Cauzele nerodirii cuvantului lui Dumnezeu

Cauzele nerodirii cuvantului lui Dumnezeu Mareste imaginea.

 

Cauzele nerodirii cuvantului lui Dumnezeu in lumea moderna

 

Prin cuvant Dumnezeu a creat Universul in toata maretia si frumusetea sa. Prin cuvantul lui Dumnezeu profetii au mentinut treaza credinta si au calauzit omenirea la adevar, dreptate, schimband adesea din temelii structurile ei.

 

In gura Apostolilor, cuvantul a fost "trambita de chemare" a neamurilor la mantuire. In viata Bisericii cuvantul lui Dumnezeu a fost arma prin care s-a cucerit lumea pentru Hristos; prin el s-a raspandit credinta, s-au convertit popoarele, s-au imbunatatit moravurile. Nimic nu poate, asadar, egala puterea cuvantului lui Dumnezeu.

 

In acest context se ridica, in mod firesc, cateva intrebari care ii vizeaza nu numai pe simpli crestini, ci si intreaga lume ecclesiala, teologica, indiferent de confesiune sau modul de exprimare a credintei. Unde se arata astazi puterea cuvantului? Cum se face ca aceeasi arma, care in trecut a savarsit atatea biruinte, astazi are o inraurire atat de anemica pentru cugetele oamenilor timpului nostru?

 

In toate bisericile si comunitatile crestine se predica astazi cuvantul sfant si chiar mult. Sfanta Scriptura a devenit de mult cea mai raspandita si citita carte din lume. Totusi, unde sunt recoltele dupa o atat de bogata insamantare? Unde sunt pacatosii patrunsi la inima, ca cei din vremurile de odinioara din Biserica primelor secole? Unde sunt lacrimile de pocainta?.

 

Raspunsul la aceste intrebari il ofera pilda semanatorului (Luca 8, 5-15) in care Mantuitorul arata ca pricina nerodirii cuvantului lui Dumnezeu nu sta nici de partea semanatorului, nici de cea a semintei, ci sta de partea celor care il asculta, dar nu ofera inimile lor ca pe un pamant bun pentru rodire. S-ar putea intelege din cele afirmate ca noi, care rostim cuvantul, nu am face parte din categoria acelora - adica a ascultatorilor - de partea carora ar sta cauzele nerodirii. Nimic mai gresit decat o astfel de intelegere. Semanatorul este unul singur - Dumnezeu - iar samanta una singura, cuvantul Lui. El seamana prin noi, in masura in care ascultam, il primim, il traim, ne identificam cu el, rodind mai intai in sufletul nostru. Asadar, "pamantul de semanat" il ofera mai intai cei chemati de Dumnezeu si prin care se seamana. Si-acum sa ne referim la cateva din cauzele nerodirii cuvantului in lumea moderna, in care traim, secularizata, desfigurata in chipul ei moral de cele mai abominabile patimi, adesea ridicate la rang de cult, ca in Corintul vremii pauline, incercandu-se astazi, culmea, nu o data, a li se gasi chiar o justificare teologica.

 

a) Lipsa interesului fata de cuvant si abordarea acestuia cu necredinta

Cea mai impresionanta marturisire despre importanta cuvantului lui Dumnezeu, pentru viata omeneasca, este Psalmul 118, un imn de preamarire in forma unei rugaciuni de o mare profunzime si tarie: "Se topeste sufletul meu dupa cuvantul Tau... Aceasta m-a mangaiat intru necazul meu, pentru ca cuvantul Tau m-a viat... Cuvintele gurii Tale sunt mai de pret decat mii de comori de aur si de argint... De n-ar fi fost legea Ta gandirea mea, atunci as fi pierit intru necazul meu... Faclie picioarelor mele sunt cuvintele Tale si lu-mina cararilor mele... " ( Ps. 118, 72, 92, 105).

 

Am amintit acest psalm pentru ca in cuvintele lui exista un model de felul in care trebuie privit si primit cuvantul lui Dumnezeu. Pentru a fi eficace in viata lumii el trebuie dorit, cautat si pretuit mai mult decat orice alt lucru. Imbogatirea in Dumnezeu prin cuvantul Sau presupune insa o recunoastere a marginirii ratiunii, stiintei si intelepciunii noastre. In acest sens, acelasi psalm marturiseste: "Mai mult decat invatatorii mei am priceput ca cuvintele Tale am cautat. Din cuvantul Tau m-am facut priceput... " (Ps. 118, 99, 104).

 

Nenorocirea timpului nostru este ca oamenii arata interes pentru orice: pentru afaceri, pentru distractii, pentru sport, pentru schimbarile din viata politica, pentru o afirmare rapida in ierarhia sociala, etc. Iar Legea Domnului sau cuvantul Sau nu mai este reper in gandirea si preocuparile lor sau ale noastre. Vestea cea buna adusa de Fiul lui Dumnezeu, de care este plina Scriptura, nu mai intereseaza decat pe foarte putini. Ce sa faca omul ca sa se imbogateasca in Dumnezeu, sau sa intre in imparatia Sa, nu mai intra in preocuparile moderne.

 

Cuvantul rostit este putin ascultat si cu atat mai putin cautat. In foarte multe case Sfanta Scriptura este doar una din cartile insirate intre altele, multe sau putine, lasate in ceata uitarii. Si, atunci, cum sa rodeasca el in cugetul omului modern si sa intoarca inima lui spre Creatorul sau?

 

Este adevarat insa ca, pentru foarte multi, Biblia nu este un colector de praf, si ca ea este citita, numai ca multora li se pare prea invechita, prea din vremuri de mult apuse. Ce mesaj mai pot transmite omului modern istoriile unor oameni si intamplari asa de vechi, in afara de simplul interes pentru o alta, poate, scurta informatie doar de cultura generala, se intreaba inca atatia?

 

Avem astfel in fata o alta piedica a rodirii cuvantului lui Dumnezeu, izvorata din lipsa de credinta.

 

Evanghelistii sinoptici consemneaza toti faptul ca Iisus n-a avut succes intre rudele si cunoscutii Sai din Galileea. Se pune intrebarea: De ce nu i-a putut converti si pe aceia, asa cum a facut cu locuitorii altor cetati? Pentru simplul fapt ca cei din neamul Lui, sau cunoscutii Sai apropiati, il socoteau ca pe unul din egalii lor, un simplu om, probabil un meserias si El, fiul dulgherului din Nazaret, adica unul fara autoritate si putere divina: " Si venind in patria Sa ii invata pe ei in sinagoga lor, incat ei erau uimiti si ziceau: De unde are El intelepciunea aceasta si puterile? Oare nu este acesta fiul teslarului? Au nu se numeste mama sa Maria si fratii Sai Iacob si Iosif si Simon si Iuda si surorile lui oare nu sunt toate la noi? Deci, de unde are El toate acestea?... Si se poticneau intru El. Atunci Iisus a zis: Un prooroc nu este dispretuit decat in patria sa si in casa lui. Si n-a facut acolo multe minuni, din pricina necredintei lor" (Matei 13, 54-58).

 

Asadar, necrezand in divinitatea si puterea Lui dumnezeiasca, nu s-au convertit. Lipsa credintei in primirea faptelor si cuvintelor Lui dumnezeiesti i-a facut pe cei ce-L ascultau sa ramana departe de El. Acelasi fapt se intampla si azi, in lumea noastra: oamenii nu se lasa transformati de cuvintele de foc ale Scripturii, deoarece le citesc ca pe cuvintele unei sim-ple carti, fara a le accepta si crede ca fiind cuvinte incarcate de putere divina, nedespartite de Persoana dumnezeiasca a Aceluia care le-a rostit o data pentru totdeauna. Pentru a le intelege este nevoie de credinta si ajutorul Duhului Sfant.

 

Sfantul Apostol Pavel declara romanilor ca Evanghelia este puterea lui Dumnezeu spre mantuirea tuturor celor care cred (Rom. 1, 16), si aceasta, pentru ca " cuvantul lui Dumnezeu lucreaza in voi, cei ce credeti" (I Tes. 2, 15). Rezulta din aceste texte, in mod limpede, ca cuvantul lucreaza doar acolo si in acela care il primeste cu credinta, intelegand prin ea puterea lui Dumnezeu care lucreaza prin el, si nu acolo unde este primit doar ca unul pur omenesc.

 

Pasajul din I Petru. 1, 22-23 ne face sa intelegem ca, in perioada apostolica, puterea mantuitoare a cuvantului, ca si cea a Tainelor, era considerata a fi contingenta cu credinta si cainta: " Curatiti-va sufletele prin ascultarea de adevar, spre nefatarnica iubire de frati... fiind nascuti a doua oara nu din samanta stricacioasa, ci din nestricacioasa, prin cuvantul lui Dumnezeu Celui viu si care ramane in veac ". Astfel, crestinii se alipesc lui Hristos printr-o continua reinnoire a fagaduintei date la Botez. Datorita rolului indispensabil al credintei si caintei in lucrarea mantuirii, taina nu poate fi conceputa decat ex opere operantis, exprimata in terminologia ortodoxa ca sinergie, sau cooperare intre om si Dumnezeu.

 

b) Citirea si ascultarea cuvantului in afara comuniunii Duhului si a rugaciunii

Ratiunea omeneasca singura nu este suficienta in patrunderea Scripturii si intelegerea lui Dumnezeu ca Subiect al cuvantului ei, ci este nevoie de o intelegere metamorfozata de energiile Duhului, care depaseste puterea ratiunii omenesti. Cu cat dobandim prin rugaciune aceste energii, cu atat mai mult se dezvolta ceea ce este creat. O lectura in stare de rugaciune, sub asistenta Duhului, insuflata astfel de Duhul Sfant, este o lectura in care limitele simplei creaturi sunt depasite: mintea omeneasca devine capabila de noi intelegeri, reflectii, interpretari si conceptii, fiind ridicata in transcendenta lui Dumnezeu, Care ne da o astfel de intelegere.

 

Sfantul Apostol Pavel este categoric in privinta interpretarii Scripturii, avertizand pe cel ce doreste sa se angajeze intr-o astfel de lucrare " ca nici o proorocie a Scripturii nu se talcuieste dupa socotinta fiecaruia " (II Petru 1, 20). Motivul atentionarii este simplu: "Pentru ca niciodata proorocirea nu s-a facut dupa voia omului, ci oamenii cei sfinti ai lui Dumnezeu au grait, purtati fiind de Duhul Sfant" (II Petru 1,21). Asadar, interpretarii subiective, Apostolul ii opune interpretarea facuta sub inspiratia Duhului Sfant, pentru ca cine altul poate cunoaste mai bine sensul ascuns al Scripturii decat Duhul, Care a vegheat la transpunerea lui in scris?

 

Deschiderea mintii pentru intelegerea cuvintelor Scripturii si primirea harismei in acest sens depinde in primul rand de starea de curatire spirituala a cititorului sau exegetului. Numai cine uneste cercetarea Scripturilor cu stradania sa, pe drumul indumnezeirii sale, se afla pe aceasta cale si poate "sa coboare in adancul explicarii Scripturii". "Cunostinta intocmai a cuvintelor Duhului - afirma Sf. Maxim Marturisitorul - se descopera numai celor vrednici de Duhul, adica numai acelora care, printr-o indelungata cultivare a virtutilor, curatindu-si inima de funinginea patimilor, primesc cunostinta cuvintelor dumnezeiesti".

 

Asadar, numai cu metode stiintifice, sensul ultim al Scripturii nu poate fi patruns. Doar rugaciunea deschide inima noastra intelegatoare luminii Duhului Sfant, care ne ajuta sa ne ridicam la nivelul celui ce a scris, intelegand ceea ce a scris in stare de insuflare. Aceasta este lectura insuflata. Numai mintea unita cu inima in rugaciune percepe totul in cuvantul lui Dumnezeu sensul si puterea Acestuia. Tocmai acesta este si motivul pentru care la Sfanta Liturghie s-a inserat o extraordinara rugaciune, pe care preotul o rosteste in taina, inainte de citirea Sfintei Evanghelii si in care el se roaga pentru sine si pentru credinciosi, astfel: "Straluceste in inimile noastre, Iubitorule de oameni, Stapane, lumina cea curata a cunoasterii dumnezeirii Tale si deschide ochii gandului nostru spre intelegerea evanghelicelor Tale propovaduiri, ca toate poftele trupului calcand, vietuire duhovniceasca sa petrecem, cugetand si facand toate cele ce sunt spre buna placerea Ta. Ca Tu esti luminarea sufletelor si a trupurilor noastre, Hristoase, Dumnezeul nostru...".

 

Accentul in aceasta rugaciune cade pe cererea de luminare a mintii si de deschidere a gandului spre intelegerea sensului cuvantului Evangheliei, care urmeaza a fi rostit si in care este prezent Iisus Hristos. Nu se poate realiza intelegerea si unirea cu El prin cuvant, decat dupa o transformare a mintii, a gandului si a inimii si care se produce in rugaciune, cu invocarea Duhului Sfant. Deci, este nevoie, pentru unirea cu El, de un gand deschis, pentru intelegere, si de inima luminata de Duhul, pentru primire. Faptul acesta devine evident in evenimentul Schimbarii la Fata a Mantuitorului, pe muntele Taborului, cand a fost nevoie ca ochii si mintile Apostolilor sa fie ele insele transformate de lumina divina, venita tocmai in momentul in care Hristos se ruga (Luca 9, 29). Daca crestinul nu se transforma citind, rostind sau ascultand cuvantul Scripturii, el nu primeste decat doar cateva simple notiuni sau cunostinte naturale, astfel cuvantul ramanandu-i exterior .

 

Este nevoie, prin urmare, de Duhul Sfant pentru a intelege si citi Scriptura; este nevoie sa fim modelati de Duhul pentru a ne impartasi de Hristos, prin cuvant, impartasire care se realizeaza in mod cu totul special in comunitatea liturgica.

 

c) Separarea cuvantului lui Dumnezeu de experienta euharistic-liturgica

Liturghia este pentru credinciosul ortodox cadrul in care Hristos ramane mereu in mijlocul celor ce marturisesc invierea Lui. Prin intermediul ei, viata si activitatea Mantuitorului Hristos, prinsa in paginile Sfintei Scripturi, este actualizata, Liturghia reprezentand o continuare harica a evenimentelor Scripturii.

 

In nici un alt act al Bisericii, in nici o alta forma de manifestare a ei, nu este actualizat Hristos si invatatura Sa in masura in care acest lucru se petrece in Liturghie si in Sfintele Taine. Ea reprezinta interventia mantuitoare a lui Dumnezeu - prin Iisus Hristos - in lume si este un document despre felul in care a fost primita si traita aceasta interventie de catre comunitatea crestina.

 

In Liturghia cuvantului se transmite Scriptura - asa cum a fost ea inteleasa si traita in istorie de catre crestini - si se interpreteaza, facandu-se actuala pentru noi, iar in Liturghia euharistica, crestinii traiesc momentul Rusaliilor, al invocarii Duhului Sfant, urmand sa se uneasca in mod deplin cu Hristos cel euharistic. Biblia nu poate fi, asadar, separata de Liturghie pentru ca Liturghia insasi este conceputa cu ajutorul Scripturii. Ceea ce nu este biblic, la modul textual, in Liturghie, este, in general, fie o parafraza a textului biblic, fie un comentariu care utilizeaza la randul sau insesi cuvintele Sfintei Scripturi.

 

Spre deosebire de ermineutica moderna, in Liturghie accentul nu cade pe textul sacru si transmiterea lui, ci pe evenimentul si mesajul pe care il transmite si care este aprofundat, actualizat si trait in comunitatea liturgica.

 

In Hristos, comunitatea liturgica contemporana este o continuare a aceleia careia Iisus i-a adresat cuvantul Sau datator-de-viata si, prin intermediul Duhului Sfant, ea descopera sensul Scripturii, care a insufletit pe crestini de-a lungul istoriei. Odata descoperit acest sens, el este interpretat la nivelul actual al vietii si devine normativ pentru comunitatea liturgica contemporana. In acest sens, rupta de viata liturgica si spirituala a Bisericii, Scriptura nu reprezinta cuvantul viu, ci doar un text de studiu, pentru o cunoastere intelectuala, lucru care este departe de a satisface scopul pentru care ea a fost consemnata in scris, pastrata si transmisa de catre Biserica.

 

Liturghia reprezinta o actualizare spirituala a evenimentelor Scripturii, fara de care Scriptura ar inceta sa fie cuvantul viu, uscandu-se si desfi-gurandu-se. Numai in acest cadru de idei liturgice intelegem de ce Sfantul Ioan Hrisostom isi indemna credinciosii sa vina de Craciun "sa vada pe Domnul culcat in iesle si infasurat in scutece, realitate miscatoare si minunata";

 

Sau, de ce, tot la Craciun, cantam in Condacul Nasterii: "Fecioara astazi (si  nu odinioara - n.n.) pe Cel mai presus de fiinta naste si pamantul pestera se duce Celui neapropiat...", accentul cazand in text pe cuvantul astazi, timp prezent in care se retraieste evenimentul actualizat sacramental.

 

Ermineutica contemporana ortodoxa nu poate interpreta Scriptura decat in legatura cu Euharistia si cu experienta euharistica a comunitatii, pentru ca numai aici a fost ea citita si interpretata de la inceput. Fara sa nege istoria si transmiterea adevarului prin mijloacele culturale ale epocii, Parintii Bisericii au interpretat istoria in lumina euharistica si in aceasta experienta ea primeste noi dimensiuni.

 

In cadrul Liturghiei euharistice, Hristos se consuma, dupa cum se exprima Fer. Ieronim, in doua forme: "Noi mancam si bem trupul si sangele Sau in dumnezeiasca euharistie, dar si in lectura Scripturilor". Din acest motiv, Scriptura trebuie sa fie privita prin prisma lui Hristos euharistic, oferindu-se si ea spre hrana crestinilor, ca si El. in acest sens, "daca pentru trupul si sangele Mantuitorului - spunea Origen - manifestam o grija deosebita ca nu cumva vreo faramitura sa cada pe jos si sa o pierdem, atunci aceeasi grija datoram si fata de cuvintele lui Hristos din Scriptura, pentru ca pacatul este acelasi in cazul pierderii".

 

Numai prin Hristos Cel euharistic putem patrunde, citi si intelege pe Hristos din cuvantul Scripturii. Cu alte cuvinte, Hristos-ul cuvantului se descopera deplin numai in Hristos-ul euharistic. Aceasta deosebire de nuanta dintre cele doua moduri de impartasire cu Hristos este cat se poate de evidenta in episodul Emaus, petrecut in ziua invierii, descris de Sfantul Luca in Evanghelia sa, in cap. 24.

 

Celor doi ucenici, Luca si Cleopa, mergand spre Emaus, in ziua invierii, tristi pentru cele intamplate in Ierusalim cu Acela in Care ei si-au pus nadejdea izbavirii lui Israel, si impovarati, in acelasi timp, de intrebari fara raspunsuri, li se alatura, la un moment dat, un Strain, destul de indraznet, Care intra in vorba cu ei, dar fara ca ei sa-L cunoasca. Dupa ce-i mustra, si inca destul de aspru, pentru nepriceperea Scripturilor, care vorbeau clar de Patima si Jertfa Aceluia Care i-a "deceptionat", "Strainul", nimeni altul decat Mantuitorul Hristos, incepe a le interpreta Scripturile, adica locurile care vorbeau de patima Sa, deschizandu-le mintea, dupa ce mai inainte le stimulase interesul pentru talcuirea acelorasi Scripturi (Luca 24, 32), ca sa priceapa ceea ce n-au putut singuri intelege (Luca 24, 25). Efectul s-a aratat imediat. Atat de mult s-au identificat cei doi ucenici cu Cuvantul Scripturii, talcuit de "Strainul", tovaras de drum cu ei, incat nu s-au mai putut desparti de El. Asa se face ca-L roaga staruitor sa ramana cu ei, cu siguranta pentru a le mai rosti cuvantul. Se identificasera cu El, s-au impartasit si unit cu cuvantul Sau, care ii mangaiase, linistise, risipindu-le nedumeririle si oferind raspuns intrebarilor.

 

Dar in aceasta faza de unire cu cuvantul, inca nu L-au cunoscut deplin. A fost nevoie de altceva ca sa-L cunoasca, fapt care se si produce in clipa urmatoare. Hristos binecuvinteaza si frange painea, le-o ofera ucenicilor spre mancare, si, deodata, in acelasi moment, li s-au deschis ochii si L-au cunoscut. Dar El s-a facut nevazut. Disparuse? Nu, ci El S-a contopit cu painea euharistica pe care a oferit-o ucenicilor spre hrana, savarsind astfel prima Liturghie euharistica dupa invierea Sa. Astfel, cei doi ucenici sunt primii care se impartasesc cu trupul lui Hristos euharistic, cel jertfit, mort, inviat si penetrat de energiile Duhului Sfant. Asadar, cunoasterea si unirea deplina cu Hristos s-a realizat nu in cuvant, ci in Hristos Cel euharistic.

 

Liturghia cuvantului se implineste astfel, in si prin Liturghia euharistica, Taina a tainelor, care transforma cuvantul dintr-un simplu mesaj despre Iisus, intr-o participare reala la viata Sa dumnezeiasca.

 

Si tot numai in aceasta experienta euharistica, liturgica, se produce si se constientizeaza deplin si fiorul sfant al intalnirii si unirii cu Hristos: " Oare nu ardea in noi inima noastra cand era pe cale si ne talcuia Scripturile? " - se intrebau ucenicii (Luca 24, 32). Este limpede ca cei doi ucenici din Emaus il cautau pe Hristos istoric, dar cautarea lor a sfarsit prin a li Se descoperi si a se uni cu Hristos Cel euharistic, Care a dat o alta dimensiune intelegerii de catre ei a cuvantului Sau.

 

d) Neimplicarea existential-ontologica a destinului uman in realitatea cuvantului dumnezeiesc

Marea ispita a lumii contemporane cu privire la cuvantul lui Dumnezeu este aceea ca faptele, intamplarile relatate de Biblie, pe care le contine sunt considerate ca apartinand trecutului milenar si ca nu ne mai privesc pe noi.

 

Numai ca toate acestea trebuie intelese ca fiind "chemarile de acum", adresate noua de catre Dumnezeu. Orice pasaj din Biblie, si in special din Evanghelie, trebuie privit si inteles ca fiind mesajul adresat de Dumnezeu noua acum, cand ne cauta sa ne vorbeasca, sa intre in casa noastra, sa ne mantuie. A citi, a rosti sau asculta cuvantul fara aceasta credinta, insemneaza a ramane exteriori cuvantului si puterii sale.

 

As dori sa fac referire in acest sens la un pasaj din Vechiul Testament, din Cartea II Regi 12, 1-13, sugestiv pentru felul in care trebuie sa ne raportam la cuvantul lui Dumnezeu.

 

Regele David a comis o indoita faradelege: pune la cale uciderea generalului sau Urie si ia de sotie apoi pe Batseba, nevasta acestuia. La regele ucigas si adulter vine, din partea lui Dumnezeu, proorocul Natan, ca sa-l cheme la pocainta. Natan se foloseste de o parabola, spunandu-i regelui: "Erau intr-o cetate doi oameni: unul bogat si altul sarac. Cel bogat avea foarte multe vite mari si marunte, iar cel sarac n-avea nimic decat o singura oita, pe care el o cumparase de mica, o hranise si o crescuse cu copiii lui. Din painea lui manca ea si se adapase din ulcica lui, la sanul lui dormise si era pentru el ca o fiica.

 

Dar iata ca a venit la bogat un calator si gazda nu s-a indurat sa ia din oile sale sau din vitele sale, ca sa gateasca cina pentru calatorul care venise la el, ci a luat vita saracului si a gatit-o pe aceea pentru cel care venise la el.

 

Atunci s-a maniat David cumplit asupra acelui om si a zis catre Natan: Precum este adevarat ca Domnul este viu, tot asa-i de adevarat ca omul care a facut aceasta este vrednic de moarte. Atunci Natan a zis catre David: Tu esti omul care a facut aceasta... Pe Urie Heteul tu l-ai lovit cu sabia, pe femeia lui ti-ai luat-o de sotie, iar pe el l-ai ucis cu sabia Amonitilor. Deci nu se va departa sabia de deasupra casei tale in veac, pentru ca tu m-ai nesocotit pe Mine... Atunci a zis David catre Natan: Am pacatuit inaintea Domnului. Atunci Natan a zis: Domnul a ridicat acum pacatul de deasupra ta... " (cf. II Regi 12, 1-5; 7, 9-10; 12-13).

 

Ce se poate observa din pasajul citat? Ca atata timp cat David a crezut ca cuvantul proorocului nu-l priveste pe el, viata sa, faptele sale, ramanand deci exterior cuvantului, el face judecati de valoare si chiar corecte: " Vrednic de moarte este acel om!" (II Regi 12, 5). Dar in momentul in care profetul il avertizeaza ca el este omul la care se refera cuvantul Domnului, si ca el si fapta sa este infierata de cuvant si ca destinul lui este implicat in cuvantul Domnului, David nu mai face constatari si aprecieri, ci savarseste Pocainta: "Am pacatuit inaintea Domnului!" (II Regi 12, 12).

 

Important de subliniat in acest context este si urmatorul lucru: Atata timp cat David a ramas exterior cuvantului, in pacat, si fara sa se simta implicat in mesajul cuvantului, sabia lui Dumnezeu era deasupra casei sale si inca pentru vecie (II Regi 12, 10), de unde deducem ca langa pacat este si mania lui Dumnezeu (Rom. 2, 9).   In schimb, in momentul pocaintei, proorocul ii spune lui David: "Domnul a ridicat pedeapsa de deasupra ta" (II Regi 12, 13). Intelegem, prin urmare, ca implicarea in mesajul cuvantului coincide cu iubirea, iertarea si mila lui Dumnezeu intoarse spre lume.

 

Atata timp cat David a privit istoria din parabola ca o intamplare cu alte personaje, a ramas impietrit. Cand a primit descoperirea profetului si a inteles mesajul lui ca aplicandu-se la fapta lui, face metanoia.

 

Saul, viitorul apostol al neamurilor, se comporta la fel. Atata timp cat stia ceva despre Dumnezeu, gasindu-se cu El doar intr-un proces intelectual de cunoastere, il prigonea. Cand L-a inteles pe Dumnezeu, apropiindu-se de El si raportandu-se la El, nu numai in plan intelectual, ci si afectiv, de relatie directa cu El, in actul de traire al credintei personale, avea sa spuna: "De acum nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine" (Gal. 2, 20).

 

Asadar, lumea de azi are o singura alternativa in a indeparta sabia maniei lui Dumnezeu de deasupra ei: sa primeasca, sa asculte, sa traiasca si sa inteleaga cuvantul lui Dumnezeu ca o chemare mereu actuala, adresata ei si noua personal. "Tu esti acela!" este un avertisment. "Eu sunt acela!" este marturisirea si exprimarea salvarii. Eu sunt Betleemul care nu are loc pentru adapostirea lui Iisus. Eu sunt Petru care ma lepad de Domnul la cea mai mica incercare. Eu sunt Iuda care il vand pentru interese materiale, Eu sunt Saul care il prigonesc pe Iisus cu pacatele mele... si nu: tu esti acela!

 

In virtutea tuturor celor expuse putem sa intelegem ce inseamna mul-ticulturalitatea: respectarea celuilalt in tot ceea ce are si este specific lui. Daca astfel este inteleasa multiculturalitatea, atunci putem sa afirmam ca ea este si poate fi un spatiu in care cuvantul lui Dumnezeu rodeste deplin. Societatea in care cuvantul nu rodeste nu poate fi una marcata de multi-culturalitate, ci de secularism. 

 

Pr. Prof. Dr. Stelian Tofana

27 Aprilie 2012

Vizualizari: 4896

Voteaza:

Cauzele nerodirii cuvantului lui Dumnezeu 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Vali CostinPostat la 2010-10-17 14:38

    Mi se pare ca sarmanul om din ziua de azi a pierdut "accesul" la simplitate, la ragazul pentru limpezirea gandurilor , a dorintelor. Mediul exterior ii ofera milioane de cai ieftine pentru minutul urmator din viata lui, la distanta de un clic, o tasta, un buton al telecomenzii. Homo informaticus are de taiat in fiecare moment liber un nod gordian; daca te-ai lasat prins in oferta milioanelor de variante de ati petrece minutul liber ai pierdut "timpul prezent", timpul cel mai de pret pentru suflet.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE