Casatorii nepermise

Casatorii nepermise Mareste imaginea.


Casatorii nepermise

Fecioarei, care s-a consacrat pe sine Domnului Dumnezeu, si asemenea nici monahilor, nu le este iertat a se casatori. Iar daca se vor gasi facand aceasta, sa fie excomunicati. Dar, hotaram ca episcopul locului sa aiba puterea de a fi ingaduitor fata de acestia. (Canonul 16, Sinodul IV Ecumenic).

Monahul, manifestandu-si dorinta de a sluji exclusiv bisericii unei manastiri este obligat prin juramantul facut la intrarea in schima monahala, sa duca o viata singuratica, in afara grijilor lumii. Pentru aceasta, monahul este oprit a se casatori. Aceasta Taina nu se potriveste cu restrictiile monahale, mai mult, ea fiind chiar impotriva fiintei monahismului. De aceea, persoana care s-ar casatori, dupa intrarea in monahism, trebuie exclusa din tagma monahilor, cu exceptia cazului in care s-ar desparti de femeia cu care s-a insotit si s-ar reintoarce in manastire. Fiind o situatie speciala, un astfel de caz este lasat la latitudinea episcopului locului care sa judece in detaliu. Canonistul Theodor Balsamon considera ca monahul care s-ar casatori, iar apoi de bunavoie isi va parasi sotia si va reveni in manastire, trebuie sa primeasca hotararile canonice pentru laici

Deoarece rudenia spirituala este mai presus decat legatura cea dupa trup, iar noi am cunoscut ca in unele locuri unii, primind copii din sfantul si mantuitorul Botez, si dupa aceasta, intra in comuniune de casatorie cu mamele [lor] ramase vaduve, hotaram ca de acum inainte sa nu se mai intample aceasta. Iar daca s-ar prinde cineva facand aceasta, dupa [ce s-a emis] canonul de fata, acestia intai sa renunte la acea impreunare nelegiuita, iar apoi sa se supuna epitimiilor pentru desfranati. (Canonul 53, Sinodul II Trulan).

Existand obiceiul de a se casatori nasii cu finii intre ei, cu toate ca, din punct de vedere spiritual, sunt rude, acest canon opreste astfel de casatorii, hotarand sa desfaca nunta, in cazul in care aceasta a fost deja implinita, iar pe cei care s-au insotit ii supune pedepselor celor care desfraneaza.

Dumnezeiasca Scriptura ne invata luminat astfel: nu vei intra la nici o rudenie a trupului tau, spre a-i descoperi rusinea ei; de Dumnezeu purtatorul Vasile a insirat in canoanele sale cateva dintre casatoriile oprite, trecand cu tacerea pe cele mai multe, si prin amandoua ne-a facut folos. Caci, trecand cu vederea multimea numirilor rusinoase, ca sa nu spurce cuvantarea prin cuvinte, a insemnat necuratirile cu numiri generale; prin ceea ce ne-a aratat in general casatoriile nelegiuite. Fiindca insa, prin astfel tacere si prin necunoasterea opririi casatoriilor nelegiuite firea, se tulbura pe sine, am socotit sa expunem mai lamurit cele privitoare la aceasta, hotarand ca, de acum inainte, cel care se va impreuna cu vara sa prin legatura de casatorie, sau tatal si fiul, cu si fiica, sau cu doua fete surori tatal si fiul, sau cu doi frati rnamna si fiica, sau doi frati cu doua surori, sa cada sub canon de sapte ani, fireste dupa ce s-au despartit de insotirea nelegiuita. (Canonul 54, Sinodul II Trulan).

Prin acest canon este interzisa casatoria intre rude, declarandu-se nevalida o astfel de insotire; cei casatoriti sunt obligati a se desparti, dupa care, timp de sapte ani, vor fi supusi canonului de pocainta. Acest gen de insotire era oprita si in Vechiul Testament (Lev. 18; 6); cu toate acestea, unii crestini inca mai savarseau astfel de casatorii, mai ales ca nu fusesera specificate toate spetele nici de catre Sf. Vasile cel Mare; el avusese in vedere cuvintele Sf. Ap. Pavel: iar desfraul, si orice necuratie, si lacomia de avere, nici sa se pomeneasca intre voi (Efes. 5; 3). Pentru a se curma acest rau din radacina, canonul specifica casatoriile intre rude: casatoria intre veri, tata si fiu cu mama si fiica, tata si fiu cu doua surori, doi frati cu mama si fiica, doi frati cu doua surori.

Femeia, daca se va marita cu doi frati, sa se excluda [din comuniune] pana la moarte; totusi, daca in vremea mortii va zice ca, facandu-se sanatoasa, va desface casatoria, [atunci] din mila va avea pocainta. Iar daca va muri femeia, intru acest fel de casatorie fiind, sau barbatul, atunci pentru partea ramasa [in viata] cu dificultate va fi pocainta. (Canonul 2, Sinodul local de la Neocezareea).

Pentru cei care cad in mai multe nunti este aratat timpul hotarat [pentru penitenta], dar intoarcerea si credinta lor le scurteaza timpul [penitentei]. (Canonul 3, Sinodul local de la Neocezareea).

Dupa cum se observa din textul acestui canon. Biserica ingaduie nunta a treia, insa cei care se insotesc astfel primesc canoane de rugaciune si de pocainta, deoarece aceasta nunta este admisa cu greu, iar de catre unii Sf. Parinti, considerata drept o calcare de lege (Sf. Grigorie Teologul) sau o adevarata curvie (Sf. Vasile cel Mare). Prin Tomosul unirii din anul 920, in timpul imparatului Constantin Porfirogenetul, a fost incuviintata a treia casatorie, numai daca sotul nu are peste varsta de 40 ani si fara copii. Principalul scop al dezlegarii acestei insotiri este nasterea de prunci. Insa, daca cei care vor sa se insoteasca au copii le este invoita a treia casatorie. Apoi, dupa varsta de 45 ani nu se mai permite casatoria a treia, nici macar pentru motivul lipsei pruncilor. Perioada de penitenta pentru cei care obtin dezlegarea celei de-a treia nunti este de 5 ani, dupa care se pot impartasi, insa doar o data pe an in ziua invierii Domnului. Persoanelor in varsta de 30 ani, fara prunci le este invoita a treia nunta, deoarece sunt la varsta tineretii si este spre folosul lor sa se casatoreasca, decat sa traiasca altfel.

Acestia vor primi perioada de pocainta 4 ani, dupa care se impartasesc de trei ori pe an: la Nasterea si invierea Domnului, precum si la Adormirea Sfintei Fecioare. Persoanelor in varsta de 30 ani, care au copii, dupa casatoria a treia, vor avea timp de pocainta 4 ani. Pe scurt, a treia nunta este invoita din doua motive: primul, pentru nasterea pruncilor, iar al doilea, pentru a nu se oferi prilej de pacat unei persoane tinere. Fiecare caz de acest fel trebuie cercetat cu prudenta si intelepciune, iar dezlegarea sa nu se dea cu usurinta.

Presbiterul sa nu manance la nuntile celor casatoriti a doua oara, deoarece nunta a doua cere penitenta; cine va fi acel presbiter, care prin [participarea sa la] ospat aproba aceste nunti? (Canonul 7, Sinodul local de la Neocezareea).

Nunta a doua este permisa, insa, cei care se insotesc primesc unele canoane. Deci, invoirea nuntii a doua, fiind strans legata de pocainta, nu se cuvine presbiterului sa ia parte la astfel de mese, tocmai pentru a nu crede ca, prin participarea lor, se bucura si se veselesc.

In privinta celor ce se casatoresc a treia oara si a celor ce se casatoresc de mai multe ori, am hotarat acelasi canon, care este corespunzator si pentru cei ce se casatoresc a doua oara; adica, centru cei ce se casatoresc a doua oara un an; altii insa [au hotarat] doi ani; iar pe cei ce se casatoresc a treia oara ii afurisesc pe trei ani, in multe cazuri si pe patru ani. Si pe una ca acesta o numesc, nu nunta, ci poligamie, ba mai curand desfranare, care se pedepseste; pentru aceea si Domnul a zis samarinencii, care schimbase cinci barbati: "Pe care ai acum, nu-ti este tie barbat" (Ioan 4; 18); pentru ca cei ce au trecut peste limita, nuntii a doua, nu mai sunt vrednici sa se numeasca, cu numirea de barbat sau de sotie. Apoi, in privinta celor ce se casatoresc a treia oara am primit obiceiul de afurisire pe cinci ani, nu dintr-un canon, ci din urmarea celor primite mai inainte. Dar nu trebuie a opri pe ei cu totul de la biserica, ci a-i invrednici de ascultare doi ani ori trei ani, si dupa aceea sa li se dea voie sa stea impreuna, iar de impartasirea [Sfintei Taine] celei bune sa fie tinuti departe, si atunci, cand vor arata un rod de pocainta, sa se aseze la locul impartasirii. (Canonul 4, Sf. Vasile cel Mare).

Sfantul Vasile socoteste nunta a treia drept adulter, cu deosebirea ca, daca omul in afara casatoriei poate savarsi acest pacat cu orice femeie, cel care se casatoreste a treia oara savarseste adulter cu cea pe care o ia in casatorie. Moralitatea timpului, in care a trait Sf. Vasile, astfel cataloga aceasta casatorie, iar Biserica a observat-o asemenea, tocmai in interesul unei adevarate vietuiri crestine. Conform practicii, cei care primesc a treia nunta au timp de pocainta 5 ani, fara insa a fi opriti sa intre in biserica, ci numai sa fie supusi ascultarii o perioada de 2-3 ani, dupa care sa stea impreuna cu credinciosii; se vor putea impartasi numai daca au aratat adevarata pocainta in perioada celor 5 ani (vezi mai sus si can. 3 al Sinodului de la Neocezareea).

Pentru cei care s-au casatorit cu doua surori, sau cele care s-au casatorit cu doi frati, noi am emis o scrisoare, a carei copie am trimis-o cucerniciei tale. Iar cel ce a luat pe sotia fratelui sau nu se va primi inainte de a se desparti de ea. (Canonul 23, Sf. Vasile Mare).

Pentru a treia nunta nu este lege; drept aceea, nunta a treia este aprobata de lege. Deci, pe unele ca acestea le privim ca pe [niste] intinaciuni ale Bisericii; dar nu le supunem osandirilor publice, ca pe unele ce sunt mai tolerabile decat desfraul deschis (Canonul 50, Sf. Vasile cel Mare).

Intr-atat de respinsa era nunta a treia, incat Sf. Vasile o asaza intre intinaciunile Bisericii, aratand ca nu este nici lege, nici canon, care sa ingaduie savarsirea acesteia. Canonul nu desparte pe cei care se casatoresc a treia oara si nici nu ii supune pedepselor publice.

Vaduva sclava poate ca nu a gresit mult alegand nunta a doua in forma de rapire; deci, pentru aceasta nimic nu trebuie a se invinovati; caci nu se judeca formele, ci vointa. Dar fireste ca o asteapta pe dansa epitimia nuntii a doua. (Canonul 53, Sf. Vasile cel Mare).

Daca o femeie vaduva, aflata in robie, fuge cu un barbat, cu gandul de a se casatori cu el, nu se pedepseste decat cu epitimia nuntii a doua, fara a se socoti ca a plecat cu un barbat, fara a fi casatorita. Roaba nu poate sa se marite, daca nu are ingaduinta stapanului. Prin urmare, fara a face aceasta precizare, Sf. Vasile presupune cunoasterea legii civile in acest sens.

Amestecarea frateasca se va canonisi cu [timpul] ucigasului. (Canonul 67, Sf. Vasile cel Mare).

Ucigasul cu premeditare primeste canon de pocainta timp de 20 ani. Aceeasi penitenta trebuie sa implineasca si cel care pacatuieste cu sora sa.

Legatura de casatorie a persoanelor din rudenia oprita, daca se va dovedi, ca una ce s-a facut intru pacatele oamenilor, va primi epitimia adulterilor. (Canonul 68, Sf. Vasile cel Mare).

Deoarece casatoria intre rude este interzisa, canonul pedepseste c timpul de pocainta pentru adulter pe cei care au savarsit aceasta. mult, insotirea trebuie desfacuta.

Celui ce impreuna s-a spurcat cu sora sa de tata sau de mama - nu i se ingaduie a intra in casa de rugaciune, pana ce nu renunta la fapta nelegiuita si neiertata. Iar dupa ce va ajunge sa inte-leaga infricosatul pacat, trei ani sa se tanguiasca stand la usa caselor de rugaciune si rugandu-se poporului, care intra pentru a ruga, ca fiecare cu milostivire sa faca pentru dansul rugaciuni imbelsugate catre Domnul; iar dupa aceasta, alti trei ani sa se primeasca la ascultare numai, si ascultand Scriptura si invatatura, sa fie scos si sa nu se invredniceasca de rugaciune [de iertare]. Apoi, dupa ce cu lacrimi a cerut aceasta, si a cazut inaintea Domnului cu zdrobire de inima si cu umilinta puternica, in alti trei ani sa i se ingaduie ingenuncherea; si astfel, cand va arata roade vrednice de pocainta, in anul al zecelea, sa se primeasca la rugaciunea credinciosilor, [dar] fara impartasire; doi ani stand la rugaciune cu credinciosii, de atunci sa se invredniceasca de impartasirea de cele bune. (Canonul 75, Sf. Vasile cel Mare).

Daca cineva a pacatuit cu sora sa, 12 ani sa nu primeasca Impartasania. Aceasta perioada de pocainta este judicios impartita in acest canon, aratandu-se urcusul treptat al penitentului spre comuniunea cu Hristos.

Acelasi fel [de epitimie se aplica] si celor ce iau pe cumnatele lor. (Canonul 76, Sf. Vasile cel Mare).

Aceeasi perioada de penitenta primesc si cei care se insotesc cu cumnatele lor.

Felul acesta [de epitimie] sa se tina si pentru cei care iau doua nurori in casatorie, chiar daca in timpuri deosebite. (Canonul 78, Sf. Vasile cel Mare).

Cel care s-ar casatori cu doua surori, in perioade diferite de timp, primeste 7 ani timp de pocainta.

Iar cei care poftesc la mamele lor vitrege, se supun aceluiasi canon, ca si cei care poftesc la surorile lor. (Canonul 79, Sf. Vasile cel Mare).

Daca s-ar afla vreun nemernic, care este tulburat cu ganduri catre mama sa vitrega, canonul ii randuieste pedepsa celor care se insotesc surorile lor.

Parintii au trecut sub tacere poligamia, ca pe o [fapta] dobitoceasca si cu totul straina de neamul omenesc. Iar noua ni se arata ca acest pacat este ceva mai mult decat desfranarea. Drept aceea, este de cuviinta ca unii ca acestia sa se supuna canoanelor; adica un an tanguinduse, si trei [ani] ingenunchind, apoi sa fie primit (Canonul 80, Sf. Vasile cel Mare).

Poligamia nu a fost acceptata niciodata in crestinism. Crestinii dintre pagani, care erau obisnuiti cu mai multe femei in viata lor, trebuiau sa scape de acest obicei, imediat ce intrau in crestinism. Intr-unul din canoanele anterioare (can. 4), Sf. Vasile identifica poligamia cu nunta a treia, pe care o gaseste rea si de neadmis. Nici nu poate fi vorba despre nunta a patra, deoarece aceasta nu era cu nici un chip admisa, dupa cum se poate vedea din hotararile Sinodului din Constantinopol, care a fost convocat pentru rezolvarea disputei tetragamice.

Deci, mai intai, ceea ce este foarte important in privinta acestui fel de lucruri, avem a mentiona obiceiul de la noi, care are putere de lege, pentru ca de la barbati sfinti s-au transmis noua legiuirile; iar [obiceiul] acesfa este astfel: daca cineva, fiind stapanit candva de patima necuratiei, ar cadea spre insotirea nelegiuita cu doua surori, aceasta sa nu se socoteasca nici nunta, si, in general, nici sa nu se primeasca [ei] in obstea bisericii, mai intai de a-i desparti unul de altul; drept aceea, daca nimic altceva nu ar fi fost de zis, obiceiul este de ajuns pentru ferirea de raul acesta. Dar, fiindca cel care a scris epistola, cu apucatura vicleana a incercat sa introduca in viata raul acesta atat de mare, este nevoie ca nici noi sa nu ne ferim de ajutorul ratiunii, cu toate ca in privinta celor deplin lamurite, mai importanta este prezumtia fiecaruia decat rationarea. S-a scris, zice, in Levitic: "Sa nu iei pe femeia care este geloasa pe sora ei, ca sa descoperi rusinea ei peste dansa, fiind ea inca in viata." (Lev. 18; 18). Deci, lamurit este din aceasta, se zice, ca este ingaduit a lua [pe sora ei] dupa moartea dansei. La aceasta dar, mai intai, zic ca cele cate le spune legea, celor ce sunt sub lege le graieste (Rom. 3; 19); fiindca asa, ne-am supune atat taierii imprejur, cat si Sambetei si feririi de mancaruri. Fireste ca nu, caci daca am gasi ceva sa se potriveasca placerilor noastre, ne-am supune pe noi insine jugului robiei legii, iar daca s-ar parea ceva greu din cele ale legii, atunci alergam spre libertatea cea intru Hristos. Am fost intrebati daca este scris a lua femeie peste sora ei; am raspuns ceea ce socotim ca este sigur si adevarat, [dar ] ca nu este scris [aceasta]; iar a se gandi ceea ce [s-a trecut] sub tacere din adaosul de mai tarziu este dreptul legiuitorului, iar nu al celui ce spune ale legii; fiindca astfel, ar fi cu putinta celui ce vrea sa indrazneasca a lua pe sora ei, inca fiind in viata femeia; caci, sofismul acesta se potriveste si la aceea. Dar este scris, zice: Sa nu iei pe aceea ce va fi geloasa", asadar nu a oprit a lua pe aceea ce este libera de gelozie. Insa, cel ce apara patima, presupune ca firea surorilor este libera de gelozie. Deci, inlaturandu-se [de gelozie], pentru care a oprit impreuna insotirea amandurora ce va fi ceea ce opreste a lua pe surori? Dar vom zice, aceste sunt scrise. Dar nici celelalte nu s-au hotarat; iar sensul dupa deductie da libertate asemenea pentru ambele [intelesuri]. Dar trebuie, revenind putin la cele in urma legiferate, a ne elibera de circumstante. Caci, se vede ca legiuitorul nu imbratiseaza tot felul de pacate, ci mai cu seama opreste pe cele ale egiptenilor, de unde fost scos Israel, si pe cele ale canaaneilor, unde au fost mutati. Caci expresia este asa: "Dupa obiceiurile Egiptului, unde ati locuit, sa nu faceti; si dupa obiceiurile pamantului Canaan, intru care va voi duce pe voi, sa nu faceti, si dupa legile lor sa nu umblati. " (Lev. 18; 3); incat, poate ca este cu putinta ca felul acesta al pacatului nu era incetatenit pe atunci la [acele] neamuri. Din cauza aceasta, legiuitorul n-a avut nevoie de pazirea de acel [pacat], ci s-a retinut [a mentiona] obiceiul necunoscut, din cauza aversiunii fata de faptele rusinoase. Intr-adevar, [legiuitorul] interzicand pe cel mai mare, cum de [a trecut] sub tacere pe cel mai mic? [Legiuitorul a procedat astfel, fiindca] i s-a parut ca multi dintre cei iubitori de trup, in privinta vietuirii impreuna cu surorile cele in viata, aduc prejudiciu pildei patriarhului. Dar noi ce trebuie sa facem? A spune cele scrise, ori a le cerceta pe cele tacute? In acele legi nu este scris ca nu se cade ca tatal si fiul, deodata sa se foloseasca de aceeasi femeie; dar proorocul a socotit ca [acest lucru] este vrednic de cea mai mare invinovatire. Caci zice: "Fiul si tatal intra la aceeasi slujnica" (Amos 2; 7). Dar cate alte feluri de necurate patimi a nascocit invatatura demonilor, pe care insa dumnezeiasca Scriptura le-a tacut, nevrand sa spurce demnitatea sa cu numirile celor rusinoase, ci pe cele necurate le-a amintit cu numiri generale, precum zice si Apostolul Pavel: iar desfranarea si toata necuratia nici sa nu se numeasca intre voi, precum se cuvine sfintilor" (Efes. 5; 3); intelegandu-se sub numirea de necuratie, faptele cele de rusine ale barbatilor si femeilor; astfel ca - tacerea cu nici un chip nu asigura celor dedati placerilor libertea [de faptuire]. Iar eu zic ca nici nu [s-a trecut] sub tacere chestiunea aceasta, ci ca legiuitorul a oprit-o chiar foarte strict, caci acea [expresie]: "Nu vei intra catre toata rudenia trupului tau spre a descoperi rusinea lor" (Lev. 18; 6), cuprinde si felul acesta de rudenie. Caci ce este barbatului mai mare ruda decat sotia sa, sau mai bine zis decat trupul sau? Ca nu mai sunt doi, ci un trup; astfel ca, prin sotie, sora ei intra in rudenie cu barbatul. Ca precum pe mama sotiei sale nu o va lua, nici pe fiica sotiei, fiindca [nu poate lua] nici pe mama sa, nici pe fiica sa, asa nici pe sora sotiei, fiindca nici pe sora sa [nu o poate lua]. [...] (Canonul 87, Sf.Vasile cel Mare).

Acest canon demonstreaza cum gradul de rudenie dupa sotie este unul foarte apropiat, astfel ca nimeni nu poate sa se casatoreasca cu cumnata sa; ca nu cumva matusa copiilor sa devina mama lor vitrega, iar ea sa se poarte si sa se ingrijeasca rau de copiii surorii sale.

Concluzie. Pe cat este de sfanta casatoria legitima, pe atat este de condamnata atunci cand se face in afara prescriptiilor Bisericii. Pentru aceasta:

1) Monahului nu ii este iertat sa isi calce juramantul dat, spre a se casatori;

2) Casatoria intre rude este oprita, in conformitate si cu legile civile; daca s-ar savarsi, aceasta este nula;

3) Asemenea, si nunta a treia este oprita, fiind socotita adulter (Sf. Vasile cel Mare);

4) Femeia aflata in robie nu poate sa fuga cu un barbat decat daca are acceptul stapanului.

Prof. Dr. Dimitrie Boroianu

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 20295

Voteaza:

Casatorii nepermise 0 / 5 din 0 voturi. 2 review utilizatori.

Comentarii (2)

  • simona tufaPostat la 2013-07-22 05:53

    pot sa ma casatoresc cu un verisor de al doilea,am inteles ca suntem rude de gradul 6.

  • dana danutzaPostat la 2010-03-04 10:30

    daca prietenul meu meu actual a avut o relatie cu sora mea in urma cu 4 ani si acum este cu mine ne putem casatori? Nu au fost casatoriti si nu au copii. Astept raspuns

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE