Adulterul - motiv cu temei biblic si canonic pentru divort

Adulterul - motiv cu temei biblic si canonic pentru divort Mareste imaginea.

In decursul timpului au existat motive de divort impuse prin legislatia de stat care n-au fost acceptate de catre Biserica, precum si motive de divort admise de legile bisericesti, dar neacceptate prin legea de stat. Numarul acestor motive, precum si gravitatea lor, au fost intotdeauna privite diferit de cele doua institutii, de Stat si de Biserica, fiind perioade in care numarul motivelor de divort a fost foarte mare, acestea fiind precizate in amanunt de legea civila . Biserica n-a stabilit niciodata o lista precisa a motivelor de divort, orientandu-se dupa normele ei religioase si morale, precum si dupa legea civila (relevanta fiind novela 117 din 542 a lui Justinian), pentru a admite sau nu divortul.

Daca in cazul adulterului Biserica a admis divortul , dupa cuvantul Mantuitorului, pentru alte motive ea s-a impotrivit aparand intotdeauna trainicia casatoriei si a familiei crestine, urmand atat ceea ce Insusi Mantuitorul a spus: „ceea ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta” (Matei XIX, 6), precum si invatatura paulina: „legatu-te-ai cu femeia, nu cauta despartirea” (I Corinteni VII, 27) si „celor casatoriti, nu eu, ci Domnul le porunceste: femeia sa nu se desparta de barbat” (I Corinteni VII, 10). Atunci cand canoanele Bisericii nu s-au pronuntat pentru anumite motive de divort, se avea in vedere legislatia civila in materie, iar acolo unde legea civila nu se pronunta ferm, canonistii Bisericii cereau ca reglementarile bisericesti sa fie intarite prin legi de stat pentru a le spori autoritatea . Motivele canonice de divort acceptate de Biserica Ortodoxa se gasesc in Nomocanonul in XIV titluri, orice motiv de divort impus prin lege civila daca nu se afla in aceasta colectie nu poate fi acceptat .

Astazi, intr-o lume secularizata, ideea unei casatorii ca o comunitate pentru toata viata intre un barbat si o femeie apare din ce in ce mai indepartata in constiinta credinciosilor Bisericii. Divortul a inceput sa se banalizeze, aceasta stare de fapt existenta fiind sustinuta si de marea majoritate a legislatiilor civile, tinandu-se cont de evolutia traditiilor. Daca pana la jumatatea secolului trecut divortul aparea ca o exceptie de la regula, dictata de morala dominanta, in zilele noastre familiile crestine se destrama cu usurinta, consacrand ruptura lor prin divort . Numarul mare de divorturi existente astazi isi au cauza nu numai in vietuirea intr-o societate secularizata, tot mai mult imorala, libertina si influentata in aceasta directie fie de bogatia materiala, fie de saracie, dar si in neprecizarea motivelor de divort prin legislatia civila, instanta de judecata, bazandu-se numai pe practica judiciara (jurisprudenta), inevitabil in mod subiectiv apreciaza daca pronunta sau nu divortul pe baza motivelor invocate de soti.

Dupa legislatia civila din Romania, in vigoare astazi, divortul se acorda de catre instanta de judecata numai pentru motive temeinice, atunci cand nu se mai pot stabili raporturi intre soti si nu se mai poate continua convietuirea lor. Daca in vechea legislatie , in functie de motivele de divort se putea acorda termen de conciliere si de gandire sau se putea proceda direct la fixarea termenului de judecata, prin noua reglementare este regretabil faptul ca s-au inlaturat termenele de conciliere si de gandire, adoptandu-se o procedura unica: presedintele instantei de judecata, primind cererea de divort, va da reclamantului sfaturi de impacare, iar daca acesta va sustine in continuare cererea sa de divort, se va fixa termen pentru judecarea cauzei (art. 613 C. proc. civ.). Asadar, exceptand acordul sotilor pentru divort, pentru pronuntarea divortului trebuie indeplinite unele conditii , motivele de divort nefiind precizate de legislatia civila in vigoare, ci le gasim numai in practica judiciara .

Avand in vedere misiunea Bisericii si implinirea scopului ei pamantesc, pentru evitarea neintelegerilor, a tulburarilor, dar si sub influenta legislatiilor civile, slujitorii bisericesti, constienti fiind ca este cu neputinta imputinarea puterii legislative a Bisericii in timp, dupa incheierea „canonului canoanelor”, au gasit de cuviinta sa introduca norme noi privind motivele de divort pentru evitarea consecintelor grave ce se nasc prin mentinerea unor casatorii care nu-si mai pot atinge scopul, primejduindu-se atat viata fizica, dar si viata morala sau religioasa a sotilor .

Daca divortul a fost acceptat de Mantuitorul Hristos pentru motive bine determinate precum moartea si adulterul, acesta avand ca efect moartea morala a sotului vinovat, pornind de aici, Biserica a socotit in timp ca mai exista si alte motive care pot provoca moartea morala, religioasa, fizica partiala sau civila a unuia dintre soti, pronuntand divortul bisericesc si pentru alte categorii de motive asimilate cu moartea, socotindu-se ca ele produc efecte asemanatoare cu moartea fizica, desi nu identice. Astfel, precum prin moartea fizica inceteaza legatura matrimoniala, asa si alte cauze grave pot produce incetarea legaturii casatoriei .

Adulterul. Potrivit cuvintelor Mantuitorului cu privire la desfacerea casatoriei pentru adulter (Matei XIX, 8-9), Biserica a urmat aceasta invatatura, recunoscand desfacerea casatoriei pentru adulter, dar cu cercetarea cazului ca nu cumva femeia sa fi fost silita la pacat )(can. 49 Vasile cel Mare). Adulterul sau patima desfranarii „consta in intrebuintarea patologica pe care omul o da sexualitatii sale” . O astfel de patima a aparut ca urmare a pacatului protoparintilor nostri. In starea de dupa pacat, relatiile trupesti nu sunt condamnate, ele permitand perpetuarea neamului omenesc, dar in cadrul casatoriei este de condamnat folosirea functiei sexuale in mod necumpatat , prin folosirea ei contrara scopului ei firesc, contra naturii. Dand dovada de necumpatare, omul, invaluit de mrejele pacatului, tinde spre folosirea sexualitatii numai pentru dobandirea placerii si, facand din aceasta un scop in sine, el cauta astfel de placeri si in afara casatoriei, incalcand astfel obligatia matrimoniala de fidelitate reciproca.

Avand in vedere faptul ca adulterul este cel mai important motiv de divort, vom dezvolta mai jos doctrina canonica a Bisericii fata de infidelitatea sotilor in casatorie.

Inca inainte de Parintii veacului de aur, au existat lucrari de reala importanta ale unor Sfinti Parinti si scriitori bisericesti, care au conturat prin scrierile lor o vie traditie in viata bisericeasca privind atitudinea Bisericii fata de divort si fata de situatia celor divortati si recasatoriti.

Aici mentionam Pastorul lui Herma, lucrare de mare autoritate in Biserica secolelor al II-lea si al III-lea, in care s-a subliniat cu claritate adulterul ca motiv de divort:

1. „Sotul nu trebuie sa mai traiasca cu o sotie adultera din momentul in care este constient de acest lucru.

2. Dar el nu trebuie sa se recasatoreasca, caci, facand asa, ar deveni el insusi adulter. Daca sotia se va pocai, el este dator sa o reprimeasca. Tocmai pentru a fi gata sa o reprimeasca nu trebuie el sa contracteze o noua casatorie. Dar pocainta nu poate fi acordata decat o singura data. Aceasta este una din afirmatiile esentiale ale scrierii, dupa care crestinul care a pacatuit nu are decat o data in viata posibilitatea de a face pocainta .

3. Ceea ce se spune despre barbat este valabil si pentru femeie, caci sotii sunt egali.

4. Ceea ce a spus despre adulter, Herma extinde si asupra idolatriei.

5. Herma se teme ca nu cumva, prin acest raspuns indulgent, sa incurajeze greseala. Dar el vrea sa impiedice recaderea celui vinovat, caci, in acest caz, n-ar mai exista iertare. Dumnezeu poate insa sa ierte primul pacat” .

Asadar, Biserica admite adulterul ca motiv de divort, ca incalcare a credintei si fidelitatii conjugale la care sunt datori cei doi soti, intemeindu-se atat pe cuvintele Mantuitorului (Matei XIX, 9; V, 32), cat si pe normele canonice care caracterizeaza adulterul ca cel mai important motiv de divort.

Observam ca, desi dupa invatatura Mantuitorului (Matei V, 32; XIX, 9) despartirea de sotia adultera era numai o permisiune, in perioada post-apostolica, perioada specifica intaririi disciplinei bisericesti in comunitatile locale, repudierea sotiei adultere a devenit o obligatie morala, nemaifiind o simpla permisiune .

Sfantul Iustin Martirul, in a doua Apologie , prezinta cazul unei femei care s-a convertit la crestinism si a parasit viata sa de desfranata, spre deosebire de sotul ei care staruia in patima desfranarii. Desi femeia a insistat ca barbatul ei sa renunte la asemenea naravuri uracioase, el continua sa savarseasca adulter, indepartand singur sotia de langa el. Socotind ca este „o impietate de a se culca, mai departe, cu un barbat, impotriva legii naturale, si care, impotriva justitiei, incerca sa-si gaseasca prilejuri de placere in toate”, a hotarat sa se desparta de el. Fiind sfatuita de cei ai sai sa nu se grabeasca, ci sa mai astepte, nadajduind ca sotul sau se va indrepta, femeia a ramas cu sotul sau. Dar pentru faptul ca sotul continua sa savarseasca „lucruri si mai urate” si pentru ca nu cumva sa fie „partasa la nedreptatile si nelegiuirile lui”, ea s-a despartit de el, dandu-i „repudiu” .

Astfel, se constata din textul de mai sus ca dreptul barbatului de a-si repudia femeia se extinde si la femeie si aceasta datorita egalitatii sotilor in casatorie , despartirea de sotul adulter fiind nu numai un drept, ci si o datorie. Cel ce nu se despartea de sotul adulter, se facea partas la patima desfraului acestuia.

Teofil al Antiohiei, ca si apologetul Atenagora Atenianul , afirma indisolubilitatea casatoriei (Matei V, 32), asa incat cel ce ia o femeie lasata de barbat sau cel ce-si lasa femeia in afara de pricina de desfranare savarseste adulter, recasatorirea dupa divort, fiind dupa Teofil, interzisa pentru crestini .

Din cele mentionate mai sus se poate vedea cu claritate pozitia Bisericii in primele veacuri crestine fata de divort, singurul motiv de divort, dupa cuvintele Mantuitorului, fiind adulterul. Se poate constata ca la Parintii anteniceeni, este o obligatie despartirea de sotul adulter, recasatorirea dupa divort fiind interzisa.

Marele Parinte capadocian al secolului al IV-lea, Sfantul Vasile cel Mare, vorbind despre casatorie si motivele de divort, face apel la referatul biblic al creatiei: „Barbatilor, iubiti-va femeile voastre, chiar daca sunteti din alte localitati, cand veniti in comuniunea nuntii. Jugul primit prin binecuvantare sa ajunga legatura a firii, sa fie unire a celor care au stat pana atunci departe unul de altul! Vipera, cea mai cumplita dintre taratoare, intampina spre nunta pe mirena. …Ce vreau sa spun cu acest cuvant? Chiar daca sotul ar avea o fire aspra si salbatica, sotia trebuie neaparat sa-l suporte si nici o pricina sa n-o faca sa rupa unirea. Este pornit spre bataie? Dar ii e barbat! Este betiv? Dar este unit cu el potrivit firii! Este aspru si neplacut? Dar este madularul tau si cel mai de cinste dintre madulare!” .

Privind motivele de divort, Sfantul Vasile cel Mare arata in canoanele sale ca adulterul este cauza intemeiata de divort, indiferent de cel care a pacatuit, sotul sau sotia, combatand practica vremii care acorda drepturi matrimoniale numai sotului: „Hotararea Domnului ca nu-i este iertat nimanui a se desface din casatorie afara de motivul de adulter (Matei V, 32), urmand sensul cuvintelor Domnului, se potriveste deopotriva atat in privinta barbatilor cat si a femeilor. Dar obiceiul nu este asa; caci in privinta femeilor aflam rigurozitate multa in tratament, zicand Apostolul, ca cel ce se lipeste de o desfranata un trup este (I Corinteni VI, 16), iar Ieremia ca femeia de se va impreuna cu alt barbat, sa nu se mai intoarca la sotul ei, ci spurcandu-se sa se spurce (Ieremia III, 1); si iarasi: Cel ce tine adultera, este fara de minte si nelegiuit (Pilde XVIII, 23); iar obiceiul oranduieste ca atat barbatii adulteri, cat si cei ce traiesc in desfrau, sa se retina de la femei; incat ceea ce traieste impreuna cu un barbat lasat, nu stiu de poate fi numita adultera; deoarece aici vina atinge pe ceea ce a lasat pe barbat, din care cauza s-a departat de casatorie; caci sau batuta fiind si nesuferind bataile, trebuia sa rabde mai vartos, decat sa se desparta de sot; sau nesuferind paguba de averi, nici aceasta pricina nu este vrednica de luat in seama; iar daca barbatul acela ar vietui in desfrau, in privinta aceasta nu avem in obiceiul bisericesc aceasta observatie. Ci chiar de barbatul necredincios nu s-a oranduit ca femeia sa se desparta, ci trebuie sa rabde din cauza ca nu stie care va fi sfarsitul. Caci ce stii femeie, dar daca-ti vei mantui barbatul? (I Corinteni VII, 6). Drept aceea, care a lasat pe sotul sau si s-a dus la altul, este adultera; iar cel parasit este de iertat, si nici ceea ce vietuieste laolalta cu unul ca acesta nu se osandeste. Insa daca barbatul, despartindu-se de sotie ar merge la alta, atat el este adulter, fiindca o face pe dansa sa fie adultera, cat si ceea ce vietuieste impreuna cu dansul este adultera, fiindca a atras la ea barbat strain” (can. 9, Epistola 188) .

Acest canon al Sfantului Vasile cel Mare a fost citat si de Sfintii Parinti ai Sinodului Trulan, care prin canonul 87 au precizat ca: „Aceea care si-a parasit barbatul si se duce dupa altul este adultera…” , divortul fara motiv fiind asimilat cu adulterul daca cel ce are initiativa divortului convietuieste sau chiar se casatoreste cu o alta persoana. La fel, canonul 48 apostolic stipuleaza: „Daca vreun laic, alungandu-si pe sotia sa, ar lua pe alta sau pe una parasita de altul, sa se afuriseasca”, astfel, combatandu-se abandonul sotiilor fara motiv si casatoriile quasimatrimoniale cu alte femei libere sau nedivortate, acestia fiind canonisiti cu pedeapsa afurisirii sau a excomunicarii . Sinodul local de la Cartagina din 407 a emis regula conform careia: „S-a hotarat ca, potrivit invataturii evanghelice si apostolice, nici cel lasat de sotie, nici cea parasita de barbat sa nu se impreune cu altcineva, ci ori sa ramana asa ori sa se impace; ceea ce daca vor dispretui, sa fie supusi la penitenta; in privinta acestei chestiuni, trebuie sa se ceara emiterea unei legi imparatesti” (can. 102) . Dar, asa cum reiese si din canonul 9, Sfantul Vasile cel Mare, raspunzand lui Amfilohiu din Iconium asupra unui fapt concret, pastrand nealterata invatatura biblica despre indisolubilitatea casatoriei si desfacerea ei (Matei V, 32; XIX, 3-9), arata ca in virtutea egalitatii barbatului cu femeia in casatoriei, fiecare dintre acestia este indreptatit sa ceara divortul in situatia dovedita de desfrau, infidelitatea sotului fiind identica cu infidelitatea sotiei (Marcu X, 11-13). Cu toate acestea, putem constata ca Sfantul Vasile trateaza in mod diferit desfraul barbatului fata de cel al femeii, precum si indulgenta fata de barbat, acestea putandu-se explica printr-o cutuma prezenta in Biserica din Capadocia, care impunea barbatului obligatia sa se separe de femeia adultera, insa fara a se permite si femeii abandonarea sotului .

Dar si pentru faptul ca Sfantul Vasile a luat in considerare aspectul individual al acestei probleme, constatam unele contradictii in text, pozitia sa fiind lipsita de fermitate, lipsind aici pedepsele canonice pentru adulter . Indulgenta vadita a Sfantului Vasile cel Mare fata de barbat, toleranta din punct de vedere disciplinar fata de astfel de uniri, nu pot legitima conceptia conform careia Sfantul Vasile ar permite astfel de uniri. Ci dorind ca sotia legitima sa se intoarca la sotul ei, marele Parinte capadocian o considera pe aceasta vinovata pentru ca a plecat de la el, manifestand in acelasi timp o aparenta indulgenta fata de sotul care traia deja cu o alta femeie . Prin urmare, infidelitatea sotului este numita desfrau, pe cand cea a femeii este numita adulter. Totusi, in finalul canonului, Sfantul Vasile cel Mare face mentiunea: „Insa daca barbatul, despartindu-se de sotie ar merge la alta, atat el este adulter, fiindca o face pe dansa sa fie adultera…”, numindu-l astfel adulter pe barbatul care-si lasa sotia si merge la alta, dar aceasta numai pentru ca o face si pe sotia sa legitima sa fie adultera. In acelasi timp, Sfantul Vasile a ezitat sa numeasca adultera pe femeia care traieste cu un barbat parasit de sotia sa, in conceptia iudaica si greco-romana o astfel de femeie nefiind considerata adultera , astfel, femeia „care a lasat pe sotul sau si s-a dus la altul, este adultera; iar cel parasit este de iertat, si nici ceea ce vietuieste laolalta cu unul ca acesta nu se osandeste”.

Desi invatatura Bisericii era ca fiecare dintre soti poate desface casatoria pentru adulterul celuilalt sot, totusi, Sfantul Parinte constata in practica nerespectarea acesteia, pastrandu-se vechiul obicei cu care Sfantul Parinte nu putea fi de acord , ca numai barbatul putea sa divorteze pentru adulterul sotiei, aceasta trebuind sa tolereze adulterul sotului , continuandu-se cu discriminarea intre barbat si femeie si cu privire la recasatorirea acestora, in detrimentul femeii . Aceasta practica, adica diferenta de tratament intre barbat si femeie ca neechitabila, statornicita si in randul crestinilor, se poate explica prin legislatia romana din acea vreme prin care erau aparate numai drepturile sotului, sotia aflandu-se sub puterea parinteasca a acestuia. In Biserica, infidelitatea conjugala era pedepsita, indiferent de cel ce savarsise adulter, sot sau sotie, dar pedeapsa era mai usoara pentru infidelitatea sotului. Astfel, sotul infidel era acuzat de desfrau, pe cand sotia de adulter. O astfel de distinctie intre desfrau si adulter, intre gravitatea infidelitatii sotului si cea a sotiei, precum si aparenta indulgenta fata de barbat, o intalnim la Sfantul Vasile cel Mare si in canonul 21: „Daca un barbat vietuind impreuna cu o femeie in casatorie, apoi nemultumindu-se cu nunta, ar cadea in desfrau, pe unul ca acesta il socotim desfranat, si mai mult ii prelungim epitimiile. Insa nu avem canon de a-l supune vinovatiei adulterului, daca pacatul se va comite cu cea libera de nunta, caci precum se spune, adultera spurcandu-se se va spurca si nu se va intoarce la barbatul sau (Ieremia III, 1), si cel ce tine adultera este fara de minte si nelegiuit (Pilde XVIII, 22); dimpotriva cel ce a desfranat nu se va opri de la impreuna vietuire cu sotia lui. Drept aceea femeia va primi pe barbatul sau, daca el s-a intors de la desfrau; iar barbatul va indeparta de la casa sa pe cea intinata; si nu este usor a se gasi motivul in privinta acestora, dar obiceiul asa s-a tinut” .

Si in acest canon, Parintele capadocian manifesta indulgenta fata de sot, desfraul acestuia nefiind numit adulter, iar infidelitatea lui nu este suficienta pentru ca sotia sa se desparta de el. Pedepsele canonice pentru adulter si desfranare sunt diferite. Astfel, pentru adulter se stabileste oprirea de la impartasirea cu Sfintele Taine timp de 15 ani: „Adulterul in cincisprezece ani nu se va impartasi de cele sfinte; si cei cincisprezece ani i se vor imparti lui astfel; In patru ani adica va fi tanguindu-se; iar in cinci ascultand; in patru prosternandu-se; in doi impreuna stand fara impartasire” (can. 58), iar pentru desfranare numai 7 ani: „Desfranatul sapte ani nu se va impartasi de cele sfinte: doi tanguindu-se, si doi ascultand; si doi prosternandu-se, si un an va sta numai impreuna; iar in al optulea se va primi la impartasire” (can. 59), in acelasi timp aratandu-se ca „desfranarea nu e nunta si nici chiar inceput de nunta” . Desi adulterul si desfranarea se canonisesc diferit, totusi, indulgenta Sfantului Vasile fata de barbat continua prin canonisirea adulterului acestuia ca desfranarea. In canonul 77, desi „cel ce lasa pe femeia ceea ce s-a impreunat legiuit cu dansul si aduce pe alta, se supune, dupa hotararea Domnului, pedepsei adulterului”, totusi, unul ca acesta se va canonisi astfel: „un an sa se tanguiasca, doi sa asculte, trei sa se prostearna, iar in al saptelea sa stea impreuna cu credinciosii, si asa se vor invrednici de proaducere de se vor pocai cu lacrimi” .

Asadar, adulterul barbatului se pedepseste ca si desfranarea numai cu 7 ani , iar barbatul parasit neintemeiat de sotia lui va fi iertat si primit spre „a se impartasi cu Biserica” (can. 35). Aceasta se poate explica prin faptul ca in canonul 77, spre deosebire de canonul 58 in care se arata in mod expres canonisirea adulterului, Sfantul Vasile se refera numai la o norma mai veche „si s-a canonisit de parintii nostri”, desi potrivit „hotararii Domnului” (Matei XIX, 19), adulterul este pedepsit cu 15 ani oprire de la cele sfinte .

Cert este faptul ca, din cauza traditiei incetatenite, contrara invataturii crestine, precum si din dorinta Sfantului Parinte de a rezolva anumite cazuri individuale, adesea apare neconcretizat principiul egalitatii dintre barbat si femeie, manifestand indulgenta fata de infidelitatea sotului. Sfantul Vasile cunostea acest fapt, de aceea justifica situatia, aratand ca spre deosebire de „hotararea Domnului” cu privire la egalitatea sotilor (can. 9), traditia existenta si in comunitatile crestine prezinta numeroase distinctii, discriminandu-le pe femei (can. 21) si fiind greu „a se gasi motivul in privinta acestora, dar obiceiul asa s-a tinut”.

Asadar, Sfantul Vasile cel Mare, prin prescriptiile sale canonice, a dorit promovarea vietii de familie si a condamnat infidelitatea sotilor. Astfel, daca „desfranarea nu e nunta si nici chiar inceput de nunta”, cei ce traiesc in desfranare mai bine este sa se desparta (can. 26).

La inceputul secolului al IV-lea, sinodul de la Elvira, prin canonul 9, pastra aceeasi discriminare intre soti, interzicand sotiei inselate de sotul sau adulter sa se poata recasatori, iar incalcand aceasta reglementare canonica, femeii i se interzicea primirea Sfintei Euharistii pana la moartea primului sot sau cel putin daca acesta suferea de o boala grava . Asa cum remarca si V. J. Pospishil, precum si marele canonist Pierre L’Huillier, canonul sinodului de la Elvira, fara a combate traditia vremii, omite sa arate si contrariul, cazul barbatului inselat de sotia sa, aceasta nefiind intamplatoare . Prin faptul ca Parintii de la Elvira fac mentiune si de pedeapsa incalcarii normei de femeia inselata, aceasta recasatorindu-se, pune in evidenta posibilitatea nerespectarii stricte a acestei norme, aplicandu-se principiul iconomiei, insa cum remarca si Origen , iconomia aplicata de unii conducatori bisericesti depasea limitele impuse de Sfanta Scriptura (Matei XIV, 23), in acelasi timp pozitia acestora fiind justificata de problemele juridice ale vremii .

Insa, in aceasta vreme de framantari, nu numai Sfantul Vasile cel Mare s-a referit l-a adulter (can. 58) si la desfranare (can. 59), canonisindu-le in mod diferit, dar si fratele sau, Sfantul Grigorie de Nyssa, in canonul 4, face distinctie intre adulter si desfranare: „Iar deosebirea pacatelor ce se comit din pofta si din voluptate este aceasta: unul adica se numeste adulter, si celalalt desfranare. Unora dintre cei scrupulosi, insa, le-a placut sa socoteasca si desfranarea la pacatul adulterului…” . Prin acest canon, Sfantul Grigorie face distinctie intre adulter, care deriva din pofta sexuala (concupiscentia) si desfranare (fornicatio), care deriva din voluptate, incadrand in gravitatea adulterului si relatiile sexuale cu animale si cu copii, prin unele ca acestea violandu-se firea. Si epitimiile sunt diferite, cea pentru adulter fiind dubla fata de cea pentru desfranare.

Sfantul Grigorie de Nazianz, ca si Sfantul Ioan Gura de Aur, sustine egalitatea sotilor in casatorie, unitatea si indisolubilitatea casatoriei, combatand obiceiurile capadociene nedrepte pentru femei, ingaduind desfacerea casatoriei pentru adulter .

Avand in vedere scopul casatoriei, precum si delictul grav al adulterului, Biserica a admis si alte motive de divort, mentionate de legislatia greco-romana, cauze de divort care presupun adulterul si care distrug scopul si principiul legaturii conjugale intre soti. Astfel, pe langa adulterul dovedit, mai sunt considerate motive de divort si imprejurarile care insotesc adulterul si mentionate de canonistul Nicodim Milas , cum ar fi cursele care pericliteaza viata, indreptate contra existentei casatoriei, de un sot contra celuilalt sot, partea nevinovata avand dreptul sa ceara divortul. Sotul are dreptul sa divorteze atunci cand: a) sotia este vinovata de avort intentionat, prin aceasta impiedicandu-se scopul casatoriei, nasterea de prunci; b) cu intentia de a pacatui, asista la ospetele barbatilor straini; c) cand fara motive intemeiate si fara consimtamantul sotului petrece noaptea in case straine; d) fara voia sotului viziteaza locuri de petreceri indecente. Sotia are dreptul de a divorta atunci cand: a) barbatul incearca s-o dezonoreze fata de alti barbati; b) o acuza public si pe nedrept de adulter; c) are relatii nepermise in public sau in ascuns, in casa sa sau in alta cu o alta femeie (Nomocanonul IX, 25, XIII, 4, 10; Sintagma Ateniana I, 193, 295, 312) .

Referitor la clerici, unii ca acestia erau pedepsiti aspru pentru caderea in adulter, fiind caterisiti chiar daca erau dovediti dupa intrarea in cler (can. 25 apostolic) . Cu privire la sotiile lor, acestia trebuiau sa divorteze de sotiile care au savarsit adulter, altfel, ei incetand de a mai fi clerici (can. 8 Neocezereea; 21, 62 Ioan Postnicul). Astfel, „nu poate intra in preotie, cel ce, a carui sotie este adultera, precum spune canonul al 8-lea de la Neocezareea. Se dispune ca femeia care s-a facut adultera dupa hirotonia sotului sa se demita, sau dansul sa inceteze de la preotie” (can. 21 Ioan Postnicul) , urmand ca in canonul 62 sa fie prevazuta si o pedeapsa pentru sotia adultera a preotului sau a diaconului, aceasta fiind pedepsita cu trei ani, „mancand uscat dupa al noualea ceas din zi, si facand in fiecare zi 300 de metanii”. Sfantul Ioan Postnicul justifica aceasta pedeapsa, mai grea decat a celorlalte femei adultere, prin faptul ca pacatul lor ii ucide pe barbatii lor, fiind cauza caterisirii lor. Daca sotii doresc pastrarea sotiilor lor, fiind patati si ei de pacatul acestora ca unii ce sunt un singur trup prin casatorie, atunci se vor caterisi, iar daca doresc pastrarea preotiei vor trebui sa se desparta de sotiile lor inca inainte de a se impreuna cu ele dupa adulter, asa cum prevede si canonul 8 al sinodului de la Neocezareea .

In vechile legiuiri romanesti, adulterul era privit ca un motiv serios de divort atat pentru femeie, cat si pentru barbat, in virtutea principiului crestin al egalitatii dintre soti. De fapt, majoritatea motivelor canonice de divort se regaseau, cu unele diferente si in legiuirile civile. Astfel, „preacurvia”, asa cum era numit adulterul in Pravila lui Matei Basarab, era primul motiv de divort, sotul care-si prindea sotia savarsind adulter, putea sa ia el insusi masuri impotriva ei, dar si a celui cu care a pacatuit, gonind-o din casa sa . Aceasta era valabil si pentru sotul dovedit de infidelitate. Daca sotia a savarsit adulter cu voia sotului, acesta nu mai poate cere divortul fiind un om lipsit de demnitate (I Corinteni VI, 13).

Atat vechiul Cod civil romanesc prevedea prin art. 211, ca motiv de divort, adulterul: „Barbatul sau femeia poate cere despartenia pentru cauza de adulter”, cat si astazi, adulterul constituie motiv de divort in practica judiciara , fara sa mai fie incriminat de Codul penal.

Lect. Univ. Dr. Iulian Mihai L. Constantinescu
Conf. Univ. Dr. Mihai Valentin I. Vladimirescu

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 18309

Voteaza:

Adulterul - motiv cu temei biblic si canonic pentru divort 0 / 5 din 0 voturi. 5 review utilizatori.

Comentarii (5)

  • luminita sPostat la 2011-05-16 13:03

    ptr raluca Se spune ca atunci cand te uiti in jurul tau si vezi oameni plini de pacate, vizibile ptr ochii tuturor, atunci trebuie sa-ti pui un semn de intrebare.Dumnezeu trimite necazuri asupra oamenilor din doua motive:ptr pacatele lor, in scopul de ai indrepta, stii ca la necaz omul se apropie de Dumnezeu sau ptr a-l incerca, ptr a-l intari in credinta si ptr a te apropia si mai mult de D-zeu.Deci daca "cei care au calcat pe cadavre"sunt bine mersi inseamna ca Dumnezeu si-a luat mana de pe ei.Ai incredere in Bunul Dumnezeu, si daca ai necazuri, bucura-te...inseamna ca Domnul te iubeste.Sanatate si pace in suflet!Doamne-ajuta!

  • tudor sambeteanuPostat la 2010-03-19 17:21

    ela, cred ca ai in vedere legea vechiului testament, care, prescria delapidare pentru infidelitate conjugala. in lumina legii noi, insa, sotii devin parteneri cu drepturi si responsabilitati egale. in ceea ce priveste cazul tau, nu doar femeia trebuie sa ierte pentru familie si prunci. noi toti, barbati si femei, trebui sa iertam in permanenta. da, fara discutie, este multa suferinta in inima unui om inselat. dar de asta este si multa plata pentru cei ce rabda si poarta aceasta cruce. parintele arsenie zice un cuvant mare "iubiti mult, iubiti rana si pe cel ce a facut rana!" stiu ca e greu de inteles acest cuvant si mai ales greu de urmat. apropie te de biserica, cauta un duhovnic pe masura inimii tale si lucrurile vor deveni nu doar suportabile, dar vei putea ierta si iubi.

  • Vasa NastaPostat la 2010-03-19 15:52

    Toate sunt lasate de bunul Dumnezeu pentru indreptarea noastra sufleteasca ! In fiecare clipa sa-i cerem ajutorul si vom iesi din toate neplacerile acestei lumi vremelnice ! Asa sa ne ajute bunul Dumnezeu ! Amin.

  • Raluca-Diana Tardea Postat la 2010-03-19 11:58

    Am avut o colega la doctorat care a distrus o familie si, totusi, nu inteleg.Eu nu m-am bagat peste nimeni,n-am cautat sa fac rau in privinta familiei crestine,din contra, am incurajat-o.Nu-l inteleg pe Dumnezeu,de aceea cartesc.Colega respectiva este sanatoasa tun si are parte de dragoste si intelegere din partea celor din jur,iar eu,desi n-am despartit pe nimeni,sunt in pericolul de a face diabet(mi-am facut analizele si am glicemia la limita),iar din partea alor mei nu gasesc dragoste!Unde este dreptatea lui Dumnezeu?!Va rog sa ma lamuriti!Nu inteleg!De ce unora le merge bine,sunt sanatosi tun,au bucurii si dragoste,cu toate ca toata viata lor au calcat pe cadavre,iar eu nu am parte nici de sanatate?!Nu judec dreptatea divina,dar nu inteleg.

  • Ela ManolachePostat la 2010-03-19 11:06

    In trecut femeia adultera era omorata cu pietre. Pacatul se refera numai la femei?! Barbatii sunt iertati mai usor. Femeia trebuie sa ierte, sa uite pentru familie, pentru copii, pentru societate, dar nimeni nu stie cata suferinta si ce lupta se da in inima unei femei inselate.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.