Deviatiile iubirii

Deviatiile iubirii Mareste imaginea.


Deviatiile iubirii

Cuvantul dragoste este folosit de regula in patru situatii diferite. Una dintre ele este legata de sexul opus, ca atractie naturala, alta este dragostea ca impuls spre celalalt, spre creatie, spre forme de existenta si de relatie mai inalte. A treia este prietenia sau dragostea prieteneasca. Iar a patra este dragostea care urmareste folosul altuia, iubirea celui ce este nevrednic de a fi iubit, a vrajmasului, avand ca model dragostea lui Dumnezeu pentru om. Fiecare experienta umana de iubire autentica este un amestec in diverse proportii a celor patru forme de dragoste.

De regula, in iubire plecam de la atractia fizica si nu doar pentru ca societatea noastra este fixata pe acest aspect, ci pentru ca de aici incepe existenta biologica a omului. Indiferent cat a decazut sexul in ochii societatii contemporane, el continua sa ramana lucrarea fundamentala a reproducerii umane, impulsul prin care se perpetueaza neamul omenesc si care - desi printr-un chip demonic al lui poate sa-l arunce pe om in abisurile deznadejdii - atunci cand este legat de o dragoste autentica, este capabil sa-l ridice de la deznadejde la extaz. Oamenii epocilor anterioare vedeau atractia fizica, dragostea si moartea ca pe o parte inseparabila a vietii. Numai in epoca noastra s-a reusit, intr-un anumita masura, izolarea atractiei fizice de celelalte elemente ale vietii, dandu-i acesteia intaietate si incredintandu-i sa poarte greutatea tuturor celor patru chipuri ale dragostei. Oricat am vulgariza atractia fizica in literatura si in teatru, si oricat am dori sa ne protejam de aceasta prin cinism sau printr-o dispozitie moralizatoare de cumpatare autoimpusa, pasiunea ce se naste in noi prin atractia fizica este gata in orice moment sa ne ia mintile, fara a prinde chiar de veste, dovedindu-se inca o data ca iubirea continua sa fie un mysterium tremendum.

Dragostea trupeasca autonomizata ucide adevarata iubire

Accentul pus pe dragoste pentru edificarea unei vieti umane superioare a fost, teoretic cel putin, atat de mare in trecut, incat pretuirea de sine a oamenilor crestea sau se micsora vertiginos in functie de reusita pe care o aveai in dragoste. Cei care aveau parte de ea se considerau norocosi si se dedau unui exhibitionism autoincurajator necontrolat, convinsi ca au pus mana pe dovada salvarii lor, in timp ce restul se simteau nu numai lipsiti de ceea ce este mai important in viata, dar aveau si sentimentul unei lipse de valoare. Important pentru ei nu era, poate, senzatia acuta a singuratatii si a nefericirii ce le dadea tarcoale, ci faptul ca erau macinati interior de convingerea dureroasa ca, intr-un anumit fel, le scapase adevaratul mister al vietii. Nu numai un procentaj crescut al divorturilor sau vulgarizarea dragostei in literatura si in arta a contribuit la aceasta situatie, ci si faptul ca, pentru cei mai multi oameni, dragostea fizica si-a pierdut cu atat mai mult sensul cu cat parea mai ingaduita; marea iubire, la care oricine visa, profilandu-se ca ceva exceptional, de neatins, daca nu chiar ca o iluzie ce nu putea fi materializata vreodata.

Unii reprezentanti ai stangii politice sustineau ca dragostea a fost ucisa de natura societatii capitaliste, si ca reformatorii pe care acestia ii promovau aveau ca obiectiv concret tocmai "crearea unei lumi in care dragostea se poate cultiva si manifesta mai usor".

In lumea plina de contradictii de care avem parte astazi, atractia fizica, care in definitiv este cel mai putin important factor pe scara implinirii umane, a devenit o preocupare insistenta a tuturor. Fiind cu totii inradacinati intr-un dat biologic inevitabil, atractia trupeasca vine intotdeauna in intampinarea noastra ca ceva ce ni se ofera, chemandu-ne macar la o imitare a dragostei, atunci cand ea constituie fundamentul unirii noastre. Dragostea trupeasca autonomizata a devenit mai mult o provocare si o povara a omului apusean decat o implinire a lui.

In ciuda faptului ca "progresistii" epocii bronzului de la noi lupta asiduu pentru eliberarea sexuala a semenilor nostri, occidentalul descoperea cu cateva decenii mai inainte ca multimea de carti ce se tiparisera pana atunci in Apus, pline de toate informatiile tehnice si practice legate de dragostea trupeasca autonomizata, desi la vremea lor fusesera pentru cateva saptamani niste best-seller-uri, erau in realitate caracterizate de multa superficialitate in tratarea problemelor abordate. Deja in anii 70 cei mai multi dintre occidentali pareau sa inteleaga, fara ca atunci s-o fi exprimat in mod clar, asa cum se va intampla mai tarziu, ca felul disperat in care s-au urmarit aspectele tehnice ale "iubirii", ce trebuiau sa conduca neaparat la implinire, era in stransa legatura cu pierderea adevaratului chip al implinirii, pe care il cautau cu atata asiduitate.

Obiceiul de a incepe sa alergi mai repede, atunci cand este evident ca ai ratacit drumul, este o mai veche si tragica ironie a omului; in ceea ce priveste iubirea, el se agata mai mult de cercetarea statisticilor si de procesele fiziologice ale dragostei trupesti autonomizate, cand de fapt, a pierdut valorile adevarate si un inteles mai profund al dragostei. Oricat pret s-ar pune pe studiile si cercetarile legate de aspectele practice ale dragostei sau pe educatia sexuala, ele sunt simptomele unei civilizatii in care caracterul personal al dragostei s-a pierdut in cea mai mare masura. Dragostea era considerata candva o putere motrice pe care ne puteam bizui in inaintarea noastra spre o mai mare plinatate a vietii. Marea cotitura spirituala a zilelor noastre este tocmai contestarea acestei puteri motrice in esenta ei, dragostea devenind chiar ea insasi o problema.

Este ciudat, totusi, ca, desi in trecut dragostea constituia un raspuns la greutatile vietii, in epoca noastra a devenit o problema. Este adevarat ca dragostea pare mai dificil de pus in practica in perioadele de tranzitie. Astazi vechile mituri si simboluri care ne directionau candva spre un scop au decazut, iar nelinistea a crescut. Incercam sa ne convingem pe noi insine sa credem ca mai avem dragoste. Ne este insa atat de dificil sa mai gasim acei oameni cu care sa putem fundamenta o legatura serioasa de dragoste, intrucat avem permanent sentimentul ca, intr-un anumit fel, suntem prea incatusati si in nesiguranta pentru a mai putea indrazni ceva. In aceste conditii ne indepartam tot mai mult de acea dispozitie interioara care ne-ar mai putea indrepta spre celalalt, pe care dragostea insasi ar putea-o gestiona prin functia ei coordonatoare, intorcandu-ne si preocupandu-ne intr-un mod tot mai egoist si mai obsesiv cu noi insine. Rezultatul e ca ajungem sa constatam ca nu mai contam deloc pentru ceilalti, fapt care ne conduce la indiferenta si la violenta, intrucat nimeni nu poate suporta prea mult aceasta experienta a letargiei la care te impinge sentimentul ca nu mai insemni ceva pentru ceilalti.

Nu este greu de inteles de ce oamenii care traiesc intr-o epoca schizoida ca a noastra au nevoie sa-si protejeze sinele de intregul dezastru al stimulilor excitanti din jur, de atacul torential al cuvintelor si al zgomotului produs de televizor si de radio, de linia de productie industriala a gigantilor colectivizanti, de nenumaratele universitati ale celor ce le absolva ca pe banda rulanta. Intr-o lume in care numerele conduc implacabil ca mijloace de fixare a identitatii, asemenea unei lave revarsate ce ameninta sa inghita si sa pietrifice orice forma de viata pe acolo pe unde trece, intr-o lume in care normalitatea se identifica cu apatia, unde dragostea trupeasca autonomizata este in asa fel inteleasa incat singura modalitate ca cineva sa-si poata pazi interioritatea este sa invete cum sa aiba parte de implinire sexuala fara sa fie legat sentimental de celalalt, intr-o astfel de lume schizoida in care tinerii prefera sa traiasca intr-un mod direct, intrucat nu au avut ocazia sa-si ridice inca ziduri de aparare, lucru care lezeaza sensibilitatea celor mai in varsta, nu este ciudat ca dragostea devine tot mai problematica si cu atat mai greu de atins.

"Libertatea" erotica a epocii noastre - o noua tiranie

In epoca victoriana se consacrase in Apus o anumita respingere, cel putin din punct de vedere exterior, a dorintelor si impulsurilor, nefiind ingaduit nimanui sa vorbeasca de ele in cercurile considerate decente ale societatii, impunandu-se chiar o climat plin de aversiune fata de abordarea unor astfel de subiecte. Ca un victorian ce era prin excelenta, atunci cand a abordat in studiile sale fenomenul dragostei trupesti, Freud a descris corect multimea de simptome nevrotice provocate de respingerea unor aspecte atat de vitale legate de trupul si personalitatea umana.

Dupa anii 20 a aparut o schimbare spectaculoasa: un eveniment survenit aproape intr-o singura noapte a rasturnat vechea paradigma a societatii occidentale. Credinta ca opusul reprimarii atractiei fizice, reprezentata de educatia sexuala si care presupune libertatea de a simti deplin indragostirea, de a discuta despre ea si de a o exprima, ar avea rezultate sanatoase a devenit o dogma agresiva, constituind, in mod evident, singura pozitie acceptata pentru orice om "luminat" din cercurile "progresiste" ale vremii. Dupa primul razboi mondial, intr-o perioada de timp uimitor de scurta, de la o atitudine de indiferenta fata de dragoste (eros), s-a ajuns ca ea sa ni se impuna ca o idee obsesiva. Dupa civilizatia vechii Rome, am pus un accent mai mare pe dragostea trupeasca autonomizata decat a facut-o oricare alta societate; unii specialisti sunt incredintati ca ne ocupam de aceasta mai mult decat oricare alta civilizatie din istorie. In vremurile noastre, aflate in opozitie cu alte epoci caracterizate de absenta oricarei mentiuni asupra dragostei trupesti, daca ar sosi un vizitator de pe planeta Marte, i-am da impresia ca dragostea trupeasca autonomizata este aproape singurul subiect care ne preocupa.

Daca deschizi orice ziar aflat la indemana, este cu neputinta sa nu dai de tot felul de "specialisti" in materie care "lumineaza" societatea cu conceptiile lor evoluate in legatura cu contraceptia, avortul, curvia, pornografia, homosexualitatea, sau care stabilesc reperele morale ale adolescentilor in ceea ce priveste dragostea trupeasca autonomizata.

Rar mai pot fi intalniti acei oameni, cel putin in ultimii treizeci de ani, care sa-si reprime erotismul in felul in care o faceau clientii lui Freud inainte de primul razboi mondial. In realitate se intampla exact pe dos si exista o multime de dezbateri pe tema dragostei trupesti autonomizate. Toti vorbesc de viata sexuala activa care nu trebuie neglijata; nu mai gasesti pe nimeni care sa se vaite din pricina interdictiilor impuse de canoanele sociale, care l-ar putea impiedica in vreun fel sa se exprime liber din punct de vedere sexual, oricat de des si oricum si-ar dori. Deja in perioada anilor 60-70, cei care experimentasera aceasta libertate sexuala se plangeau de o lipsa acuta a sentimentului si a pasiunii in relatiile de dragoste. "Cand e vorba de aceste discutii insistente", spunea un articol la finele anului 1965 dezbatand aceasta problema, "curiozitatea este ca, in definitiv, toti par sa se bucure foarte putin de aceasta liberalizare morala". Atat de mult sex cu asa de putin sens si cu atat de putina placere.

Daca omul perioadei victoriene nu dorea sa se stie ca ar nutri in vreun fel dorinte trupesti, in ultimii douazeci de ani cel putin ne rusinam daca se intampla cumva sa nu avem astfel de dorinte. Inainte de primul deceniu al veacului al douazecilea, daca spuneai unei femei ca este "sexy", s-ar fi simtit ofensata; astazi, un astfel de compliment e apreciat in mod deosebit, motiv pentru care poti fi rasplatit cu generozitate, asupra ta revarsandu-se tot farmecul de care dispune respectiva persoana. Multi dintre oamenii zilelor noastre au, spre exemplu, probleme de frigiditate si impotenta, dar lupta in mod disperat pentru a-si ascunde aceasta neputinta. Omul victorian decent avea un sentiment de vinovatie in urma relatiilor trupesti nelegitime pe care s-ar fi putut sa le aiba, acum ne simtim vinovati daca nu le avem.

Cu siguranta ca micsorarea presiunii sociale exterioare si a unei anumite vinovatii, corecta informare, o libertate crescuta in abordarea subiectelor interzise, precum si discutiile libere in ceea ce priveste erotismul trebuie sa fi avut in mod clar si rezultate pozitive. O scurta trecere in revista a situatiei care domina in epocile anterioare, dar chiar si in cele mai indepartate de a noastra, va face acest lucru mai lamurit.

 

 

Ar fi poate indeajuns cateva informatii despre tragedia vietii intime a lui Constantin Kavafis, pentru a se putea intelege cat au fost de eliberatoare pentru omul contemporan evolutiile ce au avut loc de curand in ceea ce priveste informarea si discutiile libere in legatura cu dragostea.

 

Poetul avea deja treizeci si doi de ani cand consemna anumite amanunte, de altfel codificate, despre intimitatile lui, aratand suferinta teribila si chinul de nedescris prin care trecea din cauza unor experiente erotice nefiresti la care se facea partas, si carora nu le cunostea sensul si cauzele. Concluzia la care ajunsese la un moment dat era ca ar trebui sa se biciuie la modul propriu, fapt care spera sa-l ajute cumva in eforturile disperate prin care incerca sa iasa din cercul vicios in care se afundase si care ii provoca atata groaza si vinovatie, umilindu-l in ultimul hal.

La 6 martie 1897 scria: "Vad clar raul si tulburarea pe care le provoaca propriile mele faptele asupra organismului meu. Trebuie sa-mi impun cu hotarare sa termin odata cu aceasta pana la 1 aprilie, altfel nu voi putea sa mai calatoresc. Sigur ma voi imbolnavi. Cum voi putea sa ma mai bucur de calatorie daca sunt bolnav? Luna ianuarie ce a trecut am putut sa ma abtin. Sanatatea si-a revenit imediat. N-am mai avut palpitatii. Regulile ce mi le impun ma ajuta cu conditia sa fie aplicate corect. Ma predau uitarii pentru putin, uneori cu ajutorul fanteziei, si apoi ma conformez canoanelor impuse pana la un punct. Dar in felul asta canoanele nu sunt eficiente".

Cateva zile mai tarziu scria din nou: "Am pacatuit din nou. Nici o speranta nu mai am, afara de situatia in care as inceta cu desavarsire. Dumnezeul meu, ajuta-ma". Si descrierea tragediei continua: "Par palid si urat, si asta dupa ce ma felicitasera inainte cu trei zile pentru buna mea infatisare". "Deznadejde, ma insel cu desavarsire daca cred ca acest lucru nu are consecinte. Astazi, ca din senin, am avut tulburari la stomac... Agonie, agonie. Ce chinuri, ce chinuri am indurat. Am cazut la pat ca sa ma culc pe la trei dimineata. Am cedat din nou. Oroare. Oroare... Sa scap, sa scap, sa scap! Ajung chinurile in care ma rostogolesc acum si care imi ruineaza organismul, imi albesc parul, dandu-mi o infatisare terifianta... Suport martiriul. M-am ridicat si scriu acum. Ce sa fac si ce va fi? Ce sa fac? Ajutor, sunt pierdut!" (19 noiembrie, ora 5 dimineata).

"Insemnarile lui", scrie unul dintre primii biografi si prieteni ai sai, "sunt pline de gemete si de un refren pe care il murmura neincetat dupa fiecare cadere "nicio placere", "nicio placere". Inconsecventele lui par incredibile. Nu se putea opune, desi si-o dorea. Si, pentru a-si intari vointa, isi face siesi promisiuni si juraminte. Iata o astfel de insemnare: "Iau o mare hotarare. Acum jur...".

"Din cate se poate vedea", continua biograful, "in niciun loc din insemnarile sale nu face referire la vreo placere sau multumire care sa-i aduca bucurie. Peste tot agonie, teroare, infricosare, teama de consecinte, chin sufletesc; consemnari de cosmar facute de poet detaliilor cronologice a acestor momente teribile de deznadejde".

Acelasi critic semnala faptul ca in poezia "Mintea", poetul face referire la tineretea sa pierduta, precum si la diferitele zvonuri si insinuari facute la adresa lui, fapt interpretat apoi de catre unii in mod eronat, tragand concluzia ca primii lui ani ar fi trait provocator si scandalos. Aceasta parere nu are niciun fundament. De-a lungul timpului aproape toti care l-au cunoscut au avut anumite suspiciuni legate de viata lui ciudata, dar niciodata nu a fost vorba de vreun scandal. Ceea ce i se intampla stia numai el, aceasta constituind o greutate in plus si isi punea de altfel amprenta pe comportamentul sau. Rezerva exagerata fata de aceia pe care nu-i cunostea, sperietura ce i se intiparea pe chip atunci cand astepta reactiile celorlalti fata de persoana sa, expresia enigmatica afisata in diverse ocazii - erau toate in mare masura consecintele vietii lui intime, precum si a eforturilor pe care le facea pentru a nu transpare nimic din ea. Daca avem in vedere ca se putea gasi oricand la mana vreunui rauvoitor sau posibil santajist si ca pentru poet demnitatea si reputatia erau o conditie a supravietuirii sociale, vom intelege, poate, tensiunea pe care o nasteau eforturile lui de a evita pericolul mortal pe care-l putea reprezenta un scandal pentru renumele pe care il avea.

Intregul sau efort de a se impotrivi indemnurilor interioare, de care vroia cu tot dinadinsul sa scape, i-au influentat starea psihica. Tainuirea vietii personale, precum si constrangerile impuse vietii interioare, la care se adauga rusinea si complexul de vinovatie care il asaltau permanent umplandu-l de melancolie, sunt oglindite in creatia lui poetica din epoca. Poeziile "Ore de melancolie", "Vreme buna si rea", "Elegia florilor", "O bucurie este mai binecuvantata", "Foarte frumoasa si alba noastra tinerete", "Glasuri dulci", "Lumanarile", "Ferestrele", "Ziduri", "Din nou in acelasi oras" respira toate o anumita tristete.

Este evident ca o informare corecta, o libertate crescuta in ceea ce priveste abordarea subiectelor legate de dragoste, precum si discutiile libere din jurul acestora, au micsorat angoasa sociala exterioara si vinovatia. Cea care a crescut insa este nelinistea interioara, avand adeseori un caracter mai patologic si mai dificil de manuit, ajungand sa-l impovareze pe om mai mult decat angoasa si vinovatia exterioara. Daca nelinistea exterioara este provocata de sentimentul incalcarii unor norme sociale si morale, cea interioara este provocata astazi de sentimentul insuficientei si neputintei erotice.

Provocarea cu care se putea confrunta in trecut o femeie din partea barbatului era simpla si directa. Accepta sau nu sa aiba relatie trupeasca cu el. Acum insa barbatul nu-si mai intreaba posibila partenera daca vrea sa se culce cu el, ci daca e in capabila de o relatie trupeasca cum scrie la carte, satisfacatoare din punct de vedere sexual. Provocarea s-a mutat de la actul in sine, luat in simplitatea lui, la putinta de a avea legendarul orgasm, care ar trebui sa semene cu un cutremur seismic impresionant. Desi a doua intrebare pune problema hotararii de a face dragoste mai mult pe interesul principal urmarit intr-o astfel de relatie, nu putem trece totusi cu vederea faptul ca este mai la indemana pentru o femeie sa faca fata primului tip de intrebare. Omul contemporan este stapanit in mod teribil de temeri chinuitoare in legatura cu capacitatile si cunostintele lui erotice practice.

In trecut te puteai plange de normele morale austere ale societatii, intarindu-ti moralul la invinovatirile care-ti puteau fi aduse, justificandu-te ca, pentru ceea ce ai facut rau, a gresit societatea. Aceasta situatie iti mai dadea un anumit ragaz sa meditezi asupra lucrurilor pe care ai fi vrut cu adevarat sa le faci sau sa nu le faci. Atunci cand intrebarea ce ti se pune este daca esti in stare sa functionezi debordand de virilitate, sentimentul unei anumite suficiente a capacitatilor tale trupesti si increderea in propriile puteri sunt puse serios sub semnul indoielii, ceea ce va determina o tensiune la nivelul forului tau interior, facandu-te sa problematizezi intens felul in care vei putea trece respectivul examen.

Normele exterioare limitative (prohibitive) sunt deseori o binecuvantare inconstienta pentru adolescenti. Le dau ocazia sa se regaseasca pe ei insisi, le lasa o marja pentru a gandi un mod de comportament fara sa fie legati unii de ceilalti inainte de a fi pregatiti. A te arunca in aventura unor relatii avansate cu implicatii sufletesti si trupesti este legata de un proces de maturizare care presupune o anumita varsta si experienta. La cei mai tineri este mai bine sa nu existe o legatura clara si directa, decat sa avanseze intr-o relatie trupeasca sub o constrangere (exterioara) oarecare, fortand mai apoi sentimentele pentru a suplini, cumva, lipsa unei reale legaturi sufletesti.

Cand sunt instituite norme exterioare limitative, desigur ca adolescentul poate sa le ignore, dar cel putin exista un cadru pe care-l poate accepta sau nu. Ironia tragica este ca cei mai multi dintre adolescentii cuprinsi de nelinistea pe care le-o creeaza libertatea lor erotica incearca sa si-o reprime pentru a nu arata ca n-o pot stapani, mimand ca mai degraba le place libertatea. Aceasta reprimare adauga si mai multa neliniste celei initiale, pe care acestia vor incearca sa o contrabalanseze luptand impotriva autoritatii parintesti pentru, chipurile, si mai multa libertate.

Miopia noastra asa-zis progresista nu ne lasa sa vedem ca aruncarea omului si in special a tanarului, in acest ocean fara de margini al liberului arbitru nu tine de adevarata libertate, ci constituie o noua constrangere, care va conduce dupa toate probabilitatile la noi conflicte interioare. Libertatea erotica pe care incercam s-o impunem nu este in realitate potrivita conditiei umane.

Lumea apuseana a descoperit cu cel putin douazeci de ani inainte ca este o mare iluzie convingerea ca numai libertatea si informarea sunt cele prin care vor fi rezolvate problemele. Acest fapt a devenit foarte clar tuturor specialistilor ce se ocupa cu astfel de chestiuni, care au intocmit studii plecand de la teatrul si literatura perioadei pe care o traversau. Recapituland impresiile pe care i le faceau referintele erotice ale operelor de teatru din epoca, un critic de teatru al ziarului "The New York Times" scria in 1965 urmatoarele: "Experienta sexuala se castiga ca si cum cineva s-ar fi pornit la cumparaturi intr-o seara plictisitoare; dorinta n-are nimic de-a face cu ea si nici macar curiozitatea", iar un altul completa: "in revolta impotriva victorianismului, cei implicati au avut ocazia sa ia pozitie si sa actioneze. Pana acum, mai degraba, au saracit decat au imbogatit romanul".

O educatie erotica pura si pragmatica a condus la dezumanizarea erotismului in literatura. "Exista relatii sexuale la Zola", continua acelasi autor, "care au mai mult adevar in ele si mai mult umanism decat orice a descris D.H. Lawrence".

Se pare ca vom fi nevoiti sa asteptam cel putin alti douazeci de ani pentru a se gasi si la noi oameni care sa consemneze fenomene similare in propria noastra literatura.

Lupta impotriva cenzurii si pentru libertatea de expresie este, fara indoiala, o lupta de o deosebita importanta, care trebuia oricum sa fie castigata; era posibil ca aceasta biruinta sa nu fi evoluat spre o alta forma a lipsei de libertate? In Apus se observa deja, cu douazeci de ani inainte, ca scriitorii si romancierii "preferau sa-si arunce masinile de scris, decat sa fie nevoiti sa predea un material fara un continut bogat in scene erotice in care eroii lor sa fie implicati, scene ce pareau, cumva, obligatorii in epoca, introducandu-l pe cititor in tot felul de descrieri anatomo-functionale apetisante".

"Luminarea" noastra prin acest tip de educatie, in conditiile in care nu mai pot fi admise si alte pareri, sfarseste prin a se autodiscredita. Ceea ce este nimicit este tocmai patosul dragostei, a carui ratiune este tocmai sustinerea si protejarea dragostei. In avalansa de povestiri realistice din teatru, literatura, chiar si in psihoterapie, uitam deseori ca ceea da viata dragostei tine de o dispozitie erotica specia la - incarcata de mister - si ca realismul care ni serveste astazi nu are nimic erotic in el. Cu adevarat, nimic nu impresioneaza mai putin din punct de vedere erotic ca goliciunea trupeasca. Exista o nevoie imperioasa de visare, pentru a transfigura fiziologicul si anatomicul oricarei experiente interpersonale, pentru a o transpune in arta, in dragoste si in tot ce presupune pasiune, sub diferite chipuri ce au puterea apoi de a ne emotiona si fermeca.

Poate ca "luminarea" care se doreste prin aceasta educatie ce se limiteaza la detalii pur realistice sa constituie ea insasi o evadare din nelinistea pe care o creeaza legatura dintre vis si pasiunea dragostei, neliniste care se pare ca nu este usor de suportat.

Exacerbarea si elogierea aspectelor tehnice ale dragostei

Un alt fenomen interesant observabil in zilele noastre este accentul pus pe tehnicile sexuale ce urmaresc obtinerea satisfactiei maxime, dar care duc de obicei la un rezultat opus celui urmarit. Se constata ca exista o legatura invers proportionala intre multimea manualelor de tehnica sexuala citite sau tiparite la un moment dat intr-o anumita societate si pasiunea in dragoste sau placerea sexuala traita de oamenii acelei perioade.

Desigur ca, in principiu, nu poate fi rea cunoasterea anumitor elemente practice in ceea ce priveste dragostea. Insa accentul exagerat pus pe aspectele practice ale vietii erotice duce la crearea unei conceptii mecaniciste despre dragoste si atrage dupa sine instrainarea, singuratatea si depersonalizarea omului.

Aceasta instrainare ar putea fi reprezentata astazi sub efigia "operatorului de computere", cu tot ce aduce el in materie de calcul si eficacitate moderna, care vine sa-l inlocuiasca pe indragostitul clasic si arta dragostei asa cum era ea cunoscuta inainte. Exista parteneri in dragoste care pun un mare pret pe contabilizarea intalnirilor erotice. Daca se intampla sa inregistreze anumite restante fata de un program mai inainte stabilit, cei doi incep sa se nelinisteasca, simtindu-se cumva fortati sa faca dragoste - pentru a respecta programul respectiv - chiar si in conditiile in care nu au nici cea mai mica dispozitie pentru asa ceva. Desi rabda cu stoicism aceasta situatie nefireasca, nesesizand totusi felul degradant in care ajung sa se raporteze la partenerul lor, foarte multi dintre parteneri se multumesc doar sa consemneze ca o lipsa de iubire faptul de a fi ramas in urma cu intalnirile in pat programate din timp. Barbatul are sentimentul ca barbatia lui este stirbita serios daca nu raspunde prompt la impunerile pe care le aduce respectarea orarului intalnirilor erotice; iar femeia, la randul ei, isi inchipuie ca si-a pierdut irezistibilul sex-appeal atunci cand partenerul intarzie sa-i faca clasica propunere pentru o partida de sex, cea dinaintea culcarii. Inventarierea tuturor detaliilor, cum ar fi frecventa cu care barbatul i-a acordat partenerei sale o suficienta atentie pe parcursul serii, in ce masura preludiul a fost suficient, plus altele asemanatoare, te fac sa-ti pui legitima intrebare daca se mai poate salva in aceste conditii spontaneitatea celei mai vii manifestari umane. Indragostitii lumii computerizate repeta in esenta aceeasi drama pe care au trait-o oamenii perioadei victoriene.

Este lesne de inteles acum de ce intrebarea care se pune - legata de o perseverenta preocupare cu tehnica, dar care nu ar fi existat daca ar fi existat pasiune, sens si extaz in experienta erotica - se reduce la cat de bine a iesit actul. In sensul celor de mai sus este si acea neliniste legata de cat de bine sincronizat este orgasmul celor doi, inca o dovada a tragicei dezorientari in dragoste a omului contemporan. Cand oamenii au ajuns sa vorbeasca atat de obsesiv de orgasme apocaliptice ne intrebam de ce oare se insista atat de mult pe aceste aspecte? Ce abis de nemultumire si ce gol interior de singuratate incearca omul sa acopere prin acest interes obsesiv pentru rezultate impresionante la nivel trupesc?

Sexologii apuseni, care candva credeau ca, cu cat avem parte de mai mult sex, cu atat suntem mai fericiti, incepusera deja cu douazeci de ani in urma sa abordeze ironic toata aceasta supralicitare a orgasmului si a semnificatiei exagerate ce se dadea "satisfacerii" partenerului. Ca sa arate cat sunt de "profesionisti", barbatii nu omiteau sa-si intrebe partenerele in timpul actului daca "merge" sau daca "totul este ok", folosind dupa caz si alte eufemisme, intr-o experienta care nu suporta niciun eufemism.

Din nefericire, cei mai multi barbati nu stiu ca prin aceasta preocupare de aspectul tehnic dovedesc femeilor cu totul altceva decat si-ar dori, vadind o deplorabila suficienta in materie de dragoste. Atentia barbatului asupra reusitei tehnice lipseste femeia de ceea ce in realitate, dincolo de toate aspectele, si-ar dori aceasta mai mult din partea lui, adica sa-i dea sentimentul ca a reusit sa-l faca sa se elibereze de orice inhibitie. Dupa ce vom trece peste toate bazaconiile despre rolul bine determinat pe care ar trebui sa si-l asume fiecare partener in timpul actului pentru ca reusita sa fie sigura, ceea ce ramane in cele din urma este teribil de important si anume cei doi sa fi avut cu adevarat ocazia unei intalniri reale, ceea ce tine de o abandonare reciproca fara rezerve a unuia in bratele celuilalt, iar acest aspect trebuie anticipat - cu destul timp inainte de a ajunge in pat - de o daruire sufleteasca reala, singura premisa pentru ca experienta respectiva sa poata deveni extatica.

Este ciudat ca, intr-o societate ca a noastra, ceea ce ar trebui sa fundamenteze o relatie, cum ar fi impartasirea reciproca a experientelor, sentimentelor, preferintelor, conceptiilor, viselor, sperantelor de viitor, precum si a temerilor trecute sau prezente, par sa-i faca pe oameni mai tematori si mai circumspecti decat faptul de a merge unul cu altul in mod expeditiv in pat. Ei se arata mult mai retinuti in situatia de a se deschide cu tandrete unul in fata celuilalt si a-si descoperi propriile sentimente - aceasta fiind in realitate o adevarata dezgolire psihica si duhovniceasca - decat atunci cand e vorba sa-si etaleze goliciunea trupeasca si sa se apropie sexual unul de altul. Cu cat oamenii se dezbraca trupeste mai usor, cu atat ajung sa-si dezgoleasca sufletul mai greu; si poate ca de cele mai multe ori se folosesc de dezbracarea trupului ca de modalitatea cea mai eficienta prin care pot sa se eschiveze de la o dezgolire reala a sufletului.

Pr. Filothei Faros

04 Mai 2012

Vizualizari: 4234

Voteaza:

Deviatiile iubirii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE