Norme canonice privitoare la Tainei Mirungerii

 Norme canonice privitoare la Tainei Mirungerii Mareste imaginea.

Sfânta Taină a Ungerii cu Sfântul Mir, instituită de Mântuitorul, este adeverită de mărturii biblice, şi anume: „Iar cel ce ne întăreşte pe noi şi pe voi întru Hristos şi ne-a uns pe noi este Dumnezeu, Care ne-a şi pecetluit, dându-ne arvuna Duhului în inimile noastre” (II Corinteni 1, 21 – 22); „Şi voi ungere aveţi…” (I Ioan 20, 27; 5, 20). Instituirea Tainei Ungerii cu Sfântul Mir s-a făcut şi prin diferite făgăduinţe pe care Domnul le-a dat ucenicilor Săi în legătură cu puterea Duhului Sfânt (Ioan 7, 16 – 17).

În primele zile ale Bisericii, Taina Ungerii cu Sfântul Mir s-a administrat prin punerea mâinilor Apostolilor, dându-se Duh Sfânt celor botezaţi. În Faptele Apostolilor – prima istorie a Bisericii – ni se spune că: „…Apostolii din Ierusalim auzind că Samaria a primit cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan, care, coborând, s-au rugat pentru ei, ca să primească Duh Sfânt, pentru că nu se pogorâse încă peste nici unul dintre ei, ci erau numai botezaţi în numele Domnului Iisus. Atunci îşi puneau mâinile peste ei şi ei luau Duh Sfânt” (Fapte 8, 14 – 18).

Actul punerii mâinilor a fost ulterior înlocuit prin ungerea cu Sfântul Mir. Caracterul indelebil al Tainei Ungerii cu Sfântul Mir ni-l adevereşte şi Sfântul Apostol Ioan prin cuvintele: „Ungerea pe care aţi luat-o de la El rămâne întru voi…” (I Ioan 2, 27).

• Sfântul Mir se sfinţeşte cu puterea, lucrarea şi pogorârea Duhului Sfânt. Tradiţia Bisericii afirmă că Sfântul Mir a fost făcut pentru prima dată, de către Sfinţii Apostoli, din diferite mirodenii şi balsamuri, care au fost pregătite pentru ungerea trupului Domnului în timpul înmormântării şi după înmormântare (Luca 23, 56; 24, 1). În virtutea succesiunii apostolice, episcopii, ca urmaşi în har şi credinţă ai Sfinţilor Apostoli, au avut de la început dreptul de a sfinţi Sfântul şi Marele Mir, care are puterea şi harul pe care l-a avut însuşi actul punerii mâinilor Sfinţilor Apostoli peste cei botezaţi;

Sfântul şi Marele Mir este materia indispensabilă pentru săvârşirea Tainei Mirungerii, pentru sfinţirea bisericilor şi a antimiselor. Iniţial, miresmele şi aromatele care se foloseau pentru săvârşirea celei de a doua Sfinte Taine erau pregătite de fiecare episcop, pentru că pregătirea şi sfinţirea Sfântului Mir a fost privită de la început ca un privilegiu şi o mărturie evidentă a autocefaliei fiecărei comunităţi eclesiale, condusă de către un episcop. Prerogativa autocefaliei oricărei comunităţi creştine, având în frunte un episcop, sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir a constituit întotdeauna un act festiv în viaţa religioasă a Bisericii creştine. Numărul aromatelor şi miresmelor care alcătuiau compoziţia Sfântului şi Marelui Mir a evoluat cu timpul. Astăzi, Sfântul şi Marele Mir se pregăteşte din untdelemn curat de măsline, amestecat cu vin curat şi cu multe şi felurite balsamuri, esenţe şi aromate, în număr de 38, dintre care cele mai multe sunt produsul unor arbuşti şi plante care cresc în Orient, ca de exemplu: arborele de mir, irisul, aloele, terebintul, arborele de tămâie etc. Sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir se săvârşeşte în cadrul Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare, în Joia din Săptămâna Patimilor, când Sfânta Liturghie se oficiază împreună (unită) cu Vecernia. Prepararea materiilor începe cu o săptămână înainte. În sâmbăta lui Lazăr se aduc toate ingredientele şi vasele la biserică, aşezându-se la locul indicat pentru fierbere, adică pronaosul. Un asemenea eveniment are loc la anumite intervale de timp, constituind un moment de mare însemnătate în viaţa oricărei Biserici Ortodoxe Autocefale. În Patriarhia română, Sfântul și Marele Mir s-a sfințit până în prezent de zece ori, ultima dată în anul 2010;

Preotul nu poate sfinți Marele Mir: „Pregătirea Sfântului Mir…să nu se facă de către presbiteri” (Canonul 6 Cartagina); în schimb, în împrejurări deosebite, fiecare episcop eparhiot ar putea sfinți Marele Mir pentru nevoile propriei eparhii (afirmă Iorgu D. Ivan, cf. Canoanelor 43 Cartagina și 102 Trullan);

Săvârșitorii Tainei: episcopul și preotul hirotoniți canonic, în limitele jurisdicției (parohiei) lor (Canoanele 47, 49 și 50 apostolice);

Forma și formula Tainei: „Pecetluindu-i, adică ungându-i mai înainte cu Sfântul Mir pe frunte, şi pe ochi, şi pe nări, şi pe gură, şi pe urechi – se spune în canonul menţionat – şi pecetluindu-i zicem: Pecetea Darului Duhului Sfânt” (Canonul II Sinodul II Ecumenic); ungerea cu Sfântul Mir se face cu miruitorul, iar în lipsa acestuia cu trei degete ale mâinii drepte, cf. glavei 141 din Pravila mare;

Primitorii Tainei: „Se cuvine ca cei ce se luminează după Botez să se ungă cu harismă cerească…” (Canonul 48 Laodiceea), cu alte cuvinte, toți creștinii botezați valid;

Locul și momentul săvârșirii: în biserica parohială sau acolo unde s-a săvârșit Taina Botezului, imediat după Botez (cele două slujbe fiind interdependente), cf. Canonului 59 Trullan;

Consecințele sau efectele Tainei: prin ungerea cu Sfântul Mir – semnul vizibil al Tainei – cei botezaţi devin „sfinţiţi cetăţeni” ai raiului, „popor ales, preoţie împărătescă, neam sfânt”. Prin Taina Ungerii cu Sfântul Mir creştinul primeşte darurile Duhului Sfânt, care-l întăresc în noua viaţă dată lui prin Botez. Prin ungerea cu Sfântul Mir, noul membru al Bisericii devine deci părtaş al harismelor (Isaia 11, 2). Prin împărtăşirea cu Duhul Sfânt, cel botezat primeşte darurile Duhului Sfânt pentru întărirea şi creşterea lui în viaţa întru Hristos. Conform Canonului 47 apostolic, Taina Mirungerii, la fel ca și cea a Botezului, nu se mai repetă niciodată;

• Situații speciale/practici necanonice: tot prin ungerea cu Sfântul Mir sunt primiţi unii protestanţi (luterani, calvini, reformați), care nu alterează esenţial credinţa în Sfânta Treime, care au şi Botezul canonic, dar nu au Taina Ungerii cu Sfântul Mir (Canoanele 7 Sinodul II Ecumenic, 7 Laodiceea, 57 Cartagina). Potrivit dispoziţiei Canonului 7 Laodiceea, cei ce se întorc din eresuri „…să nu se primească înainte de a anatemiza tot eresul, şi mai ales de cel care ţineau; şi apoi pe cei ce se aduceau la dânşii credincioşi, învăţându-i simboalele credinţei şi ungându-i cu Sfânta Ungere, aşa să se împărtăşească cu Sfintele Taine”. Ca practici necanonice amintim: amânarea administrării Tainei Mirungerii și ungerea cu Sfântul Mir numai la frunte. Tot între practicile necanonice, care constituie și abatere disciplinară (sancționată cu pedeapsă până la transferare, cf. art. 3, lit. c) din Regulamentul de procedură al instanțelor disciplinare și de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române), amintim utilizarea Sfântului Mir pe post de ulei binecuvântat și implicit „miruirea” sau ungerea credincioșilor cu el în duminici și sărbători (în acest scop utilizându-se exclusiv ulei binecuvântat), dar și utilizarea uleiului binecuvântat în loc de Sfântul Mir, dacă acest s-a terminat, ceea ce constituie pentru preotul respectiv un păcat de moarte. Sfântul Mir trebuie procurat numai de la Centrul eparhial, fiind un semn al comuniunii dintre episcopul eparhiot și preotul paroh; dacă Mirul se învechește, el poate fi îngropat la piciorul Sfintei Mese și se va procura altul nou; în practica bisericească nu este permis a se lua Sfântul și Marele Mir cu împrumut de la parohiile vecine, ci numai de la Centrul eparhial, care la rândul său îl primește de la Patriarhia română.

 

Pr. prof. Traian Nojea

.

03 Martie 2015

Vizualizari: 1320

Voteaza:

Norme canonice privitoare la Tainei Mirungerii 4.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE