Taina prefacerii

Taina prefacerii Mareste imaginea.


Taina prefacerii

In conferinta de la Friedewalder, episcopul Ioannis Ziziulas a respins toate chestiunile privitoare la modul prefacerii darurilor euharistice. "Abstractie facand de afirmatia ca are loc o schimbare a elementelor", notiunea de metabole (cel mai bine tradusa prin "preschimbare"), folosita pentru desemnarea preschimbarii darurilor euharistice, nu mai are "nici un continut concret".

Aceasta notiune se gaseste de altfel inca la Iustin Martirul si Filozoful. Sfantul Ioan Gura de Aur foloseste ocazional metarrythmizein. Alti Parinti prefera verbul metapoiein. Rugaciunea euharistica din Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur culmineaza in cererea ca Dumnezeu sa "prefaca" darurile cu Duhul Sau Cel Sfant.

Liturghia Sfantului Vasile cel Mare cere, dimpotriva, numai ca darurile sa fie "aratate" ca Trup si Sange al lui Hristos. Diversitatea notiunilor indica faptul ca Parintii si-au propus sa arate numai ca aici are loc o schimbare reala, nu si sa explice cum anume se intampla aceasta schimbare.

Notiunea de "transsubstantiere" patrunsa tarziu in teologia ortodoxa serveste cel mai adeseori nu la explicarea misterului, ci numai pentru a stabili deosebirea fata de o intelegere protestanta sau protestantizanta.

Astfel, in anul 1973 mitropolitul pe atunci de Tuia si Belev si conducatorul relatiilor externe ale Patriarhiei Ruse, Iuvenali (Pojarkov), a incercat sa prezinte aceasta notiune in traducerea ei ruseasca "presus-cestvlenie", drept notiunea ortodoxa traditionala pentru prefacerea darurilor euharistice.

"Credinta noastra este exprimata printr-un cuvant: transsubstantiere. Cred ca oricum am pune problema prezentei Trupului si Sangelui lui Hristos in Euharistie, n-am putea exprima mai bine, mai exact si mai adanc credinta ortodoxa".

Tocmai pentru ca acest termen apare atat de greu acceptabil partenerilor de dialog evanghelici, el pare a stabili in modul cel mai clar cu putinta dezacordul fundamental perceput de mitropolitul Iuvenalie in problema prefacerii euharistice, exprimate si in alte practici deosebitoare, ca, de pilda, in atitudinea negativa fata de moaste.

In orice caz, asa l-a inteles in cadrul aceluiasi dialog parintele Vitali Borovoi, care a admis totodata ca notiunea "s-a ivit foarte tarziu si a venit din Apus" si ca "Parintii bisericesti vechi nu au cunoscut-o". Cu toate acestea teologii ortodocsi au dreptate atunci cand il apara "pentru ca se tem ca prin renuntarea la el ar putea fi abandonata realitatea misterului".

De altfel termenul "transsubstantiere" a patruns in teologia ortodoxa exclusiv pe un front antiprotestant, iar nu pe baza unui adevarat interes fata de reprezentarile filozofice legate de el. in aceasta directie clar antiprotestanta se intalneste el in Marturisirea Ortodoxa a mitropolitului Petru Movila de la 1640, respectiv 1642, si in Marturisirea Ortodoxa a patriarhului Dositei din 1672.

Istoria preluarii sale in Catehismul mitropolitului Filaret (Drozdov) arata si ea ca nu era vorba de o receptare a gandirii medievale marcate de aristotelism, ci de asigurarea credintei in prezenta reala permanenta a lui Hristos in darurile euharistice. El accentueaza faptul "ca prin cuvantul «transsubstantiere» nu se explica cum anume se prefac painea si vinul in Trupul si Sangele Domnului, caci nimeni nu poate sa inteleaga aceasta afara de Dumnezeu, ci se arata numai ca painea este in chip real, adevarat si fiintial adevaratul Trup al lui Hristos insusi iar vinul Sangele lui Hristos insusi".

Mitropolitul Makari (Bulgakov) e si el de parere tot intr-o luare de pozitie antiluterana explicita ca: "Painea si vinul nu pot deveni adevaratul Trup si adevaratul Sange al lui Hristos altfel decat prin prefacerea sau prin preschimbarea fiintei insasi a painii si vinului in fiinta Trucului si Sangelui lui Hristos, adica prin prefacerea fiintei". In forma sa greceasca, metousios, termenul apare si in Dogmatica lui Christos Andrutsos.

In Biserica Ortodoxa Rusa chiar si unii teologi critici au socotit multa vreme cuvantul "transsubstantiere" specific ortodox sau l-au folosit pur si simplu nereflectand asupra lui. De exemplu, savantul liturgist critic Aleksandr Petrovici Golubtov (1860-1911) aprecia extrem de critic schimbarea pozitiei laicilor in Biserica si se referea critic la schimbarile in intelegerea jertfei euharistice. In schimb, el foloseste inca extrem de degajat termenul "transsubstantiere" pentru caracterizarea invataturii despre Euharistie a Sfantului Irineu al Lyonului.

O critica la adresa teologiei asa-numitelor Marturisiri de credinta si a invataturii despre transsubstantiere patrunsa prin ele in teologia ortodoxa a rasunat in Biserica rasa pentru prima oara in disputele purtate in jurul posibilitatii unei uniri bisericesti cu vechii catolici. In teologia greaca termenul pare sa fi prins mai mult decat in cea rusa. In dialogul de la Friedewalder mentionat deja in repetate randuri in acest capitol, Ioannis Ziziulas a respins chiar foarte hotarat notiunea de transsubstantiere citand alte glasuri sceptice fata de aceasta.

In cadrul aceluiasi dialog a respins acest termen si Konstantin Andronikov. Ca docent la Institutul "Saint-Serge" din Paris, el sta in traditia acestui Institut, mai cu seama in aceea a parintelui Serghi Bulgakov.

In interpretarea parintelui Serghi Bulgakov "minunea prefacerii sfintelor daruri nu este una fizica, ci una metafizica". Ea se realizeaza nu ca minunea de la Cana, respectiv ca o prefacere a unei materii in alta; in prefacerea (metabole) darurilor euharistice exista mai degraba "un fel de identitate a termenului a quo cu termenul ad quem", "o identitate a neidenticului, o unire a diferitului". Prefacerea euharistica exclude de-a dreptul o prefacere fizica, asa cum o afirma invatatura transsubstantierii.

Potrivit invataturii ortodoxe, "caracterul de paine si vin" al darurilor ramane si dupa prefacere, in timp ce dupa invatatura tomista, asa cum o interpreteaza parintele Bulgakov, prefacerea este minunea unirii Trupului si Sangelui fara accidenti ai lui Hristos cu painea si vinul lipsite de substanta lor. Fata de aceasta, prefacerea euharistica face mai mult: fiindca si accidentii sunt prinsi de prefacere; pentru ca painea euharistica ca paine si vinul ca vin, darurile creatiei ca atare, primesc prin prefacere o noua calitate.

Abstractie facand de fixatia nepermisa pe o filozofie care mai degraba sta in calea problematizarii teologice decat o favorizeaza, teologia catolica esueaza, dupa parerea lui Bulgakov, in intrebarea privitoare la ce anume se schimba in materia painii si vinului in Euharistie, cum se raporteaza painea la Trupul si vinul la Sangele lui Hristos.

Teologia primelor patru veacuri a pastrat tacere asupra a ce anume se petrece cu painea si vinul in Euharistie; totusi, faptul ca painea ca paine si vinul ca vin sunt Trupul si Sangele lui Hristos e convingerea ferma a Parintilor din primele veacuri^, asa cum atesta Sfantul Irineu: "Painea din pamant care a primit invocarea lui Dumnezeu nu mai e o paine obisnuita... ci Euharistie, constand din doua lucruri, unul pamantesc si altul ceresc".

Acest citat din Sfantul Irineu a slujit de altfel la al VI-lea Dialog Arnoldshain intre reprezentantii Bisericii Ortodoxe Ruse si ai Bisericii Evanghelice din Germania din iarna lui 1973, ca baza a intelegerii tezelor comune ale teologilor Nikolai Uspenski si Georg Kretschmar.

Pentru parintele Serghi Bulgakov, important in invocarea Sfantului Irineu al Lyonului este faptul ca in gandirea teologica a Parintilor, prefacerea euharistica n-a desfiintat caracterul de paine al painii si de vin al vinului.

Acest lucru e important, pentru ca in Taina nu e vorba de suprimarea creaturii, ci de transfigurarea ei cosmic-eshatologica. in Euharistie are loc in mod incipient, anticipat, transfigurarea lumii, iar parintele Bulgakov devine unul din primii reprezentanti ai explicatiei cosmic-eshatologice a Liturghiei.

In dumnezeiasca Liturghie, sub materia euharistica, "aceasta transfigurare a creatiei, corespunzand celei de-a Doua Veniri (Parusii) a Mantuitorului, are loc in mod tainic, adica intr-un mod vadit numai pentru ochii credintei. Ceea ce se realizeaza in Taina se va realiza la sfarsitul veacurilor in intreaga lume, care este trupul umanitatii iar acesta din urma este trupul lui Hristos”.

In mod contrar, Christos Andrutsos punea in paralel transformarea jertfei euharistice cu distrugerea celui jertfit in jertfa sangeroasa. Deci hotarator pentru el era tocmai faptul ca in Euharistie painea si vinul nu mai raman paine si vin. Prin aceasta insa, acest militant pentru Ortodoxie parasea desigur cadrul invataturii ortodoxe.

Parintele Serghi Bulgakov fundamenteaza invatatura despre transfigurarea materiei in dumnezeiasca Liturghie pe distinctia existenta intre prezenta euharistica a lui Hristos si prezenta Sa materiala inainte de inaltarea la cer. Din cauza acestei diferente, "povatuirile" de la sfarsitul Liturghierului interzic impartasania daca dupa prefacere pe disc apare pruncul Hristos, deci daca in loc de prefacerea euharistic-metafizica are loc o prefacere fizica.

Parintele Bulgakov se refera aici la istorisirile unor miracole euharistice ca aceea a aparitiei pruncului Hristos pe disc, pe care le cunoaste si traditia occidentala, dar care se intalnesc mai intai in Rasarit. L-a scapat insa evident faptul ca afirmatiile din "povatuiri" sunt marcate tocmai de teologia scolastica pe care o combatea aici si pe care o vedea poate intr-un mod prea putin diferentiat. Aceste "povatuiri" le intalnim prima data in Sluzebnik-ul din 1617, puternic influentat occidental. Oprirea de la impartasirea de darurile euharistice, cand nu mai sunt recunoscute ca paine si vin, ci ca pruncul Hristos pe discul euharistie, oprire care pare sa contrazica traditia ortodoxa mai veche, isi are originea intr-o influenta latina, si anume in Summa Theologica a lui Toma d'Aquino, care declara incheiata prezenta euharistica a lui Hristos atunci cand in loc de "species sacramentis" sunt vazute trupul si sangele lui Hristos sau Hristos ca prunc.

Deosebirea intre prezenta trupeasca a lui Hristos pe pamant inainte de inaltare si cea euharistica a evidentiat-o corect - inaintea parintelui Serghi Bulgakov - Sfantul Ioan Damaschin atunci cand a accentuat "ca nu se coboara din cer trupul care s-a inaltat, ci insasi painea si vinul se prefac in trupul si sangele Domnului".

Pentru parintele Bulgakov, aceasta inseamna ca in Euharistie credinciosii "nu mananca o bucata de trup si sange in forma ei naturala, ci ei se impartasesc de corporalitatea una si indivizibila a Domnului, si prin aceasta ei se unesc cu El trupeste, dar si duhovniceste".

Pe langa aceste tendinte spre o perspectiva cosmic-eshato-logica a Euharistiei, in studiul parintelui Bulgakov gasim si expresii care evidentiaza mai puternic decat dogmatica clasica caracterul de cina al dumnezeiestii Liturghii.

Invatatura despre transsubstantiere dizolva, in conceptia parintelui Bulgakov, legatura dintre prefacere si impartasire, deoarece ea invata prefacerea independent de impartasire. in Liturghie insa, corporalitatea lui Hristos nu e daruita la modul absolut, ci spre mancare.

Potrivit invataturii ortodoxe, o prefacere "nu spre impartasanie", ca in Biserica Romano-Catolica, nu exista. Chiar si atunci cand Darurile sfinte sunt pastrate, aceasta se face in scopul impartasirii. "In Euharistie avem o aratare a lui Hristos pe pamant, fireste limitata doar la scopul impartasirii. Noi cinstim Sfintele Daruri in Taina impartasaniei, fiindca in ele e prezent Hristos Care Se daruieste celor ce se impartasesc; in ele insa noi nu-L putem "pipai" pe Hristos si nu cautam sa-L retinem impreuna cu noi".

Prin aceste expresii parintele Bulgakov a inteles implicit mai corect intentia invataturii luterane despre limitarea prezentei reale la "usus sacramenti", decat teologii care au vazut aici doar o limitare temporala, nu numai obiectiva.

In confruntarea cu teologia occidentala a jucat dintotdea-una un rol important si momentul prefacerii darurilor euharistice. Teologia liturgica ortodoxa a exploatat in aceasta privinta toate posibilitatile: de la conceptia ca darurile s-ar preface inca de la proscomidie, pana la prefacerea darurilor euharistice in urma rostirii cuvintelor de instituire, aceasta din urma ce-i drept respinsa oficial in Rusia, in secolul XVII.

Intr-un vechi comentariu liturgic foarte indragit o vreme in Rusia se oglindeste si vechea conceptie siriaca potrivit careia abia o data cu frangerea painii e incheiata consacrarea darurilor euharistice. Imitand scolastica medievala in determinarea materiei si formei, teologia ortodoxa de scoala a numit epicleza - ocazional desemnata si prin formula "cuvinte de savarsire" -, respectiv adeseori numai formula finala a epiclezei in redactarea Liturghiei Sfantului Ioan Gura de Aur drept "forma sacramenti".

Aceasta formula preluata si in Liturghia Sfantului Vasile cel Mare suna: "prefacandu-le pe ele cu Duhul Tau Cel Sfant". Aceasta conceptie se oglindeste si in Dogmatica lui Christos Andrutsos. Pentru el savarsitorul foloseste cuvintele de instituire "numai citand si povestind, nu cu intentia de a sfinti, cum accepta Biserica occidentala.

Prefacerea painii si a vinului se realizeaza de catre Duhul Sfant, Care este invocat atunci cand preotul zice: "Si fa painea aceasta cinstit Trupul Hristosului Tau, iar ce este in potirul acesta cinstit Sangele Hristosului Tau, prefacandu-le cu Duhul Tau cel Sfant".

Mitropolitul Makari (Bulgakov) este aici mai prevazator, intrucat el desemneaza celebrarea Liturghiei drept spatiul indispensabil pentru consacrarea darurilor, in fapt, Biserica Ortodoxa recunoaste fara exceptie consacrarea euharistica numai savarsita in cadrul Dumnezeiestii Liturghii, si de aceea este cu atat mai remarcabil ca acest lucru nu a dat de gandit in teologia ortodoxa.

Chiar si acolo unde mitropolitul Makari vorbeste de "lucrarea cea mai importanta" in partea euharistica a Liturghiei, el numeste pe langa epicleza si cuvintele de instituire. Ambele sunt "o lucrare unica, neintrerupta si indivizibila. Pentru ca fara instituirea lui Hristos si fara «aceasta porunca mantuitoare», Biserica "n-ar indrazni niciodata sa paseasca la savarsirea sfanta a acestei taine mari si infricosatoare".

Aceasta legatura intre cuvintele de instituire si epicleza, in care epicleza e pusa in legatura intr-un mod special cu "savarsirea" liturgica, dar este vazuta impreuna cu cuvintele de instituire drept parte componenta integrala a dumnezeiestii Liturghii, si astfel pusa in legatura cu rugaciunea euharistica, cel putin de la "Sfant, Sfant, Sfant" incoace, se intalneste in literatura ortodoxa chiar mai frecvent decat accentuarea exclusiva a epiclezei, gasita insa deja in a V-a Cateheza mistagogica a Sfantului Chiril al Ierusalimului.

Astfel, "povatuirile" date in anexa in orice Liturghier, nu reduc nicidecum consacrarea la epicleza. In "povatuiri" i se dau preotului indicatii pentru cele mai diferite cazuri si pentru accidentele ce pot surveni in celebrarea dumnezeiestii Liturghii. Cand, de exemplu, se constata o lipsa in ce priveste "materia", trebuie sa fie repetata "junghierea mielului" de la proscomidie si rugaciunea euharistica de la "Sfant, Sfant, Sfant" pana la epicleza inclusiv; cand aceasta lipsa este constatata foarte tarziu, trebuie repetata rugaciunea euharistica de la cuvintele de instituire (lor le urmeaza intotdeauna, inainte de epicleza, anamneza).

Acelasi lucru e valabil in cazul in care preotul a uitat sa spuna ceva esential din rugaciunea euharistica. Si intr-un atare caz repetarea epiclezei nu e de ajuns, trebuie rostite cuvintele de instituire, anamneza si epicleza. Si acest lucru e valabil in toate cazurile unei lipse sau defectiuni in savarsirea Liturghiei.

Asadar, invatatura despre prefacerea darurilor euharistice prin epicleza sufera inca in stadiul tarziu al dezvoltarii invataturii o limitare semnificativa. Partea centrala absolut necesara actiunii euharistice este si in aceasta faza acea sectiune din rugaciunea euharistica care se intinde de la cuvintele de instituire pana la epicleza si care cuprinde si pomenirea (anamneza) operei de mantuire si o formula de oferire.

Fireste, "povatuirile" au si un alt strat, mai puternic influentat scolastic. in acest strat se defineste ce este absolut necesar pentru savarsirea Euharistiei: preotul hirotonit canonic (de popor nu este vorba), intentia dreapta de savarsire a sacramentului, materia stabilita la instituire (paine curata, dospita, si vin de struguri [amestecat cu apa]), iar drept forma: "savarsirea acestei Taine printr-o rugaciune si prin cuvintele insotite cu binecuvantarea prin mana preotului: «Si fa painea aceasta cinstit Trupul Hristosului Tau si ce este in potirul acesta cinstit Sangele Hristosului Tau, prefacandu-le cu Duhul Tau Cel Sfant»". Pentru cazul concelebrarii se accentueaza de asemenea ca preotii trebuie sa rosteasca neaparat impreuna formula hotaratoare, si ca nimeni nu trebuie s-o ia inaintea altuia in rostirea ei. Temerile de rivalitate intre concelebranti in rostirea "formulei de consacrare" sunt insa posibile numai acolo unde epicleza nu mai e inteleasa ca o rugaciune, ci ca o formula, sensul ei adevarat fiind deci rasturnat.

Tot ca o rugaciune, iar nu ca "formula", a vrut sa fie inteleasa epicleza Nicolae Cabasila, desi, pe de alta parte, tot el a accentuat-o ca nici un alt Parinte ortodox. Atunci cand dovedea latinilor ca si rugaciunea lor euharistica culmineaza in epicleza, pentru el nu e vorba de o formula de consacrare, ci de caracterul de rugaciune a rugaciunii euharistice.

Intregul spectru al afirmatiilor posibile cu privire la momentul prefacerii apare limpede atunci cand comparam expresiile care vad sfintirea darurilor conditionata de o formula de consacrare cu ceea ce se sustinea in Rusia sub influenta stiintelor istorico-critice de la sfarsitul secolului XIX.

Teologul Ivan Karabinov din Sankt Petersburg mergea atat de departe, incat explica cuvintele de instituire si epicleza drept adausuri secundare la jertfa de lauda savarsita la origine numai prin anamneza. Karabinov nu se exprima insa cu privire la legitimitatea adausurilor, desigur pentru ca nu voia ca ele sa fie puse in discutie principial.

Rezultatele cercetarilor sale nu s-au putut impune decat in parte. Limitele influentei lui trebuie explicate prin faptul ca situatia Bisericii Ortodoxe Ruse n-a mai ingaduit o dezvoltare ulterioara a tendintelor critice, iar alte Biserici Ortodoxe nu erau in situatia de a duce la capat o atare critica.

Un lucru insa scoala istorica l-a realizat, si anume a facut ca discutia despre "formulele de savarsire" a Euharistiei sa nu mai fie perceputa ca adecvata. Astfel, in dialogul deja amintit de la Friedewald, teologul rus Konstantin Andronikov, activ la Institutul "Saint-Serge" din Paris, spunea: "Epicleza nu este o formula de savarsire.

Acest lucru trebuie inteles inainte de inceputul oricarei discutii. Ea nu e un lucru care sa fie opus cuvintelor de instituire. Nu, epicleza nu e un moment care opereaza magic in anumite clipe, asemenea unui «deus ex machina», preschimbarea elementelor. Ea este cu totul si cu totul o rugaciune...

Exista o schimbare, o prefacere, dar nu se poate spune ca aceasta e efectuata de o cauzalitate exact determinabila". Teologia ortodoxa s-a vazut silita sa caute o atare cauzalitate atunci cand a inceput sa gandeasca in categorii occidentale ca "forma" si "substantia". "In fond, intreaga Liturghie trebuie vazuta drept o rugaciune de consacrare".

Lucrul cel mai important aici mi se pare acela ca, o data cu Konstantin Andronikov si cu alti teologi, s-a recastigat iarasi caracterul de rugaciune al epiclezei care se pierduse prin reliefarea cuvintelor epiclezei drept "forma sacramenti". Biserica greaca pare a fi mai avansata decat teologia rusa in aceasta regandire a caracterului de rugaciune al epiclezei, intrucat ea a eliminat din nou din Liturghia Sfantului Vasile cel Mare formula "prefacandu-le cu Duhul Tau cel Sfant", preluata in Liturghia Sfantului Vasile cel Mare din Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur.

Karl Christian Felmy

Pe aceeaşi temă

11 Iulie 2012

Vizualizari: 4534

Voteaza:

Taina prefacerii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE