Stefan Voda cel Mare, aparator de tara si ctitor de lacasuri sfinte
In aprilie 1457, tanarul Stefan, fiul lui Bogdan al II-lea al Moldovei, in urma biruintei reputate asupra lui Petru Aron, a fost "ridicat domn"si "pomazuit spre domnie", de mitropolitul Teoctist "la locul ce se chiama Direptatea". Cronicarul Grigore Ureche - din Letopisetul caruia am citat aceste cuvinte - facea din el figura centrala a vechii istorii a Moldovei, socotindu-l aparatorul pamantului stramosesc in fata primejdiei tot mai amenintatoare a Semilunei, dar si unul din cei mai de seama ctitori de lacasuri sfinte din istoria tarii sale.
Cei 47 de ani de ani domnie n-au fost altceva decat o perioada de eforturi pentru apararea integritatii teritoriale si a independentei tarii sale. Insusi tronul Moldovei l-a cucerit prin lupta - la Doljesti pe Siret si Orbic in tinutul Neamtului (12 si 14 aprilie 1457) - impotriva lui Petru Aron, ucigasul tatalui sau Bogdan II. Acesta va tulbura aproape 17 ani nu numai viata interna a Moldovei, ci si raporturile ei cu vecinii. Fiindca s-a refugiat in Polonia, de unde putea veni cu ajutor polonez, tanarul domn a incheiat o intelegere cu regele Cazimir, in urma careia Petru Aron a trebuit sa se refugieze in Transilvania, in regiunea locuita de secui. Datorita acestui fapt, Stefan intreprinde o expeditie in regiunea respectiva, iar Petru Aron este nevoit sa ceara adapost la curtea regelui Ungariei - de origine romaneasca - Matei Corvinul. Urmeaza doua atacuri ale domnului moldovean impotriva cetatii Chilia (1462 si 1465), stapanita de unguri, inca din timpul lui Iancu de Hunedoara, drept plata pentru ajutorul pe care-l daduse altui domn moldovean, Petru II, ca sa ocupe tronul. La 25 ianuarie 1465 cetatea Chiliei intra in stapanirea Moldovei. Cucerirea Chiliei a dus insa la o expeditie a lui Matei Corvinul in
De acum inainte Stefan si-a indreptat toate eforturile impotriva puternicului stat otoman, condus pe atunci de Mahomed II, cuceritorul Constantinopolului. In 1470 o oaste tatara era distrusa la Lipnic (Lipinti) in apropiere de Nistru. In urma unor expeditii ale lui Stefan in Tara Romaneasca, unde voia sa aiba un domn credincios, in locul celor impusi de turci, sultanul a trimis impotriva lui o armata puternica de 120.000 de oameni, comandati de Soliman Pasa. Cu toate ca avea numai 40.000 de ostasi, Stefan a obtinut o stralucita biruinta, in ziua de 10 ianuarie 1475 in apropierea orasului Vaslui, la confluenta Racovei cu raul Barlad (langa "Podul Inalt"). In urmatoarele trei zile ostasii moldoveni au urmarit si distrus o mare parte din armata invadatoare. Dezastrul a fost consemnat nu numai de cronicarii moldoveni si poloni, ci chiar si de cei turci. Unul din ei spunea ca "niciodata armatele turcesti n-au suferit un dezastru atat de mare". Biruinta lui Stefan Voda cel Mare a impresionat atat de mult pe cronicarul polon Dlugosz, incat il elogia prin cuvintele: "O, barbat demn de admirat, intru nimic mai prejos ducilor eroici pe care ii admiram, care cel dintai dintre principii lumii a repurtat in zilele noastre o victorie atat de stralucita impotriva turcilor. Dupa parerea mea, el este cel mai vrednic sa i se incredinteze conducerea si stapanirea lumii si mai ales functia de comandant si conducator contra turcilor, cu sfatul comun, intelegerea si hotararea crestinilor, pe cand ceilalti regi si principi crestini trandavesc in lene, in desfatari si lupte civile".
In urma victoriei repurtate, Stefan trimite o scrisoare, cu data de 25 ianuarie 1475, mai multor conducatori de state din Europa medievala de atunci. Este una din cele mai impresionante scrisori de acest gen, o adevarata pagina de antologie, in care - consemnand victoria tarii sale pe care o considera ca "o poarta a crestinatatii"- cerea ajutor militar in eventualitatea unei noi expeditii otomane. Din nefericire, Stefan a primit numai felicitari si promisiuni, dar in ceasul marii inclestari care avea sa vina nu l-a ajutat nimeni.
In adevar, in iunie anul urmator, insusi sultanul Mohamed II a pornit in fruntea unei osti puternice sa pedepseasca pe domnul moldovean, cu intentia de a-i ocupa tara. In cursul lunii iunie Stefan izbuteste sa infranga ostile tatarilor care urmau sa se uneasca cu cele turcesti, fiind nevoiti sa se retraga dincolo de Nistru. Este infranta si avangarda ostilor otomane. Dar cu toate acestea, in ziua decisiva a luptei, la 26 iulie 1476, la Razboieni sau Valea Alba, oastea moldoveana a fost infranta de superioritatea zdrobitoare a armatei turcesti, care se ridica la aproximativ 150.000 de oameni. Aceasta lupta, memorabila pentru apararea pamantului strabun a fost consemnata si in pisania bisericii ridicate de Stefan dupa 20 de ani, la Razboieni, prin aceste cuvinte induiosatore: "...S-au ridicat puternicul Mahomed, imparatul turcesc, cu toate puterile sale rasaritene... si au venit sa prade si sa ia Tara Moldovei. Si au ajuns pana aici, la locul numit Valea Alba. Iar noi, Stefan Voievod si cu fiul nostru Alexandru am iesit inaintea lor si am facut mare razboi cu ei, in luna iulie 26; si cu voia lui Dumnezeu au fost infranti crestinii de pagani. Si au cazut acolo multime mare de ostasi ai Moldovei...".
Cu toata infrangerea suferita, Mahomed nu si-a vazut gandul implinit. Ajungand la Suceava, a dat ordin ca orasul sa fie ars; cetatea n-a putut fi insa cucerita, fiind aparata de hatmanul Sendrea cu ostasii lui. Tot asa n-au putut fi cucerite nici cetatile Hotin si Neamt. Foamea si ciuma bantuiau in toata armata turceasca. In astfel de conditii, sultanul a fost nevoit sa dea ordin de retragere, fara sa-si fi realizat planul de cucerire a Moldovei.
In anii urmatori Stefan a facut noi incercari de a pune un domn credincios in Tara Romaneasca, dar fara rezultat. De fapt si imprejurarile externe ii erau nefavorabile. Regele Cazimir al Poloniei incheiase inca din primavara anului 1476 - deci inainte de lupta de la Razboieni - o intelegere cu sultanul; acelasi lucru l-au facut in anii urmatori Venetia, apoi Ungaria. Cu alte cuvinte, Moldova ramanea singura in fata puterii otomane in plina expansiune. Sultanul Baiazid II, succesorul lui Mahomed II, porneste o noua expeditie in 1484, terminata cu ocuparea Chiliei si a Cetatii Albe. Era o lovitura puternica odata Moldovei, caci de acum inainte, garnizoanele turcesti instalate aici vor constitui o permanenta amenintare pentru Moldova; se adaugau si greutatile de ordin economic-comercial, caci importurile si exporturile moldovenesti de la Catlabuga si Scheia n-au putut schimba situatia. In cele din urma, insusi Stefan a fost nevoit in 1489 sa incheie un tratat de pace cu turcii, platind Imperiului Otoman un haraci de 3000 de florini venetieni. Probabil in acest an Stefan primeste din partea lui Matei Corvinul doua feude in Transilvania: Ciceul pe Valea Somesului si Cetatea de Balta, pe Tarnava Mica, ca o compensatie pentru pierderea Chiliei si Cetatii Albe. Se statorniceau astfel noi raporturi cu Ungaria.
In schimb, spre sfarsitul domniei, in 1497, regele polon Albert a pornit o campanie impotriva Moldovei, cu gandul de a-l pune domn pe fratele sau Sigismund. Suceava a fost asediata timp de trei saptatmani. Rezultatul este bine cunoscut: oastea polona a fost zdrobita de Stefan in Codrul Cosminului, un alt corp de oaste era nimicit de vornicul Voldur la Lentesti. In anul urmator are loc o expeditie moldoveneasca in Polonia. Conflictul se incheie printr-un tratat moldo-polon, in 1499.
Un alt aspect din multipla activitate desfasurata de marele domnitor, care trebuie sa fie pus in lumina, este cel de ctitor lacasuri sfinte. Principalele manastiri ridicate de inaintasii sai in scaun (Probota, Moldovita, Bistrita, Humor, Bohotin, Chiprieni s.a.) si-au continuat existenta, primind felurite danii din partea lui Stefan. Dar numarul lacasurilor de inchinare a sporit prin manastirile, schiturile si bisericile de mir ridicate de Stefan insusi sau de unii dintre dregatorii sai. La multe din ctitoriile inaintasilor sai a ridicat constructii noi ori a refacut cu cele existente. De pilda, la manastirea Neamt a ridicat din temelie o biserica noua cu hramul Inaltarea Domnului, existenta si astazi, ispravita la 14 noiembrie 1497. La Bistrita a zidit o clopotnita cu paraclis, care, de asemenea, dainuieste pana in zilele noastre. In ultimii ani de domnie a inaltat o biserica noua la manastirea Dobrovat. Toate trei au fost inzestrate cu o serie de danii: mosii, mori, iazuri cu peste, prisaci s.a.
O alta categorie de lacasuri de inchinare sunt cele ridicate din temelie de el insusi, deci manastiri si biserici noi. Pe primul loc se situeaza manastirea Putna, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Lucrarile de constructie au inceput in iulie 1466 si au durat pana la 3 septembrie 1470, cand a fost sfintita de un sobor de 64 de arhierei, preoti si diaconi, in frunte cu mitropolitul Teoctist si episcopul Tarasie al Romanului, dupa cum relateaza Letopisetul de la Putna. A fost inzestrata de ctitor cu numeroase bunuri materiale, vesminte preotesti, vase liturgice si carti de slujba.
O alta ctitorie a lui Stefan este Voronetul, ridicata pe locul unui schit din lemn, in care, potrivit traditiei, ar fi trait Daniil Sihastrul, de la care domnitorul a primit sfat si cuvant de mangaiere in ceas de grea cumpana in timpul luptelor pentru apararea pamantului stramosesc. Biserica - cu hramul Sfantul Gheorghe - a fost ridicata in mai putin de patru luni, din 26 mai pana in 14 septembrie 1488. Ea si-a castigat un renume deosebit in lumea intreaga pentru picturile sale exterioare, realizate in jurul anului 1547, sub indrumarea mitropolitilor Teofan I si Grigorie Rosca.
Tot lui Stefan cel Mare ii apartin manastirile Tazlau, in partile Buhusilor si Sfantul Ilie de langa Suceava (azi in acest oras), ambele devenite cu timpul biserici parohiale.
Numarul bisericilor de mir ctitorite de Stefan este mult mai mare decat al manastirilor. Unele din ele au fost ridicate in amintirea unor biruinte dupa marile lupte cu turcii. Toate au fost ridicate in ultimele doua decenii de domnie. Intre ele se pot aminti bisericile din Badeuti, distrusa de armata austro-ungara in 1917. Inaltarea Sfintei Cruci din Patrauti (langa Suceava) cu un frumos tablou votiv, Sfantul Ioan Botezatorul, din Vaslui, in amintirea luptei de la Podul Inalt, Sfantul Nicolae Domnesc din Iasi, din nefericire reconstruita din temelie, spre sfarsitul secolului trecut, Sfantul Gheorghe din Harlau, Adormirea din Brozesti, satul in care, dupa traditie, ar fi copilarit domnitorul, Sfantului Dicolae din Dorohoi, Sfintii Apostoli Petru si Pavel din Husi, rezidita in secolul al XVII-lea, biserica de la Razboieni, ridicata la 20 de ani de la lupta cu fortele otomane "intru amintirea si pomenirea tuturor drept credinciosilor crestini care au pierit aici", dupa cum se spune in impresionanta ei pisanie, Sfantul Nicolae din Popauti - Botosani, astazi complet refacuta, Sfantul Ioan Botezatorul din Piatra Neamt, Inaltarea Sfintei Cruci din Volvat, Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul din Reuseni, jud. Suceava, pe locul in care a fost ucis tatal sau si care a fost ispravita numai de fiul sau, Bogdan III. Grigore Ureche scria ca si biserica Sfantul Dumitru din Suceava a fost ctitorita tot de marele voievod, dupa infrangerea ostilor regelui Ian Olbracht, iar traditia populara il considera ctitor al bisericii Sfantul Gheorghe (sau "Alba") din Baia, ridicata dupa 1467, anul infrangerii lui Matei Corvinul. Traditiile locale ii mai atribuie bisericile din Scanteia (jud. Iasi), Scheia, langa Roman, Floresti langa Vaslui, Cotnari (jud. Iasi), Stefanesti (jud. Iasi) pe Prut, o biserica la manastirea Capriana, dincolo de Prut, o biserica cu hramul Sfantul Nicolae in cetatea Chilia, un paraclis in cetatea Neamt, altul in cetatea Hotin, o biserica in Cetatea Alba. Traditia, ca si unii istorici, il socotesc ctitor a doua biserici transilvane: la Vad pe Somes si la Feleac langa Cluj, unde au fost si scaune vladicesti. In afara hotarelor tarii sale, a mai ridicat o biserica cu hramul Cuvioasei Parascheva, in Ramnicu Sarat (refacuta mai tarziu de Constantin Brancoveanu), care a dainuit pana la sfarsitul secolului trecut. Bisericile sale din Transilvania si Tara Romaneasca erau un adevarat simbol al unitatii romanesti. La acestea se adauga si cateva biserici ctitorite de membrii familiei domnitoare sau de unii dregatori: Adormirea din Bacau, de fiul sau Alexandru, Sfantul Nicolae din Balinesti de logofatul Ion Tautu, biserica din satul Arbore, a parcalabului de Suceava Luca Arbore si altele.
Unele din bisericile lui Stefan cel Mare au fost impodobite cu picturi. De pilda, biserica din Patrauti, cu un frumos ansamblu pictural, in care se distinge tabloul votiv al ctitorului si al familiei; picturile din altarul si naosul bisericii de la Voronet, cele de la Sfantul Ilie-Suceava, Sfantul Nicolae din Popauti sau Sfantul Nicolae din Balinesti, ctitoria lui Ion Tautu. La cea din urma se cunoaste si numele pictorului: ieromonahul Gavriil, considerat unul din cei mai mari artisiti romani din toate timpurile. Cronicarul Ion Neculce, in lucrarea sa O sama de cuvinte scria ca si manastirea Putna a fost zugravita "si pe dinlauntru si pre dinafara"dar pictura initiala n-a ajuns pana la noi.
Domnul moldovean a venit si in sprijinul unor asezaminte bisericesti cazute sub dominatie turceasca. Cu ajutorul lui, a fost refacuta manastirea Zografu din Muntele Athos; tot acolo a ridicat o bolnita, mai tarziu un turn pentru corabii (cu o pisanie care consemna numele sau), o trapeza, iar in ultimii ani de domnie a refacut intreaga manastire si a zugravit biserica mare. Aceleiasi manastiri i-a daruit un Apostol, un Tetraevanghel, o icoana a Sfantului Gheorghe. Daniile harazite acestei manastiri erau atat de insemnate, incat calugarii de acolo il considerau drept ctitorul ei. Alte ajutoare a acordat manastirilor atonite Vatoped, Sfantul Pavel, Constamonit si Grigoriu; cea din urma a fost refacuta "din temelii"cu sprijinul sau, intrucat fusese distrusa si jefuita de pirati. Toate acestea pastreaza hrisoave de danie si unele obiecte de cult de la "binecinstitorul si de Hristos iubitorul"domn moldovean.
O alta latura a vietii bisericesti din timpul domniei lui Stefan este cea culturala, indrumata indeaproape de mitropolitii tarii Teoctist I (1452-1478) si Gheorghe (1478-1508). In manastirile ctitorite de el sau de inaintasii lui s-a desfasurat o apreciabila activitate de copiere a unor manuscrise, in limba slavona, fie carti de slujba, fie traduceri din literatura patristica. Dupa activitatea indelungata a copistului-miniaturist Gavriil Uric, in prima jumatate a secolului al XV-lea, in cursul domniei lui Stefan si-au desfasurat activitatea alti mesteri ai scrisului. Sub indrumarea egumenilor Ioasaf, Paisie si Spiridon, manastirea Putna a devenit cel mai insemnat centru cultural-artistic al tarii. Un ieromonah de aici, cu numele Nicodim, a copiat, in 1473, un Tetraevanghel slavon (azi in Muzeul de Istorie din Bucuresti), cea mai reusita opera caligrafica-miniaturistica din epoca marelui domnitor. A fost copiat pe pergament, cu frontispicii si chenare bogate, cu chipurile celor patru evanghelisti. Ceea ce impresioneaza insa, in mod deosebit in acest manuscris este portretul policrom al lui Stefan cel Mare, in genunchi, oferind Evanghelia Sfintei Fecioare Maria, asezata pe tron cu pruncul Iisus in brate; domnitorul, cu plete blonde si ochi albastri, este imbracat intr-o tunica de brocart rosu deschis. Tot la Putna a lucrat caligrafii si miniaturistii Casian, Paladie, Spiridon Paisie, Iacob si altii, care au copiat diferite carti liturgice si Cuvantari ale unor mari Parinti bisericesti s.a.
La Neamt cel mai de seama caligraf al vremii a fost diaconul Teodor Marisescu, care a copiat mai multe Tetraevanghele cu miniaturi pentru ctitoriile domnului si ale familiei sale. Unele se pastreaza in tara, dar cele mai multe in muzee si biblioteci de peste hotare. Tot la Neamt s-au copiat numeroase cantari ale unor Sfinti Parinti.
In alte manastiri mai pot fi pomeniti: egumenul Anastasie de la Moldovita, ieromonahul Ioanichie de la Neamt, monahul Pahomie de la Voronet, monahul Filip, preotul Ignatie din Cotmani, monahul Visarion de la Zografu, gramaticul Dimitrie, diecii Isaia, Mircea, Trif, logofatul Ion Tautu si altii. La manastirea Bistrita s-a continuat Pomelnicul domnitorilor tarii si al membrilor familiilor lor, al mitropolitilor, episcopilor si egumenilor, inceput inca din vremea lui Alexandru cel Bun.
In aceleasi manastiri s-a dezvoltat arta bisericeasca, cu toate ramurile ei. Pe langa picturile si manuscrisele amintite, se mai pastreaza din timpul lui Stefan numeroase piese de broderie si de argintarie, intre ele mai multe epitrahile lucrate pentru manastirea Putna (unul din ele are 16 scene din viata Mantuitorului, precum si chipul domnitorului cu al fiului sau Alexandru), dar mai ales acoperamantul de mormant al sotiei sale Maria Mangup, una din cele mai remarcabile piese de acest gen, pe care este redat chipul doamnei, cu ochii inchisi si mainile impreunate pe piept, imbracata intr-o mantie de brocart albastru si coroana pe cap. Majoritatea acestora se pastreaza si azi in muzeul manastirii Putna. Inseamna ca in toate manastirile moldovene se desfasura o frumoasa activitate cultural-artistica.
Din toate cele aratate pana aici, se desprinde ca Stefan cel Mare a fost un neintrecut carmuitor de osti si aparator al pamantului stramosesc si am putea spune, fara exagerare, un aparator al intregii Europe centrale in fata cuceririlor turcesti, un priceput diplomat, un bun indrumator al treburilor interne ale tarii si un mare ctitor de lacasuri sfinte. Era insufletit de o credinta puternica in Dumnezeu, din mila Caruia se socotea domn al Moldovei; a vegheat cu grija la bunul mers al vietii bisericesti din tara sa, la dezvoltarea artei si culturii. Bisericile si manastirile zidite de el, pe tot cuprinsul pamantului romanesc, dar si in afara hotarelor, activitatea exceptionala de ordin cultural-artistic care s-a desfasurat din cele mai multe din ele sunt marturii graitoare ale unei epoci de maxima stralucire, care poarta pecetea geniului creator si indrumator al marelui domn.
A trecut la cele vesnice intr-o zi de marti, la 2 iulie 1504. Sfarsitul domniei sale este prezentat de Grigore Ureche in aceste miscatoare cuvinte: "Iara pe Stefan Voda l-au ingropat
Asa l-au socotit romanii de aproape 500 de ani incoace, de cand Dumnezeu l-a chemat la Sine, ca un adevarat "sfant", aparator de tara in fata cotropitorilor, si sprijinitor al Bisericilor Ortodoxe de pretutindeni. Drept aceea, socotind ca este bine placut lui Dumnezeu si neamului romanesc, Sfantul Sinod al Bisericii noastre a trecut pe marele domnitor in sinaxarul si calendarul Bisericii in ziua de 2 iulie, cu numele "Binecredinciosul voievod Stefan cel Mare si Sfant."In acest fel au procedat si alte Biserici ortodoxe surori cu unii din marii lor carmuitori politici de alta data, care au fost nu numai aparatori eroici ai tarilor lor, ci si fii buni ai Bisericii Ortodoxe, pe care au stiut sa o apere in fata oricaror vitregii. Asa trebuie sa-l cinstim si noi romanii pe Stefan cel Mare, ca pe un eroul al neamului, dar si ca un "sfant marturisitor"al credintei ortodoxe!
Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu
-
Manastirea Sfantul Stefan cel Mare - Slanic
Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania -
Sfantul Stefan cel Mare in literatura poporului
Publicat in : Vietile sfintilor
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.