A ne stresa este sub demnitatea noastra

A ne stresa este sub demnitatea noastra Mareste imaginea.

Luna iunie a acestui an omagial euharistic cuprinde cinci duminici. Sa vedem, impreuna, ce ne-ar putea invata ele despre spovedanie si impartasanie.

Dumnezeiasca protectie
Intaia duminica a acestei prime luni de vara ne pune inainte pericopa evanghelica numita Rugaciunea lui Iisus (Ioan 17, 1-13). Spovedania mai este numita si taina pocaintei, adica a intoarcerii noastre catre Dumnezeu. In aceasta intoarcere suntem tentati sa vedem un soi de ingenunchere a robului fugar ce s-a intors catre Stapanul sau.

Ne este greu sa pricepem ca a ne pozitiona ca "robi ai Domnului" nu este decat o miscare ce ne asigura deplina libertate, sansa de a deveni dumnezei dupa har. Dar aceasta intoarcere are o componenta extrem de importanta, ea ne asigura noua protectie. In cuvantul Sau catre Dumnezeu Tatal, Mantuitorul spune: "Cand eram cu ei in lume, Eu ii pazeam in numele Tau, pe cei ce Mi i-ai dat; si i-am pazit si n-a pierit nici unul dintre ei, decat fiul pierzarii, ca sa se implineasca Scriptura" (Ioan 17, 12). A pierit doar cel ce s-a incapatanat sa piara - Iuda, cel ce a respins iubirea Domnului si a ales sa-L vanda si, ulterior, sa se sinucida. Dar toti, inclusiv Iuda, au putut beneficia de aceeasi protectie dumnezeiasca. Asadar, ingenunchind sub epitrahilul duhovnicului, noi ne plasam sub paza sau sub ocrotirea Domnului. Pocainta este si acceptarea, de buna voie, a acestei ocrotiri parintesti a lui Dumnezeu. Aceasta "paza a lui Dumnezeu" nu este doar o scoatere a noastra din calea vrajmasilor diavoli, ca un soi de menajare a vulnerabilitatii noastre. Parintii care-si protejeaza excesiv copiii, nelasandu-i nici un pas in afara unei "arii protejate", nici macar atunci cand acestia cresc mari, practic ii condamna la neputinta. Nu asta se intampla in relatia noastra cu Parintele ceresc. "Parinte Sfinte, pazeste-i in numele Tau, in care Mi i-ai dat, ca sa fie una precum suntem si Noi" (Ioan 17, 11) - sunt cuvintele prin care Domnul ne arata care este finalitatea acestei protectii. Noi crestem si devenim una cu Dumnezeu intr-o legatura similara celei care exista intre cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi. Acest lucru il realizeaza mai cu seama impartasania, cand se uneste fiinta noastra cu Trupul si cu Sangele Domnului.

Ne judecam si nu mai suntem judecati
Anul acesta, a doua duminica a lunii iunie este chiar Duminica Mare, cand praznuim Pogorarea Duhului Sfant (lectura evanghelica se face de la Ioan 7, 37-53; 8, 12). In aceasta pericopa, citim cum Nicodim Ii ia apararea lui Iisus cel numit Nazarineanul, inaintea fariseilor care voiau sa-L prinda: "Nu cumva Legea noastra judeca pe om, daca nu-l asculta mai intai si nu stie ce a facut?" (Ioan 7, 51). Vedem ca, pana si in Legea Vechiului Testament, conta ce avea omul de spus. Orice judecata se pronunta dupa ce acesta era ascultat. Cu atat mai mult conteaza acum ce are omul de spus. Daca la spovedanie ne judecam pe noi insine, marturisindu-ne pacatele, nu vom mai avea de ce sa fim acuzati la Infricosatoarea Judecata. Atunci, demonii se vor stradui sa puna mana pe sufletele noastre, invocand situatiile in care am facut voia lor. Dar daca noi am marturisit, la scaunul de spovedanie, aceasta cadere a noastra, daca am primit dezlegare si ne-am straduit sa nu mai cadem, atunci acesti vrajmasi ai nostri vor fi redusi la tacere. Nu vor mai avea de ce sa ne "agate", sa ne traga cu ei, in caderea lor. Pentru a lua o astfel de decizie, de a iesi de sub influenta duhurilor rautatii, nu trebuie sa asteptam un timp anume. Evanghelia invocata mai sus ne relateaza: "Iar in ziua cea din urma - ziua cea mare a sarbatorii - Iisus a stat intre ei si a strigat, zicand: Daca inseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea" (Ioan 7, 37). Noialegem a ne intoarce, prin pocainta, la Dumnezeu si a ne stradui sa ne impartasim cu sfintele taine. "Daca insetam" de viata cea adevarata, nu trebuie sa asteptam anumite soroace (ca e post sau ca e o anumita zi): sa-L cerem si - doar avand binecuvantare si cu buna randuiala - sa ne apropiem apoi de Domnul care se comunica noua euharistic.

