Crima si violenta

Crima si violenta Mareste imaginea.


Crima si violenta

Viata este un dar de la Dumnezeu. Ea este sacra, fiindca Dumnezeu este sfintenia absoluta. Fiind primita ca darul lui Dumnezeu, noi avem datoria sa o chivernisim spre sfintenia ei si apoi sa o restituim lui Dumnezeu spre desavarsirea ei vesnica si sa nu o lasam prada naturii noastre corupte.

Angajata in favoarea sustinerii vietii umane, Declaratia Drepturilor Omului socoteste viata ca fiind "dreptul drepturilor", adica cel mai mare drept care le subordoneaza in ultima instanta pe toate celelalte. Altfel spus, toate celelalte drepturi au menirea de a da calitate vietii.

Pe baza acestor realitati, atat dupa dreptul divin, cat si dupa cel omenesc, avem datoria sfanta de a ne respecta viata personala, afirmandu-i dupa cuviinta demnitatea (valorile) si in acelasi timp avem datoria de a respecta sub toate aspectele viata semenului nostru; fiindu-ne oprita orice forma de atentat la viata altuia.

Crima ca nebunie antisociala

Cele trei valori "Adevarul, Binele si Frumosul" erau simbolizate de intelepciunea vechilor greci prin dansul armonios al muzelor, pe cand vantul, focul si apa, ca intemperii ale naturii, reprezentau dansul dezlantuit al Furiilor. Iar pe plan spiritual, Furiile reprezentau dezordinea, dezmatul, concretizate in prostie, nebunie si crima. Binele care exprima sanatatea este redat prin adevar, dreptate, bunastare, pe cand boala o constituie crima si prostia.

S-a constatat ca atunci cand in viata apare un obstacol, aceasta se conjuga cu lumea sub impulsul maniei si fricii. Daca obstacolul este mai mic il invingem prin mania devenita agresivitate. Daca insa nu-l putem depasi, intra in actiune frica si atunci il ocolim. Invingerea conflictelor ne aduce otelirea in viata, dar daca ele ne inving, frica degenereaza in anxietatea ce da multiplele forme ale nebuniei omului fata de el insusi. Asa cum frica inseamna autodistrugere, mania incearca distrugerea altora. Patologia ei duce la sadism, care devine izvorul principal al crimei.

Prin urmare, crima este forma de nebunie antisociala, ea este impulsionata de manie, agresivitate si ura, iar acestea pornesc din debilitatea mintala corelata si dezvoltata de nervozitatea exagerata, precum si de temperamentul prea energic si prea impulsiv.

Crima si nebunia reprezinta un esec al adaptarii, al conservarii si al dezvoltarii personalitatii umane raportate la lume. "Daca fiinta umana rezolva dezechilibrul cu lumea, viata isi urmeaza cursul normal al sanatatii si onestitatii. In frica nu reuseste. In crima rezolvarea reuseste, dar ea contrazice normele sociale, ce asigura convietuirea pasnica intre oameni. Ca atare, rezolvarea e gresita, deoarece ea este antisociala si, in final, prin actiunea justa a societatii impotriva celui care a comis crima, ea pericliteaza din nou atat conservarea, cat si dezvoltarea fiintei."

Dar nu numai agresivitatea si sadismul reprezinta nebunia in crima. Nebunia in crima este determinata si de frica. Aceste forme ale agresiunii antisociale si antipersonale se pot conjuga atunci cand se cauzeaza reciproc, dupa cum magistral este prezentat fenomenul de I.L. Caragiale in nuvela: "O faclie de Pasti". In urma conflictului dintre Leida Zibal si Gheorghe, in sufletul acestuia din urma se dezvolta furia crimei. Inca de la inceput "s-a aratat a fi un om prea brutal si prea ursuz" suduia mereu si mormaia singur prin ograda. Era o sluga rea: lenes si obraznic "si fura". Infatisarea era aceea a unui "criminal innascut", dupa teoria lui Lombroso (despre care vom vedea mai jos): "are bratele peste masura lungi si picioarele prea scurte, fruntea ingusta si turtita, occipitalul tare dezvoltat; chipul lui e de o caracteristica asprime si bestialitate batatoare la ochii deprinsi; e un rudiment de om; e, cum am zice, fiara, care de-abia de curand a reusit sa stea numai pe labele dinapoi si sa-si ridice capul in sus, spre cer catre lumina!". Sub obsesia ucigatoare a crimei ce o astepta cu groaza de sarbatoarea Pastelui ce se apropia, anxietatea lui Leiba se amplifica, ducandu-l la nebunie, iar sub teroarea fricii, el il va ucide pe Gheorghe. "Fara indoiala, gandeste Sura, Leiba nu e bine deloc, e tare bolnav; Leiba are "idei la cap". Caci ce inteles poate avea tot ce face el de cateva zile si mai ales ce a facut astazi?". "Crasma a inchis-o inainte de aprinsul lumanarilor.

De trei ori au batut musterii in usa dughenii, strigand cu glasuri cunoscute sa le deschida. La fiece bataie, el a tresarit. A trecut apoi sub gang si s-a dus s-ascunda pe treapta de piatra a pragului securea de taiat lemne. Tremura de nu se poate tine pe picioare si nu vrea sa se odihneasca.

E noapte deplina, Zibal sta de mult pe pragul ce da in gang si asculta. O osteneala zdrobitoare se lasa pe cerbicia lui Zibal. "Sa fie Gheorghe?". Leiba simti ca i se sting puterile si se aseza la loc pe prag. Intre franturile de ganduri ce se rostogoleau in capul sau, el nu putu prinde un gand intreg, o hotarare. Aiurit, intra in dugheana, trase un chibrit si aprinse o lampa mica cu petrol. Ceasornicul tacanea in perete. Zgomotul acesta monoton supara pe Zibal. Gura lui era uscata. Ii era sete. Spala un paharut in cada cu trei picioare de langa taraba si voi sa-si toarne rachiu bun dintr-un sip; dar gatul sipului incepu sa clantaneasca tare pe buzele paharului. Aceste sunete erau si mai suparatoare. A doua incercare, cu toata vointa lui de a-si birui slabiciunea, nu avu mai mult succes. Zibal se aseza iar pe prag intinzandu-si urechea la panda. Leiba se scoala apasandu-si pieptul cu mana si cautand sa intoarca inapoi un nod rebel ce i ridica in gat. Sunt mai multi oameni afara. Si Gheorghe!. Da, el e, da, a batut in deal ceasul invierii". Gheorghe nu reuseste insa sa intre in han, ci cazand in capcana lui Leiba, acesta-i da foc. Si trupul lui Gheorghe se mistuia in flacari ca o faclie de Pasti.

In alta ordine de idei, trebuie sa recunoastem ca exista si societati criminaloide, care impulsioneaza agresivitatea si ura de grup ca sentiment de dreptate si revolta ce merge pana la crima antisociala, pentru a face o societate dreapta, ce ofera posibilitatile conservarii si dezvoltarii personalitatii umane.

Astfel, a aparut criminologia ca stiinta multidisciplinara care se ocupa de fenomenul crimei, de originea si dezvoltarea comportamentelor infractionale, de particularitatile actiunilor criminale individuale si de grup, de structurile specifice particulare ale persoanei criminalului, de combaterea, prevenirea actelor criminale si de mijloacele de reeducare.

Originea si cauza violentei si urii

1. Medicul psihiatru si criminologul italian, Cesare Lombroso (1836-1909), intemeietorul scolii antropologice a dreptului, sustine teoria ereditara a "criminalului innascut", care poate fi cunoscut dupa anumite .stigmate. corporale: fruntea ingusta, ceafa lata, ochii apropiati de nas, forma primitiva, salbatica si monstruoasa. Lombroso nu si-a putut dovedi temeinicia tezei sale, intrucat se poate vorbi numai de predispozitii in cadrul ereditatii.

2. Psihanaliza vorbeste de un killer instinct determinat de agresivitatea ca reactie tipica furiei. Asemenea foamei, agresivitatea constituie un instinct primar de conservare a individului, manifestandu-se sub forma apararii si atacului. S-a constatat ca unele persoane pot avea o concentratie mai mare de testosteron (hormon sexual masculin), care creeaza o tendinta agresiva. Experientele de laborator au aratat, pe de alta parte, ca stimularea hipotalamusului la sobolani si pisici, au creat stari de furie extrema ce determinau actiuni ucigase. La oameni nu s-a intamplat insa acelasi lucru. Comportamentul agresiv poate fi controlat cortical si, ca urmare, poate fi expus influentelor sociale si legat de experienta.

Pe de alta parte, privind fenomenul de ura, psihanalistii considera ca acesta nu este decat expresia iubirii impiedicate in manifestarile ei. Aceasta piedica determina o stare de concentrare intensa afectiva si mentala asupra unei persoane careia ii dorim raul. Ura poate cuprinde familia, clasa sociala si chiar neamul caruia apartine persoana urata. Ura familiala este impulsionata de invidie si de gelozie, ducand la complexul Cain sau complexul Electra, soldat cu crima.

Psihanalistul francez G. Robin arata ca exista o ura normala si una patologica. "Ura este un sentiment natural si normal, care nu incepe sa fie morbid decat atunci cand se iveste pe un teren deja atins din punct de vedere psihic". Se vorbeste "de o ratiune a urii, de justificarile ei morale", desfasurate "In numele dreptatii, binelui, libertatii". Aceasta ar fi identica cu ceea ce este cunoscut in limbajul ascetilor crestini sub numele de "mania dreapta".

Exista insa si o ura patologica, "atunci cand din cauza unui dezechilibru mental, individul nu mai detine discernamantul critic al Eului rational sau discernamantul afectiv al Eului ideal (constiinta morala actuala)". Acesti dezechilibrati ideo-afectivi, lipsiti fiind de simtul moral, vor adopta un comportament nevrotic, bizar, antisocial, distructiv. Aceasta ura patologica este periculoasa nu numai prin tensiunile sociale pe care le creeaza, ci si prin faptul ca violenta ei poate finaliza in crima.

Ura poate fi "lichidata fie printr-o stare nevroza, fie printr-un rau facut persoanei ce este urata (razbunarea-pedeapsa), iar cand exista o predispozitie (vocatie) spre creatie, ura se sublimeaza in opere de creatie, iar cand ura, fiind prea mare, nu-si gaseste alta solutionare, va duce la crima pasionala. In determinarile spre crima un rol deosebit il joaca temperamentul, sensibilitatea si mai ales violenta traumei psihice pe care o provoaca surpriza deziluziei sau atitudinea cinica a fiintei urate".

3. Pe langa cele pana aici aratate privind modul de interpretare a agresivitatii ce duce la crima, se ofera si raspunsul potrivit caruia agresivitatea constituie un raspuns invatat prin observare sau imitare.

Aceasta interpretare apartine psihologiei umaniste, care isi propune sa promoveze dezvoltarea personalitatii umane la parametri maximi. In interpretarea agresivitatii, se porneste de la faptul ca personalitatile antisociale sunt impulsive, cu un slab sentiment al vinovatiei, sunt interesate numai de propriile lor nevoi, au mereu probleme cu legea. Cauzele rezidain sistemul nervos subreactiv, in modelul de comportament antisocial al parintilor, in absenta totala sau partiala a disciplinei (educatia).

Spre deosebire de teoria psihanalitica, unde agresivitatea este interpretata ca un impuls produs prin frustrare, teoria invatarii sociale socoteste agresivitatea a fi un raspuns invatat prin imitare. S-a experimentat modul de invatare a violentei la televizor si filme si s-a ajuns la concluzia ca agresivitatea creste in intensitate, daca raspunsurile sunt intarite pozitiv.

Urmarindu-se programele TV peste zece ani, au fost studiati peste 800 de copii intre 8.9 ani si s-a constatat ca baietii care preferau programe TV continand multa violenta, s-au dovedit mai agresivi in relatiile interpersonale, comparativ cu baietii care preferau programe TV mai putin violente.

Pe de alta parte, s-a constatat ca agresivitatea cu cat este intarita mai mult, cu atat se manifesta cu mai multa darzenie. Experimental, cand unor copii li s-a dat posibilitatea ca in mod repetat sa loveasca alta persoana, care nu putea riposta, subiectii s-au dovedit din ce in ce mai punitivi, ceea ce inseamna ca agresivitatea da nastere la agresivitate si nu o face sa inceteze.

Responsabilitatea fata de crima

Dat fiind faptul ca crima reprezinta nebunia antisociala, iar pe de alta parte, ea apartine debilitatii mentale, e greu de stabilit granita intre nebunie si delict. De aici si confuzia in determinarea responsabilitatii morale in cazul crimei.

S-a stabilit psihologic ca personalitatile de tip antisocial manifesta un redus simt al responsabilitatii si al moralitatii. Comportamentul egocentric al unora ca acestia se manifesta prin satisfacerea imediata a propriilor trebuinte si prin incapacitatea de a suporta frustrarea.

Cauzele care determina comportamentul antisocial sunt multiple, precum variata este si forma lui de interpretare. Pe langa lipsa capacitatii de a controla impulsurile, delicventa, avand la temelie subcultura criminala, se traduce prin pierderea simtului cu realitatea, urmata de un comportament social specific, manifestand interes pentru membrii unei bande criminale, cu pastrarea codului moral de a nu trada un prieten, oricare ar fi acesta.

Spre a intelege mai bine cum a fost apreciata nebunia in crima, ne vom referi la cateva cazuri concrete. Astfel, in perioada anilor 70, Institutul American de Drept a adoptat o definitie mai larga a nebuniei in crima, propunand urmatorul text: "O persoana nu este responsabila de conduita criminala, daca in timpul acelui comportament, ca rezultat al unei tulburari sau deficiente mentale, isi pierde substantial capacitatea, fie de a aprecia nejustetea conduitei sale, fie de a-si conforma conduita imperativelor legii".

Interpretandu-se aceasta lege, s-a considerat ca prin cuvantul .substantial. se intelege ca nu orice incapacitate este suficienta pentru a evita responsabilitatea criminalului, dar si faptul ca nu este ceruta incapacitatea totala. La fel, cuvantul "a aprecia" implica mai degraba decat a sti, faptul ca constiinta intelectuala a binelui si a raului nu este suficienta; indivizii trebuie sa inteleaga consecintele morale sau legale ale comportamentului lor, inainte de a fi gasiti responsabili de actiuni ilegale. Astfel, interpretand legea, John Hinckley jr., in tentativa de asasinare a presedintelui R. Reagan, a fost achitat in 1981 pe motiv de nebunie.

Mai tarziu, in 1984, Congresul american a modificat legea in sensul ca "dovada trebuia sa fie clara si convingatoare" ca persoana nu era sanatoasa psihic.

Statul Michigan si alte 11 state americane au propus verdictul: "vinovat, dar bolnav Psihic", permitand juratilor sa condamne o persoana pe care o considera periculoasa, asigurandu-se in acelasi timp ca ea primeste un tratament psihoterapeutic, fie intr-un spital de boli psihice, fie in inchisoare, daca este apt sa-si ispaseasca pedeapsa.

Tot mai putin se impartaseste ideea ca oamenii nu au responsabilitatea faptei comise, incat in ultimul timp, in S.U.A., mai putin de 1% din inculpati au fost declarati nevinovati pe motiv de boala psihica. Se cere, la ora de fata, ca inculpatul sa fie apt a-si suporta procesul de judecata, indeplinind urmatoarele doua conditii: 1. sa inteleaga cauzele ce i se aduc; 2. sa coopereze cu avocatul in pregatirea apararii. In consecinta, multi inculpati sunt internati pana vor putea face fata procesului, dar nu timp nelimitat.

Cu toate aceste precautii, "din nefericire, datele folosite in prezent pentru precizarea faptului ca un individ ar fi capabil sa comita un act periculos nu sunt demne de incredere".

Crima in fata constiintei morale

Atentatul la viata cuiva, chiar si a unui animal nevinovat, indiferent din ce motive, ramane un act de cruzime, facand ca sensibilitatea sufletului omenesc sa nu ramana indiferenta, ci sa vibreze cu duiosie si chiar cu tristete. Faptul este sugerat artistic, cu inegalabila finete de Nicoale Labis in poemul: "Moartea caprioarei": "Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn sa beau. / Ametitoare apa, ce-ntunecat te clatini! / Ma simt legat prin sete de vietatea care a murit / La ceas oprit de lege si de datini. / Ce-i inima? Mi-e foame! Vreau sa traiesc si-as vrea. / Tu, iarta-ma, fecioara, tu, caprioara mea! / Mi-i somn. Ce nalt ii focul! Si codrul, ce adanc! / Plang. Ce gandeste tata? Mananc si plang. Mananc!"

Replica constiintei morale fata de crima a constituit o tema esentiala a tragediei grecesti. Eriniile, cu parul despletit si cu faclii aprinse urmareau pe ucigasi, facandu-i sa se zbata in chinuitorul foc al mustrarii, ce le ardea sufletul pana la insuportabil.

La fel si in literatura moderna. Pe Cain din poezia lui Victor Hugo il urmareste "ochiul lui Dumnezeu" (constiinta) spre a-i aduce mustrarea pentru fapta ucigasa, atat in ascunzatoarea din pamant, cat si in turnul de fier unde nu putea sa patrunda nici o raza de lumina. Rascolnicov din romanul "Crima si pedeapsa" a lui F.M. Dostoievski comite dintr-un idealism naiv, o crima. Desi o considera fapta indiferenta, glasul constiintei se trezeste, mustrandu-l neiertator, incat in cele din urma, ne mai putand suporta tulburarea sufleteasca care il apasa, se preda autoritatilor spre a-si ispasi fapta.

Boris Gudunov este prezentat de Puskin in tulburarile violente ale constiintei, dupa ce a ucis pe mostenitorul tronului. La fel si Macbeth a lui Shakespeare este urmarit ca de o naluca de figura celui ucis, de care nu mai poate nicaieri sa se ascunda. Iata cuvintele lui Macbeth: "S-a mai varsat si-n vremea veche sange, / Cand legea nu-mblanzise inca lumea. / Si s-au mai savarsit de-atunci omoruri, / Cumplite foarte, pentru-al nostru auz. / Pe-atunci un om, cu creierii zdrobiti / Murea si-atata tot. Dar azi invie / Cu douazeci de rani de moarte-n cap, / Si branci ne da din scaun: mai ciudat / Decat e chiar omorul". Obsesia umbrei celui ucis il urmareste pe Macbeth pana la delir: "Dar n-am facut-o eu! De ce-ti tot scuturi / Spre mine, pletele de sange pline?".

La fel si in literatura romana, precum: "Napasta", "Moara cu noroc", etc., crima este cauzata de iubire, gelozie, invidie, diverse interese si incheiata cu dezastre familiale, mustrari de constiinta, nebunie.

Finalitatea vietii prin crima dezvolta de multe ori un conflict temeluit pe o drama sufleteasca, ce rezulta din tragicul existential, unde odata cu discernamantul dispare orice licar de luciditate, ramanand de-a dreptul fara motivatii. Constiinta nu este dominata de mustrare, ci de razbunare si regret. Si totusi crima nu poate fi oprita. Ea isi urmeaza destinul prapastios al mortii. Sa urmarim crima lui Ghita din "Moara cu noroc". "Ana se cutremura in tot trupul, apoi se indrepta, se dete un pas inapoi si grai inecata: "Nu vreau sa mor, Ghita! Nu vreau sa mor! urma ea tare si se arunca la picioarele lui. Fa ce vrei cu mine, dar nu ma omori.

Ghita isi dete trupul inapoi, se pleca, ii apuca cu amandoua mainile capul si privi dus in fata ei. Nu-ti fie frica, ii zise el induiosat, tu stii ca-mi esti draga ca lumina ochilor. N-am sa te chinuiesc, am sa te omor cum mi-as omori copilul meu, cand ar trebui sa-l scap din chinurile calaului, ca sa-ti dai sufletul pe nesimtite. Dar de ce sa ma omori? zise ea agatandu-se de bratele lui? Ce-am pacatuit eu? Nu stiu! raspunse el. Simt numai ca mi s-a pus ceva de-a curmezisa in cap si ca nu mai pot trai, iar pe tine nu pot sa te las viua in urma mea. Acu, urma el peste putin, acu vad c-am facut rau si daca n-as vedea din fata ca eu te-am aruncat ca un ticalos in bratele lui, pentru ca sa-mi stampar setea de razbunare, daca mai odinioara l-as fi gasit aici, poate ca nu te-as fi ucis. Ana se ridica si privi ca trezita din somn la el. Afara se auzeau pasi, peste putin cineva incerca sa deschida usa.

Pintea cu jandarmii! sopti barbatul scotandu-si cutitul de pe tureac. Ano! Fa-ti cruce! fa-ti cruce, ca nu mai avem vreme. Sariti ca ma omoara! Sariti, mai oameni! striga nevasta luptandu-se cu el, sariti! sariti! Cand usa cazu sfaramata din tatani si Raut se ivi cu Lica in ea, Ana era intinsa la pamant si cu pieptul plin de sange cald, iar Ghita o tinea sub genunchi si apasa cutitul mai adanc spre inima ei. Da foc! zise Lica si Raut isi descarca pistolul in ceafa lui Ghita, care cazu inapoi, fara sa mai poata afla cine l-a impuscat..

In Sfanta Scriptura printre alte cazuri, iese in evidenta mustrarea constiintei regelui David, care se facuse vinovat de pe urma mortii lui Urie. In urma vinovatiei pe care i-o descopera profetul Natan, inima lui David se umple de mahnire si cainta, compunand nemuritorul Psalm 50, care va ramane peste veacuri expresia inimii intinate de pacat, dar cu incredere in milostivirea lui Dumnezeu. Chiar daca fapta lui David a fost iertata, Dumnezeu ii refuza totusi intentia de a construi templul datorita faptului ca .a varsat mult sange si a purtat razboaie mari. (I Regi 22, 8).

Atitudinea punitiva fata de crima in teocratia israelita

Avand o conducere teocratica, porunca "sa nu ucizi"din Decalog reprezinta Legea lui Dumnezeu menita sa consfiinteasca valoarea vietii omenesti ca dar divin si datoria fiecaruia de a respecta viata aproapelui, asemenea vietii proprii.

In acelasi timp, atitudinea lui Dumnezeu fata de om era numita: "hesed", in sens de binefacere, mila, indurare, ceea ce inseamna ca Dumnezeu insusi este protectorul vietii omului si, ca urmare, putea cere si oamenilor ca, dupa dreptate, sa-si respecte reciproc viata.

Caracterul teocratic al legislatiei mozaice facea deosebirea, in aprecierea gravitatii unei fapte, in functie de obiect, imprejurari, intentii, scop. De pilda, intr-un fel era pedepsita crima spontana, fata de cea cu premeditare sau crima intentionata fata de cea neintentionata.

Pentru a starpi crima din popor si a intimida savarsirea ei, se aplica fara partinire, in orice ocazie, legea talionului, ca instapanire a dreptatii legii. Legea talionului pretindea "Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, omor pentru omor." Proclamand ca "cel ce va ucide un om, sa se omoare" (Leviticul 19, 21; Exod 21, 12), criminalul primea aceeasi pedeapsa din partea "razbunatorului sangelui" (Numeri 25, 18), care putea fi o ruda mai apropiata a victimei. Daca crima a fost savarsita fara voia ucigasului, acesta se putea retrage in una din cele sase cetati de azil, iar daca batranii cetatii vor aprecia nevinovatia faptei, razbunatorul sangelui trebuia sa renunte la aplicarea legii talionului (Deuteronom 19, 2).

Pentru a intelege mai bine cat de mult pretuia organizatia teocratica a lui Israel viata, e de ajuns sa ne amintim ca, pentru un cadavru gasit undeva pe camp, judecatorii si batranii cetatii apropiate organizau o ancheta speciala, iar .preotii, fiii levitilor. (Deuteronom 21, 5) aduceau o juninca ca jertfa de ispasire, in timp ce .toti batranii cetatii aceleia, care sunt mai aproape de cel ucis, iti spalau mainile asupra capului junincii celei junghiate in rau si graind, spuneau: "Mainile noastre n-au varsat sangele acesta si ochii nostri nu au vazut" (Deuteronom 21, 6.9).

Aspectul de prevenire a crimei proclamat de Mantuitorul

Spre deosebire de cele pana aici aratate, vom vedea ca Mantuitorul ia o atitudine preventiva fata de ucidere, abordand-o dintr-o perspectiva duhovniceasca, sub mai multe aspecte:

1. Referindu-se in mod expres la porunca prin care se opreste savarsirea uciderii, Mantuitorul spune in Predica de pe Munte: .Ati auzit ca s-a zis celor de demult: sa nu ucizi, caci cel ce va ucide, vrednic este de judecata; Eu insa va spun: oricine se manie pe fratele sau, vrednic va fi de judecata; si cel ce-i va zice fratelui sau: netrebnicule! vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cel ce-i zice: nebunule! vrednic va fi de gheena focului. (Matei 5, 21.22).

Dupa cum vedem, Mantuitorul apreciaza ca uciderea este un efect al maniei. De aceea, El merge mai in adanc, propunand curatirea inimii de manie, "fiindca din launtru, din inima oamenilor, ies gandurile rele, desfranarile, hotiile, omorurile". (Marcu 7, 21.22).

O inima eliberata de manie, nu numai ca nu va cauta ura si razbunarea, ci din iubire se va adresa semenului cu respect: ca fata de demnitatea chipului lui Dumnezeu existent in persoana oricarui om.

Daca cel ce ucide este vrednic de judecata, tot la fel va fi si cel ce-si va desconsidera semenul, spunandu-i: "netrebnic" sau "nebun". Cuvantul ebraic "racha" inseamna mai putin de cum am spune in romaneste "tampit" sau "prost"; ar fi mai mult un apelativ de dispret, cum am zice: "ei, mai!". Cuvantul "nebun", inseamna lipsit de minte, de judecata clara, de luciditate. In acele timpuri avea sensul unei constiinte religioase ce se abatea grav de la pietate. Era cea mai cumplita abatere de la comuniunea cu Dumnezeu, prin nerecunoasterea Lui. Numai "nebunul zice in inima sa: nu este Dumnezeu" (Psalmul 8, 1).

De aici vedem ca Mantuitorul opreste orice focar al maniei indreptata spre viata semenului, interzicand orice forma de dispret sau de desconsiderare la adresa lui.

2. Daca nu accepta mania, Mantuitorul recomanda iertarea fata de greseala semenului. Nicidecum ranchiuna, ci "iertarea din toata inima", adica uitarea (Matei 18, 35). Nici jertfa adusa lui Dumnezeu nu va fi primita daca "mai intai nu te impaci cu parasul tau" (Matei 5, 23.26); si nici Dumnezeu nu-ti va ierta pacatele, decat in functie de iertarea pe care noi o acordam gresitilor nostri (Matei 6, 12.15).

3. Mania, ura si ranchiuna se sting complet din suflet atunci cand vor fi inlocuite cu iubirea fata de dusman. Aceasta este chezasia puritatii sufletului a gandului si a simtirii. Este dovada cea mai graitoare a asemanarii cu Parintele nostru cel din ceruri, care face ca soarele Sau sa rasara si peste cei rai si peste cei buni si face sa ploua peste cei drepti si peste cei nedrepti. (Matei 5, 44.48).

4. Pe de alta parte, Mantuitorul arata ca exista si o ucidere a sufletului, nu numai a trupului. La fel, Mantuitorul face deosebirea dintre uciderea directa si cea indirecta. Aceasta este sminteala  (Matei 18, 6-10), cand cineva este ispitit sau indemnat spre pacat sau cand prin atitudinile adoptate fata de altcineva, ii deruteaza drumul cel drept al vietii, "ispitindu-l" sa apuce pe caile pacatului, a carui "rasplata este moarte" (Romani 6, 23).

5. Mantuitorul nu numai ca ne-a aratat cum sa prevenim uciderea, ci mai mult, ne-a oferit si puterea sa o depasim. El ne-a fagaduit duhul pacii Sale zicand: "Pacea mea va las, pacea mea va dau. Nu precum da lumea va dau Eu. Sa nu se tulbure inima voastra, nici sa se spaimante" (Ioan 14, 27). Cel ce se impartaseste de duhul pacii lui Hristos, va fi asemenea Lui, "Invatand de la El sa fie bland si smerit cu inima" (Matei 11, 29), "ramanand in iubirea Lui" (Ioan 15, 9).

6. Patrunsi de duhul iubirii lui Hristos, cei ce i-au urmat Lui, au invatat de la Apostoli si au aratat lumii "Ingaduinta lor" (Filipeni 4, 5).

In concluzie, putem spune ca nu numai crima, ci si violenta este considerata in morala crestina pacat strigator la cer. De aici rezulta clar ca, daca violenta este pacat strigator la cer, crestinismul este prin excelenta religia non violentei. De fapt evlavia crestina insasi are acest caracter. Daca "Hristos este pacea noastra" (Efeseni 2, 14), cei ce sunt ai lui Hristos, sunt patrunsi de duhul vietii Lui, ceea ce inseamna ca evlavia crestina, ca invatatura si viata, fiind strabatuta de duhul vietii lui Hristos, devine realitate in faptele celor ce-I urmeaza Lui.

Sorin Cosma

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 8438

Voteaza:

Crima si violenta 5.00 / 5 din 1 voturi.

Cuvinte cheie:

violenta ura crima mania

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE