Valabilitatea canoanelor

Valabilitatea canoanelor Mareste imaginea.

Cu toată vitregia împrejurărilor prin care a trecut Biserica Ortodoxă, din pricinile arătate în această lucrare, puterea ei de a legifera a rămas intactă.

Această putere este dată Bisericii de către Mântuitorul Hristos în mod expres prin cuvintele: „oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate în cer şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în cer"106.

Biserica a exercitat această prerogativă într-o formă de asemenea prescrisă de întemeietorul ei, prin cuvintele: „dacă doi din voi se vor uni pe pământ, pentru tot lucrul ce vor cere, va fi lor de la Tatăl meu, Carele este în ceruri. Că unde sunt doi sau trei, adunaţi întru numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor"107.

Pe acest temei cu caracter dumnezeiesc, Apostolii şi mai târziu conducătorii Bisericii - episcopii - s-au adunat în sinoade şi au legiferat, statornicind norme de conducere în Biserică.

Imprejurările istorice au împiedicat din secolul al X-lea înainte adunarea unui sinod ecumenic. Aceasta a întrerupt, dar n-a desfiinţat, puterea legiuitoare a Bisericii.
Dar ce zicem că a întrerupt? Puterea legiuitoare a Bisericii a fost numai slăbită, nu întreruptă, în exerciţiul ei.

Căci, de arunci încoace, Biserica Ortodoxă a continuat să trăiască, să-şi exercite rolul ei sfinţitor şi să propovăduiască învăţătura predată de Mântuitorul şi Apostolii Săi.

Fără îndoială, exercitarea acestui rol s-a îndeplinit cu mai multe greutăţi decât înainte; progresul ei a fost un progres mai mult în întindere decât în adâncime, dar totuşi ea a fost mereu prezentă la datorie, şi mereu atentă la primejdiile veacului pe care, dacă nu le-a înlăturat, în totul, dar nici nu s-a lăsat copleşită de ele.

Neavând putinţa să adune un sinod ecumenic, ea a legiferat în limitele geografice ale statelor din care a făcut parte şi astfel, deşi supusă la înrâuriri diferite şi, mai ales, expusă la greutăţi fireşti, din pricina situaţiilor politice neprielnice, ea n-a pierdut firul tradiţiei, nu s-a lăsat ademenită de şoaptele cele viclene ale tovarăşelor plecate de la trunchiul comun şi nici n-a plecat capul în faţa enormelor greutăţi şi necazuri pe care le-a avut Orientul întreg. Astăzi Biserica Ortodoxă se găseşte, din punct de vedere formal, în toate ţările unde lucrează ca Biserică dominantă, atât pe terenul dogmatic, cât şi din punct de vedere canonic, în afară de orice defecţiune.

Ea se găseşte pe acest teren, în special, pentru motivul că mereu conducătorii Bisericii Ortodoxe au fost însufleţiţi de părerea că legislaţia ei canonică, nefiind abrogată de un sinod ecumenic, trebuie considerată în vigoare, adică trebuie de ţinut, în genere, socoteală de ea, în elaborarea noilor legiuiri.

Dar canoanele celor şapte sinoade ecumenice trebuie considerate valabile şi pentru alt motiv.

Dintre neajunsurile semnalate în capitolul precedent, repetiţiile nu interesează deoarece, în practică, faptul că o dispoziţie se repetă întăreşte yaloarea ei şi o face cu atât mai valabilă şi mai necesară. In ce priveşte dispoziţiile perimate, adică acele care privesc „un anumit spaţiu de timp şi pentru anumite cazuri"108, deşi canoniştii aplică pentru asemenea împrejurări principiul „cessante ratione legis, cessat lex ipsa", noi credem că asemenea dispoziţii nu constituie un neajuns prea mare într-un sistem de legi. In afară că ele sunt expresia unor împrejurări, care au existat odată şi deci au valoare istorică, mai este faptul că aceste împrejurări se pot repeta şi atunci suntem obligaţi să reluăm firul procedurii anterioare, ceea ce este chiar interesul Bisericii.

Rămân a se înlătura numai dispoziţiile cu caracter contradictoriu.

Acestea sunt însă foarte puţine, în raport cu marea operă legislativă a celor 7 sinoade ecumenice, iar în practică sau se aplică principiul exprimat în formula: „lex posterior derogat priori", sau se are în vedere autoritatea de la care emană, preferându-se autoritatea superioară, în speţă, sinodul ecumenic.

Prin urmare, canoanele sunt valabile, întrucât nu sunt abrogate de un sinod ecumenic şi întrucât, în practică, dificultăţile se pot înlătura, aplicându-se, în cazuri de coliziuni, principiile uzuale şi doctrinare, după care se interpretează legile în general.

Toate acestea nu înseamnă însă că Biserica Ortodoxă trebuie să rămână la vechea ei legislaţie.

Această legislaţie trebuie desăvârşită prin dispoziţii care să normeze noile situaţii create de împrejurări şi, în acelaşi timp, să cerceteze şi să pună într-o nouă rânduială vechile legiuiri.

Apoi sistemul interpretării legilor pe temei de jurisprudenţă nu e fără pericol.

Intr-adevăr, dacă este adevărat că pe cale de jurisprudenţă se pot stabili norme de urmat în cazuri de coliziuni, precum şi în cazuri de nepotrivire a textului cu situaţia de fapt, uzându-se de excepţii, dispense, restituţii sau ficţiuni, aceasta nu constituie o situaţie normală, într-o instituţie ca Biserica, care ţinteşte progresul omenesc.
Aceasta nu e îngăduit nici instituţiilor civile, mai puţin riguroase în aplicarea legii.

„Ce-ar fi - zice Jean Cruet - dacă tribunalele ar face uz de dreptul interpretării legilor închipuind discret, adică violându-le mai mult sau mai puţin pe faţă, după o definiţie dată de M. Mornet, într-un studiu asupra rolului şi dreptului jurisprudenţei în materie civilă?".

Celebrul jurisconsul Merlin - continuă Cruet - „a făcut să se aplice emigranţilor, măsurile luate contra protestanţilor, după revocarea Edictului de Nantes. Mult timp, Curtea suprema, cu scopul de a da Bisericii Catolice sprijinul statului, a ştiut să găsească în texte mijlocul de a crea obstacole de neînvins căsătoriei preoţilor, ceea ce constituie un dublu şi curios exemplu a ceea ce înseamnă interpretarea extensivă a legii. în general, căutând în mod sistematic sensul legilor, se poate ajunge la cine ştie ce decizie în cine ştie ce sens"109.

Tot în această privinţă canonistul Nicodim Milaş spune următoarele: „în regulile de interpretare pe care le-am amintit, nu se cuprinde tot rolul interpretului legii. Deoarece legislaţia nu poate cita toate cazurile posibile, nici să dea legi în care să fie prevăzute toate cazurile, rămân multe care trebuie umplute prin darea unor legi noi"110.

Prin urmare, pentru a se înlătura sofismele juridice şi cazuistica interpreţilor, Biserica trebuie să aibă o legislaţie clară, precisă, fără contradicţii şi mai ales completă. Inţelegem prin aceste însuşiri şi mai ales prin cea din urmă datoria Bisericii de a îmbrăţişa toate problemele timpului şi toate nevoile sufletului omenesc.

Spre a se ajunge la aceasta, este nevoie de o revizuire a operei legislative bisericeşti.

Dar este oare posibil aceasta din punct de vedere doctrinar, dat fiind caracterul canoanelor?

Vorbind despre această chestiune dl profesor dr. Boroianu spune următoarele: „In ceea ce priveşte credinţa, legile rămân etern aplicabile"111, iar „în ceea ce priveşte buna rânduială în Biserică, se susţin atât cât alte legi nu vin spre a le schimba"112.

De asemenea, Nicodim Milaş, în importantul său tratat de „Drept bisericesc oriental", precizând deosebirea dintre legile dogmatice şi cele disciplinare, spune: „cele dintâi numite dogme expun cu multă precizie adevărul descoperit prin el şi condamnă ereziile îndreptate împotriva lui. Aceste erezii au şi făcut ca Biserica să dea aceste legi, numite foarte bine opa (ora) deoarece Biserica nu creează nicio dogmă nouă, ci dă o formă scrisă şi stabilă adevărurilor descoperite precizându-le. Legile dogmatice ca atare sunt cu totul neschimbătoare. Celelalte legi, adică cele disciplinare, sau legile bisericeşti în sens mai strâns, reglementează viaţa din afară a credincioşilor din Biserică, precum şi taft ce trebuie pentru menţinerea ordinii bisericeşti şi ajungerea scopului Bisericii. Aceste legi disciplinare nu sunt deloc neschimbătoare, ci se pot schimba după nevoile Bisericii şi după schimbările pe care le indică starea socială dintr-o epocă sau alta. Asemenea schimbări se puteau face odinioară şi se pot face şi azi, numai cu condiţia să ţinem cu tărie la legile fundamentale ale organizării bisericeşti şi să avem în vedere normele de mai înainte, ferindu-ne de a produce sminteală între credincioşi"113.

Toate aceste păreri duc la concluzia că, deşi canoanele sunt în vigoare, vorbind din punct de vedere teoretic, ele pot fi totuşi modificate.

Dar dacă este necesar să se întreprindă o revizuire a operei canonice, există în istoria Bisericii creştine precedente care să ne îndrume în această privinţă? Iar din punct de vedere practic este această revizuire realizabilă?

Aceasta vom arăta în capitolul următor.

Pr. Constantin Dron

Valoarea actuala a canoanelor, Editura Doxologia

Cumpara cartea "Valoarea actuala a canoanelor"

Note:
106 Matei 18,18.
107 Matei 18,19-20.
108 N. Milaş, Dreptul Bisericesc Oriental, p. 58.
109 Jean Cruet, La vie du droit, p. 77.
110 N. Milaş, Dreptul bisericesc oriental, p. 55.


 

19 Septembrie 2016

Vizualizari: 434

Voteaza:

Valabilitatea canoanelor 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE