Judecata universala

Judecata universala Mareste imaginea.


Iubirea divina sau judecata universala

Perioada dintre judecata particulara si cea universala de la sfarsitul timpurilor este inca una de provizorat in ceea ce priveste soarta sufletelor: nici dreptii nu primesc inca fericirea deplina ca rasplata a vredniciei lor, dar nici pacatosii pedeapsa propriu-zisa.

"Exista o deosebire de grad, zice pr. Staniloae, intre fericirea de dupa judecata particulara, cand inca nu ne vom intalni cu toti oamenii care au trait pe pamant in credinta in Hristos, si cea de dupa judecata universala, cand ne vom intalni cu totii. Dupa invatatura ortodoxa, un element care face mai mica fericirea dreptilor de dupa judecata particulara decat cea de dupa judecata universala este ca ei vor primi fericirea la judecata universala impreuna cu toti cei ce vor crede. Nu poate fi cineva deplin fericit de bunatatile primite de la Dumnezeu, daca nu se bucura de ele impreuna cu altii, impreuna cu toti".

Acelasi provizorat si in privinta situatiei celor pacatosi. Marcu Eugenicul, mitropolitul Efesului, spune si el: "Sufletele celor plecati cu pacate de moarte sunt inchise in iad ca intr-o inchisoare, dar inca nu sunt chinuite de pe acum in focul general, ci avandu-l pe acesta inaintea ochilor, sufera amarnic de vederea lui in asteptarea caderii sigure in el. Astfel, chiar si pacatosii extremi, desi se chinuiesc in parte, n-au cazut chiar in chinuri".

Cu totul alta va fi situatia dupa judecata universala. Cei drepti vor cunoaste atunci, in sfarsit, pe toti cei care au trait inaintea lor ca si dupa. Atunci li se vor descoperi toti virtuosii, toti cei vrednici din intreaga istorie umana impreuna cu care vor mosteni si vor gusta fericirea vesnica a Imparatiei lui Dumnezeu. Referindu-se la aceasta recunoastere a tuturor de catre toti, Sfantul Ioan Gura de Aur spune: "Nu vom cunoaste numai pe cunoscuti acolo, ci vom privi si pe cei ce n-au ajuns niciodata la vederea noastra."

Cum va fi posibil acest lucru din moment ce nu si-au vazut niciodata unii altora fetele? Intrebarii ii raspunde Sfantul Ioan Damaschin, care, in completarea celor spuse de Sfantul Ioan Gura de Aur, adauga: "Sa nu socoteasca cineva ca nu va recunoaste nici unul pe nici unul la acea infricosata judecata si adunare. Fiecare va recunoaste pe aproapele lui nu dupa chipul trupului, ci dupa privirea patrunzatoare a sufletului".

In schimb, cei pacatosi vor cunoaste, in sfarsit, adevarata pedeapsa, chinul integral. Atunci se va descoperi adevarata rautate a fiecaruia. Sfantul Vasile zice: "Stand de-jur-imprejurul tau, cei nedreptatiti de tine vor striga catre tine, caci oriunde ti-ai intoarce ochii vei vedea chipurile faptelor tale rele. Aici orfanii, dincolo vaduvele, acolo saracii doborati de tine, slujitorii pe care i-ai azvarlit, vecinii pe care i-ai suparat".

Deosebit de sugestiv infatiseaza acest moment pr. Staniloae care zice: "Din toate partile toti ii vor scoate, celui ce a facut rele, la suprafata constiintei toate relele facute, toate refuzurile de dialoguri fratesti cu fapta si motivele pentru care de acum va fi lasat intr-o singuratate inspaimantatoare si definitiva. Apoi va urma insasi aceasta parasire totala si definitiva de catre toti; tacerea si singuratatea eterna il vor inconjura ca un ocean; va urma iesirea lui din orice dialog, din orice comunicare pentru totdeauna. Cat timp s-a miscat intre oameni care nu-l cunosteau, a mai putut injgheba un dialog cu cineva, pentru ca nu i se cunostea de toti nesinceritatea invartosata. Acum cade in singuratatea parasirii si uitarii de catre toti, in extrema opusa sobomicitatii. In aceasta consta iadul."

Asadar, la judecata universala nu va mai ramane nici o taina nedescoperita. Dreptii vor straluci fara de umbra in toata splendoarea vredniciei lor, iar pacatosilor li se va descoperi intreaga uratenie fara rezerva. ingerii insisi, crede Bulgakov, vor fi judecati dupa cum si-au indeplinit slujba de a indemna pe oamenii dati lor in grija sa faca binele si sa evite raul. Si ei chiar vor astepta "cu frica si cutremur" judecata universala.

Dar judecata universala nu va insemna numai descoperirea tainei fiecaruia, ci si a planului divin cu privire la intreaga lume, a acelui plan din veci ascuns in sanul lui Dumnezeu. Va avea loc atunci marea revelatie asupra sensului creatiei si al istoriei. Nimic nu va mai ramane ascuns, ci totul va capata, in sfarsit, un sens, o explicatie definitiva, chiar si pentru ingeri.

"Ingerii, adauga Bulgakov, nu sunt atotstiutori si atotputernici. Ei n-au cunoscut (mai dinainte) taina intruparii, ci au cunoscut-o abia prin Biserica. Prin urmare, ei n-au inteles pana la capat nici sensul ascuns al istoriei lumii si in parte al Vechiului Testament, care devine inteligibil abia prin intrupare".

Desi cunoasterea lor este incomparabil mai profunda decat aceea a oamenilor, atunci vor intelege si ei intreaga taina a istoriei si chiar a creatiei insasi.

Descriind mai cuprinzator momentul judecatii universale, pr. Staniloae mai spune: "Ziua aceea va fi ziua descoperirii depline a adevarului cu privire la toti, in fata fiecaruia. Nici un echivoc nu va mai plana in sufletul oamenilor. Raul va fi deplin demascat, iesit de sub acoperamant. Orice echivoc va inceta. Regimul pomului cunostintei binelui si raului isi va fi incheiat stapanirea ambigua asupra lumii; el nu va mai umbri sufletul omenesc si planul divin din istoria lumii, pentru ca nimeni nu se va mai hrani din el, minciuna lui fiind data pe fata. Fiecare om va cunoaste urmarile de dupa moarte ale faptelor sale si va fi judecat si pentru ele si fiecare va cunoaste antecedentele faptelor sale bune si rele in comportarea inaintasilor sai si va cunoaste just faptele si valoarea tuturor. Astfel, judecata din urma va fi si o revelare suprema a planului divin in istorie, a contributiei aduse de oameni pentru a-l realiza sau a-l impiedica".

Acest moment final va insemna, totodata, momentul refuzului lui Dumnezeu de a mai revela noi adancimi de taina prin intermediul creatiei sale. Acest moment va coincide, asadar, cu neputinta intregii creatii de a mai revela pe creatorul ei, cu epuizarea fortelor ei de revelare a spiritului.

"S-ar putea spune ca lumea se va sfarsi atunci cand, pe de o parte, nu vor mai creste in ea oameni care sa o completeze de sus spre a exprima vreuna din trasaturile spiritualitatii lui Hiistos, pe de alta, cand cei ce vor aparea nu vor mai lua din ea nimic pentru a o dezvolta in cadrul ei. Se va sfarsi atunci cand nu va mai fi posibila in ea o dezvoltare a spiritualitatii infinite concentrate in Hristos. Epuizarea istoriei in acest rol al ei nu va fi nici accidentala, nici silita de providenta divina, ci se va datora unei misterioase convergente si intalniri a acesteia cu oranduirea divina, care nu exclude nici libertatea umana, nici lucrarea dumnezeiasca. Refuzul lui Dumnezeu de a mai revela adancimi noi prin creatie va coincide cu neputinta ei de a mai sesiza si dezvolta aceste adancimi. Epuizarea puterii creatoare sau revelatoare de spiritualitate a istoriei va fi un semn ca lumea de sus s-a completat".

Aceasta situatie finala scoate insa in evidenta un adevar dramatic si anume ca, in fata unei asemenea descoperiri atotcuprinzatoare nimeni nu va putea spune ca a trait fara sa fi pacatuit.

Este demn de remarcat ca, desi toti Sfintii Parinti fac dependenta judecata lui Hristos de faptele din viata ale oamenilor, rugaciunile si cantarile de la slujba inmormantarii pun aproape exclusiv accentul pe iertarea lui Hristos, pe mila si intelegerea sa pentru slabiciunile omenesti. "Desigur, observa pr. Staniloae, atat insistenta pe care o pun Parintii bisericesti pe conformitatea cu Hristos a vietii crestinilor pentru ca sa obtina mantuirea, cat si nadejdea ce o pun rugaciunile Bisericii pe mila iertatoare a lui Hristos, sunt necesare. Biserica impaca rigiditatea primei atitudini cu mangaierea celei de a doua, pentru a-l tine pe crestin treaz la datoria de a lucra pentru mantuirea sa, dar a-i da si nadejdea in mila lui Hristos. Oricat s-ar sili omul spre o viata de virtute, niciodata nu va putea ajunge la o stare lipsita total de pacate - si daca ar pretinde aceasta ar gresi - si oricat ar gresi, el poate sa spere in mila lui Dumnezeu, daca se caieste".

Iata, deci, ca judecata finala nu poate tine seama numai de ceea ce au facut oamenii in viata. Din moment ce nimeni nu este fara de pacat, chiar de ar fi viata lui numai de o clipa, este necesara interventia milei divine. "Judecata lui Hristos, mai spune pr. Staniloae, nu consta numai intr-o constatare pasiva a impartirii sufletelor dupa calitatea lor intrinseca, ci si intr-un act de putere de a ierta pacatele".

Aceasta inseamna ca, daca la judecata particulara criteriul evaluarii faptelor celui defunct va fi in mod precumpanitor dreptatea dumnezeiasca, la judecata universala de la sfarsitul timpurilor va prevala mila lui Dumnezeu, puterea sa de iertare, ingaduinta sa pentru slabiciunile omenesti. Aceasta va fi esenta judecatii universale. Acest lucru va fi posibil prin faptul ca judecata finala va fi facuta de Fiul lui Dumnezeu ca om.

"Suntem judecati, observa acelasi teolog, dupa un criteriu atins de om, de un om care a facut totul ca sa ajungem si noi acolo si care ne impartaseste prin judecata de nivelul la care a ajuns El, daca am dat si din partea noastra colaborarea de a ajunge acolo. In El vor avea fericirea nu numai oamenii, ci si ingerii, precum vor avea nefericirea toti cei ce nu-l vor recunoaste".

Judecata universala este, asadar, expresia milei nemasurate a lui Dumnezeu, care se adauga dreptatii sale de la judecata particulara, in definitivarea sortii sufletelor dupa moarte. Asa cum sfintii s-au asteptat unii pe altii si toti ne asteapta si pe noi si pe toti care vor mai trece prin viata pana la sfarsitul timpurilor, tot astfel si Dumnezeu, a carui esenta este prin excelenta iubirea, asteapta intregul neam omenesc ca sa umple imparatia Cerurilor si sa participe la ospatul vietii vesnice.

Sfantul Ioan Damaschin spune: "Precum a patimit El pentru om, asa le-a si gatit El toate pentru acesta. Caci cine, pregatind ospat si chemandu-si prietenii, nu voieste sa vina toti si sa se sature toti din bunatatile lui? Caci de ce a mai pregatit ospatul, daca nu ca sa-i primeasca la El pe toti prietenii Sai?".

Pe acest fond al milostivirii lui Dumnezeu trebuie inteleasa si problema sufletelor cazute in iad pentru pacate usoare pentru care Biserica si sfintii intervin la Dumnezeu, apeland la marea sa milostivire, ca acestea sa fie iertate si scoase din pedeapsa.

Potrivit teologiei romano-catolice locul acestor suflete este nu iadul, ci purgatoriul in care el expiaza aceste pacate inainte de a intra definitiv in rai. Teologia ortodoxa respinge aceasta invatatura. Motivele acestui refuz al purgatoriului sunt expuse in termenii urmatori de pr. D. Staniloae: "Prin aceasta conceptie (a purgatoriului) se urmarea sa se dea un suport invataturii catolice ca soarta: sufletelor este stabilita definitiv si deplin la judecata particulara: sfintii primesc toata fericirea, pacatosii nepocaiti toata pedeapsa, iar cei cu pacate pentru care au facut pocainta si spovedanie, dar au ramas cu pedepsele temporale ale lor neachitate, se duc in purgatoriu unde, dupa curatirea automata printr-un foc material sau quasi-material, suportat asemenea unor obiecte, vor depasi sigur suferinta lor; caci in cursul acestei curatiri ei se afla in starea de gratie si sunt siguri ca vor ajunge la contemplarea esentei divine".

"Fata de aceasta fixitate a iadului si fata de derularea automata reprezentata de purgatoriu in raportul dintre Dumnezeu si suflete dupa judecata particulara, invatatura ortodoxa se caracterizeaza printr-o anumita fluiditate in care libertatea isi pastreaza un rol, intrucat isi pastreaza un rol si iubirea.

Cei din rai pot ajuta celor de pe pamant si celor din iad prin rugaciunile lor, multe suflete din iad pot fi eliberate prin rugaciunile sfintilor si ale celor de pe pamant, iar masina purificatoare automata a purgatoriului nu exista. Fixitatii juridico-obiectuale lipsite de miscare a starii sufletelor invatatura rasariteana ii opune un raport personal, duhovnicesc, di-namic-comunitar intre Dumnezeu si om si deci intre toti cei plecati din viata de aici si cei de pe pamant, ceea ce are ca urmare o stare, nedeplin fixata intr-o fericire sau nefericire deplina a sufletelor dupa judecata particulara si, de aceea, o deosebire intre aceasta stare si cea de dupa judecata universala, care va fi o definitivare in fericirea sau nefericirea deplina. Comunicarea intre cei vii si cei plecati, intre credinciosii de pe pamant si sfinti, se reflecta si in Liturghie".

Aceasta inseamna ca rugaciunile Bisericii si ale celor in viata pentru cei plecati deja, rugaciunile si interventiile sfintilor, ingerilor si chiar ale Maicii Domnului pentru aceste suflete, nu sunt decat expresii ale iubirii generale cu care acestea sunt inconjurate, ale compasiunii de care ele se bucura.

Toate aceste acte de iubire ale celor inca vii, ca si ale sfintilor si ale Maicii Domnului, pentru cei morti, nu fac decat sa pregateasca marea interventie divina de la sfarsitul timpurilor, de la judecata finala, interventie care nu este altceva decat expresia suprema a iubirii si milei dumnezeiesti pentru slabiciunile si neputintele umane.

De aceea soarta definitiva a tuturor sufletelor depinde exclusiv de mila lui Dumnezeu, iar nu de mecanisme expiatorii bazate pe un echilibru matematic intre merite si datorii, cum crede teologia romano-catolica.

pr. Adrian Niculcea

10 Iulie 2012

Vizualizari: 9562

Voteaza:

Judecata universala 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE