Starea civila a preotilor si diaconilor dupa Sfintele Canoane

Starea civila a preotilor si diaconilor dupa Sfintele Canoane Mareste imaginea.

 

In Biserica veche au existat trei trepte ierarhice: diaconii instituiti din primul an de existenta a comunitatii din Ie­rusalim (FA VI, 1-6); prezbiterii sau preotii instituiti prin hirotonie de catre Apostoli (Fapte XIV, 23), iar mai tarziu de catre episcopi (Luca X, 1-24) si epi­scopii, initial colaboratorii Sfintilor Apostoli, carora le-a fost incredintata condu­cerea bisericilor locale devenind astfel succesorii directi si nemijlociti ai acestora.

 

Pentru toate aceste trepte ierarhice se cereau calitati morale deosebite. Sfantul Apostol Pavel, in epistola sa catre Timotei, episcopul Efesului, ne arata care sunt ca­litatile morale necesare candidatilor la cler: "Se cuvine insa episcopului sa fie fara de prihana, barbat al unei femei, treaz, cuminte, cuviincios si primitor de straini, destoinic sa invete pe altii, nebetiv, nedeprins sa bata, neagonisitor de castig urat, ci bland, pasnic, neiubitor de argint, bun chivernisitor in casa lui, avand copii ascultatori cu toata bunacuviinta" (I Timotei I, 2-4).

 

Acelasi autor scrie si lui Tit episcopul Cre­tei: "De este cineva fara de prihana, barbat al unei femei, avand fii credinciosi, nu sub invinuire de desfranare sau neascultatori" (Tit I,  6).

 

Sfantul Apostol Pavel nu aminteste nimic despre celibat ci dimpotriva, el arata ca cei vechi (preoti si diaconi) erau casa­toriti cu o singura femeie. Evident, nu toti episcopii, preotii si diaconii au fost ca­satoriti in timpul Apostolilor.

 

Daca cercetam Istoria Bisericii primelor trei secole, vom constata ca preotii si episcopii necasatoriti nu erau mai numerosi decat cei casa­toriti.

 

Practica bisericeasca a primelor trei secole a oferit posibilitatea slujirii preo­testi atat celor casatoriti cat si celor necasatoriti, fara nici o discriminare.

 

Biserica a recunoscut si a aprobat casatoria preotilor, intemeindu-se pe insusi actul creatiei dupa Scriptura, unde citim: "Si a zis Domnul Dumnezeu: Nu e bine sa fie omul singur, sa-i facem, ajutor potrivit pentru el" (Facere II, 18). Si a facut Dumnezeu ajutor lui Adam, pe care El l-a numit femeie. "Si a privit Dumnezeu toate cate facuse si iata ca erau bune foarte" (Facere I, 31).

 

Preotia in Vechiul Testament, ca sa o implineasca, cum reiese si din raspunsul Mantuitorului referitor la casatorie, dat fariseilor "N-ati citit ca cel ce i-a facut de la inceput, i-a facut barbat si femeie?" Si a zis: "Pentru aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de femeia sa si vor fi amandoi un trup" (Matei XIX, 4-6; Efeseni V, 23-32). Si Apostolul Pavel spune, la randul sau evreilor: "Cinstita este casatoria intru toate si patul nespurcat" (Evrei XIII, 4).

 

Intr-adevar Sfantul Apostol Pavel prefera pentru sine si chiar pentru cei care se devoteaza slujirii lui Dumnezeu si chemarii Bisericii, viata celibatara, dar nu o cerea si celorlalti.

 

In sprijinul celor afirmate putem cita cazul Sfintilor Apostoli Petru si Filip, des­pre care Sfanta Scriptura ne spune ca erau casatoriti. Chiar si Sfantul Apostol Pavel, cand l-a numit pe Timotei episcop in Creta nu s-a impiedicat de faptul ca acesta era casatorit.

 

Marturiile scripturistice si patristice atesta in mod incontestabil ca in Biserica Veche au slujit clerici casatoriti si necasatoriti. Aceasta practica a Bisericii Vechi a fost inscrisa ca lege pozitiva si in textele sfintelor canoane, care reglementeaza starea civila a cle­rului. Casatoria preotilor, dupa aceste canoane, a fost si este nu numai ingaduita, ci oarecum chiar recomandata.

 

Canonul 5 apostolic opreste pe clerici sa-si lase sotia pe motive de evlavie, spunand: "Episcopul, preotul si diaconul nu trebuie sa-si lase sotia pe motive de evlavie; de o va lasa, sa se afuriseasca, iar daca staruie in gresala, sa se cateriseasca".

 

Canonul 51 apostolic pedepseste cu caterisirea pe acel cleric, care se abtine de la casatorie din ingretosare pentru aceasta taina.

 

Practica Bisericii in secolul al III-lea in privinta starii civile a clerului nu a fost nicidecum impotriva casatoriei. Casatoria clerului, a fost un lucru normal. Canoanele Bisericii au recunoscut legalitatea casatoriei preotilor cu conditia ca aceasta sa fie facuta inainte de hirotonie; dupa hirotonie casatoria este permisa numai citetilor si cantaretilor.

 

Pentru ca Biserica a tinut totdeauna la demnitatea clerului ea a fixat niste reguli referitoare la modul casatoriei acestuia. Astfel canonul 17 apostolic arata ca: "cel ce s-a casatorit de doua ori dupa botez, sau a avut concubina nu poate fi episcop, sau prezbiter, sau diacon sau orice din catalogul ieraticesc".

 

Pe clerul casatorit a doua oara canonul 12 al Sfantului Vasile cel Mare il opreste cu desavarsire de la slujire.

 

Pentru a apara demnitatea clerului, cano­nul al 8-lea al sinodului din Neocezarea, spune: "De se va vadi in public ca sotia cuiva care este laic a comis adulter, unul ca acela nu poate veni in slujba preoteasca. Iar daca ea va comite adulter dupa hirotonie, el este dator sa o demita, iar de va vietui cu dansa nu poate tine slujba ce i s-a incredintat".

 

Problema casatoriei clerului a ramas si dupa sinodul de la Niceea; casatoria nu a fost interzisa, si nici celibatul impus, desi dupa o traditie relatata de istoricul Socrate sinodul ar fi dezbatut, si aceasta problema. Impotriva celor care au vrut sa im­puna celibatul s-a ridicat Pafnutie, un batran episcop de Tebaida de sus (Egipt), vestit prin viata sa de ascet.

 

Sub influenta monahismului, societatea vea­cului al II-lea a inceput sa stimeze mai mult pe preotii necasatoriti decat pe cei casa­toriti. S-a ajuns pana acolo incat credinciosii au inceput sa refuze primirea cumine­caturii de la un preot casatorit. Evident Biserica a fost silita sa ia atitudine impotriva unor astfel de manifestari. Sinodul din Gangra (340) a luat apararea preotilor casatoriti hotarand ca "daca cineva ar afirma ca nu se cuvine a primi cuminecatura de la un prezbiter insurat, cand liturghiseste acesta, sa fie anatema".

 

Despre celibatul obligatoriu, pentru persoanele care oficiaza Sfintele Taine, nu exista nici o urma in Istoria Bisericii Apusene din primele trei secole. Numai in secolul al IV-lea la unele sinoade locale apusene, sub influenta directiei ascetice si a monahismului rasaritean, care pana atunci a inceput sa se generalizeze in Biserica, incepea se iveasca aceasta conceptie.

 

Problema celibatului clericilor o gasim consemnata pentru prima data in canonul 33 al sinodului din Elvira in Spania, din anul 306, care interzice celor ce sunt chemati sa fie propovaduitori ai Evangheliei, fie episcopi, preoti sau diaconi, sa aiba vreun fel de legaturi cu sotia lor si sa aiba copii, sub pedeapsa caterisirii.

 

A doua dispozitie asupra celibatului o da canonul 29 al sinodului din Arelate (Galia), in anul 314, similar canonului 33 din Elvira, cu toate ca a cazut in desuetu­dine, la putin timp dupa promulgare. Preotii au trait mai departe cu sotiile lor, invocand drept argument casatoria preotilor in Vechiul Testament. Impotriva lor a luat atitudine papa Siricius, in cadrul conciliului tinut in anul 366, unde a spus: "Domnul Iisus Hristos a binevoit sa lumineze Biserica Sa la lumina puritatii, ca in ziua cea de Judecata, cand va veni din nou, sa o gaseasca fara pata si greseala. Prin puterea Sa, noi, toti  preotii, de la ziua hirotoniei noastre, suntem legati sa pastram inimile si trupurile noastre in cumpatare si puritate, ca sa implinim dorinta lui Dumnezeu, prin Jertfele pe care le aducem in fiecare zi; ori cei care sunt casatoriti nu pot sa satisfaca aceasta dorinta". Apoi a dispus indepartarea din cler a persoanelor ce s-au devotat "nelegiuirii", intelegand prin aceasta, casatoria legala a clerului.

 

Cativa ani mai tarziu, papa Inocentiu I (401-417) a reinnoit aceasta dispozitie pe care o vor urma si Bisericile din Africa, Spania si Galia. Papa Leon cel Mare accepta casatoria preotilor, dar ea trebuie sa fie spirituala si nu trupeasca. El nu cere acestora sa-si lase sotiile, dar cere sa traiasca cu sotiile lor asa, ca si cum nu le-ar avea. Evident, ceva foarte dificil. Cu toate acestea, celibatul riguros al lui Siricius a con­tinuat sa se impuna, mai ales in timpul papilor Teodor I (642-640) si Martin I (649- 653).

 

Parintii Sinodului Trulan, in straduinta lor ca Traditia Apostolica si prescriptiile canonice ale Bisericii Ecumenice sa se pastreze in Biserica intreaga, vazand ca Biserica Romei si Biserica Apusului s-au abatut de la practica Bisericii Vechi prin promulgarea Canonului 33 al Sinodului din Elvira, au emis canonul 13 care spune: Fiindca am cunoscut ca in Biserica Romei s-a transmis in calitate de canon ca cei ce doresc a se invrednici de hirotonirea intru diacon sau prezbiter sa marturiseasca ca mai mult nu se vor impreuna cu sotiile lor, noi, urmarind canonul vechi al perfectiunii si oranduirii apostolice, voim ca viata comuna, cea dupa legea sfintilor barbati, sa ramana in fiinta si de acum inainte, nicidecum dezlegand legatura cu sotiile lor, lipsindu-i de impreunarea laolalta la timpul cuvenit. Drept care de se va afla vreunul vrednic pentru hirotonia de ipodiacon sau prezbiter, acesta sa nu se opreasca nici­decum de la promovarea la acea treapta, daca traieste laolalta cu sotia legitima, ca nu cumva prin aceasta sa fim siliti sa ocaram nunta cea legiferata si binecuvantata de Dumnezeu, prin prezenta sa; caci glasul Evangheliei striga: "Ceea ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta" (Matei XIX, 6), dar Apostolul invata "Cinstita este nunta si patul nespurcat" (Evrei XIII, 1) si: "Legat esti cu femeie ? nu cauta desfa­cere" (ICor. VIII, 27).

 

Parintii sinodului Trulan au combatut inovatia pe care Biserica Apuseana a cautat s-o impuna clericilor, aratand temeliul scripturistic al Tainei Casa­toriei si au condamnat celibatul obligatoriu din Biserica Romano-Catolica, ca fiind in contradictie cu canonul vechi al oranduirii apostolice. Prin acest canon legislatia privind casatoria clerului si a gasit implinirea. De drept, acest canon anuleaza toate dispozitiile referitoare la celibatul obligatoriu, pe care Roma se straduise sa le impuna pana atunci.

 

In concluzie, chiar daca avem canoanele amintite, se stie ca preotii Bisericii Latine sunt obligati la celibat. Daca aceasta regula a fost prezenta in Biserica Occidentala, inca din secolul al IV-lea, iar papa Grigore al VII-lea (1073-1085) a generalizat-o in viata clerului, trebuie mentionat ca  ea a fost legiferata solemn la Conciliul tridentin (1545-1565).

 

 

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 11643

Voteaza:

Starea civila a preotilor si diaconilor dupa Sfintele Canoane 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.



RETELE SOCIALE