Clericul pedepsit

Clericul pedepsit Mareste imaginea.


Clericul pedepsit

 

Daca un episcop, sau presbiter, sau diacon, caterisit pe drept pentru vinovatii adevarate, ar indrazni sa se atinga de slujba care i-a fost incredintata in trecut, acela sa se indeparteze cu totul din Biserica. (Canonul 28 apostolic).

 

Este impotriva oricarui principiu de drept ca vinovatul sa refuze a se supune pedepsei care i s-a aplicat. O astfel de atitudine conduce spre anarhie, periclitand existenta institutiei respective. Avand in vedere acestea, canonul afuriseste si indeparteaza de Biserica pentru totdeauna pe cel care ar indrazni sa savarseasca Sfanta Liturghie dupa caterisire. In legislatia actuala, o atare persoana este adusa la ascultare prin intermediul institutiilor de ordine publica.

 

Daca un episcop caterisit de Sinod, sau presbiter, sau diacon, (caterisit) de episcopul sau propriu, ar indrazni sa savarseasca unele din slujirea (preoteasca), potrivit celor obisnuite a le indeplini mai inainte, ori ca episcop, ori ca presbiter, ori ca diacon, acela sa nu mai poata avea nadejde la alt Sinod nici de reintegrare, nici de a se putea apara, ci si cei care intra in comuniune cu el, toti sa se le­pede de la Biserica, si mai ales daca, cunoscand ei hotararea cea data impotriva celor amintiti mai sus, ar indrazni sa intre in comu­niune cu dansii. (Canonul 4, Sinodul local de la Antiohia).

 

In mod obisnuit, clericul caterisit poate apela sentinta, atunci cand isi poate sustine nevinovatia. Insa, pana la pronuntarea Sinodului asupra apelului, clericul nu are voie sa savarseasca nici una dintre slujbele dumnezeiesti. Daca ar indrazni ceva impotriva acestui canon, el isi pierde dreptul la apel si nu mai poate fi reabilitat, precum cineva care din nou s-a facut vinovat. Daca alti clerici intra in comuniune cu cel caterisit, primesc ei insisi pedeapsa caterisirii.

 

Sa se mai ceara (de la imparati) si sa binevoiasca a ordona sa nu se permita absolvirea clericului, in orice demnitate fiind, con­damnat prin sentinta episcopilor, pentru orice fel de vina, nici de catre biserica din care a facut parte, nici de catre orice alt om. Punandu-se pentru aceasta, pedeapsa de amenda in bani si de (pierderea) demnitatii, astfel incat sa porunceasca sa nu-i justifice nici varsta si nici genul. (Canonul 62, Sinodul local de la Cartagina).

 

Dar inca si in privinta lui Ecytiu, care mai demult a fost osandit prin sentinta episcopilor, dupa cum insusi a meritat, so­cotesc ca afacerea lui nu trebuie scapata din vedere de catre delegatia noastra, ca daca s-ar intampla (sa se gaseasca) in acele parti, atunci fratele nostru sa poarte grija de ordinea bisericeasca, precum trebuie, si unde ar fi cu putinta, sa actioneze impotriva lui. (Canonul 65, Sinodul local de la Cartagina).

 

Concluzie - Orice cleric are dreptul sa faca apel, daca socoteste in­corecta decizia pe care a primit-o initial. Insa, pana la solutionarea apelului, nu ii este permis sa savarseasca slujbele dumnezeiesti. Astfel:

 

1. Clericul care isi poate demonstra nevinovatia poate sa faca apel fara a i se permite intre timp sa savarseasca cele sfinte.

2. Cel care contravine canonului primeste pedeapsa caterisirii.

 

Clericii nu trebuie sa isi paraseasca parohiile-eparhiile

 

Episcopului nu ii este iertat, parasind eparhia sa, sa treaca la alta, chiar si daca ar fi indemnat de mai multi, fara numai daca va fi o pricina binecuvantata, care il sileste sa faca aceasta, ca sa poata aduce mai mult folos celor de acolo, sub cuvant de evlavie, dar si aceasta nu de la sine, ci prin hotararea, multor episcopi si cu cea mai mare rugaminte. (Canonul 14 apostolic).

 

Pentru a tempera nazuintele celor care, din motive materiale si personale, isi paraseau eparhiile lor spre a trece la altele, canonul opreste aceasta in chip desavarsit; exceptie ar fi situatia in care interesul eparhiei o impune, iar ceilalti episcopi isi dau consimtamantul. Canonul opreste si manipularea maselor de catre cel care doreste sa isi paraseasca eparhia in favoarea alteia. Cu alte cuvinte, este oprit episcopul sa plece in alta eparhie, daca nu este in interesul spiritual si moral al aceleia, precum a fost cazul Sfantului Grigorie Teologul, care a trecut de la Sasima la Constantinopol, desi unii frati intru Hristos considerau acesta un fapt necanonic. In actuala Lege Organica, transferul nu este mentionat. Totusi, este posibil ca episcopul unei eparhii sa treaca la alta, in cazul in care Colegiul elector l-ar alege pentru eparhia vacanta, iar el insusi isi manifesta dorinta in aceasta directie. Aceasta permutare este canonica, deoarece la vot participa si membrii Sf. Sinod. Cat priveste inaintarea in treapta administrativa, prin transferul de la o episcopie la arhiepiscopie sau mitropolie, aceasta este permisa, cu aprobarea Sf. Sinod, dupa cum prevede si Legea Organica (1872).

 

Daca un presbiter, sau diacon, sau oricare din catalogul celor sfintiti, parasind eparhia sa, se va duce in alta, si mutandu-se cu totul va petrece in alta eparhie, impotriva socotintei episcopului sau, poruncim ca acela sa nu mai liturghiseasca, mai ales, daca episcopul sau, chemanduAsa se intoarca, nu a ascultat; ramanand intru nesupunere, sa se impartaseasca acolo ca un laic. (Canonul 15 apostolic).

 

Episcopul fiind direct responsabil de eparhia sa, nimic nu se poate lucra fara invoirea lui. In cazul permutarii preotilor sau diaconilor, epis-copul trebuie sa se pronunte, dupa cum in cazul transferului episcopilor, problema este ridicata in Sinod. Orice mutare, gasita in neregula de catre episcop, nu primeste aprobarea, caci astfel s-ar ivi numeroase intri­gi si tulburari pagubitoare comunitatii. Pentru aceasta, daca un presbiter sau diacon s-ar transfera, fara voia episcopului sau, canonul porunceste sa fie oprit de la slujirea Liturghiei, mai ales daca va fi chemat inapoi, iar el nu va asculta. Terminus ante quem pentru aceasta pedeapsa este momentul reasezarii in ascultarea canonica fata de episcopul sau.

 

Iar daca episcopul, la care se vor afla dintre acestia, neso­cotind interdictia hotarata asupra lor, ii va primi ca pe clerici, sa se afuriseasca ca invatator al dezordinii. (Canonul 16 apostolic).

 

Un cleric considerat vinovat intr-o eparhie trebuie sa fie privit la fel in intreaga Biserica. Daca nu se recunoaste acest principiu de drept, condamnatul dintr-un loc poate sa se bucure de imunitate in altul, fapt ce are drept consecinta o situatie extrem de pagubitoare. Astfel, multi cleri­ci, dupa o sentinta defavorabila, ar fi dispusi sa plece in alt loc pentru a reprimi demnitatea si slujirea treptei lor. Deci, pe buna dreptate, canonul afuriseste pe episcopul care nu tine seama de aceasta dispozitie.

 

Canonul 15 apostolic ar fi ramas fara efect daca nu s-ar fi dictat ma­suri si impotriva celor care ar fi primit, in eparhiile lor, clerici opriti de la cele sfinte. Pentru a sanctiona canonul citat, s-a decis afurisirea episco­pilor, care vor incalca hotararile unor alti epsicopi cu privire la unii clerici. Astfel de episcopi ar introduce anarhia in Biserica prin dispozitiile lor.

 

Pentru multa tulburare si galcevile care s-au facut, s-a socotit ca desavarsit sa se desfiinteze obiceiul, care s-a gasit in unel parti, impotriva canonului apostolic, ca sa nu se stramute din cetate in cetate nici episcopul, nici presbiterul, nici diaconul. Iar daca cineva, dupa hotararea Sfantului si Marelui Sinod ar incerca sa faca ceva de acest fel, sau ar Intreprinde o actiune de felul acesta, sa se anuleze negresit ceea ce s-a facut, iar episcopul sau presbiterul se va restitui bisericii in care a fost hirotonit. (Canonul 15, Sinodul I Ecumenic).

 

Unii clerici, stand impotriva dispozitiilor canoanelor apostolice am­intite, tulburau Biserica prin actiunile lor, mutandu-se dintr-o localitate in alta. In acest sens, acest canon, pe de o parte, interzice cutuma, iar pe de alta parte, pedepseste pe faptuitor, hotarand ca transferul sa nu fie valabil si persoanele sa revina la comunitatile lor.

 

Presbiterii, sau diaconii, sau clericii, in general, care sunt in­drazneti, si nu au nici frica lui Dumnezeu inaintea ochilor, si nu cunosc nici canonul bisericesc, vor pleca de la bisericile lor, acestia nicidecum nu trebuie sa se primeasca la alta biserica, ci trebuie siliti (prin orice mijloc) sa se inapoieze la parohiile lor; si daca per­sista, se cuvine sa fie excomunicati. Iar daca cineva ar indrazni sa rapeasca pe cel care depinde de altul si sa hirotoneasca in biser­ica sa, fara consimtamantul episcopului lui, de la care a fugit cel ce este consemnat in canon, hirotonia sa fie fara valoare. (Canonul 16, Sinodul I Ecumenic).

 

Acest canon repeta dispozitia canoanelor anterioare, aceea de in-toarcere a clericilor vinovati de transfer fara invoire canonica la parohiile lor. in plus, canonul desface hirotonia savarsita de un episcop asupra candidatului venit dintr-o eparhie straina, in cazul in care aceluia i se refuzase hirotonia in eparhia proprie. Ar putea aparea situatia ipotetica in care un diacon, care cere hirotonia in presbiter, fiind refuzat de epis­copul sau, pentru motive de ordin spiritual; daca unuia ca acesta nu i s-ar interzice permutarea intr-o alta eparhie, el ar putea fi hirotonit presbiter de catre un episcop, introducandu-se anarhia in Biserifca. In acelasi fel, un episcop ar putea ademeni cu vorbe mari un cleric foarte bun de la un alt episcop. Prin astfel de actiuni s-ar produce dezbinari si certuri, care lezeaza prestigiul Bisericii. De aceea, canonul a declarat nevalida o hiro­tonie savarsita in atare circumstanta.

 

Referitor la episcopii sau clericii, care se muta din cetate in cetate, s-a hotarat ca sa ramana in vigoare canoanele asezate de catre Sfintii Parinti in privinta aceasta. (Canonul 5, Sinodul IV Ecumenic).

 

Nu este iertat ca un cleric sa se numere concomitent la biseri­cile din doua cetati, si la cea pentru care s-a hirotonit la inceput, precum si la cea care, fireste ca la una mai mare, a fugit din pofta dupa marire desarta. Iar cei care vor face aceasta, sa se reaseze la biserica lor, pentru care la inceput au fost hirotoniti, si numai acolo sa slujeasca. Insa, daca vreunul a fost transferat de la o biserica la alta, sa nu participe la afacerile bisericii de mai inainte, sau la cele mucenicesti, sau la ale azilurilor de saraci, sau la ale primito­rilor de straini, care stau sub aceea (biserica). Iar cei care indraz­nesc, dupa hotararea acestui mare si Ecumenic Sinod, sa comita ceva din cele ce au fost oprite acum, Sfantul Sinod a hotarat sa cada din treapta lor. (Canonul 10, Sinodul IV Ecumenic).

 

Unii clerici, dupa ce reuseau sa obtina invoirea episcopului pentru transfer cautau sa pastreze si biserica de mai inainte, fie pentru slava desarta, fie pentru interese materiale. Un astfel de obicei pagubos este analizat in acest canon, care opreste pe clericul odata transferat sa mai beneficieze de foloasele bisericii de mai inainte. Daca se descopera ca transferul a fost in neregula, clericul isi va relua slujba in comunitatea in care a fost hirotonit. Pentru toti cei care vor contraveni dispozitiilor amintite, este stabilita pedeapsa caterisirii.

 

Clericilor din slujba unei biserici nu le este iertat, dupa cum am hotarat mai inainte, sa fie randuiti la biserica altei cetati, ci sa se multumeasca cu aceea la care dintru inceput s-au invrednicit a sluji, cu exceptia acelora, care pierzandu-si patria lor, din nevoie au trecut la alta biserica. Iar daca un episcop, dupa aceasta hotarare, ar primi pe un cleric, care depinde de alt episcop, s-a hotarat a se excomunica atat cel primit, cat si cel care l-a primit, pana cand clericul, care s-a mutat, nu se va inapoia la biserica sa. (Canonul 20, Sinodul IV Ecumenic).

 

Fiindca unii dintre clerici, nesocotind randuiala canonica, parasindu-si parohia lor, alearga la alta parohie, si mai ales in aceasta de Dumnezeu pazita si imparateasca cetate, si se aseaza la dregatori (lumesti), savarsind sfintele slujbe in casele de rugaciune ale acestora, aceia, fara de invoirea episcopului lor si al Constantinopolului, nu este iertat sa se primeasca in nici o casa sau biserica; iar daca va face cineva aceasta, staruind, sa se cateriseasca. Iar tuturor, celor ce fac acestea cu invoirea mentionatilor episcopi, nu le este iertat a primi indeletniciri lumesti si ale vietii (pamatv testi), fiind opriti prin dumnezeiestile canoane a face acestea. In­sa, daca s-ar arata ca cineva ocupa o indeletnicire la dregatorii mentionati, fie sa inceteze, fie sa se cateriseasca. Oricum insa, mai bine va fi sa invete pe copii si pe casnici, citindu-le lor dum­nezeiestile Scripturi; caci pentru aceasta au si primit Preotia. (Canonul 10, Sinodul VII Ecumenic).

 

Acest canon interzice cutuma unora dintre clerici, care se mutau dintr-o localitate in alta, de obicei de la una mica la alta mai mare, pentru a-si spori averile. Astfel, aceasta dispozitie inlatura orice staruinte si mijloace, care nu corespund cu sfintenia misiunii sacerdotale. Canonul nu are in vedere inaintarea in treapta, dupa meritul fiecaruia.

 

In acelasi timp, canonul opreste pe clerici sa savarseasca serviciul divin in casele de rugaciune ale potestatilor locului, fara invoirea episcopului, conform principiului canonic ca nu se poate deschide o casa de rugaciune, decat numai cu voia episcopului respectiv.

 

Abaterea de la prescriptiile acestui canon, urmata de persistenta clericului in greseala, este pedepsita prin caterisire.

 

Deoarece clerici de la diferite biserici, parasind bisericile-pentru care au fost hirotoniti, au alergat la alti episcopi si s-au asezat, fara stirea episcopului lor, ia biserici straine, si prin aceasta s-au aratat nesupusi; hotaram ca (incepand) cu luna Ianuarie a trecutului indiction al patrulea, nici unul dintre toti clericii, in oricare treapta s-ar afla, nu are voie sa se aseze la. alta biserica fara scrisoare de ingaduire de la episcopul sau; deoarece, cel ce in viitor nu va res­pecta aceasta, ci va rusina pe cel ce l-a investit cu hirotonia, sa se cateriseasca atat dansul, cat si cel ce l-a primit in chip ilegal. (Canonul 17, Sinodul II Trulan).

 

Acest canon, in concordanta cu al 12 apostolic, supune pedepsei pe episcopul care ar primi in eparhia sa un cleric, fara a avea scrisoare de recomandare, dupa cum subliniaza si canonul 13 al Sinodului de la Sardica.71 Insa, daca Parintii apuseni de la Sardica nu s-au pronuntat categoric asupra pedepsei, prin acest canon se stabileste caterisirea episcopilor, precum si a clericilor, care vor calca aceste dispozitii.

 

Dispunem ca cei sfintiti, care din cauza navalirii barbarilor sau din cauza altor circumstante si-au parasit locurile lor, cand vor inceta aceste circumstante sau navalirile barbarilor, din cauza carora s-au indeparat, trebuie sa se inapoieze iarasi la bisericile lor proprii, si sa nu le paraseasca fara motiv pentru timp indelun­gat. Iar daca cineva nu va proceda potrivit canonului prezent, sa se afuriseasca, pana nu se va inapoia la biserica sa proprie. Aceasta sa se intample si acelui episcop care il retine. (Canonul 18, Sinodul II Trulan).

 

Daca in imprejurari de forta majora clericul ar pleca de la parohia sa la alta, el este obligat sa se reintoarca imediat ce acea conjunctura nefa-vorabila a trecut. Cel care nu va observa aceasta dispozitie va primi pedeapsa afuriseniei, pana ce va asculta si va reveni la locul sau de mai inainte. De asemenea, canonul afuriseste si pe episcopul care retine in eparhia sa pe un cleric strain, conform canoanelor anterioare, care isi afla o noua intarire prin cel de acum, cu exceptia ca nu pedepseste pe clericii, care isi parasesc bisericile pentru motive de forta majora, dar cu obligatia de a se intoarce imediat ce au incetat acele motive.

 

A venit la cunostinta Sfantului Sinod ca unii clerici sau monahi, neavand autorizatie din partea episcopului lor, (mai mult) cateodata chiar excomunicati fiind de acela., mergand la imparateasca cetate a Constantinopolului, petrec mult (timp) intr-insa, produ­cand tulburari si perturband ordinea bisericeasca, (mai mult) strica si casele unora. Deci, Sfantul Sinod a hotarat ca unora ca acestia, mai intai sa li se aduca aminte prin avocatul preasfmtei biserici a Constantinopolului ca sa paraseasca cetatea impara­teasca; iar daca persista cu nerusinare in acele lucruri, sa se scoata prin acelasi avocat, impotriva vointei lor, si sa se inapoieze la locurile lor. (Canonul 23, Sinodul IV Ecumenic).

 

Avocatii erau aparatorii crestinilor asupriti. Conform canonului 2 al Sinodului IV Ecumenic si canoanelor 75 si 97 ale Sinodului local de la Cartagina,72 acestia erau de doua feluri: bisericesti si imparatesti.

 

Canonistul Theodor Balsamon ii numeste defensori, adica aparatori; iar imp- Justinian, avocati bisericesti.

 

De acum inainte, clericul sa nu se randuiasca la doua biserici; caci aceasta este propriu negustoriei si castigului marsav si strain de obiceiul bisericesc. Dar noi am auzit din chiar glasul Domnului ca: "Nimeni nu poate sa slujeasca la doi domni; caci sau pe unul il va uri si pe celalalt il va iubi, sau de unul se va lipi si pe celalalt il va dispretul" (Mal. 6; 24). Deci, dupa glasul Apostolului, fiecare "este dator sa ramana intru ceea ce a fost chemat" (I Cor. 7; 20) si sa slujeasca intr-o biserica. Caci cele care se fac in problemele bisericesti pentru castig marsav, sunt straine de Dumnezeu. Iar pentru trebuinta acestei vieti sunt diferite indeletniciri. Deci, din acestea sa-si castige cele necesare trupului cel care va voi; caci, zice Apostolul: "Mainile acestea au lucrat pentru nevoile mele si ale tovarasilor mei" (Fapte 20; 34). Si acestea (sa se observe) mai ales in aceasta de Dumnezeu pazita cetate; iar in localitatile din afara, pentru lipsa de oameni, sa se admita (exceptie). (Canonul 15, Sinodul VII Ecumenic).

 

Ca o derogare la dispozitiile canoanelor anterioare, prin acesta este permisa slujirea unui cleric la doua bisericii, dar numai la sate si acolo deoarece este lipsa de personal. In momentul in care nu mai exista situatia aceasta, clericul va ramane doar cu biserica pentru care a fost hirotonit.

 

Daca un presbiter, sau diacon, sau, in general, oricine dintre cei din Preotie, parasindu-si parohia sa, se va duce in alta, apoi mutandu-se desavarsit, va incerca sa petreaca timp indelungat in alta parohie, (acela) sa nu mai liturghiseasca, mai ales daca epis­copul sau propriu chemandu-l si sfatuindu-l sa se intoarca in parohia sa, nu va asculta. Iar daca va starui in neranduiala, sa se cateriseasca desavarsit din slujba, incat nicidecum sa nu se mai reintegreze la. locul (sau de serviciu). Iar daca, pentru aceasta pricina fiind caterisit, l-ar primi alt episcop, si acela sa primeasca epitimie de la Sinodul obstesc, ca unul care desfiinteaza legiuirile bisericesti. (Canonul 3, Sinodul local de la Antiohia).

 

Daca un episcop fara episcopie, aruncandu-se pe sine asupra unei biserici fara de episcop, ar rapi scaunul fara de (hotararea) Sinodului intreg, acela sa fie afurisit, chiar daca poporul, pe care ha rapit, har alege pe el. Iar Sinod intreg este acela la care par­ticipa si cel al capitalei (mitropolitul). (Canonul 16, Sinodul local de la Antiohia).

 

Episcopul sa nu se mute de la o eparhie la alta, nici aruncan­du-se din voia sa, nici silit de popor, nici constrans de episcopi; ci sa ramana la biserica, pentru care a fost sortit de la inceput de Dumnezeu, si sa nu se stramute de la ea, potrivit hotararii date acum mai inainte in aceasta privinta. (Canonul 21, Sinodul local de la Antiohia).

 

Nu atat obiceiul cel rau, cat mai mult coruptia cea prea-vatamatoare a (carmuirii) afacerilor (bisericesti) trebuie sa se dezradacineze chiar din temeliile ei, ca nici unuia dintre episcopi sa nu-i fie iertat a se muta dintr-o cetate mica in alta cetate. Caci este vadit pretextul acestei cauze, pentru care se fac unele ca acestea. Caci niciodata nu s-a putut afla vreunul dintre episcopi care sa fi dorit a se muta de la o cetate mai mare la o cetate mai mica, prin care s-a dovedit ca unii ca acestia s-au aprins cu un in­focat chip al lacomiei dupa averi, si au slujit mai mult trufiei, ca sa para ca au castigat stapanire mai mare. Prin urmare, nu sunt oare toti de acord ca acest fel de rautate sa se pedepseasca mai aspru, caci socotim ca unii ca acestia nici comuniunea laicilor nu se cu­vine sa o aiba? (...) (Canonul 1, Sinodul local de la Sardica).

 

Daca motivul pentru care un episcop doreste sa se transfere de la o eparhie mai mica la alta mai mare este mandria si lacomia, canonul interzice aceasta. Episcopul, care pentru meritele sale este avansat de la o eparhie la alta, nu este supus pedepsei canonului, deoarece el nu a cau­tat aceasta si nici nu a instigat credinciosii sa ceara permutarea. Chiar si in astfel de cazuri, in perioada de inceput a Bisericii, erau ridicate obiectii: este cunoscut cazul Sf. Grigorie de Nazianz, care a fost chemat la Constantinopol din cetatea Sasimei.

 

Iar daca s-ar afla vreunul atat de nebun sau indraznet, incat sa fie de parerea ca aduce o scuza pentru unele ca acestea, adeverind ca i s-au adus scrisori de la popor, este evident ca s-au putut corupe cativa, cu plata si cu pret, pentru ca. sa faca tulburari in biserica, ca si cum ar dori, fireste, sa-l aiba pe dansul episcop. Deci, socotesc ca acest fel de viclesuguri si uneltiri sunt cat mai vrednice de pedeapsa, incat unul ca acesta nici la sfarsitul (vietii) sa nu se invredniceasca nici chiar de comuniunea laicilor. (...) (Canonul 2, Sinodul local de la Sardica).

 

Cu totii sa hotaram inca si urmatoarele: daca un episcop ar voi sa puna un slujitor (bisericesc) strain, din alta parohie, intr-o treapta, fara invoirea episcopului sau propriu, acest fel de asezare sa se considere nula si fara tarie. Iar daca unii si-ar inga­dui acest lucru, trebuie ca acestora sa li se aduca aminte si sa se intoarca spre calea cea buna de catre fratii si impreuna-episcopii nostri. (Canonul 15, Sinodul local de la Sardica).

 

Nu va este necunoscut ce fel si cat de mari lucruri se in­tampla in mitropolia Tesalonicului. Fiindca de multe ori se duc acolo presbiteri si diaconi din alte eparhii, si raman, nemultumin-du-se a petrecere scurta vreme, si tot timpul il petrec acolo, sau abia dupa timp foarte indelungat sunt siliti a se inapoia la bisericile lor; (...) Hotararile, care s-au adus in privinta episcopilor, sa se observe si pentru aceste persoane. (Canonul 16, Sinodul local de la Sardica).

Referitor la insarcinarea care ni s-a dat noua la timpul sau, raportam si cele ce s-au hotarat la Sinodul din Capua, ca nu se permite a se face botezari din nou, sau hirotonii din nou, sau transferari de episcopi. (...) si ne rugam sa hotarati, potrivit celor ce ni s-au incredintat, deoarece nevoia ne sileste la acest lucru, a ni se da libertatea ca sa putem sa ne adresam capeteniei provin­ciei impotriva aceluia, potrivit dispozitiilor imparatilor preaslaviti, pentru ca cei care nu au voit a se supune blandei aduceri-aminte a sfintiei voastre, si sa indrepte cele ce nu sunt iertate, indata sa se opreasca prin autoritatea stapanirii (lumesti), (...) (Canonul 48, Sinodul local de la Cartagina).

 

Canonul 14 apostolic interzice unui episcop sa se transfere de la o eparhie la alta, decat numai cu invoirea si la rugamintile colegilor sin­odali. Insa, un anume Cresconiu, nu a tinut seama de dispozitiile acestui canon, iar ulterior nici de invitatiile care i s-a adresat pentru a se intoarce la eparhia sa; in acest caz, Sinodul a decis sa se adreseze autoritatilor civile, pentru a obliga pe acest neascultator sa paraseasca eparhia straina; inainte de aceasta au fost indeplinite toate formalitatile canon­ice, astfel ca autoritatea laica nu mai avea in fata un epsicop, ci un cate­risit, coborat acum in randul mirenilor.

 

(...) nici un episcop sa nu-si insuseasca pe un cleric strain, fara hotararea episcopului sau de mai inainte. (...) (Canonul 54, Sinodul local de la Cartagina).

 

(...) Scaunul acesta totdeauna a avut puterea ca, de unde vrea si in numele oricui, sa hirotoneasca episcop, dupa dorinta fiecarei biserici. (...) Bunavointa (ta) modereaza puterea, caci tu, frate, indraznesti mai putin decat ai putea. (...) Drept aceea, daca s-ar afla cineva avand un singur presbiter, si acesta (fiind) destoinic pentru episcopie, este dator a-l da si pe acela unul spre hirotonie. (...) este constrans si cel ce are mai multi clerici sa-ti dea unul dintr-insii spre hirotonie. (Canonul 55, Sinodul local de la Cartagina).

 

Episcopul Cartaginei avea libertatea ca, din eparhiile supuse juris­dictiei sale, sa aleaga orice cleric, pe care sa il hirotoneasca episcop, dupa cum socotea necesar. Acest privilegiu, pazit de bunacuviinta in-taistatatorilor, nu trebuia transformat in putere discretionara. Insa, in cazul in care clericul luat de episcopul cartaginez era necesar episcopului locului, acesta avea posibilitatea sa ceara unui frate al sau intru Hristos, care avea mai multi slujitori bisericesti, un alt cleric.

 

Asemenea, s-a hotarat ca daca oricine ar citi in biserica, chiar si numai o data, sa nu se primeasca de o alta biserica in cler. (...) (Canonul 90, Sinodul local de la Cartagina).

 

Concluzie. Pentru buna organizare a Bisericii nu este ingaduit cleri­cilor sa plece dintr-un loc in altul, chiar si in cazul in care ar fi ceruti de multimea credinciosilor. Din canoanele prezentate rezulta:

 

1)  Numai prin consimtamantul tuturor episcopilor este permisa tre­cerea unui episcop de la o eparhie la alta, numai in caz de inaintare in treapta;

2) Clericii inferiori episcopului au dreptul, cu invoirea lui, sa se mute intr-o alta parohie;

3)  Clericul gasit vinovat intr-o eparhie nu poate fi primit ca nevino­vat in alta eparhie;

4)  Nu este permis clericilor sa aiba doua biserici, cu exceptia paro­hiilor de la sate si aflate in nevoie;

5)  Pentru motive de necesitate, precum situatia cand locul a fost ocupat de vrajmasi, se admite clericului trecerea in alta localitate, acolo unde nu este cleric; odata depasit momentul dificil, el este obligat sa se intoarca;

6)  Episcopul nu are dreptul sa preia un cleric de la alta episcopie, fara invoirea episcopului respectiv; numai mitropolitul Cartaginei avea acest drept in eparhiile supuse jurisdictiei sale.

 

Prof. Dr. Dimitrie Boroianu

Pe aceeaşi temă

09 Iulie 2012

Vizualizari: 3445

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE