Dreptul la blasfemie

Dreptul la blasfemie Mareste imaginea.

Ar fi bine să învățăm că libertatea de a terfeli trebuie să aibă niște limite. De fapt, niciodată nu există libertate fără granițe, fără tabu-uri, fără anumite lucruri care trebuie considerate inviolabile, și a căror încălcare se cere sancționată cumva. De pildă, cei care susțin libertatea neîngrădită a celor de la Hebdo Charlie de a blasfemia religia islamică, dar și pe cea creștină, apărători înverșunați ai drepturilor omului, ai libertății de expresie neîngrădite de nimeni și de nimic, sigur n-ar accepta îndemnul la ură și violență, făcut în scris sau verbal- tot un mijloc de expresie artistică în ultimă instanță, nu?- al unor imami care aprobă atacurile teroriste și îi numesc pe atacatori martiri ai lui Allah. Așa cum în legislația celor mai multe state numite democratice este interzisă propagarea prin mass media a îndemnurilor la ură, la șovinism, propaganda fascistă, denigrarea unor categorii de oameni pe criterii rasiale, sexuale sau religioase, așa ar trebui interzisă și blasfemia. Nu propun să ne întoarcem la vremuri în care în multe țări ale lumii, inclusiv în Franța, blasfemia era pedepsită cu moartea dar să se țină cont că există lucruri care nu se cuvine să fie făcute.



Limitele ar trebui să fie, mai întâi de toate, cele ale bunului simț. Nu trebuie să batjocoresc ceea ce altul are mai sfânt pe lume, sau cel puțin declară că este astfel. Și în niciun caz nu trebuie făcut un raționament de genul: acceptând să respectăm cerințele de a nu blasfemia se încalcă libertatea de expresie, facem o concesie extremismului, care apoi va cere tot mai multe concesii și nu se va opri până nu va interzice gândirea liberă. Aceasta ar fi calea către o cenzură pe care nu o putem accepta. Nu e cenzură să îngrădești ceea ce e blasfemiator, ci e dreptul bunului simț de a rămâne parte a vieților noastre. Iar granițele între ceea ce se cade și ce nu se cade a fi spus ar trebui să fie în mintea fiecăruia. Dacă acest lucru nu e posibil, atunci ar trebui măcar stipulat prin lege, așa cum prin lege e interzisă propaganda fascistă.

Pentru atei e o problemă aici. Pentru ei religia este o prostie, Dumnezeu un personaj imaginar, credința o obsesie care trebuie tratată, ei n-au nimic sacru așa că nu le putem explica ce înseamnă să mânjești cu noroi ce are mai sfânt un om. M-aș hazarda totuși la o analogie (e posibil s-o mai fi făcut cineva înainte). Cred că orice om, oricât de ateu, oricât ar elimina sacrul din viața lui, are ceva la care ține mult pe lume, în cele mai multe cazuri rămâne mama care l-a născut. Dacă ar veni cineva să îi spună că mama lui, scuzați expresia, este o curvă ordinară, cum s-ar simți? Cel care susține asta nu are probe, nu susține că ar fi adevărat, dar o spune pentru că are libertate de expresie, pe care tu n-ai dreptul să i-o interzici. Și susține că poate să spună că e curvă despre ființa cea mai pură din lume, iar dacă îi reproșezi ceva, devii un habotnic înapoiat, din evul mediu, care nu înțelegi spiritul vremii, te opui spiritului creativ și dezvoltării societății.

Ateii, care n-au niciun Dumnezeu, aduc un argument de genul: eu cred că Scufița Roșie este zeul suprem și nu voi permite nimănui să zică nimic rău despre ea, căci mă voi simți jignit și îl voi omorî. Vor prin asta să arate că absolut orice poate deveni un subiect de neatins, deci orice critică și orice luare de poziție ar fi interzise. Nu, domnilor atei, nu ne paște un asemenea pericol. În ciuda a ceea ce vi se pare vouă, nu orice pe lumea asta este sau poate deveni simbol sacru. Dacă nu aveți un alt criteriu, luați în calcul ceea ce alți oameni consideră un simbol sacru și țineți cont de asta în numele respectului minimal pe care ni-l datorăm unul altuia pe baza faptului că suntem oameni. Iar cei care fac o blasfemie știu foarte bine ce fac, n-au niciun dubiu în privința sensului și a direcției „artei” (pun în ghilimele termenul pentru că e ceva foarte îndoielnic ceea ce fac cei de la Charlie Hebdo, dar nu discuția estetică este aici în cauză) lor. Pentru că nu ironizează zeii Romei antice sau ai maiașilor, ci simbolurile sacre pentru un miliard de musulmani și un miliard și câteva sute de milioane de creștini. Intenția lor e clară și vădită, nu ne putem ascunde după deget.

Nu e chiar atât de greu să conviețuim împreună, sau poate e, dacă adoptăm și păstrăm la nesfârșit niște poziții inflexibile. Dar vreau să spun că există o cale ca să ne suportăm unii pe alții: tu nu terfelești ce am eu mai sfânt, iar eu nu te omor pe tine.

Dealtfel, nu există o societate care să permită să se spună orice, oricum, despre oricine. Aceiași oameni cărora li se pare normal să batjocorești ceea ce au mai sfânt musulmanii sau creștinii sunt absolut sigur că ar respinge niște caricaturi care ar ironiza homosexualii, negrii, evreii, copiii cu handicap. Și e foarte normal să fie așa. Dar la fel de firesc ar trebui să fie și respectul lucrurilor sacre.

Or, e clar că o societate care nu-și impune niște limite, care nu are o direcție, va merge către un nihilism care o va distruge. Neutralitatea axiologică nu are cum să fie o pavăză pentru a debita orice trăsnaie. Poate atacul terorist din Franța, în afară de întărirea securității, ar fi un moment bun ca să se repună în discuție câteva din conceptele de bază ale lumii occidentale: cât de eficient este multiculturalismul aplicat populațiilor din alte spații culturale care vin să trăiască în Occident, cât de bună este ideologia politically corectness, care sunt limitele libertății de expresie. Din păcate, din semnalele care se văd până acum, se pare că societatea nu merge pe acest drum. Ca una dintre dovezi, faptul că au mărit de douăzeci de ori tirajul revistei ai cărei redactori au fost masacrați, ca și cum ăsta ar fi răspunsul la terorism.

Personal, cred că acele caricaturi au fost doar prilejul atacului teroroist, nu cauza lui. Că, dacă acei oameni aveau chef să ucidă, o făceau în alt fel, cum au făcut de pildă teroriștii de la 11 septembrie 2001, care au doborât turnurile de la New York. Dacă e să vedem vreo responsabilitate, atunci ar trebui analizat în ce măsură Occidentul a contribuit, prin atitudinea și acțiunile sale, la propagarea acestor ideologii extremiste religioase. Iar eu cred că dacă nu își va revizui câteva din ideile de bază, printre care dreptul de a blasfemia, lumea occidentală va merge spre propria distrugere, și nimic nu pare să poată să o mai rețină din drum.

Paul Curca

.

Despre autor

Paul  Curca Paul Curca

Senior editor
78 articole postate
Publica din 07 Aprilie 2011

11 Ianuarie 2015

Vizualizari: 7235

Voteaza:

Dreptul la blasfemie 4.56 / 5 din 9 voturi. 13 review utilizatori.

Comentarii (13)

  • FULEA DanPostat la 2015-01-14 15:26

    Apreciez acest articol. In mare sunt de aciasi parere cu autorul si apreciez si comentariile anterioare favorabile. Este adevarat ca timpul scurs este inca prea scurt si defapt se stiu prea putine lucruri din cele care stau in spatele faptelor. S-a facut prea multa parada oficiala. Limitele impuse de bunul simt ar trebui sa fie respectate de fiece om, fie el credincios sau ateu.

  • George Romeo DiaconuPostat la 2015-01-13 11:40

    Domnule Paul Curca , va felicit pentru acest articol precum si pe cei care au comentat pe marginea acestuia , precum D-nul Costel Popescu , care il citeaza pe Savatie Bastovoi si spun lucrurilor pe nume despre Charlie Hebdo si nu numai. Sa speram D-nule CV Miron ca acest articol va fi citit de cat mai multi oameni si sa speram ca vor invata ceva din el, caci dupa cum vedeti putin mai sus sunt si comentarii ale celor care nu au inteles sau nu vor sa inteleaga ce a exprimat D-nul Paul Curca.

  • costel popescu Postat la 2015-01-12 15:58

    "Ce este o caricatură? Aș putea răspunde la această întrebare ca un copil educat de caricaturi. Nu aș greși dacă aș spune că m-am născut într-o țară-caricatură: URSS, că îmi înveleam bucățile de pîine cu unt pe care mi le luam la școală în gazeta ”Pravda” care era plină de caricaturi, că învățam într-o școală care avea un panou cu caricaturi, că îmi cumpăram înghețată și limonadă de la o alimentară pe peretele căreia era o caricatură, că citeam cărți pionierești ilustrate cu caricaturi, că uneori și oamenii îmi păreau caricaturi decupate din gazete. Într-un cuvînt, eram înnebunit de caricaturi. Am studiat pictura și, la rîndul meu, am desenat caricaturi. Caricatura este o invenție a modernității. În antichitate, cînd locul fiecăruia în societate era clar și unde ponegrirea simbolurilor și a imaginii imperiale erau pedepsite cu moartea, caricatura nu își avea locul. Răsfoind, de-a lungul scurtei mele vieți, reviste și cărți despre istoria omenirii, cu ce a avut ea rău și bun, am observat următorul lucru: caricaturile se înmulțesc atunci cînd cei care le fac nu pot ucide. Caricaturile apar înaintea unei revoluții, dispar în perioada măcelului și reapar pe timp de ”pace”, dar nu ca operă a partizanilor, ci ca armă a sistemului. Caricatura a ucis sute de milioane de oameni de la Revoluția Franceză pînă azi. În Rusia țaristă niște oameni au început să lipească pe ziduri caricaturi în care țarul, bancherul și preotul erau reprezentați într-o cușcă, iar oamenii de pe stradă îi priveau rîzînd. Peste cîțiva ani țarul a fost asasinat și sute de mii de preoți lichidați sau deportați în lagăre, unde majoritatea au murit în chinuri. Totul a început de la caricaturi, epigrame, glume, dacă vreți. După ce milioane de oameni au fost uciși și regimul socialist s-a instaurat în Rusia și țările cucerite prin crimă, a fost declarată perioada de pace, de libertate a expresiei, de justiție echitabilă. A venit vremea cînd oamenilor care desenaseră oarecînd caricaturi li s-a zis că nu mai au voie să împuște preoți, comercianți și pe urmașii familiilor aristocrate chiar așa, pe stradă. Atunci ei s-au întors iarăși la caricaturi – aceste caricaturi au umplut Uniunea Sovietică și erau expresia celei mai sincere uri de clasă, ură care a ucis sute de milioane de oameni. Charlie Hebdo, prin caricaturile religioase cu caracter pornografic pe care le-au răspîndit, a exprimat aceeași ură sinceră față de credințele altor oameni, care nu cred ca ei. Această ură contravine legilor Franței și ordinii democratice, totuși ea a fost încurajată, iar acum e aclamată de spuma națiunilor europene. Franța, ca și URSS, a avut orgoliul să proclame libertatea cu ghilotina și baioneta. Cînd rîurile de sînge s-au scurs în pămînt și din pămînt au crescut iarbă și flori, regimul instaurat a declarat vreme de pace și a făgăduit să apere libertatea, chiar și cea religioasă. Imperiile moderne nu au avut onestitatea imperiului antic roman în care religiile se întîmpla să fie interzise prin lege, cum a fost și cazul creștinismului, ci au făgăduit în chip mincinos libertatea de exprimare cu gîndul ascuns de a extirpa în timp orice urmă de religiozitate. În acest scop au fost folosite batalioanele de scriitori, artiști, actori, bufoni, jurnaliști, caricaturiști care umilesc, batjocuresc, murdăresc pe toți cei care cred altfel decît sistemul. Ceea ce nu poate face statul ”democratic” cu sabia, a încredințat să o facă celor de la Charlie Hebdo și altora ca ei, de care e plină lumea. Asistăm la un proces grotesc de reeducare la care sînt supuși oamenii de diferite credințe în tot spațiul Europei. Tragedia care a avut loc în aceste zile în Franța anunță eșecul reeducării de tip Pitești, cînd preoții erau torturați fizic prin bătăi cumplite, iar psihic prin impunerea să înghită fecale și să bea urină într-un ritual demonic care batjocorea Taina Sfintei Împărtășanii. Acum, cînd acest lucru nu se mai poate face în România, toți cei care urăsc pe Hristos se bucură cînd văd caricaturile murdare de la Charlie Hebdo și le venerează ca pe niște icoane. Din păcate, isteria a cuprins întreaga Europă. Există mărturia prin care se confirmă că cei doi frați vinovați de crima de la Charlie au fost împușcați de poliție, deși nu au opus rezistență și nu au luat ostateci. Mărturia a fost făcută de Michel Catalano, omul care a petrecut o oră în firma sa cu cei doi asasini, bînd cafea cu ei, deși presa a trîmbițat că managerul fusese luat ostatec. Cîți oameni mai trebuie să moară pentru a apăra reputația unor caricaturi mizerabile și pornografice? Nici autorii acestora și nici alții nu au meritat să sfîrșească astfel. Viața este un preț mult prea scump și care poate fi plătit o singură dată. Opriți-vă! Și dacă nu puteți desena ceva frumos, priviți-vă pur și simplu. Frumusețea chipului uman a trezit dintotdeauna admirația. Strădania de a strîmba ceea ce este frumos vine de la diavol, chiar și la cei pentru care diavolul nu există". Savatie Bastovoi Sursa: http://chisinaulcultural.md/

  • Mihai Eduard TeodorescuPostat la 2015-01-12 10:55

    De fiecare daca cand vad asemenea orori ma gandesc la Legea Legilor: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău si pe aproapele tau ca pe tine insuti"...iar cea de a 2a parte nu am vazut sa se respecte acolo in Franta,in Spania,in USA si in toate locurile unde oamenii isi bat joc de oameni.Aceasta bataie de joc poate fi ironie,poate fi blasfemie sau ceea ce cred ei ca au "dreptul prin libertate" sa caricaturizeze Islamul. Daca mergi in tarile islamice ai placuta surpriza sa vezi oamenii cum se roaga.Ptr mine a fost un exemplu de fidelitate fata de Creator. Nu uitati ca la Invierea Domnului nostru Iisus Hristos Lumina din Sfantul Mormant nu vine daca nu sunt musulmanii prezenti. Din pacate prea putini inteleg si rationeaza intocmai perceptelor lui Iisus Hristos.Si nici milioanele de protestatari...vorba Domnului:"...multi chemati,putini alesi..."

  • Alexis ComnenusPostat la 2015-01-12 08:45

    Nu mi-ar place sa citesc blasfemii la adresa crestinismului. Dar trebuie sa definim blasfemia. Daca in desenele expuse de ziarul francez s-a ironizat pedofilia si adulterul practicat de profetul lor, de ce trebuie ca intreaga lume sa stea in frica. Dar nu ati pomenit nimic de genocidul si crimele odioase pe care le savirsesc din secolul 7 pina in prezent. Asta desigur nu justifica uzarea unei blasfemii. Dar se pune intrebarea: Islamul dicteaza lumii libere asupra libertatii cuvintului si a presei? Deci in principiu nu sunt de acord cu tonul si subintelesul acestui articol. Cred ca ISIS are premia autorul acestui articol. Un iubitor de Adevar

  • Alexandru MarinescuPostat la 2015-01-12 08:24

    Este un articol de bun simt. Orice om normal isi da seama ca adevarata libertate tine atata timp cat nu deranjezi pe cel de langa tine, aproapele tau care poate fi crestin, evreu, musulman,hindus,papuas, etc. Sa nu se uite niciodata ca violenta naste violenta si ura naste ura. Sau cum spune romanul: cine seamana vant, culege furtuna! Felicitari autorului! P.S. Domnule Curca, va rog sa va exprimati intr-un nou articol, punctul de vedere, in legatura cu tinerii din Bucuresti care s-au plimbat ieri, 11 ianuarie 2015, in lenjerie intima la metrou. Va multumesc.

  • Puica ConstantinPostat la 2015-01-12 07:08

    Excelent, Domnule Paul Curca ! Bineinteles ca a blasfemia crezul unei persoane, a unui grup social sau grup etnic este o chestiune ce depaseste sfera bunului simt. Din pacate, expresia „bunul simt”, ca si altele de fapt, au devenit tot mai desuete in zilele noastre. Eu cred ca toate aceste actiuni - de instigare la ura, rasism etc., urmate ca si in cazul atentatelor de la Paris, de raspuns criminal, armat se afla sub orchestratia unui plan ocult, mondialist.

  • Mihai SVASTAPostat la 2015-01-12 07:02

    Eu cred că o societate în care ai voie să-l batjocorești pe profetul principal al unei religii dar nu ai voie să scrii nimic rău despre homosexualitate e o societate bolnavă. Iar articolul dvs mi se pare bun, chiar dacă față de anumite idei am opinii nuanțate, pe ansamblu sunt de acord.

  • Postat la 2015-01-12 07:00

    Exista un proverb care spune ceva de genul "Sarpele nu te musca pana nu-l calci pe coada". Sunt intru totul de acord cu cele spuse in material si mai ales pentru faptul ca exista limite ale libertatii de expresie. Nu sunt de acord cu masacrul, dar daca cei de la revista ar fi tinut cont de avertizarile de anul trecut sau acum doi ani cand au publicat pentru prima data astfel de caricaturi nu s-ar fi ajuns aici. De asemenea, m-as fi bucurat ca astfel de discutii si manifestari sa se fi facut si pentru apararea demnitatii oricarui credincios. Foarte buna comaparatia cu mama. Imi pun doar o intrebare "De ce oare sunt batjocoriti doar crestinii si musulmanii, nu si al evreilor?" Nu ca as fi de acord cu asa ceva, deoarece Dumnezeul in care cred ei noi il marturisim. Dar de ce se legau doar de crestini si de musulmani? Nu cumva este si un pretext pentru a da niste legi mai aspre in ceea ce priveste religia in sine? Sunt doar cateva intrebari. Cred ca am dreptul de a mi le pune si nu am suparat pe nimeni

  • Magdalena MagdalenaPostat la 2015-01-11 17:18

    Ar trebui sa ne vedem fiecare de religia lui,si sa nu mai facem atata tam-tam,de cele mai multe ori chiar nu ne alegem noi religia,atata timp cat parintii nostri sunt direct raspunzatori de asta dupa ce nou ne nastem.Din punctul meu de vedere exista doar un singur DUMNEZEU,nu conteaza cum il numim noi,si atata timp cat traim aceasta viata cu ganduri bune si frumoase,si ne rugam pentru viata de apoi,chiar nu are importanta religia.Cu ce suntem noi mai buni ca suntem crestini?!?In fata lui DUMNEZEU suntem egali!!! Da,nu sunt de acord cu crimele infaptuite de orice om care zice ca face acest lucru in numele lui DUMNEZEU,sau Allah in cazul musulmanilor,nici un DUMNEZEU,nu ar permite asa ceva!!! Dar sa mai lasam si noi discriminarile la o parte,nu avem dreptul nici sa radem nici sa judecam!!! Daca ne-am vedea fiecare de viata sa si de religia sa,cred ca lucrurile ar sta altfel. Eu sunt crestin-ortodoxa si pentru nimic in lumea asta nu mi-as schimba religia,dar asta nu inseamna ca nu respect religia sau credinta altei persoane,chiar ateu daca e,e strict problema fiecaruia ce poarta in suflet,atat timp cat ceilalti din jur mu sunt afectati!!!

  • Andrei PanaitPostat la 2015-01-11 16:31

    Franta trebuie sa inteleaga ca exista niste limite in ceea ce priveste libertatea de exprimare. Din cate stiu nu pot face glume cu martirii holocaustului. E reglementat prin lege acest lucru. Dar atunci cand Dumnezeu lipseste, este permis orice. Se pare ca au invatat ceva jurnalistii din acest eveniment tragic. Cand li s-a cerut sa nu mai prezinte imagini cu cele ce se petreceau, jurnalistii s-au conformat. Deci exista si poate exista o limita in ceea ce priveste libertatea de exprimare. Sigur se va spune ca daca exista o limita nu mai exista libertate. Dar noi vorbim de liberatati si nu de liberatea care are un alt sens.

  • Daniela BalanPostat la 2015-01-11 15:07

    Nu sunt de acord cu acest articol. Lasand deoparte cele spuse care au sens dar in alte circumstante, nu sunt de acord ca in cazul unei crime de acest gen clasificata drept act terorist sa scriem zeci de randuri despre blasfemie si un rand despre cei care au lasat in urma femei fara sot si copii fara tata, cei care au ucis cu cruzime in numele religiei.

  • cv miron Postat la 2015-01-11 09:56

    Excelent articol! Ma intreb cati il vor citi si cati vor invata din el! Dar mai ales cati vor vrea sa recunoasca adevarul despre cei de la Charlie Hebdo!

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE