Fotbal sau credinta?

Fotbal sau credinta? Mareste imaginea.

In general, ortodoxia trece fotbalul in randul ispitelor fara sa ii acorde o atentie speciala. Este unul din modurile pacatoase in care crestinii isi pot petrece timpul. Cuvintele cu care acum 1500 de ani sfantul Ioan Gura de Aur infiera mersul la teatru si circ sunt valabile in timpul nostru pentru circul contemporan care e fotbalul. Ar fi bine, cand e un meci de fotbal, sa schimbam canalul sau, mai bine, sa inchidem televizorul si sa spunem o rugaciune. Daca insa nu putem face asta, atunci mai bine ar fi sa vedem mai indeaproape in ce consta ispita, daca putem invata ceva de aici, daca o putem folosi totusi in viata noastra de crestini mult pacatosi dar care isi pastreaza totusi credinta si speranta.



Ar fi fost de preferat ca aceasta problema sa nu fi existat, iar daca totusi este inevitabila, atunci sa incercam sa ii dam un loc cat mai mic in viata noastra.

Odata ce ai trecut la credinta crestina incerci sa iti adaptezi faptele la noua ta conditie. Lucruri care inainte erau normale, cum ar fi, in cazul de fata, pasiunea fotbalistica, iti apar ca ispite de care sa te feresti. Inainte puteau parea, cel mult, expresii ale culturii de masa la care poti ceda din cand in cand, fara sa-ti faci prea multe probleme. Acum insa vrei sa lupti cu el, folosind diverse stratageme astfel incat macar sa restrangi domeniul pasiunii: nu privesti de la inceput meciul, mai gasesti inca ceva de facut inainte de a ceda. Uneori poti reusi, alteori dai gres. Vezi insa ca pasiunea nu se stinge odata cu trecerea timpului, odata cu adoptarea credintei ca mod de viata. Ca are momente cand izbucneste cu taria unui izvor zagazuit prea mult timp., si atunci nu prea mai stii cum sa gestionezi situatia.

Se spune despre fotbal ca e o noua religie, se si aude din comentariile crainicilor de la televizor, in multe expresii care se vor metaforice. S-ar putea face multe analogii pe aceasta tema, despre temple, oficianti, evlavie, daruire. Daca e adevarata aceasta corespondenta, atunci ar fi bine sa vedem mai cu atentie in ce consta ea, de ce ne atrage, ce se intampla cu noi cand ne lasam pe mana acestui zeu, ce consecinte sunt in viata noastra si ce putem face ca sa limitam pierderile.

Ca specie, fotbalul e un gen minor. Oricat de multi spectatori ar avea, spectacolul in sine e sarac. De aceea, oameni de cultura sau pur si simplu indiferentii, pot stramba din nas, pot privi cu dispret atat jocul in sine cat si milioanele de suporteri de pe stadioane sau de pe la televizoare. Daca n-ai patima asta, cu siguranta n-ai pierdut nimic esential din cele ce se intampla in viata. Asta nu inseamna ca nu exista alti scriitori care se lasa atrasi de fotbal, tratandu-l cu toata seriozitatea cu care vad oricare din temele demne de interes de pe fata pamantului.

Poate fi oricat de inferior, un lucru e insa clar: fotbalul atrage. Si atrage un numar imens de suporteri. Atrage pentru ca e o explozie de adrenalina, se intampla ceva palpitant, e o infruntare la care simti nevoia sa participi, din fata careia nu poti sa te sustragi. Suntem construiti ca sa ne placa lupta, infruntarea, sa gasim in ea insusi rostul existentei noastre. Daca detesti fotbalul, vei participa, cu siguranta, la alte forme de infruntare, poate mai subtile, dar nu poti sa nu participi la una sau alta din formele ei. Poate fotbalul este o forma vulgara de lupta. Atunci, toti cei ce ne simtim atrasi de ea sa ne asumam aceasta vulgaritate si sa mergem mai departe cu ea. Caci vazand la ce ispite grosolane cedam am putea fi ceva mai smeriti.

De ce ne place lupta? Pentru ca asa a dat Dumnezeu. Lupta noastra adevarata, corecta, demna de purtat, este cu diavolul si cu intruparile lui. Toate celelalte sunt doar substituiri care ne pot atrage, dar care ne departeaza de la scopul nostru initial: sa fim cu Dumnezeu si cu sfintii Lui. Viata e o lupta, numai ca noi „reusim” sa evitam sa luptam pentru singurul lucru pentru care merita luptat, adica, pentru mantuire. Cautand alte infruntari, cum e fotbalul, de pilda, nu facem decat sa ne lasam deturnati de la scopul pentru care am fost facuti. Aici ar trebui sa incheiem discutia, sa inchidem televizorul cand sunt transmisii fotbalistice, sa uitam drumul la stadion, sa ne ocupam numai cu rugaciunea, cu faptele bune, cu lupta exclusiva cu diavolul. Vedem insa ca nu putem sa o facem.

In locul luptei cu diavolul, noi luptam pentru victoria echipei favorite. Cu oricine „tinem”, suntem in echipa lui. Avem prea mult timp liber, prea putina inclinatie de a lupta cu ispitele, instinctul luptei ramas intact in fiecare, iar de aici deturnarea. Nu e vorba de a face o confuzie grosolana, de a nu discerne intre victoria echipei favorite si izbavirea ea de patimi. Dar trebuie sa intelegem ca omul dispune de o anumita cantitate de energie. Daca o consumam in chestii frivole, imi va ramane mult prea putina pentru lucrurile cu adevarat importante. Ma las ispitit de lupta la care particip ca spectator, sustragand din timpul si energia pe care ar trebui sa le folosesc doar in lupta cu patimile.

Stim ca prin fotbal ne lasam deturnati de la singura lupta pe care suntem meniti sa o purtam: aceea cu diavolul pentru accederea in Imparatia cea neclatita. Sunt doua metode de rezistenta. Prima, cea ascetica, presupune sa eliminam orice tine de fotbal din viata noastra. Sa fim surzi si orbi nu numai la meciurile care se transmit, dar si la nenumaratele emisiuni despre fotbal, la stirile sportive, la discutiile zilnice dintre chibiti, la orice ar putea sa iti aminteasca de ispita. E destul de greu sa rezisti acestor tentatii, daca pasiunea este deja in tine, daca ai fost infectat cu microbul respectiv.

Ar mai fi o varianta. Rezolvarea ei seamana cu acea poveste din Pateric in care un pustnic vede o prostituata foarte frumos gatita, foarte atragatoare si ispititoare. In timp ce toti se sminteau de frumusetea ei, care ii chema la pacat, pustnicul o privea pe fata fara frica si fara rusine, caci el ajunsese sa o vada ca pe o faptura a lui Dumnezeu, sa Il laude pe Dumnezeu, din mana caruia iesise acea frumusete. Altfel nici nu-si lua ochii de la ea, dar nici nu pacatuia. In acelasi mod, microbistii ar trebui sa vada frumusetea fotbalului, sa nu se opreasca la pasiunea pentru o echipa, ai carei fani sunt.

E mai grea a doua varianta. Sfaturile unanime ale Parintilor sunt ca din fata ispitei sa fugi, caci altfel vei fi rapus de ea. Si totusi, n-ai cum sa scapi de fotbal, e peste tot, caci el din asta traieste, din faptul ca e privit de noi. Iar varianta contemplarii lipsite de patima apartine celor inaintati duhovniceste, asemeni calugarului din Pateric. Atunci ramane ca singura solutie, ca speranta pe care o nutrim, ca un ideal spre care tindem, sa deturnam deturnarea, sa vedem in acest joc ce are bun, frumos si inaltator, astfel incat privirea unui meci de fotbal sa nu mai fie prilej de pacat, ci de inaltare cu gandul catre cel ce le-a facut pe toate bune si frumoase. Sa ne schimbam privirea astfel incat sa-l transformam intr-un spectacol care sa ne apropie de Dumnezeu, nu sa ne indeparteze de El. Stiu ca e greu si ca sunt putine sanse de reusita ale unei astfel de intreprinderi, dar asta e tot ce putem face.

De ce ne atrage fotbalul? Are acea doza de adrenalina, de suspans, de implicare care il face palpitant. Numai el poate face asta? Nu, desigur. Sunt tari unde sportul preferat este rugby-ul, de pilda in Africa de Sud sau Noua Zeelanda. In Statele Unite au un fotbal al lor, diferit de cel european. Apoi mai sunt si alte sporturi care trezesc pasiuni, cum este tenisul de pilda. Apoi, chiar in tarile in care fotbalul este prevalent, mai sunt o serie intreaga de sporturi care trezesc pasiuni. Cu toate acestea insa, fotbalul ramane, la nivel global, cel mai insemnat sport, iar ceea ce se poate spune crestineste despre el, poate fi aplicat si celorlalte sporturi care nasc patimi asemanatoare.

Pasiunea defineste un fan. El nu iubeste atat fotbalul in sine, cat o anumita echipa pe care o doreste mereu campioana. Iar daca asista la un meci in care nu joaca echipa favorita, trebuie sa isi aleaga una cu care „sa tina” pentru ca jocul sa ramana palpitant. Pasiunea pentru echipa favorita trece, deseori, peste orice. Preferi ca ea sa bata chiar daca ar fi o greseala de arbitraj in favoarea ei (dar ce, iti spui, ca sa o scuzi, n-au fost destule cazuri cand au furat-o arbitrii?). Vrei sa castige chiar daca e un joc urat, lipsit de spectacol, sau daca joaca slab si inscrie un gol norocos, dorinta ta de suporter e sa bata in orice meci. Pasiunea este iubirea in care transformi obiectul iubit in idol, in care ajungi sa nu mai lasi loc ratiunii, dreptei judecati, cumpatarii, moderatiei, si, mai ales, spiritului de dreptate. Pasiunea arata un potential de a iubi in care e deturnat atat obiectul dragostei, cat si mijloacele prin care aceasta ar putea fi implinita. Ca sa te impaci cu fotbalul trebuie sa il privesti din acea perspectiva din care el nu mai este o ispita cu care sa lupti, ci un spectacol care sa te bucure fara sa trezeasca in tine toate pasiunile intunecate.

Jocul de fotbal nu e salvat de faptul ca exista jucatori, antrenori sau privitori credinciosi. Iar credinciosii pot fi de toate confesiunile, de la crestinism pana la adeptii cine stie caror triburi africane, si din toatre credintele de pe suprafata pamantului, din randul carora pot proveni chiar jucatori la Cupa Mondiala. Vedem cum unii jucatori isi fac cruci mari atunci cand intra pe teren. Transforma acest gest fotbalul intr-o afacere crestina? Il face cumva compatibil? Sau faptul ca papa tine cu o echipa de fotbal, sau patriarhul ortodox binecuvinteaza alta, sau ca in muntele Athos calugarii sarbatoreau, acum cativa ani, castigarea Campionatului European de catre Grecia? Toate aceste elemente tin doar de decor, raman exterioare fenomenului, ele nu ating natura jocului, care ramane, in ciuda crucilor pe care si le fac unii jucatori, in esenta una pagana. Faptul ca participa si crestini la joc, nu-i schimba natura. Nu e salvat nici de faptul ca unii spectatori sunt credinciosi si merg la Biserica. Daca avem cumva asemenea impresii, suntem in grava eroare.

Ceea ce trebuie schimbata este privirea celui ce se uita la acest joc.

Fotbalul seamana prea mult cu viata ca sa poata sa ne invete lucruri importante despre ea. In meciuri exista echipe favorite care, de obicei, inving, dar asta nu se intampla intotdeauna. Impredictibilitatea scorului final este parte a farmecului pe care fotbalul il exercita asupra chibitilor. Poate sa iti placa un concert de muzica clasica sau o piesa de teatru, dar totusi un meci privit in direct te va antrena mult mai mult prin prisma suspansului pe care il presupune. Asta e difernta dintre ele, si la un spectacol si la un meci esti doar spectator, dar intr-un caz participi cu partile elevate, in altul cu cele mai primitive ale sufletului, cele care pot fi stimulate direct de intorsaturile de scor. La fotbal te identifici cu echipa cu care tii, in timp ce la un spectacol esti mult mai detasat.

Fotbalul nu poate fi salvat, crestinat, ca si meci de fotbal. E o batalie, asemeni bataliei pe care o are de dus fiecare pentru izbavirea de patimi. Dar aceasta asemanare se face tocmai pentru a deturna scopul omului, de la singura batalie la care trebuie sa participe la puzderia de meciuri la care poate participa. Singura lupta este aceea intre bine si rau. Dar schimonosirea ei prin multiplicarea in sute si mii de meciuri o face superflua. Dupa manifestarile suporterilor, echipa ta e binele, adversarul e raul. Asta pentru ca tot pastram, ancestral, ideile mitice de bine si de rau. Dar mai poti sa mai crezi asta cumva? Daca nu suntem atenti, fotbalul contribuie cu partea lui, destul de insemnata, la relativismul moral si de toate felurile care caracterizeaza lumea noastra.

Fotbalul nu ramane la simpla bucurie de a practica un sport care sa te faca mai viguros, mai puternic, mai calit si mai pregatit pentru viata, asa cu, teoretic, s-ar putea pretinde. Daca in urma cu catva timp se puteau emite asemenea copilarii, ba chiar le vedeam scrise cu mare fast in articolele unor comentatori, acum nimeni nu mai crede in ele. Sportul contribuie la sanatatea si vigoarea corpului fotbalistilor, dar acesta e un fel de efect colateral, pe care nimeni nu-l are in vedere in sportul profesionist. Abilitatile isi au rasplatirea in sine. Faptul de a sti sa driblezi, sa tragi la poarta, sa deposedezi adversarul iti poate aduce sute de mii, milioane de euro, poate fi privit admirativ, dar e un fapt pe care nu il folosesti propriuzis in viata de zi cu zi. Se cultiva ca valori in sine pentru ca jocul insusi e o valoare in sine. Una este sa inveti, de pilda, sa conduci o masina sau sa lucrezi cu un strung, abilitati care-ti dau posibilitatea sa faci ceva practic, si alta sa deprinzi abilitatile de fotbalist, care n-au niciun corespondent cu activitatile utile pe care le poti face. Este, daca vreti, echivalentul din arta al estetismului pur.

Fotbalul este, oricata patima s-ar investi in el si oricat de mari ar fi sumele vehiculate, un joc. Iar jocul apartine copilariei. Este destindere pura, bucurie, este viata in forma ei curata si simpla. Maturitatea nu inseamna sa respingi jocul, ca ceva depasit, ci sa-i gasesti locul cuvenit in viata de adult, sa-l integrezi cu tot ce are el nevinovat din copilarie. Adica, in cazul de fata, nu ar trebui respins fotbalul ca joc, ci patima cu care il privim. Privind la fotbal redevenim copii, dar cu diferenta enorma ca nu mai avem inocenta lor. In timp ce pe copii jocul ii ajuta sa creasca, ii maturizeaza, pe noi, adultii, ne infantilizeaza.

Exista in Noul Testament cateva metafore sportive: „Nu ştiti voi ca acei care alearga in stadion, toti alearga, dar numai unul ia premiul? Alergati aşa ca sa-l luati.” (1Corinteni 9, 24). Iar aici este o analogie care trebuie sa ne trimita de la sport la credinta, la lupta pe care o avem de dus. Sa luam spectacolul ca spectacol, si sa ne lasam inspirati de darzenia de pe stadioane in lupta noastra pentru mantuire.

Paul Curca

.

Despre autor

Paul  Curca Paul Curca

Senior editor
78 articole postate
Publica din 07 Aprilie 2011

31 Iulie 2014

Vizualizari: 3664

Voteaza:

Fotbal sau credinta? 3.00 / 5 din 2 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE