Cat de 'al meu' este timpul?

Cat de 'al meu' este timpul? Mareste imaginea.

Uneori, nimic nu-l enerveaza mai tare pe om decat sa vada ca i se rapeste, pe neasteptate, timpul, care ii parea in intregime la dispozitia sa. Este suficient sa primeasca o vizita neanuntata, atunci cand se pregatea pentru o seara linistita, ca sa fie scos din sarite. Astfel de solicitari, desi minore, in sine, par multora de-a dreptul insuportabile.

Omul se manie strasnic atunci cand simte ca ii este furat timpul, care, crede el, ii apartine in intregime. Pentru aceasta, un gand pe care diavolul il arunca in mod sustinut in mintea omului este acesta: "Timpul meu este al meu si al nimanui altcuiva, deci am dreptul sa-l investesc doar in ce vreau eu".

Cat de "al meu" este timpul ?
La inceputul fiecarei zile, omul are inainte douazeci si patru de ore, pe care le poate inchina lui Dumnezeu, le poate pune la dispozitia aproapelui, din iubire, sau le poate tine pentru sine, in chip egoist, convins fiind de faptul ca acest interval de timp ii apartine de drept, din nastere.

Drepturile de autor sunt o recunoastere a meritelor cuiva pentru existenta unui anumit lucru si o imputernicire a aceluia asupra lucrului respectiv. Oare, poate avea omul drepturi asupra timpului vietii sale?! Evident, nu. Nu omul a creat timpul, nici putere are asupra lui, ca sa-l grabeasca sau sa-l opreasca in loc.

De prea multe ori, omul simte ca ceilalti ii fura timpul, fie serviciul, fie rudele, fie chiar Biserica, adica Dumnezeu. Din cauza acestei gresite raportari la timp, unii credinciosi simt ca-l fac dator pe Dumnezeu, atunci cand vin la sfintele slujbe.

Omul nu poate nici sa creeze, nici sa tina pe loc vreo clipa. Timpul vietii sale ii este in intregime daruit. Ca si toate celelalte lucruri. Chiar si trupul este un dar, asupra lui omul neavand voie sa lucreze dupa bunul plac, in mod iresponsabil. Numai diavolul incurajeaza acest simt al proprietatii, prin mandrie si lipsa unei drepte judecati. Iar aceasta judecata nu este una care il responsabilizeaza pe om, ci una care ii da senzatia de putere neconditionata asupra lucrului respectiv.

Se pierde tot mai mult din vedere sensul profund al timpului, uitand ca orice clipa poarta in sine pecetea vesniciei. Pentru aceasta, omul se arata adesea rezervat in a acorda altora macar cateva clipe din timpul sau. Uitam ca Dumnezeu ne-a daruit tot timpul Sau, adica vesnicia, iar noi nu suntem dispusi sa-I inapoiem Lui sau sa daruim altora macar o parte din darul primit.

Teodor Danalache

.

Despre autor

Teodor Danalache Teodor Danalache

Senior editor
718 articole postate
Publica din 30 Iulie 2009

Pe aceeaşi temă

01 Septembrie 2016

Vizualizari: 3095

Voteaza:

Cat de 'al meu' este timpul? 5.00 / 5 din 6 voturi.

Cuvinte cheie:

timpul vesnicia

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE