De ce Biserica binecuvanteaza kalasnikov-ul?

De ce Biserica binecuvanteaza kalasnikov-ul? Mareste imaginea.

Inventatorul celei mai folosite arme din lume, Mihail Kalasnikov, s-a convertit la Ortodoxie cu doar 3 ani inainte de a pleca la Domnul. Printre framantarile „nasterii de Sus” s-a aflat si durerosul gand ca arma inventata de el a folosit la uciderea a milioane de oameni. Patriarhia Rusa a explicat insa ca arma isi are rostul ei. Apare o posibila dilema: De ce Biserica binecuvanteaza armele si armata?La prima vedere, arma pare o unealta de agresiune, o cale a violentei, o prevestire a mortii. Putini sunt cei care, vazand prima data o arma in viata lor, nu se simt amenintati.

Si totusi… depinde foarte mult cum o privesti. Arma nu este doar un mijloc de atac, ci si o cale de aparare. Probabil ca cei ce sunt mai violenti si razboinici din fire vad in arma un mijloc de atac. Dar sunt convins ca sunt destui cei care se simt mai protejati in preajma unei arme. Acestia sunt, de regula, mai pasnici. Acesta este exact rolul firesc al unei arme. Nu sa atace, ci sa apere. Nu sa provoace, ci sa previna. Nu sa nasca razboiul, ci sa aduca pacea. Cu un pret teribil de dureros si cred ca nedorit de nimeni: rana, eventual moartea. La limita am putea spune ca o arma este gandita sa raneasca sau sa ucida doar pe cel ce se aseaza dinadins in calea sau impotriva ei.

Adica pe cei ce doresc sau provoaca razboiul. Armele apar ca unelte ale activitatii umane din cele mai vechi timpuri ale umanitatii. La fel si dubla lor folosire: in interesul si impotriva omului. Pentru procurarea hranei sau pentru agresarea semenului. Nu stim exact cand a avut loc intoarcerea armelor asupra semenului, dar Biblia consemneaza momentul primei crime: „Cain s-a aruncat asupra lui Abel, fratele sau, si l-a omorat.” Nu ni se spune cum a ucis, cu mainile goale sau nu. Dar nici nu este important, caci tehnologia nu este decat o prelungire a vointei umane. Astazi se cunoaste foarte bine din artele martiale ca o lovitura de mana sau picior, bine tintita, poate curma viata aproapelui. Asadar, pana la a discuta de armele clasice, posibil ca omul sa fi descoperit ca cele mai la indemana arme sunt propriile maini si picioare. Prin urmare, este bine sa analizam intentia de folosire a armelor. In Vechiul Testament apar arme, in diversitatea lor tehnologica, fiind descris un intreg arsenal: pietre (celebra piatra lui David care l-a ucis pe uriasul Goliat), sabii, lanci, sulite, topoare, scuturi, arcuri, platose, trambite, care, calareti etc. Citim despre „vitejii din vechime” de pe vremea lui Noe; despre garzile si comandantii Egiptului; despre armata poporului ales, Israel, constituita chiar din vointa lui Dumnezeu, prin Moise; despre razboaiele poporului ales cu popoarele pagane. Ba exista chiar porunca lui Dumnezeu ca atunci cand poporul Israel va fi „aproape de lupta, sa vina preotul si sa vorbeasca poporului si sa-i spuna: Asculta, Israele, voi astazi intrati in lupta cu dusmanii vostri; sa nu slabeasca inima voastra, nu va temeti, nu va tulburati, nici nu va inspaimantati de ei. Ca Domnul Dumnezeul vostru merge cu voi, ca sa se lupte pentru voi cu dusmanii vostri si sa va izbaveasca.” Lucrurile sunt si mai complicate in privinta uciderii. Desi porunca a sasea este clara: „Sa nu ucizi!”, lucrurile se nuanteaza atunci cand tot intre poruncile evreilor citim despre uciderea anumitor pacatosi: hulitorii, idolatrii, asasinii, calcatorii Sabatului, batausii sau hulitorii parintilor, vanzatorii de frati, vrajitorii, spiritistii, preadesfranatii, incestuosii, zoofilii. Principiile ce guvernau Legea Veche erau doua si foarte clare: „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mana pentru mana, picior pentru picior, arsura pentru arsura, rana pentru rana, vanataie pentru vanataie” si „Pierde deci raul din mijlocul tau.” Prin urmare, uciderea cuiva era permisa in ideea pedepsirii si prevenirii extinderii pacatului. Pentru aceasta si razboiul va fi aprobat, in Vechiul Testament, ca mijloc ultim (dar nedorit) de rezolvare a neoranduielii.

Este si motivul pentru care Biserica va face, mai tarziu, deosebirea intre razboiul de atac si cel de aparare. In Noul Testament, situatia armatei nu se va schimba prea mult. Sf. Ioan Botezatorul va arata ca, in civilizatia indreptarii spirituale prin pocainta, armata nu dispare, ci isi mentine rolul ei protector: „Si il intrebau si ostasii, zicand: Dar noi ce sa facem? Si le-a zis: Sa nu asupriti pe nimeni, nici sa invinuiti pe nedrept, si sa fiti multumiti cu solda voastra.” Asadar, armele nu trebuiau folosite pentru asuprirea aproapelui ci pentru apararea lui. Mai departe, Insusi Hristos va diferentia intre doua mari abordari in privinta armelor. Prima se fundamenteaza pe civilizatia ideala, cea a harului Duhului Sfant, in care toate traiesc in armonie si pace, cand nu mai este nevoie nici de punga (finante), nici de traista (inmagazinare, acumulare) nici de incaltaminte (siguranta transportului) nici de sabie (domnia pacii). A doua abordare tine cont de realitatile unei lumi decazute moral, cea a luptei dintre bine si rau si a amenintarilor distructive la adresa fiintei umane, cand este nevoie de toate: „Acum insa cel ce are punga sa o ia, tot asa si traista, si cel ce nu are sabie sa-si vanda haina si sa-si cumpere.” De altfel, Hristos se raporteaza la sabie prin doua posibile pozitii, diametral opuse. Odata spune: „Nu socotiti ca am venit sa aduc pace pe pamant; n-am venit sa aduc pace, ci sabie.”, referindu-se desigur la scandalul, tensiunea si lupta spirituala dintre bine si rau la care suntem toti chemati, dar care uneori degenereaza in agresiuni si violente asupra aproapelui. Stiind aceasta tendinta degenerativa, Hristos nu va incuraja fanatismul si extremismul religios, care foloseste sabia pe post de „arma de convingere”.

De aceea, in ceasul prinderii Sale, va prezenta cea de-a doua pozitie, menita sa o completeze pe prima: „Intoarce sabia ta la locul ei, ca toti cei ce scot sabia, de sabie vor pieri.” Astfel, sabia devine solutia prin care se anihileaza sabia, in lipsa pacii. De aici, utilitatea prezentei sabiei, dar fara nevoia de a fi folosita. Exact ca in cazul prezentei educative a batului, chiar daca nimeni nu doreste lovirea copilului cu el. Doar spre luare-aminte. In fine, Sf. Pavel va da o definitie cuprinzatoare asupra sabiei dregatorului, adica, pe limbajul nostru, asupra armatei statale sau asupra autoritatilor insarcinate cu ordinea si siguranta publica: „Caci dregatorii nu sunt frica pentru fapta buna, ci pentru cea rea. Voiesti, deci, sa nu-ti fie frica de stapanire? Fa binele si vei avea lauda de la ea. Caci ea este slujitoare a lui Dumnezeu spre binele tau. Iar daca faci rau, teme-te; caci nu in zadar poarta sabia; pentru ca ea este slujitoare a lui Dumnezeu si razbunatoare a maniei Lui, asupra celui ce savarseste raul.” Bine ar fi ca toate autoritatile de Stat sa inteleaga aceasta divina menire a lor, iar armele sa foloseasca umanitatii doar prin prezenta lor, fara a fi nevoie de utilizarea lor. De altfel, prezenta slujitorilor Bisericii in randurile armatei are tocmai menirea de a-i reaminti acesteia scopul ei divin: sa pazeasca pacea, echilibrul si armonia dintre oameni, ca daruri ale lui Dumnezeu peste umanitate.

Daca planeta ar fi locuita numai de sfinti, armata ar trebui sa se desfiinteze, iar daca toti oamenii ar trai pasnic, n-am mai fi nevoie de armata. Prin urmare, e bine ca preotii sa reaminteasca acest lucru si armatei, astfel incat aceasta sa nu fie folosita in scopuri de agresare si dominare asupra altora. Astfel, in viziunea Bisericii, singurul rol justificat al armei este cel de aparare, fie si numai prin simpla ei prezenta. Fie ca aparam existenta unui neam, independenta sau alte valori ale integritatii si demnitatii umane, arma nu poate agresa pe creatorul ei, omul, ci are menirea doar de a-l apara de posibilele violente sau de a-l indrepta pe cel ce doreste razboiul. Aceasta deoarece, din pacate, exista si suflete slabe, ce pot vedea in arma o solutie de rezolvare rapida a unor frustrari sau insuccese personale. Acestia au nevoie de un bat al indreptarii, fara de care nu pot intelege panta periculoasa pe care vor sa o apuce. De aceea, posesia unei arme presupune si responsabilitatea aratarii sau folosirii ei. Biserica binecuvanteaza doar arma pacii, ca unealta prin care se anihileaza arma agresivitatii si a distrugerii umane.

(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)

.

Despre autor

Eugen Tanasescu Parintele Eugen Tanasescu

Senior editor
184 articole postate
Publica din 11 Decembrie 2016

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 1108

Voteaza:

De ce Biserica binecuvanteaza kalasnikov-ul? 3.00 / 5 din 2 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE