De ce sa ne iubim dusmanii? Pentru ca raul sa devina bine

De ce sa ne iubim dusmanii? Pentru ca raul sa devina bine Mareste imaginea.

Ce motive avem pentru a-i iubi pe cei ce ne duşmănesc? Aparent, niciunul. În realitate sunt câteva. Fiecare dintre acestea are logica sa proprie, iar dacă le luăm împreună, vom înţelege că ele sunt maximumul gândirii pozitive, prin care umanitatea se poate salva de ea însăşi.

Evanghelia acestei Duminici ne aduce în atenţie „cununa” creştinismului: iubirea vrăjmaşilor. Toate regulile creştinismului nu au decât un singur scop: dobândirea virtuţii iubirii. Iar aceasta se desăvârşeşte prin iubirea celui ce te duşmăneşte. Numai aşa, putem să stăvilim perpetuarea răului în lume şi realizarea armoniei sociale, atât de mult dorită.

Ce motive avem însă pentru a practica aşa ceva, într-o lume din ce în ce mai revanşardă?! Să le luăm pe rând:

1. Pentru că noi înşine ne dorim binele. Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea, este principiul de la care plecăm în aventura de a iubi pe cel ce ne urăşte. El exprimă, în mod logic, faptul că nimeni nu-şi doreşte răul. Atunci, de ce ar dori răul semenului său?

Totodată, obţinem un mijloc prin care putem evita eventualele duşmănii. Dacă vrei ca ceilalţi să nu-ţi facă răul, nu le face nici tu rău. Însă nu este suficient, deoarece răul nu apare în lume doar ca o reacţie la rău. Uneori, pleacă din noi înşine. De aceea, acest motiv este necesar, dar nu suficient, cum chiar Hristos spune mai departe: ce folos avem dacă face binele doar celor ce ne fac bine? Răul va fi limitat, dar nu va fi eliminat.

2. Pentru că cel ce ne vrea răul este un semen de-al nostru. Când răul pleacă din noi înşine, el este doar manifestarea unei serioase neînţelegeri a binelui. Dacă nimeni nu-şi doreşte răul, apariţia lui nu poate fi decât consecinţa unei erori de apreciere, a unui raţionament viciat într-un anume punct. Prin urmare, răul apare doar ca o iluzie că facem ceva bine.

Logica ne învaţă însă că atunci când cineva este într-o eroare, el trebuie ajutat să îndrepte lucrurile, pentru ca eroarea să nu se propage mai departe. În acest caz, oricine săvârşeşte răul nu trebuie condamnat ci, dimpotrivă, ajutat sau compătimit (în cazul absurd în care nici nu mai doreşte să fie îndreptat). Orice om care face ceva rău nu este altceva decât un semen de-al nostru aflat într-o eroare. De aceea, creştinul nu este chemat să osândească, ci să ajute pe semenul său.

3. Pentru că răutatea nu duce nicăieri. Ce poţi obţine bun din răutate? Nimic. Zero. Aceasta deoarece nici măcar răul nu există în sine. El nu este decât o deformare a binelui, o folosire nedreaptă a tuturor celor ce există în univers. Toate au fost făcute cu un scop bun, de aceea când nu-şi ating scopul, devin inutile. Răul este doar o inutilitate, un accident de apreciere a binelui.

4. Pentru că însuşi Dumnezeu ne iubeşte. Mulţi cred că Dumnezeu este gata să ne pedepsească pentru relele pe care le facem. Total greşit. Hristos afirmă Dumnezeu este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Tocmai din motivele spuse mai sus. Dacă noi, oamenii, nu dorim să ni se întâmple ceva rău, cum am putea crede că Dumnezeu ne-ar dori răul? Dumnezeu este iubire.

Din păcate, „pedepsele” pe care le primim adeseori nu sunt decât consecinţa logică şi firească a răului pe care îl săvârşim, fie asupra noastră înşine, fie asupra semenului, fie asupra naturii înconjurătoare. Uneori însă este foarte dificil de găsit această logică, datorită propriilor slăbiciuni.

O remarcă: sunt alţii care cred că Dumnezeu este dator să intervină pentru a stăvili răul din lume. Desigur că o poate face. Dar ar însemna să ne anuleze liberul arbitru. Ceea ce ar fi ilogic, întrucât Dumnezeu nu se poate contrazice pe el însuşi. Odată ce ne-a dat libertatea, n-ar fi absurd să ne-o anuleze?

S-ar putea spune că toate aceste idei sunt doar poveşti pentru adormit copii. N-ar fi decât concluzia greşită a trăirii într-o lume obsedată de răzbunare. Până şi justiţia lumească nu-şi propune răzbunarea asupra celui ce a greşit, ci implicarea lui într-un proces de penitenţă. Acesta este rostul penitenciarului, să fie o cale de îndreptare. Ca închisoare, el nu rămâne decât o încercare de oprire a propagării răului, dar nu şi una de transfigurare a omului.

Eu cred însă că iubirea celui ce ne doreşte răul îl poate salva şi pe el şi pe noi înşine. Personal, ceva mai bun de atâta nu găsesc. Este maximul de gândire pozitivă pe care o putem avea. Dacă ştiţi însă altă soluţie pentru a salva lumea de propria ei răutate, sunt gata să o ascult cu mare interes.


(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)

Despre autor

Eugen Tanasescu Parintele Eugen Tanasescu

Senior editor
184 articole postate
Publica din 11 Decembrie 2016

07 Octombrie 2014

Vizualizari: 651

Voteaza:

De ce sa ne iubim dusmanii? Pentru ca raul sa devina bine 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE