Citind mai demult intr-o carte scrisa despre puterea gandurilor, m-a frapat atunci aceasta realitate, oarecum nevazuta a acestora, aceasta forta de insinuare a gandurilor in mentalul colectiv si in destinele oamenilor.

Afirmatia inteleptului era urmatoarea: "Omul semanand gandul culege actiunea. Seamana actiunea, culege un obicei. Semanand obiceiul culege un caracter. Seamana un caracter si culege un destin".

Cu alte cuvinte, putem afirma ca: "Ceea ce gandim, aia suntem."

Bineinteles ca, foarte multi oameni luminati au scris despre puterea gandurilor si despre puterea sufletului, despre aceste puteri spirituale care vin din interior si care au o lucrare subtila, nevazuta, uneori buna, alteori rea.

Pe aceasta tema au scris cu multa intelepciune, mai intai, savantii sufletului omenesc, anume sfintii parinti, mai ales cei filocalici, dar si alti oameni de stiinta sau filozofi cum ar fi: academicianul C. Radulescu Motru sau laureatul Premiului Nobel, Alexis Carrel sau Jean-Claude Larchet, Alfred Adler si multi altii.

Cu totii au explicat cum influenteaza gandurile vietile noastre sau ale altora, cum modifica ele starea sufleteasca sau trupeasca, in bine sau in rau, dupa cum sunt si ele.

Desigur, nu doresc sa sustin vreo forma de fatalism si nici sa acreditez teoria unor efecte fatidice, insurmontabile ale gandurilor, nici nu doresc sa le atribui acestora vreo putere demiurgica, dar nici nu le putem nega acestora capacitatea, in anumite situatii, virtualitatea lor de a deveni - "ex nihilo"- universuri vazute si nevazute ce se nasc din tacerea lor primordiala. Gandul este aidoma ''punctului acela de miscare, mult mai slab ca boaba spumii, ce-i stapanul fara margini peste marginile lumii." (M. Eminescu).

Omul umple vazduhul cu gandurile sale, el poate naviga pana la hotarele Universului si oriunde in lumea aceasta. El poate plasmui lumi doar pentru ca a avut un gand, o idee, o inspiratie. Sa ne gandim la artisti si la operele lor. Toate creatiile artistice stau marturie ca ele au implozat dintr-o minte "care a avut un gand" la un moment dat. Un gand care a prins contur si viata, pe care omul l-a pus mai apoi in lucrare.

De aceea, se spune despre om ca are aceasta chemare de a se alatura lui Dumnezeu si de a colabora cu Acesta pentru infrumusetarea lumii si pentru a desavarsi universul creatural al omului.

Desi, in prima instanta, gandurile nu sunt decat niste suave formatiuni ideatice, niste firavi atomi de gandire, incarcati energetic asemenea unor cuante de energie spirituala, ar trebui totusi, sa le recunoastem acestora, ulterior, forta lor motrice de expresie si manifestare, uneori coplesitoare, in raport cu minusculozitatea lor initiala.

In procesul faptuiriii, in laboratoarele launtrice ale sufletului, gandurile se nasc sub forma unor intentii elaborate de minte, care-si trage din inima seva gandurilor, asa cum isi trage planta din pamant nutrientii cu care-si hraneste frunzele si roadele.

Un gand, o idee se ingemaneaza cu alte ganduri si alte idei, sub inraurirea gandirii si a simtirii formand in cele din urma o filozofie de viata.

Noi. crestinii, spunem si ne dorim sa avem "gandul lui Hristos" (I Corinteni 2,16) , insa nu inseamna aceasta ca suntem locuiti doar de acest unic gand, ci mai corect se interpreteaza aceasta expresie in sensul ca noi, crestinii, care avem viata in Hristos suntem locuiti sau avem "gandurile lui Hristos" in imprejurarile concrete ale vietii. Deci, la plural, gandurile, nu la singular, gandul, ca nu este atat de sarac Hristos, incat sa aiba un singur gand, care-l plimba prin mintile oamenilor!

El nu este un doar un "vehicul al simplitatii", care ne poarta prin viata fara ca noi sa mai gandim liber; nu ne confisca judecata, bogatia de idei, creativitatea, ci prezenta Sa in mintea noastra are rolul de a o lumina si de a sfinti gandirea fiecaruia.

Viata crestina este asemanatoare teandriei hristice, este o conlucrare divino-umana, insa nu e substituire de identitati. Mintea omului are capacitatea de a primi la infinit razele inspiratiei divine, caci se deschide ca o floare in fata Soarelui.

Asadar, omul poate gandi omeneste, ingereste sau dumnezeieste, spiritul sau posedand o "potenta receptiva" care il deschide spre o comuniune vesnica cu Dumnezeu și cu celelalte spirite.

Asa si cu viata si trairea sa, omul se poate apropia pana la asemanare cu una din cele trei stari de spiritualitate. Ganduri inalte, inseamna o viata inalta. Gandurile la cele de jos limiteaza libertatea de zbor spre Inaltul cerului, spre Imparatia lui Dumnezeu si tine mintea in captivitati telurice.

Ele te asaza mai jos sau mai sus, mai aproape sau mai departe de Dumnezeu. Calitatea gandurilor este determinata de calitatea gandirii, iar gandirea este miscata de inima și de voință. In procesul acesta al indumnezeirii, omul participa cu toate facultatile sale spirirituale: minte, inima si vointa.

Asadar, cum ne sunt gandurile asa ne este si viata. Un om trupesc va avea ganduri trupesti, un om duhovnicesc va avea ganduri duhovnicesti. De aceea, unii sunt numiti "pamantesti", altii sunt numiti "oameni ceresti" sau "ingeri pamantesti".

In alta ordine de idei, daca semeni ganduri bune vei culege roadele gandurilor bune. Altminteri nu.

Semeni vant culegi furtuna, semeni pace, culegi pace, semeni dragoste vei primi dragoste!

Se intampla, uneori sa avem ganduri proprii, alteori avem "ganduri straine", de la oameni, de la ingeri sau de la demoni.

Cand ne dam seama de prezenta acestora in campul mintii, ne retragem mintea din afara in fortareata inimii si le ignoram prin neinsotirea cu ele. Altfel, mintea se risipeste in afara prin gandurile care strabat vazduhul si dispar meteoritic in galaxii de ganduri ratacite.

Gandurile sunt pana la urma niste sateliti naturali ai mintii; astfel, cata vreme raman in campul ei gravitational parcurg orbite precise, altminteri, se pot desprinde si pot deveni stele ratacitoare.

Mintea devine mai multa daca se aduna in "centrul galaxiei", in inima si se poate risipi in constelatii de ganduri onirice, prin expansiunea materiei cenusii.

Parintii Bisericii ne invata ca: "Cel mai bun mijloc de indepartare a gandurilor rele este tocmai, ignorarea lor". Ei spun foarte simplu: "Muta-ti gandul!"

De aceea, dumnezeiestii Parinti indeamna la trezvie, care este paznicul mintii, granicerul inimii. Ei invata avertizand mereu: "Paza mintii, Paza inimii! ", iar cand esti asaltat de ganduri si de duhuri, ei zic: "Roaga-te!".

Daca sunt gandurile noastre, ele izvorasc din adancul fiintei noastre, anume din inima: "Caci din inima ies gandurile cele rele, uciderile, desfranarile, marturiile mincinoase, hulele. " (Matei 15, 18-19).

Un bun remediu pentru curatirea si sfintirea mintii si a inimii este Cuminecarea cu Sf. Taine.

Sf. Vasile cel Mare lamureste lucrurile explicand ca, lucrarea duhurilor rele si faptele rele ale omului "se lucreaza cu gandul in madularele omului".

In rugaciunea a VI-a de la Impartasanie, el zice: "Si sa-mi fie mie Sfintele Tale Taine, Doamne, spre tamaduire si curatire, spre luminare si paza, spre mantuirea si sfintirea sufletului si a trupului, spre izgonirea a toata nalucirea, a faptei rele si a lucrarii diavolesti, care se lucreaza cu gandul intru madularele mele."

Daca sunt ganduri bune, atunci inseamna ca avem o inima buna, curata. Daca nu, inseamna ca trebuie sa scoatem din inima radacinile pacatelor, intrucat devin ispite tocmai gandurile si poftele noastre.

"Din aceeasi gura ies binecuvantarea si blestemul.
Oare poate izvorul sa reverse din aceeasi vana apa dulce si amara?" (Iacob 3,11).

Gandurile noastre au menirea sa devina cuvinte, iar cuvintele noastre au menirea sa devina fapte. Prin urmare, in general, spunem ceea ce gandim si facem ceea ce spunem.

De aceea, nu putem sa spunem ca ale noastre cuvinte nu sunt fapte virtuale si ale noastre ganduri nu sunt cuvinte virtuale. O buna parte din ele au aceasta "vocatie"; ele sunt potente creatoare de limbaj articulat si de fapte. Gandul anunta fapta, el premerge oricarei faptuiri, iar inima insufleteste actiunea, ii da determinare si entuziasm.

Toate stau sa se intample; gandurile sunt astfel, iminente verbale si actionale.

Asadar, cuvintele sunt ganduri vorbite, iar faptele sunt ganduri si cuvinte faptuite.

Deci, ce este omul? Avand in vedere cele spuse pana aici, putem afirma ca, omul este acest univers format din: gandurile, cuvintele si faptele sale.

Prin urmare, omul se poate recunoaste si dupa gandurile si dupa cuvintele si dupa faptele sale, iar bogatia sau saracia omului se reflecta si in calitatea, valoarea si lucrarea acestora in viata proprie si a celorlalti.

Concluzia ar fi, dupa aceasta modesta argumentare ca, nu e bine sa fie acest paradis verde al spiritului omenesc prea luxuriant in continuturi, pentru ca există riscul să nu mai dai de carare si luminis, dar nici sa fii atat de sarac in spirit, incat sa ti se potriveasca zicerea: Iata, omul acesta are idei putine si fixe.

Chiar ca la atata saracie si desertaciune, diavolii se simt invitati sa sadeasca un picut solul cu niscai buruieni, spini si maracini si alte verdeturi otravitoare.

Daca totusi traim impreuna cu Dumnezeu si adunam roade cu El, va scoate Domnul maracinii din ogorului sufletului nostru. Altminteri, El, Gradinarul Raiului va arunca pe foc "mladitele" care nu au adus roade intru El, Domnul fiind "Vita" vietii vesnice.

Pr. Alin-Cristian Preotu

.

• Pacatul cu gandul si gandul la Dumnezeu
  Publicat in : Duminica a 26-a dupa Rusalii
• Paza gandurilor
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Lupta cu gandurile
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Gandul - stalp de foc sau stalp de sare
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti