Fetito, quo vadis?

Fetito, quo vadis? Mareste imaginea.

O fetita de numai 15 ani, pe numele ei Iulia Ionescu a fugit de acasa, din Bucuresti, si s-a dus tocmai in Bucovina, unde-i trairea credintei ortodoxe autentice, sa se spovedeasca. Neavand bani, tanara si-a amanetat poseta, telefonul, un lantisor de aur, si dusa a fost.

In haosul lumii in care traim, provocat de era informatiilor, este foarte greu, daca nu chiar imposibil, pentru ca un tanar, la maturitate tineretii sale, sa poata orienta intr-o directie sau alta. Bombardamentul informatiilor, venit din toate directiile, ii dezinformeaza, demobilizeaza si dezorienteaza pe majoritatea tinerilor, nefiind capabili sa discearna intre bine si rau, facand alegerea la voia intamplarii, iar rezultatul este, de multe ori, o piatra de moara pentru povara multora.

Dintre acestia, tinerii care au luat calea bisericii si au aprofundat tainele credintei ortodoxe, e drept, din ce in ce mai putini la numar, se confrunta cu un altfel de alegere, casatorie sau calugarie.

Asa s-a intamplat si cu tanara de 15 ani care s-a aplecat prea mult asupra tainelor ortodoxiei si a pornit in cautarea vocatiei: drumul initierii.

Acestora le spunem ca intemeierea unei familii este calea normala, fireasca a vietii. De la facerea lumii, a fost o pereche, femeie si barbat, stramosii nostri Adam si Eva. Chiar Dumnezeu le-a dat porunca sa creasca si sa se inmulteasca. Asadar, familia este, in primul rand, la temelia societatii omenesti. Prin casatorie, barbatul si femeia devin creatori, inmultind neamul omenesc. Este o chemare generala pentru acest mod de viata, o chemare adresata tuturor oamenilor.

In schimb, monahismul este sfat evanghelic si se cere o chemare vie la acest mod de viata. Trebuie o chemare speciala, un indemn din miezul fiintei tanarului pentru a veni la calugarie. Si de aceea, este o mare deosebire intre un mod si altul de viata; una este sa fi calugar si alta este misiunea familiei.

Pe de o parte, pe familie se pune accentul intr-o viata sociala. Viata familiei cu grijile ei, cu problemele ei, de fiecare zi, adeseori, priveste numai in jos sau pe orizontala, nu are prea mult timp sa se uite si in sus. Fratele din manastire care are chemare pentru acest tel special - apropierea de Dumnezeu - poate interveni sa atraga atentia, sa lumineze mintea si tendintele oamenilor, avertizandu-i ca mai exista si o alta viata, o viata vesnica, dincolo de lumea pamanteasca.

In aceasta directie, este indreptata misiunea speciala a monahului, in comparatie cu cel care duce o viata de familie. Deoarece, noi agonisim si muncim din zori si pana in noapte pentru painea de toate zilele, pentru adapost si petreceri, dar uitam ca vom muri intr-o buna zi si ca vom da seama de orice timp desert folosit in viata, dupa cum ne spune Insusi Mantuitorul.

Pe de alta parte, problema monahala este una de vocatie, dar si de cunoastere. Crestin, nu se naste nimeni, orice persoana poate deveni crestin, prin botez. Cu monahul este altceva, trebuie sa te nasti monah, pentru ca e foarte greu sa te formezi calugar, nevointele la care esti expus sunt destul de mari, uneori, insuportabile pentru fiinta umana. Pentru ca daca nu ai vocatie, nu ai dragoste si fara iubire, nu poate exista viata monahala.

Iata, de ce acela care doreste sa se dedice vietii monahale, trebuie sa se ispiteasca pe sine si asa sa manance din painea amaraciunii si sa bea din potirul lacrimilor. De aceasta ispitire am fost lovit si eu la varsta de 18 ani, la terminarea liceului. Citisem multe carti ortodoxe si am purtat discutii cu diferite persoane interesate de viata spirituala, cu preoti si chiar cu calugari. Unul din paznicii liceului fusese calugar si a fost dat afara din manastire cu Decretul din 1959. La el am vazut pentru prima data Psaltirea, Ceaslovul si Acatistierul si tot el mi-a starnit ravna pentru o viata duhovniceasca imbunatatita si m-a indrumat sa merg la manastirea Sihastria din Moldova, unde sunt duhovnici iscusiti, eu fiind din Constanta. Zis si facut. Am disparut de acasa o saptamana, pe care am petrecut-o la manastirea Sihastria. Am nimerit la spovedanie la Parintele Paisie Olaru. Daca Parintele Paisie imi spunea sa raman la manastire, ramaneam. Dar, nu a fost sa fie. Parintele mi-a spus: „Tinere, tu nu esti pentru manastire, mergi inapoi in lume. Matale esti pentru casatorie, vei avea familie, vei avea sotie, vei avea copii, iar spre batranete, cu voia lui Dumnezeu vei gusta si din potirul calugariei”. Si asa, m-am intors acasa din calatoria mea initiatica, care mi-a marcat toata viata si toate demersurile mele pe parcursul vietii.

Asadar, si fetita Iulia, pornise in calatoria sa initiatica. Nu stim ce i-a spus duhovnicul, Parintele Ioan de la Sihastria Raraului, dar putem crede ca demersul ei initiatic o va urmari toata viata si ca aceasta experienta a produs o schimbare profunda a tinerei, nu numai din punct de vedere spiritual.

Asa precum ingerii sunt lumina pentru monahi, tot asa si calugarii prin trairea lor, trebuie sa fie lumina si pilda vie pentru crestinii mireni. Deoarece, sufletul care s-a unit, prin curatire, cu Dumnezeu numai are nevoie de cuvantul altuia pentru invatatura, pentru ca acest suflet fericit poarta in sine insusi Cuvantul, cel pururea vesnic si tainic, care il indruma si lumineaza permanent.

Asadar, sa ne rugam la Dumnezeu ca, fie ca suntem monahi, fie ca suntem mireni, sa ne faca vrednici de primirea marelui dar dumnezeiesc – mantuirea.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Stefan Popa
 

.

Despre autor

Stefan Popa Stefan Popa

Senior editor
301 articole postate
Publica din 28 Septembrie 2012

19 Februarie 2014

Vizualizari: 2341

Voteaza:

Fetito, quo vadis? 5.00 / 5 din 3 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Ioan DragomirPostat la 2014-02-19 13:21

    Intamplator sau nu astazi facem pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Filoteia, cea din Atena, a cărei viaţă e arătată în Noul Limonariu. Sfânta Maică Muceniţă Filoteia s-a născut în Atena în anul 1522. Părinţii ei, Syriga şi Angelos Benizelos, s-au făcut remarcaţi nu atât prin eminenţă şi bogăţie, cât mai ales prin credinţă. Deseori, blânda Syriga o implora pe Preasfânta Theotokos (= Născătoarea de Dumnezeu) să-i dăruiască un copil. Rugăciunile ei stăruitoare au fost ascultate şi aşa s-a născut fetiţa lor, pe care au botezat-o Revula. Părinţii şi-au crescut fiica în dreapta credinţă şi adâncă evlavie până la vârsta de 12 ani când au dat-o spre căsătorie. Soţul ei s-a dovedit a fi un om rău şi necredincios, care o bătea şi o chinuia pe Revula. Ea a îndurat cu răbdare chinurile, rugându-se la Dumnezeu pentru îndreptarea soţului ei. După trei ani, soţul Revulei a murit iar ea a început să crească duhovniceşte prin post, priveghere şi rugăciune. Sfânta a înfiinţat o mănăstire de maici cu hramul Apostolului Andrei Cel Dintâi Chemat (prăznuit în 30 noiembrie şi 30 iunie), iar la terminarea mănăstirii ea a fost prima care a acceptat tunderea în monahism sub numele de Filoteia. În acele vremuri Grecia suferea sub jugul turcesc, mulţi atenieni fiind făcuţi sclavi de cotropitorii turci. Sf. Filoteia făcea tot posibilul să răscumpere cât mai mulţi fraţi de la sclavie. Odată, patru femei au reuşit să fugă de la stăpânii lor turci, care le-au cerut să renunţe la religia creştină, adăpostindu-se în mănăstirea Sfintei Filoteia. Turcii, auzind unde s-au ascuns fugarele, au dat buzna în chilia sfintei şi au bătut-o, după care au dus-o în faţa guvernatorului şi au închis-o. În dimineaţa următoare, turcii i-au dat drumul în faţa unei mulţimi, ameninţând-o că dacă nu renunţă la Hristos va fi tăiată în bucăţi. Când sfânta a hotărât să ia coroana martiriului, prin mila Domnului s-au adunat ca din senin o mulţime de creştini care i-au împăcat pe judecători şi au reuşit să o elibereze pe sfântă. Întorcându-se la mănăstirea sa, ea a continuat să trăiască în înfrânare, rugăciune şi priveghere, dobândind darul facerii de minuni. Sfânta a construit o altă mănăstire în Patesia, o suburbie a Atenei, unde s-a nevoit în viaţă ascetică alături de surorile ei. În ajunul praznicului Sfântului Dionisie Areopagitul (prăznuit la 3 octombrie), turcii au prins-o pe Sf. Filoteia şi au torturat-o, lăsând-o mai mult moartă decât vie şi plină de sânge. Plângând de durere, surorile mănăstirii au luat trupul însângerat al sfintei muceniţe şi l-au dus la Kalogreza, unde s-a stins din viaţă la 19 februarie 1589. La scurt timp după moartea sa, moaştele Sfintei Muceniţe Filoteia au fost aduse la biserica catedralei din Atena. sa nu fiu inteles gresit ! sunt intamplari in viata care se pot repeta cu voia lui Dumnezeu , dar si prin trairi sufletesti ! Cert este ca Tara noastra este intr-o mare degringolada in care poporul nu conteaza pentru cei care sunt alesi ! Pentru ei , contam doar ca vot si nu ca suflet si sa ne bucuram de trairile noastre de Romani ! O eleva foarte buna si cu SPERANTA , IUBIRE si CREDINTA , de ceea ce ne ofera lumea politica si mafiota de astazi , a simtit nevoia (nu pot sa spun CHEMAREA pentru ca doar Dumnezeu stie daca I-a Daruit-o!) sa fuga din aceasta pestera in care suntem mancati de balaurul puterii dictatoriale si care nu are educatie crestina , culturala si umana ! Bunul si Dragul Dumnezeu sa ne Apere , Ajute , Calauzeasca si Binecuvanteze ! Amin ! http://www.calendar-ortodox.ro/luna/februarie/februarie19.htm

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE