De dragul Parintelui Mitropolit Bartolomeu Anania

De dragul Parintelui Mitropolit Bartolomeu Anania Mareste imaginea.

A intrat in traditia si constiinta credinciosilor ortodocsi ca anumitor Parinti ai Bisericii, chiar daca nu au fost martiri sau sfinti, sa li se acorde o importanta deosebita fiind omagiati sau comemorati in anumite momente ale anului, fie ca ziua respectiva se refera la data nasterii sau la momentul plecarii la Domnul a respectivului Parinte. Multi dintre credinciosi ii poarta pe acesti Parinti in inimile si sufletele lor, nu numai aici, in aceasta viata pamanteasca, ci ii duce cu ei dincolo, in vesnicie, pentru ca potrivit marelui duhovnic al Transilvaniei, dar nu numai, Parintele Teofil Paraianu, “persoana care reuseste sa patrunda in sufletul tau, nu o mai poti scoate de acolo, ci mergi cu ea in vesnicie”.

Asa s-a intamplat si cu Parintele Bartolomeu Anania fostul mitropolit al Clujului, al Albei, al Crisanei si al Maramuresului, care a patruns in sufletele multor credinciosi ortodocsi. Multi dintre credinciosii ortodocsi s-au apropiat de mitropolit, mai intai, prin predica si apoi l-au cunoscut pe omul si scriitorul Valeriu Anania si l-a descoperit pe Parintele duhovnicesc Bartolomeu. De fapt, personal, domnia sa a facut referiri la faptul ca trebuie sa facem distinctie intre scriitorul, poetul Valeriu Anania si monahul Bartolomeu, mentionand ca el nu are vocatie mistica, ca personalitatea sa a avut doua ipostaze: Valeriu (numele de botez) si Bartolomeu care s-au intrepatruns asa cum si cerul si pamantul s-au regasit in aceeasi persoana. Anul acesta, la 31 ianuarie, se implinesc trei ani de la plecarea la Domnul a scriitorului, poetului, dramaturgului, teologului, apologetului, revolutionarului, carturarului si duhovnicului - Arhiepiscopul si Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania.

Cu acest prilej, in multe din Bisericile Ortodoxe din Transilvania, dar nu numai, vor avea loc comemorari si slujbe religioase de pomenire a Parintelui Mitropolit Bartolomeu Anania. De pilda, sambata, 1 februarie 2014, Mitropolitul Bartolomeu va fi comemorat in Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului. De asemenea, va fi organizat un moment comemorativ in Muzeul de la subsolul Catedralei mitropolitane din centrul orașului Cluj-Napoca.Parintele Bartolomeu s-a nascut la 18 martie 1921, in comuna Glavile, judetul Valcea, intr-o familie cu traditie preoteasca, a primit la botez numele de Valeriu Anania. Dupa scoala primara in satul natal, a studiat la Seminarul Central din Bucuresti (1933-1941), dar si la liceele “Dimitrie Cantemir” si “Mihai Viteazul” din capitala, luandu-si bacalaureatul la acesta din urma, in 1943.A facut studii teologice la Facultatea de Teologie din Bucuresti si la Academia Teologica din Sibiu, obtinand titlul de licentiat in teologie (1948). Frecventeaza doi ani cursurile Facultatii de Medicina si, in paralel, cele ale Conservatorului din Cluj, fiind exmatriculat in 1947, pentru rolul avut in miscarile studentesti din mai-iunie 1946. A fost tuns in monahism la 2 februarie 1942, la manastirea “Antim” din Bucuresti, unde a fost si hirotonit ierodiacon.

Valeriu Anania a ocupat succesiv functii de intendent al palatului patriarhal (1948-1949), inspector patriarhal pentru invatamantul bisericesc (1949-1950), asistent la catedra de Istorie Bisericeasca de la Institutul Teologic din Bucuresti (1950-1951), decan al Centrului de Indrumare Misionara si Sociala a Clerului, Curtea de Arges (1951-1952), director al Bibliotecii patriarhale (1952-1958, 1964-1965).Bartolomeu Anania a fost arestat prima data, in vara anului 1941, in contextul inmormantarii unui legionar notoriu pe atunci, fara sa fi fost participant efectiv la eveniment. Doua trei saptamani a fost eliberat fara nici o pedeapsa, dar in cazierul sau a ramas fisa cu calificativul ‘legionar’. In luna iunie 1946 a condus greva studenteasca antirevizionista si anticomunista, dupa care a urmat un sir lung de arestari si expulzari.In 1958 a fost condamnat la 25 de ani munca silnica pentru “uneltire contra ordinei sociale” si inchis la Jilava, Pitesti si Aiud.

A fost eliberat in 1964, odata cu amnistia tuturor detinutilor politici. A ocupat, succesiv, mai multe functii in cadrul Arhiepiscopiei Misionare Ortodoxe Romane din America si Canada (din 1965), iar in anul 1967, a fost hirotonit ieromonah de catre Arhiepiscopul Victorin, acordandu-i-se din partea Sfantului Sinod rangul de arhimandrit.Dupa intoarcerea din Statele Unite (1976) si pana la pensionare, survenita in 1982, este director al Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane. In anul 1982, s-a retras la Manastirea Varatic, pentru a se dedica scrisului.La 21 ianuarie 1993, Sfantul Sinod l-a inscaunat Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului. La 25 martie 2006 a fost instalat oficial ca mitropolit de catre un sobor de ierarhi, in frunte cu Prea Fericitul Patriarh Teoctist, in proaspata Mitropolie a Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, cu sediul la Cluj-Napoca.

La 13 decembrie 2010, mitropolitului Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, Bartolomeu Anania, i-au fost inmanate, la resedinta mitropolitana din Cluj-Napoca, de catre presedintele Academiei Romane, Ionel Haiduc, titlul si insemnele de membru de onoare al Academiei Romane. In discursul rostit cu acest prilej, academicianul Ionel Haiduc a subliniat ca un astfel de gest s-ar fi impus mai de mult, fiind acordat ca o recunoastere a valorii intregii opere literare si teologice a ierarhului si omului de litere Bartolomeu Valeriu Anania.In unul dintre jurnalele sale, "De dincolo de ape", scriitorul Valeriu Anania isi marturiseste crezul sau scriitoricesc, iar monahul Bartolomeu face o pledoarie a credintei depline in neam, Dumnezeu si om.„Cred in scanteia divina a omului si in capacitatea lui de a infrange raul din lume, cred in frumusetea, bunatatea si adevarul sau, in putinta lui de a se depasi pana la jertfa si sfintenie, cred in libertatea, in forta creatoare, in iubirea, lacrima si bucuriile lui. Cred in vigoarea si trainicia neamului meu, in ascendentul sau spiritual asupra istoriei, cred intr-o pace finala a omenirii. Mai cred in omenia lui Dumnezeu si in talentul greierilor de a-mi inspira duiosii natale.” Asadar, intreaga opera a carturarului si teologului Bartolomeu Anania, asa cum este ea, aceasta se vrea si se propune a fi o marturie nu numai a unei lumi, ci si a unui suflet. E vorba de sufletul marelui Om - Arhiepiscopul si Mitropolitul Bartolomeu Anania, caruia ii facem vesnica pomenire din neam in neam.

Parintele nostru, Bartolomeu Anania, din ceruri, de acolo unde te afli, roaga-te pentru noi pacatosii! Amin!

Doamne, ajuta!

Stefan Popa

Despre autor

Stefan Popa Stefan Popa

Senior editor
301 articole postate
Publica din 28 Septembrie 2012

30 Ianuarie 2016

Vizualizari: 2661

Voteaza:

De dragul Parintelui Mitropolit Bartolomeu Anania 5.00 / 5 din 1 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Stefan PopaPostat la 2014-01-31 10:50

    "Din experienta mea si a altora de care m-am folosit va dau acest sfat: cand ajungi in fundul prapastiei sa nu disperi, iar daca ai ajuns in varful Muntelui, sa nu ametesti. Si sa stiti ca acesta de-a doua primejdie este mai mare decat cea dintai. Pt. ca in fundul prapastie apelezi la rugaciune ca izvor de Putere. Cand ai ajuns in varful Muntelui, uiti de ea!"

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE