Crestinism istoric si crestinism eshatologic

Crestinism istoric si crestinism eshatologic Mareste imaginea.

Asa cum anuntam saptamana trecuta, voi publica o serie de articole pe teme de stricta actualitate pentru crestinul de azi, folosind ca "pretext" texte sau idei ale filosofului rus Nikolai Berdiaev. Inainte de a o aborda pe prima dintre ele, este necesar a da un raspuns unor reactii venite din partea cititorilor (la articolul anterior) cu privire la raportarea lui Berdiaev la Biserica Ortodoxa. Acesta sintetizeaza in autobiografia sa ce intelege prin statutul de persoana credincioasa, dar cu o gandire libera: "Imi este caracteristic faptul ca n-am trecut prin ceea ce se numeste «convertire» si pierderea credintei este imposibila pentru mine. Ma pot rascula impotriva unor idei nedemne si false despre Dumnezeu, in numele unei idei mai libere, superioare". De altfel, nu doar ca filosof, ci si ca persoana situata in interiorul unei anumite comunitati confesionale, Berdiaev a reprezentat un caz "special".

Spre deosebire insa de scriitorul Lev Tolstoi, care a fost excomunicat de Biserica Ortodoxa Rusa in 1901 (si asupra careia nu s-a revenit nici in zilele noastre), Berdiaev nu a cunoscut o astfel de decizie, desi a polemizat, adesea, cu teologi sau clerici ortodocsi.

Episodul care l-a marcat cel mai mult este cel in urma caruia a fost la un pas doar de a fi si el excomunicat din Biserica, dupa cum ne relateaza in autobiografia sa, Cunoasterea de sine, publicata in limba romana de Editura Humanitas: "Cu prilejul procesului impotriva imiaslavitilor de la Athos, la care a luat parte ierarhia si diplomatia rusa, am scris articolul Nimicitorii spiritului, un articol patruns de indignare, orientat impotriva Sfantului Sinod. N-am avut simpatii deosebite pentru imiaslavism, dar m-au revoltat silnicia in viata spirituala si josnicia, ne-spiritualitatea Sinodului din Rusia. Numarul ziarului in care aparuse articolul a fost confiscat, iar eu am fost dat in judecata in baza articolului referitor la blasfemie, care prevedea ca pedeapsa deportarea pe viata in Siberia. Avocatul meu aprecia ca situatia este disperata. Procesul s-a tot amanat din cauza razboiului si a imposibilitatii de a-i convoca pe toti martorii. Asa s-a tot amanat pana la revolutie, iar revolutia a pus capat procesului." Intr-o nota a traducatorului in limba romana a acestui volumului autobiografic citat, Inna Cristea, citim ca, in cazul imiaslavitilor ("slavitorii numelui"), este vorba de o condamnare a "ereziei ce luase nastere printre calugarii de la Muntele Athos, care propovaduia ca Dumnezeu este prezent in mod nevazut in oricare dintre numele divine. Tragismul acestei istorii sta in faptul ca, impotriva unor calugari neinarmati, a fost trimisa armata".

Asadar, de pe pozitia "filosofului de serviciu", dar si de fiu al Bisericii Ortodoxe, Berdiaev a ridicat o serie de probleme asupra carora merita sa reflectam. El a denuntat mereu ceea ce numeste a fi un crestinism istoric, fariseic, un crestinism adaptat la conditiile acestei lumi si organizat dupa modele preluate din organizarea statului, un crestinism care nu acorda cuvenita importanta faptului ca rolul sau este acela de a aduce Imparatia lui Dumnezeu pe pamant. Ceea ce reproseaza, in fond, Bisericii ca institutie (si) cu o dimensiune sociala este ca, intr-o astfel de structura, se poate produce "o obiectivare a vietii religioase, o adaptare a spiritului la conditiile sociale", desi, in profunzimea ei, ea se manifesta, in continuare, si ca viata a spiritului. Acest gen de obiectivare este inteleasa, in limbaj berdiaevian, ca o adaptare "in cel mai inalt grad" la imparatia cezarului. Biserica imprumuta astfel, in organizarea si manifestarea sa concreta, din cele ale lumii, lucrul cel mai de nesuportat pentru Berdiaev fiind o ierarhie care ar intelege sa-si manifeste autoritatea nu in libertate si in iubire, ci prin amenintare sau constrangere, fie ele si imbracate in haina spirituala. Repulsia fata de orice fel de autoritarism este evidenta la filosoful rus mai ales cand comenteaza ingustimea spirituala a unor "stareti" (duhovnici, in spatiul rusesc).

Ce facem cu "socotelile astei lumi"?
In afara pericolului de a deveni "istoric", filosoful rus mai vede o alta amenintare pentru crestinism, aceea a fariseismului. "Astazi ar fi o greseala sa credem ca stigmatizarea impotriva fariseilor, de care este plina Evanghelia, se refera numai la trecutul indepartat, la invatatorii poporului evreu. Fariseismul este mereu un element care joaca un rol enorm in viata Bisericii istorice, sufocant pentru teologia si morala crestina", crede Berdiaev. Fariseismul presupune, pentru el, o racire a "flacarii generate de prima revelatie, instaurarea domniei legii, a formalismului", fiind un fenomen care se regaseste in toate religiile lumii. Este o un soi de cadere a omului, ca o multiplicare sau o repetare a primei sale caderi, cea edenica. Faptul ca omul are aceasta tendinta de a reduce o viata spirituala vie, traita, la o serie de norme pe care isi propune sa le respecte, este, de asemenea, semnul slabiciunii omului in fata tendintei de a se instraina, de a exterioriza spiritul si, prin urmare, de a-l "ucide" prin obiectivare. Orientarea spre lege da nastere unei etici pe deplin "realizabila, insa ea este incapabila sa lupte impotriva gandurilor si sa transforme starea interioara si spirituala a fiintei umane".

Pericolele evocate mai sus de Berdiaev sunt reale. Ca institutie, Biserica este obligata sa respecte si legile statului si o serie de reglementari interne. Pe de o parte, asimilata fiind cu o institutie oarecare (cel mai adesea de tip ONG), exista riscul de a formaliza cu totul unele relatii care tin de componenta misionara sau pastorala (a se vedea cazul unor preoti care vor sa se organizeze in sindicat sau situatiile in care credinciosii dintr-o parohie resping numirea unui alt preot paroh decat cel pe care-l doresc dansii). Pe de alta parte, in viata duhovniceasca exista riscul unor reglementari de tip "patul lui Procust", mai ales ca urmare a unei gresite interpretari sau a absolutizarii unor canoane. Ca sa nu mai vorbim de posibilitatea "abuzului de putere" in cadrul unor obsti monahale sau in relatia unor duhovnici cu ucenicii lor, cand ascultarea este inteleasa ca indeplinire orbeasca a unor ordine, iar nu ca implinire, in duh de iubire si de incredere, a voii lui Dumnezeu ce se manifesta prin intermediul indrumatorului duhovnicesc ales.

Dar solutia nu este aceea de a renunta la aspectele "lumesti" ale Bisericii (lasand loc liber unei anarhii sui generis), ci de a cauta, in permanenta, sa spiritualizam componenta institutionala, folosindu-o ca pe un mijloc de apropiere de Imparatie. Acest deziderat se poate implini prin numirea, mai ales in diversele functii si pozitii "cheie", a unor persoane cu viata duhovniceasca autentica (sau macar cu ravna sincera in acest sens). Nu se poate renunta la definitiv la orice tip de "sistem", dar nici nu se rezolva mare lucru prin stabilirea pana la cele mai mici detalii ale unor reguli si proceduri, indiferent cat de bine ar fi gandite. Persoana este cea care poate face diferenta si care poate contribui la continua "preschimbare" (in sens euharistic) a crestinismului istoric in crestinism eshatologic (adica orientat catre vesnicie).

Pentru Berdiaev exista o singura cale de urmat: cea a crestinismului mistic, in detrimentul celui istoric-cotidian, uimitor de adaptat "nivelului mijlociu al oamenilor". El sesizeaza cum, in istorie, "crestinismul a mers, mistic, pe linia maximei rezistente, pe linia nebuniei din unghiul de vedere al judecatii astei lumi. Si crestinismul a mers, istoric, pe linia minimei rezistente, pe linia adaptarii la judecata si socotelile astei lumi, la natura pagina a omului, la planul fizic al vietii. Aceasta dualitate este o mare ispita si ea trebuie constientizata si inteleasa" (cf. Sensul creatiei). Constientizarea aceasta poate fi facilitata si de o intoarcere cu fata spre situatia primilor crestini care, cu totii, asteptau a doua venire a lui Hristos, adica venirea Imparatiei lui Dumnezeu. Prin reorientarea eshatologica a credintei crestine, se poate produce o innoire binefacatoare, nu doar pentru cei credinciosi, ci pentru intreaga lume. Vom mai reflecta asupra acestor aspecte si in articolele viitoare.

pr. Constantin Sturzu
Sursa: doxologia.ro

.

Despre autor

pr. Constantin Sturzu pr. Constantin Sturzu

Senior editor
153 articole postate
Publica din 25 Iunie 2013

04 Octombrie 2013

Vizualizari: 484

Voteaza:

Crestinism istoric si crestinism eshatologic 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE