Evanghelia in cultura romaneasca

Evanghelia in cultura romaneasca Mareste imaginea.


Evanghelia in cultura romaneasca


Doua abordari ale raporturilor dintre Evanghelie si o cultura determinata par a fi nu numai posibile, ci si necesare. Cea dintai priveste reactia acelei culturi in stadiul ei precrestin fata de Evanghelie in sens de Carte sacra si mesaj divin, "vestea cea buna". A doua incearca sa stabileasca in ce mod a actionat Evanghelia asupra culturii respective, cum a reorientat-o, a transformat-o, dandu-i astfel functia suprema de instrument al realizarii plenare a omului, al indumnezeirii lui.

Romanii sunt un popor neolatin format din amestecul geto-dacilor autohtoni din zona Muntilor Carpati si a Dunarii inferioare, in Europa de sud-est, cu romanii care le cuceresc tara la inceputul secolului II al erei crestine. Romanizarea Daciei a avut loc concomitent cu crestinarea locuitorilor ei, asa incat s-a putut spune ca "romanii s-au nascut crestini". Cele doua procese au fost relativ rapide, s-au desfasurat fara reactii de respingere si au avut rezultate definitive. Inconjurati in cursul primului mileniu de populatii de alte rase si limbi, romanii au ramas pana azi insula de romanitate orientala a continentului european. Vecini cu state catolice importante - Polonia la nord si Ungaria la vest - romanii si-au pastrat credinta dintru inceput, ca parte a Bisericii Rasaritului.

Locuitorii din partea apuseana a Pontului Euxin (azi litoralul romanesc al Marii Negre) erau cuprinsi in aria de cultura a colonilor grecesti si au fost crestinati, dupa traditie, de Sfantul Apostol Andrei. Receptarea Evangheliei de catre ei reprezinta un capitol al evanghelizarii lumii grecesti si nu-l vom infatisa aici. Capitol bogat, insa, dupa cum marturisesc monumentele si inscriptiile paleocrestine, numeroase, descoperite intre Dunare si Mare, in fosta Scythia Minor, Dobrogea de azi.

Particular este cazul geto-dacilor in curs de romanizare. Ceea ce se cunoaste din spiritualitatea lor precrestina a incurajat pe savanti sa degajeze ratiunile adoptarii grabnice si usoare a crestinismului de catre acest popor. El pare sa fi fost privilegiat de o spiritualitate care impresionase pe autorii antici, incepand cu Herodot, si care-l pregatise pentru anumite aspecte ale mesajului evanghelie. Mircea Eliade, interesat de acest caz ca istoric al religiilor dar si ca roman ortodox, scria : "Sa nu uitam ca trasaturile caracteristice ale cultului lui Zalmoxis [principala divinitate geto-daca], era de tip misteric si eschatologic: dupa Herodot, Zalmoxis dezvaluise posibilitatea de a obtine nemurirea printr-o initiere care comporta un descensus ad inferos si o epifanie, o "moarte" rituala curmata de  o  "renastere".  Asadar,  putem   gandi   ca  credintele referitoare la Zalmoxis si la cultul sau au fost absorbite si radical transformate de crestinism. Este greu de conceput ca un complex religios centrat pe sperata de a dobandi nemurirea prin modelul si medierea unui zeu de structura mistica sa fi fost ignorat de misionarii crestini. Toate aspectele religiei lui Zalmoxis  - eschatologie, initiere, "pitagorism", ascetism, eruditia de tip misteric - (astrologie, terapeutica, teurgie etc. , incurajau confruntarea cu crestinismul. Cea mai buna si mai simpla explicatie a disparitiei [rapide] a lui Zalmoxis si a cultului sau ar trebui poate cautata in crestinarea precoce a Daciei. Eliade, respectuos fata de crestinismul stiintific, situeaza crestinarea Daciei inainte de 270 AD si ezita sa se pronunte asupra persistentelor crestine : "Nu stim, scrie el, daca anumite aspecte ale religiei lui Zalmoxis au supravietuit, intr-o forma noua, in primele secole crestine". Dar tot el afirma fara teama inconsecventei, ca "la fel ca pretutindeni in provinciile Imperiului roman, realitatile religioase autohtone au supravietuit, mai mult sau mai putin transformate, nu numai procesului romanizarii, dar si celui al crestinarii" si el da suficiente exemple despre asemenea persistente precrestine. Dar nu in studii savante, ci intr-o discutie cu Rev. Paul M. McKowen (din Fremont, California) si-a expus el viziunea despre acea "Cosmic Christianity" de mult disparuta in Vest a "taranilor romani optimisti [care] cred ca Lumea e buna, ca ea s-a intors la aceasta stare dupa Intruparea, Moartea si Invierea Mantuitorului". Pentru cercetarea noastra importanta este aceasta judecata a lui Eliade, impartasita de majoritatea cercetatorilor: Reactia fata de crestinism a stramosilor primilor romani a fost una de acceptare a Evangheliei fara impotrivire, fara rezerve. Intrarea romanilor in Lumea crestina a avut loc intr-un climat de providentiala compatibilitate intre vechea si noua traire spirituala. In Dacia, crestinismul a fost intampinat direct de Europa arhaica. Ea era, dupa cum confirma cercetari contemporane, mai bine pregatita sa primeasca Evanghelia.

Sa raspundem, insa, la a doua intrebare privind impactul Evangheliei asupra culturii romanesti, de la inceputul ei. Raspunsul este categoric: Cultura romaneasca, in tot ce are ea specific si major este o cultura crestina, intemeiata pe Evanghelia inteleasa ca Scriptura sacra si mesaj. Se poate reconstitui aeeasta cultura de cel putin sapte secole prin documente si izvoare narative. Perioada precedenta ne este accesibila prin monumente si inscriptii, sau prin marturii straine. Ultimul secol, al secularizarii si instrainarii de traditie, nu este relevant pentru identitatea crestina a culturii romanesti.

Parte a crestinatatii orientale, in care doctrina a fost formulata in limba greaca,  Imperiul teocratic era bizantin   iar  principala   zona de misiune Lumea slava, romanii n-au avut mult timp avantajul unei literaturi crestine in limba proprie. Asezati intre popoarele slave care au format incepand din sec. IX  obiectul operei misionare a Bizantului, romanii, desi crestinati cu multe secole inainte, au fost inclusi in noua cultura ecleziastica de expresie slavona si cu scrisul chirilic creat de  fratii sfinti Metodie si Chiril.

Astfel, pana in secolul al XVII-lea nu numai in cultul bisericesc, dar si in administratia de stat a Tarilor Romane a fost folosita limba slavona, fenomen similar cu situatia crestinilor de diferite limbi din Europa apuseana unde limba Bisericii, administratiei si culturii era latina.
Aceasta circumstanta ar putea fi judecata drept un factor defavorabil receptarii Evangheliei de catre romani care vorbeau o limba neolatina ca structura si vocabular. Dar Evanghelia se propovaduieste nu numai prin cuvantul scris, ci deopotriva cu cuvantul rostit, cu arta si cu pilda vietuirii crestine. Este evident ca opera pastorala a preotilor si calugarilor a fost desfasurata in limba romana, ca, desi citite la slujbe in  slavona, textele evanghelice erau traduse si  comentate pe intelesul credinciosilor, ca spovedania si educatia religioasa nu se puteau face - decat in limba vernaculara, romana. Pictura sacra, care ocupa un loc privilegiat in arta romaneasca medievala, avea un important rol misionar, infatisand credinciosilor Evanghelia in imagini. In ce masura cultura populara era impregnata de realitatile, invatatura si personajele sacre ale Evangheliei intelegem din "bogatia referintelor la ele in creatiile folclorice: in colinde de Craciun sau Epifanie, in locutiuni si proverbe, in obiceiuri traditionale si principii de viata eminamente crestine. Iar monahii de disciplina si rigoare au implinit timp de secole functiile de dascali si directori de constiinta nu numai in schiturile lor de asezare sihastra, ci deopotriva in spatiul laic.

Locul central al Evangheliei in cultura crestina a romanilor poate fi surprins si dintr-un fapt care, dupa cum stim, numai in istoriografia culturala romaneasca a fost relevat. Principalele initiative prin care principii, aristocratii si ierarhii romani isi afirmau atasamentul fata de credinta si isi eternizau memoria au fost, ca in atatea parti ale lumii crestine, construirea de biserici si manastiri, asumarea calitatii de ctitor. Dar este interesant de observat ca actul ctitoriei comporta doua ofrande majore: nu numai lacasul construit, ci si cartea fundamentala de sluiba, un Evangheliar frumos scris si superb impodobit, pentru ca in biserica urma a fi rostit cuvantul Mantuitorului si se simboliza astfel prezenta Logosului in trupul Sau mistic. Eminentul cercetator al culturii vechi romanesti Emil Turdeanu a demonstrat ca ctitorii de biserici erau in acelasi timp ctitori de evangheliare. Faptul e confirmat de reprezentarea ctitorilor in atitudine votiva atat in bisericile, cat si in frontispiciile manuscriselor daruite de ei: ei ofera lui Hristos si Maicii Lui fie un lacas sacru, fie cartea sacra, Evanghelia.    

O viziune integrala a culturii romanesti intemeiata pe Evanghelie vom avea amintind de rolul eminent implinit, impreuna cu Biblia, de Traditie in toate sectoarele societatii. Tarile erau organizate precumpanitor dupa modul bizantin, iar legile fundamentale au fost in epoca medievala Pravilele, cuprinzand canoanele Sfintilor Apostoli, ale Sinoadelor ecumenice si locale si ale Sfintilor Parinti, sau neocanoane inspirate direct din legiuirile crestine romano-bizantine. Ele raman de drept si in legiuirile moderne, pana la inceputul sec. XIX. Invatamantul a fost pana  catre sfarsitul   sec. XVII exclusiv   religios.   Normele   scrise sau nescrise ale relatiilor umane respectau principiile etice crestine. Civilizatia si cultura romaneasca erau componente de baza ale fenomenului pe care N. Iorga l-a numit cu o inspirata formula general acceptata azi, "Bizant dupa Bizant".

Privilegiul  tiparului  a permis  romanilor sa  contribuie la  raspandirea Evangheliei si a altor carti biblice (Psaltirea, Faptele Apostolilor, Epistolele) in diferite limbi ale popoarelor de marturisire ortodoxa. Timp de cinci secole (XIV-XIX) Principatele (Moldova si Valahia) au desfasurat o opera neintrerupta si generoasa de sprijinire a comunitatilor crestine din Orient, prin donatii diverse  - proprietati funciare, bani, produse, obiecte de cult -, interventii pe langa inalta Poarta, burse la scolile princiare din Bucuresti si Iasi etc. Cunoscutul savant rus Porfirij Uspenskij a putut afirma ca "nici un popor ortodox nu a facut atat de mult pentru Muntele Athos cat au facut romanii", dar remarca lui se aplica de fapt intregului Orient crestin. In 1863 cand aceasta opera de solidaritate ia sfarsit prin masurile secularizante ale Principelui Alexandru Ioan Cuza, peste un sfert din teritoriul Romaniei (latifundii, paduri, vii, mine etc.) reprezenta donatii catre Sfintele Locuri.

In domeniul care ne preocupa acum trebuie mentionate doua actiuni care privesc direct raportul Evanghelie-Cultura. Mai intai in Valahia se tiparesc, incepand din 1512 versiuni ale Evangheliei sau comentarii ale ei, destinate nu numai romanilor, dar si altor comunitati ortodoxe. Editiile slavone ale Evangheliarului si Apostolului din sec. XVI au circulat in Bulgaria, Serbia, Ucraina si Rusia, dupa cum marturiseste prezenta lor in bibliotecile si colectiile din toate aceste tari. In 1693, la Bucuresti, Evangheliarul era imprimat in text paralel grec si roman, dar cu cativa ani inainte Serban Cantacuzino, prince of Wallachia, contribuise la publicarea Bibliei de la Venetia din 1687, tiparita de Nicolae Glyky. O Psaltire in limba greaca aparea la Snagov in 1700, dar comentarii biblice tot in greaca au aparut multe in tipografii romanesti in secolele XVII-XVIII, iar monumentala catena la Octateuh din 1775 era imprimata la Leipzig cu cheltuiala domnului Moldovei Grigore Ghica.

Prima editie araba a Evangheliarului a fost publicata la Alep in 1706 intr-o tipografie venita cu echipament si mesteri de la Snagov si Bucuresti, in Wallachia, unde fusese infiintat in 1700 cel dintai atelier tipografic cu caractere arabe din Imperiul otoman. Era o opera care asocia pe Mecenat, printul Constantin Brancoveanu, cu marele carturar roman prin adoptiune Antim Ivireanul (din Georgia) si pe mitropolitul de Alep (fost patriarh al Antiohiei) Athanasios Dabbas.
Iar trei ani mai tarziu, in 1709, aparea la Tbilissi in editio princeps georgiana Evangheliarul in prima tiparinta din aceasta tara, trimisa "tot din Romania, echipamentul ca si mesterii, condusi de Mihail, fiul lui Stefan.

Opera romaneasca de raspandire a Evangheliei in Lumea Crestina intr-o epoca de mari dificultati pentru crestinii orientali este rezumata de Antim Ivireanul intr-o nota manuscrisa pe un exemplar din Evangheliarul georgian amintit. El este dedicat principelui Constantin Bran-coveanu drept "fructul cel nou pe care l-a rodit pamantul iberienilor", care n-a avut "norocul sa se imbogateasca cu tipar in limba lui, precum cu tiparul arab s-a imbogatit Arabia, cu cel grecesc Elada si cu cel romanesc Valahia". El compara actul generos al Principelui de a inzestra cu imprimerii patru popoare crestine, cu cele patru rauri ale Paradisului : Pishon, Gino, Tigris si Euphrates dar, adauga invatatul, "prin apele acelor rauri pamantul a rodit fructe coruptibile si trecatoare, dar tiparul [...] da roada incoruptibila si eterna".

Ar fi de adaugat ca prima carte bulgara moderna, Kiriakodromionul lui Ilie Miniates in traducerea episcopului Sofronie Vraceanski (un comentar la Evanghelii) a aparut in Romania (Ramnicul Valcea) in 1806, ca mai multe editii ale Noului Testament tradus in bulgara de Neofit Rilski au fost publicate la Bucuresti in vrema cand Bulgaria se afla inca sub dominatie otomana (inainte de 1878), ca prima traducere a Evangheliei in limba gagauza, din familia limbilor turcice, a fost realizata si publicata in Romania.                              

Centrala in cultura romaneasca a fost Evanghelia si in epoca in care romanii isi afirma identitatea prin inlocuirea limbii slavone cu limba vernaculara, romana, proces care a durat aproape doua secole. Aceasta actiune a reusit prin traducerea Evangheliei mai intai, apoi a  intregii Biblii. Traducerile cele mai vechi (din Psalmi si Faptele Apostolilor) dateaza din secolul al XVI-lea, dar unele par a fi copii de pe prototipuri mai timpurii. Tetraevanghelul in limba romana a aparut in 1561, iar Faptele Apostolilor in 1563, amandoua la Brasov. Cererea Evangheliei intr-un text accesibil rezulta din destinatia cartii, cum se mentiona in asemenea traducere, adresata "preotilor romani, ca sa inteleaga si sa-i invete pe romanii crestini".

Dar pentru ca Evanghelia sa-si implineasca rolul istoric de a concentra in jurul ei cugetarea si creatia carturarilor si de a da identitate culturii romanesti erau necesari noi pasi. Ei au fost parcursi pana la 1648 cand Noul Testament a fost integral publicat la Alba-Iulia intr-o limba romana cursiva, cu calitati literare, capabila sa infrunte secolele. Spre deosebire de traducerile anterioare,- aceasta are avantajul de a intruni pe foaia de titlu cele doua conditii neaparat necesare pentru folosirea ei liturgica: binecuvantarea mitropolitului si privilegiul principelui Ardealului. Preluat in Biblia de la Bucuresti, 1688 (cea dintai editie romaneasca integrala a cartilor sacre), republicata pana azi in numeroase randuri, cu textul revizuit, Noul Testament din 1648 a fost nu numai textus receptus al Evangheliei romanesti dar si primul monument de limba litarara al romanilor cu functii capitale pentru evolutia ulterioara a culturii si a poporului insusi.
Desi o etnie bine caracterizata prin origine, teritoriu, limba, credinta si forme de viata, romanii au trait in tot evul mediu si o parte din epoca  moderna in state separate,  Valachia,   Moldova   si   Transilvania.

Constiinta unitatii lor a evoluat in timp de la o stare de fapt la un imperativ politic, acela al unirii tuturor romanilor intr-un stat national, program realizat intre 1859 (unirea Principatelor Moldova si Tara Romaneasca) si 1918 (desavarsirea unirii, prin alipirea la regatul roman a Basarabiei ocupata de Rusi, Bucovinei, Transilvaniei si Banatului ocupate de Austro-Ungaria). In acest proces secular faurirea unei limbi literare inteleasa de toti romanii, din toate teritoriile, unele aflate sub stapaniri straine, a avut un rol determinant. Iar traducatorii Noului Testament din 1648 au avut constiinta importantei unei limbi intelese de toti romanii, dincolo de particularitatile regionale ale vorbirii lor. In dorinta lor de a face Evanghelia inteleasa de toti romanii, din toate partile locuite de ei, se distinge nu numai o intentie pastorala, ci si o previziune pe care am numi-o azi, politica, desi inspirata de un pragmatism in realitate providential. Acest instrument de comunicare panromanesc care a fost limba literara faurita de traducatorii Bibliei si in pri-   mul rand ai Noului   Testament a  avut   un   rol   decisiv   in  afirmarea constiintei nationale care a dus la unificarea statala a Romaniei.

Subliniind rolul Evangheliei in cultura romaneasca, nu vom trece sub tacere modul in care acest rol a fost afectat, ca si in alte parti ale lumii, de progresul secularizarii in epoca moderna. Exista o opinie necritica privind daunele spirituale provocate de ateismul oficial din Romania in perioada 1948-1989. In realitate, secularizarea culturii elitelor din Romania incepe cu cel putin un secol inainte, ea se afirma in timpul revolutiei din 1848. Dupa aceasta data, reformele politice, culturale, educative, operate sub influenta ideilor apusene, provoaca o ruptura dramatica in cultura romaneasca. Partea ei traditionala, crestina, inspirata de Evanghelie se refugiaza in Biserica si monahism dar, desi covarsitor majoritara, nu are putere in politica oficiala. Aceasta va fi obtinuta in deceniile urmatoare de o minoritate educata in Occident (liberala), apoi de alta minoritate educata in URSS (comunista), amandoua adversare Traditiei crestine, desi din atitudini politice iremediabil adverse. Cazul este tipic pentru varietatea actiunilor si chipurilor subversiunii in lumea de azi.

In stiinta si in programele universitare moderne, Evanghelia nu mai are decat functia unei fosile lipsita de viata. Se ocupa de ea lingvistii pentru studii de sintaxa, vocabular si morfologie, istoricii culturii pentru cercetari asupra evolutiei tiparului, istoricii de arta pentru analiza manuscriselor cu miniaturi si caligrafii remarcabile. Dar toti acesti specialisti se feresc sa trateze despre partea esentiala a Evangheliei, mesajul ei, pentru ca ar fi nestiintific !

Dar desi marginalizata de un secol si jumatate de politica culturala anticrestina, Evanghelia a salvat Romania intr-o jumatate de secol de ateism oficial. Credinciosii si-au practicat, cu dificultati dar cu tenacitate credinta. Monahii goniti din manastiri s-au reintors in manastiri. Biserica insasi, Patriarhia Ortodoxa Romana s-a impus regimului comunist  ca o  realitate  de care puterea politica nu putea face  abstractie. Misiunea pastorala a Bisericii a continuat in acele conditii vitrege. Biblia a fost imprimata si raspandita in tiraje mari - sute de mii de exemplare - iar in biserici si manastiri se propovaduia invatatura lui Hristos.

Traditia   Evangheliei  a  biruit   totalitarismul   in   cultura   crestina romaneasca si in constiinta crestina a romanilor. Ea depaseste ceea ce ne place sa numim Rezistenta sau Lupta anticomunista, politica, toposuri  care fascineaza pe gazetarii  occidentali  sau pe istorici mai noi.

Concluzii

Cultura romaneasca, prin antecedentele ei spirituale geto-dacice este tipica pentru receptarea facila, a Evangheliei   intr-o   cultura precrestina. In cea mai lunga parte a evolutiei ei, cultura romana a fost intemeiata pe Evanghelie si pe Traditia crestina. Recunoscand si incurajand diversitatea culturilor crestine, romanii au contribuit la raspandirea Evangheliei in  alte comunitati din aria Mediteranei Orientale. Cultura crestina, evanghelica, a salvat pe romani in epoca cea mai aspra a persecutiei crestinismului din tara lor comunismul.

Acad. Virgil Candea

Biblia
Biblia Audio

08 Mai 2012

Vizualizari: 7058

Voteaza:

Evanghelia in cultura romaneasca 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.



RETELE SOCIALE