Exegeza biblica intre comunitatea academica si poporul lui Dumnezeu

Exegeza biblica intre comunitatea academica si poporul lui Dumnezeu Mareste imaginea.

Unei tâlcuiri biblice apreciate de comunitatea universitarilor i s-ar cădea să fie plăcută şi lui Dumnezeu, dar să fie savurată şi de poporul Său. Exegeza, lecturarea ei, trebuie să semene cu bucuria găsirii comorii, căci, în fond aşa trebuie să privim Noul Testament, ca pe o comoară pentru care cel ce a descoperit-o merită să vândă tot.

1. „Tălmăceşte fraţilor tăi”. Un clasic al Filocaliei, Sfântul Nichita Stithatul vine cu un îndemn: „Cunoaşte cele din urmă şi nu cele din jurul tău, ci pe tine însuţi. Ridică-te mai presus de micimea celor văzute. Înalţă-ţi ochiul minţii spre vederea lui Dumnezeu şi priveşte mărirea Domnului din frumuseţea celor văzute. Iar coborându-te de acolo tălmăceşte fraţilor tăi cele ale vieţii veşnice şi tainele împărăţiei lui Dumnezeu”(1). Luând în serios acest demers filocalic, concluzia pe care trebuie să o tragem ar fi că orice demers, fie ascetic, mistic sau ştiinţific trebuie să se finalizeze în apostolat, în misiune faţă de ceilalţi fraţi. „Tălmăceşte fraţilor tăi” înseamnă conceptualizarea şi diseminarea rezultatelor pe care le urmăreşti pe calea acestui demers. Ca să ajungi la Viață(Dumnezeu, ca izvor al ei), e la fel de importantă şi Calea(parcursul) şi Adevărul(ţinta, scopul de atins). Dacă nu e valabilă calea, nici ţinta finală nu ne va mulţumi. Sfântul Siluan din Muntele Athos, a cărui teologie mistică a fost dezvoltată într-o chilie simplă, în timp ce Europa era sfâşiată de fratricide, a spus: „Putem studia cât poftim, totuşi nu vom ajunge să cunoaştem pe Dumnezeu, câtă vreme nu vom trăi după poruncile Lui”(2).

E clasic deja și cuvântul hrisostomic inserat la începutul comentariului la Evaghelia mateiană: „Ar fi trebuit să nu avem nevoie de ajutorul Sfintelor Scripturi, ci să avem o viaţă atât de curată încât harul Duhului să fi ţinut locul Sfintelor Scripturi în sufletele noastre. Şi după cum Sfintele Scripturi sunt scrise cu cerneală, tot aşa ar fi trebuit ca şi inimile noastre să fi fost scrise de Duhul Sfânt”(3). Acest text arată două lucruri. Mai întâi că harul Lui Dumnezeu şi viaţa curată fac posibil dialogul cu Dumnezeu, mai exact cu Cuvântul lui Dumnezeu, iar pe de altă parte că inima creştinului autentic ar facilita scrierea, pecetluirea cu Duhul Sfânt. Absenţa vieţii curate, îndeosebi în veacul ce-l traversăm, fac absolut necesare şi Scripturile şi tâlcuirile acestora. Dar dacă exegezele sunt strict academice, utilitatea lor va ținti spre un procent infim: „divulgarea rezultatelor exegezei istorico-critice creează în mulţi credincioşi impresia că numai experţii pot cu adevărat să înţeleagă Sfânta Scriptură”(4). Exegeza creştină a Scripturii vine însă în întâmpinarea acestor lipsuri. Sfântul Ioan Gură de Aur se miră că a fost necesară existenţa Scripturilor, dar oare de exegezele acestora ce va zice?

2. Cuvântul lui Dumnezeu și poporul lui Dumnezeu. Autorul epistolei către Evrei identifică pe Moise și felicită opţiunea lui, care „a ales mai bine să pătimească cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă dulceaţa cea trecătoare a păcatului”(Evrei 11,25). Destinul teologului, al liderului spiritual(socotim că un exeget biblist ortodox este, aproape fără voia sa, prin faptul stării în proximitatea Cuvântului lui Dumnezeu, un mentor duhovnicesc al generaţiei sale) trebuie să fie identic cu cel al poporului, altfel nu se justifică alegerea cu care Dumnezeu s-a oprit asupra lui. Laos tou Theou, ca termen nou-testamentar conține ideea de totalitate a copiilor lui Dumnezeu, Care a zis: „Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu(…)şi voi fi vouă tată şi voi veţi fii Mie fii şi fiice”(II Cor 6, 16-18). Atitudinea Mântuitorului a fost mereu în contrapunct cu cea a fariseilor și cărturarilor, fără nici o îndoială „academicienii” vremii lor. Hristos a fost aproape de popor, popor care în concepţia fariseilor era păcătos şi blestemat, pe motiv că nu ştie Legea, dar când Iisus a stat în compania păcătoşilor a făcut-o doar pentru a-i smulge din păcat. A folosit principiul molipsirii celei bune, devenit mai târziu un bun al eremiților Patericului și al duhovnicilor căutați, care spune că nu poţi mântui pe cineva dacă stai departe, duhovnicește sau fizic, de el. Iată de ce exegeza ortodoxă trebuie să ţină cont de acest adevăr: Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie aluatul care dospeşte toată frământătura. Dar dacă aluatul stă departe de făină va mai dospi ea oare? Tâlcuirea trebuie aşadar să se îndrepte şi spre utilizarea corectă, spre folosul poporului, iar nu numai spre cercetarea ştiinţifică în sine. Toate eforturile exegeţilor se cad a fi îndreptate spre luminarea poporului pentru care S-a răstignit Hristos. Evanghelia este o scrisoare deschisă, poate oricine să o citească.

Dar explicarea ei pe măsura nivelelor de pricepere și cuprindere cade în sarcina exegeţilor Noului Testament din fiecare generație. Pavel apostolul cere celor din Colose să stăruie în rugăciune: „ca Dumnezeu să ne deschidă uşa cuvântului”(Coloseni 4, 3). Cuvântul lui Dumnezeu trebuie trebuie rugat de poporul lui Dumnezeu. Rugăciunea deschide uşi, alte şi alte uşi, căci Dumnezeu, al Căruia este Cuvântul, face ca rugăciunea multora să fie ca o ploaie pentru sămânţa Cuvântului. Cuvântul şi uşile pe care le întâmpină, închise ori deschise, sunt tâlcuirile bune sau rele. Cele prost făcute închid uşa Cuvântului, cele autentice deschid larg porţile Cuvântului. Astfel, deschiderea uşilor e înlesnită de impulsul rugăciunii, care devine dialog al exegetului cu Cuvântul. Toate, dar mai ales omul „se sfinţeşte prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune” (I Timotei 4,5). Relaţia Biblie-rugăciune dă forţă spirituală celui care se intercalează în centrul lor. Când părintele Teofil Părăian dădea canon citirea zilnică a două capitole din Noul Testament după rugăciune nu făcea decât să repună pe om în această relație. Citirea Bibliei după săvârşirea rugăciunii face ca dialogul să fie complet, căci în rugăciune îi vorbesc eu lui Dumnezeu, iar citind Scriptura îmi vorbeşte Dumnezeu prin Cuvântul Său.

3. Comunitatea academică teologică şi poporul lui Dumnezeu(Laos tou Theou). Ekklesia trebuie să rămână Laos tou Theou, care cuprinde întregul Trup al lui Hristos sau comuniunea tuturor ucenicilor lui Hristos, deopotrivă „academicieni” sau „poporeni”(5). De fapt, toți credincioșii botezați sunt parte a preoției împărătești, chemați de Dumnezeu să aparțină poporului său. Talantul „academicianului” al „universitarului” este tocmai darul inteligenței, primit să îl înmulțească, nu să-l anuleze în mod sterp: „studierea Noului testament s-a transformat de mult într-o disciplină ştiinţifică. Sute de comentatori-teologi, istorici, filologi-au investit o muncă uriaşă în descifrarea şi confruntarea textelor, în precizarea sensului acestora(...): astfel extinsele excursuri critice despre Matei, Marcu, Luca şi Ioan au eclipsat aproape pe Hristos Însuşi”(6). Fiecare teolog are o menire înaltă: să folosească talentul ce i s-a încredinţat spre folosul comun al poporului Domnului. Oare exegezele nu sunt schimbătorii de bani, care, utilizând moneda Cuvântului, o convertesc în tâlcuire bogată spre hrana poporului şi spre bucuria Stăpânului, Care va culege toate roadele la Parusie? Teologia este, înainte de toate, o slujire. Sfântul Pavel, care a fost și el fariseu, adică un academic, un universitar în felul său, învățând Scripturile la școala lui Gamaliel, e conştient că evenimentul convertirii de la Damasc nu a avut loc doar pentru el, ci pentru toţi cei care vor crede prin propovăduirea lui. El spune că i s-a dat o slujire, iar aceasta „mi-a fost dată mie pentru voi, ca să aduc la îndeplinire cuvântul lui Dumnezeu”(Coloseni 1,25).

Deci orice tâlcuire nu e pentru binele spiritual al celui care o face, ci(aceasta e lecţia paulină) pentru alţii, care trebuie să aibă acces la studiile biblice, dar aduse la nivelul la care pot fi gustate, mai exact spus, savurate. De multe ori un studiu profesionist, care are valoarea lui intrinsecă pentru comunitatea academică, nu seamănă deloc cu tâlcuirile patristice, atât de des invocate, citite şi citate, ci are un gust care nu întotdeauna cheamă spre lecturare şi nu dă siguranţa că în acel document exegetic e comoara, de care se pomeneşte în Evanghelie. Iată ce spune preotul martir Alexandr Men: „lucrările detaliate ale unor exegeţi ai Bibliei îi apropiau prea puţin pe oamenii de rând de Hristos din Evanghelie, dacă nu chiar mai curând îi îndepărtau de El”(7). Unei tâlcuiri apreciate de comunitatea universitarilor i s-ar cădea să fie plăcută şi lui Dumnezeu, dar să fie savurată şi de poporul Său. Exegeza, lecturarea ei, trebuie să semene cu bucuria găsirii comorii, căci, în fond aşa trebuie să privim Noul Legământ, ca pe o comoară pentru care cel ce a descoperit-o merită să vândă tot.

Concluzii. O tâlcuire duhovnicească e mai relevantă pentru popor decât una înalt academică? Nu că ele s-ar exclude în mod obligatoriu. Cea academică trebuie să existe, sunt profund convins, dar oare e de ajuns să parcurgi jumătate de drum până la scopul propus?Există excepţii, dar oare nu s-a făcut prea puţin în comparaţie cu literatura biblică germană, engleză sau franceză?Comoara este în noi, deşi în vase de lut, ea trebuie să fie valorificată misionar, altfel poporul lui Dumnezeu, nu va putea să se îmbogăţească spiritual. Broşurile exegetice la cărţile Noului Testament sau rezumate ale tezelor de doctorat în domeniul biblic, și nu numai, de câteva zeci de pagini, dar tipărite în tiraj mai mare, ar putea fi soluţia unei răspândiri misionare a Cuvântului lui Dumnezeu sau ca răspuns prompt la problemele actuale. În perioada interbelică și chiar după aceea apăreau la Sibiu, sub coordonarea părintelui profesor Grigorie Marcu și a altor preoți de calitate, broșuri explicative pe teme diverse de 60-70 de pagini care erau de un real folos, actuale și cu priză la popor. Oare nu e soluția cea bună, în comparație cu tomurile de 500-600 de pagini, adresate numai preoților și bibliotecilor parohiale(?!), pe care nu le mai citește decât teologul profesionist? Pe frontispiciul Facultății de Teologie Ortodoxă din Sibiu stă scris Academia Andreiană. Sfântul Andrei Șaguna a făcut să devină într-adevăr o Academie, dar una pentru popor, așa cum a gândit și demersul său tipografic. Așa a gândit-o și trebuie să-i urmăm pilda, după cum însuși spunea: Să nu uitați strădania mea, ci cu ascultarea să mă bucurați!

Și câteva întrebări. Cui se adresează exegeza bibliştilor români? Rămân tâlcuirile doar între coperţi? Sau în biblioteci? Sunt ele accesibile Bisericii(adică nu doar preoţilor, ierarhilor şi teologilor), masei largi a credincioşilor? Poate lua exegeza ortodoxă forma unor compendii filocalice cu priză la poporul lui Dumnezeu? Este stimulat interesul credincioşilor pentru asemenea tip de carte duhovnicească? Problemele actuale au răspuns şi soluţii în Sfânta Scriptură? Dacă au, de ce nu se oferă soluţiile biblice, în special noutestamentare, omului contemporan? Bibliştii români, în special cei ortodocşi, s-ar putea reuni pentru a compune un comentariu actual al Noului Testament, sau al întregii Scripturi? Comunitatea teologică academică poate fi împăcată cu conştiinţa că talantul primit a fost corect înmulţit, atâta vreme cât lumina ştiinţei biblice a fost ascunsă în tratate, dar nu a fost pusă în sfeşnic, ca să lumineze tuturor?

Preot Dr. Piț George Cosmin

1. Cuviosul Nichita Stithatul, Cele 300 de capete despre făptuire, despre fire şi despre cunoştinţă, în Filocalia, vol VI, Traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Bucureşti, EIBMBOR, 1977, pag. 243
2. Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Ed. Deisis, Alba Iulia, 1994, p. 120.
3. Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, col. PSB 23,Traducere, introducere, indici și note de Pr. D. Fecioru, EIBMBOR, București, 1994, p. 15.
4. Sfânta Scriptură şi poporul lui Dumnezeu: o lectură a exortaţiei apostolice Verbum Domini, în L’Osservatore Romano, 3 decembrie 2010 , după http://www.infosapientia.ro/Teologie/ tabid/ 87/ article Type/ Article View / articleId/243/Sfanta-Scriptura-si-poporul-lui-Dumnezeu-o-lectura-a-exortatiei-apostolice-Verbum-Domini.aspx, accesat în 10 oct 2015.
5. Enzo Bianchi: Când spunem "Scriptură", spunem "popor al lui Dumnezeu", iar când spunem "popor al lui Dumnezeu", spunem "Scripturã". Cãci tocmai în Scripturã îsi aflã poporul lui Dumnezeu identitatea si el este cel ce a fãcut sã se nascã, cel care transmite si pãstreazã Scripturile.
6. Aleksandr Men, Fiul omului, traducere din limba rusă de Angara Nziri, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1998, p. 26.
7. Aleksandr Men, Fiul omului ..., p. 26.
(Publicat în Telegraful Român, Sibiu, 2015)

 

Despre autor

George Cosmin Pit George Cosmin Pit

Colaborator
12 articole postate
Publica din 16 Martie 2017

Pe aceeaşi temă

28 Aprilie 2017

Vizualizari: 477

Voteaza:

Exegeza biblica intre comunitatea academica si poporul lui Dumnezeu 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE