O caracteristica fundamentala a desavarsirii umane este denuntarea raului, indiferent de forma sa de manifestare. Un model gasim in persoana Sfantului Ioan Botezatorul. Astazi (marti, 24 iunie, n.a.) cinstim Nasterea sa. Bine ar fi daca i-am putea urma in frumoasa nebunie a curajului denuntarii.

Exista doua mari tipuri de denuntare a raului: denuntarea exterioara, cand raul este condamnat public si denuntarea interioara, un auto-denunt in fata propriei constiinte. Ambele au ca efect identificarea si parasirea raului. Insa denuntul exterior nu functioneaza corect fara cel interior. mai precis, nu poti sa demasti raul din jurul tau pana nu ai terminat mai intai cu cel din tine. Doar asa, denuntul public poate ajuta si folosi societatii. Altfel, el se transforma in concurs de acuze si scandal pe dosare si „scheleti in dulap”. Nu poti scoate eficient paiul din ochiul aproapelui tau daca nu ai invatat temeinic sa scoti barna din propriul ochi. Un bun model in acest sens este Sf. Ioan Botezatorul. Predica sa publica arata atat curajul de a denunta raul cat si priceperea de a oferi solutii eficiente.

Cuvintele sale aveau rostul de a trezi constiintele corupte. „Pui de vipere”, „pocaiti-va”, „aruncarea in foc” sunt cateva expresii consemnate in Biblie, pe care Sf. Ioan le adresa celor ce aveau nevoie de indreptare. Scutiti de asemenea „gingasii” nu erau nici aristocratii timpului, fariseii si saducheii si nici macar tetrarhul Irod Antipa, care luase de nevasta pe cumnata sa, Irodiada. De altfel, osandirea in public a acestei relatii va fi si motivul pentru care Sf. Ioan va fi martirizat. Nimic nou sub soare insa. Asemeni Sf. Ioan au patit multi din cei ce au demascat in mod public raul, viciul si coruptia. Aceasta nu face decat sa puna si mai mult in lumina curajul de a sluji Adevarului, nu minciunii. Dar nu poate oricine, desi toti suntem chemati.

Pentru a reusi, trebuie mai intai sa te cureti pe tine insuti de coruptie si tendinta de a negocia Adevarul. In lumea noastra, tacerea se poate cumpara si negocia, doar pentru simplul motiv ca in noi zac aliatii coruptiei morale: parvenitismul, comoditatea, confortul, pozitia sociala, conditionarile materiale, interesul propriu sau de grup etc. D-abia cand vom curati „partea din interior a paharului”, abia atunci vom reusi sa curatam si pe cea din exterior. „In lupta voastra cu pacatul, nu v-ati impotrivit inca pana la sange” scria Sf. Pavel celor ce se plangeau ca lupta cu raul este grea si produce suferinta si neplaceri. In alt loc, arata clar cu cine trebuie dusa aceasta lupta: „Caci lupta noastra nu este impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva incepatoriilor, impotriva stapaniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii, care sunt in vazduh.”

Cu alte cuvinte, minciuna, manipularea, viclenia, „tovarasiile rele” sunt cele ce trebuiesc evitate, daca vrem sa reusim desavarsirea noastra si a celor din jur. In acest context, denuntarea Mafiei ca fiind „excomunicata”, din partea Papei Francisc nu poate decat sa aduca o speranta in sufletele celor ce asteapta din partea oficialitatilor masuri mai clare si mai ferme pentru eliminarea relelor sociale. Am vazut intr-o filmare ca nici nu incepuse bine Papa sa vorbeasca despre „adorarea raului si dispretul pentru binele comun” pe care le reprezinta 'Ndragheta calabreza, ca cei aflati acolo si incepusera sa aplaude. Este usor de inteles, daca tinem cont ca astfel de structuri mafiote iau in stapanire nu grupuri izolate de oameni, ci intregi tinuturi si structuri administrative. In acest caz, viata cotidiana poate deveni un iad. Chiar daca demersul Papei ar putea fi apreciat ca simplu gest de imagine, ramane remarcabil faptul ca, dupa 20 de ani de la declaratia Papei Ioan Paul al II-lea, un alt Papa a avut curajul de a denunta in public actiunile crimei organizate. La noi, situatia pare ireala si rasturnata. Denuntul public a ajuns aproape un sport national, mai ales in lumea politica, mass-media fiind inundata de declaratii taioase si alarmiste la adresa pericolului in care sunt puse adevarul, corectitudinea, cinstea si onoarea. Noi chiar avem inflatie de denunturi si denuntatori. Uneori, cu inregistrari video si stenograme.

Din pacate, efectele nu sunt pe masura, caci faptele cotidianului adeseori nu sunt decat sursa de alimentare a noi denunturi. Tindem sa devenim o natiune captiva in rele, asemeni soarecelui care alerga intr-un cilindru si nu ajunge nicaieri. Nu producem decat un masiv circ mediatic, uneori cu impact planetar (vezi recentul caz in care este implicat fratele presedintelui) si, totodata, palide rezultate in domeniul indreptarii concrete a ceea ce numim, generic, „stat de drept”. Paradoxal insa, avem o zona in care se tace mai mult decat „asurzitor”: zona clericala. Daca s-ar face un clasament al luarii de pozitie in privinta curajului de a denunta raul, mi-e teama ca noi, clericii, am ocupa rusinoase locuri ultime. Majoritatea predicilor noastre sunt adeseori simple repetari din manuale, inutile plimbari ale auditoriului prin praful istoriei sau exemple grave ale practicarii limbajului de lemn. Uneori, din dorinta de indrepta lucrurile, se pornesc „razboieli” isterice si panicarde contra unor dusmani iluzorii. Desigur, sunt si exceptii, care reusesc sa decripteze cotidianul duhovnicesc pe intelesul credinciosilor, dar tocmai aici e problema: vorbim despre exceptii si nu despre regula. Se pare ca frica de a „deranja” prin polemici pe anumite subiecte este mai puternica decat curajul de a demasca raul din societate. Oare de ce? „Nu ne intereseaza” n-ar fi un raspuns convingator pentru Sf. Ioan Botezatorul.

(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)