Sunt persoane care sustin ca in viata Bisericii noastre exista contradictie. Dau ca exemplu printre altele, faptul ca Sfantul Vasile cel Mare randuieste ca cei care s-au lepadat de credinta ortodoxa sa nu se impartaseasca pana la sfarsitul vietii lor, in vreme ce potrivit canoanelor randuite de Parintii Sinodului local de la Ancyra, cei straini de credinta ortodoxa erau reprimiti in comuniunea bisericeasca dupa trei ani de oprire de la impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului. Iar astazi, sunt situatii in care unele persoane sunt impartasite si mai devreme de trei ani.
In fata unei situatii de acest gen, nu putem sa nu ne intrebam de ce exista aceasta abordare diferita?
Biserica a tinut seama intotdeauna de vremurile in care si-a desfasurat activitatea si de specificul persoanei in cauza. Din acest motiv, Sfantul Vasile cel Mare este mai aspru, iar Parintii de la Sinodul local de la Ancyra, mai ingaduitori.
Legat de impartasirea mai devreme de trei ani, Biserica a avut tot timpul in vedere vindecarea omului cazut in pacat. Daca o persoana duce o viata virtuoasa, insotita de o pocainta autentica, de post si milostenie, prin toate acestea ar putea fi micsorata oprirea de multi ani de la impartasire. In acest caz, este semnificativ un fragment din Apoftegmele Sfintilor Batrani: „Un frate l-a intrebat pe Avva Pimen: «Am savarsit un mare pacat si voiesc sa ma pocaiesc trei ani». Avva i-a raspuns: «Mult este». Fratele i-a zis: «Dar pana la anul?». Si i-a grait din nou Avva: «Mult este». Atunci cei de fata au zis: «Pana la 40 de zile?». Iar Avva a marturisit: «Mult este. Eu spun ca, daca din toata inima se va pocai omul si nu mai adauga in a face pacatul, si in trei zile il primeste pe el Dumnezeu».
Tot in acest sens Sfantul Ioan Gura de Aur spune: "Timpul nu slujeste la nimic. Noi nu intrebam daca rana a fost deseori pansata, ci daca pansamentul l-a facut bine pe penitent. Numai ranitul ne arata cand este momentul potrivit sa-l scoatem".
Dupa cum se poate observa in viata Bisericii este prezenta atat acrivia, cat si iconomia. Mentionam ca prin acrivie intelegem aplicarea fara abatere a canoanelor si a poruncilor Bisericii, in vreme ce iconomia exprima o abatere vremelnica de la acrivie. Deci nu o abatere permanenta si definitiva.
Este foarte important ca duhovnicii sa cunoasca acrivia bisericeasca, pentru a aplica corect iconomia. Fara aceasta cunoastere, ajungem sa relativizam acrivia si sa dam nastere la drumuri false spre mantuire. Sa nu uitam ca dintotdeauna raul s-a infatisat sub chipul binelui. Sfantul Grigorie Palama spune ca "Orice parere gresita poarta masca adevarului pentru cei ce nu au puterea de a remarca mica lipsa sau adaugire. Si aici este vorba despre o uneltire periculoasa a diavolului cel rau, atat de dibaci in arta inselatoriei: caci neasezand departe minciuna de adevar, a pregatit o dubla inselatorie: din cauza diferentei mici, care scapa multora, ar putea cineva considera minciuna drept adevar, iar adevarul minciuna, fiind foarte asemanator cu aceasta; in ambele cazuri vom fi rupti de adevar".
In concluzie, afirm ca Biserica este stradanie a eliberarii omului de pacat. Vorbind de stradanie, ea are la indemana atat acrivia cat si iconomia. Iata cat de minunat vorbeste parintele Iustin Popovici despre acrivie si iconomie: "Eu, pentru pazirea Sfintelor Canoane sunt gata sa-mi sacrific viata, dar, in acelasi timp, pentru mantuirea unui om, sacrific toate canoanele".
Adrian Cocosila
.
-
Trairea dupa masura varstei duhovnicesti
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
-
Iconomie si acrivie in practica Spovedaniei
Publicat in : Morala
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.