De la 'Vazut-am!' pana la 'Cred si marturisesc!'

De la 'Vazut-am!' pana la 'Cred si marturisesc!' Mareste imaginea.

Duminica de duminica prin harul lui Dumnezeu, ne indeamna duhul sa mergem si noi -precum altatadata femeile mironosite - a fi alaturi de Hristos. Ar trebui sa fim si noi mai ravnitori in a cauta, mai atenti in a asculta si mai dornici in a cerceta.



O strangere de inima am de fiecare data cand scriu, o frica ce-mi margineste cuvintele ma cuprinde, caci nu as vrea sa fiu si eu un "observator" patetic. Sunt putin vazator si cu atat mai mult, putin lucrator! Imi vin in gand cuvintele Parintelui Galeriu: "Noi, oamenii, suntem adesea cu neodihnita veghere la greselile unora fata de altii; le certam, le osandim; dar solutii salvatoare nu prea oferim, judecam fara sa vindecam".

Dar revenind acum la gandurile ce-mi bucura inima, incerc sa subliniez importanta ce o are curajul in ochii Domnului. Curajul de care a dat dovada si Sfantul Apostol Toma, curajul si barbatia ce caracterizeaza femeile mironosite…

Spun "curajul" de care a dat dovada Sfantul Apostol Toma, pentru ca este indemnat de "credinta buna" dupa cum se spune in troparul de la vecernie. Amintiti-va totusi si descrierea pe care o face Sf. Ev. Matei: "Iar cei unsprezece ucenici au mers in Galilea, la muntele unde le poruncise lor Iisus. Si vazandu-L, I s-au inchinat, ei care se indoisera…(Matei 28, 16-17), iar Sf. Ap. Si Ev. Ioan scrie: "….si zicand acestea, le-a aratat mainile si coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii vazand pe Domnul…iar Toma…nu era cu ei cand a venit Iisus". (Ioan 20, 20-24).

Deci nu era singurul care se impotmolea in logica pentru a crede in Inviere, caci si ceilalti faceau acelasi lucru…Este insa singurul care are curajul sa marturiseasca ca vrea sa atinga, sa puna degetul pe rana Mantuitorului, pentru a disparea orice urma de indoiala din sufletul lui! Si deoarece "Nimic nu este intamplator, ci totul este proniator" (Pr. Galeriu) - mai mult decat atat- prin atingerea ranilor si marturisirea lui, ne este comfirmata si invierea trupului!! Nu era duh Hristos, ci si cu trupul inviat!…

Si daca impreuna cu Toma marturisim: "Domnul meu si Dumnezeul meu!", acum mergem impreuna sa ne incredintam cum ca mormantul este gol!

Caci prezenta Lui in viata noastra este mai vie ca oricand, goliciunea mormantului devine dovada bucuriei si prezenta libertatii in creatia marginita de legile fizicii.

Traiesc cu credinta ca fiecare din noi in camara inimii lui a avut ocazia sa se intalneasca cu Hristos cel inviat, a avut posibilitatea sa pipaie ranile Lui, a avut si are taria sa marturiseasca pe Domnul. Dar daca transformarea ce vine prin Inviere ramana ascunsa in adancul mormantului sufletului meu, atunci marturisirea-mi este in zadar, credinta nelucratoare si viata lipsita de bucurie…

Sfintii Parinti deosebesc doua tipuri de credinta: prin ascultare si prin vedere. Prima credinta este inceputul si nedesavarsita, reprezinta dorinta de a cunoaste. A doua - cea prin vedere - este desavarsita, prin faptul ca reprezinta descoperirea ce fiecare din noi a avut-o candva, vazand prezenta vie a Lui Hristos in viata lui.

De fiecare data cand mergem la Sfanta Liturghie, avem ocazia de a vedea si noi din nou, mormantul gol a lui Hristos.

De fiecare data cand suntem prezenti prin lucrarea harului impreuna cu Sfintii Apostoli la cina cea de taina a Lui Hristos, dam viata dorintei de a fi alaturi de El. PREZENTA NOASTRA ESTE BUCURIA LUI, Trupul si Sangele Lui sunt impartasirea noastra din firea dumnezeiasca. Jertfa de pe Golgota devine izvor datator de viata inmiresmata.

De fiecare data cand ne intoarcem de la Biserica, avem ocazia si trebuie sa marturisim Invierea Lui Hristos pentru noi toti, dar si in viata noastra.

Asa ca, daca vom alerga la mormantul inimii noastre poate vom vedea Invierea, poate bucuria ne va da puterea sa o marturisim, iar marturisirea de care au nevoie toti cei din jurul nostru va straluci in intunericul ce ne inconjoara.

Suntem martori ai bucuriei si avem responsabilitatea de a o propovadui.
Suntem ucenici ai Lui Hristos, avem Iubirea ce ne calauzeste.
Suntem crestini, avem puterea de a trai in Hristos.

Arhim. Siluan Visan

.

Despre autor

Siluan Visan Arhim. Siluan Visan

Senior editor
153 articole postate
Publica din 01 Ianuarie 2011

01 Mai 2012

Vizualizari: 2257

Voteaza:

De la 'Vazut-am!' pana la 'Cred si marturisesc!' 5.00 / 5 din 3 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE