Dupa film

Dupa film Mareste imaginea.

Cu toate ca este un film de arta, "Dupa dealuri" e facut cu realismul prozaic al reportajelor informative. Personajele seamana frapant cu imediatul cotidian, fara insa a fi copiate neaparat de acolo. Nimic din ceea ce se intampla nu este "transfigurat" artistic. Regizorul isi propune, deliberat probabil, sa nu "mitologizeze", sa nu gaseasca "tipuri" de personaje, sa nu prezinte sabloane care sa ne determine intelegerea. Astfel ca dupa vizionare ramai nedumerit.

De regula, atunci cand urmaresti ceva, vrei sa gasesti arhetipuri la care sa raportezi intelegerea si care sa faca inteligibil mesajul. Nimic de aceasta natura nu este aici. Faptele sunt prinse in starea lor bruta pentru a nu semnifica nimic, decat ceea ce arata ele insele.

Cristian Mungiu nu este teolog, asa cum nu este medic psihiatru, asistent social, psiholog, terapeut sau orice altceva in afara de regizor de film. De aceea nici nu trebuie acuzat ca prezinta intr-o lumina falsa ortodoxia. Si nici n-o face, cu cateva mici exceptii (inscriptia de la intrarea in manastire si adresarea catre parinte si maica stareta). E doar perceptia unui intelectual roman, si e bine sa luam aminte la ea.

Cu toate ca se abtine sa faca valorizari si sa dea verdicte, filmul este una dintre cele mai atee creatii contemporane. Ateu inseamna, la origine a-theos, adica fara Dumnezeu. Te simti, privind acest film, ca Dostoievski in fata tabloului "Trupul mort al lui Hristos in mormant" al lui Hans Holbein despre care vorbeste in "Idiotul". Nimic nu indica, in vreun fel, ca acel trup mort ar invia, cu toate ca e vorba despre Hristos. Nimic din film nu trimite catre Dumnezeu, cu toate ca se vorbeste destul de des despre El.

Ca o ironie, una din putinele pe care si le permite Mungiu, Alina moare exact atunci cand parintele si maicile incepusera sa se bucure ca se intamplase o minue si fata parea ca isi revine.

Discursul despre Dumnezeu n-a disparut, la fel nici comportamentele religioase, dar ele nu mai inseamna nimic, nu pot transforma nimic, nu mai fac nicio bresa in real ca sa lase sa se manifeste transcendentul. In urma rugaciunilor, a slujbelor, a molitfelor citite, starea Alinei se inrautateste, iar in final ea moare. Discursul crestin nu mangaie, nu vindeca, nu salveaza, ba chiar, mai presus de toate, nu mantuie pe nimeni. Ar putea fi inlocuit la fel de bine cu oricare altul, al altei religii, sau al altor discipline care vorbesc despre om si suferinta lui si nimic nu s-ar schimba. Credinta exista, dar ea nu este lucratoare, nu poate face nimic.

Pe regizor nu l-a interesat sa gaseasca vinovati, sa dea verdicte. Scopul lui a fost unul pur artistic, iar premiile obtinute arata ca si l-a atins. De aceea nu l-a interesat sa stabileasca cine e responsabil de moartea fetei. De aceea cei care vor vedea filmul "instigati" de atacurile din presa la adresa Bisericii Ortodoxe vor fi dezamagiti. Cristi Mungiu nu urmeaza presa care a atacat inchizitorial Biserica si a facut-o vinovata de moartea fetei. Atunci cand am vrea sa gasim o cauza- cu toate ca regizorul nu prea pare interesat sa o afle-, am vedea ca aceasta se distribuie la toti cei implicati: doctori, asistente, familia unde locuise inainte Alina. Vina parintelui si a maicutelor, daca e sa fie vreuna, este aceea ca s-au increzut in puterea vindecatoare a lui Dumnezeu.

Am vazut comentarii care il acuzau pe Cristi Mungiu de toate blasfemiile din lume, lucru ridicol si necrestinesc. Era jignit in fel si chip, ba chiar se cerea interzicerea filmului. Asta arata ca avem inca primitivi ai credintei, incapabili sa traiasca intr-un spatiu public decent in care oamenii sa se poata exprima si crea liber. Deranjeaza enorm acest film pe unii "credinciosi" (mai degraba persoane care se pretind pe ele insele credincioase). Pentru ca el este o oglinda, stramba si murdara, dar totusi oglinda, in care ei isi vad propriul chip, in care predomina forma credintei, ritul exterior, asupra fondului. Socotesc ca din cauza ca isi vad propriul chip pe care si-l refuza il urasc cu atata tarie pe regizor acesti reprezentanti ai unei religii a iubirii.

Cristi Mungiu este onest, cel putin asa pare la vizionarea filmului, si exprima lucrurile asa cum le vede, nu e vina lui de modul cum i se infatiseaza realitatea. Am vazut alte comentarii, bucuroase ca regizorul nu a dat vina pe parinte si pe maicute, asa cum a facut presa de la noi. E suficient insa asta? Putem fi linistiti ca nu repeta acuzatiile presei? Daca vina lor este una mult mai mare, si tocmai asta e pus in discutie, in mod fundamental, in acest film? Daca e o vina metafizica sau de pozitionare existentiala?

E un film care te pune pe ganduri. Nu vrea sa fie tragic, dar totusi toate actiunile intreprinse sfarsesc in esec. Sunetul din film este infernal. De la zgomotul trenului de la inceput, trecand prin zgomotul masinii, al cainilor care latra, al tipetelor maicutelor etc. Nimic nu reuseste, culminand, bineinteles, cu moartea Alinei. Realitatea este o pata de noroi, ca aceea azvarlita, in finalul filmului, in parbrizul masinii. Ce-i lipseste lumii asteia ca sa fie respirabila?

Noutatea filmului este ca prezinta viata credinciosilor ortodocsi dar nu din perspectiva ortodoxa, asa cum eram obisnuiti pana acum. Inlocuim o perspectiva familiara cu una straina, stranie am putea spune. Culmea este ca, intr-un fel, daca suntem corecti, ne regasim in ea. De ce ingrijoreza acest film pe cel ce isi asuma credinta ortodoxa?

Realizam ca viziunea prezentata in el este aproape aceeasi cu realitatea noastra zilnica. Or, ne dam seama ca universul este inabusitor si urat, si ca nu avem scapare de aici, nu stim ce sa ne mai facem. Traim intr-o lume in care toate se duc pe rapa pentru ca a pierdut Duhul cel Sfant, iar ceea ce lasa sa se vada este dezolant. Duhul face ca omul sa fie om si lumea sa fie lume. In absenta Lui, totul e jalnic si fara rost.

Cristi Mungiu face un film in care subiectul il constituie credinciosii ortodocsi. Modul cum ii intelege este limitat la ceea ce percepe el din ortodoxie, sau la ceea ce e lasat la priceapa de catre autorii discursului ortodox public. Provocarea este sa nu lasam lucrurile aici. Ortodoxia se vede, dintr-o anumita perspectiva, ca un cuvant mort, ca o suita de practici care nu duc nicaieri. Sa aratam ca este altceva.

Paul Curca

.

Despre autor

Paul  Curca Paul Curca

Senior editor
78 articole postate
Publica din 07 Aprilie 2011

13 Noiembrie 2012

Vizualizari: 10128

Voteaza:

Dupa film 4.70 / 5 din 10 voturi. 5 review utilizatori.

Cuvinte cheie:

filmul dupa dealuri

Comentarii (5)

  • vasile tanasePostat la 2013-09-03 03:13

    Credem, si recunoastem totodata, noi crestinii ortodocsi ca suntem pacatosi in fata Lui Dumnezeu.Faptele noastre pot fi uneori placute Lui Dumnezeu si mai ales oamenilor, dar asta numai Dumnezeu poate sti, insa a pune pe seama puterilor noastre starea de credinciosie la care am ajuns sau pe care o traim, este cu adevarat o blasfemie. Parintele Trifon, intr-un dialog purtat cu un reporter din Rusia, la intrebarea acestuia privind ruptura observata privind comportarea copiilor pana la varste de 9 - 10 ani in viata religioasa si apoi schimbarea totala a comportamentului acestora cand ating varsta adolescentei in sensul ca acestia nu mai vor sa stie de biserica de credinta de slujbele religioase, cine se face vinovat de aceasta situatie,raspunsul prea-sfintei sale a fost : vinovati de aceasta situatie suntem noi toti, parintii, scolile de indrumare si educare in spiritul ortodoxiei si nu in ultimul rand preotii bisericii noastre ortodoxe, care una spun si propovaduiesc in timpul slujbelor, in special in timpul sfintei liturghii si alta fac in viata de zi cu zi. Este o adevarata drama in mintea acestor copii care nu mai stiu ce sa inteleaga din aceasta stare fareseica a noastra. Cand intre starea noastra din timpul sfintelor slujbe si viata traita zi de zi nu va mai fi nicio diferenta si toata viata noastra ar fi traita ca si cum ar fi daruita in intregime Domnului Dumnezeu, ca pe darul cel mai de pret, pe care putem sa-L oferim si de care constienti fiind ca fara ajutorul Lui Dumnezeu nimic nu putem face, toate aceste lucruri ar fi asezate in matca lor fireasca, viata noastra, toate faptele si gandurile noastre ar fi placute Bunului Dumnezeu si atunci si rodul vietii noastre adica copii nostri ar avea exemple bune de urmat si de trait viata lor religioasa in mod curat .Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu, miluiese-ma pe mine pacatosul. Amin .

  • Florin Dragos MihailaPostat la 2012-11-07 08:37

    Vreau sa fac si eu un film! "Artistic"! Subiectul? Desigur, ce rau este in Romania, ce inapoiata tara, ce oameni incatusati in "mistica", ce tragic ca ne lipsesc "valorile" lumii contemporane, ce viitor sumbru ne asteapta! Mesajul pe care as dori sa il transmit? N-avem nicio sansa, nu suntem in stare de nimic, avem tare vechi, nu avem oameni (la nivele superioare!) care sa schimbe ceva, insusi eu, autorul filmului sunt un om fara de speranta! Este cineva (care traieste Romania!) uimit in vreun fel de subiectul filmului meu? Este ceva nou pentru cei ce traiesc in Romania? Noi, romanii, de astfel de "spectatori"/observatori/plangaciosi (a se citi regizori) avem nevoie sau de modele care sa traga intreaga societate dupa ele? Cred ca avem calitati destule, cu care putem sa incepem o constructie! Ridicarea unei natii se face prin actiune si nu prin bocete! Poate doar daca traiesti in alta tara, te poti minuna si vedea acest film (al meu!) ca pe o noutate, ca o tema la care sa reflectezi (poate, ma gandesc!) pentru ca nu ti s-a mai intamplat sa auzi, sa vezi, sa traiesti astfel de situatii. De aceea, acest subiect, dupa parerea mea este comandat, iar dl. Cristi Mungiu a onorat comanda si a fost onorat (probabil) asa cum trebuie. O “lupta” mercenara! P.S.: intrebat un copil de 10 ani ce crede el ca inseamna a fi nationalist, a raspuns: “eu cred ca a fi nationalist inseamna sa apartii unei natii”! …

  • marius cosmin cioteaPostat la 2012-11-07 03:10

    Ne aflam pe acest site pentru a fi inspirati de bine si nu cred ca oamenii au nevoie de un film in care se prezinta latura necredintei ,mai ales ca suntem inundati la tot pasul de aceasta.In plus sunt o gramada de filme ortodoxe care merita vazute,pana sa vizionezi un film de genul acesta.Din prezentare reiese pentru cei credinciosi:asa nu !!.....deci nu-i vad rostul.Ajuta-ne Doamne sa perpetuam binele si analogic vorbind ,cand doresti pacea ,nu mergi la razboi.

  • Mircea SangriuPostat la 2012-11-07 02:54

    Si sunt convins ca Mungiu .....va mai castiga trofee mari in Europa....Asta nu-l face un regizor mare......Nu va deranjati si suparati de acest lucruri desharte si fara valoare. Sa fie sanatos.

  • Andreea IonascuPostat la 2012-11-06 08:05

    Nu am apucat sa vad filmul, am cateva idei doar din povestiri. Prin urmare nu-l pot critica avand informatii reale, dar din ce spuneti dvs in articol rezum la urmatoarea idee: filmul este ca un tablou, vazut prin ochii regizorului, care nu misca cu nimic sa aduca un sentiment de sfintenie, cum s-a intamplat si cu pictura din Idiotul, care, din ce retin, parea cu totul nefiresc si chiar profan. Un lucru important si demn de respectat este sa nu judecam, sa nu uram si sa fim rautaciosi fata de nimeni si cum spuneati sa demonstram ca ortodoxia este altceva. Intr-adevar, de la individ porneste totul, te indrepti pe tine si apoi se pot indrepta si altii, dar acum vorbim de un regizor care poate avea o influenta asupra unor mase de oameni.Oare, sa demonstram ca ortodoxia este altceva, n-ar trebui sa se faca si prin astfel de actiuni, precum acest film. Decat sa ilustreze o imagine "artistica", care nu misca ceva bun in om, nu mai bine am incerca sa determinam astfel de oameni sa arate si ei ca ortodoxia este altceva? Imi cer scuze pt incoerenta,poate ca m-as fi asteptat ca finalul articolului sa aibe un indemn mai puternic, altfel nu a sunat decat o justificare a unui artist care s-a folosit de un tablou ce trebuia sa miste suflete, dar n-a facut pictat decat natura moarta.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE