Sfantul Ioan Damaschin este praznuit pe 4 decembrie.

Sfantul Ioan Damaschin (675-749), considerat "ultimul parinte bisericesc", s-a nascut intr-o familie aristocrata (probabil araba), in jurul anului 675 (dupa unele pareri in 650), care se afla in fruntea administratiei fiscale a Siriei, inca de la inceputul sec. VII. Celebritatea oarecum negativa a familiei Sf. Ioan Damaschin se datoreaza faptului ca bunicul acestuia, numit Mansour, a avut ingrata sarcina de a trata capitularea Damascului, care intra sub stapanire araba, incepand cu 4 septembrie 635. Acuzat de unii de tradare, Mansour este aparat de altii. Lui Mansour, ii urmeaza fiul sau Sergiu (Sargun ibn Mansour), tatal Sf. Ioan, care a indeplinit functia de consilier intim al califilor Mu"awiya si Abd al-Malik.

Se stie ca el a facut uz de pozitia sa pentru a-i apara pe crestini si diverse locuri sacre crestine de la distrugere. Ioan se bucura de o educatie aleasa, avand drept tutore pe un calugar Cosma, venit din Italia, si pe care Sergiu l-a rascumparat din robie. Dupa moartea tatalui sau, Ioan ocupa aceeasi dregatorie, pana in 718, cand califul Omar II (717-720) porneste o persecutie sangeroasa impotriva crestinilor, interzicand acestora orice functie in statul musulman. Ioan imparte averea saracilor si, impreuna cu fratele sau adoptiv, Cosma, se retrage la manastirea Sf. Sava. Este hirotonit preot de Patriarhul Ioan V al Ierusalimului, care ii da si sarcina de a predica in Biserica Invierii din Cetatea Sfanta. Fratele sau Cosma ajunge episcop de Maiuma in 743.

Desi retras din viata publica, Sf. Ioan se angajeaza activ in controversele vremii, dezlantuind o lupta apriga impotriva dusmanilor icoanelor, in consecinta, el va fi anatematizat de sinodul iconoclast din 754, alaturi de Patriarhul Gherman si Gheorghe de Cipru. Ca rasplata pentru daruirea sa jertfelnica in apararea icoanelor, el va fi reabilitat, alaturi de ceilalti doi, la sinodul VII ecumenic de la Niceea.

Totodata, el se va angaja si in disputele teologice, aparand doctrina ortodoxa niceeana impotriva monofizitismului, nestorianismului, iacobismului, maniheilor si a islamului. Dupa informatia biografului sau, Stefan Taumaturgul, Sf. Ioan se stinge din viata in anul 749, la Manastirea Sava, unde a fost inmormantat.

Mormantul si chilia lui au fost centre de pelerinaj pentru toti cei care au vizitat acest lacas duhovnicesc.

Ioan Damaschin a lasat o opera consistenta si bogata, abordand teme diferite; dogmatice, polemice, moral-ascetice, oratorice, exegetice si poetice. Lucrari dogmatice: Izvorul cunoasterii, structurata in trei mari parti: a. Dialectica sau Capitole filosofice, cuprinzand o serie de definitii filosofice preluate de la diversi filosofi vechi, ca Aristotel, Porfiriu, dar mai ales de la Parintii Bisericii, pe care ii considera maestri in filosofie, mai presus decat Aristotel. b. O istorie a ereziilor, conturata ca o introducere istorica in teologie, descifrand originea si dezvoltarea ereziilor, in cuvintele sale, "a doctrinelor religioase false", 103 la numar, pana la iconoclasm si islam. c. Expunere exacta a credintei ortodoxe sau Dogmatica, structurata in o suta de capitole, aranjate la randul lor in patru parti sau carti: 1. Despre Dumnezeu cel unu si intreit; 2. Despre lucrarea lui Dumnezeu: creatiune, ingeri si demoni, si despre providenta; 3. Despre Hristos sau mai exact, doctrina ortodoxa despre intrupare in opozitie cu invataturile eronate ale ereticilor; 4. Diverse alte aspecte ale credintei crestine, tainele, Fecioara Maria, Sf. Scriptura, venerarea sfintilor si a moastelor, raul in lume, eshatologia. Aceasta impartire, in patru carti, este datorata teologilor latini, care au luat ca exemplu Sentintele lui Petru Lombardul. Lucrarea a fost adresata fratelui sau adoptiv, Cosma, episcop de Maiuma. Nu este vorba in aceasta expunere a credintei ortodoxe de o lucrare originala, ci de preluare si prelucrare sistematica a traditiei crestine de pana la el, ceea ce o face sa fie un adevarat compendiu doctrinar complet, o explicare metodica a simbolului de credinta niceo-constantinopolitan (Cayre). Desi nu mentioneaza intotdeauna izvoarele din care s-a inspirat, se poate observa ca el a preluat din Parinti si scriitori bisericesti, cum ar fi: Dionisie Areopagitul, Grigorie de Nazianz, Leontiu de Bizant, Maxim Marturisitorul s.a. Alte lucrari dogmatice: Introducere elementara in dogme; o lucrare pregatitoare pentru Izvorul cunoasterii; Despre Sf. Treime, in care abordeaza probleme privind doctrina treimica si hristologica; Cartulie despre dreapta credinta, scrisa pentru un episcop monotelit, convertit la ortodoxie.

Lucrari polemice: Trei cuvantari apologetice contra celor care resping sfintele icoane, una din primele lucrari ale Sf. Ioan in care concentreaza invatatura ortodoxa despre icoane. Contra maniheilor sau Discutia lui Ioan cu un maniheu; Dialog intre un saracen si un crestin; Contra nestorienilor; Contra iacobitilor; Despre cele doua vointe in Hristos, impotriva monotelitilor; Despre zmei si vrajitoare, impotriva superstitiilor; Scrisoare catre Iordanes, despre Trisagion (Sfinte Dumnezeule, intreit), in care ii atrage atentia acestuia ca Trisagionul este adresat deopotriva celor Trei Persoane ale Sfintei Treimi, nu doar Fiului si de aceea adaosul "cela ce te-ai rastignit pentru noi" nu poate fi acceptat.

Lucrari moral-ascetice: Sfintele Paralele, un florilegiu de texte spre edificare morala si duhovniceasca, preluate din Sf. Scriptura, Sfinti Parinti si scriitori bisericesti si chiar din Philon de Alexandria si Iosef Flaviu. Despre sfintele posturi; Despre cele opt duhuri ale rautatii; Despre virtutile si viciile sufletesti si trupesti.

Lucrari exegetice: Un comentariu detaliat la epistolele Sf. Apostol Pavel in care face uz de comentariile Sf. Ioan Hrisostom, Teodoret al Cyrului si Chiril al Alexandriei.

Lucrari omiletice: ii sunt atribuite 13 omilii, dintre care 9 sunt autentice. Cuvant la Schimbarea la fata a Domnului nostru Iisus Hristos; Cuvant la smochinul neroditor; Cuvant la Marea Sambata; Cuvant la Nasterea Prea Sfintei Stapanei noastre Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria si Trei cuvantari la Adormirea Maicii Domnului. Autenticitatea omiliei la Nasterea Fecioarei Maria este contestata, la fel si cele doua omilii la Bunavestire. Omiliile sale sunt considerate ca fiind scrise intr-un spirit foarte personal si deosebit de bogate sub aspect doctrinar. Acest lucru este usor de explicat, deoarece Sf. Ioan a predicat intotdeauna pentru a transmite un mesaj doctrinar.

Lucrari poetice: Sf. Ioan Damaschin a fost un poet vestit in vremea sa. El a cultivat poezia clasica, bazata pe valoarea silabelor, si poezia ritmica, bazata doar pe accentul tonic al cuvantului. Din prima grupa retinem, ca exemplu, canoanele la Nasterea Mantuitorului, la Epifanie si Rusalii, iar din grupa a doua, canoanele de la Inviere, Inaltare, Schimbarea la Fata si Adormirea Maicii Domnului. Lui ii este atribuita cartea liturgica a Bisericii Ortodoxe, numita Octoihul. Sf. Ioan i-au mai fost atribuite doua lucrari haghiografice: Viata Sf. Artemie, guvernator militar al Egiptului sub Constantiu, care a suferit moarte de martir sub Iulian Apostatul, si Viata lui Varlaam si Ioasaf, in care Varlaam, un anahoret crestin, il converteste la crestinism pe Ioasaf, fiul unui rege indian, care, la randul lui, isi converteste tatal si, prin el, intregul regat. Ambele lucrari nu sunt autentice.

In teologie, Sf. Ioan a fost un adevarat creator, nu in sensul ca a formulat notiuni doctrinare noi, ci ca cel ce a realizat cea mai desavarsita sinteza doctrinara a invataturii Bisericii Ortodoxe. El nu este un simplu compilator, deoarece regandeste unitar ceea ce fusese prezentat intr-un mod dispersat, dand coerenta, cursivitate si concizie structurilor doctrinare. Preocuparea lui Ioan Damaschinul a fost "sa adune, aidoma unei albine, tot ceea ce este conform cu adevarul, chiar si din scrierile dusmanilor nostri". Concluziile pe care el le ofera nu sunt ale sale, ci "cele la care au ajuns, prin munca laborioasa, cei mai eminenti teologi". Cu ajutorul filosofiei, el a incorporat in propriul sau sistem rezultatele dezbaterilor hristologice, atitudinea ortodocsilor fata de ingeri, sfinti si icoane si rezolvarea problemelor morale si practice pe temeiul traditiei (J. Pelikan). Dintre ideile teologice de care el s-a ocupat in special, retinem definirea unor notiuni trinitare, cum ar fi: natura, ipostas, perihoreza, explicarea unirii ipostatice si cele doua vointe in Hristos. Pentru el, teologia are valoare atunci cand este transpusa in viata. De aici atentia pe care o acorda vietii monahale, inteleasa ca desavarsire crestina. De aceea, este necesar sa se desluseasca si influenta sa asupra spiritualitatii crestine si nu numai asupra teologiei.

Sfintele Paralele, alaturi de omiliile sale, au avut, fara nici un dubiu, un rol fundamental in promovarea unei spiritualitati coerente si sintetice in Ortodoxie, in viziunea sa, esenta vietii crestine este vederea lui Dumnezeu (theoria). Pentru realizarea ei, este nevoie de curatia inimii, care se dobandeste prin lupta impotriva patimilor si prin desavarsirea virtutilor, si de dragoste. Sf. Ioan Damaschin apare ca un teolog complet, in el se regasesc elementele fundamentale ale cugetatorului, dar si cele ale traitorului celor inalte. Redescifrarea lui in planul vietii contemporane, ar fi o contributie in plus la rezolvarea multiplelor probleme cu care se confrunta Biserica.

Prof. Dr. Remus Rus
Dictionar enciclopedic de literatura crestina din primul mileniu, Editura Lidia