De dragul lui Hristos
In Duminica Tuturor Sfintilor (cu lecturi de la Matei 10, 32-33; 37-38 si 19, 27-30), ni se spune, intre altele: "Oricine va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, marturisi-voi si Eu pentru el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri" (Matei 10, 32). Spovedania se mai numeste si marturisire. Inteleg, astfel, de aici, ca spovedania o fac si de dragul lui Hristos, pentru ca vreau sa fiu cu Dumnezeu. Eu marturisesc ceea ce m-a despartit de El, unde am gresit eu in relatia cu Dansul. Atunci cand ai ranit persoana iubita si nu mai ai nici un contact cu ea, ceri unei rude sau unui prieten comun sa intervina. Tot asa cer duhovnicului sa fie martor al intoarcerii mele la Hristos, sa mijloceasca impacarea mea cu El; iar Domnului Ii cer, de asemenea, sa fie martor al intoarcerii mele la Dumnezeu-Tatal. Nu te poti insa bucura de aceasta sfanta impacare si sa te impartasesti de iubirea lui Dumnezeu daca porti ura, tii minte raul sau nu binecuvintezi pe vrajmasi. De aceea ne spune Domnul: "si cel ce nu-si ia crucea si nu-Mi urmeaza Mie nu este vrednic de Mine" (Matei 10, 38). Nimeni nu este, asadar, vrednic a se impartasi daca nu se aseamana lui Hristos in a ierta si a nu primi in inima raul fata de aproapele.

Sa ne "dregem" viata noastra?
Prima duminica de dupa Duminica Tuturor Sfintilor este dedicata Sfintilor Romani (Matei 5, 14-16; 10, 32-33, 17-18, 22) si Chemarii primilor apostoli (Matei 4, 18-23). Cand i-a chemat la apostolat pe "fiii tunetului" - pe Iacov si pe Ioan -, acestia isi dregeau mrejele (cf. Matei 4, 21). Ei nu au cerut ragaz si ingaduinta de a termina lucrul lor, ci "indata au mers dupa El". Si noi am vrea, adesea, doar sa "dregem" viata noastra prin spovedanie si impartasanie. Sa o reparam, sa o peticim, doar ca sa putem sa o luam de la capat. Ca duhovnic, am sesizat aceasta ispita a celui care vine sa se spovedeasca si sa se curateasca doar pentru ca sa scape de un necaz sau de o boala anume. Dar, imediat ce viata lor se "repara" la acel capitol, ei isi vad mai departe de ale lor ca mai inainte, adica fara Dumnezeu (nu spune ca "se drege" alcoolicul dupa o betie crunta, doar pentru ca sa o ia de la capat?). Daca vom invata sa nu mai "dregem" nimic, ci sa lepadam cu totul viata noastra, vom primi mreje noi, cu care vom pescui lucruri dumnezeiesti. A nu ne mai centra pe viata noastra, ci a trai hristocentric, iata ce ne aduce corecta raportare la lume, in ansamblul ei. Iar a te uni cu Hristos euharistic - caci doar asa devine El centrul vietii noastre - nu inseamna a deveni un soi de superman, care pluteste pe deasupra tuturor. Dimpotriva, inseamna a dobandi acea dragoste care nu mai poate fi invinsa de josnicia si de ura lumii. "Si veti fi urati de toti pentru numele Meu; iar cel ce va rabda pana in sfarsit, acela se va mantui" (Matei 10, 22).

Fara de griji?
Ultima duminica a lunii iunie 2014 este dedicata cuvintelor despre grijile vietii (Matei 6, 22-33). Mantuitorul ne invata ca "luminatorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat. Iar de va fi ochiul tau rau, tot trupul tau va fi intunecat. Deci, daca lumina care e in tine este intuneric, dar intunericul cu cat mai mult!" (Matei 6, 22-23). Mintea noastra, daca este curatita prin spovedanie, ajuta la curatirea intregii fiinte. De multe ori, in procesul de curatire, de despatimire, ne vin in minte multe lucruri urate, unele pe care nu le banuiam ca ar fi in noi, altele despre care nu stiam ca sunt atat de puternice. Cand se curata fundul unui iaz, se tulbura apa de mizeria care iese la suprafata si, pe moment, este mai murdara ca inainte. Dar, dupa procesul de curatire, ea se linisteste si devine mult mai limpede, fiind curata pana in adanc. Asa este si cu fiinta noastra. Pe masura ce ne tot spovedim si ne cuminecam, tot ies afara lucruri care s-au "depus" in straturi de rautate si in rani peste rani. Spovedania si impartasania scot la lumina pe cele ascunse - intunecate! - ale vietii noastre. Chiar si pe cele care au fost savarsite de noi in frageda pruncie si pe care nu le mai putem accesa cu puterile noastre.

Tot in aceasta pericopa suntem indemnati la a "nu duce grija" de nimic. Dar a trai "fara de griji" nu inseamna a lenevi. Spune Domnul: "Deci, nu duceti grija, spunand: Ce vom manca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom imbraca?" (v. 31). Nu avem, intr-adevar, a ne consuma - a ne stresa! - cu cele pamantesti, asta este sub demnitatea noastra de oameni creati dupa Chipul lui Dumnezeu. Ci suntem chemati la ceva cu mult mai inalt: sa ne straduim, cu toate puterile, a ne imbraca in Hristos, a manca Trupul Sau si a bea Sangele Sau. Lepadam grijile vietii ca sa ne ingrijim de dobandirea Vietii!

pr. Constantin Sturzu
Sursa: doxologia.ro

.

Despre autor

pr. Constantin Sturzu pr. Constantin Sturzu

Senior editor
152 articole postate
Publica din 25 Iunie 2013

30 Iunie 2014

Vizualizari: 546

Voteaza:

A ne stresa este sub demnitatea noastra 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE