Cum credem in Dumnezeu? Greu sau usor?

Cum credem in Dumnezeu? Greu sau usor? Mareste imaginea.

Nu putini sunt cei care zic: "Daca am fi fost noi in zilele Apostolilor si ne-am fi invrednicit sa-L vedem pe Hristos ca aceia, am fi crezut cu putere mare, am fi devenit si noi sfinti ca si aceia." Acest gand se cuibareste mai ales in mintile intunecate, lipsite de harul lui Dumnezeu.

De acest intuneric al mintii erau cuprinsi si fariseii din vremea Mantuitorului Iisus Hristos, carora, spre indreptare, El le-a zis: "Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca ziditi mormintele proorocilor si impodobiti pe ale dreptilor, si ziceti: De am fi fost noi in zilele parintilor nostri, n-am fi fost partasi cu ei la varsarea sangelui proorocilor. Astfel, dar, marturisiti voi insiva ca sunteti fii ai celor ce au ucis pe prooroci. Dar voi intreceti masura parintilor vostri!" (Matei 23, 29-32).

Ispita de a zice "daca am fi trait noi in cutare vreme, am fi facut cutare lucru" ii paste pe toti aceia care duc o viata comoda si delasatoare. Pentru cei care primesc astfel de ganduri este mai comod sa creada ca astazi este mai greu decat atunci si ca doar prea putini mai reusesc sa creada sau sa traiasca potrivit Evangheliei lui Hristos, decat sa incerce sa implineasca in viata lor poruncile lui Dumnezeu, una cate una. Unii ca acestia, atunci cand nu isi spovedesc aceste gandurile, ajung inselati si (tot mai) departe de Dumnezeu.

Iisus Hristos, ieri si azi si in veci, este acelasi !

Sfantul Apostol Pavel spune: "Iisus Hristos, ieri si azi si in veci, este acelasi!" (Evrei 13, 8). Cel ce a grait atunci, Acelasi este cu Cel care graieste si astazi, prin Sfanta Evanghelie; caci, daca Cel din vechime si Cel de acum nu este Acelasi, fiind Dumnezeu deopotriva si intru toate, El nu ar fi fost vrednic de crezare nici atunci, nici astazi; iar daca El a fost vrednic de crezare atunci, El este, cu siguranta, si astazi.

Unii oameni, chiar dintre cei care merg la biserica, spun: "Nu este acelasi lucru faptul de a-L fi vazut pe Acela atunci cu faptul de a-L auzi acum, numai prin cuvintele Lui, si de a fi invatati de catre altii cele privitoare la El si la Imparatia Lui."

Acestora le da cuvant Sfantul Simeon Noul Teolog, care zice: "Eu spun ca ceea ce este acum nu e deloc acelasi lucru cu ceea ce era atunci, caci ceea ce e acum e mult mai mult si ne duce mult mai usor spre o credinta si o certitudine si mai mare, mai presus decat faptul de a-L fi vazut si auzit atunci trupeste. El aparea iudeilor celor nerecunoscatori ca un om de jos, iar acum este propovaduit Dumnezeu adevarat.

Atunci era socotit ca un om oarecare intre ceilalti oameni, stricacios si muritor, si lucru mare era a recunoaste intr-un trup omenesc pe Dumnezeu Cel fara chip si nevazut, Care in El a luat chip in mod neschimbat si nemutat, si a fost vazut om intreg, neavand nimic mai mult fata de ceilalti oameni in cele vazute (...) si facand toate cele omenesti, afara de pacat. Lucru mare era a-L vedea asa si a crede ca Acesta este Dumnezeu, Care a facut insusi cerul si pamantul si toate cele dintr-insele."

"Cel care-L aude acum strigand in fiecare zi, prin Sfintele Evanghelii, si vestind voia Tatalui Lui Celui binecuvantat, si nu-L asculta cu frica si cu cutremur (Efeseni 6, 5), si nu pazeste cele poruncite de El, n-ar fi suportat nicidecum sa creada in El, chiar daca ar fi fost de fata, L-ar fi vazut si L-ar fi auzit invatand; mai mult, teama mi-e ca, necrezand defel, l-ar fi hulit, socotindu-L potrivnic lui Dumnezeu si nu Dumnezeu adevarat."

Avand inaintea noastra atatia sfinti, de peste doua mii de ani, se cuvine sa credem in Dumnezeu in mod simplu si curat, fara a mai primi atat de usor ispita indoielii si a lenevirii sufletesti. Mai usor se crede astazi, deci, decat se credea in timpul Mantuitorului. Sa fim convinsi de lucrul acesta! Daca astazi nu avem credinta statornica, cu atat mai mult nu am fi avut in primele secole, cand cei care-L marturiseau si credeau in Iisus Hristos erau omorati cu o violenta iesita din comun.

"Aduceti-va aminte de mai-marii vostri, care v-au grait voua cuvantul lui Dumnezeu; priviti cu luare aminte cum si-au incheiat viata si urmati-le credinta. Iisus Hristos, ieri si azi si in veci, este acelasi" (Evrei 13, 7-8).

Teodor Danalache

Despre autor

Teodor Danalache Teodor Danalache

Senior editor
718 articole postate
Publica din 30 Iulie 2009

07 Decembrie 2013

Vizualizari: 2997

Voteaza:

Cum credem in Dumnezeu? Greu sau usor? 5.00 / 5 din 5 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE