Extreme

Extreme Mareste imaginea.

 In doar cateva zile, Mantuitorul Hristos face experienta extremelor. Dupa ce este intampinat la intrarea in Ierusalim cu entuziasm, scurt timp dupa aceea ajunge sa isi poarte Crucea de strazi in mijlocul unei ostilitati manifeste.

Cum putem intelege si gestiona asemenea situatii? Asa cum vedem in spatiul politic, nu este la indemana oricui sa isi schimbe radical pozitia. Azi la putere, maine in opozitie. Fostii sefi nu isi ascund ranchiuna fata de cei actuali, iar acestia nu dau mereu dovada de cavalerism, acuzand „greaua mostenire“ sau insinuand razbunari penale. In general, schimbul de responsabilitate si autoritate nu se petrece calm, cu sobrietatea pe care o cere functia.

Excesul de emotie compromite civilitatea din care se hraneste continuitatea institutionala. Nici mediul academic nu este ferit de asemenea momente la granita dintre dramatic si penibil. Pana mai ieri varful semet al unei ierarhii improprii – din fericire, lumea spiritului nu poate fi strict impartita intre superiori si inferiori, talentul si inspiratia dejucand sistematic dorinta de catalogare definitiva –, cel care pleaca de la rectorat sau decanat se simte neinteles, tradat de colegi, sistem si univers.

Personalizarea excesiva a mandatului duce inevitabil la o inadecvare fundamentala fata de dinamica democratica a oricarui mecanism bazat pe vot. Cat priveste succesiunea bisericeasca, aici lucrurile capata accente amare. Instalarea unui nou ierarh poate insemna luarea rapida de pe pereti a tabloului predecesorului, concedierea colaboratorilor acestuia si blocarea unor proiecte aflate in plina derulare. Daca iluzia eternitatii careia ii cad prada politicienii este, la limita, explicabila, chiar daca nu si scuzabila, in spatiul credintei ea reprezinta un indicator ingrijorator. Pentru ca trimite la o prea buna parere de sine, la un eu supraumflat.

Altfel spus, arata ca lectia duhovniceasca nu a fost invatata. Or, ceea ce ne poate invata Hristos este tocmai smerenia, acceptarea celor slabe de dragul celor tari, a caderii de dragul ridicarii. Mai mult, Cel care, in drum spre Inviere, trece prin umilinte, injurii, acuzatii false, fiind abandonat de cei mai apropiati, ar avea toate motivele sa se scarbeasca de umanitate. Faptul ca nu cedeaza probeaza natura Sa divina. Pentru ca doar Creatorul este capabil de atata iertare. Asemeni unui parinte care, cunoscandu-si copilul, spera pana la capat in indreptarea lui. Iubirea extrema depaseste orice extrema.

Radu Preda

Sursa: teologia-sociala.ro

 

Despre autor

Radu Preda Radu Preda

Senior editor
86 articole postate
Publica din 04 Decembrie 2016

16 Aprilie 2014

Vizualizari: 330

Voteaza:

Extreme 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE