie, cu punere mainilor preotiei" (I Timotei 4, 14). Sa ne oprim putin si asupra acestui tex si sa desprindem cateva idei:

- Prin episcopi si preoti lucreaza harul Sfantului Duh, caruia ei trebuie sa-i dea cuvenita atentie.
- Acest har s-a dat prin punerea mainilor preotiei. Deci nimeni altcineva nu poate da acest har decat preotia. Harul nu se da fara lucrarea vazuta a preotiei. Unii crestini zic ca au harul primit direct de la Duhul Sfant, dar daca ei nu au acest har primit prin lucrarea ierarhiei, care este savarsitoarea neintrerupta a activitatii sfintitoare a apostolilor si a lui Hristos, ei se inseala. Acest har nu se da in mod exceptional, ci intr-o continuitate unitara de la Hristos si de la apostoli. In Biserica lui Hristos nu sunt mai multe inceputuri, ci un singur inceput, care este Hristos (I Corinteni). Mai intelegem din cuvintele Sfantului Apostol Pavel catre Timotei.

Mai intelgem ca Sfanta Taina a Hirotoniei (ca si celelalte Sfinte Taine) are doua aspecte. Aspectul vazut - punerea mainilor preotiei - si cel nevazut - proorocia - la lucrarea Sfantului Duh.

Iin sfarsit, ucenicului sau Tit, Sfantul Apostol Pavel ii scrie: "Pentru aceasta te-am lasat in Creta, ca sa indreptezi cele ce mai lipsesc si sa asezi preoti prin cetati, precum ti-am randuit" (Tit 1, 5). Vedem de aici ca nici episcopul nu poate face hirotonii oricum, ci observand randuiala Bisericii, dintru inceput fixata.

Candidatii la hirotonie trebuie sa indeplineasca unele conditii, cerute de Sfanta Scriptura si de canoanele Bisericii. De aceste conditii ne vom ocupa in capitolul ce urmeaza.

Am vazut in cele mai de sus ca preotia harica a Noului Testament este chemata, aleasa, sfintita si trimisa de Mantuitorul nostru Iisus Hristos si de ucenicii Sai pentru continuarea operei de mantuire a lumii pana la sfarsitul veacurilor. Acestei preotii i se cuvine ascultare si supunere din partea pastoritilor, pentru ca ea este incununata de slava dumnezeiasca: "Si slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca sa fie una, precum Noi una suntem" (Ioan 17, 22).

Cei care nu asculta de aceasta preotie, de ierarhia bisericeasca, distrug unitatea, unitate care nu este circumscrisa in timp si in spatiu, ci este fundamentata pe unitatea Sfintei Treimi. Acest aspect al problemei iese cu pregnanta la iveala din Sfanta Scriptura. Mai citam, spre exemplificare, doar textul de la Luca 10, 16: "Cel ce va asculta pe voi, pe Mine Ma asculta si cel ce se leapada de voi, se leapada de Mine, iar cel ce se leapada de Mine, se leapada de Cel ce M-a trimis pe Mine". Deci cel ce se leapada de aceasta trimitere continua, care este unitatea harica in Hristos a Bisericii in timp si in spatiu, se leapada de Dumnezeu. In acelasi context si Sfantul Apostol Pavel indeamna: "Ascultati pe conducatorii vostri si va supuneti lor, fiindca ei privegheaza pentru sufletele voastre, avand sa dea de ele seama" (Evrei 13, 17). Iata, deci mantuirea personala se realizeaza prin ascultare, in unitatea Bisericii.

Pregatirea candidatilor pentru preotie

Candidatii la hirotonie trebuie sa indeplineasca anumite conditii, cerute atat de Sfanta Scriptura cat si de randuielile bisericesti. Dintre aceste conditii amintim pe cele intelectuale, morale, cele ale integritatii corporale si altele. Fara a desconsidera importanta tuturor acestor conditii, noi ne vom ocupa in cele ce urmeaza de pregatirea intelectuala a candidatilor la hirotonie, drept conditie a hirotoniei pentru clerul de mir. Si aceasta, deoarece, asa cum am mai aratat, munca pastoral-misionara a Bisericii este sustinuta in primul rand la nivelul parohiei.

"Dupa cuvantul Mantuitorului nostru Iisus Hristos, "orice carturar cu invatatura despre imparatia cerurilor este asemenea unui om gospodar care scoate din vistieria sa lucruri noi si lucruri vechi" (Matei, 13, 52). Deci Pentru aceasta se ostenesc ani in sir pe bancile scolilor teologice candidatii la Preotie si in continuare preotii staruie in invatatura despre imparatia cerurilor: ca sa fie buni chivernisitori ai tainelor lui Dumnezeu in parohia ce li s-a incredintat si sa nu lase altora, nepregatiti, activitatea pastoral-misionara din parohie.

Bineinteles, pregatirea teologica nu trebuie trambitata, ci dovedita. Preotul paroh trebuie sa-si rezolve el toate problemele parohiei si sa nu astepte sa vina altcineva sa i le rezolve. Altfel se dovedeste neputincios si nu mai poate fi considerat un bun pastor de suflete.

In activitatea sa, preotul trebuie sa stie a se folosi de adevarurile credintei noastre interpretate si traite in duh nou. Prin folosirea acestora preotul ramane slujitor fidel al Bisericii Ortodoxe in atmosfera creatoare si de duh datatoare a timpului in care traieste.

Unii ar putea spune ca cei doisprezece apostoli ai Mantuitorului au fost oameni simpli. Da, e foarte adevarat. Dar trebuie sa ne gandim la faptul ca ei s-au adapat de invatatura chiar de la Izvorul Revelatiei, Invatatorul Iisus Hristos, "Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat", iar Apostolul Pavel, care a fost ales printr-o chemare speciala si poate si cea mai grea munca, adica aceea de vestire a Evangheliei la neamuri era un om invatat.

Sfanta Scriptura indeamna mereu ca preotii sa fie cu pregatire cultuala deosebita. Sfantul Apostol Pavel il lauda pe ucenicul sau Timotei pentru faptul ca este om invatat (II Timotei 3, 14-15). Acestuia si lui Tit, episcopul Cretei, apostolul le da mereu indemnuri sa staruiasca in activitatea invatatoreasca: "De pofteste cineva episcopie, bun lucru doreste. Se cuvine insa episcopului sa fie destoinic sa invete pe altii" (I Timotei 3, 1-2).

"Propovaduieste si invata, fii pilda credinciosilor si cu purtarea. Pana voi veni indeletniceste-te cu cititul, cu povatuirea si cu invatatura, ia aminte de tine insuti si de invatatura; staruieste in ea; caci astfel facand te vei mantui si pe tine si pe cei ce te vor asculta" (I Timotei 4, 11-13, 16). "Preotii cei ce carmuiesc bine sa se invredniceasca de indoita cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovaduirea si cu invatatura" (I Timotei 5, 17)

Stim ca acestia au fost trimisi de Mantuitorui la toate popoarele si in toate veacurile, sa invete, sa boteze si iar sa invete (Matei 28, 19-20). Deci, iata trimiterea speciala si porunca dubla de a invata. Dintotdeauna unii crestini si-au luat singuri sarcina de a invata. De aceea, apostolul neamurilor se intreaba: "Cum vor predica, daca nu sint trimisi?" (Romani 10, 15). "Au doara toti sunt apostoli?" (I Corinteni 12, 28-40).

Biserica de la inceputul ei a propovaduit adevarul, l-a aparat si a staruit ca sa nu se produca abateri de la dreapta invatatura si de la randuielile bisericesti, statornicite de catre Sfintii Apostoli. Acei crestini care fac altceva decat invata Biserica, sustin ca vestesc cuvantul Domnului. Dar "chiar de se va lupta cineva, nu se incununeaza, daca nu se lupta dupa lege" (II Timotei 2, 5). De aceea, Sfintii Apostoli indeamna: "Nu fiti multi invatatori, fratii mei, stiind ca (noi, cei care invatam) mai mare judecata vom lua" (Iacob 3, 1), ci mai bine "ascultati pe conducatorii vostri si va supuneti lor, fiindca ei privegheaza pentru sufletele voastre, avand sa dea de ele seama" (Evrei 13, 17). De ce sa ascultam? Pentru ca insusi Mantuitorul a aratat ca acesti chemati, alesi, sfintiti si trimisi la misiune au o pregatire speciala pentru munca lor: "Voua vi-i dat sa stiti tainele imparatiei cerurilor, iar acelora nu li-i dat" (Matei 13, 11).

Staruind putin la acest text scripturistic putem spune ca celor cu vocatie pentru preotie in scolile teologice li se lamuresc pe larg toate aspectele invataturii noastre crestine. Ei dau apoi aceasta invatatura credinciosilor, dupa posibilitatile acestora de intelegere. Dar vedem ca unii crestini isi aleg invatatori dintre oameni simpli, care ei insasi au nevoie de invatatura. Acestia, dupa cuvantul Apostolului, mai trebuie hraniti cu lapte (I Corinteni 3, 2).

Cei ce fac prozelitism in randul credinciosilor nostri nu tin seama de faptul ca poporul roman este un popor dreptmaritor crestin, chiar de la nasterea sa ca popor roman. Ei imputinand voit tezaurul Bisericii, imputineaza si tezaurul spiritualitatii poporului nostru. Astfel, unii dintre ei nesocotesc Sfanta Traditie, iar Sfanta Scriptura o interpreteaza unilateral si interesat iar altii, pentru sustinerea unor pretentii ale lor, neglijeaza Sfanta Scriptura, aducand in centrul discutiei unele parti ale Sfintei Traditii, cum ar fi, de pilda, canoanele si hotararile Sinoadelor ecumenice. Si unii si altii lucreaza la imputinarea tezaurului Bisericii si la dezorientarea spirituala a poporului dreptcredincios.

Si unii si altii dintre crestinii care fac prozelitism au inlocuit dreapta invatatura a Bisericii cu invataturi minore si interesate, pline de promisiuni, amenintari si blesteme pentru cei ce au ramas statornici in unitatea Bisericii. Unii dintre ei, neavand o invatatura temeinica, o colporteaza de prin alte parti ale lumii. Credinciosii care au urmat acestui fel de "invatatori auzind numai blesteme si amenintari, sunt niste timorati. Religia crestina devine in felul acesta o religie a fricii si nu a dragostei. De ce? Unii din interese straine poporului nostru, altii din lipsa de cultura. Si totusi ei sustin ca ceea ce fac este predica si vestire a adevarului. Dar ce adevar este acesta propovaduit in ascuns si pe furis? "Lumanarea, aprinzandu-se, nu se pune sub vas" (Matei 5, 15). Traditia si indeosebi canoanele Bisericii vin in ajutorul Sfintei Scripturi, aratand ca: "Episcopul sau preotul care nu invata dreapta credinta sa se afuriseasca, si daca persista, sa se cateriseasca" (Canonul 58 apostolic). Canonul 19 al Sinodului Trulan precizeaza: "invatatura data de cler poporului sa fie dupa Sfintii Parinti", iar alt canon al aceluiasi sinod adauga: "Mireanul care invata fara voia episcopului, ca fie afurisit".

Scolile noastre teologice au menirea de a pregati nu numai intelectual candidatii la preotie, ci de a le forma si tinuta moral-duhovniceasca si de a le cerceta vocatia. Dar ne intrebam: cum realizeaza aceasta cei ce fac prozelitism?

In scolile teologice se formeaza in tanarul candidat nu numai viitorul preot, ci si cetateanul cinstit si demn, angrenat in problemele vremii, capabil sa slujeasca la cele doua altare: al Bisericii si al Patriei. Oare la fel se intampla si cu cei ce-si iau singuri misiunea si demnitatea de invatatori si de preoti? De aceea, ei calca voit porunca Scripturii: "Clericul sa fie iubitor de pace." (I Timotei 3, 3). Deci nu se cuvine ca in numele Scripturii si in numele Bisericii sa fie cineva iubitor de dezbinare.

Preotie si Biserica

"Luati aminte de voi insiva si de toata turma, in care Duhul Sfant v-a pus episcopi (subinteles preoti) ca sa pastoriti Biserica lui Dumnezeu, pe care a castigat-o cu scump sangele Sau" (Fapte 20, 28).

Se poate vorbi despre slujirea preoteasca in tote limbile pamantului si pe intelesul tuturor. Dar daca sufletul nu urca cu o treapta mai sus decat cuvantul, degeaba vorbim.

Slujirea preoteasca in Biserica este pe cat de usoara, pe atat de grea; usoara - pentru ca preotii trebuie sa-si predea sufletele in mainile lui Hristos; grea - pentru ca din mainile lor se cer sufletele pastoritilor.

Vocatia preotului nu-i ca cea a sculptorului. Sculptorul, daca nu-i reuseste opera, o arunca. Dar preotul, care lucreaza continuu si de fiecare data Trupul lui Hristos, trebuie sa-l lucreze in mod perfect. Si important este faptul ca preotul trebuie sa inteleaga prin Trupul lui Hristos atat Sfanta impartasanie cat si Biserica. Si iata ca astfel Biserica, cu aspectele ei: universal si comunitar, se suprapune fiintial Sfintei impartasanii.

Taina Comuniuni - Taina Euharistiei - Taina Bisericii. Activitatea lucratoare a preotiei in Biserica este una, dar cu un intreit aspect: de jertfitor, de invatator, de conducator. Iar potentele slujirii preotesti izvorasc din intreita slujire a lui Hristos, Capul si Mirele Bisericii. Preotii sunt cei care administreaza cele sapte taine ale Bisericii dupa cuvantul Apostolului: "Asa sa ne socoteasca pe noi oamenii ca pe niste slujitori ai lui Hristos si iconomi ai tainelor lui Dumnezeu" (I Corinteni 4, 1).

Preotul, in calitatea sa de jertfitor, prin harul care ii este dat si colaborand cu harul Sfantului Duh in Biserica, inmulteste numarul fiilor Bisericii prin baia Botezului (Matei 28, 19; Ioan 3, 5), ii intareste prin Taina Sfantului Mir (II Corinteni 1, 21-22; I Ioan 2, 20) ii hraneste spre viata cu Trupul si Sangele Domnului (Matei 26, 26-28 si paralelele; Ioan 6, 35; 6, 51-54) si le iarta pacatele (Ioan 20, 21-23, Matei 18, 18 ; 16, 18).

Prin preot Dumnezeu sfinteste nunta, spre dainuirea neamului omenesc (Matei 19, 4-9), vindeca si alina durerile trupesti si sufletesti in Taina Sfantului Maslu (Marcu 6, 13; Iacob 5, 14-15). Prin punerea mainilor de catre episcop pe capul celui ce se hirotoneste se da continuitatea harului in Taina Hirotoniei celor alesi de Dumnezeu si pregatiti pentru slujirea la sfintele altare (Ioan 20, 21; Fapte 14, 23).

Preotia crestina e propovaduitoare si de obicei se considera ca acesta este primul aspect al slujirii preotesti. Noi am vorbit mai intai de aspectul de Jertfa si de taina deoarece aici se vede in modul cel mai invederat colaborarea cu harul Sfantului Duh. Dar e tot atat de adevarat ca Mantuitorui a trimis pe apostolii Sai si pe urmasii acestora pana la sfarsitul veacului sa invete si apoi sa boteze (Matei 28, 19-20). De ce? Ne spune tot Sfanta Scriptura: "Credinta izvoraste din auzire, iar auzirea din cuvantul lui Hristos" (Romani 10, 17). Deci cel ce asculta invatatura "va crede, se va mantui" (Marcu 16, 16).

Mantuitorul in nenumarate ocazii a indemnat pe ucenicii Sai la propovaduire (Matei 10, 27; Luca 12, 3; Marcu 16, 15). La randul sau, Apostol Pavel indeamna: "Propovaduieste cuvantul, staruieste cu timp si fara de timp, mustra, cearta, indeamna cu toata indelunga rabdare si invatatura" (II Timotei 4, 2). Aceleasi indemnuri le gasim presarate pe tot cuprinsul epistolelor pastorale ale Sfaintului Apostol Pavel.

Deci, iata ca aspectul invatatorese al slujirii preotesti, nu este o indatorire ocazionala sau o posibilitate de etalare a eruditiei, ci este un aspect fiintial al misiunii preotiei. In aspectul invatatoresc al misiunii preotesti se cuprinde, cum am mai aratat, si activitatea misionara a Bisericii, ca prevenire si antidot al prozelitismului.

In sfarsit, pentru latura de conducator a slujirii preotesti, aducem din cuvantul Scripturii doar doua temeiuri: "Cel ce va asculta pe voi, pe Mine Ma asculta si cel ce se leapada de voi se leapada de Mine; iar cel ce se leapada de Mine, se leapada de Cel ce M-a trimis pe Mine" (Luca 10, 16) "Luati aminte de voi insiva si de toata turma in care Duhul Sfant v-a pus episcopi ca sa pastoriti Biserica lui Dumnezeu pe care a castigat-o cu scump Sangele Sau" (Fapte 20, 28).

Aici este locul potrivit sa subliniem ca in Noul Testament, original grecesc, nu se foloseste pentru preot cuvantul "ierevs" ci "prezbiteros", sj aceasta din doua motive:

a. din respect pentru preotia Domnului Iisus Hristos (Evrrei 5, 6).
b. sa se faca deosebire intre preotia Noului Testament si cea a Vechiului Testament.

La inceput nu s-a facut separare de termeni intre episcopi si preoti (prezbiteri), dar niciodata nu s-a facut confuzie de atributii. (Fapte 20,17; 20, 28). Sensul termenilor s-a fixat mai tarziu. Distinctia intre cele trei trepte ale Ierarhiei o gasim in epistolele Sfantului Clement Romanul si ale Sfantului Ignatie Teoforul, ca apoi sa fie reluata de intreaga literatura patristica.

O alta problema asupra careia trebuie sa zabovim este aceea ca Sfanta Scriptura prezinta doua feluri de preotie : preotia universala sau imparateasca si preotia harica. Nu intram in amanunte de ordin dogmatic, ci vrem numai sa constatam ca unii crestini care fac prozelitism, in baza catorva texte scripturistice care vorbesc despre preotia universala sau imparateasca se considera a fi preoti. Dar ei au trecut peste unele elemente de care ne-am ocupat mai inainte: chemarea, alegerea, sfintirea, trimiterea, continuitatea harica.

Unul dintre aceste texte este la Iesire (19, 6): "Imi veti fi imparatie preoteasca si neam sfint".

Este aici un mare adevar, deoarece din poporul evreu, din semintia lui Avraam S-a ridicat Preotul-imparat Iisus Hristos si poporul din care S-a ridicat a fost pazit de Dumnezeu ca un neam sfant, cu religie monoteista. Cunoscand pe singurul, adevaratul Dumnezeu. Dar pentru slujba preoteasca Dumnezeu a ales persoane anume (Iesire 28, 29; Numeri 18, 1-7; Deuteronom 10, 8 si altele).

Sa ne oprim si asupra textului de la Isaia (61, 6): "Si voi veti fi numiti preoti ai Domnului, slujitori ai Dumnezeului nostru." Dar daca citim si primele cinci versete ale aceluiasi capitol, vedem ca profetul se refera la crestini, la cei ce aveau sa creada in Hristos, celor carora li s-au vindeca inimile zdrobite, robilor carora li s-a propovaduit slobozirea s.a.m.d. Acestia sunt si cei de care vorbeste Sfantul Apostol Petru in prima sa epistola, adica cei "alesi intru sfintirea Duhului spre ascultare" (I Petru 1, 2). Acestora deci crestinilor, le spune apostolul ca sunt "ca pietre vii sa fie zidire duhovniceasca spre preotie sfanta, ca sa aduceti jertfe duhovnicesti placute lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos" (2, 5). Iar mai departe spune: "Voi sunteti semintie aleasa, preotie imparateasca, neam sfant, popor agonisit de Dumnezeu, ca sa vestiti in lume bunatatile Celui ce v-a chemat din intuneric la lumina cea minunata".

Aceste pietre vii sunt fiii Bisericii, ai casei duhovnicesti. Acest neam preotesc, crestinii, adica Trupul Bisericii, care are cap pe si preot pe Iisus Hristos, au datoria de a aduce jertfe duhovnicesti. Aceste jertfe sunt: pocainta, fapta buna, rugaciunea si altele (Psalm 50, 17 si 20)

Acestor pietre vii ale Bisericii, acestei preotii imparatesti, crestinilor, le spune Apostolul: "Sa infatisati trupurile voastre ca pe o jertfa vie, sfanta, si placuta lui Dumnezeu" (Romani 12, 1; I Petru 2, 5), Si intr-adevar, jertfele mucenicilor au fost din randul tuturor crestinilor. Aceste jertfe stau niste pietre vii in edificiul Bisericii, "Piatra cea din capul unghiului fiind Hristos" (Matei 21, 42).

Dar acestui neam ales al crestinilor, acestor "pietre vii Sfantul Apostot Petru nu le incredinteaza pastorirea turmei si lucrarea preoteasca. Nici nu avea cum. Daca toti ar fi preoti si imparati, unde ar fi poporul? Le cere credinta, fapte, dar nu le cere ca acestea sa duca la dezbinare, sa nu mai tina seama de legile Bisericii. Caci "chiar daca se lupta cineva, nu se incununeaza daca nu se lupta dupa lege" (II Timotei 2, 5).

Cand este vorba de adevarata preotie harica, chemata, aleasa, sfintita si trimisa, Sfantul Apostol Petru spune: "Pe preotii cei dintre voi ii rog .. pastoriti turma lui Dumnezeu data in paza voastra.. iar cand se va arata Mai-Marele pastorilor, veti lua cununa cea nevestejita a maririi" (I petru 5, 1-4).

Cat despre textele de la Apocalipsa (1, 6 si 5, 10), ele vorbece la modul general tot despre crestini. Spunem aceasta deoarece si in Apocalipsa gasim referiri precise la preotia harica. A se vedea capitolele 2 si 3 cu epistolele scrise ingerilor, adica episcopilor celor sapte Biserici. Acestor episcopi li se da porunca sa pastoreasca bine turma incredintata lor si sa rezolve fiecare toate problemele in Biserica sa.

Am insistat asupra acestor texte scripturistice pentru a ne arata ca ele nu contravin, asa cum ar crede unii, preotiei harice randuite de Mantuitorul si de Sfintii Apostoli.

Preotia harica este singura si adevarata preotie crestina, randuita de Mantuitorul si de Sfintii Apostoli sa continue pana la sfarsitul veacurilor in numele lui Hristos si prin nevazuta lucrare a Sfantului Duh opera de mantuire a lumii.

pr. prof. C. Cojocaru

11 Iulie 2012

Vizualizari: 6636

Voteaza:

Sfanta Taina a Preotiei - consideratii pastoral-misionare 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.



RETELE SOCIALE