Absoluta diversitate a celuilalt

Absoluta diversitate a celuilalt Mareste imaginea.


Absoluta diversitate a celuilalt

Binecuvantata greutate a familiei sta in faptul ca aceasta este un loc unde fiecare dintre noi se apropie in mod extraordinar de personajul cel mai important al vietii noastre: Celalalt. Caracteristica (speciala pentru casatorie) a Celuilalt, prin care devine absolut Altul, este subliniata foarte clar de doua interdictii: interdictia biblica a iubirii homosexuale si interdictia universala a incestului. Barbatul trebuie sa se uneasca cu femeia si sa-si asume viziunea feminina despre lucruri, sa primeasca suflul feminin pina in strafundul propriului sau suflet. Iar femeia are sarcini tot atat de dificile in privinta barbatului.

Chesterton, cel care-a laudat casatoria mai mult decat oricine altcineva, observa: dupa standardele masculine, orice femeie este nebuna, iar dupa standardele feminine, orice barbat este un monstru. Barbatul si femeia, ca atare, sunt psihologic incompatibili. Slava Domnului, asa este. Dar aceasta este inca putin: barbatul si femeia ce intemeiaza o noua familie trebuie sa provina din doua familii total diferite, cu inevitabilele lor diferente de uzante si obiceiuri si cu, evident, consecinta de-a trebui sa se obisnuiasca din nou cu schimbarile, cu semnificatia putin diferita a gesturilor, a cuvintelor, a celor mai elementare lucruri. Iata ce este destinat sa devina un singur trup.

In privinta raporturile dintre parinti si fii, aici, dimpotriva, unitatea trupului exista doar la inceputul drumului. Drumul insa este mereu o noua taiere a cordonului ombilical. Cel ce-a iesit din pantecele matern trebuie sa devina o persoana. Aceasta este o proba atat pentru parinti, cat si pentru fii: a-l primi ca pe un Altul pe cel ce odata formase un tot indisolubil in calda obscuritate a fiintei ce l-a procreat. Dar bariera psihologica intre generatii este atat de dificila, incat se poate compara cu abisul care desparte lumea masculina de cea feminina si cu prapastia existenta intre diferitele traditii familiale.

Dar acest Celalalt-Altul este, dupa parabola Evangheliei, Aproapele. Intreaga problematica se afla in faptul ca nu l-am inventat noi. El, inexorabil si exigent, ne prezinta dura realitate a existentei sale absolut independente de fantezia noastra, pentru a ne chinui si a ne oferi singura cale de mantuire. Nu exista mantuire inafara celuilalt. Drumul crestin catre Dum-nezeu "trece" prin Aproapele nostru. Este specific paganilor a-l cauta pe Dumnezeu inainte de toate in minunile Universului, in forta elementelor, in "ritmurile cosmice" - cum se exprima cei mai culti dintre contemporanii nostri - sau in abisurile nu mai putin oarbe, elementare, ale propriului subconstient, locuit, dupa Jung, de "arhetipuri". Cine spune ca este absolut interzis sa ne bucuram de frumusetea creatiei divine? Domnul insusi a exaltat crinii campului care-l intrec in frumusete pe regele Solomon cu toata gloria sa regala.

Nu exista interdictia absoluta de-a da ascultare glasurilor tacerii interioare. Insa, pentru a nu cadea in ispita, pentru a nu confunda trucurile acustice ale vidului nostru interior cu vocea lui Dumnezeu, trebuie sa fim foarte prudenti; altfel, din acest vid va aparea un animal teribil ce se numeste "egoism", care va devora sarmanul nostru suflet si-i va lua locul. Mt. 25 ne invata sa-l cautam pe Dumnezeu mai intai in aproapele nostru: diversitatea absoluta a lui Dumnezeu ("das ganz Andere" - "cel absolut Altul", dupa definitia filosofului religios german Rudolf Otto formulata cu aproape optzeci de ani inainte) in relativa diversitate a Celuilalt, exigentele lui Dumnezeu in exigente le aproapelui. "Intrucat nu ati facut unuia dintre acesti mai mici, nici mie nu mi-ati facut".

Ceea ce nu-i facut pentru Altul in temporalitate nu este facut pentru Dumnezeu in eternitate. Prin urmare, porunca iubirii aproapelui este "asemanatoare" poruncii iubirii de Dumnezeu (Mt. 22,39). Dar pe Dumnezeu, cum spune 1 In 4,12, nimeni nu L-a vazut vreodata, si de aceea, din pacate, este usor sa ne inselam, confundand realitatea lui Dumnezeu cu propria noastra fantezie, inventind cate-un comod "mic idol" pe masura egoismului mentionat mai sus, induiosandu-ne de propriul nostru vis, pe care il consideram drept o iubire sfanta. Cu Aproapele nostru, cu Celalalt, este mai greu sa facem toate acestea, tocmai pentru ca este un Altul si sa nu dea Dumnezeu ca tanarul sa-si puna in minte sa caute "fata viselor lui"; este foarte probabil ca exact cea care-ar putea deveni pentru el bucurie si mantuire sa se asemene foarte putin cu aceasta fantoma, in timp ce o alta, cu o infatisare amagitoare, l-ar putea duce pe un drum gresit si sa nu dea Domnul ca parintii sa programeze la inceput raporturile viitoare cu fiii lor pentru cand acestia vor atinge varsta adulta; va fi totul diferit si slava Domnului ca asa este. Sa nu permita Dumnezeu nici fiilor, din cauza unei false umilinte, sa atribuie in fantezia lor virtuti inexistente propriilor parinti.

Inainte de toate, in spatele unei astfel de ocupatii risca sa nu-si dea seama de tot binele care exista. Apoi, omul cel mai putin atragator este un obiect mai adecvat pentru iubire decat cel mai magnific idol. Dumnezeul nostru, Existent si Viu, nu are nici un raport cu falsitatea.

Este dificil sa se impace egoismul cu vointa Celuilalt, cu drepturile sale si chiar cu fiinta sa. Aceasta ispita este intotdeauna la panda. Cine nu cunoaste fraza crestomatica din comedia lui Sartre, "L'enfer c'est les autres" ("Infernul sunt ceilalti")? Acesta este insa momentul oportun pentru a aminti cuvintele Sfantului Ioan Teologul: "Daca cineva spune "Eu il iubesc pe Dumnezeu", si in acelasi timp isi uraste fratele, este un mincinos.

Cine nu-si iubeste propriul frate, pe care-l vede, nu-l poate iubi pe Dumnezeu, pe care nu-l vede". A lua, intr-adevar, in serios vointa lui Dumnezeu, drepturile lui Dumnezeu, existenta lui Dumnezeu, nu este deloc usor. Pentru egoismul nostru este ca o moarte si de ce sa se spun a "cum"? Este o moarte fara metafore si fara exagerari.

Dar daca absoluta diversitate a lui Dumnezeu, adica transcendent Lui, pentru noi, din indiferent ce motiv, este mai usor de acceptat decat diversitatea destul de relativa, dar intolerabila, a fratelui nostru de aceeasi apartenenta la genul uman, nu inseamna asta oare ca ni s-a intamplat ceva foarte rau, ca l-am substituit pe Dumnezeu cel Viu cu un Dumnezeu inventat?

Teologul protestant Dietrich Bonhoeffer, caruia i-a fost dat sa se ocupe de teologie, in conditiile inchisorii naziste si care, spre sfarsitul razboiului a fost spanzurat de hitleristi, a spus ca modul impecabil de-a trai experienta Transcendentului este acela de-a primi "eu"-l celuilalt. Nu vom discuta aici in mod special continutul bonhoefferian al acestei teze. Amintim doar ca aceasta teza se afla intr-o buna rezonanta cu Mt.25, despre care am vorbit mai sus. Avem mult de reflectat in privinta aceasta: in ochii martorului adevarului lui Dumnezeu, fiecare "altul", tocmai in virtutea diversitatii sale, ne aminteste experienta lui Dumnezeu. Din punctul de vedere al personajului sartrian, acesta, din acelasi motiv, ne daruie experienta Infernului.

Reflectand si asupra acestui contrast si asupra naturii Infernului - care, dupa marturisirea comuna a unor Sfinti Parinti ai Bisericii, a lui Dostoievski si a lui Bernanos, consta in torturanta si, de-acum, definitiva imposibilitate de-a raspunde cu iubire realitatii existentei lui Dumnezeu si a Aproapelui - si reflectand si asupra semnificativului fapt ca acelasi foc apare fie ca simbol al iubirii, fie ca simbol al Gheenei, candva am scris niste versuri. M-am decis sa propun aceste versuri cititorului rabdator, amintind ca, (daca mai este necesar), cu cuvintele "Asculta Izrael", in Deut. se introduce celebra profesiune de credinta in unicitatea lui Dumnezeu, care trebuie iubit din "toata inima", din "tot sufletul", cu "toate fortele". Aceste versuri incep, logic, cu citatul din Sartre.

"Infernul - sunt ceilalti".

Astfel Infernul insusi a marturisit adevarul despre Infern.

Minte, trebuie sa intelegi: in celalalt, in oricine care-i diferit, in fiecare non-eu, imi iese-n cale indiscutabil
Unul si Unicul - Asculta
Izraele! si te indreapta iarasi
inspre Unitatea Sa, deasupra oricarei
izolari, diviziuni - ceea ce
ti este dat altuia: ptinea - iar
piatra e iubirea - si ura. Nu are important ca sunt
o mare intinsa si nebuna acestia altii; si
nu importa ca intimitatea omeneasca
e mahnire, chinul durerii, -
El nu se poate renega pe sine insusi: pentru prieten
este prieten si Prietenie; dar pentru ura,
intr-adevar, este Diversul. Iubirea insasi e foc irezistibil
si insuportabil
ce chinuie abisurile Infernului. Pentru Gheena, inchiderea preafericitei inseparabiliti, este un chin, chinul durerii.
Celalat, adica Prietenul; fiecare, adica Iubitul; dusmanul, adica Dumnezeu. Dumnezeu nu poate sa nu fie
si totul se afla-n focul Dragostei sale, iar focul e unic pentru toti. Doar pentru Infern Dumnezeu e un infern.

Tot ceea ce s-a spus mai sus despre greutatile vietii familiare se refera si la acel special tip de familie crestina ce se numeste comunitate monastica. Chiar si in manastire proximitatea si indivizibilitatea principiului raporturilor dintre persoane poate deveni o experienta inspaimintatoare. Acolo, aceasta experienta inseamna, in sine, mantuire. "Cine va fi statornic pana la sfarsit, se va mantui". Este clar ca, intre atmosfera monahala si cea a unei pioase familii exista o diferenta foarte mare; in acelasi timp insa, asemanarea problemei centrale si a modalitatilor de-a o rezolva, este mult mai substantiala. Nu vesmintele, nu modul pios de-a gesticula si nici macar actele ascetice fac din calugar un calugar: cu toata importanta lor nu sunt atat de proeminente precum umilinta, rabdarea, iubirea fraterna si spiritul de pace, promptitudinea de-a se smeri inaintea celuilalt, dragostea.

Serghei Sergheevici Averintev

04 Aprilie 2012

Vizualizari: 2237

Voteaza:

Absoluta diversitate a celuilalt 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE