Greutatile marturisirii copiilor

Greutatile marturisirii copiilor Mareste imaginea.

Copilul, de mic, de obicei de la sapte ani, incepe sa mearga la spovedanie; el trebuie sa se impartaseasca foarte des, conform Traditiei. Se spune ca in Biserica noastra copiii se impartasesc la fiecare Liturghie la care sunt dusi ori la care merg singuri. In fapt, aceasta se intampla destul de rar; unul din sapte cazuri, rareori mai des. Pentru ei, spovedania este la inceput foarte interesanta si dorita. Caci li se pare ca daca se marturisesc li se socoteste aceasta ca un fel de maturitate, insemnand ca ei s-au facut mari. Si un copil de 5 ani isi doreste mult sa inceapa sa se spovedeasca.

Primele spovedanii ale copilului vor fi foarte serioase. El va veni si va spune ca nu a ascultat-o pe mama lui, ca a batut-o pe surioara lui, ca nu si-a pregatit cum trebuie lectiile ori ca nu s-a rugat lui Dumnezeu. Si va spune aceasta cu multa seriozitate, cu multa umilinta. Insa, foarte curand, dupa nici o luna sau doua, se va vadi ca acel copil este atras de altceva. Vor urma ani in care acesta va veni si va spune: "Nu ascult, ma port necuviincios cu altii si sunt lenes". Astfel arata scurta, sintetica lista greselilor lui copilaresti. El le spune preotului, care, ingreunat de multe marturisiri, fireste, il va ierta si-l va dezlega dupa o jumatate de minut. Si toate acestea se prefac intr-un infiorator formalism, care, se intelege, mai mult vatama copilul decat sa-l ajute.

Dupa cativa ani se arata ca un asemenea copil care merge la biserica nu poate sa primeasca mai mult, ca ar trebui cumva sa se mai lucreze asupra lui. El nu mai este in stare sa incerce adevaratul simtamant al pocaintei in timpul spovedaniei. Nu mai simte nici o greutate in a spune ca a facut ceva rau. Spune aceasta cu mare usurinta.

Daca il duceti pentru prima oara la policlinica si-l obligati sa se dezbrace, copilul va fi stanjenit, va considera ca este un lucru neplacut. Insa, daca ramane in spital si in fiecare zi trebuie sa-si ridice camasuta ca sa fie consultat, dupa o saptamana copilul va face aceasta aproape automat. Lucrul nu va mai cere din partea lui nici un fel de emotie. Tot astfel este si in cazul nostru. Spovedania nu cere de la copil nici un fel de stari speciale. Preotul se arata a fi, in acest caz, intr-o situatie deosebit de grea. El nu stie cum ar putea sa lupte cu o astfel de stare, cum sa-l ajute pe copil sa-si vina intru sine.

Exista unele exemple edificatoare, in care copilul nu numai ca nu asculta, este lenes si ii insulta pe cei mai mici, ci este de-a dreptul neobrazat. De pilda, la scoala deranjeaza pe toata lumea, acasa este un exemplu in rautati pentru cei mici, iar familia si-o terorizeaza pe fata. Acest copil isi marturiseste pacatele destul de neobisnuit pentru o familie credincioasa. Iar preotul aproape ca nu stie cum sa-i destepte simtamintele cele bune. Incearca sa-i vorbeasca si sa-i explice:

- Stii, oare, ca ceea ce faci nu este frumos, ca este pacat?

Da, el stie ca tot ceea ce face este pacat. Este in stare chiar sa ramana pe ganduri vreme de cateva minute si apoi sa spuna:

- Ma voi stradui sa nu mai fac ceea ce am facut!

Si nu s-ar putea spune ca acel copil minte. Nu minte, promite cu adevarat acestea, in modul sau obisnuit, asa cum inainte de masa spune Tatal nostru - mai mult ori mai putin serios -, vreme de un minut, desigur. Dupa ce spune Tatal nostru, copilul traieste din nou in afara rugaciunii. Tot astfel se intampla si in acest caz. El va spune ceea ce trebuie ca sa fie ingaduit la Sfanta impartasanie, iar dupa o zi ori doua se va intoarce din nou la ale sale si va continua sa procedeze la fel ca si mai inainte. Nici spovedania, nici impartasania nu par a da roade in viata sa.

In afara de aceasta, preotul mai observa un lucru: cu cat se straduieste mai mult, cu cat se ocupa mai serios de copil, cu atat isi consuma mai repede puterile. El da aproape tot ceea ce este capabil, dar nu poate sa obtina nici un rezultat. Copilul „inghite" totul foarte rapid si-si continua modul sau de trai de mai inainte. I se dau cele mai puternice leacuri; le ia pe acestea, insa fara sa-i foloseasca. A devenit imun, nu asimileaza nimic. Si aceasta impietrire a constiintei devine tot mai izbitoare. Se vadeste ca preotul nu a gasit un limbaj adecvat pentru copilul credincios si incepe sa caute o alta cale - se supara pe copil. Insa, in acest fel, se pierde definitiv contactul cu el. Copilul spune pur si simplu: "Nu voi mai merge la parintele Ivan. El se supara pe mine din orice - cand de una, cand de alta".

Iata ca aceasta problema este una dintre cele mai complicate pe care le are duhovnicul. Aici trebuie sa ne gandim foarte serios: care ar trebui sa fie rezultatul, catre ce trebuie sa nazuim. Ni se pare ca este drept sa incercam cat se poate de mult sa indepartam momentul in care copilul ar trebui sa inceapa sa se marturiseasca. Unele mame naive (pe care le intalnim adesea) inclina sa spuna despre copilul de 6 ani care nu mai asculta: „Parinte, spovediti-l, ca sa inceapa sa se caiasca! Poate va deveni mai ascultator".

In realitate, cu cat se incepe mai devreme spovedania copilului, cu atat este mai rau pentru el. Trebuie sa ne amintim ca nu in zadar Biserica nu ia in considerare pacatele savarsite de copii pana la varsta de 7 ani (odinioara, varsta a fost mai mare). Copiii nu pot sa fie raspunzatori pentru toate, asemenea varstnicilor. Mai mult, pacatele lor, pe buna dreptate, nu sunt pacate de moarte. Pur si simplu acestia se comporta rau. Mai bine sa fie ingaduiti la Sfanta impartasanie fara marturisire decat sa se profaneze Taina Pocaintei, pe care ei nu pot sa o primeasca cu adevarat din pricina varstei lor.

Un astfel de „pacatos" poate sa fie spovedit la 7, la 8 si la 9 ani. Si cat se poate de mult sa se indeparteze pentru ei spovedaniile dese, ca sa nu devina spovedania, cumva, o obisnuinta. O astfel de parere nu este doar a mea, ci a mai multor duhovnici experimentati.

Exista si o alta constrangere deosebit de importanta. S-ar putea ca un copil care sufera vadit de obisnuinta cu cele sfinte sa trebuiasca sa fie oprit chiar si de la Sfanta impartasanie. In acest caz ar fi mai bine ca acel copil sa nu se impartaseasca in fiecare duminica. Astfel, impartasania va deveni un eveniment pentru copil, o experienta personala. Cand eram mic (in perioada stali-nista) lucrurile se prezentau in felul urmator, imi spuneam: daca voi merge permanent la Biserica, ma vor vedea colegii care locuiesc in apropiere, ma vor spune la scoala si atunci parintii mei vor fi stramutati, iar eu exclus din scoala. Parintii mei au fost credinciosi. Aproape toate rudele mele au fost insa la inchisoare: bunicul a fost de trei ori la inchisoare, unde a si murit. Prin urmare mersul la biserica reprezenta o reala primejdie; a merge regulat era cu neputinta, insa eu imi aduc aminte fiecare prezenta a mea la biserica.

Pentru mine aceasta era un mare eveniment. Desigur, nici nu putea fi vorba sa ne batem joc de un astfel de lucru. In copilaria mea am mers la biserica totusi de mai multe ori. Si fiecare drum la biserica a fost un mare praznic. Imi amintesc mirat ce mare eveniment a fost pentru mine prima spovedanie, iar apoi cea de-a doua (este adevarat, dupa un an). Toata copilaria m-am spovedit si m-am impartasit de cateva ori. Multi ani nu m-am impartasit ori am facut-o destul de rar, insa de fiecare data a trebuit sa sufar. Si acum, la varsta maturitatii, eu continui sa traiesc impartasirea cu Sfintele Taine ale lui Hristos ca pe un mare eveniment. Nicicand nu a fost altfel. Si, se intelege, ii multumesc lui Dumnezeu pentru aceasta: ca nu a ingaduit sa capat o nepasare fata de cele sfinte, fata de Biserica si de vietuirea duhovniceasca.

Protoiereu Vladimir Vorobiev

Duhovnicul si ucenicul, Editura Sophia

Cumpara cartea "Duhovnicul si ucenicul"

19 Martie 2015

Vizualizari: 4966

Voteaza:

Greutatile marturisirii copiilor 0 / 5 din 0 voturi. 2 review utilizatori.

Comentarii (2)

  • Dinu RobertPostat la 2012-02-01 15:26

    Alex Zaharia preotul nu are voie sa spuna la nimeni . Daca vei auzi undeva ca preotul spune pacatele sa stii ca sunt ispite de la diavol sa ne faca sa nu mai mergem la el. Tu insa fii tare si spune tot constient ca sa te cureti de orice pacat . Doamne ajuta !

  • Alex ZahariaPostat la 2011-04-19 06:40

    Aici apare o nelamurire pentru mine. As aprecia foarte mult daca mi-ati raspunde. Am citit articolele legate de marturisire si am inteles ca trebuie sa spun chiar toate pacatele. Inca de acum cativa ani ascundeam unul foarte important, din simpla rusine dar acum sunt hotarat sa-l spun. Dar problema pe care nu am gasit-o inca pe acest site. Ce se intampla cu preotul? Are voie sa spuna mai departe parintilor sau rudelor, pentru a lua vreo masura impotriva noastra? Si inca un dubiu: Daca fata se spovedeste la tatal sau care este preot, spune tot, preotul are voie sa o pedepseasca in relatia tata-fiica? Multumesc.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE