Fa-te Dumnezeu pentru cel lovit de saracie

Fa-te Dumnezeu pentru cel lovit de saracie Mareste imaginea.


Fa-te Dumnezeu pentru cel lovit de saracie

Nimic nu are omul mai asemenea cu Dumnezeu decat facerea de bine, chiar daca Dumnezeu o daruieste mai bogata, iar omul mai saraca, fiecare, cred eu, dupa puterea lui. El a facut pe om si dupa ce l-a risipit il aduna iarasi; tu insa nu trece cu vederea pe cel cazut. El s-a milostivit de om in cele mai mari lucruri, dand, peste toate, lege, profeti, si, mai inainte de acestea, dand legea naturala nescrisa, judecatoare a celor faptuite, mustratoare, sfatuitoare, conducatoare; mai pe urma dandu-se pre sinesi rascumparare pentru viata lumii; dand apostoli, evanghelisti, invatatori, pastorilor, tamaduitori, semne minunate, reintoarcere la viata, daramare a mortii, biruinta asupra celui care ne invinsese, Testamentul cel in umbra, Tesamentul cel in adevar, impartiri de Duh Sfant, taina mantuirii celei noi.

Iar tu, de esti in stare sa faci lucruri mai mari si prin care se face bine sufletului (caci, de vei voi, si cu acestea te-a imbogatit Dumnezeu), nu te da inlaturi de la facerea de bine celui lipsit nici prin aceste lucruri, ba chiar mai intai si indeosebi da din acestea celui care cere de la tine si da chiar mai inainte de a fi cerut el de la tine, dand toata ziua de pomana si imprumutand cuvantul invataturii si cerand inapoi sarguitor imprumutul cu dobanda lui, cu sporirea de invatatura adica a celui care a avut folos de la tine, pe care o adauga intotdeauna invataturii, crescand in el, incet incet, semintele evlaviei.

Iar daca nu poti aceste lucruri, da-i pe cele de mana a doua si mai mici si cate cad in puterea ta: ajuta-l, intinde-i hrana, intinde-i o zdreanta de haina, adu-i doctorii, leaga-i ranile, intreaba-l cate ceva despre nenorocirea lui, da-i sfaturi intelepte despre rabdare, indrazneste, apropie-te de el, nu te vei face cu nimic mai rau din cauza aceasta, nu te vei molipsi de patimirea lui, chiar daca oamenii foarte delicati si inselati de socotinte zadarnice ar fi incredintati de acest lucru; dar mai ales aduc ei aceasta aparare, fie a sfielii lor, fie a necredintei lor, dand fuga la pretextul fricii, ca la un lucru mare si intelept. Despre aceasta sa te convinga si doctorii si ingrijitorii acestor bolnavi care locuiesc cu ei, dintre care nici-unul nu a fost cumva in pericol, din faptul apropierii de ei.

Tu deci, chiar daca lucrul ar fi de temut si vrednic de vreo banuiala, tu, robule al lui Hristos si iubitorule de Dumnezeu si de oameni, sa nu te lasi prada socotintelor multimii: indrasneste cu credinta. Sa biruie milostivirea frica, si teama de Dumnezeu moliciunea; sa stea inaintea socotintelor iubitoare de carne, evlavia; sa nu dispretuesti pe fratele tau; sa nu treci cu graba pe langa el; sa nu te intorci de catre el ca de catre ceva spurcat, ca de catre o murdarie, ca de catre ceva dintre cete de care treime sa, fugi si de care nu este ingaduit sa te apropii. El este un madular al tau, macar ca este ingenunchiat sub povara nenorocirii. "Tie ti-a fost lasat in sarcina saracul", ca unui Dumnezeu, macar ca treci pe langa el cu suflet foarte invartosat de ingamfare, caci poate te voi face sa te rusinezi de aceste vorbe. Iti sta in fata prilej de iubire de oameni, chiar daca diavolul te alunga de la dobandirea binefacerii de la Dumnezeu.

Pentru aceasta deci sa urmam acum acum Cuvantului, sa cautam odihna de acolo, sa aruncam averea de aici, sa ne folosim numai de ceea ce este virtuos in ea, sa ne castigam propriile suflete prin fapte de milostivire, sa facem partasi la averile noastre pe saraci, ca sa ne imbogatim cu cele de dincolo. Da o particica si sufletului, nu numai trupului; da o particica si lui Dumnezeu, nu numai lumii; smulge ceva din ale pantecelui, consacra Duhului; rapeste o particica din cele ale focului, pune-o departe de flacara care consuma de dedesubt; rapeste ceva de la tiranul tau si incredinteaza Stapanului. Da o particica celor sapte, vietii acesteia adica, si chiar si celor opt, adica celui care ne va primi dupa plecarea de aici; da putin celui de la care ai multul; da si totul celui care a daruit toate. Nu vei intrece niciodata marea darnicie a lui Dumnezeu, chiar de vei pune inainte totul sl chiar daca alaturi de averile tale te vei adaoga si pe tine insuti.

Caci aceasta este luare, anume a te da pe tine lui Dumnezeu; oricat ai oferi, intotdeauna este mai mult ceea ce-ti ramane si nu vei da nimic din ale tale, fiindca toate sunt de la Dumnezeu. Si dupa cum nu este cu putinta ca omul sa-si intreaca umbra sa, deoarece ea inainteaza pe masura ce inaintam si noi si intotdeauna merge inaintea noastra la distanta egala, si dupa cum nu este cu putinta ca nici marimea corpului sa intreaca capul, care intotdeauna este asezat deasupra corpului, tot asa nu este cu putinta nici ca noi sa intrecem pe Dumnezeu cu cele ce dam, caci nu dam ceva in afara de cele ale lui si nu dam nici peste darnicia lui.

Cunoaste de unde iti ai fiinta, respiratia, intelegerea, insusi lucrul cel mai mare: cunoasterea lui Dumnezeu, nadejdea imparatiei ceruririlor, cinstirea deopotriva cu ingerii, privirea slavei, acum in oglinzi si in ghicituri, iar atunci mai desavarsita si mai curata, faptul de a fi fiu al lui Dumnezeu, mostenitor impreuna cu Hristos si, ca sa spun indraznind, Dumnezeu insusi. De unde ai tu acestea toate si dela cine? Sau, ca sa vorbesc despre cele mici si despre cele vazute, cine ti-a dat sa privesti frumusetea cerului, drumul soarelui, ciclul lunii, multimea stelelor si, intocmai ca intr-o lira, buna armonie in acestea toate si oranduirea care pururea se pastreaza in acelas chip, schimbarile de anotimpuri, mutarile de vremuri, cursurile anilor, egala parte a zilei si noptii, rodirile pamantului, varsarea aerului, latimile marii cei rostogolitoare si totdeodata si statatoare, adancimile fluviilor, curgerile vanturilor? Cine ti-a dat sa vezi ploile, cine lucrarea pamantului, hrana, meseriile, locuintele, legile, statele, viata domestica, inrudirea cu cei de acelas neam?

De unde unele dintre animale ti-au fost date domestice si supuse, iar altele pentru hrana? Cine te-a pus stapan si imparat peste toate cele de pe pamant? Cine, ca sa nu mai vorbesc de fiecare in parte, cine a daruit toate cele prin care omul intrece pe celelalte vietuitoare? Nu oare Acela care, mai intai de toate si pentru toate cere acum de la tine iubirea fata de oameni ? Nu ne simtim noi apoi rusinati daca, atunci cand avem atatea bunuri din partea lui, pe unele chiar primindu-le, iar pe altele nadajduindu-le, nu aducem la randul nostru lui Dumnezeu nici macar singur acest lucru, iubirea de oameni? El insa ne-a despartit de animalele salbatice si dintre vietuitoarele de pe pamant ne-a cinstit numai pe noi cu darul ratiunii, iar noi ne vom salbatici si in asa chip suntem stricati de placere, sau am inebunit, sau, nu stiu ce sa mai zic, incat impreuna cu painea de orz si cu taratele, pe care poate ni le-am agonisit in pacate, sa credem ca suntem mai buni si cu firea decat insisi aceia? Si precum era odinioara, cum se spune in povesti, un neam al uriasilor si altul al celorlalti oameni, asa sa fim si noi fata de saraci, si inalti si mai mult decat oameni, ca Nevrod acela, sau ca neamul lui Enac, care stramtora odinioara pe Israel, sau ca oamenii aceia, din pricina carora a spalat potopul pamantul? Si El nu se rusineaza sa fie chemat Tata al nostru, desi este Dumnezeu si Stapan, iar noi vom tagadui si ceea ce este dintr-o plamada cu noi?

Sa nu ne facem nicidecum, o, prieteni si frati, chivernisitori rai ai celor date noua de Dumnezeu, ca sa nu auzim pe Petru cand zice: "Rusinati-va cei care tineti bunurile altora, si imitati dreptatea lui Dumnezeu si astfel nimeni nu va mai fi sarac". Sa nu ne trudim sa adunam si sa pazim la comori, in timp ce altii se amarasc in saracie, ca sa nu ne impute si sa nu ne ameninte cu mahnire dumnezeiescul Amos, cu aceste cuvinte: "Haideti acum, voi care ziceti: cand va trece luna si vom vinde si Sambata si vom deschide comorile""? si pe langa acestea altele, prin care se ridica mania lui Dumnezeu impotriva celor care au cumpana mare si mica, si fericitul Miheia, poate infierand si doborand si desfatarea insasi, - la gandul ca saturarea aduce necumpatarea -, si traiul in moliciune pe paturi de fildes si molesirea cu cele mai de frunte miruri si ingrasarea cu vitei de lapte din cirezi si iezi din turme si lovirea din palme la sunetul timpanelor si inca si mai mult convingerea ca ceva din acestea este statator si trainic; dar poate ca nu socoteste el acestea atat de grave, cat aceea ca, in desfatarea lor, ei nu se indurereaza cu nimic de prabusirea lui Iosif, caci lucrul acesta il adauga profetul la condamnarea imbuibarii, ceea ce sa nu dea Dumnezeu sa patim noi acum si nici sa nu ne desfatam intr-atat, incat sa dispretuim pana si iubirea de oameni a lui Dumnezeu, care suporta cu greutate acestea, chiar daca nu trimite mania lui numaidecat asupra pacatosilor si nici deodata cu rautatea lor.

Sa imitam legea lui Dumnezeu cea mai de sus si cea dintai, care ploua peste drepti si peste pacatosi si rasare soarele deopotriva pentru toti, care a atins pamantul liber sl izvoare si rauri si paduri tuturor vietuitoarelor de pe uscat, aer pentru firele zburatoare si apa pentru toate vietuitoarele care traiesc in ea si a daruit tuturor cu imbelsugare primele izvoare ale vietii, fara sa fie stapanite de vreo putere, fara sa fie ingradite de vreo lege, fara sa fie despartite prin hotare, ci li le-a pus in fata pe unele si aceleasi si in comun si bogate si fara sa simta ele din pricina aceasta vreun fel de lipsa, prin aceasta egalitate a daruirii cinstind si egala vrednicie a firii lor si aratand bogatia bunatatii lui. Dar oamenii, ingropand aur si argint si dintre haine pe cea mai moale si peste trebuinta si dintre pietre pe cele orbitor de stralucitoare si altele de felul acesta, care sunt semne de razboi, de certuri si ale tiraniei cei dintai, isi ridica apoi spranceana din pricina nebuniei si isi incuie mila fata de nenorocitii facuti din aceeasi plamada cu ei, nevrand sa le vie in ajutor la cele de nevoie nici cu cele ce le prisosesc.

O, ce prostie! O, ce nesocotinta!, necugetand, daca nu altceva, macar aceea ca vorbele de "saracie" si de "bogatie" si de "libertate", cum o numim, si de "robie" si alte numiri de felul acesta, au venit mai in urma in neamul oamenilor, ca niste boli obstesti, cazute pe capul lor odata cu rautatea si fiind nascociri ale ei. "De la inceput, spune Scriptura, nu a fost asa", ci cel care a plazmuit pe omul de la inceput, l-a lasat, liber si stapan pe vointa lui, fiind stapanit numai de legea poruncii aceleia si bogat in desfatarea din rai, aceasta stare voind-o si harazind-o el si restului neamului omenesc, prin o singura prima samanta. Si libertate si bogatie era pe atunci numai pazirea poruncii lui Dumnezeu, iar saracie cu adevarat si robie calcarea acesteia.

Si de cand au aparut in lume invidii, certuri si tirania cea robitoare a sarpelui, care ne atrage la ea intotdeauna prin nesatiul placerii si ridica pe cei mai puternici asupra celor mai slabi, de atunci s-a rupt omenirea in instreinari de nume si lacomia, luand si legea ca ajutatoare a stapanirii peste altii, a spintecat in doua bunatatea firii omenesti. Tu insa priveste la egalitatea de la inceput, nu la despartirea de pe urma, nu la legea stapanitorului, ci la legea Ziditorului. Vino in ajutor firii dupa putere, cinsteste libertatea cea de la inceput, rusineaza-te de tine insuti, acopere necinstea adusa neamului tau omenesc, adu ajutorare bolii, adu mangaiere nevoii: tu cel sanatos, tu cel bogat, nevoii bolnavului, nevoii saracului, tu care nu te-ai poticnit, nevoii celui care a cazut si a fost strivit, tu care esti in multumire sufleteasca, nevoii celui intristat, tu care prosperi in cele de la dreapta, nevoii celui care se canuneste in cele de la stanga.

Da ceva lui Dumnezeu ca multumire ca ai ajuns sa fii dintre cei in stare sa faca bine, ci nu dintre cei care au nevoie de binefacerea altora, ca nu te uiti la mainile altora, ci altii cauta spre mainile tale. Imbogateste-te nu numai cu prisosinta, ci si cu evlavia, nu numai cu aur, ci si cu virtute, si mai ales imbogateste-te numai cu aceasta. Fa-te mai de cinste decat aproapele, aratandu-te mai bun! Fa-te Dumnezeu pentru cel lovit de nenorocire, prin imitarea milostivirii lui Dumnezeu.

Sfantul Grigorie de Nazianz

21 August 2015

Vizualizari: 5451

Voteaza:

Fa-te Dumnezeu pentru cel lovit de saracie 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

saracia bogatia

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.



RETELE SOCIALE