Obiectii rationaliste si crestine fata de problema reincarnarii

Examinandu-se premisele sale, doctrina despre transmigratia sufletului nu este problematizata sau criticata doar din punct de vedere teologic si filosofic. Dat fiind faptul ca ea prezinta destinul omului atat de logico-mecanic, se confrunta si cu o serie de obiectii foarte rationaliste. De aceea, ne propunem sa aducem in discutie cateva dintre acestea:

a) Cum se impaca ideea de reincarnare a permanent acelorasi suflete cu faptul ca oamenii se inmultesc, cu faptul ca in ultimele mii de ani chiar s-au inzecit? Conform doctrinei despre reincarnare, numarul sufletelor nu este constant? Conform logicii, si anume ca din egal rezulta egal, ar trebui ca, in realitate, numarul sufletelor sa ramana constant.

b) O alta obiectie: de ce nu ne putem aminti direct (fara hipnoza, fara medium etc.) si pe deplin de existenta noastra anterioara?

c) Unde ne vom afla dupa moartea trupului? Cata vreme vom poposi in aceasta alta lume, asa cum pretind adeptii doctrinei reincarnarii? Cine decide durata de timp pana la o noua reincarnare?

d) Se vor reincarna si aceia pe care eu ii iubesc si care mor inaintea mea sau dupa mine sau in aceeasi perioada cu mine? Ar putea fi posibil ca perioada de reincarnare sa fie diferita incat sa nu ne mai intalnim niciodata ?

e) Cum ar putea explica reventismul anumite cazuri concrete, de pilda faptul ca Atila si Gingis Han si-au pastrat tronul pana la sfarsitul vietii, in vreme ce Hristos a murit pe cruce s-au Socrate a trebuit sa bea pocalul cu otrava? In acest caz, schema nu mai functioneaza. Probabil ca ar mai trebui spus ca, in existentele lor anterioare, Atila si Gingis Han ar fi trebuit sa fi fost chiar mareti eroi ai virtutii. Insa in aceasta situatie, ar trebui sa ne lamurim de ce in existenta lor de acum au cazut asa brusc din starea lor virtuoasa intr-o stare de brutalitate, in care, totusi ar trebui protejata identitatea persoanei. Iar in cazul lui Hristos argumentarea ar trebui sa fie inversa. Dar probabil ca acest lucru nu l-ar indrazni nimeni asa de usor.

f) O problema complicata pentru adeptii doctrinei reincarnarii o reprezinta si soarta copiilor decedati la o varsta frageda sau chiar a celor nascuti morti. Potrivit invataturii reventiste, spiritul trebuie sa-si caute o anumita mama pe pamant si sa "intre" in embrionul acesteia aproximativ in luna a sasea. Apoi, la nastere, el se renaste odata cu copilul si isi reincepe noul curs al vietii. Insa, conform marturiei unanime a "spiritelor", copiii raman copii si in cazul in care mor la o varsta frageda, urmand ca pe parcursul unei indelungate actiuni educationale in viata de dincolo sa ajunga spirite desavarsite. Daca totusi anumite spirite in "viata" de milenii, dupa putine saptamani sau luni de viata pe pamant, se reintorc deja in viata de dincolo si uita tot ceea ce s-a intamplat anterior, nu gandesc, nu vorbesc si abia dupa o lunga perioada de educatie pot redeveni "spirite desavarsite" - fara sa cunoasca nimic, insa, despre existenta lor prenatala -, atunci este vorba despre un proces deosebit de dificil.

Cu toate acestea, unii au incercat sa gaseasca chiar in Noul Testament urme ale credintei despre transmigrarea sufletelor, sunt invocate in acest sens doar cateva locuri. Cei ce le invoca se refera, in primul rand, la Ioan 3, 3: "Raspuns-a Iisus: Adevarat, adevarat zic tie: De nu se va naste cineva din nou, nu va putea sa vada imparatia lui Dumnezeu". Totusi, a fi nascut din nou nu inseamna a fi "reincarnat"; mai mult decat atat, putin mai departe, se explica faptul ca omul trebuie "sa se nasca din apa si din duh" (Ioan 3,5). Cuvantul "din nou" din originalul grecesc inseamna si "de sus". Nasterea din nou nu are semnificatia de nastere in sens biologic: "Cum poate omul sa se nasca, fiind batran? Oare, poate sa intre a doua oara in pantecele mamei sale si sa se nasca?" (Ioan 3, 4). Pe de alta parte, in Noul Testament, Ioan Botezatorul este desemnat ca o reincarnare a profetului Ilie, inclusiv Iisus fiind intrebat daca nu cumva este Ilie (Luca 1,17; Marcu 6, 14-15; Matei 16, 13-14).

In literatura despre reincarnare, aceasta revenire este explicata cu predilectie in sensul reintruparii. Acest lucru nu corespunde realitatii tocmai prin faptul ca, in Biblie, Ilie nu apare ca unul care moare, ci ca unul care este rapit la cer, motiv pentru care n-ar avea cum sa se reincarneze. Asteptarile poporului legate de Ioan Botezatorul si Iisus se alimentau din fagaduinta de la Maleahi 3, 23: "Iata ca Eu va trimit pe Ilie proorocul, inainte de a veni ziua Domnului cea mare si infricosatoare". La sfarsitul lumii, despre care se vorbeste aici, erau asteptate sa revina personalitati care au trait in perioadele anterioare. Toate aceste locuri din Scriptura pornesc de la ideea ca profetul Ilie fusese rapit si ca era pregatit pentru a reveni din cer pe pamant. Cu totul altfel stau lucrurile atunci cand, la Marcu 6,14; Matei 16,14, Iisus este intrebat daca El nu este cumva Ilie sau unul dintre profeti (in mod normal decedati) - in Evanghelia dupa Matei este numit special Ieremia.

O explicatie in sensul doctrinei despre reincarnare contravine, insa, realitatii pentru faptul ca si Ioan Botezatorul, cel abia raposat in vremea lui Iisus este amintit in acelasi moment. Oricum, e limpede ca, in timpurile biblice, cineva isi putea imagina revenirea unei mari personalitati religioase fara ca aceasta sa aiba vreo legatura cu invatatura despre reincarnare. Despre ce este vorba in acest caz, se poate deduce cel mai bine din textul de la Luca 1,17, unde se afirma despre Ioan Botezatorul ca "va merge inaintea Lui cu duhul si cu puterea lui Ilie". Aceasta modalitate de a identifica personale unele cu altele este straina gandirii individualiste moderne. Nu e nevoie, insa, de conceptul de reincarnare pentru a explica semnificatia ei pentru perioada biblica. In textul de la Luca 9, 7-9, activitatea lui Iisus este explicata, de catre Irod si de catre altii, prin prisma ideii ca Ioan Botezatorul sau unul dintre profetii mai vechi ar fi inviat din morti. Despre Ilie (cei rapit) se raspandeste zvonul ca el ar fi "aparut" (in Ioan Botezatorul), in cazul revenirii de la sfarsitul lumii a unui profet raposat, evident cea mai agreata conceptie era aceea despre inviere, dupa cum, in general, de altfel, sfarsitul lumii era socotit drept timpul invierii.

Lista textelor biblice interpretate fortat in sensul doctrinei despre reincarnare ar putea fi cu mult mai lunga. Biblia a aparut intr-un mediu in care invatatura despre reincarnare nu juca un rol esential, motiv pentru care nu intra in vreo disputa, nici pozitiva, nici negativa, cu aceasta. Singurul loc in care s-ar putea presupune o disputa cu aceasta doctrina este istoria legata de orbul din nastere, relatata de Ioan, in cap. 9. Daca supozitia discipolilor privind faptul ca orbirea barbatului ar fi o consecinta a pacatelor sale sau a celor ale parintilor sai ar trebui inteleasa realmente in sensul legii karmice si - in cazul parintilor sai - in acela al reincarnarii, atunci raspunsul lui Iisus, "Nici el, nici parintii sai n-au pacatuit...", poate fi interpretat doar ca o respingere a acestei doctrine. Prin urmare, in Noul Testament este vorba de o repudiere clara a karmei si reincarnarii.

Doctrina karmica se afla intr-o evidenta relatie concurentiala cu credinta in creatie, asa cum e inteleasa aceasta in crestinism, inclusiv in iudaism si islam. Cu cat rolul credintei in creatie este mai mic, cu atat este mai mare spatiul pentru dezvoltarea unei invataturi despre karma si reincarnare. Dintre traditiile descrise, doar spiritismul modern are o conceptie clar conturata despre creatie, dar aceasta nu este identica cu cea crestina.

Da de gandit faptul ca, in literatura despre credinta in reincarnare, practic, se ia act si este combatuta cu inversunare doar o singura hotarare din partea Bisericii, respectiv cea legata de respingerea catorva afirmatii ale lui Origen la Sinodul al V-lea ecumenic de la Constantinopol din 553. In literatura despre reincarnare, aceasta respingere este fals interpretata, in general, ca o hotarare impotriva conceptului de reincarnare. Desigur, la o analiza mai atenta, surpriza privind aceasta interpretare din cartile care incearca sa faca publicitate in jurul unor pretinse simpatii din partea oamenilor Bisericii fata de credinta in reincarnare dispare repede. Aceasta interpretare urmareste sa explice absenta marturiilor despre credinta in reincarnare: dupa 553, aceste marturii ar fi fost inlaturate din Sfanta Scriptura si din literatura timpurie crestina. In realitate, insa, continutul exact al textului privind preceptele lui Origen (respectiv ale origenistilor din acea vreme) este limpede: a fost respinsa preexistenta sufletelor, si anume conceptia potrivit careia sufletele oamenilor ar fi avut parte de o preexistenta, de o viata anterioara ca spirite si, drept pedeapsa pentru ca s-au indepartat de Dumnezeu, ar fi fost trimise in trupuri; mai departe, a fost respinsa conceptia conform careia sufletele cazute si demonii vor fi "readusi", in cele din urma, candva, la starea lor de puritate dintru inceputuri. Conceptul de reincarnare sau metempsihoza n-a jucat nici un rol in cadrul disputelor din 553 si 543 (dat sinodului local de la Constantinopol).

Inclusiv afirmatiile lui Origen, decedat cu aproximativ 300 de ani mai inainte, legate de aceasta tematica, au fost fara semnificatie. De altfel, ele sunt abordate contradictoriu si in literatura despre reincarnare. Este limpede ca Origen privea omul ca pe o fiinta spirituala preexistenta "incarnata" intr-un corp, care va mai putea avea parte, inclusiv dupa moartea trupeasca, de un lung drum al purificarii. In disputa cu Celsius, el a aratat clar ca, in viziunea sa, doctrina reincarnarii nu are nimic comun cu Scriptura si cu credinta Bisericii. Insa, probabil ca el era de acord cu faptul ca procesul creatiei, caderea in pacat si "apocatastaza" se pot repeta in cadrul unor noi perioade cosmice, iar spiritele preexistente cazute vor trebui sa se "intrupeze" din nou. La Origen, insa, nu gasim nici un citat care sa acrediteze ideea ca, in cadrul unei perioade cosmice, s-ar putea ajunge la intrupari repetate, deci la reincarnare.

Dialogul dintre reventisti si crestini va avea un sens doar in eventualitatea in care se va tine seama de incompatibilitatea celor doua doctrine si totodata a celor doua forme de credinta. In aceasta situatie, se diminueaza tentatia de a privi convingerea si credinta celuilalt ca fiind prea superficiala.

Pr. Dr. Nicolae Achimescu

• Reincarnarea
  Publicat in : Editoriale
• Metempsihoza sau reincarnarea sufletului
  Publicat in : Religie
• Metempsihoza si reincarnare
  Publicat in : Viata vesnica
• Metempsihoza - o conceptie gresita
  Publicat in : Editoriale