Ancuta la Hanul cu tei

Ancuta la Hanul cu tei Mareste imaginea.

Am fost zilele trecute prin centrul istoric al Bucurestiului si cuprins de nostalgie, am intrat la Hanul cu tei. Imi plac „vechiturile”! Cine nu cunoaste strada aceea, ingusta, cu banci masive, pe mijloc? Chiar daca e februarie, o zi neobisnuit de calduroasa pentru aceasta luna, m-a indemnat sa ma asez pe o banca, cu gandul sa nu stau mai mult de doua minute; si cine credeti ca se aseaza langa mine? Fostul meu coleg de clasa, Vasile! Cine nu-l cunoaste de aproape pe parintele Vasile si-l vede asa deodata mergand pe strada, cu fata slaba dar sanatoasa si cu barba alba, ar crede ca este omul cel mai placut din lume. Dar nu este asa. Spune numai istorii triste, iar in Seminar, dormea, avand pe noptiera, la capul patului, o carte cu versuri de Bacovia. Am o carte, cu dedicatie, de la el(o mai fi tinand minte?)

-Mai Vasilica, nu-mi vine sa cred de cati ani…

-De peste doua-zeci-si-opt, imi raspunde sacadat!

Am stat cateva minute bune de vorba depanand amintiri petrecute in urma cu peste treizeci de ani.



-Sunt impresionat, imi spune, de o intamplare, din satul meu. Zilele astea, de Valentine`s Day – ce zi? – am fost martor la o tragedie. Venea la mine, la biserica, o femeie credincioasa. O chema Ancuta. Facea curat in biserica, spala covoarele, avea grija si de pangarul bisericii, o femeie deosebit de buna! Orice i-ai fi zis nu s-ar fi suparat! Era singura pe lume… ca pasarea cerului! Ii murise sotul in urma cu cativa ani, copii nu avea…ca varsta…ceva peste 50 de ani. Ghinionul a facut sa aiba un vecin nenorocit, un betiv, scandalagiu, nu era zi in care sa nu injure pe Dumnezeu si sa lipseasca dintr-o carciuma. Il chema Natas, si povestea mereu, ca tatal ii era un soldat gazduit in timpul razboiului, si mama lui i-a pus numele de Natas probabil masculinul aiuritor de la Natasa. De Valentine`s Day, cu capul plin de bautura, a intrat in casa peste Ancuta si dupa ce si-a batut joc de ea, a lovit-o pana a lasat-o in nesimtire. Cand si-a revenit, Ancuta, a avut totusi puterea sa dea telefon la ambulanta. Au venit si au dus-o la spital in Bucuresti. Dar, nesuportand rusinea prin care trecuse, intr-o clipa de ratacire, s-a aruncat pe fereastra zdrobindu-se de caldaram. (Numai Vasilica – am gandit – putea sa-mi spuna o asemenea intamplare!) Intre timp, politia a facut cercetari, si a dat peste Natas. Dumnezeu nu l-a mai rabdat pentru ca l-a gasit in coma alcoolica, iar pana la spital a murit in salvare. Acum urmeaza – parinte Nicolae – partea interesanta a acestei intamplari care m-a invitat la o lunga si profunda meditatie. Si Ancuta, si Natas, au fost dusi la acelasi spital. Peste trei zile, dar in aceeasi zi, au fost adusi acasa. Copiii lui Natas – are doi baieti – au venit la mine si m-au rugat sa-i las sa mai cheme doi preoti pentru ca”si asa nu venea el la biserica, si macar acum sa ne rugam lui Dumnezeu pentru el.”Nu aveau nici o vina, erau si ei marcati de eveniment. Ce puteam spune? Am fost de acord! Impreuna cu doi colegi am fost la Natas, ne-am miscat incet, am fost la biserica, slujba mare…asta e…! Apoi am mers singur la Ancuta unde a venit tot satul. Cum Ancuta isi luase singura viata, nu i-am facut slujba inmormantarii si nici nu am fost la biserica, ci doar i-am citit cateva rugaciuni la groapa. Nu ma simteam in largul meu pentru ca nu ma puteam ruga pentru ea in biserica pe care o spalase ani de zile. Ciudata este viata! La cimitir, un batran, nea`Mitica, a ridicat bastonul in sus: Dreptate e asta parinte? Nu i-am raspuns nimic.Tu ce i-ai fi zis?

-Asa…pe loc…dintr-o data, i-as fi raspuns ca Natas chiar avea nevoie sa se roage trei preoti pentru el! Dar este clar – parinte Vasile-ca undeva lipseste ceva.

-Poate ar trebui sa primim o circulara din partea Sfantului Sinod, ca fiecare caz de suicid sa fie “judecat”de preotul duhovnic din parohie.

-Poate…dar te-ai gandit sa-i citesti numele lui Natas de la coada la cap?

-??!La asta nu m-am gandit. Ei…dar spune-mi, mai ai cartea care ti-am facut-o cadou cand ai implinit 20 de ani?

-O carte de versuri? de Vasile Militaru? Cum sa nu?! ”In fiecare om e Dumnezeu,/Cum diamantu-n roca este-nchis!/De vrei sa-l vezi si tu,- o frate- al meu-/Fa-ti sufletul cel negru, Paraclis!”

Preot Nicolae Trusca, Parohia Negoiesti

.

Despre autor

Nicolae Trusca Nicolae Trusca

Senior editor
56 articole postate
Publica din 21 Martie 2010

31 Mai 2013

Vizualizari: 3274

Voteaza:

Ancuta la Hanul cu tei 5.00 / 5 din 2 voturi. 5 review utilizatori.

Comentarii (5)

  • Mihaela TzutzuPostat la 2013-06-04 08:08

    Multumim parinte Nicolae, atat de dragi ne sunt cuvintele dvs. Dragostea toate le rabda si mai bine nu imi voi da cu parerea, ci doar voi memora aceasta intamplare adevarata ce merita a fi povestita. Dumnezeu are judecata Lui, noi doar sa invatam sa fim smeriti si sa nu ne consideram mai drepti decat altcineva. Of, sa ne ajute Dumnezeu ca prin astfel de povesti adevarate sa gasim prin smerenie cararea imparatiei de care vorbeste parintele Arsenie. Va multumim

  • Iovanov DeianPostat la 2013-06-03 06:15

    mulțumesc frumos pentru aceste cuvinte înțelepte Dumnezeu să vă ajute în continuare în tot ceea ce faceți. Hristos a înviat !

  • Mihaela TehlasPostat la 2013-06-03 05:18

    Eu stiam ca e important cum traim! E important sa traim frumos, curat, aproape de Dumnezeu, cu demnitate, ca atunci cand ajungem la final sa fim pregatiti. Asteptam cu nerabdare un articol scris de d-voastra, mi-ati lipsit! Numai bine.

  • demir angelaPostat la 2013-06-03 04:22

    cred ca Ancuta, avea ganduri de mandrie, de aceea a cazut in deznadejde. DUMNEZEU, de sus, a vazut si a stiut asta . Nu este EL cel ce vede tot si stie tot, cunoaste inima si rarunchii omului? Ancuta a avut rusine de oameni, dar nu a avut rusine de CREATOR. Citeam intr-o carte ca un monah a crescut in pustie, in post si rugaciune, alaturi de el, un nepot orfan. Acest nepot a murit tanar. Monahul s-a rugat sa vada unde este sufletul copilului si a fost uimit cand l-a vazut in iad. Avea copilul comportament de crestin, dar avea si ganduri de mandrie, primeste monahul explicatie prin ingerul DOMNULUI. Asa si cu Ancuta. Nu sunt eu in masura sa o judec, doar am facut o paralela intre cazul ei si nepotul monahului, un avva din Pateric. Acum, DUMNEZEU stie pe fiecare !

  • costel popescu Postat la 2013-06-03 03:21

    Nu cred ca este important ca Sfantul Sinod sa se opreasca asupra fiecarui caz in parte. Important este cum mori, nu cum ai trait inainte.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE