Desfraul, adulterul si alte fapte rele

Desfraul, adulterul si alte fapte rele Mareste imaginea.


Desfraul - adulterul si alte fapte rele

Episcopul, sau presbiterul, sau diaconul, fiind prins in desfranare, sau in sperjur sau in furt, sa se cateriseasca, dar sa nu se afuriseasca. Caci zice Scriptura:"Nu vei pedepsi de doua ori pentru acelasi [pacat]" (Naum 1; 9). Asemenea si ceilalti clerici. (Canonul 25 apostolic).

Unul dintre principiile de baza ale Dreptului este cel care afirma ca pentru aceeasi vina trebuie sa fie pronuntata o singura pedeapsa, dupa cum subliniaza si Sf. Scriptura. Prin urmare, si clericului care s-ar face vinovat de caterisire, sa nu i se mai aplice si pedeapsa afuriseniei, ci sa fie lasat in randul celorlalti credinciosi, ca astfel sa poata lua parte la rugaciune; numai daca, nici in urma caterisirii, nu paraseste relele obiceiuri se poate dispune o pedeapsa suplimentara.

Daca se va ridica asupra unui credincios o invinuire de desfranare, sau de adulter, sau de alta fapta oprita, si se va dovedi, sa nu se promoveze in cler. (Canonul 61 apostolic).

Acest canon opreste intrarea in cler a laicului care se va dovedi ca este vinovat de adulter sau de alta fapta oprita de legiurile bisericesti. Curatenia vietii clericale recomanda aceasta masura, caci altfel acesta nu ar corespunde cu scopul lui, iar faptele lui imorale ar fi un exemplu rau pentru credinciosi, caci acestia ar percepe inaintarea lui in cler ca o aprobare tacita a Bisericii asupra practicilor lui.

Daca cineva, siluind pe o fecioara nelogodita, ar tine-o la sine, sa se afuriseasca; si sa nu-i fie lui iertat a lua pe alta, ci pe aceea sa o ia, pe care a ales-o, chiar daca ar fi saraca. (Canonul apostolic).

Conform acestui canon, toti cei care ar pacatui cu o fata cu care nu este logodit trebuie sa o ia de sotie, chiar daca ar fi saraca. Motivatia consta in faptul ca fata, prin acest act imoral, si-a pierdut cinstea si nu se mai poate marita; de asemenea, poate sa ramana si insarcinata cu acela. Astfel, pe buna dreptate, celui care i-a placut o tanara si a abuzat de ea, trebuie sa i se impuna casatoria cu aceasta. Barbatul trebuie sa faca alegerea ante si nu post-factum.

Sfantul Sinod a hotarat ca cei ce rapesc femei, sub pretext de insotire, sau cei ce colaboreaza, sau cei ce sunt intelesi cu rapitori, daca ar fi clenci sa cada din treapta lor, iar daca ar fi laici sa fie anatemizati. (Canonul 27, Sinodul IV Ecumenic).

Daca un episcop, sau presbiter, sau diacon, sau ipodiacon, sau citet, sau cantaret, sau portar, ar comite desfrau cu o femeie inchinata lui Dumnezeu, sa se cateriseasca, ca unul care a necinstit pe mireasa lui Hritos; iar daca va fi mirean, sa se afuriseasca. (Canonul 4, Sinodul 11 Trulan).

Acest canon continua pe al 25-lea apostolic, care pedepseste cu caterisirea pe clericul ce savarseste adulter sau alte fapte reprobabile, adaugandu-se acum si pedeapsa in cazul laicilor: afurisirea. Specificarea felului adulterului este o noua intarire a canonului sus-mentionat.

Cei care s-au facut vinovati de infractiuni canonice, si din cauza, aceasta au fost pedepsiti cu caterisire definitiva si au fost aruncati inapoi in starea laicilor, daca de bunavoie, revenind la Pocainta, leapada pacatul pentru care au cazut din har si desavarsit s-au instrainat de acela, sa se tunda in chipul clerului; daca nu vor alege insa aceasta de bunavoie, sa poarte parul ca laicii, deoarece au pretuit mai mult petrecerea in lume, decat viata cea Cereasca. (Canonul 21, Sinodul 11 Trulan).

Acest canon permite clericilor pedepsiti cu caterisirea posibilitatea e a pastra infatisarea exterioara a clericilor in functie, in cazul in care demonstreaza pocainta pentru greselile comise. Acestora le ingaduie a purta parul tuns precum toti clericii, mai exact in forma de cununa in crestetul capului, semn distinctiv fata de laici. Aceasta tundere speciala (denumita papalithra sau garrara) nu este un obicei specific occident precum nici tunderea parului nu se face in cinstea Sf. Ap. Petru, ci a devenit o cutuma pentru intreaga Biserica, inchipuind cununa de spini de pe capul Mantuitorului, dupa cum explica Sf. Gherman, patriarhul Constantinopolului. Clericii romano-catolici se deosebesc de cei ortodocsi deoarece isi rad parul in crestet, aceasta fiind mai mult o ornamentare a capului, in timp ce la rasariteni este caracteristica tunderea parului in forma de cruce. Insa, daca cei caterisiti nu vor arata pocainta, sa li se interzica si aceasta favoare, fiind trecuti intre ceilalti mireni, spre a nu necinsti semnul Preotiei cu purtarea lor nedemna.

Calugarul cel care va fi prins in desfrau sau cel care ia femeie spre impreunare matrimoniala si spre impreuna vietuire sa se supuna epitimiilor potrivite canonului pentru desfranati. (Canonul 44, Sinodul II Trulan).

Viata monahala presupune un grad superior de sfintenie; astfel, monahul este obligat sa traiasca in desavarsita moralitate si in afara de lume. Pentru ca aceasta viata nu i-a fost impusa monahului, el nu are cui sa o impute. Juramantul pe care il rosteste inaintea Sf. Altar este un act pe care monahul nu il poate calca, decat in cazul in care demonstreaza ca nu a stiut ce face sau ca a rostit minciuni, situatie in care este de condamnat. Monahul care ar fi descoperit ca si-a calcat juramantul, fie prin casatorie, fie in afara casatoriei, este pedepsit conform canoanelor.

Hotaram ca cei care, spre caderea sufletelor, aduna desfranate si le hranesc, daca ar fi clerici, sa se afuriseasca si sa se cateriseasca; iar daca ar fi laici, sa se afuriseasca. (Canonul 86, Sinodul II Trulan).

In Basilicale (LX, 57, l) se afirma ca slujnica trebuie sa fie eliberata de la stapan sau fiica de la parinti, daca acestia incearca, impotnva dorintei ei, sa o impinga spre desfranare; daca ar fi existat acceptul fetei, familia era trimisa in exil, iar averea confiscata. Fotie, patriarhul Con stantinopolului, subliniaza ca barbatul care cunoaste faptul ca femeia sa preacurveste este la fel de vinovat. Canonul acesta nu aproba adunarea femeilor desfranate si oferirea conditiilor necesare pentru a profita de pe urma lor. Daca legile civile interzic astfel de practici, cu atat mai mult trebuie sa ia atitudine canoanele Bisericii.

Aceea care isi paraseste barbatul si merge la altul este adultera, dupa sfantul si dumnezeiescul Vasile, care preabine a citat urmatoarele din profetia lui Ieremia:"Ca daca se va face femeie altui barbat, sa nu se intoarca la barbatul ei, ci fiind spurcata, sa fie spurcata." (Ieremia 3; 1); si iarasi:"Cel ce are adultera, este nebun si nelegiuit." (Pilde 18; 23). Deci, daca se va dovedi ca a fugit fara motiv de la barbatul sau, el este vrednic de iertare, iar ea de pedeapsa. Insa, iertarea i se va da spre a fi in comuniune cu biserica. Iar cel care va parasi pe sotia sa, cu care s-a impreunat legal, si va lua pe alta, se supune pedepsei pentru adulter, dupa hotararea Domnului (Luca 16; 18). Si s-a hotarat canonic de catre Parintii nostri ca acestia un an sa planga, doi ani sa asculte, trei ani sa ingenuncheze, si in al saptelea sa stea impreuna cu credinciosii, si asa sa se invredniceasca de Darurile aduse, daca se vor pocai cu lacrimi. (Canonul 87, Sinodul II Trulan).

Casatoria nu se poate desface decat pentru motiv de desfrau. Insa, daca femeia si-a parasit barbatul, ca una care a preacurvit, nu trebuie sa mai fie primita de barbatul sau; iar cel care ar primio pe una ca aceasta ar fi pagan si fara constiinta (Pilde 18; 23). De asemenea, este supus judecatii desfranatilor si barbatul care isi va parasi femeia fara motiv. In cazul in care dovedeste regret pentru faptele sale, va fi supus pocaintei o perioada de sapte ani. Barbatul parasit fara motiv de adulter de catre sotia sa, isi poate lua alta femeie; potrivit canonului, barbatul este vrednic de iertare, adica merge la biserica, dar fara a primi Sf. Euharistie, iar femeia este supusa pedepselor pentru desfrau.

Cei ce rapesc femei sub cuvant de casatorie, sau cei ce lucreaza impreuna, sau cei ce ajuta pe rapitori, a hotarat Sfantul: daca ar fi clerici, sa cada din treapta lor; iar daca ar fi mireni, sa se anatemizeze. (Canonul 92, Sinodul II Trulan).

Daca femeia, al carei barbat este plecat si despre care nu se stie unde este, inainte de a se incredinta despre moartea acestuia, se casatoreste cu altul, este adultera. De asemenea, sa se supuna aceleiasi osande si sotiile ostasilor, care, nestiind unde se gasesc barbatii lor, se marita; precum si cele ce din cauza absentei barbatului nu asteapta inapoierea lui. Totusi, lucrul acesta are iertare, fiindca mare este banuiala de moarte [a sotului]. Iar aceea care s-a maritat, prin nestiinta, cu cel parasit pentru o vreme de sotia sa, apoi [aceasta] fiind parasita [de el], din cauza ca s-a inapoiat la dansul [femeia] cea dintai, ea totusi a comis adulter, desi din nestiinta: deci, nu i se interzice casatoria; insa, ar fi mai bine daca ar ramane afa. Iar daca s-ar inapoia dupa un timp ostasul, a carui sotie s-a maritat dupa alt barbat din cauza absentei lui mai indelungate, acesta sa-si ia inapoi pe sotia sa daca voieste, dandu-i ei iertare din cauza nestiintei, [asemenea] si barbatului, care a fost casatorit cu dansa prin nunta a doua. (Canonul 93, Sinodul II Trulan).

Se poate intampla ca un barbat sa fie plecat pentru un timp indelungat, precum soldatii in razboi. In tot acest timp, femeia nu are voie sa se marite cu altul, decat daca ar afla ca sotul sau a murit. Orice femeie care se marita in lipsa barbatului fara a cunoaste daca barbatul sau a murit, desfraneaza. Daca sotul se intoarce, el isi poate lua sotia inapoi, daca mai doreste acest lucru. Totusi, daca mariajul s-a intamplat din nestiinta, femeia banuind ca sotul sau a murit in lupta, se permite ei sa se intoarca la primul sau barbat, daca si acela vrea, iar celui cu care a fost insotita o perioada i se incuviinteaza a-si lua alta femeie. In principiu, canonul subliniaza ca femeia trebuie sa astepte intoarcerea barbatului, iar numai atunci cand este pe deplin incredintata ca acela este mort, are voie sa-si ia alt barbat.

Cel care va lua spre insotire de casatorie pe o femeie logodita cu altul, fiind logodnicul inca in viata, sa se puna sub acuza pentru adulter. (Canonul 98, Sinodul II Trulan).

Logodna este o garantie a casatoriei, caci cine face acest pas declara formal ca accepta nunta, lipsind doar formele prescrise pentru incheierea acestui act. Se poate intampla ca, in rastimpul dintre logodna si nunta, unii sa caute a desface logodna, in interes propriu. O astfel de fapta este interzisa atat de legislatia civila (vezi Basilicale, XXVIII, l), cat si de cea bisericeasca, prin acest canon, care declara adulter pe cel care s-ar insoti cu logodnica altuia, aflat in viata inca.

[Sinodul] A hotarat ca fetele, care s-au logodit, si dupa aceea au fost rapite de altii, sa se dea inapoi celor care mai intai s-au logodit cu ele, chiar si daca ar fi fost siluite de catre rapitori. (Canonul 11, Sinodul local de la Ancira).

Dintre cei ce au pacatuit sau pacatuiesc [cu dobitoace], cati au pacatuit inainte de a fi de douazeci de ani, ingenunchind cincisprezece ani, sa se impartaseasca de comuniunea rugaciunii; apoi, implinind cinci ani in aceasta comuniune, atunci sa se atinga si de Euharistie. Dar sa li se cerceteze si viata lor din timpul canonisirii, si asa sa dobandeasca iertarea.. Iar daca unii, fara cumpat, au ramas in pacate, sa se supuna ingenuncherii celei lungi. Iar cei care au trecut peste varsta aceasta si, avand sotii, au cazuf in pacatul acesta, sa ingenuncheze douazecisicinci de ani, [apoi] sa se impartaseasca de comuniunea rugaciunii; dupa aceea, implinind cinci ani in comuniunea rugaciunilor, sa se impartaseasca de Euharistie. Iar daca unii, avand femei si trecand varsta de cincizeci de ani, au pacatuit, [numai] la iesirea din viata sa primeasca Sf. Impartasanie. (Canonul 16, Sinodul local de la Ancira).

Acest canon se refera la pacatele savarsite de om cu dobitoace, pentru care sunt stipulate pedepse direct proportionale cu varsta celui aflat in pacat si conform pocaintei aratate.

Sfantul Sinod a poruncit ca cei ce pacatuiesc [cu dobitoace] si sunt leprosi, sau au fost leprosi, acestia sa se roage cu iernaticii. (Canonul 17, Sinodul local de la Ancira).

Acest canon continua sentinta din cel anterior, declarand necurati pe toti cei care au savarsit pacate cu dobitoace, si in acest fel au contractat lepra; pe unii ca acestia ii asaza intre indraciti si impreuna cu ei sa se roage, iar numai dupa implinirea in integrum a perioadei de pocainta sa fie admisi la Sf. Euharistie.

Daca sotia cuiva a comis adulter sau [daca] cineva comite adulter, se cuvine ca acela dupa sapte ani sa dobandeasca cele desavarsite, potrivit treptelor care duc [acolo], (Canonul 20, Si-nodul local de la Ancira).

Femeia care, fiind maritata, a cazut in pacatul desfranarii cu alt barbat, primeste timp de pocainta sapte ani: in primul an sa stea in randul celor care se tanguiesc, doi ani intre ascultatori, trei ani intre cei care cad in genunchi, iar in al saptelea an sa se roage impreuna cu ceilalti credinciosi.

[In cazul in care] Cineva, logodindu-se cu o fecioara, a necinstit mai inainte pe sora ei, incat a ramas si gravida, si dupa aceea s-a cununat cu cea logodita, iar cea necinstita s-a sinucis; se porunceste ca sa se primeasca complicii intre cei care stau impreuna [la rugaciune in biserica] dupa zece ani [de pocainta], potrivit treptelor hotarate. (Canonul 25, Sinodul local de la Ancira).

Conform canonului 98 al Sinodului II Trulan nu este permis unui barbat sa se insoteasca cu o femeie logodita mai inainte, daca logodnicul ei este inca in viata; prin urmare, logodna nu trebuie desfacuta. Nimeni nu trebuie sa bagatelizeze aceasta ierurgie, cunoscuta fiind puterea si taria ei. Insa, daca cineva, avand legaturi trupesti cu o tanara, ulterior s-ar logodi cu sora ei, iar prima s-ar sinucide de suparare, in acest caz, conform canonului, sunt pedepsiti cu zece ani timp de pocainta, atat cei ce s-au logodit, cat si cei ce au stiut de relatia anterioara si au invoit sa se incheie alta logodna, pierzandu-se si cea care a pacatuit cu barbatul acum logodit, dar si rodul conceput in urma legaturii pacatoase.

Presbiterul, daca se va insura, sa se scoata din treapta sa; iar daca va fi desfranat sau va comite adulter, sa se excluda cu desavarsire si sa se supuna penitentei. (Canonul 1, Sinodul local de la Neocezareea).

Conform acestui canon, presbiterul care s-ar insura este pedepsit cu caterisirea. Aceleiasi pedepse este supus si cel care ar savarsi adulter, cu deosebire ca acesta va fi considerat in randul celor care fac pocainta, precum laicii.

Daca cineva, poftind o femeie, isi propune a se culca cu dansa, dar hotararea sa nu va deveni fapta, se vede ca prin har a fost scapat. (Canonul 4, Sinodul local de la Neocezareea).

Din acest canon vedem ca este o fapta reprobabila nu doar savarsirea adulterului, ci chiar si gandul de a pacatui; caci daca cineva si-a propus sa se culce cu o femeie, iar aceasta nu s-a intamplat, faptul ca nu s-a realizat se datoreaza unor imprejurari independente de vointa acelor persoane sau, dupa cum se exprima canonul, omul a fost salvat prin har. Canonistul Ioan Zonaras sustine aceeasi opinie, considerand ca duhovnicul trebuie sa supuna cercetarii pe toti cei care ar intra in categoria definita de acest canon.

Daca se va demonstra in public ca sotia cuiva, care este laic, a comis adulter, unul ca acela nu poate veni in slujba [preoteasca]. Iar daca [dansa] va comite adulter dupa hirotonie, el este dator sa o lase; iar daca va vietui cu dansa, nu poate tine slujba care i s-a incredintat. (Canonul 8, Sinodul local de la Neocezareea).

Iar in privinta necinstirii femeilor robite, batjocorindu-se de barbari in trupurile lor, [acestea sa nu se osandeasca toate la fel]. Ci daca viata uneia si mai inainte era prihanita, mergand dupa ochii celor desfranati (Rut 3; 7), precum s-a scris, este evident ca deprinderea de desfranare se presupune si in timpul sclaviei, si unele ca acestea nu trebuie sa se impartaseasca foarte usor de rugaciuni. Dar daca alta, vietuind in deplina castitate, si mai inainte a dovedit viata curata si afara de orice banuiala, iar acum obligata si din nevoie a cazut in ocara, [in privinta acesteia] avem pilda din Deuteronom despre fecioara pe care un om a gasit-o in camp, si siluind-o, s-a culcat cu dansa:" Tinerei, zice [Sfanta Scriptura], sa nu-i faceti nimic, caci nu este pacat de moarte in acea fecioara, ca precum s-ar scula omul asupra aproapelui sau si ar omori sufletul lui, asa este lucrul acesta; a strigat fecioara, dar nu a fost cine sa-i ajute." (Deut. 22; 26,27). Asa este si aceasta. (Canonul 1, Sf. Grigorie al Neocezareei).

Conform acestui canon, femeia care a fost luata cu forta, neputand sa se apere, si a cazut victima brutalitatii cuiva, precum erau situatiile in timpul navalirilor barbare, o asemenea femeie nu este greu vinovata de pacat, insa numai daca viata sa de mai inainte a fost fara prihana.

De asemenea, s-a intarit ca daca presbiterii sau diaconii, s-ar dovedi vreodata intr-un pacat mai greu, care trebuie sa-i inlature din slujba, sa nu se puna asupra lor mainile precum peste cei ce se pocaiesc, sau ca peste laicii credinciosi; nici sa nu li se dea voie sa se inainteze in treapta clerului, precum celor care s-au botezat din nou. (Canonul 27, Sinodul local de la Cartagina).

Diaconul, care a desfranat dupa [ce a intrat in] diaconie, va fi lepadat de la diaconie; dar, fiind pus la locul mirenilor, nu se va opri de la impartasire; caci, este un canon vechi, ca cei cazuti din treapta sa se supuna numai acestui fel de pedeapsa, urmand, cum socotesc cei din vechime, acelei legi care [zice]:"Nu pedepsi de doua ori pentru aceeasi [greseala]" (Naum 1; 9); dar si pentru alta pricina, caci cei ce sunt in tagma mireneasca, fiind scosi din locul credinciosilor, iarasi se primesc la locul din care au cazut, iar diaconului ii ajunge osanda caterisirii; deci, fiindca nu i se mai da lui diaconia, in aceasta singura [osanda] sa consiste pedeapsa, insa, acestea sunt conform celor inainte statornicite. Iar in general, vindecarea cea mai adevarata este indepartarea de pacat; drept aceea, cel care pentru voluptatea trupului a lepadat harul, [acela] prin sfaramarea trupului si prin infranare cu toata supunerea, departandu-se de voluptatile de care a fost subjugat, ne va da dovada deplina a vindecarii lui. Deci, pe amandoua trebuie sa le stim noi, atat pe cea precizata [prin lege], cat si pe cea dupa obicei; si in privinta celor care nu primesc [legea] cea mai inalta, sa se urmeze dupa chipul transmis oral. (Canonul 3, Sf. Vasile cel Mare).

Desfraul persoanelor canonice sa nu se socoteasca de nunta, ci cu tot chipul sa se rupa insotirea lor; caci, aceasta este de folos si Bisericii spre intarire, iar ereticilor nu le va da prilej impotriva noastra, precum ca prin ingaduirea de a pacatui i-am atrage spre noi. (Canonul 6, Sf. Vasile cel Mare).

Clericul sau monahul, care a savarsit adulter, este oprit prin acest canon sa se casatoreasca cu femeia cu care a pacatuit. In cazul in care s-a intamplat o astfel de insotire, canonul cere desfacerea ei imediat, spre a nu se considera aprobata atitudinea calcatorilor de lege; in cazul in care o atare casatorie ar fi considerata valabila, pe buna dreptate ereticii si vrajmasii Bisericii ar spune ca este ingaduit acest fapt spre a atrage aderenti, chiar cu riscul de a aproba imoralitatea.

Stricatorii de parte barbateasca, si stricatorii de animale, si ucigasii, si fermecatorii, si adulterii, si idolatrii, sunt vrednici de aceeasi pedeapsa; drept aceea, aplica si la acestia dispozitia pe care o ai in privinta celorlalti. Iar in privinta celor care treizeci de ani s-au pocait pentru necuratia pe care au facut-o intru nestiinta, nu se cuvine a ne indoi despre primirea lor; caci, atat nestiinta ii race pe ei vrednici de iertare, cat si marturisirea de bunavoie si prelungirea [pedepsei], ce s-a facut atata timp. Fiindca aproape un veac de om intreg s-au dat satanei, ca sa li se dea corectie spre a nu comite imoralitati; drept aceea, porunceste ca acum sa se primeasca, fara prelungire [de pedeapsa], mai ales daca au si lacrimi, care indupleca milostivirea ta si daca arata viata vrednica de indurare. (Canonul 7, Sf. Vasile cel Mare).

Acest canon are doua parti deosebite: prima parte are in vedere pe cei care pacatuiesc impotriva firii cu barbati si cu animale, pe care ii osandeste, ca si pe ucigasi, fermecatori, adulteri si idolatri, sau ii supune penitentei de multi ani, precum afirma Ioan Zonaras; parte a doua se refera la cei care au pacatuit din nestiinta (spre ex. cu o ruda), pentru acestia canonul prescriind treizeci de ani de pocainta, dupa care pot fi primiti la Sf. Euharistie, mai ales daca arata cainta fata de greselile savarsite.

In privinta fecioarelor cazute, care au fagaduit Domnului viata cea intru sfintenie, apoi cazand in patimile trupului si-au calcat fagaduintele lor, Parintii nostri, purtandu-se cu bunatate si cu blandete fata de neputintele celor ce aluneca, au legiuit sa se primeasca dupa un an, randuind la fel ca pentru cei care se casatoresc a doua oara. Dar mie mi se pare ca, deoarece Biserica, sporind prin harul lui Hristos, se face mai puternica, iar acum se inmulteste ceata fecioarelor, trebuie sa se ia aminte indeosebi la lucrul, care se cunoaste prin intelegerea si prin sensul Scripturii, care se poate afla prin interpretare; caci vaduvia este mai prejos decat fecioria; deci, si pacatul vaduvelor este mult in urma celui al fecioarelor. Insa, sa vedem ce a scris Pavel lui Timotei:"Iar de vaduvele cele mai tinere, fereste-te; caci atunci cand se infierbanta impotriva lui Hristos, poftesc sa se marite, avand osanda, fiindca si-au calcat credinta cea dintai." (I Tim. 5; 11 -12). Deci, daca vaduva se supune sub pacat foarte greu, ca una ce a lepadat credinta in Hristos, ce trebuie sa socotim despre fecioara, care este mireasa lui Hristos, si vas sfintit, inchinat Stapanului? Mare pacat face si aceea care se da roaba nuntilor celor ascunse, umpland de stricaciune casa, necinstind prin viata cea vicioasa pe cel ce o are,
iar cu mult mai rea este mireasa, facandu-se adultera si necinstind unirea cu Mirele Sau, dandu-se pe sine voluptatilor celor neastamparate. Asadar, vaduva se osandeste ca o roaba stricata; iar fecioara se supune osandei adulterei. Deci, precum numim adulter pe cel care vietuieste impreuna cu femeie straina, neprimindu-l mai inainte la impartasire pana ce nu va inceta de la pacat, tot asa vom hotari si in privinta celui ce are o fecioara. Dar trebuie sa stabilim acum si ca fecioara numim pe aceea ce de bunavoie s-a adus pe sine Domnului, si a renuntat la nunta, si a preferat viata cea intru sfintenie; iar fagaduintele le judecam [primite] de atunci, de cand s-a ajuns la maturitatea judecatii. Caci, nicidecum nu se cuvine a se considera cu totul hotaratoare vorbele copilaresti la unele ca acestea, ci numai dupa ce a ajuns peste 16 sau 17 ani, fiind stapana gandurilor sale, si [numai] dupa ce, cercetata fiind mai mult, totusi a ramas statornica [in intentia sa], si staruind in rugamintile [sale] de a fi primita, atunci se cuvine a se numara intre fecioare, si a confirma fagaduinta uneia ca aceasta, si a se pedepsi riguros lepadarea ei [de vot]. Caci, pe multe, parintii si fratii, si unele dintre rude, le aduc mai inainte de varsta, fara sa fi fost indemnate de propriul impuls spre castitate, ci asigurandu-si pentru sine ceva lumesc; pe care nu trebuie a le primi usor, pana cand nu vom cerceta lamurit intentia lor proprie. (Canonul 18, Sf. Vasile cel Mare).

Sf. Vasile cel Mare, in ravna sa pentru inflorirea tagmei monahale, pedepseste aspru pe fecioara care ar calca juramantul dat inaintea Sf. Altar, fie ca pacatuieste fiind inca in manastire, fie ca se marita dupa ce a parasit locasul. Insa, pentru ca o atare persoana sa poata fi considerata responsabila, episcopul capadocian cere sa aiba varsta de 16-17 ani. Cu alte cuvinte, fete mai mici de 16 ani nu trebuie sa fie primite in monahism, desi, dupa cum reiese din canon, sunt parinti, rude sau tutori, care le aduc inainte de a implini varsta minima. In stabilirea pedepsei pentru fecioarele care incalca juramantul castitatii, Sf. Vasile face o para-lela cu sanctiunea despre care vorbeste Sf. Ap. Pavel in cazul vaduvelor care se afierosesc Bisericii, iar mai apoi incalca fagaduinta initiala. Daca pentru unele ca acestea este prevazuta o atare pedeapsa, cu atat mai mult trebuie sanctionate fecioarele, caci fecioria este un lucru mai mare ca vaduvia. In consecinta, canonul pedepseste cu patrusprezece ani titimp de pocainta pentru o astfel de persoana, precum si pentru desfranati.

Acele femei, care fiind in erezie au fagaduit fecioria, apoi pe urma dimpotriva ar fi ales nunta, nu socotesc ca trebuie a se osandi acestea; caci, toate cate le spune legea, celor de sub lege le graieste (Rom. 3; 19); iar cele nesupuse inca jugului lui Hristos, nici nu cunosc legile Domnului; drept aceea, sunt primite la Biserica, iar iertarea pentru acestea o au din credinta cea in Hristos. Si, in general, cele ce se fac in timpul catehumenatului, nu se supun raspunderii; fireste ca pe acestia Biserica nu-i primeste fara Botez; drept aceea, acestora sunt foarte necesare prerogativele nasterii. (Canonul 20, Sf. Vasile cel Mare).

Daca o femeie, fiind inca in erezie, s-ar hotari sa observe fecioria, iar apoi s-ar cununa, conform acestui canon nu este pasibila de pedeapsa, ci trebuie primita la biserica, daca s-a reintors la viata crestina si a primit Sf. Botez. Argumentul pe care se bazeaza Sfantul Vasile in luarea acestei decizii este foarte bine intemeiat, deoarece Botezul spala pacatele savarsite pana in acel moment, iar persoana respectiva nu mai trebuie pedepsita pentru pacatele sale anterioare.

Daca un barbat, vietuind impreuna cu o femeie [in casatorie], apoi nemultumindu-se cu nunta, ar cadea in desfrau, pe unul ca acesta il socotim desfranat, si mai mult ii prelungim epitimiile. Insa, nu avem canon de a-l supune vinovatiei adulterului, daca pacatul se va comite cu cea libera de nunta; caci, precum se spune, adultera spurcandu-se se va spurca si nu se va intoarce la barbatul sau (Ieremia 3; 1), si cel ce tine adultera este fara de minte si nelegiuit (Pilde 18; 23); dimpotriva, cel care a desfranat nu se va opri de la impreuna-vietuire cu sotia lui. Drept aceea, femeia va primi pe barbatul sau, daca el s-a intors de la desfrau; iar barbatul va indeparta de la casa sa pe cea intinata; si nu este usor [a se gasi] motivul in privinta acestora, dar obiceiul asa s-a tinut. (Canonul 21, Sf. Vasile cel Mare).

Nu intra in randul adulterilor cel care, desi are femeie legitima, pacatuieste totusi cu alta, daca aceasta din urma nu are barbat. In mod normal, deoarece exista motiv de adulter, femeii inselate ar trebui sa i se ingaduie divortul. Cu toate acestea, datorita unor reminiscente din legislatia romana, canonul nu ingaduie femeii sa-si paraseasca barbatul, daca acesta ii promite sa indeparteze de la sine pe femeia prin care s-a spurcat, dupa cum citim si in Vechiul Testament (Ieremia 3, 1; Pilde 18, 23).

Pe cei care au femei prin rapire, daca ar fi luat ei pe cele mai inainte logodite cu altii, nu se cade a-i primi [in comunitate] mai inainte, pana a nu se indeparta [acelea] de la dansii si a se da in stapanirea logodnicilor celor dintai, daca ar vrea [acestia] sa le ia, sau sa renunte [la ele]. Iar daca va lua cineva pe una libera, trebuie a i se lua si a se da alor sai, si a se lasa in socotinta rudelor, ori de vor fi parinti, ori frati sau orice fel de ocrotitori ai fetei; si daca ar voi ei a o da lui, sa se statorniceasca casatoria; iar daca nu vor voi, sa nu fie obligati. Insa, cel care are femeie din necinstire, sau ascunsa, sau siluita, trebuie sa primeasca epitimia pentru des-frau. Iar epitimia pentru cei ce desfraneaza este hotarata la patru ani; si trebuie ca in cel dintai [an] sa se scoata de la rugaciuni, si sa se tanguiasca ei inaintea usii bisericii; iar in al doilea [an] a se primi la ascultare; iar in al treilea [an] spre pocainta; in al patrulea [an] sa stea impreuna cu poporul, fiind inca opriti de la Euharistie; [numai] dupa aceea sa li se admita impartasirea. (Canonul 22, Sf. Vasile cel Mare).

Cel care necinsteste logodnica altuia nu poate fi primit la inmpartasire, pana ce nu o va indeparta pe cea rapita, fie ca ar primi-o logodnicul ei inapoi sau nu. Iar daca cineva a rapit o tanara libera, parintii sau rudelor ei stabilesc daca o lasa celui ce a rapit-o sau nu. Insa, el este obligat sa o inapoieze, altfel nefiind acceptat la impartasire. Toti cei care au femei din rapiri, sunt randuiti intre cei care au desfranat.

Cel care tine pe o femeie necinstita de dansul se va supune epitimiei celei [ce se da] pentru necinstire, dar se ingaduie a avea pe [acea] femeie. (Canonul 25, Sf. Vasile cel Mare).

Desfraul nu este nunta si nici inceput de nunta; drept aceea, daca ar fi cu putinta, sa se desparta cei care se impreuneaza prin desfrau; aceasta este mai bine. Iar daca, cu tot dinadinsul, le va placea impreuna-vietuirea, apoi sa primeasca epitimia pentru desfrau, dar sa se permita [ca sa vietuiasca laolalta], ca sa nu se intample ceva mai rau. (Canonul 26, Sf. Vasile cel Mare).

In privinta celor ce rapesc, nu avem canon vechi, ci am exprimat socotinta [noastra] proprie, ca trei ani sa fie afara de rugaciune, atat dansii, cat si cei ce rapesc impreuna cu ei. Iar pentru ceea ce nu se face cu forta, nu trebuie sa se dea socoteala, daca nu se va fi intamplat nici necinstire si nici nu a premers furarea lucrului; iar vaduva este stapana de sine si sta in voia sa de a urma [pe rapitor]; drept aceea, noi nu avem sa purtam grija de aparentele exterioare. (Canonul 30, Sf. Vasile cel Mare).

Femeia, careia i s-a dus barbatul si a disparut, daca se insoteste cu altul mai inainte de a se incredinta despre moartea, aceluia, este adultera. (Canonul 31, Sf. Vasile cel Mare).

Clericii, care au pacatuit pacat de moarte, se vor scoate din treapta [lor], dar nu se vor opri de la comuniunea laicilor; caci, nu vei pedepsi de doua ori pentru acelasi [pacat]. (Canon 32 Vasile cel Mare).

Pe femeile care au comis adulter si, din evlavie, au marturisit, sau fiind aratate in oarecare chip, Parintii nostri au oprit de a le scoate in public, ca nu cumva, descoperindu-se, sa le oferim cauza spre moarte; dar, au poruncit ca ele sa stea fara de impartasire pana se va implini timpul pocaintei. (Canonul 34, Sf. Vasile cel Mare).

Daca o femeie a pacatuit, iar apoi cu parere de rau s-a marturisit duhovnicului, canonul interzice celui care i-a primit marturisirea sa o descopere, caci astfel aceasta ar putea sa-si piarda evlavia si sa se fereasca de biserica sau chiar, de suparare, sa-si puna capat vietii. Imediat dupa ce a trecut timpul pentru pocainta i se va ingadui sa se impartaseasca. Acest canon obliga pe duhovnic sa nu aseze pe aceste pacatoase in randul penitentilor, care stateau in afara bisericii, ci sa le permita intrarea in biserica, unde sa se roage impreuna cu credinciosii, tocmai spre a nu fi cunoscute pacatele lor.

Femeile ostasilor, care s-au maritat [atunci] cand lipseau barbatii lor, se supun [aprecierii] dupa acelasi considerent ca si cele, care, in urma absentei barbatilor, nu au asteptat inapoierea [lor]. Totusi, in acest caz fapta are oarecare iertare, deoarece exista mai mare banuiala de moarte. (Canonul 36, Sf. Vasile cel Mare). Cel care s-a insurat dupa ce i s-a luat cea straina [cu care a vietuit ilegal], in privinta celei dintai se va invinovati de adulter, iar pentru cea a doua, neinvinovatit va fi. (Canonul 37, Sf. Vasile cel Mare).

Insotirea cu logodnica sau femeia altui barbat este oprita. Canoanele nu numai ca nu invoiesc o atare casatorie, dar chiar permit logodnicului, respectiv barbatului, daca va dori, sa-si ia femeia inapoi. Vinovatul este asezat intre adulteri si se supune acelorasi canoane de pocainta. Incheindu-se perioada canonului si casatorindu-se dupa invoiala, unul ca acesta nu va mai fi privit ca avand doua femei (bigam).

Fecioarele, care fara invoirea tatalui au urmat [barbatilor], desfraneaza; dar impacandu-se parintii se pare ca fapta capata vindecare. Insa, nu se vor primi la impartasire indata, ci vor primi epitimie [timp de] trei ani. (Canonul 38, Sf. Vasile cel Mare).

Aceea care vietuieste impreuna cu adulterul, adultera este tot timpul [cat vietuieste cu acela], (Canonul 39, Sf. Vasile cel Mare). Conform acestui canon si femeia care vietuieste cu cel aflat sub pacatul adulterului este considerata adultera. O astfel de femeie nu este primita in biserica pana nu se desparte de barbatul cu care traieste, nesocotindu-i-se pocainta aratata pana la acel moment.

Casatoriile cele fara invoirea stapanilor sunt desfranari. Deci fiind inca in viata tatal, sau stapanul, cei care vietuiesc impreuna sunt vinovati, pana cand stapanii [lor] nu vor aproba casatoria; [caci numai] atunci primesc intarirea cea de nunta. (Canonul 42, Sf. Vasile cel Mare).

Cea care s-a maritat, din nestiinta, cu cel pe care l-a parasit sotia pentru un timp, apoi l-a lasat, fiindca s-a intors la dansul cea de mai inainte, a desfranat, insa din nestiinta. Deci, nu se va opri de la nunta; insa, mai bine este daca ramane asa. (Canonul 46, Sf. Vasile cel Mare).

Femeia care s-a maritat cu un barbat parasit de sotie, fara motiv de desfranare, pacatuieste. Insa, daca nu a cunoscut situatia celui cu care s-a insojit, pacatul este considerat ca din nestiinta; deci, i se permite a se recasatori, in cazul in care prima sotie revine la barbatul sau si se invoiesc sa traiasca impreuna. Totusi, canonul subliniaza ca mai bine este femeii care, ramasa vaduva dupa cum am aratat mai sus, nu s-ar mai marita.

Iar cea lasata de barbatul sau, dupa socotinta mea, trebuie sa ramana [asa]. Caci, daca a zis Domnul ca"de va lasa cineva pe femeia sa, afara de cuvant de desfranare, o face sa fie adultera , [apoi] prin numirea ei de adultera, a exclus-o pe dansa de la impreunarea cu altul. Caci, cum poate fi barbatul vinovat, ca pricinuitor de adulter, iar femeia, care s-a numit adultera de Domnul, sa fie nevinovata pentru impreunarea cu alt barbat? (Canonul 48, Sf. Vasile cel Mare).

In conformitate cu acest canon, femeia parasita de barbatul sau nu are ingaduinta de a se insoti cu altul, fiind primul inca in viata.

Violurile intamplate prin siluire sa fie fara vina. Deci, si sclava, daca va fi siluita de stapanul ei, sa nu se invinovateasca. (Canonul 49, Sf. Vasile cel Mare).

Acest canon absolva de orice vina pe acele femei care, aflandu-se in stapanirea altora, pacatuiesc.

Canoanele s-au randuit pentru clerici fara deosebire, poruncind sa se hotarasca o singura pedeapsa pentru cei cazuti, [anume] caderea din slujba, fie daca s-ar intampla sa fie intr-o treapta [ierarhica], fie si daca s-ar afla intr-o slujba fara hirotonie. (Canonul 51, Sf. Vasile cel Mare).

Adulterul nu se va impartasi cu cele sfinte timp de cincisprezece ani; si acesti cincisprezece ani i se vor imparti lui astfel: in patru ani, se va tangui; iar in cinci, va asculta; in patru, ingenunchind; in doi, stand impreuna fara impartasire. (Canonul 58, Sf. Vasile cel Mare).

Adulterul primeste canon de pocainta cincisprezece ani, fiind oprit de la Sf. Euharistie. Desfranatul, sapte ani nu se va impartasi de cele sfinte: doi tanguindu-se, si doi ascultand; si doi ingenunchind, si numai un an va sta impreuna; iar in al optulea se va primi la impartasire. (Canonul 59, Sf. Vasile cel Mare).

Acest canon stabileste pedeapsa celui desfranat la sapte ani, oprindu-l in acest timp de la impartasirea cu Sf. Taine.

Cea care a depus vot de feciorie si a cazut de la fagaduinta va implini timpul pacatului celui pentru adulter, in cursul vietii sale. Aceeasi [epitimie se va da] si celor ce fagaduiesc viata monahilor si [apoi] cad. (Canonul 60, Sf. Vasile cel Mare).

Acesta intareste cele afirmate prin canonul 18 al Sf. Vasile, cu specificatia ca acum este hotarata si pedeapsa monahilor, in celalalt loc fiind vorba doar despre monahii.

Celui care a aratat imoralitate in cele barbatesti i se va hotari timpul [de penitenta] ca si celui ce nelegiueste intru adulter. (Canonul 62, Sf. Vasile cel Mare).

Sf. Parinte asaza pe aceeasi treapta pe cel care savarseste pacatul sodomiei cu cel care savarseste pacatul adulterului; astfel, timp de cincisprezece ani nu este primit la impartasire, trebuind sa faca penitenta.

Cel care isi arata paganatatea sa intru cele necuvantatoare, marturisindu-se, acelasi timp [de epitimie] va observa. (Canonul 63, Sf. Vasile cel Mare).

Cel care s-a asemanat dobitoacelor, pacatuind cu ele, primeste canonul sodomitului: cincisprezece ani de pocainta, fara impartasire. Citetul, daca s-ar impreuna, cu logodnica sa mai inainte de nunta, un an fiind oprit, se va primi spre a citi, ramanand neinaintat; iar impreunandu-se pe ascuns, fara logodna, va inceta din slujba. Asemenea si slujitorul [bisericesc]. (Canonul 69, Sf. Vasile cel Mare).

Citetul sau cantaretul care isi permite sa se impreuneze cu logodnica sa inainte de nunta, va fi oprit un an de la serviciul sau si nu va mai putea inainta in cler; insa, daca ar pacatui cu o femeie straina, va fi cu totul oprit de la slujba.

Diaconul, spurcandu-se cu buzele si marturisinduse ca pana acum a pacatuit, se va opri de la Liturghie; dar se va invrednici a se impartasi cu cele sfinte intre diaconi; asemenea insa, si presbiterul. Iar daca va dovedi ca a pacatuit ceva mai mult decat aceasta, in orice fel de treapta ar fi, se va caterisi. (Canonul 70, Sf. Vasile cel Mare).

Daca un diacon sau orice cleric ar saruta o femeie cu intentie ascunsa, sa fie oprit de la Sf. Liturghie pentru un timp oarecare, avand invoirea a se impartasi cu cei dintr-o treapta cu el; pentru un pacat mai mare, clericul se va caterisi.

Dar cel care lasa pe femeia care s-a impreunat legiuit cu dansul si aduce pe alta, se supune, dupa hotararea Domnului, pedepsei adulterului. Si s-a hotarat de catre Parintii nostri, ca unii ca acestia un an sa se tanguiasca, doi ani sa asculte, trei ani sa ingenuncheze, iar in al saptelea sa stea impreuna cu credinciosii, si asa se vor invrednici de cele puse inainte, daca se vor pocai cu lacrimi. (Canonul 77, Sf. Vasile cel Mare).

Cei care isi lasa sotiile legale, traind impreuna cu alte femei, primesc sapte ani timp de penitenta.

Calugaritei, care se va necinsti de oameni barbari si necumpatati, iar viata ei anterioara a fost curata, sa i se dea epitimie de patruzeci de zile; iar daca viata ei anterioara a fost intinata, sa indeplineasca epitimia [prescrisa] pentru desfrau. (Canonul 21, Nechifor Marturisitorul).

Cel care a desfranat macar o data, nu se cuvine a se hirotoni, chiar daca s-a lasat de acea patima; caci Sf. Vasile cel Mare zice ca:"Unul ca acesta, chiar si morti de ar invia, nu se va face preot". (Canonul 36, Nechifor Marturisitorul).

Cand Apostolul zice:"Daca un frate va fi numit desfranat, cu unul ca acesta nici sa nu manance" (I Cor. 5; 11), se vede ca nu zice: cu acela pe care il stie unul sau doi ca este desfranat, ci cu acela pe care toti il numesc desfranat si il cunosc. Fiindca pacatele comise in chip nerusinat, atrag mai mare pedeapsa. (Canonul 37, Nechifor Marturisitorul).

Calugarita, care a auzit de la altii despre un adulter sau despre pangarire de prunci, si nu descopera aceasta staretei, se supune aceleiasi epitimii ca aceea ce a savarsit [pacatul], potrivit canonului 71 al Sf. Vasile cel Mare. (Canonul 38, Sf. Ioan Postitorul).

Acelorasi epitimii se va supune si cel care iubeste nebuneste pe soacra sa, nefiind despartit de sotia sa, potrivit legii care zice ca:"Cele intarite dintru inceput, sa ramana neschimbate sub toate imprejurarile" [...] (Canonul 26, Sf. Ioan Postitorul).

Cel care [desfraneaza] cu logodnica sa, dupa Sf. Vasile cel Mare, se exclude de la impartasire pe unsprezece ani; noi zicem ca pe doi ani, daca [in fiecare zi], dupa ceasul al noualea, mananca mancare uscata si face in fiecare zi 300 de metanii. Dar neglijand [sa faca acestea] va indeplini anii hotarati de Parinti. (Canonul 25, Sf. Ioan Postitorul).

Aceia dintre cei care au cazut in incest, care a comis necuviinta cu sora sa proprie, dupa Sf. Vasile cel Mare, se exclude pe cincisprezece ani de la impartasire. Iar noi randuim ca acesta sa se invredniceasca de Sf. Impartasanie dupa trei ani, daca [in fiecare zi] va posti pana seara, si va manca mancare uscata, si va face in fiecare zi 500 de metanii. (Canonul 24, Sf. Ioan Postitorul).

Canonul al patrulea al Sf. Grigorie de Nyssa izgoneste pe adulter pe optsprezece ani de la dumnezeiasca impartasanie [. ] Iar noi credem ca acela, dupa trei ani sa se invredniceasca de Sf. impartasanie, daca [in fiecare zi], dupa ceasul al noualea se va multumi cu mancaruri uscate, si va face si 250 de metanii in fiecare zi. Iar daca va neglija sa faca acestea, va astepta sfarsitul timpului hotarat de Parinti. (Canonul 20, Sf. Ioan Postitorul).

[...] Porunceste ca monahul, care desfraneaza, cu nimic mai mult sa nu se pedepseasca decat laicii. Iar noi randuim ca cel care desfraneaza sa nu se impartaseasca doi ani, daca-si va da silinta sa manance mancaruri uscate [zilnic], dupa ceasul al noualea, si va face 250 de metanii. Iar daca va neglija [sa faca acestea], va indeplini timpul [epitimiei] hotarat de Parinti. (Canonul 16, Sf. Ioan Postitorul).

Insa, va primi epitimia pentru malahie, si aceea dintre femei care s-a sarutat si pipait cu un barbat, dar nu a fost stricata. (Canonul 13, Sf. Ioan Postitorul).

Iar daca unul dintre cei din cler, mai inainte de consacrare, a cazut in patima malahiei, nefiind poate ingrijorat ca numai pentru aceasta se va opri de la Preotie, intai primind epitimie suficienta, asa sa vina la Preotie. Iar daca s-a prins cu acest [pacat] dupa [ce va fi primit] demnitatea preoteasca, incetand de la aceasta pe un an, si pedepsindu-se cu epitimiile obisnuite, sa se intoarca la Preotie. Dar daca dupa cunoasterea pacatului, a doua oara sau a treia oara, ar face aceasta, incetand de la Preotie, sa treaca in treapta citetilor. (Canonul 12, Sf. Ioan Postitorul).

Iar amestecarea cu altii, ca una ce face malahia indoita, primeste epitimia aratata pana la optzeci de zile. (Canonul 11, Sr. Ioan Postitorul).

Cel care a facut malahie, patruzeci de zile se pedepseste, cu mancare uscata hranindu-se, in fiecare [zi] facand 100 de me tanii. (Canonul 10, Sf. Ioan Postitorul).

Consimtamantul este cauza si inceputul epitimiilor. (Canonul 7, Sf. Ioan Postitorul).
Lupta este vrednica fie de cununi, fie de pedeapsa. (Canonul 6, Sf. Ioan Postitorul).
Daca sufletul se supune inclinarilor rele este pedepsit; daca invinge, primeste rasplata.
Invoirea [sufletului de a primi pofta] se sterge cu douasprezece metanii. (Canonul 5, Sf. Ioan Postitorul).

Navalirea poftei prin ganduri in inima este cu totul de nepedepsit, fiind un pacat inca nesavarsit. (Canonul 4, Sf. Ioan Postitorul).

Canonul al patrulea al Sf. [Grigorie] de Nyssa exclude de la impartasire, pentru optsprezece ani, pe cel care comite necuviinta cu barbati; [...] Noi insa, socotim ca pentru trei ani sa se excluda de la Sf. impartasanie unul ca acesta, plangand si ajunand, si spre seara mancand mancaruri uscate, si 200 de metanii facand. Iar daca se deda mai mult trandavie, sa implineasca cincisprezece ani. (Canonul 29, Sf. Ioan Postitorul).

Copilul, daca se va pangari de cineva, sa nu intre in Preotie. Caci, desi acela, din cauza nevarstniciei, nu a pacatuit, vasul sau s-a sfaramat, si netrebnic s-a facut pentru slujirea cea sfanta. Iar daca pe coapse a primit scurgerea, primind canon, nu se va opri sa se aduca la Preotie. (Canonul 30, Sf. Ioan Postitorul).

In privinta lui Iacov trebuie sa se cerceteze, fiindca, daca citet fiind, s-a aratat vinovat de vinovatia desfranarii si s-a scos de catre Presbiteri, apoi s-a hirotonit, acesta sa se scoata, dupa ce se va face cercetare amanuntita, iar nu numai facandu-se banuiala asupra lui din denuntari si defaimari. Iar daca nu se va afla vinovat, va ramane in cler. Ca nu se cuvine sa se tina seama clevetirilor desarte. (Canonul 6, Teofil al Alexandriei).

Intrebare: Daca mireanul, care a visat, va intreba pe cleric, se cuvine a-i da voie lui sa se impartaseasca, sau nu?
Raspuns: De este supus poftei de femeie, nu se cuvine; iar daca satana il ispiteste pe dansul, ca sub motivul acesta sa-l instraineze de la impartasirea cu dumnezeiestile Taine, se cuvine a-l impartasi, fiindca ispititorul nu va inceta in timpul acela, cand se cuvine a impartasi, a navali asupra lui. (Canonul 12, Timotei Alexandrinul).

Intrebare: Auzind adeseori cuvantul lui Dumnezeu, si nefacandu-l, oare suntem sub osanda?

Raspuns: Desi nu-l facem, totusi nu se poate a nu ne mustra pe noi insine ca auzindu-l nu ascultam. Caci o parte din mantuire este si a ne mustra pe noi insine. (Canonul 17, Timotei Alexandrinul).

Intrebare: Oare se cuvine preotului caterisit pentru vinovatii sau care a parasit Preotia de bunavoie, fiind constient [de vinovatia sa], sa zica:"Bine este cuvantat Dumnezeul", sau:"Dumnezeu ne milostiveste pe noi", sau"Adevaratul Hristos", sau sa tamaieze cu tamaietoarea, sau a se impartasi in Altar?

Raspuns: Nu. Ci se va randui in locul mirenilor. (Canonul 8, Nicolae al Constantinopolului).

Iar deosebirea pacatelor care se savarsesc din pofta si din voluptate este aceasta: unul se numeste adulter, si celalalt desfranare. Unora dintre cei scrupulosi insa, le-a placut sa socoteasca si desfranarea la pacatul adulterului; din cauza ca [numai] una [singura] este insotirea cea legiuita, atat a femeii cu barbatul, cat si a barbatului cu femeia. Deci, orice nu este dupa lege, este afara de lege; si cel care nu are pe ale sale, fireste ca are pe cele straine; caci, omului un singur ajutor i s-a dat de la Dumnezeu, si femeii un singur cap i s-a impus. Drept aceea,"daca cineva poseda pentru sine insusi vasul sau propriu" (I Ies. 4; 4), precum il numeste dumnezeiescul Apostol, legea firii admite intrebuintarea cuvenita; dar daca cineva s-ar intoarce spre cel care este afara de ale sale proprii, va fi negresit cu cel strain; iar strain este fiecaruia tot ceea ce nu este al sau, chiar si daca nu l-a marturisit pe cel care il stapaneste. Deci dar, celor care cerceteaza chestiunea mai exact, si desfranarea li se arata a nu fi departe de pacatul adulterului, caci si dumnezeiasca Scriptura zice ca:"Nu fi mult cu cea straina" (Pilde 5; 20). Dar, fiindca pentru cei mai neputinciosi s-a facut de catre Parinti o ingaduire, infractiunea [aceasta] s-a deosebit prin impartirea generala, ca desfranarea sa se numeasca implinirea poftei, care se comite de cineva fara nedreptatirea altuia; iar adulter, vatamarea si nedreptatirea celui strain. Si la aceasta se socoteste a fi si stricarea dobitoacelor si pederastia; caci si acestea sunt adulter al firii; caci, in cel strain si afara de fire se face nedreptatea. Deci, fiind impartirea aceasta si in acest fel a pacatului, si tratamentul este general, in scopul ca omul sa devina curat, prin cainta, de furia patimasa catre acest fel de voluptati. Deoarece cei care s-au patat cu desfranare nu au adaugat o nedreptate [fata de un strain] cu pacatul acesta, din cauza aceasta, indoit s-a hotarat timpul pedepsirii pentru cei care s-au spurcat in adulter si in celelalte rautati oprite, adica in stricarea de dobitoace, si in turbarea asupra partii barbatesti; caci, la acestia, cum am zis, se dubleaza pacatul, unul adica cel al nelegiuitei voluptati, iar celalalt care provine din nedreptatirea celui strain. Si se face o deosebire in privinta motivului pocaintei si la acest fel de pacate ale lacomiei dupa placeri. Caci, cel care nazuind prin sine spre marturisirea pacatelor, prin aceea ca a primit sa devina acuzator prin indemn propriu impotriva celor tainuite, ca unul care a inceput deja vindecarea patimii si arata semn al schimbarii spre mai bine, se va supune unor epitimii mai blande; iar cel care se arata in rautate, fie printr-o banuiala, fie prin acuza, fiind vadit fara de voie, se supune unei pedepse mai aspre, astfel ca [numai] curatindu-se el deplin se primeste la impartasirea cu cele sfinte. Asadar, canonul este acela ca cei care s-au spurcat in desfranare, trei ani sa fie cu totul scosi de la rugaciuni, iar trei ani sa participe numai la ascultarea [rugaciunilor], si alti trei ani sa se roage intru pocainta, impreuna cu cei care ingenunchiaza, si apoi sa se impartaseasca de cele sfinte. Si in privinta celor care au ravna mai mare spre indreptare, si prin viata arata intoarcerea spre bine, este cu putinta celui ce dispune ca, spre folosul oranduirilor bisericesti, sa scurteze timpul ascultarii, si mai in graba sa-l aduca la intoarcere; si inca a scurta si acest timp, si mai curand a-i primi in comuniune, indata ce ar judeca, prin insasi cercetarea sa, situatia celui care se vindeca. Caci, precum este oprit a arunca margaritarul inaintea porcilor (Matei 7; 6), astfel nu este ingaduit a lipsi de margaritarul pretios, pe cel care s-a facut deja om prin curatire si lipsa de patima. Iar facandu-se nelegiuirea prin adulter, sau prin celelalte feluri de necuratie, precum am spus mai inainte, in privinta tuturor se va vindeca cu aceeasi pedeapsa ca si pacatul greu al desfranarii; numai ca se va dubla timpul. Dar, si in aceasta privinta se va tine seama de dispozitia [sufleteasca] a celui ce se vindeca, dupa felul ca si la cei ce s-au dedat spurcaciunii desfranarii, astfel ca, fie mai curand, fie mai tarziu, sa se faca partasi de cele sfinte. (Canonul 4, Sf. Grigorie de Nyssa).

Iar cei care se duc la descantatori, sau vrajitori, sau la cei ce fagaduiesc sa efectueze prin demoni oarecare curatire si aparare de rau, acestia se vor intreba cu de-amanuntul si se vor cerceta, fie daca fiind statornici in credinta cea intru Hristos dintr-o constrangere au fost atrasi la pacat, producandu-se in ei acest impuls [spre pacat] in urma unui tratament rau sau a unei pierderi de ne-suportat, fie ca, dispretuind cu totul marturia cea incredintata de noi, au alergat la ajutorul demonilor. Fiindca daca au comis acel [pacat] spre surparea credintei si spre a nu crede ca exista Dumnezeu, Cel adorat de crestini, fireste ca se vor supune pedepsei celor care au calcat [credinta]; iar daca oarecare constrangere insuportabila, covarsind lipsa lor de curaj, i-a sedus spre acest [pacat], fiind impinsi de o nadejde amagitoare, asemenea si lor li se va aplica blandetea, dupa asemanarea celor care nu au fost in stare sa reziste chinurilor in vremea marturisirii. (Canonul 3, Sf. Grigorie de Nyssa).
Cel care pentru frica de oaste sau dintr-o viclenie a imbracat schima monahala, fireste ca unul ce isi bate joc de dansa, iar dupa aceasta nevoie neaparata si prefacatorie a dezbracat-o, sa primeasca epitimie de trei ori patruzeci de zile, si apoi sa se apropie de Sfanta impartasanie. (Canonul 22, Nechifor Marturisitorul).
Concluzie. Faptele rele sub orice forma si de orice categorie sunt aspru pedepsite de canoane. Din cele prezentate in limitele acestei teme rezulta:
1) Ca este aspru pedepsit adulterul; insa, clericul, daca este dovedit in acest sens, nu primeste decat caterisirea, fara sa fie si afurisit;
2) Laicul care este dovedit in adulter sau alte fapte rele nu este primit in cler;
3) Cel care savarseste adulter trebuie sa ia de sotie pe cea cu care a
avut relatii;
4) Clericii nu pot lua cu forta femei in casatorie, precum laicii;
5) Clericii caterisiti, daca se pocaiesc, pot sa se asemene in cele exterioare cu fratii lor;
6) Cei care intretin stabilimente cu femei adultere sunt pedepsiti: clericii cu caterisirea, laicii cu afurisenia;
7) Femeia care paraseste pe barbatul sau este considerata adultera;
8) Femeia nu se poate recasatori pana nu este libera de barbatul sau, altfel este in adulter;
9) Adulter este si cel care desface fara motiv logodna;
10) Pacatele impotriva firii sunt aspru pedepsite;
11) Orice preot este considerat adulter daca s-ar casatori;
12) Daca sotia cuiva a savarsit pacatul adulterului, acea persoana nu poate intra in cler;
13) Casatoria cu logodnica altui barbat este adulter;
14) Femeia, care se casatoreste fara invoirea stapanului sau, pacatuieste;
15) Femeia parasita de barbatul sau nu se poate casatori, atata vreme cat acesta traieste;
16) Gandurile rele sunt considerate pacate.

Prof. Dr. Dimitrie G. Boroianu

09 Iulie 2012

Vizualizari: 14955

Voteaza:

Desfraul, adulterul si alte fapte rele 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE