Cum va fi sfarsitul lumii

Cum va fi sfarsitul lumii Mareste imaginea.

Din cele mai vechi timpuri, omenirea a fost preocupata nu doar de problema originii omului si a cosmosului, ci mai ales de sensul istoriei. Problema sfarsitului lumii este prezenta la mai toate religiile/civilizatiile lumii. Mayasii, spre exemplu, au lasat printr-un „mesaj“ al zeului-rege Pacal informatia conform careia sfarsitul lumii ar fi pe 25 decembrie 2012. In calcularea acestei date s-au folosit si cunostinte de astronomie, foarte avansate de altfel. Unele denominatiuni crestine s-au hazardat, uneori, sa anunte cu „precizie“ sfarsitul lumii.

Materialul de fata nu-si propune inventarierea acestor teorii asupra momentului in care se va pune punct acestei lumi, ci asupra modului in care este anticipat a se petrece acest lucru.

Cuvantul „eshatologie“, provenit din grecescul ta eshata, semnifica acea cunoastere despre cele din urma evenimente pamantesti si despre sfarsitul istoriei. Eshatologia, ca teologie a sfarsitului, a cunoscut o anume dezvoltare istorica pe care o vom prezenta succint, bazandu-ne in special pe lucrarea profesorului Klauspeter Blaser, Eléments daeschatologie. Laavenir de la réconciliation.

Eshatologia, de la antici la reformatori
In Vechiul Testament, Dumnezeu este Domnul istoriei: sfarsitul istoriei universale va fi judecata universala, care pregateste noua creatie, unde se va realiza Imparatia lui Dumnezeu. Asa cum antropologia iudaica, in caracterul sau monist, nu va permite posibilitatea nemuririi sufletului, cu exceptia celei a omului total (inviere), in acelasi fel, Imparatia lui Dumnezeu nu va putea fi o lume suprapusa pe a noastra, ci reluarea sa, recrearea ei. Eshatologia iudaica nu se bazeaza atat pe speculatii metafizice, cat pe consideratii etice. Este vorba despre cautarea unei dreptati veritabile, a carei realizare, asteptata zadarnic dintotdeauna in istorie, este impinsa la capatul acesteia.

In Noul Testament, cuvantul „eshatos“ se gaseste in 53 de locatii. In Evanghelia dupa Ioan (6,39), Mantuitorul le spune evreilor ca-i va invia pe cei incredintati lui de Tatal „in ziua cea de apoi“ („eshate hemera“). Istoria promisiunilor din Vechiul Testament se descopera si in istoria mesianica a Evangheliei lui Hristos si ambele istorii ne trimit catre o imparatie a lui Dumnezeu eshatologica, dar totodata prezenta in istorie (cf. Adrian Lemeni, Sensul eshatologic al creatiei). Sfintii Parinti, inca din cele mai vechi scrieri, au propovaduit speranta omului in invierea din morti, a trecerii sale, dupa actul mortii, din timp in vesnicie. Tertulian pune in relatie eshatologia si antropologia: omul intreg (trup si suflet) este responsabil in fata Judecatorului, care isi va manifesta dreptatea la sfarsitul veacurilor.

Gandirea scolastica a Evului mediu a incercat sa structureze doctrinele inaintasilor si a dezvoltat o invatatura despre cinci locuri (receptacula) eshatologice: infernum (infernul), paradisus (raiul), purgatorium (purgatoriul), limbus infantium (loc pentru copiii nebotezati), limbus patrum (loc pentru Parintii Vechiului Testament). In aceasta epoca, sperantele milenariste sunt prezente puternic printre secte (catarii etc.). Milenarismul sau hiliasmul este credinta celor care vorbesc despre o imparatie de o mie de ani a lui Hristos pe pamant. Ei se bazeaza pe pasajul din Apocalipsa de la capitolul 20 (versetele 2-7) in care au tradus gresit o expresie care inseamna „mii de ani“, nu „o mie de ani“. Eshatologia reformatorilor ramane in principal dominata de preocuparea asupra viitorului individual si, prin asta, de o speranta pentru lume.

„Eshatologiile“ Occidentului

Teologia occidentala moderna a dezvoltat diferite intelesuri ale eshatologiei care ar putea fi sintetizate in urmatoarele curente de gandire:

a) Eshatologia „consecventa“ (Schweizer, Werner). Ea „dez-eshatologizeaza“ mesajul evanghelic considerand ca istoria ne arata ca Iisus S-a inselat: asteptarile Sale eshatologice si mesianice nu s-au implinit in fapt. Sarcina noastra ar fi aceea de a remedia intarzierea Parusiei, luptand si activand in conformitate cu instructiunile etice ale lui Hristos, valabile pentru eternitate.

b) Eshatologia subiectivitatii transcendentale (Barth, Althaus). Acest curent sustine faptul ca nu se poate gandi vesnicia in lumea aceasta. Eshatonul prezinta o semnificatie transcendentala, dincolo si dincoace de timp. Dumnezeu este cel „cu totul Altul“ care, cand izbucneste, prin Cuvant, suprima timpul si il confrunta pe om cu intreaga sa istorie in aceasta ultima clipa.

c) Eshatologia existentiala (Bultmann). Ca si eshatologia consecventa, ea reduce asteptarea eshatologica la dimensiunea cererii si a deciziei de credinta. Intruparea lui Hristos este un eveniment eshatologic in sensul ca acesta este actul prin care Dumnezeu a pus capat lumii celei vechi. „Dumnezeu a pus capat lumii celei vechi si ii pune mereu capat, in prezentul clipei intalnirii existentiale a omului cu Iisus. Iar omul nu se poate intalni cu Iisus decat in credinta si in iubire“, sustine Bultmann.

d) Eshatologia evolutionista (Teilhard de Chardin) reuneste datele stiintei cu speranta crestina in procesul unei cosmogeneze: biogeneza - noogeneza - hristogeneza. Evolutia universului se face de o asemenea maniera incat se implineste in Hristos cosmic.

e) Eshatologia „implinita“ (Dodd, Cullman) indica faptul ca Imparatia lui Dumnezeu a fost inaugurata, definitiv, prin slujirea lui Iisus si prin Invierea Lui. Eshatologia se refera la prezent; nu exista doua eshatologii, una in viitor si alta in prezent, iar eshatologia lui Iisus este marcata de vestirea Imparatiei, in acelasi timp prezenta si viitoare.

f) Eshatologia anticipatoare (Moltmann, Sauter) face diferenta intre „futurum“ (viitor) si „adventus“ (sosire, venire). Istoria omenirii se orienteaza si spre viitor, anticipandu-l: viitorul lumii celei noi nu se confunda, dar se articuleaza de eshaton, care transforma prezentul. Eshatologia devine doctrina si practica a sperantei.

g) Eshatologia autorevelarii lui Dumnezeu intr-o maniera indirecta in istorie (Pannenberg). Istoria a primit unitatea sa de sfarsit, care este revelatia lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu, vesnic, se reveleaza, putin cate putin, in timp. Wolfgang Pannenberg se apropie de teologia ortodoxa prin faptul ca Imparatia lui Dumnezeu poate sa predomine la un moment dat in istorie, sa fie foarte aproape, dar niciodata nu este definitiva in lumea aceasta. Istoria nu este identica cu eshatonul.

Marxismul, o eshatologie secularizata
Unita la nasterea omului modern cu o abordare antropocentrica si rationalista a lumii, cu o noua sensibilitate la tema istoriei ca si la un anume istoricism, epoca moderna va genera si o secularizare a eshatologiei. O noutate a conceptiei moderne este si opozitia sa la o viziune traditionala asupra omului si asupra lumii care era in mod esential intoarsa spre trecut (spre exemplu, conceptia traditionala afriana despre lume, in care stramosii joaca un rol important). Aceasta conceptie traditionala este astazi inlocuita de fascinatia moderna pentru viitor (a se vedea cercetarile stiintifice, tehnice, literatura stiintifico-fantastica, cibernetica etc. prin care viitorul a devenit manevrabil). Iata, mai jos, cateva jaloane ce marcheaza secularizarea eshatologiei.

Renasterea indica deja omul ca fiind cauza a dezvoltarii istorice (ca, mai tarziu, marxismul). Pe masura secularizarii, cu care se insoteste o anume credinta in progres, epoca moderna contesta abordarea crestina a istoriei, in numele unitatii realitatii si in numele experientei prezentului. Secolul luminilor combate ideea judecatii: judecata se realizeaza acum in constiinta (in „tribunalul interior“ al lui Kant).

Nici Nietzsche nu vede in ideea vietii vesnice decat dorinta si vointa celor slabi care, prin frica, vor sa evite lumea; el astepta lumea omului nou, a Supraomului. Eshatologia este interiorizata si secularizata; nu se mai vorbeste despre nemurire si despre suflet individual. Imparatia lui Dumnezeu devine o categorie etica, referitoare la inima. Aceasta dezeshatologizare este insotita de idealism in filosofie si de o teologie liberala.

Materialismul vizeaza, de asemeneea, eliminarea eshatologiei, careia i se reproseaza ca este o proiectie umana (Feuerbach) sau o iluzie (Marx). Marxismul este, la randul lui, un fel de eshatologie secularizata care considera ca nu mai trebuie sa asteptam justitia si eliberarea - si implicit pe Dumnezeu - ci trebuie sa le realizam noi insine pe pamant. Incercarea marxistilor de a instaura „raiul pe pamant“ s-a soldat insa cu torturi, mutilari, crime sufletesti si trupesti etc.

In plan social si politic, eshatologia se prezinta si sub forma utopiei. Inventat de Thomas More, plecand de la cuvantul „topos“ (loc) la care se adauga particula negativa (u), acest termen desemneaza societatea ideala care vrea sa se substituie societatii existente, de unde raul si nedreptatea sunt excluse.

Eshatologia in teologia ortodoxa
In teologia ortodoxa contemporana, eshatologia are un rol extrem de important, fiind o preocupare constanta a unor ganditori din spatiul rus (N. Berdiaev, G. Florovsky, S. Bulgakov, N. Lossky, P. Evdokimov, O. Clement, A. Schmemann), in spatiul grec (I. Zizioulas, C. Yannaras, N. Matsukas) sau in cel romanesc (in care cel mai important exponent este parintele Staniloae). Pentru Berdiaev sfarsitul istoriei este inevitabil. O istorie fara sfarsit este tot atat de absurda pe cat ar fi de absurda viata noastra daca extragem doar o zi din ea. „Teologia ortodoxa insista asupra unei relatii echilibrate intre eshaton si istorie. In viziunea ortodoxa sunt depasite conceptiile unilaterale si extreme. Nu avem nici o identificare a eshatonului cu istoria (panteism), dar nici o separare a celor doua realitati (deism). Conceptia ortodoxa afirma intrepatrunderea eshatonului cu istoria, ceea ce ne fereste atat de o sacralizare excesiva a lumii imediate, cat si de o secularizare a ei“ (cf. Gh. F. Anghelescu, Eternitate, timp si eshatologie in antropologia patristica greaca).

Ce sunt chinurile iadului

O prezentarea sistematica a eshatologiei ortodoxe o intalnim in Dogmatica parintelui Staniloae, care trateaza separat eshatologia particulara de cea universala.

Eshatologia particulara face referire la moartea fiecarui om in acest veac. Considerata ca fiind o punte catre o alta existenta si nicidecum un sfarsit, „moartea da sens si adancime vietii noastre pamantesti, ajutand chiar prin aceasta la maturizarea spirituala si la mantuirea noastra“ (n.n.: cf. Teologia dogmatica ortodoxa a pr. Dumitru Staniloae; mai departe vom nota prin TDO trimiterile la acest volum).

Moartea nu este, asadar, doar consecinta pacatului, a neascultarii lui Adam, ci este si sansa de a spori in comuniunea cu Dumnezeu, de a trece la plenitudinea vietii. Judecata lui Dumnezeu, prin care unii vor avea parte de fericirea vesnica, iar altii de nefericirea vesnica, inseamna ca Dumnezeu, care este deschis oricarei persoane create pentru comuniune, constata cu regret ca unii oameni nu accepta sau au devenit incapabili sa accepte aceasta comuniune si ca prin aceasta raman in nefericire prin insasi libertatea lor.

In plus, asa cum indica Sfantul Ioan Damaschin, chinurile iadului nu sunt acel foc material asa cum este prezentat mai ales in folclorul teologic, ci sunt de fapt poftele care nu-si gasesc materia spre a fi satisfacute. „Lipsa materiilor in stare sa satisfaca poftele este elementul constitutiv al chinurilor iadului“ (TDO). A forta pe cineva la comuniune, adica a-l mantui fortat, ar fi un atentat la libertatea omului, o nesocotire a celui mai mare dar pe care Dumnezeu l-a facut oamenilor.

Semne ale sfarsitului istoriei

Eshatologia universala priveste modul in care intreaga creatie va fi desavarsita de Dumnezeu. Componentele eshatologiei universale sunt: desavarsirea lumii trecute prin sfarsitul formei actuale a ei; a doua venire a lui Hristos; invierea generala a mortilor si schimbarea trupurilor celor de pe pamant; Judecata universala din urma; viata vesnica intru fericire sau nefericire.

Comentand accentul pe care Berdiaev il pune pe creatiile artistice ca o forma activa de asteptare a Parusiei, parintele Staniloae apreciaza ca fiecare om poate, de fapt, contribui la aceasta opera comuna de transfigurare a creatiei obiective. „Fiecare va fi judecat la sfarsit in fata tuturor, in fata rezultatului final al istoriei. Prin aceasta se va arata ca fiecare este chemat sa lucreze binele nu numai in cercul inchis al semenilor sai (.), ci si pentru cauzele generale ale omenirii“ (TDO).

Aceasta raportare a credinciosului la timpul istoric ca si cand Imparatia a si venit este una de tipul deja, dar nu inca. Hristos S-a intrupat si ne-a daruit ceva ce va veni. Aici este paradoxala arvuna. Ne-a dat deja prin inaltarea Sa la ceruri ceva, si anume „imparatia Ta ce va sa fie“ (cum spune una dintre rugaciunile pe care preotul ortodox le rosteste la Liturghie). Veacurile lumii acesteia ne ofera sansa de a pregusta taina imparatiei.

Exista si unele semne ale sfarsitului istoriei, dupa cum ne relateaza Scriptura. Ele sunt concentrate de parintele Staniloae in urmatoarea enumerare: 1) predicarea Evangheliei la toate popoarele; 2) convertirea poporului evreu la crestinism; 3) inmultirea faradelegii si racirea dragostei intre oameni, caderea multora de la credinta, amagiti de prooroci mincinosi; 4) venirea lui Enoh si Ilie; 5) venirea lui Antihrist; 6) aratarea pe cer a „semnului Fiului omului“, adica a Crucii.

Avand in vedere aceste semne, Scriptura cere credinciosilor sa fie pregatiti pentru momentul sfarsitului, dar nu spune exact cand va avea loc. Si nici nu da vreo sansa omului de a se implica in decizia asupra momentului sfarsitului. Caci „istoria nu va ajunge la sfarsit prin ea insasi, ci prin voia lui Dumnezeu“ (TDO).

Ethos-ul eshatologic al Bisericii
Biserica nu este numai institutie. Ea este si un mod de existenta. Mesajul eshatologic al Bisericii se transforma in ethos, in mod de a fi. Cum poate dovedi Biserica impartasirea de cele ce vor sa fie in modul de viata al membrilor ei? Ne vom margini doar la cateva observatii.

Viitorul nu este determinat de trecut
Exista doua feluri de eshatologie. Prima socoteste viitorul, cele de pe urma, ca fiind consecinte ale trecutului. In acest caz, viitorul poate fi programat sa fie rezultatul unei cauze care se afla in trecut. Aceasta se poate intampla in doua feluri. In gandirea greaca antica, asa cum este exprimata, in principal, in tragedie, absolut tot ce se petrece in viata omului este dinainte hotarat de catre zei. In gandirea occidentala mai noua, dominata de umanism, omul isi poate cladi viitorul prin faptele lui. In gandirea crestina, lucrurile stau altfel. Viitorul nu depinde de trecut, nu este rezultat al trecutului. Cele ce vor sa fie dau fiinta trecutului.

Aceasta pozitie ar putea parea absurda: este ca si cum ai calatori in sens invers sagetii timpului. Si totusi, stiinta fizicii incepe astazi sa descopere motive pentru reversibilitatea timpului - dinspre viitor inspre trecut.

Sfantul Maxim Marturisitorul scrie ca viitorul este cauza, iar nu efectul trecutului, de vreme ce motivul crearii lumii este Hristos Cel eshatologic, unire a creatului si necreatului in veacul ce va sa fie. Dupa Sf. Maxim, Biserica traieste acest fapt in Sf. Euharistie, in care ceea ce „va sa fie“ devine realitate, in care viitorul devine cauza a trecutului. In Sf. Euharistie calatorim in timp in sens invers - dinspre viitor inspre prezent si trecut. Astfel, Biserica este nu ceea ce este in prezent, ci ceea ce va fi la sfarsitul veacurilor.

Pericolul mentalitatii lumesti
Laicizarea Bisericii nu include numai chestiuni de ordin institutional, precum legatura Bisericii cu statul, cu societatea etc., ci si de ordin moral. O Biserica laicizata imita societatea si justitia lumeasca in modul in care-l socoteste pe cel ce pacatuieste. Cand, de pilda, Biserica pretinde pedepsirea juridica a pacatului, ce altceva face decat sa uite ca pacatosul se poate pocai si poate deveni sfant? Cand Biserica iarta, cum poate ea, in acelasi timp, sa ceara pedepsirea juridica a pacatosilor? Biserica nu trebuie sa adopte atitudini proprii lumii in probleme de morala, ci sa reverse in lume duhul iertarii si al iubirii, care lasa viitorul sa-l izbaveasca pe om de trecut. O Biserica ce tine minte raul este o Biserica laicizata, caci tinerea minte a raului este proprie lumii si moralei lumesti.

Desigur, viziunea eshatologica include mereu nesiguranta. Daca las liber un criminal, infrunt riscul ca el sa ma omoare. Daca Biserica aplica in istorie ceea ce a spus Hristos in Predica de pe Munte, risca sa fie rastignita asemenea Lui. Cine va intoarce si obrazul celalalt celui care il palmuieste, fara riscul de a-si pierde viata? Daca Biserica vrea sa se simta in siguranta in istorie, nu poate decat sa-si uite sensul ei eshatologic. Ca sa se simta comod in lume, de multe ori Biserica adopta, total sau partial, mentalitati lumesti. Este greu pretul cerut si Biserica nu are intotdeauna barbatia sa-l plateasca.

Daca Biserica este in lume, dar nu din lume, daca nu avem aici cetate, ci o cautam pe cea viitoare, atunci identitatea Bisericii, ontologia ei nu pot fi decat eshatologice. Fiinta ei se afla in Imparatia lui Dumnezeu, radacinile ei sunt infipte in cele viitoare si doar ramurile si frunzele pomului ei se gasesc in trecutul si prezentul istoric. Numai in Sf. Euharistie, icoana celor ce vor sa fie, poate trai acest fapt. De aceea, toate celelalte acte ale ei se imbisericesc doar cand se incorporeaza Sfintei Euharistii.

Traind in lume, Biserica nu poate decat sa se foloseasca de cele ale lumii si sa fie deschisa spre istorie, pana la a o influenta. Dar pentru a nu se laiciza facand aceasta, trebuie sa pastreze neatinse acele elemente ale sale purtatoare ale mesajului despre „cele ce vor sa fie“, elemente intre care amintim monahismul, Sf. Liturghie, duhul iertarii. Daca si acestea vor fi contaminate de mijloace lumesti, asa cum s-a intamplat in Occident, atunci pericolul ca Biserica sa-si piarda identitatea va fi enorm. In lume, dar nu din lume - asta sa nu uite Biserica niciodata! (Fragment din articolul „Biserica si eshatonul“ de Ioannis ZIZIOULAS, Mitropolit de Pergam; traducere din limba greaca de Sorina Munteanu)

Pr. Constantin Sturzu

.

Despre autor

pr. Constantin Sturzu pr. Constantin Sturzu

Senior editor
153 articole postate
Publica din 25 Iunie 2013

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 4445

Voteaza:

Cum va fi sfarsitul lumii 1.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE